Formarea poporului român, repre-zintă una dintre consecințele feno-menului de aculturație,

generat de expansiunea Imperiului Roman în diverse zone ale actualei Europe. Penetrația
elementelor de civilizație romană în mediul geto-dac s-a făcut începând cu sec al II-lea I.Hr., pe
măsură ce statul roman se apropia de Dunăre. Începând cu vara anului 106 d.Hr., Dacia a devenit
provincie romană, acest statut presupunând exploatarea provinciei, înregistrarea punctelor
strategie și a resur-selor naturale.

Când romanii au venit în Dacia, au găsit acolo o

civilizație înflorito-are: mari așezări umane, apropiate de aspectul urban, așezări forti-ficate,
tehnica agricola perfecțio-nată, exploatarea zăcămintelor naturale. Civilizația materială
înfloritoare a permis dezvoltarea vieții culturale: religioase, filosofice, științifice. Dezvoltarea
firească a civilizației geto-dace a fost oprită brusc de cucerirea romană.

Oficial, dominanța romană asupra Daciei se încadrează între 106 d. Hr.(anul celui de-al doilea
război de cucerire intreprins de împăratul Traian) și 271 d.Hr. (când legiunile romane s-au
retras din Dacia la ordinul împăratului Aurelian).
În acest interval și în secolele următoare, pe teritoriul Daciei Felix s-a format un nou popor
(rezultat din căsă-toriile mixte intre bărbații romani și femeile dace) și o nouă limbă(ce are la
bază substratul lingvistic geto-dac și limba latină populară). Pe lângă formele specifice de
civilizație, cultură, administrație pe care romanii le impu-neau popoarelor cucerite, romanizarea
Daciei a avut drept consecințe formarea poporului român și a limbii române.