CAPITOLUL 6

FINANŢAREA PROIECTULUI
CAPITOLUL 6 FINANŢAREA PROIECTULUI 175
6.1 SURSE DE FINANŢARE ALE PROIECTULUI 175
6.2 RISCUL FINANCIAR SI SURSELE ACESTUIA 181
6.3 REGULI DE ADOPTARE A DECIZIILOR DE FINANŢARE 184
6.4 DOCUMENTE FINANCIARE ALE PROIECTULUI 194
6.5 DECONTAREA CHELTUIELILOR 204
6.6 ELIGIBILITATEA COSTURILOR 209
6.7 AUDIT FINANCIAR 210

Obiective
Conţinutul capitolului 6 oferă suportul necesar pentru:
a. surse de finanțare ale proiectului;
b. sursele riscului financiar;
c. documente financiare ale proiectului;
d.eligibilitatea costurilor;
e. decontarea cheltuielilor.

Pentru a calcula corect bugetul unui proiect, este important ca fiecare partener să
înţeleagă bine suma pe care va trebui să o investească pentru finanţarea corectă a proiectului,
în particular, pentru a evita surprizele de la sfârşitul proiectului.
Una din deciziile fundamentale, şi fără îndoială, una din primele decizii manageriale
strategice este cea referitoare la finanţarea proiectului.
Principiul fundamental care stă la baza luării deciziei de finanţare este găsirea unei
combinaţii fericite între sursa de finanţare şi modul de utilizare a banilor.

6.1 SURSE DE FINANŢARE ALE PROIECTULUI

Un proiect necesită resurse financiare, a căror formare este stimulată de mecanismele
economiei de piaţă şi de parghiile financiare, fiscale utilzate de stat.
Sursele din care pot fi finanţate proiectele sunt: surse din interiorul ţării, reprezentate de
fondurile proprii ale companiilor, credite bancare pe termen mediu sau lung sau pe termen

175
mijlociu, alocaţii de la bugetul de stat, sponsorizări; surse din exterior, sub forma
imprumuturilor bancare, a investiţiilor directe de capital etc.

6.1.1 Surse interne de finanţare a proiectului

a) Sursele proprii ale companiilor
Fondurile proprii ale companiilor (ceea ce reprezintă în esenţă autofinanţarea lor)
exprimă capacitatea lor de a produce resurse de finanţare din activitatea de exploatare şi din
alte activităţi. Compania se autofinanţează atunci când obţine un profit care poate servi, în
acelaşi timp, ca remunerare a capitalurilor angajate şi ca sursă de investiţii, care să contribuie
la mărirea sau menţinerea competitivitătii lui pe piaţă. Se consideră că proiectul se
autofinanţează , într-un orizont d etimp mediu (în perioada de execuţie şi de implementare a
rezultatelor proiectului), dacă el are capacitatea de a obţine asemenea rezultate financiare care
să-i permită rambursarea creditelor şi plata dobanzilor aferente.
Fondul de dezvoltare ce se constituie de către agenţii economici este alimentat din: o
parte a profitului net repartizat pentru investiţii; amortizarea destinată acestui scop; sumele
încasate din vậnzarea activelor fixe sau a materialelor rezultate din dezmambrarea celor
scoase din funcţiune etc.
Amortismentul acumulat serveşte companiei pentru finanţarea înnoirii activelor fixe
(imobilizarilor) ajunse la limita duratei lor de funcţionare, precum şi pentru nevoile de
dezvoltare-modernizare. În principiu, disponibilităţiloe băneşti provenite din amortismente
sunt destinate noilor proiecte ale agentului economic.
Încasările din vânzarea echipamentelor scoase din funcţiune servesc drept capitaluri
pentru noi proiecte de investiţii. Unele elemente de active fixe sunt vandute înainte de
încheierea duratei lor d efuncţionare sau la sfậrşitul acesteia, ca materiale vechi. Sumele
încasate alimentează fondul de dezvoltare din care s efinanţează noile proiecte.
b) Alocaţiile de la bugetul de stat
Au ca destinţii realizarea unor proiecte de anvergură, în ramuri vitale ale economiei
naţionale, a căror existenţă este necesară în dezvoltarea economico-socială a ţării.
De la bugetul de stat se alocă fonduri, pentru programe, de regulă în volume cât mai
mici posibil, asigurând resurse doar pentru domenii care nu pot face faţă pieţei şi concurenţei,
deci nu prezintă interese pentru investitorii particulari. În general, aceste fonduri sunt folosite
pentru domeniile ce trebuie ţinute sub controlul statului. Se au în vedere domenii de interes
naţional (îmbunătăţiri funciare, sănătate, protecţia mediului etc). Lista obiectivelor finanţate
de la bugetul de stat este restrânsă, cuprinzând obiective cum sunt: centrale nuclearo-electrice,
176
lucrări din domeniul mineritului, petrolului, energei electrice, acţiuni de anvergură naţională
în domeniul agriculturii, sănătăţii, dezvoltarea bazei materiale a sectorului socio-cultural.
În unele cazuri, cu totul particulare, finanţările de la stat servesc unor scopuri
economice, atunci când sunt îndreptate în domenii unde utilizarea lor poate duce la o creştere
a eficienţei economice pe termen lung, mai mare decât cea care ar rezulta natural, din
funcţionarea nealterată a mecanismelor economice (cazul investiţiilor care generează „efecte
de antrenare”, de regulă cele din cercetare-dezvoltare sau infrastructură).
Tehnicile de alocare a fondurilor statului cuprind:
Subvenţia reprezintă un transfer nerambursabil de la bugetul statului către un agent
economic, comensurată în funcţie de pierderile previzionate şi care se acordă într-o singură
sau eşalonat în timp, funcţie de producerea efectivă a pierderilor. Are scopul de a menţine
capacitatea productivă a respectivului agent care nu poate recupera integral costurile prin
preţare practicate.
Subvenţia rambursabilă este, de fapt, o formă intermediară de subvenţie şi credit care
funcţionează astfel: dacă proiectul se desfăşoară cu succes, subvenţia va fi rambursată, dcă
proiectul eşuează sau nu dă rezultate satisfăcătoare, subvenţia rămane definitivă, adică nu se
mai rambursează. O asemenea tehnică se aplică, cu precădere, pentru sectorul cercetare
fundamentală sau aplicată.
Participaţia statului cu capital la un anumit proiect, alături de întreprinzătorul privat,
urmăreşte completarea fondurilor necesare ducerii la bun sfarşit a unui proiect, ceea ce
reprezintă un ajutor dat agentului privat care, altfel, n-ar putea procura fondurile necesare. În
acelaşi timp însă, participaţia presupune şi un interes financiar din partea statului care ia parte
la repartizarea profiturilor.
Exonerări fiscale, reduceri sau amậnări ale plăţilor în contul impozitelor şi taxelor
datorate da către agenţii privaţi. Înlesnirile fiscale practicate de stat au rolul de a permite
agenţilor economici accesul la credite, acţionậnd ca factori care compensează volumul
dobanzilor înalte plătite.
Garanţia statului, dată băncilor, pentru ca agenţii economici să poată obţine credite
bancare. Garanţiile au rolul de a acoperi riscul băncilor, total sau parţial. Ele se concretizează,
de regulă, în scrisori de agreere şi se dau, mai ales, pentru proiecte inovatoare.
Prin tehnicile utilizate, statul urmăreşte raţionalizarea ajutorării agenţilor economici,
precum şi evitarea caracterului generalizat, obligatoriu sau permanent al intervenţiilor sale.
Intervenţia statului este contractualizată, exprimă cuantumuri şi termene Si este astfel
organizată încật să excludă arbitrariul şi favoritismele. În general, se stabileşte un sistem de
177
legiferare a condiţiilor în care se pot acorda ajutoare din partea statului, se stabilesc criterii
precise de acordare care sunt publicate pentru ca toţi agenţii economici să ia la cunoştinţă,
astfel încat cei care întrunesc condiţiile pot beneficia automat de ajutor din partea statului.

6.1.2 Surse externe de finanţare a proiectului

Atragerea capitalului străin are loc prin credite, adică împrumuturi.
Creditele externe sunt de mai multe categorii şi anume:
- credite guvernamentale sau cu garanţie guvernamentală, în spatele cărora este statul,
chiar dacă vehicolul prin care se acordă împrumutul sunt băncile;
- credite bancare, unde riscul este exclusiv al băncilor;
- credite acordate de instituţii internaţionale, precum Fondul Monetar Internaţional,
Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare.
Creditele guvernamentale se întemeiază pe convenţia încheiată între guvernul ţării
care va acorda credite şi guvernul celei care va primi credite, stabilindu-se, totodată, şi
plafoane de garanţii ale împrumuturilor. Guvernul României este autorizat să contracteze şi să
garanteze, împreună cu Banca Naţională a României, credite financiare externe, necesare
aprovizionării cu materii prime de bază şi finanţării unor proiecte. Dreptul de a contracta şi
garanta este limitat la o anumită sumă (2 mild. USD).
Creditele externe pe termen lung sunt acordate condiţionat de către instituţiile şi
organismele internaţionale de specialitate, în vederea atingerii obiectivelor propuse. Fondul
Monetar Internaţional, de exemplu, nu cere decât garanţii generale, de politică economică. La
fel, Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare acordă credite
condiţionat, adică numai împrumuturi pe proiect.. Toate celelalte bănci pretind o garanţie
materială, să se lege finanţarea de un flux comercial şi să se garanteze cu produsele rezultate
din proiect. Acestea acordă creditul pe baza unor studii de fezabilitate şi în condiţiile unor
puternice garanţii de solvabilitate.
Banca Mondială este un sistem bancar format din Banca Internaţională pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), înfiinţată în 1945, cu sediul la Wshington, Asociaţia
Internaţională pentru Dezvoltare (AID), înfiinţată în 1960 şi Corporaţia Financiară
Internaţională (CFI), înfiinţată în 1956.
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare este un organism financiar
interstatal, care are funcţie complementară cu FMI. BIRD face parte din sistemul ONU, avậnd

