Limba Romana 13.12.

2017

Mihail Sadoveanu

A manifestat din tinerete inaderenta fata de valorile societatii capitaliste, dezaprobarea.

Fata de nonvalorile societatii capitaliste, el propune utopia democratiei taranesti in care omul,
societatea isi gaseste echilibrul, armonia, fericirea intr-o lume mai apropiata de natura
carmuita dupa legile vechiului sat romanesc. Utopia se gaseste in Baltagul, Fratii Jderi si in
Hanul Ancutei. Una din capodopere este vol de povestiri Hanu Ancutei. Opera construita
dupa povestirea in rama. In centrul acestor povestiri se afla motivul hanului, prezent in
literatura noastra in mai multe povestiri: La hanul lui Manjoala, Moara cu noroc, etc.

Timpul si spatiul in care sunt spuse povestile sunt destul de vag conturate. „Intr-o toamna
aurie la hanul Ancutei s-au strans mai multi drumeti si timp de 3 zile 9 povestitori au spus
cate o poveste. Povestile se grupeaza in serii de cate trei. In prima seara se povestesc Iapa lui
Voda, haralambie si balaurul, in cea de-a doua seara: Fantana dintre plopi, cealalta Ancuta si
judet al sarmanilor. Iar in seara a treia negustor lipscan, Orb sarac si Istorisirea Zahariei
Fantanaru. Timpul intalnirii povestitorilor are caracteristicile unui timp de poveste in care
oamenii se instaleaza, se izoleaza caci hanul acesta arata ca o cetate. La fel ca in alte texte de
referinta, a povesti inseamna a trai dar a trai dupa alte repere valorice.

Fantana dintre plopi de Nicolai Isac, un fost capital de mazal.

Tema- poveste trista de dragoste, apare si tema trecerii timpului. Povestirea cadru este aici,
consta in prezentarea venirii lui Nicolai Isac la Han. La inceput este o frumoasa descriere a
hanului, a venirii lui Nicolai Isac. Spatiul descris este fixat in eternitatea din care se desprinde
calatorul. In continuare se face portretul lui Nicolai Isac care pastreaza inca ceva din
frumusetea si barbatia tineretii sale. Acum se reintalneste cu comisul Ionita, reintalnire care
prilejuieste recuperarea prin memorie a tineretii trecute. In toate povestirile „tema majora este
pe-trecerea timpului si indepartarea de varsta de aur”, „permanent vremea intamplarilor
devine vremea evocarilor iar aceasta e sortita sa revina la randul ei vreme evocata”(Stefan
Badea). Povestirea propune un dialog trist cu trecutul asa cum rezulta si din doina de jale pe
care o canta trecutul. Neculai Isac povesteste in continuare intamplarea in care si-a pierdut un
ochi” o lumina” cu ani in urma in imprejurimile Hanului Ancutei, a cunoscut-o pe Marga, o
tigancusa de care s-a indragostit instantaneu, cei doi s-au intalnit noaptea, s-au iubit dar tiganii
in varsta au vrut sa profite de intalnirea lor pt al jefui. La ultima intalnire, marga ii
marturiseste ca tiganii urmeaza sa vina sa il jefuiasca pt ca il iubeste cu adevarat, in
confruntarea dintre Isac si tigani, eroul isi pierde un ochi dar scapa cu viata insa Marga pt ca i-
a deconspirata va fi ucisa, taiata in bucati si aruncata in fantana dintre plopi.

La inceputul povestirii Isac isi fc un succint autopotret din care din perspectiva senectutii
recunoscu Ca a avut o tinerete agitata.

Autoportretul intregeste portretul facut la inceputul povestirii. Momentul premergator

intalnirii Marga este marcat de o alta descriere de natura care in consonanta cu starea
sufleteasca a eroului.
La intalnirea cu Marga, Isac se indragosteste instantaneu de aceasta: ” am simtit in mine ceva
fierbinte, parca as fi inghitit o bautura tare, intorcandu-se spre han priveste in urma si o vede
pe Marga urmarindu-l de la fantana dintre plopi, locul unde mai tarziua avea sa se intample
drama. La prima lor intalnire Marga plange deoarece crede ca boierul o va uita repede, nu este
asa deoarece ii promite ca la intoarcere se vor intalni din noi. Dupa ce vinde vinul la Pascani
se intoarce la Fantana dintre plopi, stapanit” de nelinistea ca un pojar” in vreme ce” codrul
parca era o fiinta ce ofta tainic”. Intalnirea cu Marga este marcata de semne rau prevestitoare
”iesea luna din rasarit ca un ochi de spaima” urmeaza confruntarea dintre cei doi tigani, in
care eroul isi pierde un ochi si discutia finala dintre martorii la povestire. Unul dintre
ascultatori intreaba daca mai exista acum fantana dintre plopi, unul din ascultatori spune ca nu
mai este „ s-a daramat ca toate ale lumii” dedusem ca toate ale lumii sunt trecatoare dar ne
putem impotrivi timpului prin povestire.

