Cazul 120/78 ,,Cassis de Dijon’’

Cazul Rewe-Zentrale AG împotriva Bundesmonopolverwaltung für Branntwein (Ministerul

federal al Finanțelor din Germania) din 1979, este cunoscuta sub numele de Cassis de Dijon, o hotărâre
a Curții Europene de Justiție a UE, prin care aceasta a considerat că un regulament care se aplică
mărfurilor importate și bunurilor naționale (o măsură "aplicabilă în mod incontestabil"), care produce un
efect echivalent unei restricții cantitative la import, constituie o restricție ilegală asupra liberei
circulații a mărfurilor. Cazul este o interpretare judiciară seminală a articolului 34 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene.
Cazul viza vânzarea în Germania a "Cassis de Dijon" (un tip de crème de Cassis, lichior de
coacăze negre produs în Franța care conține 15% până la 20% alcool în volum) de către un importator și
comerciant cu amănuntul (Rewe). Guvernul german avea o lege care stipula că produsele comercializate
ca lichior de fructe trebuie să conțină cel puțin 25% alcool în volum. Prin urmare,
Bundesmonopolverwaltung für Branntwein (o secțiune a Ministerului federal al Finanțelor din
Germania) a declarat pentru Rewe că Cassis de Dijon ar putea fi importată; pe de altă parte, a informat
importatorul că actele de comercializare a acestuia nu a fost permisă în Germania. Importatorul a
susținut că acesta a reprezentat un efect echivalent unei restricții cantitative asupra comerțului, care
încalcă articolul 34 din Tratatul de la Roma.

Curtea de Justiție a UE a ținut cont de următoarele argumente:

În lipsa unor norme comune privind producerea și comercializarea alcoolului, statele membre au
sarcina de a reglementa toate aspectele legate de producerea și comercializarea alcoolului și a băuturilor
alcoolice pe propriul teritoriu.
Guvernul Republicii Federale Germania, care a intervenit în cadrul procedurii, a invocat diverse
argumente care, în opinia sa, justifică aplicarea dispozițiilor referitoare la conținutul minim de alcool al
băuturilor alcoolice, invocând, pe de o parte, protecția sănătății publice și, pe de altă parte, protecția
consumatorului împotriva practicilor comerciale neloiale.

Singurul aspect de substanță reală ridicată de guvernul german nu a generat niciun răspuns direct
din partea instanței. Astfel, daca guvernul german ar permite produselor alcoolice să intre în liberă
circulație pe piața interna fără nicio cenzura, în ceea ce privește conținutul lor de alcool, ele respectând
normele stabilite în țara de producție, ar avea ca efect să impună ca un standard comun în cadrul
comunității ca sa se tina cont doar de legislația din tara de producție cu privire la restricționarea
importului de lichior de fructe care nu respecta limita minima de concentrație de alcool. În ceea ce
privește protecția sănătății publice, guvernul german arată că scopul stabilirii conținutului minim de
alcool de către legislația națională este de a evita proliferarea băuturilor alcoolice pe piața națională, în
special a băuturilor alcoolice cu conținut scăzut de alcool, , în opinia sa, astfel de produse pot induce mai
ușor o toleranță față de alcool decât băuturile alcoolice mai puternice.

Cerințele referitoare la conținutul minim de alcool al băuturilor alcoolice nu îndeplinesc un scop

care este de interes general și care are prioritate față de cerințele liberei circulații a mărfurilor, a
normelor fundamentale ale Comunității. În practică, efectul principal al cerințelor de acest tip este
promovarea băuturilor alcoolice cu conținut ridicat de alcool prin excluderea de pe piața națională a
produselor din alte state membre care nu răspund acestei descrieri. Prin urmare, nu există un motiv valid
pentru care, cu condiția ca acestea să fi fost produse în mod legal și comercializate în unul dintre statele
membre, băuturile alcoolice nu ar trebui introduse în niciun alt stat membru; vânzarea unor astfel de
produse nu poate face obiectul unei interdicții legale privind comercializarea băuturilor cu un conținut
de alcool mai mic decât limita stabilită de normele naționale.
 În consecință, trebuie să se răspundă la prima întrebare în sensul că noțiunea de "măsuri cu efect
echivalent restricțiilor cantitative la import" cuprinsă la articolul 30 din tratat trebuie înțeleasă în sensul
că stabilirea unui conținut minim de alcool pentru băuturile alcoolice destinate consumului uman de
legislația unui stat membru intră, de asemenea, în interdicția prevăzută de această dispoziție atunci când
este vorba despre importul de băuturi alcoolice produse și comercializate în mod legal într-un alt stat
membru.