178
rol important în activitatea de finanţare şi de promovare a dezvoltării economice a ţărilor
membre.
BIRD sprijină investiţiile economice ale statelor membre în curs de dezvoltare prin
acordarea de împrumuturi pe termen lung pentru realizarea investiţiilor în valută, precum şi
pentru garantarea de împrumuturi obţinute de statul membru pe piaţa financiară. De
asemenea, BIRD se ocupă de coordonarea ajutorului internaţional pentru dezvoltare oferit de
ţările dezvoltate pentru ţările în curs de dexvoltare. Totodată, BIRD acordă asistenţă tehnică în
legătură cu proiectele de investiţii pentru dezvoltare şi facilitează pregătirea de cadre
superioare de specialitate printr-un institut de pregătire propriu.
Avantajele principale puse la dispoziţia ţărilor membre sunt:
- contractarea de împrumuturi pentru investiţii în vederea realizării unor proiecte
economice necesare ţării care solicită ajutor financiar. Solicitantul trebuie să prezinte garanţii
a căror mărime depinde de proporţiile obiectivului economic şi de posibilităţile economiei
respective de a putea suporta sarcina financiară. Nivelul împrumuturilor nu depinde de cota de
participare la capitalul social ca în cazul FMI. Împrumuturile acordate de BIRD sunt pe
termen lung (maximum 20 de ani).
- Participarea la licitaţiile internaţionale organizate de BIRD pentru adjudecarea
lucrărilor finanţate de aceasta. O ţară membră poate prelua prin licitaţie lucrările dintr-o ţară
membră cu sprijinul băncii.
Ţările membre trebuie, pentru a beneficia de împrumuturi, să adere în prealabil şi să
participe la capitalul social al băncii prin vărsămintele stabilite. De asemenea, ţările membre
sunt datoare să furnizeze informaţii de orice fel privind situaţia economică şi financiară a ţării
respective, informaţii solicitate în vederea stabilirii politicii de împrumuturi faţă de aceasta.
Beneficiul realizat de BIRD se reinvesteşte în împrumuturile acordate ţărilor în curs de
dezvoltare; o parte dein beneficiu se transformă în subvenţie pentru AID.
Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare acordă împrumuturi foarte avantajoase,
numite credite (pentru a le diferenţia de împrumuturile BIRD), uneori fără dobandă, pe termen
foarte lung (pană la 50 de ani), creậnd astfel posibilitatea ţărilor în curs de dezvoltare sau slab
dezvoltate de a se redresa economic. Beneficiarii acestor credite sunt organisme
guvernamentale, publice sau particulare.
Corporaţia Financiară Internaţională a fost înfiinţată în scopul de a completa acţiunile
BIRD pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor particulare din ţările în curs de dezvoltare.
Acest organism exercită un sprijin complex (financiar şi tehnic) necesar creşterii sectorului
privat al ţărilor în curs de dezvoltare.
179
 Aproximativ 40 % din proiectele asistate de Bancă primesc finanţare din partea altor
creditori sau donatori sub diferite forme de cofinanţare. Principalii trei parteneri cofinanţatori
ai Băncii sunt:
 Surse oficiale, incluzậnd guvernele, instituţiile acestora şi alte instituţii financiare
multilaterale;
 Instituţii exportatoare de credite care sunt direct asociate cu finanţarea de bunuri şi
servicii dintr-o anumită ţară;
 Bănci comerciale şi alte instituţii financiare private.

Investiţiile directe de capital străin (cofinanţările parteneriale) sunt una din căile
cele mai eficace, mai profitabile pentru proiecte. Ele antrenează schimbări substanţiale pentru
că astfel sunt atrase tehnici şi tehnologii moderne, se aplică managementul adecvat. Compania
străină poate asigura comenzi si pieţe, chiar o pregătire mai eficientă a forţei de muncă.
Disponibilitatea respectivelor surse de finanţare este legată direct de mărimea
companiei care coordonează proiectul (figura 6.1), iar acordarea de împrumuturi este legată de
activitatea anterioară a acesteia.

Firme mici

Surse de finanţare
Capital propriu Capital împrumutat
Se limitează la bonitatea
― Medii Cu capital Se limitează la cofinanţatori personală a coordonatorului
― Mari privat individuali de proiect şi garanţii pe care
le pot aduce cofinanţatorii;
Disponibil în cantităţi relativ
― Societăti pe acţiuni Capital de risc
limitate.
Audienţă mare, participarea
― Cotate la bursă Practic nelimitat
unor instituţii publice
― Cotate la bursă pe Companii şi mai mari cotate
Practic nelimitat
plan internaţional la bursele mai multor ţări

Firme mari

Fig. 6.1 Surse de finanţare în funcţie de mărimea companiei

180
6.2 RISCUL FINANCIAR SI SURSELE ACESTUIA
Aşa cum inflaţia este umbra banului şi riscul este umbra căştigului. Orice relaţie de
investire într-un proiect presupune un compromis între risc şi câştig. Acest lucru este subliniat
şi de butada „cine nu riscă nu câştigă”. Ceea ce trebuie să ştie partenerii de proiect este natura
riscului, dimensiunile posibile ale acestuia, factorii principali care-l alimentează. Riscul
induce posibilitatea apariţiei unor consecinţe defavorabile proiectului, materializate în
obţinerea unor performanţe inferioare celor estimate.
Principalele surse ale riscului financiar sunt fluctuaţia ratei dobânzii şi a pieţei, riscul de
lichiditate şi inflaţia.
Principalele rsicuri ce trebuie luate în consideraţie la finanţarea unui proiect sunt de
două tipuri:
În primul rând, există riscuri financiare generale generate de piaţă, situaţia social-
economică şi politică a momentului lansării proiectului şi de reformele care pot apare în sfera
economicului. În această clasă de riscuri sunt cuprinse următoarele:
 Riscul pieţei. Datorită necunoaşterii strategiilor de acţiune ale proiectului apare
incertitudinea evoluţiei proiectului în timp;
 Riscul momentului. El este generat de posibilitatea de a pierde sau de a reduce
câştigul propriu prin plasarea fondurilor în proiect într-un moment ales neinspirat;
 Rsicul schimbării cadrului legislativ. Acest risc este generat de perspectiva
introducerii unor mecanisme noi în economie care să diminueze valoarea de piaţă a
proiectului;
 Riscul inflaţiei constă în reducerea puterii de cumpărare a banilor şi a profitului în
cazul proiectelor cu venituri fixe.
În afara riscurilor generale apar riscurile financiare particulare, specifice proiectului
care a generat sursa de finanţare. În această categorie pot fi mentionate următoarele:
 Riscul afacerii este generat de incertitudinea privind cererea de produse sau
servicii oferite de proiect, după investire;
 Riscul opţional este determinat de incertitudinea asupra variantei de proiect,
apărând posibilitatea alegerii celui mai putin important;
 Riscul vandabilităţii se referă la viteza de vânzare a produselor sau a serviciilor
rezultate din proiect fără o schimbare semnificativă a preţului.

181
 6.2.1 Gestiunea riscului
Riscul este un element incert dar posibil ce apare permanent în procesul evenimentelor
tehnice, umane, sociale, politice, reflectînd variatiile distribuirii rezultatelor posibile,
probabilitatea de aparitie cu valorile subiective si obiective, având efecte posibil pagubitoare
si ireversibile. Riscul poate avea impact negativ (ameninţări) sau pozitiv (oportunităţi) asupra
succesului întregului proiect sau asupra unui singur rezultat (produs) al proiectului. Acestea se
caracterizează prin probabilitatea de apariţie şi amploarea impactului potenţial. Riscurile sunt
prezente în toate proiectele, oricare ar fi mărimea şi complexitatea acestora şi oricare ar fi
sectorul, economic sau industrial. Un risc nu este, în mod necesr, defavorabil, el este o
trăsătură comună a tuturor proiectelor, indiferent de mărimea sau complexitatea lor. Toate
proiectele au un anumit grad de incertitudine datorat previziunilor asociate mediului în care
sunt relizate. Riscurile nu pot fi eliminate complet, unele dintre ele pot fi, însă, anticipate şi
estimate.
Pentru proiectele medii şi mari trebuie incluse în bugete şi rezerve pentru riscurile
neanticipate, ca parte a procesului de estimare a bugetului proiectului. Se poate adăuga un
procent de 5% din bugetul proiectului, peste suma estimată.
Gestiunea riscului, pentru un proiect reprezintă un cost. Managerul de proiect trebuie să
se asigure că efortul uman şi costurile asociate gestionării riscurilor nu depăşesc costurile
proiectului dacă riscul apare.
Tabelul 6.1 identifică caracteristicile proiectului care implică riscuri, precum şi
criteriile de clasificare, în vederea evaluării proiectului.
Caracteristici Risc mare Risc mic
Efortul total ore Proiecte mari  5000 ore Proiecte mici  1000 ore
Durata proiectului Mai mare de 12 luni Mai mică de 4 luni
Mărimea echipei de proiect Peste 8 membri Mai puţin de 4 membri
Numărul de beneficiari ai
Mai mult de 3 Unul
proiectului
Scopul proiectului / rezultate Puţin definite Bine definite
Beneficiile proiectului Neclare Bine definite
Specializarea echipei de proiect şi a
Fără cunoştinţe solide Cunoştinţe solide
beneficiarului
Complexe, greu de definit de către Uşor de definit de către
Specificaţii
beneficiar benficiar
Dependenţa de alte proiecte sau alte Dependenţă de 3 sau mai multe proiecte Dependenţă de cel mult un
echipe de proiect sau echipe proiect sau echipă
Necunoscută (nu ar trebui început
Finanţare Identificată şi entuziastă
proiectul)
Angajamentul beneficiarului Necunoscut, pasiv Pasionat
Schimbări necesare în proceduri,
Schimbări multe Puţine schimbări
procese, politici
Structura organizaţională Schimbări multe Puţine schimbări
Experienţă similară în multe
Experienţa managerului de proiect Experienţă puţină în proiecte similare
proiecte

182
Locaţia echipei d eproiect
Utilizarea metodologiilor formale
Tehnologia
Calitatea datelor
Echipa este dispersată Echipa este împreună
Proiecte mari / fără metode şi procese Proiecte mici / metode
formale standardizate în utilizare
Noi tehnologii vor fi utilizate pentru Nu sunt necesare noi
componente critice tehnologii
Calitate necorespunzătoare Bună calitate

Există, în general, 5 tipuri de tehnici pentru gestionarea riscurilor:

 Evitarea / eliminarea – schimbarea planului proiectuluui în vederea eliminării

riscului sau realizarea de condiţii de protejare a obiectivelor proiectului de
impactul acestuia;
 Transferarea – transferarea gestiunii riscului în responsabilitatea unui partener.
De reţinut că riscul nu este eliminat;
 Reducerea – reducerea probabilităţilor / consecinţelor unui risc la costuri
acceptabile;

 Acceptarea – această tehnică include decizia echipei de proiect de a

preântâmpina efectele riscului care a fost identificat dar care nu a apărut şi de a
minimiza efectele sale dacă acesta a apărut;
 Monitorizarea – relizarea unui plan de monitorizare a riscurilor, a momentelor şi
a locurilor în care acestea pot apare pe parcursul execuţiei proiectului.
Responsabilitatea deciziei de a investi într-un proiect revine integral finanţatorului, iar
„regula de aur“este că marimea profitului trebuie să fie pe măsura riscului asumat.
Punerea la punct a procedurilor de diagnostic, de evaluare şi de luare a deciziilor cere o
delimitare prealabila a operaţiunilor care reprezintă proiecte. Definirea criteriilor de apreciere
a proiectelor conduce la selectarea celor mai avantajoase proiecte.
Structura de finanţare a proiectelor diferă, între secroarele de activitate, de la proiect la
proiect. Nu există o structură de finanţare „standard“ a proiectelor, pentru că fiecare dintre
acestea au caracteristici unice. Dar există câteva caracteristici comune ale finanţării:
 Constângerile legale şi economice naţionale;
 Există un interes mai mare pentru proiecte noi decât pentru refinanţări;
 Cotele de finanţare pot acoperi 30 – 90% din costul proiectului;
 Nu există garanţii pentru finanţatori, sau doar garanţii limitate pentru capitalul
angajat în proiect;
 Proiectul are o viaţă limitată.