Baltagul

Se incadreaza in realismul de tip Balzacian.Clasificarea lui Nicolae Manolescu

baltagul este un roman de tip doric in care personaj sunt reperezentative pt anumite categorii
sociale, prezinta o lume echilibrata, bine conturata din punctul de vedere al valorilor sociale,
corespunzand societatii capitaliste din prima faza.

Geneza romanului- romanul are ca motto: doua versuri din Miorita care i-a facut pe
multi cercetatori sa creada ca este continuarea baladei Miorita( G. Calinescu).

Alti cercetatori, Nicolae Manolescu, Al. Paleologu considera ca nu are legat cu Miorita
cu cu Mitul lui Osiris. Osiris este ucis de un frate al sau toamna si taiat in bucati, partile din
trupul sau aruncate in delta Nilului. Osiris are acelasi destin ca si Nechifor Lipan ca este ucis
toamna, amandoi gasiti de fiul si sotia primavara. Osiris a devenit zeul naturii, el moare
toamna si reinvie primavara.

Compozitia romanului: romanul precedat de o legenda pe care N. Lipan o povestea la

nuntii. Legenda aceasta are rolul de a orezenta modul de a fi al personajelor: o caracterizare a
Vitoriei Lipan.

Subiectul romanului: sotul Victoriei Lipan, Nechifor Lipan intarzie sa se intoarca

acasa iar sotia il ast din ce in mai ingrijorata deoarece are niste semne rau prevestitoare,
hotaraste sa plece in cautarea lui insotita de fiul ei: Gheorgita. In drumul sau este ajutata de
mai multi oameni, intalneste un botez, o nunta si gaseste ramasitele pamaneste ale lui
Nechifor intre Suha si Sabasa, organizeaza praznicul de inmormantare al lui Nechifor cand
reface scena uciderii acestuia reusind sa-l faca pe unul dintre ucigasi sa isi piarda firea si in
cele din urma sa recunoasca fapta.

La inceputul capitolului al 6 a se spune ca eroii traiesc in doua tari: Tara de sus si Tara
de jos. In Tara de sus femeia este elem stabil, conservator, barbatul este mai activ, mai mobil.
De aceea granita dintre doua lumi este destul de labila. La inceputul romanului apare motivul
cautarii adevarului, modalitatea cautarii adevarului de catre Vitoria presupune culegerea unor
informatii inodate cu abilitate pentru a alcatuii scenarii. Ni se sugereaza ca povestirea este mai
coerent decat realitatea. Lumea romanului este o lume de contact pe care Vitoria o citeste
corect din propria perspectiva. Vitoria apartine Tarii de sus, lume de tip semantic in care
realitatea are sens prin ea insasi. Tara de Jos este o lume de tip sintactic in care sensul
realitatii se dezvaluie prin corelarea mai multor realitati. Reusita finala a Vitoriei este de tip
sintactic. Crede ca exista niste semne pe care divinitatea releva, i le dezvaluie, semne pe care
ea Vitoria Lipan le coreleaza astfel incat incet se apropie de adevar. Mai intai il gaseste pe
cainele Lupu adapostit la un satean iar acesta ii duce la ramasitele pamantesti ale lui Nechifor.
Descoperirea adevarului, pedepsirea ucigasilor verifica implicit armonia lumii a carei coerenta
nu poate fi distrusa nici de moartea accidentala a lui Nechifor Lipan.

Caracterizarea Vitoriei Lipan.

Vitoria este o reprezentare a lumii oamenilor de la munte. O ilustrare a ceea ce legenda

„ muieri frumoase si iubete”. Autorul o caracterizeaza in mod direct, evidentiind frumusetea
aparte a oamenilor de la munte :” locuitorii acestia de sub brad sunt niste fapturi minunate, de
mirare: iuti si nestatornici ca apele, ca vremea, rabdatori in suferinta ca si ierni cumplite, mai
cu seama stau ele in fata soarelui, o inima din el rupta”. Dupa ce afla ca sotul sau a fost ucis se
retrage in sine si are incredere numai in instanta divina. Cautarea sa este tenace, motivata de
un puternic sentiment de iubire pt sotul disparut. Punctul culminant al cautarii este gasirea
ramasitelor pamantesti ale sotului. In momentul acesta are un dialog tainic cu cel disparut
fixat de o iubirea care se perpetueaza dincolo de viata si moarte: „avea ea sa ii spuie multe: si
i le spunea fara sa miste buzele si limba. I le spunea dinauntru, cu banuieli si suferinte vechi.”
Eroina este caracterizata direct de narator „nu mai era tanara dar avea o frumusete neobisnuita
in privire. Ochii ii straluceau ca intr-o usoara ceata in dosul genelor lungi si rasfrante
incarligasa.” Punctul culminant este felul in care conduce discutia la praznic, acum este un fel
de Hamlet feminin. Vitoria reconstituie cu fidelitate intamplarile tulburandu-i pe cei doi
ucigasi, determinandu-l pe Bogza sa izbucneasca violent impotriva lui Gheorghita si a ei si in
final sa recunoasca fapta.