3.

SCHEMA DE GENERARE A DEŞEURILOR

INTRĂRI PROCES TEHNOLOGIC IEŞIRI

LAPTE PASTEURIZAT

Materii prime(lapte, RECEPŢIE CALITATIVĂ CANTITATIVĂ

unt, zahăr, ulei de cocos) Produse deteriorate

Materii prime Pierderi de materii prime la

DEPOZITARE manipulare

Materii prime PREGĂTIRE MATERII PRIME Ambalaje

Lapte pasteurizat şi PREÎNCĂLZIRE (500 – 600 C) Pierderi de agent termic şi

agent termic lapte; apă uzată

Materii prime REALIZARE AMESTEC (30-600C ) Pierderi de materii prime; apă

uzată, pierderi de ulei.
600C( C)60˚C)
Mix şi agent termic PASTEURIZARE 90˚C, 30 sec Mix necorespunzător, apă
uzată şi agent termic
Mix şi agent termic PRERĂCIRE Agen termic şi apă uzată

Mix Particule solide, apă uzată,

FILTRARE
filtre

Mix OMOGENIZARE Pierderi de mix şi ulei

Mix şi agent termic 63-65˚C

RĂCIRE Pierderi: mix, agent termic;
apă uzată
3-5˚C
Mix MATURARE Pierderi de mix şi ulei

3-4 h, 0-4˚C
Mix şi agent termic FREEZARE Pierderi de: agent termic, ulei
şi mix
-5-6˚C, 1-2 min.
Mix PORŢIONARE ŞI AMBALARE Pierderi de mix; ambalaje

Produs finit şi agent Pierderi: produs finit, agent

CĂLIRE
termic termic; ambalaje
-18˚C
Produs finit DEPOZITARE ŞI TRANSPORT Pierderi de manipulare

2-3 zile în camere frigorifice

Schema.2. Schema procesului tehnologic de obţinere a îngheţatei[4].
4. PREZENTAREA DEŞEURILOR CARE REZULTĂ DIN PROCESUL
TEHNOLOGIC AL ÎNGHEŢATEI

Produsele deteriorate, sunt reprezentate de acele produse care nu îndeplinesc

standardele de calitate impuse de legislaţia în vigoare (fără termen de valabilitate sau a căror
termen a expirat, fără informaţii clare şi exacte despre producătorul ce le comercializează,
produse a căror ambalaje sunt deteriorate şi pot modifica total sau parţial calităţile produsului
cât şi acele produse importate fără traducerea în limba română)[5].

Pierderile de materii sunt specifice şi individualizate, derivând din următoarele surse

principale[5]:

 surplusul de materiale – chiar şi în cazul celor mai performante echipamente de operare,

este posibil să apară aşa numitul surplus de materiale, reprezentat de: materiile prime folosite
la prepararea îngheţatei şi o parte din mixul tehnologic. Astfel, materiile prime vor fi preluate
de depozitul central, iar mixul tehnologic va fi păstrat în celule frigorifice pentru a fi
retehnologizat. Datorită semnificaţiei lui economice, compania monitorizează, în mod
continuu, surplusul, prin intermediul aparatelor de control, din dotare;
 risipa de materiale – poate proveni din: pierderile normate, erori umane, mentenanţa
utilajelor şi nu în ultimă instanţă din cauza folosirii unui proces tehnologic inadecvat;
 scurgeri de lichide – scurgerile de produse lichide provin adesea din instalaţiile
tehnologice, fiind reprezentate în mod special de uleiuri;
 produse defecte/produse returnate – sunt acele produse care nu îndeplinesc condiţiile
de calitate, impuse de normele în vigoare, care nu au fost expediate sau au fost returnate de la
comercializare. Acestea pot constitui o sursă majoră de pierderi materiale, sau deşeuri, dacă
nu sunt recuperate sau anihilate în mod corespunzător;
 pierderi de agent termic în momentul încălzirii şi răcirii mixului.
În cazul mixului se poate vorbi de un anumit grad de adezivitatea asupra pereţilor
ţevilor, tancurilor şi vanelor, ce duce, în timp, la o importantă sursă de pierderi de materiale.
Astfel îndepărtarea acestuia se realizează prin spălare sau curăţare mecanică.