183
 În fig. 6.2 sunt prezentaţi, schematic, factorii care influentează mobilizarea fondurilor
necesare, de maniera cea mai prudentă şi cea mai favorabilă, decizia de a acorda împrumuturi
pentru proiecte.

Managemnetul proiectului
-compatibilitate cu mărimea companiei
-realizarile trecute
-experienţa funcţională
-flexibilitatea aptitudinilor manageriale
-eficienţa sistemului informaţional managerial
Generarea lichidităţilor
Pe termen scurt: -gestiunea debitorilor
-gestiunea creditorilor
-gestiunea stocurilor
Pe termen lung: -fondurile financiare necesare
-recompensele oferite finanţatorului
-repartizarea rezultatelor proiectului

Piaţa proiectului
-date obţinute din
Strategia cercetarea pieţei
proiectului DECIZIA PRIVIND -tipul clientilor şi
-capacitatea de ACORDAREA gradul lor de
implementare ÎMPRUMUTULUI satisfacţie
PENTRU PROIECT -stabilitatea cererii

Ramura
-potenţialul
de creştere Profitabilitatea
-ciclicitatea proiectului Activitatea Pregătirea forţei de
-mediul -marje companiei muncă
legislativ -randamentul -costuri -disponibilitate
-riscul investiţiei -eficienţă -grad de specializare

Fig.6.2 „Caietul de sarcini al celui ce acordă împrumutul”

6.3 REGULI DE ADOPTARE A DECIZIILOR DE FINANŢARE

Una din caracteristicile proiectului o constituie finalitatea, adică tendinţa de a evolua în
vederea realizării obiectivelor stabilite. Dar, realizarea acestor obiective nu are loc automat, în
virtutea unor legi proprii ale proiectului.
Admiţând universalitatea legii entropiei, potrivit căreia „în natură ordinea tinde să se
transforme în dezordine”, rezultă că starea entropică este caracteristică şi proiectelor. În aceste
condiţii, managerul de proiect trebuie să-şi adapteze permanent proiectul influenţei factorilor
perturbatori – interni şi externi – care se opun sau îngreunează realizarea obiectivelor
prestabilite.

184
 Această adaptare, autoreglare a funcţionării proiectului, se realizează printr-o înlănţuire
de decizii manageriale interdependente. În domeniul prognozei financiare rezultatul
procesului decizional se concretizează în variante de strategie, de plan, de program, stabilite în
condiţii de incertitudine.
În general, a decide înseamnă a alege dintr-o mulţime de variante de acţiune, ţinând
cont de anumite criterii, pe aceea care este considerată cea mai avantajoasă pentru atingerea
obiectivelor.
Alegerea unei variante din mai multe posibile, pentru realizarea obiectivelor, are loc pe
baza unor criterii. Criteriile de decizie sunt punctele de vedere ale conducătorului de proiect
cu ajutorul cărora se punctează diferitele aspecte ale proiectului. La elaborarea deciziilor pot fi
utilizate drept criterii: profitul prognozat, volumul cererii de produs previzionat, termenul de
recuperare a investţiilor sau a cheltuielilor.
Criteriile de decizie se caracterizează prin mai multe niveluri corespunzătoare. Astfel,
profitul pe unitatea de produs , drept criteriu de decizie, prezintă mai multe niveluri, funcţie de
caracteristici tehnice sau estetice, de tehnologia de realizare etc.
Nivelurile corespunzătoare unui criteriu reprezintă tot atâtea obiective posibile. Deci,
obiectivul unui proces decizional, din punct de vedere al unui criteriu, este nivelul propus a fi
realizat pentru acel criteriu. Spre exemplu, dacă criteriul de decizie este profitul putem avea
drept obiectiv „maximizarea profitului”.
Deciziile de investire sunt acelea care implică un sacrificiu actual de resurse în
schimbul unui flux viitor de trezorerie. În general, se poate spune că toate cheltuielile făcute
într-un proiect sunt orientate către obţinerea de beneficii viitoare. Ceea ce distinge însă
deciziile de investire de deciziile operaţionale (pe termen scurt) este timpul. Catalogăm ca
decizii pe termen scurt acele decizii care presupun un orizont temporal relativ scurt (de regulă
sub un an) de la avansarea fondurilor. Pe de altă parte, deciziile de invstiţie în proiecte sunt
acelea pentru care se scurge o perioadă semnificativă între momentul avansării fondurilor şi
obţinerea beneficiilor.
Datorită acestei perioadede timp relativ lungi, care s escurge între momentul invistirii şi
cel al obţinerii beneficiilor, decizia de investire este afectată de un cost de oportunitate,
reprezentat de dobậnda care ar putea fi obţinută prin plasarea sumelor investite pe piaţa de
capital.
Orice decizie ce presupune realizarea unei investiţii prezente pentru a obţine un profit
viitor (creştere de venit sau scădere de costuri) este considerată decizie financiară.
Deciziile financiare tind să fie clasificate în două categorii:
185
  Decizii de verificare (testare);
 Decizii de preferabilitate.
Deciziile de verificare sunt cele ce testează dacă un anumit proiect îndeplineşte o serie
de standarde prestabilite de acceptare. De exemplu, o firmă ar putea promova o politică de
acceptare a proiectelor de reducere a costurilor numai dacă ele romit´o rată a profitului înainte
de impozitare de 20%.
Deciziile de preferabilitate îşi propun selectarea unuia sau a mai multor proiecte dintr-
un portofoliu de mai multe proiecte concurente. De exemplu, o întreprindere întrevede cinci
potenţiale utilaje diferite pentru a înlocui unul din utilajele aflate în exploatarea curentă. În
funcţie de un anumit set de criterii, întreprinderea va alege numai unul din cele cinci tipuri de
utilaje, iar această decizie va avea caracterul unei decizii de preferabilitate.

6.3.1 Criterii de decizii financiare

Elaborarea şi fundamentarea deciziilor financiare se realizează, în practică, în condiţii
de incertitudine, condiţii care se identifică prin manifestarea a două sau mai multor stări ale
condiţiilor obiective pentru care nu se cunoaşte nici măcar probabilitatea de apariţie şi care
influenţează nivelul consecinţelor specifice variantelor decizionale. Se operează cu variabile
necontrolabile a căror evoluţie nu poate fi previzionată. Evident că gradul de certitudine
privind obţinerea rezultatelor potenţiale este practic nul.

1) Regula pesimistă (Abraham Wald) (1) presupune că varianta optimă este

aceea pentru care se obţin cele mai mari avantaje în condiţiile obiective cele mai nefavorabile.
Practic se aplică principiul minmax în care varianta optimă se stabileşte cu relaţia:

Vopt  max (min Uik), (1)

i k

unde:
Uik reprezintă utilitatea (consecinţa) variantei (i) în starea condiţiilor obiective (k).
Potrivit relaţiei de mai sus se vor alege utilităţile minime pentru fiecare variantă, dintre
care se va laege utilitatea maximă care va desemna varianta optimă.

Aplicaţie regula pesimistă (vezi tabelul 6.1):

186
 Tabelul 6.1
Volum producţie pognozat 500 600 700 800 900 1000
Varianta 1 (V1) – profit (Pik) 5900 9500 13100 16700 20300 23900
Varianta 1 (V2) – profit (Pik) 5000 9000 13000 17000 21000 25000
Varianta 1 (V3) – profit (Pik) 6000 9400 12800 16200 19600 23000

Vopt  max (min Pik)  max (5900; 5000; 6000)  6000  V3 este varianta optimă
i k

2) Regula optimistă (2) constă în aplicarea principiului maximax, varianta

optimă fiind aceea pentru care se obţin cele mai mari avantaje în cea mai favorabilă stare a
condiţiilor obiective. Relaţia de determinare a varintei optime este:
Vopt  max (max Uik), (2)
i k

Practic, se aleg utilităţile maxime ale tuturor variantelor dintre care se va alege utilitatea
maximă care va desemna varianta optimă.

Aplicaţie regula optimistă (vezi tabelul 6.1):

Vopt  max (max Uik)  max (23900; 25000; 23000)  V2 este varianta optimă
i k

3) Regula optimalităţii (Leonid Hurwics) (3) recomandă alegerea variantei

optime după cum maximizează relaţia:

i

Vopt  max  U11k  (1 - ) U ik
0
, 
 - coeficient ales de catre decident cu valori in intervalul [0, 1].
Daca  este mai aproape de 1 decidentul este mai optimist si ininvers; (3)
U11k  utilitatea maxima a variantei (i);
0
U ik  utilitatea minima a variantei (i);

Aplicaţie regula optimalităţii (vezi tabelul 6.1):

α = 0.3;
V1 = 0.3 * 23900 + (1-0.3) * 5900 = 3040
V2 = 0.3 * 25000+ (1-0.3) * 5000 = 4000  V2 este varianta optimă
V3 = 0.3 * 23000 + (1-0.3) * 6000 = 2700

187
 4) Regula proporţionalităţii (Bayes Laplace) (4), conform căreia varianta
optimă este cea pentru care media utilităţilor (gradul de satisfacere a necesităţilor) este cea
mai mare sau media consecinţelor este cea mai favorabilă, adică:
 n 
  U ik 
 
Vopt  max  k 1 , (4)
i n 
 
 
 
unde:
n – numărul de stări;

Aplicaţie regula proporţionalităţii (vezi tabelul 6.1):

n = 6;
V1 = (5900+9500+13100+16700+20300+23900) / 6 = 11560  V1 este varianta
V2 = (5000+9000+13000+17000+21000+25000) / 6 = 8300 optimă
V1 = (6000+9400+12800+16200+19600+23000) / 6 = 11160

6) Regula minimizării regretelor (L. Savage) (5) presupune că varianta optimă este
aceea pentru care regretul de a nu fi ales varianta optimă este cel mai mic.
Regretul exprimă diefernţa (pierderea) unei valori oarecare faţă de varianta optimă, în
cadrul fiecărei stări a condiţiilor obiective şi se stabileşte astfel:

R ik  max U ik  - U ik , (5)
i

unde:
Rik reprezintă regretul de a fi ales varianta (i) în starea condiţiilor obiective k;
Uik utilitatea variantei (i) în starea condiţiilor obiective k;

După stabilrea regretelor, varianta optimă va fi aceea pentru care regretul maxim este
minim, adică varianta optimă este cea pentru care regretul de a nu fi ales varianta optimă este
minim:
Vopt  min (max R ik),
i k

