1.

Definitie

Vitiligo este o afecțiune care duce la distrugerea sau slăbirea melanocitelor, acele celule pigmentare
responsabile de culoarea pielii, ceea ce duce la pierderea sau oprirea producerii pigmentului și la apariția de
pete albe pe suprafața pielii.

◊Din motive încă nelămurite, boala afectează cu preponderență anumite zone ale corpului, între care fața,
picioarele, articulațiile, degetele, genunchii și organele genitale. Vitiligo nu afectează textura și celelalte calități
ale pielii, ci are efect numai asupra culorii acesteia. Pe lângă petele albe, la unii bolnavi apar fire de păr alb în
scalp, gene, sprâncene sau barbă.

◊Apare la 1 % din populaţie şi afectează în mod egal ambele sexe. Debutul bolii se produce de cele mai
multe ori în copilărie sau adolescenţă .

2.Tipuri clinice de vitiligo:

a) Vitiligo de tip A, nonsegmental sau simetric.

Acest grup cuprinde formele de vitiligo acrofacial (la nivelul feţei, scalpului, mâinilor, picioarelor şi degetelor ),
vitiligo al mucoaselor (leziuni localizate pe mucoasele genitale sau orale), vitiligo generalizat (afectează
aproape orice parte a corpului, cu leziuni simetrice), vitiligo universal ( cea mai extinsă formă, afectează 80-90
% din tegument ) şi vitiligo mixt .
b) Vitiligo de tip B, segmental, care poate afecta una sau mai multe părţi ale corpului.

Forma unisegmentală este cea mai obişnuită şi se manifestă clinic prin apariţia unor macule albe, pe o singură
parte a corpului, care respectă linia mediană. Mai puţin frecventă, afecţiunea poate afecta două sau mai multe
segmente şi poate avea o distribuţie bilaterală.

În general, nu este asociază cu alte boli autoimune şi tinde să aibă un debut precoce şi o progresie mai rapidă,
comparativ cu vitiligo nonsegmental. Leucotrichia (prezenţa firelor de păr decolorate) este, de asemenea,
obişnuită în vitiligo segmental şi indică un răspuns slab la fototerapie şi la tratamentul clasic .

3.Stadiile bolii

Stadiul I, în care are loc rarefierea melanocitelor epidermale (din piele), dar conservarea celor foliculare (din
firele de păr).

Stadiul II, cu dispariţia melanocitelor epidermale, dar conservarea celor foliculare.

Stadiul III, cu dispariţia melanocitelor, atât din epiderm, cât şi din foliculii piloşi.

4.Cauze

Cauza acestei boli nu este pe deplin elucidată, însă există mai multe teorii legate de posibilele cauze
ale acestei afecţiuni, teorii care nu se exclud reciproc, ci se completează:

Predispoziţia genetică – până la 38% dintre cazurile de vitiligo. Persoanele care au cazuri de vitiligo în familie
au un risc de 4,5 ori mai mare de a dezvolta la rândul lor această afecţiune. În urma studiilor, s-a descoperit
că vitiligo apare mai frecvent la persoanele cu HLA-B12 , HLA-B13 şi HLA-BQ4.

Teoria autoimună – susţinută de descoperirea anticorpilor antimelanocitari şi a unor anomalii imunitare.

Pacienţii cu vitiligo prezintă un risc mai mare de a dezvolta şi alte boli autoimune, cum ar fi tiroidita Hashimoto,
boala Basedow – Graves, boala Addison, anemia Biermer, diabet zaharat insulino-dependent, alopecia areată
etc.

Teoria stresului oxidativ – s-a demonstrat că pacienţii cu vitiligo au un nivel scăzut de catalază, care are rol
în apărarea antioxidantă.