În ceea ce privește rezultatul, instanța se pronunță în hotărârea Cassis, afirmând și dezvoltând

hotărârea Dassonville. Hotărârea Cassis a incorporat, prin urmare, un principiu de recunoaștere
reciprocă. Decizia Cassis sa bazat, de asemenea, pe alineatul 6 din Dassonville, în care CEJ a introdus
principiul rațiunii: în lipsa unei armonizări comunitare, ar putea fi luate măsuri rezonabile de către un
stat pentru a preveni practicile comerciale neloiale. Cerințele obligatorii care constituie regula rațiunii
sunt luate în considerare în textul articolului 28 și sunt separate de articolul 30 din TFUE.

Efectul hotărârii Cassis a făcut ca normele comerciale inaplicabile să împiedice bunurile

comercializate în mod legal într-un stat să fie importate într-un alt stat. Rezultatul ar putea fi un standard
comun bazat pe țara cu cele mai puțin exigente reguli.

Articolul 29 interzice restricțiile cantitative și MEQR-urile (Measures equivalent to a

quantitative restrictions) în ceea ce privește exporturile, în același mod ca și articolul 28 în ceea ce
privește importurile.
Articolul 28 se va aplica dispozițiilor discriminatorii și de asemenea, masurilor aplicabile în mod
indiscutabil, articolul 29 se va aplica numai daca exista o discriminare. Articolul 28 se aplica masurilor
nediscriminatorii care impun o sarcina dubla importatorului care va trebui sa respecte regulile relevante
în statul sau propriu, precum și în statul de import.

Se poate trage o distincție, după cum menționează Weatherill și Beaumont, intre ceea ce se pot
numi reguli privind sarcina dubla (povara dubla) și reguli privind sarcina egala. Cassis este preocupat
de normele privind taxele duble. Astfel: Statul A impune reguli privind conținutul mărfurilor. Acestea
se aplica mărfurilor importate din Statul B, chiar daca aceste bunuri ar fi respectat deja normele privind
comerțul din Statul B. Cassis împiedică Statul A sa impună regulile sale în astfel de cazuri, cu excepția
cazului în care acestea pot fi salvate de cerințele obligatorii. Normele privind sarcinile egale sunt acelea
care se aplica tuturor mărfurilor, indiferent de origine, care reglementează comerțul intr-un anumit mod.
Ele nu sunt concepute pentru a fi protecționiste. Aceste norme pot avea un impact asupra volumului total
al comerțului, dar acest lucru nu va avea un impact mai mare asupra importurilor decât asupra
produselor naționale.

Aplicație - Jurisprudența post-Cassis:

Au existat numeroase cazuri în care Cassis se aplica diferitelor norme comerciale. La Deserbais,
un importator de brânză Edam din Germania în Franța a fost urmărit pentru folosirea ilegală a unei
denumiri comerciale. În Germania, această brânză ar putea fi produsă în mod legal cu un conținut de
grăsime de numai 34,3%, în timp ce în Franța, denumirea Edam era limitată la brânză cu un conținut de
grăsime de 40%. Importatorul sa bazat pe articolul 28 în apărarea la urmărirea penală. CEJ a susținut, în
acord cu Cassis, că regula franceză era incompatibilă cu acest articol și nu putea fi salvată de cerințele
obligatorii.
Același rezultat a fost obținut la Gilli și la Andres, unde importatorii de oțet de mere din
Germania în Italia au fost urmăriți pentru fraudă, deoarece au vândut oțet în Italia, care nu se făcea din
fermentarea vinului.