188
 Aplicaţie regula minimizării regretelor (vezi tabelul 6.1 din care rezultă tabelul 6.2):
Tabelul 6.2
Volum producţie pognozat 500 600 700 800 900 1000
R Varianta 1 (V1) – profit (Pik) 100 0 0 300 700 1100
R Varianta 2 (V2) – profit (Pik) 1000 500 100 0 0 0
R Varianta 3 (V3) – profit (Pik) 0 100 300 800 1400 2000

V opt = min (1100; 1000; 2000) = 1000  V2 este varianta optimă

Folosirea unei reguli prezentate anterior depinde de natura decidentului, adică după
cum acesta este mai optimist, mai pesimist sau dacă el doreşte să-şi minimizeze regretul.
Prezentarea formală a deciziei în vederea implementării variantei alese trebuie să
cuprindă: obiectivul urmărit, modalitatea de acţiune, responsabilul cu aplicarea deciziei,
termenele de aplicare, executanţii, fondurile necesare, sursele de finanţare.
- să verifice dacă vor rezulta niveluri corespunzătoare de profit şi de recompensare a
investitorilor pentru riscul asumat.
6.3.2 Eficienţa economică – element esenţial al deciziei de finanţare
Pornind de la sensul lingvistic al noţiunii de eficienţă (a produce efectul util aşteptat) se
poate spune că eficienţa este atributul oricărei acţiuni umane de a produce efectul util dorit.
Eficienţa economică înseamnă obţinerea efectelor economico-sociale utile, în condiţiile
cheltuirii raţionale, economicoase a resurselor tehnice, materiale, de muncă şi financiare.
În expresia ei cea mai generală, eficienţa economică este redată de relaţia dintre
rezultatele obţinute într-o anumită activitate şi cheltuielile efectuate în activitatea respectivă.
Totodată, eficienţa presupune raportarea la o bază de comparaţie spaţio-temporală, adică
analiza ei se face în comparaţie cu nivelul atins în activităţi similare sau pe variante de proiect
cu parametri diferiţi: volum de investiţii, nivel al cheltuielilor, durată de viaţă.
În general, cand se abordează eficienţa resurselor avansate sau alocate, criteriul de
eficienţă este de economisire a lor. Pentru resursele consumate, însă, se pune problema
gradului lor de valorificare, adică obţinerea unor efecte economice cat mai mari pe unitatea de
resursă consumată.
Efectele economice pot fi directe – identificabile la obiectivul realizat prin proiect şi
indirecte – ca rezultat al efectului de propagare – în alte sectoare de activitate.
Nivelul eficienţei economice a unui proiect se stabileşte pe bază de previziune,
deoarece calculele respective se fac într-o etapă care precede atat executarea proiectului, cat şi

189
exploatarea lui. Previziunile se referă la nevoia socială pentru anumite produse şi servicii,
modificări ale cerinţelor de consum, ale preţurilor.
Se fac, de asemenea, previziuni asupra duratei vieţii produselor. Sunt mari incertitudini
în prevederea modificărilor în preţurile produselor, materiilor prime, energiei, serviciilor etc.,
mai ales de pe pieţele externe. Pe baza previziunilor se determină, în ultimă analiză,
dimensiunea efectelor economice şi cea a efortului de cheltuieli.
Raportul efect-efort este în stransă corelaţie cu factorul timp, datorită existenţei
decalajului dintre momentul cheltuirii resurselor şi al obţinerii efectelor economice. Influenţa
factorului timp se ia în considerare mai ales prin folosirea tehnicilor de actualizare a valorilor
viitoare. Astfel, se pot estima nivelurile eficienţei economice cat mai aproape de dimensiunile
ei potenţiale.
Determinarea eficienţei economice a proiectului implică luarea în considerare a unor
premise esenţiale cum sunt: gospodărirea raţională Si protejarea resurselor, mai ales a celor
epuizabile, neregenerabile, păstrarea echilibrului ecologic, ocrotirea stării de sănătate a
oamenilor.
Corelaţia dintre eforturi şi efecte, din punct de vedere cantitativ, se exprimă prin
indicatori de eficienţă, care, de regulă, îmbracă forma de raport matematic.
Orice indicator de eficienţă economică are o anumită capacitate cognitivă, de informare
şi exprimă, caracterizează o latură, un anumit aspect al eficienţei proiectului, în funcţie de
eforturi şi efecte comparate. El fixează în unităţi de măsură specifice, pe variante de proiect,
care este nivelul eficienţei economice privite din punctul d evedere al unei anumite laturi sau
forme de manifestare a acesteia, al unei clase de efecte economice care prezintă interes pentru
decident.
Cele mai frecvente modele pentru formularea indicatorilor de eficienţă economică a
proiectelor sunt:
1. modelul raportului matematic a) Intre eforturi şi efecte; b) între efectele
economice şi eforturile corespunzătoare;
2. modelul diferenţei între veniturile (încasările) totale şi costurile totale, considerate
pe un orizont de timp egal cu durata de realizare a proiectului + durata de
exploatare a lui;
3. modelul costurilor totale de investiţii şi exploatare corespunzătoare execuţiei
proiectului;
4. modelul indicilor de structură, atật pentru costuri cật şi pentru unele efecte
economice.
190
 Indicatorii de eficienţă economică, construiţi după modelul 1) al raportului matematic
între eforturi şi efecte sau între efecte şi eforturi, se exprimă sub formă de
- eforturi (costuri) specifice pentru obţinerea unei unităţi de efecte economice;
- efecte (rezultate) specifice pe unitatea de măsură a costurilor necesare, antrenate de
realizarea proiectului în varianta dată;
- coeficienţi;
- rate de rentabilitate sau inversul acestora.
La calculul acestor indicatori se pot lua în consideraţie efectele anuale, dar mai ales
efectele economice integrale, costurile de investiţii şi costurile totale de exploatare ale
proiectului.
Pe baza modelului 2) se obţin indicatori de eficienţă economică de tipul caştigului sau a
profitului net pe seama realizării unui anumit proiect.
Cu ajutorul modelului 3) se evaluează angajamentul de capital, format din costurile
iniţiale de investiţii şi costurile totale de exploatare a proiectului. Aceşti indicatori se exprimă
sub formaă de cotă-parte, greutate specifică sau în procente.
Orice indicator de eficienţă trebuie să fie în concordanţă cu scopul urmărit pentru
realizarea proiectului dat. Cunoscậnd nivelul indicatorilor pe variante de proiect, decidentul
poate aprecia în ce măsură se atinge scopul.
În cazul cand efectele (rezultatele) economice scontate sunt egale pe variante de
proiect, în condiţii identice de calitate şi de protecţie a mediului înconjurător, se evaluează
costurile integrale, iniţiale şi ulterioare, de exploatare (model 3).
Indicatorii construiţi ca raport matematic între efecte şi eforturi sau inversul acestora
(model 1) ocupă un loc mai puţin important în evaluarea economică a proiectelor, deşi ei se
caracterizează prin simplitate, se calculează uşor şi sunt logic necontradictorii. La indicatorii
„efecte specifice“ tendinţa şi dorinţa sunt de a obţine un volum de efect economic cat mai
mare pe unitatea de efort, iar la indicatorii „eforturi specifice“ – obţinerea unei unităţi de
efecte economice cu costuri cat mai mici. Dar nu întotdeauna un nivel favorabil al acestor
indicatori atestă şi o eficienţă înaltă a proiectelor. Adesea, în spatele lor stau soluţii de proiect
ieftine, dar de performanţe scăzute, fără eficienţă în perspectivă. În unele cazuri, nivelul
performant al indicatorilor de tipul raportului matematic dintre efecte şi eforturi poate
presupune un cost investiţional prea mare, greu sau imposibil de asigurat.
Specialiştii şi decidenţii pot uşor opera – urmări, analiza şi aprecia – între 1 – 3
indicatori. De aceea numărul raţional maxim, recomandat de teoria deciziilor şi de practică,
este de 7 ± 2 indicatori.
191
 Indiferent de numărul mai mare sau mai mic de indicatori folosiţi în evaluarea
proiectelor, aceştia trebuie să permită să se dea răspuns argumentat, corect, la două întrebări:
a) care este cea mai eficientă variantă, dintre cele posibile şi admisibile elaborate,
pentru realizarea proiectului dat ?
b) proiectul ce se adoptă este cel mai eficient economic, comparartiv cu alte proiecte
din domeniul respectiv sau din alte domenii ?
6.3.3 Corelaţia dintre eficienţa maximă şi optimul economic
Optimul se exprimă prin echilibrul ce se creează între resursele proiectului existente
într-o anumită perioadă şi rezultatele obţinute, care asigură mărimea extremă a criteriului de
eficienţă (maxim de venit net, profit, sau minim de cheltuieli).
În procesul de optimizare (în modelele economico-matematice folosite în acest sens),
eficienţa economică apare sub forma unui scop determinat, fie de maximizare a rezultatelor,
fie de minimizare a eforturilor şi consumului de resurse materiale, de muncă şi financiare.
Noţiunile de optim şi eficienţă sunt folosite în mod corelat, pentru că între ele există o
legătură necesară, de interdependenţă; ele nu se identifică, deci nu se confundă una cu alta,
dar nici nu se pot rupe una de alta.
Nu se pot confunda, pentru că fiecare noţiune are un conţinut propriu: optimul reflectă
starea de echilibru între efecte şi eforturi, echilibru rezultat dintr-un anumit mod de repartizare
a resurselor; eficienţa economică exprimă însuşirea resurselor de a da rezultate utile, în
conditii de economisire.
Procesul de optimizare asigură echilibrul cel mai avansat între eforturi şi efecte, întrucat
se realizează în raport cu anumite restricţii existente şi în numele unui scop bine precizat.
De un real folos, pentru înţelegerea raportului între optim şi eficient, este prezentarea
grafică a dependenţei dintre mărimea efectelor şi a eforturilor (Figura 6.3), respectiv variaţia
coeficientului de eficienţă, într-un sistem de coordonate „eforturi investiţionale-efecte
economice.

