DISTRIBUŢIA PRODUSELOR AGROALIMENTARE

1. Distributia – continut, functii si costuri

Distributia produselor agroalimentare este necesara din mai multe motive:
•producţia agricolă este localizată neregulat în spaţiu şi timp şi foarte dispersată (este nevoie de transport)
•produsele sunt în marea lor majoritate sezoniere şi perisabile (este nevoie de stocare si prima transf.);
•cererea de produse alimentare este, în general, foarte puţin elastică sau chiar inelastică, în timp ce cererea de
produse industrială poate fi speculativă (elastică), aşteptându-se creşterea stocurilor cu influenţe directe asupra
scăderii preţurilor.
Legând producţia de consum, în spaţiu şi timp, distribuţia are, în esenţă, rolul:
•de a regulariza fluxurile de mărfuri agroalimentare de la producători (exploataţii agricole sau procesatori) către
consumatori, în scopul de a atenua, atunci când este cazul, efectele negative ale fenom. conjuncturale ale pieţei;
•de a oferi producătorilor informaţii privind nevoile, dorinţele şi preferinţele clientelei, în scopul adoptării
ofertei la dinamica acestora;
Distribuţia, care aparţine sectorului terţiar, joacă un rol foarte important în economie prin crearea de servicii, de
noi locuri de muncă şi de valoare adăugată.
Pentru a înţelege avantajele pe care le are distribuţia specializată (distribuitori grosişti sau detailişti) faţă de
distribuţia directă (nespecializată) a produselor agricole şi alimentare este necesar să consideram urmatorul
exemplu. In distribuţia nespecializată, patru producători agricoli (un producător de struguri, un producător de
fructe, un producător de legume şi un producător de vinuri) livrează produsele lor aceleiaşi clientele formate
din patru consumatori. Livrarea presupune 4x4=16 tranzacţii, ceea ce înseamnă 16 deplasări ale producătorilor
sau ale consumatorilor, 16 facturări şi 16 încasări.
În mod contrar, in distributia specializata, cei patru producători livrează mărfurile lor unui singur comerciant, de
la care se aprovizionează cei patru clienţi. Această modalitate de distribuţie presupune numai 4+4=8 tranzacţii,
adică 8 deplasări, 8 facturări, 8 încasări.
Functiile distributiei
La nivel macroeconomic, distribuţia are trei funcţii:
disponibilizare, respectiv crearea utilităţilor de timp, de spaţiu şi de posesie, care presupune
aducerea produsului în proximitatea consumatorului, în locuri accesibile, în momentul şi modalitatea în care
acesta doreşte să intre în posesia lui;
informare, care se realizează prin fluxul de informaţii în dublu sens: de la întreprindere către piaţă
(consumatori) şi de la piaţă către întreprindere;
creare de cerere, concretizată printr-o servire cât mai bună a clienţilor, prin atragerea de noi
clienţi şi prin diversificarea gamei de servicii oferite acestora.
La nivel microeconomic, distribuţia are următoarele functii/activităţi:
•Transportul produselor;
•Alcătuirea de loturi omogene, prin regruparea produselor livrate în cantităţi mici şi neomogene de către
producători, adaptate mijloacelor de transport specializate sau universale;
•Trierea sau calibrarea produselor, pentru a le încadra pe clase de greutate, calitate etc.;
•Stocarea, ce permite prelungirea duratei de utilizare a produselor, majoritatea acestora fiind sezoniere.
•Condiţionarea şi ambalarea produselor;
•Fracţionarea;
•Asortarea, care dă posibilitatea de a oferi, în cadrul aceluiaşi loc de vânzare, un evantai larg de produse;
•Informarea cumpărătorilor, prin publicitate, reclamă la locul de vânzare, sfaturi în momentul vânzării etc.;
•Informarea producătorilor (de produse agricole şi alimentare), prin punerea la dispoziţia acestora a unor
informaţii cât mai cuprinzătoare despre piaţă (cerere, oferte, preţuri, concurenţă etc.).
Deşi diferite, funcţiile distribuţiei produselor agroali-mentare se pot grupa în două mari categorii:
Funcţii fizice (logistice): transportul, stocarea, lotizarea, condiţionarea, ambalarea, trierea şi calibrarea prod.
Funcţii comerciale, care cuprind: fracţionarea, asortarea şi informarea clienţilor şi producătorilor.
Costul unui produs

Costurile de distribuţie sunt compuse din costurile diferitelor activităţi ce fac obiectul funcţiilor distribuţiei
(transport, sortare, condiţionare, stocare etc.) dar şi din costurile de tranzacţie (concretizate în cheltuielile
ocazionate de prospecta-rea pieţei, negociere, elaborarea caietelor de sarcini şi a contractelor, de facturarea şi
controlul calităţii mărfurilor ş. a.).