Ambalajele sunt reprezentate în special din: bidoane de aluminiu, cutii de carton

căptuşite cu folie de polietilenă, caserole din masă plastică, păhărele din masă plastică,
brichete învelite în hârtie caşerată cu polietilenă, folie de aluminiu termosudabile, ambalaje
comestibile, vafe, beţişoare din lemn şi nu în ultimă instanţă de saci din material plastic sau
rafie, pet-uri, etc[5].
 Apa uzată este reprezentată de apa rezultată în urma spălării utilajelor. Procesul de
spălare al utilajelor presupune parcurgerea a două etape esenţiale şi anume: prespălarea
(îndepărtarea reziduurilor de produs (resturi de mix) din/ de pe utilaje cu apă caldă) şi spălarea
şi dezinfectarea (spălarea utilajelor, suprafeţelor şi echipamentelor cu soluţii de detergent şi
dezinfectant conform instrucţiunilor specifice)[5].
Utilajele şi echipamentele sunt igienizate şi dezinfectate periodic înainte şi după fiecare
utilizare[5].
Apele, utilizate pentru curăţire şi dezinfectare conţin detergenţi, substanţe de natură
organică sau anorganică, impurităţi, particule de mix, ce vor fi neutralizate şi tratate conform
legislaţiei în vigoare.[5]
O parte din filtrele folosite la filtrarea mixului vor fi spălate şi refolosite, iar cealaltă
parte (cele degradate) vor fi depozitate în spaţii special amenajate, iar mai apoi colectate de
firmele specializate[5].

5. Colectarea deşeurilor rezultate de la fabricarea îngheţatei

Colectarea deşeurilor se realizează de către persoane autorizate în acest sens şi în acelaşi
timp în spaţii special amenajate. [10]
De obicei se adoptă sistemul de colectare închisă sau ermetică, ce se realizează prin intermediul
unor recipienţi speciali (pubele, containere) închişi, prevăzuţi cu capac, prin descărcarea directă
în autogunoiere care, la rândul lor sunt dotate cu sisteme mecanice de ridicare şi golire a
acestora în bene închise.
Premergătoare operaţiei de colectare a deşeurilor, mai există o fază care poate fi
considerată „precolectarea” acestora şi care se realizează de către personalul de Servicii al
Întreprinderilor. Precolectarea se referă de fapt la colectarea deşeurilor în saci menajeri de
diferite mărimi, în funcţie de mărimea deşeurilor, umată apoi de depozitarea propiu-zisă în
recipientul corespunzător. Pentru a permite reciclarea, colectarea deşeurilor care conţin
materiale refolosibile se face separat în recipiente de culori diferite. Culorile recipientelor
disponibile sunt: galbenă, roşie, albastră, maro şi negru antracit. Culorile recomandate pentru
recipiente destinate diferitelor tipuri de deşeuri sunt: roşu (portocaliu) – materiale plastice,
galben - metale,verde - biodegradabile, albastru – hârtie, carton şi sticlă, maro – electrice şi
electronice, negru – nereciclabile, însă acestea nu sunt respectate întotdeauna. Pe recipiente
există etichete care precizează exact ce fel de deşeuri se pot pune în recipientul respectiv.
Recipienţii de depozitare sunt reprezentaţi de containere (fig. 3.3). Ca beneficii
principale ale acestora trebuie să considerăm: suprafaţa netedă a pubelei, rezistenţă la
coroziune, nivelul scăzut al zgomotului în cazul procesului de colectare a deşeurilor, greutatea
redusă, manevrabilitatea uşoară, costuri scăzute de achiziţie, proiectare pentru asigurarea
stabilităţii de formă şi a manevrării simple.
 Pentru confecţionarea lor sunt utilizate numai granulatele HDPE de înaltă calitate
(polietilena). Motivul fiind asigurarea durabilităţii îndelungate, rezistenţa la intemperii
climaterice (în special temperaturi joase şi razele UV) şi la numeroase substanţe chimice.
Polietilena poate fi reciclată de asemenea fără probleme.
Datorită faptului că autovehiculele de transport pentru aceste containere trebuie să
ajungă până în imediata apropiere a acestora, se pun condiţii speciale pentru amplasamentul
lor şi zona de acces.
Colectarea se realizează selecţionat atât pentru evitarea unei eventuale sortări cât şi
pentru valorificarea deşeului în cauză.

Fig.1 Container de depozitare a

maselor plastice [3]

5.1. Depozitarea deşeurilor rezultate de la fabricarea îngheţatei

Depozitarea deşeurilor se poate face în mai multe variante, astfel pentru caserolele în
cauză presortate, depozitarea se face pe o perioadă scurtă de timp, urmată de transportul
acestora la unităţile care le reintroduc în circuitul productiv.
Platformele de depozitare a acestor deşeuri nu au o amenajare specială, ele fiind
amplasate în spaţii situate în incinta întreprinderii, prevăzute cu drumuri de acces a mijloacelor
auto în orice perioadă a anului.
Depozitele dispun de sistem de pază, echipamente de cântărire, laboratoare de analiză.
[10]
Principalele forme de impact şi risc determinate de depozitele de deşeuri rezultate de
la fabricarea îngheţatei, în ordinea în care sunt percepute de populaţie sunt:
- modificări de peisaj şi disconfort vizual;
- poluarea aerului cu suspensii antrenate de vânt;
- poluarea apelor de suprafaţă cu substanţe organice şi suspensii;
- scoaterea din circuitul natural al terenurilor pentru depozitele de deşeuri.
În termeni de biodiversitate, un depozit de deşeuri înseamnă eliminarea de pe suprafaţa
afectată acestei folosinţe a unui număr de 30-300 specii/ha, fără a considera şi populaţia
microbiologică a solului. În plus, biocenozele din vecinătatea depozitului se modifică în sensul
că, unele mamifere, păsări, insecte părăsesc zona în avantajul celor care îşi găsesc hrana în
gunoaie.