192
 e7
e6
Efecte e5
economic
e e4
E dat

e3
E3

e2
E2
e1
E1 Investiţii

0
I1 I2 I3 Idat I5 I6 I7

Fig. 6.3 Variaţia coeficientului de eficienţă

Dependenţa efectelor economice utile de mărimea eforturilor investiţionale pentru

acelaşi proiect, conceput în mai multe variante de realizare, este, de regulă, de tipul curbei
„S”: la creşteri mici, nesimnicative de eforturi, de la o variantă la alta, nu se poate spera să se
obţină sporuri substanţiale de efecte; efectul util este, de regulă, o măsură finită; la un moment
dat se produce fenomenul de saturare.
La prima vedere, toate cele 7 variante de proiect sunt eficiente, iar dintre ele cea mai
eficientă, deci şi optimă, ar fi varianta a 7-a. Dacă, însă, volumul de resurse ce se pot afecta
proiectului este dat şi limitat la Idat, atunci admisibile din punct de vedere al eficienţei sunt
variabilele situate la stậnga de linia verticală a restricţiei de volum de investiţii. În aceste
condiţii, varianta cea mai bună, optimă, este cea cu nivelul e4, aflată la limita zonei soluţiilor
posibile şi care asigură obţinerea efectului maxim: E4. Dacă am avea nevoie de un efect Ei,
mai mic sau mai mare, atunci, în mod corespunzător şi mărimea restricţiei privin volumul
investiţiei trebuie să fie alta.
În cazul cand este dat volumul efectului economic scontat, Edat, căutarea variantei
optime trebuie să se realizeze în zona situată peste linia orizontală a restricţiei efectului,
printre soluţiile posibile e5, e6 şi e7. Problema care se pune constă în a identifica şi a alege
acea variantă care necesită, pentru realizarea sa, un volum minim de eforturi, dar care asigură

193
obţinerea efectului economic de mărimea dată, Edat; aceasta va fi aceeaşi variantă (a patra) cu
nivelul eficienţei e4.
Deci, domeniul de soluţii eficiente este mai cuprinzător, are o sferă mai largă, dar
varianta optimă este una, determinată, identificată într-un context dat, privind fie volumul
resurselor ce se pot aloca, fie mărimea efectului ce se doreşte a se obţine.
În concluzie, se poate spune că o variantă optimă este şi eficientă, dar nu orice variantă
eficientă este şi optimă.

6.4 DOCUMENTELE FINANCIARE ALE PROIECTULUI

Toate documentele dintre contractor si client, precum şi cele dintre contractor şi
furnizorii şi subcontractorii săi sunt documente oficiale în formă scrisă [36]. Aceste
documente sunt de mai multe tipuri:
6.4.1 Contractul de finanţare (contract)
Contractul de finanţare (de servicii şi bunuri) este încheiat de către finanţator sau
autoritatea contractantă (beneficiar), în scopul elaborării şi implementării proiectului, finanţat
integral sau parţial de la bugetul de stat, din bugetele locale, din credite externe garantate sau
contractate de Guvernul României, de către o perosnă juridică de drept privat şi contractor
(furnizorul de produs / serviciu). Poate fi un document special întocmit sau un formular
tipizat.
Contractul de finanţare stabileşte:
 părţile contractante (contracting parties). Acestea sunt: client (beneficiarul
contractului), principal contractors (contractorii principali, perosane juridice) şi
assistant contractors (partenerii implicaţi în proiect, persoane juridice, care au aceleaşi
drepturi ca şi contractorii principali). Contractorii trebuie să facă dovada viabilităţii lor
financiare (prin copii după documentele contabile din ultimii trei ani şi după
documentele de înregistrare fiscală). Unul dintre contractorii principali este
coordonatorul proiectului (coordinator) şi este mandatat de parteneri să îi reprezinte în
relaţiile cu finanţatorul;
 valoarea contractului de finanţare (total estimated eligible costs). Valoarea
contractului este suma maximă prevăzută prin contract, la plata căreia este îndreptăţit
contractorul (conducătorul proiectului) pentru executarea tuturor activităţilor prevăzute
prin contract.. Plăţile efectuate nu pot depăşi sumele prevăzute în specificaţia
financiară, nici în total şi nici pe capitole de cheltuieli. Pe parcursul derulării

194
 contractului, dacă situaţia o impune, se pot face realocări între capitolele din bugetul
proiectului, astfel încât suma tuturor realocărilor să nu depaşească 15% din capitol,
procent ce poate fi negociat cu finanţatorul;
 termenele limtă de decontare a etapelor proiectului (intermediate and final
milestones). Termenele limită se stabilesc fie prin indicarea unei date fixe, fie prin
indicarea duratei de la o dată de referinţă. Exprimarea termenelor prin durată se face în
număr de zile sau în număr de luni. Termenele limită ce se stabilesc prin durată încep
să curgă de la începutul zilei următoare datei de referinţă (data semnării şi înregistrării
contractului), în raport cu care se determină aceste termene limită. Contractorul este
obligat să înceapă execuţia serviciilor prevăzute în contract nu mai târziu de 30 zile de
la data de referinţă ;
 subcontractarea (subcontracts). Contractorul poate subcontracta numai o parte din
contract şi numai subcontractorilor mentionaţi în contractul de finanţare şi numai dupa
ce obţinut aprobare, în scris, în acest sens, din partea autorităţii contractante.
Aprobarea autorităţii contractante privind cesionarea contractului unor terţe părţi nu-l
exonerează pe contractor de obligaţiile sale din contract. Este interzisă cesionarea
contractului pentru garantarea creditelor bancare sau altor creanţe;
 obligaţii generale ale contractorului (management of the project and role of the
coordinator);
 audit (auditing). Cuprinde auditul financiar şi tehnologic, verificarea tehnică a
proiectului
 documente de raportare (deliverables);
 legea aplicabilă (applicable low and jurisdiction). Curtea Europeană de Justiţie are
sub jurisdicţia sa arbitrarea litigiilor între finanţator, pe de o parte şi contractori, pe de
altă parte, în ceea ce priveşte validitatea, aplicarea sau interpretarea contractului de
finanţare.
 proprietate industrială şi intelectuală, publicitate şi confidenţialitate (protection of
knowledge, publicity and communication, confidentiality);
 planul de implementare tehnologică (technological implementation plan). Acesta
reprezintă specificaţia de exploatare (exploatation*) a rezultatelor proiectului. El nu se
referă doar la aspectele tehnice ale rezultatelor ci şi la potenţialul de exploatare a
rezultatelor (deliverables*, project outputs*) generate de proiect şi modalităţile de
exploatare a acestui potenţial (dezvoltare industrială, standarde, norme şi reglementări,

195
 implicaţii asupra mediului, sănătăţii, condiţiilor de muncă, şomaj, beneficii economice
prin proiecte noi, contracte de licenţă, contracte de producţie, contracte de marketing,
de franciză, joint venture) ;
 responsabilităţi (liability). Stabileşte responsabilităţile părţilor contractante în ceea ce
priveşte pierderile, pagubele sau prejudiciile aduse pe perioada execuţiei contractului ;
 rezilierea contractului sau a unui partener (termination of the contract or of the
participation of a contractor). Pentru motive tehnice sau economice majorecare
afectează proiectul într-o manieră substanţială şi când nu poate fi aplicată forţa majoră;
 condiţii de de plată (reimbursement of costs);
 semnăturile şi limba în care s-a redactat contractul (signature and language of the
contract);

6.4.2 Contractul de parteneriat (consortium agreement)

Reprezintă acordul ferm scris, între parteneri, care cuprinde condiţiile referitoare la
parteneri şi planul de realizare a proiectului (dupa metoda „Work Break Structure – WBS”).
El reprezintă, din punct de vedere juridic, un contract economic şi conţine o detaliere a
contribuţiei efective a fiecărui partener, ca eforturi financiare, materiale şi resurse umane, în
fiecare etapă de realizare a proiectului, fiind rezultatul deciziei manageriale a partenerilor la
contract.
Conducătorul de proiect, împreună cu partenerii de contract, în funcţie de situaţiile
reale apărute pe parcursul realizării proiectului, pot modifica, justificat, repartizarea bugetului
pe etape, dar fără depăşirea valorilor prevăzute anual şi valorii totale finanţate. În cazul
modificării, participarea valorică a partenerilor trebuie să fie cel puţin egală cu cota de
participare minimă admisă de finanţator, pentru tipul de activităţi realizate în cadrul etapei.

6.4.3 Bugetul proiectului sau Devizul antecalcul (financial contribution)

Bugetul unui proiect prezintă totalitatea resurselor financiare prevăzute pentru
realizarea obiectivelor acestuia, provenite din finanţare de la autoritatea contractantă
(finanţator) şi de la partenerii de contract. El se repartizează pe etapele de realizare ale
proiectului, prezentate înprotocolul de colaborare. Defalcarea finanţării se face pe două surse:
cota finanţată de autoritatea contractantă şi cofinanţare parteneri (alte surse) pe fiecare an
calendaristic de realizare a proiectului, informaţie insuficientă din punct de vedere a urmăririi
şi controlului utilizării eficiente a resurselor financiare ale proiectului.

196
 Bugetul este structurat pe patru mari capitole de cheltuieli:
 cheltuieli directe –de personal;
 cheltuieli materiale şi servicii;
 cheltuieli indirecte (regie);
 dotări independente şi studii pentru obiective şi investiţii.

Aplicaţie-pentru proiecte de cercetare-dezvoltare:

Deviz antecalcul
Contractul finanţare Nr.………
Total An I An II
Planificat Planificat Planificat
(An I+AnII; (um) (um)
Finanţare+ Finanţare Cofinanţare Finanţare Cofinanţare
Cofinanţare)
(um)
I. Cheltuieli directe - total
I.1. Cheltuieli de personal
I.1.1.Cheltuieli salariale
I.1.1.a. Cheltuieli cu salarii directe (brut)
I.1.1.b. Contributii
a) CAS; ( I.1.1.%)
b) CASS; ( I.1.1.%)
c) Şomaj ( I.1.1.%)
d) altele, conform reglementarilor in vigoare.
I.1.2. Alte cheltuieli de personal (deplasări)
a) Cazare
b) Diurnă
c) Transport
d) Alte cheltuieli
I.2. Cheltuieli materiale şi servicii
I.2.1. Materii prime si materiale
a) Materii prime
b) Materiale consumabile
c) Combustibil
d) Piese de schimb
e) Obiecte de inventar
I.2.2. Lucrări şi servicii executate de terţi (max 5% din
buget proiect)
a) Colaboratori persoane juridice
b) Tipărire, diseminare
c) Amenajare spaţiu interior
d) Teste, măsurători ,analize
e) Omologări
f) Studii, anchete statistice
g)Asistenţă tehnică, consultanţă
I.3. Alte cheltuieli specifice proiectului (max 5% din buget
proiect)

197
 II. Cheltuieli indirecte - total
II.1. Regia (--% I.1.1. Cheltuieli salariale)
III. Dotări independente şi studii pentru obiecte de
investiţii - total
III.1. Echipamente pentru suport activităţi cercetare -
dezvoltare
III.2. Mobilier, aparatură, birotică
III.3. Calculatoare electronice si echipamente periferice
III.4. Mijloace de transport
III.5. Studii pentru obiective de investiţii
III.6. Proiecte tehnologice inovative
III.7. Alte dotări
TOTAL ( I+II+III)

Aplicaţie
- pentru micro-proiecte de implementare produse şi servicii, finanţate de Uniunea
Eeuropeană:

Deviz antecalcul
Contractul de finanţare nr. ... pentru perioada ...