Procesul de apoptoză (moarte celulară) – cercetatorii au demonstrat că dispariţia melanocitelor de la nivelul

foliculilor piloşi din regiunile depigmentate se datorează apoptozei (moartea celulară) proces controlat de
echilibrul dintre proteine. Pacienţii cu vitiligo prezintă un deficit de apărare antioxidantă şi nu pot contracara
 stresul oxidativ extracelular , iar radicalii liberi de oxigen activează astfel proteinele proapoptotice, rezultând
astfel apoptoza melanocitelor .

Teoria enzimatică – pacienţii cu vitiligo au un deficit enzimatic, care împiedică producerea tirozinei, necesară
în procesul de melanogeneză.

Teoria neurală – melanocitele au capacitatea de a comunica cu sistemul nervos, aşa că este binecunoscut
faptul că stresul este un factor declanşator în vitiligo, fapt ce susţine această teorie a implicării neurale şi a
neuromediatorilor (adrenalina, noradrenalina) .

Melanocitoragia transepidermală – în cazul pacienţilor cu vitiligo generalizat, studiile relevă o pierdere

transepidermală cronică a melanocitelor.

Factori de risc
Printre factorii de risc se numara:
- istoric familial de vitiligo
- afectiuni tiroidiene sau ale glandei suprarenale
- diabetul zaharat.

5. Simptome

Singurul simptom al acestei boli consta in aparitia petelor decolorate pe piele. De

regula, aceste pete se observa mai usor in zonele expuse la soare. Cu toate ca pata poate
debuta avand dimensiuni reduse, in timp diametrul acesteia se poate mari. Totodata, si
intensitatea decolorarii creste pe masura ce timpul trece, pata devenind la final complet alba.

Formele petelor sunt neregulate iar uneori marginile acestora capata o nuanta rosiatica, care
poate cauza mancarime. In afara de conturul rosiatic aparut ocazional, vitiligo nu mai cauzeaza
niciun alt disconfort precum iritatie, prurit sau uscaciunea pielii.

Modul in care evolueaza si se multiplica petele decolorate este complet necunoscut, fiind diferit la
fiecare individ in parte. Daca la unii pacienti petele se pot multiplica si mari in cateva saptamani,
la altii boala poate stagna cateva luni sau chiar ani.

6.Tratament

Răspunsul la tratament se instalează lent. Abordările terapeutice pentru vitiligo pot fi:

 Fotoprotecţia, care are rolul de a preveni arsurile zonelor depigmentate, dar şi limitarea bronzării tegumentului
normal pigmentat, care ar duce la o evidenţiere mai mare a petelor de vitiligo .
 Camuflarea cosmetică, cu ajutorul unor creme pigmentate care vor ascunde maculele albe.
 Tratament local cu glucocorticoizi topici şi monitorizarea pacienţilor pentru a indentifica la timp efectele adverse
ale acestei terapii topice, precum atrofia sau apariţia telangiectaziilor .
 Tratamentul local cu inhibatori de calcineurină, tacrolimus şi pimecrolimus, expunerea la lumina naturală,
fototerapie UVB.
 Fotochimioterapie topică.
 Laser excimer, cu rezultate bune la nivelul feţei.
 Gel sau comprimate care contin enzime cu rol antioxidant.
 Suplimentarea cu L-fenilalanina, un aminoacid esenţial, precursor al tirozinei, din care se formează melanina şi
care poate fi administrat pe cale generală ( 50 mg/kg corp/zi ). A dat rezultate împreună cu fototerapia, ceea
ce a adus la o repigmentare a 60 % dintre leziuni.

Persoane faimoase, precum Michael Jackson sufera de aceasta afectiune, dar acest lucru nu-i impiedica sa
fie placuti celor din jur si sa arate ca si ei au ceva de oferit.

Michael Jackson, cantaret Winnie Harlow Race, model

Bibliografie :

http://www.csid.ro/health/sanatate/vitiligo-cauze-tipuri-clinice-simptome-si-tratament-16727621/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Vitiligo

http://www.sfatulmedicului.ro/Boli-de-piele/vitiligo_1341

Proiect realizat de
Moisanu Maria Iuliana
BFKT,AN III, GR.7