2. Circuite si canale de distribuţie

Circuitul de distribuţie reprezintă ansamblul drumurilor parcurse de către un produs pentru a ajunge la
consumatorul final.
Caracteristicile circuitului de distribuţie sunt:
•numărul canalelor circuitului; Canalul de distribuţie este alcătuit din intermediarii ce au aceeaşi natură şi
specializare şi participă la fluxul unei mărfi de la producător la consumator;
•mărimea circuitului de distribuţie, care este dată de numărul intermediarilor ce intervin în circuitul de
distribuţie; în funcţie de numărul acestora, circuitul de distribuţie poate fi: direct, scurt şi lung.
9.4.1. Tipuri de circuite
a. Circuitul direct (ultrascurt)
Acest tip de circuit este specific situaţiilor când producătorii agricoli sau procesatorii vând direct (fără
intermediari) produsele lor consumatorilor P-C
b. Circuitul integrat
În circuitul integrat există un singur intermediar între producătorii agricoli şi consumatori P-A/D-C
c. Circuitul scurt sau semiintegrat
În acest tip de circuit există doi intermediari între producătorii agricoli şi procesatori. P-A-D-C
d. Circuitul lung
În acest circuit există cel puţin trei intermediari între producătorii agricoli şi consumatori P-Exp.-A-D-C

3. Pieţele produselor agricole şi alimentare

Rolul economic şi social al pieţelor agricole
Considerate ca locurile unde se schimbă mărfuri şi informaţii economice dar şi de întâlnire pentru oameni,
pieţele agricole au jucat de-a lungul vremurilor un rol esenţial în apariţia şi dezvoltarea oraşelor, ele având atât
o funcţie socială, cât şi una economică.
Rolul economic al pieţelor agricole îl constituie faptul că ele reprezintă:
locuri special amenajate unde au loc schimburile fizice de mărfuri între vânzători şi cumpărători.
un sistem de referinţă cuprinzător al relaţiilor dintre ofertă şi cerere, dintre cumpărători şi vânzători (se
fixeaza pretul).
un mijloc de reglare a schimburilor dintre operatorii filierelor şi pe ansamblul sistemului agroalimentar,
deoarece sporesc substanţial posibilitatea ca vânzătorii să-şi găsească clienţii şi, viceversa.
un factor de dezvoltare economică pentru localităţile unde sunt amplasate.
Înfiinţarea pieţelor şi amplificarea activităţii lor duce la crearea de locuri de muncă, direct dar şi indirect, prin
dezvoltarea infrastructurii şi a unor întreprinderi de servicii conexe pieţei: depozite, restaurante, bănci,
transporturi etc.
Tipologia pieţelor agricole
ØPieţe de producţie. Pe aceste pieţe vânzătorii sunt producătorii agricoli, iar cumpărătorii sunt distribuitorii de
gros sau detailiştii care au integrată şi funcţia de gros.
ØPieţele de gros. Pe aceste pieţe, produsele trec din starea distributivă de gros în starea distributivă de detail.
Vânzătorii sunt angrosişti iar cumpărătorii sunt detailişti şi colectivităţile (restaurante, cantine etc.).
ØPieţe de detail, pe care produsele trec din starea distributivă de detail în consum, vânzători fiind detailiştii şi
agricultorii, iar cumpărători consumatorii. Exemple: pieţele ţărăneşti din oraşe şi localităţi rurale.
Bursele de mărfuri agricole fac parte din categoria pieţelor speciale. Produsele agricole comercializate prin
burse sunt, de regulă, produse brute (grâu, orez, porumb, cartofi etc.) sau transformate (cacao, zahăr etc.), dar în
nici un caz produse alimentare finite.

4. Distribuţia de gros (cu ridicata) şi de detail (cu amănuntul) a produselor alimentare

Comerţul de gros cu produse alimentare
Comerţul de gros cu produse alimentare îndeplineşte 4 funcţii:
cumpărarea (în cantităţi mari);
 asortarea (varietate de articole);
stocare (disponibilitate în orice moment);
revânzare.
Pentru exercitarea funcţiilor specifice comerţului de gros, de către un operator de piaţă, este necesara
indeplinirea următoarele condiţii:
- să deţină mari depozite (suprafeţe de stocare);
- să dispună de mijloace logistice corespunzătoare (pentru apro-vizionare, livrări şi gestiunea stocurilor);
- să fie implantat în centrul zonelor de gravitaţie comercială a clienţilor;
- să dispună de un serviciu comercial dezvoltat şi de specialişti în marketing.
Comerţul de detail cu produse alimentare
Principalele funcţii ale comerţului de detail sunt:
cumpărarea
formarea asortimentului, pentru a oferi consumatorului o gamă cât mai largă de produse;
fracţionarea, pentru a oferi produsul (ambala) în cantităţi cât mai diferite, în concordanţă cu cererea
revânzare.

Modalităţi de vânzare. Se cunosc 3 modalităţi de vânzare a alimentelor cu amănuntul:

• vânzarea tradiţională;
• vânzarea cu autoservire;
• vânzarea la domiciliu.
Vânzarea tradiţională este cea mai veche formă de vânzare. Ea presupune prezentarea mărfii şi a unor informaţii
legate de utilizarea ei clientului, precum şi servirea acestuia de către vânzător.
Vânzarea la domiciliu. Se poate realiza prin comenzi prin poştă, telefon sau internet.
Tipuri de magazine de vânzare cu amanuntul a mărfurilor alimentare
Tipuri de magazine cu autoservire: hypermarket, supermarket, magazine tip discount si magazine cash and
carry.