Total proiect
Nr. de Rata Costuri
Tipuri de cheltuieli Unitate
unităţi unităţii (EURO)
1. Resurse umane
1.1 Salarii (sume brute, locale)
1.1.1 Tehnice Pe lună
1.1.2 Administrative/salariaţi suplimentari Pe lună
1.2 Salarii (sume brute) Pe lună
1.3 Per diems pt. călătorii
1.3.1 Peste hotare (pt. salariaţii proiectului) Pe zi
1.3.2 În ţară (pt. salariaţii proiectului) Pe zi
1.3.3 Participanţii seminarii/conferinţe Pe zi
Subtotal Resurse umane
2. Călătorii
2.1 Călătorii internaţionale Pe zbor
2.2 Transport local (peste 200 km) Pe lună
Subtotal Călătorii
3. Echipamente şi bunuri
3.1 Mobilă, calculatoare
3.2 Altele
Subtotal Echipamente şi bunuri
4. Sediul local/costuri proiect
4.1 Chiria pt. sediu Pe lună
4.2 Consumabile – bunuri de birou Pe lună
4.3 Alte servicii (tel/fax, electricitate/încălzire, întreţinere) Pe lună
Subtotal Sediu local/costuri proiect
5. Alte costuri, servicii
5.1 Publicaţii
5.2 Studii, cerectare
5.3 Costuri de evaluare
5.4 Traduceri, interpreţi
5.5 Costuri pt. conferinţe/seminarii
Subtotal Alte costuri, servicii
6. Altele
Subtotal Altele
7. Subtotal costuri directe pentru proiect (1-6)
Rezerva pt. cazuri de urgenţă (max.5% din 7, costul
8.
direct eligibil al proiectului)
9. Total costuri directe eligibile ale proiectului (7+8)
Costuri administrative (max.7% din 9, totalul
10.
costurilor directe eligibile ale proiectului)

198
11. Total costuri (10+11)

Surse de finanţare preconizate:

Suma (EUR) Procentaj din total (%)
Contribuţia financiară a contractorului
Contribuţia finanţatorului
Contribuţia altor instituţii europene sau state membre ale UE
Cofinanţare:
Nume condiţii

CONTRIBUŢII TOTALE
VENITUL DIRECT GENERAT DE PROIECT
TOTAL GENERAL

Aplicaţie

- pentru proiecte de transfer tehnologic si managementul calităţii, finanţate de Uniunea

Europeană:

Deviz antecalcul
Contractul de finanţare nr. ... pentru perioada ...

Din care contributie:

Total proiect
Tipuri de cheltuieli
(EUR) Finanţare Parteneri
(EUR) (EUR)
1. Salarii

1.1 Salarii firmă românească (om-lună)

1.2 Personal companie UE (om-lună)

1.3 Subcontractări consultanţă

1.3.1 Consultant român (om-lună)

1.3.2 Consultant UE (om-lună)

2. Diurne

2.1 Consultant român

2.2 Consultant UE

3. Transport

3.1 Transport internaţional

3.2 Transport local

4. Cursuri de instruire, seminarii, întâlniri

5. Echipamente de birou

6. Consumabile

7. Alte costuri

8. Costuri administrative

199
 TOTAL

Procent din costuri totale 100% 70% 30%

1. Echipamente de cercetare

2. Echipament industrial

TOTAL

Procent din costuri totale 100% 20% 80%

Aplicaţie
- pentru proiecte de cercetare-dezvoltare, finanţate de Uniunea Europeană:
Deviz antecalcul
Contractul de finanţare nr. ... pentru perioada ...

Rata de conversie aplicată, în EURO:..........

Valoare
Categorii de costuri eligibile EURO DEVIZE
Costuri directe
1. Personal
2. materii prime
3. Subcontractare
4. Deplasări
5. Matreiale consumabile
6. Software
7. protectie industrială
8. Alte costuri specifice
Subtotal
Costuri indirecte
Cheltuieli generale
Total
% din contributia financiară a Uniunii europene ----------------

Atunci când costurile de coordonare administrativă şi financiară (de management) a

proiectului sunt prevăzute drept costuri directe, se întocmeşte şi un buget pentru coordonarea
proiectului, conform tabelului de mai jos:

Deviz antecalcul coordonare proiect

Contractul de finanţare nr. ... pentru perioada ...

Rata de conversie aplicată, în EURO:..........

Valoare
Categorii de costuri eligibile EURO DEVIZE
Costuri directe
1. Personal
2. materii prime
3. Deplasări
4. Matreiale consumabile
5. Software

200
6. protectie industrială
7. Alte costuri specifice
Costuri indirecte
Cheltuieli generale
Total
% din contributia financiară a Uniunii europene ----------------

Aplicaţie

În vederea controlului şi urmăririi utilizarii bugetului pe parcursul desfăşurării

proiectului se elaborează şi bugetul pe pachete de lucru:

Deviz antecalcul
Contractul de finanţare nr. ... pentru perioada ...

Total
Tipuri de cheltuieli PL1 PL2 ... PLn
(PL1+...PLn)
A Cheltuieli directe – total
1. CHELTUIELI DE PERSONAL
1.1 Salarii
1.1a CAS
1.1b Şomaj
1.1c CAS pt. sănătate
1.1d Fond de risc
1.1e Fond pr. Învăţământ
1.2 Ălte cheltuieli de personal (deplasări):
1.2a Cazare
1.2b Diurnă
1.2c Transport
CHELTUIELI MATERIALE ŞI
2.
SERVICII
2.1 Matreiale:
2.1a Materii prime
2.1b Materiale consumabile
2.1c Combustibil
2.1d Piese de schimb
2.1e Obiecte de inventar
2.2 Lucrări şi servicii executate de terţi:
2.2a Colaboratori
2.2b Teste, măsurători, analize
2.2c Omologări
2.2d Amenajări spaţiu interior
2.2e Studii, anchete statistice
2.2f Asistenţă tehnică, consultanţă
B. Cheltuieli indirecte – total
1. Regie
Dotări independente şi studii pt.
C.
obiective de investiţii
1. Echipamente pt. cercetare-dezvoltare
2. Mobilier, aparatură, birotică
Calculatoare electronice şi echipamente
3.
periferice

201
4. Mijloace de transport
5. Studii pt. obiective de investiţii
6. Proiecte tehnologice inovative
E. Valoare totala (A+B+C+D)

6.4.4 Alocarea resurselor de personal (personnel costs)

În tabelul de mai jos este prezentat un model de diagramă de alocare a resurselor de
personal necesare în vederea derulării proiectului:

Necesarul om-lună
Descrierea etapelor Responsabil de Partener
Partener 2 (P2) Partener n (Pn) Total
/ activităţilor activitate (P1)
1.1 ... P2 0.2 0.3 0.1 0.6

1.2 ... P1 0.5 0.4 0.1 1

1.3 ... Pn 0.1 0 0.3 0.4

Total etapă 0.8 0.7 0.5 2

2.1 ... P1 0.1 0.3 0.1 0.5

2.2 ... P2 0.2 0.3 0.2 0.7

Total etapă 0.3 0.6 0.3 1.2

n.1 ... P1 0 0 0.8 0.8

n.2. ... Pn 0.3 0.2 0.6 1.1

n. ... P2 0.2 0.5 1 1.7

n.n ... P1 1.1 1 1.1 3.2

Total etapă 1.6 1.7 3.5 6.8

Total proiect om x
2.7 3 4.3 10
lună
Total din bugetul
80 120 60 260
proiectului (u.v.)
Total din surse de
40 0 60 100
la finantator (u.v.)

6.4.5 Eşalonarea plăţilor (intermediate and final milestones)

Când se fac plăţile?
Multe proiecte mari, care se întind pe perioade de timp de mai mulţi ani, pot să implice
investirea unor importante sume de bani din finanţele contractorului. Cu alte cuvinte, pe tot
parcursul acestei perioade contractorul pierede orice dobândă pe care i-ar fi adus-o banii săi

202
dacă nu erau blocaţi în materiale, salarii, produse neterminate. Din aceste motive, între
contractor şi finanţator se convin plăţi intermediare, pe etape de proiect. Acest lucru permite
contractorului să elibereze facturi şi pe parcursul proiectului, astfel încât să nu trebuiască să
suporte singur costul integral până la terminarea proiectului, când se facturează preţul total.
Temeiul cererilor de plată trebuie specificat clar în contract.
Pentru definirea condiţiilor contractuale care care stabilesc cum trebuie făcută plata se
utilizează documentul denumit eşalonarea plăţilor, realizat conform tabelului 14, în care sunt
cuprinse toate datele pentru fiecare pachet de lucru al proiectului, atât pentru recuperarea
avansului căt şi pentru restul de plată din tranşă. Acest document este strâns corelat cu planul
de realizare a proiectului cât şi cu protocolul de colaborare în care sunt menţionate
contribuţiile partenerilor.
Plăţile pentru zilele de muncă sau pentru munca ocazională în care este angajat personal
temporar se fac, de regulă, lunar, facturile fiind însoţite de documente care certifică munca
prestată sau evidenţe ale costurilor înregistrate.
Modificările care apar pe parcursul realizării proiectului şi care afectează eşalonarea
plăţilor trebuie anunţate de către directorul de proiect printr-o notă, adresată finanţatorului, în
care se solicită, justificat, modificarea valorii tranşelor şi / sau a termenelor de plată.

Aplicaţie:

EŞALONAREA PLĂŢILOR
La contractul de finantare nr. ... pentru perioada ...

Valoare totală finanţată ... u.v.

1. În tranşe (pe baza activităţilor realizate în fiecare etapă)
2. Avans preliminar .. u.v.

Documente
Cotă
Nr. Valoare Termen Etapă / care Sursa de
Eşalonare plăţi recupera
Crt. tranşă de plată activităţi condiţionează finanţare
re avans
plata
1. Tranşa I
...
n Tranşa n (Plata finală)
Total

3. Plata finală (aceeaşi cu ultima tranşă) ... u.v.

203
 Finanţatorul poate acorda contractorului (conducătorului de proiect), în limita bugetului
proiectului şi în baza contractului de finanţare, o plată în avans, ce reprezintă cotă parte din
valoarea contractului, avans care nu poate depăşi un plafon maximal stabilit.