Deşi efectele asupra florei şi faunei sunt teoretic limitate în timp la durata exploatării
depozitului, reconstrucţia ecologică realizată după eliberarea zonei de sacini tehnologice nu va
mai putea restabili echilibrul biologic iniţial, evoluţia biosistemului fiind ireversibil modificată.

5.2. Transportul deşeurilor rezultate de la fabricarea îngheţatei

După colectarea deşeurilor de la SC KUBO la care acestea au fost generate urmează

transportul acestora la instalaţia de reciclare tratare şi/sau eliminare a acestora, ce se găseşte
în apropiere sau la o staţie de transfer.
De la staţia de transfer deşeurile vor ajunge prin transportul la distanţă mare la o
instalaţie centrală de reciclare, tratare şi/sau eliminare.Vor fi alese vehicule ce consumă o
cantitate minimă de energie, cu o complexitate tehnică necesară pentru a colecta în mod
eficient materialele vizate.Vehiculele de colectare şi transfer trebuie să ţină seama de teren,
climă şi profilul aşezării. Transportul rutier al deşeurilor - autovehiculele de colectare şi
transport al deşeurilor sunt camioane cu recipiente speciale.
Un autovehicul poate fi utilizat dacă respectă anumite condiţii constructive ca de
exemplu dimensiuni ale containerului de încărcare şi încărcarea maximă pe fiecare axă fig.3.4.
O condiţie principală impusă autovehiculelor de colectare este să poată încărca cât mai multe
deşeuri. Mărirea din ce în ce mai mult a capacităţii autovehiculelor este limitată de greutatea
maxim admisă şi de uşurinţa de manevrare a autovehicului.

Fig.2 Maşină de transportat deşeuri[3]

La fixarea dimensiunii vehiculului de colectare şi transport se vor avea în vedere:

încărcătura utilă, distanţa către staţia de transfer sau la staţia reciclare, tratare şi/sau eliminare,
sistemul de recipiente, topografie, limitările şi dificultăţile în traficul rutier, lăţimea drumurilor
pe distanţele parcurse de vehiculele de colectare sau de transport, timpul de lucru zilnic şi
pauzele angajaţilor, mărimea echipei de colectare a deşeurilor.
 Eliminarea deşeurilor este o activitate complicată şi costisitoare. Concepţia actuală
privind deşeurile nu porneşte de la ideea creşterii şi perfecţionării capacităţii de eliminare, ci
de la adaptarea de noi tehnologii, care să producă deşeuri în cantitate cât mai redusă, într-o
formă cât mai uşor de tratat. În plus, rezolvarea problemelor de mediu ridicate de deşeuri nu se
poate face decât măsurile care sunt luate sunt coordonate. Principiile pe baza cărora se face
coordonarea sunt următoarele:

 Principiul protecţiei resurselor primare este formulat în contextul mai larg al

conceptului de ,, dezvoltare durabilă” şi stabileşte necesitatea de a minimiza şi
eficientiza utilizarea resurselor primare, în special a celor neregenerabile, punând
accentul pe utilizarea materiilor prime secundare.
 Principiul prevenirii, conform căruia activităţile sunt ierarhizate în ordinea
importanţei: evitarea apariţiei deşeurilor, minimalizarea cantităţii de deşeuri produse,
reutilizarea, tratarea prin recuperare, tratarea prin eliminare.
 Principiul măsurilor preliminare, corelat cu principiul utilizării BATNEEC, care
stipulează că vor fi folosite cele mai bune metode disponibile care nu presupun costuri
execive (engleză Best Available Technique Not Entailing Excessive Cost). Trebuie să
se ţină seama de următoarele aspecte principale:
- stadiul curent al dezvoltării tehnologiilor
- cerinţele pentru protecţia mediului
- alegerea şi aplicarea acelor măsuri fezabile din punct de vedere economic.
 Principiul ,,Poluatorul plăteşte”, conform căruia costurile de gestionare a deşeurilor
şi acoperire a pagubelor produse mediului să cadă în sarcina celui care le produce.
 Principiul substituţiei, care stipulează înlocuirea materialelor periculoase cu altele
nepericuloase.
 Principiul proximităţii, care prevede ca deşeurile să fie tratate cât mai aproape de sursa
lor. Transportul (exportul) este admis doar spre capacităţi care dispun de tehnologia
necesară tratării lor.
 Principiul subsidiarităţii, care promovează iniţiativa nivelelor de decizie inferioare, pe
baza unor criterii uniforme.
 Principiul integrării stabileşte că activitatea de gestionare a deşeurilor fac parte
integrantă din activităţile social- economice care le generează.