6.5 DECONTAREA CHELTUIELILOR

Data intrării în vigoare a contractului de finanţare este data semnării contractului între
cele două părţi, finanţator şi contractor.
De regulă, finanţatorul îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea contractului de
finanţare, în funcţie de valoarea sumelor alocate programului.
Contractorul este obligat să înceapă execuţia serviciilor prevăzute în contract, nu mai
târziu de 30 zile de la data intrării în vigoare.
Contractorul este cel care justifică decontarea cheltuielilor în cadrul grupului de
parteneri, în cazul în care aceşti parteneri au dreptul la finanţare de la autoritatea contractantă.
Documentele justificative, anexate devizului postcalcul, trebuie să fie înregistrate în
contabilitatea contractorului în mod cronologic şi sistematic.
Contractorul şi partenerii sunt cei care răspund de înregistrarea cheltuielilor în
contabilitatea proprie.
Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează
răspunderea persoanelor care le-au intocmit, vizat, aprobat şi înregistrat în contabilitate.
Contractorul poate fi finanţat de către autoritatea contractantă în două moduri:
a) Drept avans. Se acordă o singură dată la cererea contractorului, indiferent de
perioada de derulare a contractului. Valoarea sumei este stabilită de
finanţator.Recuperarea avansului se face prin deducerea din plăţile intermediare
(tranşe).
b) Drept plată pentru etapa de lucru, când serviciile efectuate sunt acceptate la plată.
Plăţile se fac conform facturii fiscale corect întocmite.
Conform protocolului de colaborare a proiectului, contractorul justifică valoarea etapei
realizate dar decontează numai valoarea tranşei acordată de finanţator. Principalul document
pentru decontare este devizul postcalcul. Acesta cuprinde trei tipuri mari de cheltuieli:

a. Cheltuieli directe
6.5.2 Cheltuieli indirecte

204
 6.5.1 Cheltuieli directe
În categoria acestor cheltuieli sunt cuprinse:
6.5.1.1 Cheltuieli de personal
Cheltuielile de personal sunt numai pentru personalul angajat al contractorului care
asigură suportul ştiinţific şi tehnic pentru realizarea proiectului.
Contractorul este dator să ţină o evidenţă suficient de clară şi detaliată a achiziţiilor
derulate în cadrul contractului, număr om-zile/om-lună efectuate; se consideră 22 zile
lucrătoare într-o lună calendaristică.
Conducătorul de proiect este cel care avizează la sfârşitul lunii timpul om/ore/lună
lucrate.
Contractorul poate propune înlocuirea unor membri ai personalului.
Există două tipuri de sisteme de înregistrare a cheltuielilor de personal:
a) pentru contractorii care utilizează sistemul de cheluieli complete de personal
(full costs system), cheltuielile de personal cuprind costurile reale (salariile directe plus taxele
pentru asigurări sociale şi alte costuri aferente remunerării) sau costurile medii salariale care
corespund practicilor contractantului, cu condiţia ca acestea să nu se îndepărteze prea mult de
costurile reale. Salariile directe reprezintă salariul brut realizat cu toate sporurile şi obligaţiile
incluse.
b) pentru contractorii care utilizează sistemul de cheltuieli adiţionale de personal
(additional costs system), costurile sunt limitate costurile reale ale personalului angajat
temporar (salariile actuale plus taxele pentru asigurări sociale şi alte costuri aferente
remunerării). Pentru personalul angajat temporar pe bază de convenţii civile pe durata
realizării proiectului, se ia ca referinţă salariul mediu brut actual realizat de personalul
permanent echivalent al contractorului. Salariile personalului angajat temporar sunt
considerate salarii directe.
Obligaţiile prevăzute prin lege privind costurile salariale ale personalului faţă de
finanţator sunt în sarcina contractorului. Aceste cheltuieli se justifică cu statul de plată semnat
de cei în cauză şi ordinele de plată cu ştampila băncii cu ziua în care s-au plătit drepturile
salariale.
Cheltuielile cu deplasările, transportul, cazarea sunt făcute numai pentru realizarea
serviciilor prevăzute în contract. Justificarea acestor cheltuieli se face cu ordinul de deplasare
şi alte documente pentru transport şi cazare.

6.5.1.2 Cheltuieli materiale şi servicii

205
 Cheltuielile materiale sunt cheltuieli de exploatare ce participă direct la realizarea
proiectului şi sunt următoarele:
 Materii prime
 Materiale consumabile
 Combustibil
 Piese de schimb
 Obiecte de inventar
Decontarea acestor cheltuieli se face conform facturii fiscale din care rezultă achiziţia şi
a bonului de consum din care rezultă consumul.
Materiile prime sunt specifice fiecărui proiect şi consumul lor trebuie să rezulte din
memoriul tehnic. Matreialele consumabile sunt materiale auxiliare necesare în derularea
proiectului, rechizite şi alte consumuri.
Combustibilii sunt numai cei care contribuie direct la realizarea proiectului. Sunt
consumuri specifice care apar în cursul realizării etapei şi nu se regăsesc în regie deoarece se
poate justifica valoarea în cadrul proiectului cu documente justificative. Nu sunt combustibilii
de la transportul personalului, aceia care apar la cheltuieli de personal. Finanţatorul
decontează, pe baza documentelor justificative prezentate de contractor, toate cheltuielile
contractorului ocazionate de plata obligaţiilor din contract.

6.5.1.3 Cheltuieli cu lucrări şi servicii executate de terţi (subcontractarea)

Pentru activităţi care nu pot fi realizate de contractor, acesta poate apela la terţi, alţii
decât partenerii de proiect, de regulă, în limta valorii de 20% din costurile eligibile estimate
sau max. 100.000 EUR.
Aceste cheltuieli sunt executate de persoane juridice. La cererea finanţatorului,
contractorul trebuie să anexeze statutul societăţii care realizează aceste servicii, sau alte
documente necesare.
Decontarea cheltuielilor efectuate cu terţii se face pe bază de facturi sau contracte
economice, justificând necesitatea acestei forme de colaborare (detalii cu privire la serviciul
executat pentru proiect).
Terţii (subcontractanţii) sunt prestatorii externi de servicii sau fabricanţii de produse
materiale a căror ”achiziţionare” este necesară pentru a putea realiza produsul/serviciul
planificat. Pentru a evita aparitia problemelor sau defectelor în procesul creării proiectului

206
cauzate de componente sau servicii „externe”, trebuie selectaţi subcontractanţii/prestatorii
externi după anumite criterii.
Criteriile de alegere a furnizorului de produse sau servicii ce nu pot fi realizate de
parteneri sunt diverse, şi uneori, contradictorii. Intr-un fel este bine că lucrurile stau aşa
deoarece este astfel posibil, în funcţie de tipul de produs sau serviciu solicitat, să se realizeze
o împărţire naturală a pieţei serviciilor. Pe de altă parte, furnizorul de produs sau serviciu este
interesat să-şi lărgească baza ofertei, în scopul de a atrage şi a păstra cât mai mulţi clienţi.
Aşadar, stabilirea furnizorului de produse sau servicii depinde de puterea de negociere a
managerului proiectului. Factorii ce trebuie avuţi în veder,e în alegerea furnizorului, sunt:
 costul de cumpărare al produsului sau al serviciului. Dacă costul de cumparare are
o pondere mică în cheltuielile proiectului, managerul va acorda o atenţie mai mică preţului,
orientându-şi atenţia asupra produselor cu pondere mare în cheltuielile proiectului.
 pierderile datorate unui serviciu necorespunzător (dacă sunt mai mari decât
diferenţa de preţ). In acest caz, se pune accent mai mare pe calitatea şi disponibilitatea
serviciului cumpărat decât pe preţ.
 numele de marcă al furnizorului.
 gradul de personalizare al serviciului (sporeşte cheltuielile de livrare).
 costul de livrare:
 mod de desfacere (direct – mai ieftin, printr-o reţea de desfacere – mai scump)
 timpul necesar livrării
 costul de transport (dacă este suportat de client)
 oferirea de asistenţă tehnică (service specializat).

6.5.1.4 Cheltuieli cu dotări independente şi studii

Aceste dotări sunt cele care au fost prevăzute în lista echipamentelor care urmează să
fie achiziţionate în cadrul contractului. Ele vor fi procurate şi fabricate numai după data
intrării în vigoare a contractului de finanţare al proiectului.
Procurarea echipamentelor, aparaturii, dotării informaţionale (inclusiv software
necesare derulării proiectului) se face conform prevederilor legale privind achiziţiile publice
de bunuri.
În cazul închirierii unui echipament (LEASING) cu condiţia cumpărării lui la sfârşitul
contractului de leasing, costul total al închirierii acestuia nu trebuie să fie mai mare decât

207
costul echipamentului în cazul cumpărării lui. Costul echipamentului închiriat pentru proiect
se calculează cu formula următoare:
A / B x C x D,
unde:
A = perioada, exprimată în luni, în care echipamentul este utilizat pentru proiect, după
facturare;
B = perioada de amortizare a echipamentului: 36 luni pentru echipamente informatice
care costă mai puţin de 25.000 EUR sau 60 luni pentru celelalte echipamente;
C = costul de cumpărare al echipamentului;
D = gradul de utilizare al echipamentului.
Echipamentul nu poate fi achiziţionat decât cu max. 2 luni înainte de începerea
contractului.
Justificarea acestor cheltuieli se face pe baza facturii fiscale şi a procesului verbal de
recepţie.
Contractorul va alcătui o evidenţă strictă a dotărilor/echipamentelor achiziţionate pe
parcursul derulării contractului.

6.5.2 Cheltuieli indirecte

Un capitol important al bugetului, atât ca valoare cât şi ca indice al eficienţei
organizatorice a contractorului îl reprezintă cheltuielile indirecte, denumite curent regie de
proiect.
Din punct de vedere financiar, regia efectivă a proiectului este diferită de regia generală
a contractorului. Ea reprezintă suma cheltuielilor indirecte efectuate strict pentru susţinerea
activităţilor desfăşurate pentru realizarea proiectului. Decontarea regiei se face pentru fiecare
etapă de realizare a proiectului şi constă în suma cheltuielilor indirecte efectuate pentru
susţinerea activităţilor care s-au efectuat în etapa respectivă.
Cheltuielile indirecte reprezintă costurile generale ale serviciilor indirecte calculate
conform destinaţiei:
 serviciile de secretariat, relaţii cu oublicul;
 serviciul administrativ (serviciul de curierat, telefonie, documentare, servicii
juridice etc.);
 serviciul financiar-contabil;
 serviciul personal;
 planificare strategică şi control de gestiune;

208
  cercetare;
 audit;
 studii de piaţă şi publicitate;
 gestiunea brevetelor, mărcilor şi controlul de calitate.
Nu fac parte din acestea cheltuielile excepţionale şi financiare.
Contractorul care utilizează full costs system îşi poate calcula cheltuielile generale
astfel:
a) pe bază reală, cu condiţia ca sistemul contabil să îi permită. Aceste cheltuieli
generale pot include cheltuielile de administraţie, de gestiune, amortizarea construcţiilor şi
echipamentelor, apă, electricitate, telecomunicaţii, cheltuieli poştale, consumabile de birou,
atunci când nu sunt înregistrate drept cheltuieli directe.
b) Pe bază forfetară. În acest caz se aplică un procent, de exemplu 80% din
cheltuielile directe de personal. Acest procentaj poate fi modificat cu acceptul finanţatorului.
Pentru contractorul care utilizează additional costs system cheltuielile indirecte
reprezintă, de regulă 20% din totalul cheltuielilor directe, din care se scad serviciile
subcontractate.
Metoda de calculaţie a costurilor este metoda pe comenzi. Obiectul evidenţei şi
calculaţiei costurilor efective îl constituie comanda lansată pe contract. Aceasta permite
colectarea şi repartizarea cheltuielilor.

6.6 ELIGIBILITATEA COSTURILOR

Doar „costurile eligibile” pot fi luate în considerare pentru a fi finanţate. În consecinţă,
bugetul reprezintă atât o estimare a costurilor cât şi un plafon maxim al costurilor eligibile.
Trebuie să se acorde o mare atenţie faptului că aceste costuri eligibile trebuie să fie costuri
reale şi nu pot lua forma unor sume globale.
Vor fi finanţate acele propuneri care la procesul de verificare care precede semnarea
contractului nu apar probleme ce necesită schimbări ale bugetului. În urma acestei verificări
se pot cere clarificări şi, unde este cazul, pot conduce la propunerea reducerii bugetului de
către finanţator.
Pentru a fi considerate eligibile în contextul proiectului, costurile trebuie:
 Să fie necesare pentru derularea proiectului, să fie incluse în contract şi sa fie în
concordanţă cu principiile unui managemnet financiar sănătos, în particular valoare pentru
bani şi eficienţa costurilor;

209
  Să fie efectuate în timpul duratei executiei proiectului şi după semnarea contractului;
 În cazul în care au fost efectuate, să fie înregistrate în registrul contabil, să fie
identificabile şi verificabile şi să poată fi susţinute cu documente originale;
 Costurile indirecte sunt eligibile numai dacă nu includ costuri alocate altor capitole de
buget prevăzute în contract;
 Costurile de personal angajat pentru proiect trebuie să corespundă salariilor actuale
plus taxele pentru asigurări sociale şi alte costuri aferente remunerării; salariile şi costurile nu
trebuie să depăşească pe cele practicate în mod obişnuit de contractant, iar taxele pe cele
acceptate în ţară;
 Transportul şi cheltuielile de subzistenţă pentru personalul implicat în proiect trebuie
să corespundă celor aplicate pe piaţă şi nu depăşesc suma acceptată de finanţator (inclusiv
biletele de avion la clasa economic);
 Costurile pentru achiziţiile de echipamente (noi sau uzate) şi pentru servicii (transport,
chirie etc) trebuie să corespundă preţurilor pieţei;
Următoarele costuri nu sunt eligibile:
 Rezerve pentru posibile pierderi sau datorii viiitoare;
 Dobânzi datorate;
 Cumpărarea de terenuri sau clădiri, cu exceptia cazului în care acestea sunt
necesare pentru implementarea directă a proiectului;
Pierderi datorate ratei de schimb valutar.

6.7 AUDITUL FINANCIAR

Auditul financiar (monitorizarea) se înscrie în analiza financiară a proiectului ca fiind
un instrument managerial care constă în evaluarea sistematică, documentată, periodică şi
obiectivă a modului în care se desfăşoară proiectul (din punct de vedere al eficienţei utilizării
resurselor financiare), în scopul de a ajuta evoluţia acestuia [2].
Verificarea activităţilor desfăşurate în cadrul proiectului reprezintă o activitate cu
caracter permanent şi au ca scop avizarea etapelor realizate în vederea decontării parţiale.
Prin verificare trebuie înţeles procesul analizării rezultatelor activităţilor în scopul
stabilirii dacă acestea corespund cerinţelor formulate. În plus, trebuie găsite soluţii alternative.
Prin avizare se înţelege procesul analizei etapelor proiectului, în care se stabileşte dacă
şi în ce măsură exigenţele clientului (finanţatorului) sunt satisfăcute (obiectivele parţiale sunt
satisfăcute. Acum se verifică şi se evaluează de către finanţator, prin reprezentantul său

210
autorizat, „adecvarea” produsului/serviciului realizat. Aceste avizări trebuie efectuate pentru
asigurarea că rezultatele proiectului sunt realizabile în condiţii reale. Şi aceste rezultate trebuie
documentate. Dacă se dovedesc necesare adoptări sau modificări ale produsului/serviciului
realizat după avizare, demersurile de modificare trebuie făcute având la bază un proces
reglementat.
Analiza şi controlul respectării obiectivelor şi termenelor prevăzute se face având ca
documente de referinţă contractul de finanţare, protocolul de colaborare a proiectului şi
eşalonarea plăţilor.
Auditul financiar presupune:
 realizarea comparaţiei între rezultatele obţinute şi cele prevăzute;
 analiza stadiului de realizare a obiectivelor;
 analiza eficienţei utilizării fondurilor.
Procesul de monitorizare fiind un proces continuu, desfaşurarea lui în bune condiţii
necesită participarea unui număr mare de persoane, cu responsabilităţi bine stabilite:
Conducătorul de proiect efectuează următoarele operaţii în cadrul unui audit:
 verifică existenţa tuturor documentelor şi satisfacerea condiţiilor precizate pentru
decontarea etapelor;
 verifică concordanţa dintre suma decontată şi suma planificată (suma decontată
poate fi mai mică sau cel mult egală cu suma planificată);
 certifică prin semnătură toate documentele;
 în cazul aprobării decontării, transmite şi direcţiei financiar-contabile o copie după
devizul postcalcul pentru întocmirea formelor de plată.
Expertul financiar, ca reprezentant al finanţatorului, analizează documentele prezentate
de conducătorul de proiect, efectuând următoarele operaţii:
 verifică corectitudinea întocmirii documentelor financiare şi concordanţa cu actele
prezentate;
 verifică concordanţa dintre suma solicitată şi suma cheltuită, determinată pe baza
documentelor prezentate şi celor din documentaţia de contractare.
Reprezentantul finanţatorului poate cere, cu condiţia respectării confidenţialităţii
informaţiilor, documente şi înregistrări contabile ale contractorului cu privire la cheltuielile de
personal efectuate în cadrul proiectului, a echipamenteleor achiziţionate, în vederea verificării
eligibilităţii costurilor.

211
 În evidenţa contabilă, fiecare proiect este urmărit pe un cont analitic separat, astfel încât
să se poată şti nivelul resurselor în orice moment. Aceasta este o condiţie de bază pentru
luarea unor decizii corecte de către managerul de proiect, în funcţie de situaţiile reale ce pot
modifica nivelul diverselor componente ale bugetului.
În baza constatărilor auditului se întocmeşte, în termen de max. o lună, un raport de
evaluare.
Dacă există abateri în ceea ce priveşte realizarea proiectului, expertul financiar poate
propune o revizuire a planificării alocărilor, a bugetului alocat pe perioada următoare, precum
şi a planificării plăţilor.
În cazul proiectelor cu deficienţe sau cu incertitudini privind posibilităţile de finalizare
a temei se numeşte o comisie de către autoritatea contractantă care evaluează la contractor
documentele financiar-contabile. Comisia dă rezoluţia privind acceptarea / neacceptarea
decontării etapei sau chiar de reziliere a contractului.

Concepte cheie
 surse de finanțare
 risc financiar
 gestiunea riscului
 decizii de finanțare
 documente financiare ale proiectului
 devizul proiectului
 evidența contabilă a proiectului

Întrebări de verificare

1. Determinati care dintre urmatoarele afirmatii sunt adevarate si care sunt false:
 A. Daca diferenta dintre costurile si beneficiile proiectului este pozitiva, proiectul va aduce
profit.
 B. Daca diferenta dintre costurile si beneficiile proiectului este negativa, proiectul va
inregistra o pierdere.
 C. Cu cat diferenta dintre costurile si beneficiile proiectului este mai mare, cu atat este mai
mic riscul proiectului.

 1. A adevarat, B, C false.
x 2. A, B, C false.

212
  3. B, C adevarate, A fals.
2.Prin ce se caracterizeaza faza de declin a unui proiect?
 a prin reducerea investitiilor
 b prin reducerea costurilor proiectului
x c prin reducerea vanzărilor şi a rezultatelor

3. Riscul de piaţă include:

a) riscul operaţional
b) riscul ratei dobânzii
c) riscul sistemic
Răspuns corect b)

4. Ce sunt cheltuielile cu dotari independente si studii?

 a. Cheltuieli cu materiale si servicii
 b. Cheltuieli indirecte
x c. Cheltuieli cu achizitionarea echipamentelor, aparaturii, dotarii informationale

5. Ce sunt costurile eligibile?

 a. Costurile efective ale proiectului
 b. Costurile estimate reale implicate in realizarea proiectului
x c. Costurile estimate si aprobate prin contract pentru a fi cheltuite in proiect
6.Care este nivelul nevoilor de finantare, necesar pentru demarajul unui proiect?

x a ridicat
 b mediu
 c scazut

Bibliografie Capitolul 6
1. ANDERSEN, Torben, Juul; Perspectives on Strategic Risk Management; Copenhagen
Business School Press; 2006.
2. BREALEY, Richard A; MYERS, Stewart C; MARCUS, Alan J; Fundamentals of
Corporate Finance- 8th; ; McGraw-Hill Education, New York, USA; 2014.
3. CORELLI Angelo; Understanding Financial Risk Management; Routledge Press; 2014
4. FILIPOIU, Dan Ioan, RANEA, Constantin; Managementul produselor de cerectare-

213
 dezvoltare si inovare a produselor, ed. Politehnica Press Bucuresti; 2009.
5. HIGGINS, C. Robert; Analysis for Financial Management – 11th ; McGraw-Hill
Education, New York, USA; 2015.
6. HILLSON, David; Managing Risk in Projects; Gower Publishing; 2009.
7. HULL C.John; Risk Management and Financial Institutions; Publishing by Pearson
Education, Inc. Upper Saddle River, New Jersey, USA; 2007.
8. MILOSEVIC Dragan; MARTINELLI Russ J.; WADDELL James M.; Program
Management for Improved Business.Results; John Wiley & Sons, Inc., Haboken, New
Jersey; 2007.
9. MORARU, Ana; SUCIU, Gheorghe; STOIAN, Flavia; Audit intern si Guvernanta
Corporativa; Editura Universitara; Bucuresti, Romania; 2008
10. MULCAHY, Rita; PMP Exam Prep-Seven Edition; RMC Publication, Inc., USA; 2011.
11. MULCAHY, Rita; Risk Management; Tricks of the Trade for Project Managers and
PMI –RMP Exam Prep Guide, A COURSE IN A BOOK, Second Edition; RMC
Publication, Inc., USA; 2010.
12. OAKES, Graham; Project Reviews, Assurance and Governance; Gower Publishing;
2008.
13. OPRAN, Constantin; STAN, Sergiu; Managementul proiectelor; Editura BREN;
Bucureşti, România; 2008.
14. RUSSIL, Richard L.; A Short Guide to Procurement Risk; Grower Publishing; 2010.
15. SEICIU Petre Lucian.; OPRAN Constantin.; SEICIU Dana C.; Managementul
Proiectelor Ingineresti, editura Politehnica Press, Bucuresti Romania; 2009.
16. TENNENT, John; Financial management, Published by Profile Books Ltd, London,
UK; 2008.
17. YESCOMBE, E.R.; Principles of project finance; Academic Press, Elsevier Science ;
London; UK; 2002.

214