Comunicarea, criticile şi conflictele

Comunicarea deschisă şi sănătoasă are o importanţă deosebită în

păstrarea de relaţii calde şi tandre. A-i lăsa pe ceilalţi să ştie ce gândiţi
despre lucrurile care vă preocupă şi vă face plăcere este util în păstrarea
unei relaţii strânse.
Când doriţi să discutaţi o problemă cu o persoană, este preferabil să o
faceţi chiar în ziua când aceasta s-a ivit, nu s-o lăsaţi să treneze astfel încât
să dea naştere la viitoare neânţelegeri.
Oamenii abordează viaţa în mod diferit. Nu trebuie să presupuneţi că
ei văd lucrurile din punctul dumneavoastră de vedere sau că înţeleg cum vă
simţiţi sau ce doriţi.
Spuneţi-le adevărul, dar nu vă aşteptaţi să se schimbe imediat
conform modului dumneavoastră de a vedea lucrurile. Fiţi pregătiţi să
ascultaţi cum gândesc şi ce simt ei.
Întrebaţi-vă cum îi puteţi ajuta pe fiecare să găsească o soluţie, fără ca
nimeni să facă ceva nedorit.
Nu trebuie să ştiţi exact de ce minţiţi într-un mod anume, dar este
important să vă amintiţi că nu sunteţi întotdeauna tulburat din motivul pe
care vi l-aţi imaginat.
De foarte multe ori, răni vechi sunt deschise de spusele ori faptele
altora.
Este realmente uşor ca, atunci când vă simţiţi jignit sau exasperat,
mai ales dacă vinovaţi de asta sunt cei apropiaţi, să ţipaţi, să explodaţi furios
şi să spuneţi lucruri pe care ulterior le regretaţi, dar care, rămân în inima
celorlalţi.
Ar fi mai bine să vă armonizaţi sentimentele şi să păstraţi comunicarea
la nivel obişnuit; totuşi câteodată faptele se acumulează şi o mică
neânţelegere se transformă într-un scandal de proporţii. După cum se ştie,
un duel între energii furioase nu are succes!
De aceea, pentru a nu provoca o ceartă sau pentru că sentimentele
sunt prea delicate, puteţi încerca să stăviliţi sentimentul (sau sentimentele,
dacă vă încearcă mai multe) care credeţi că pot provoca durere. Când
procedăm aşa, sentimentele noastre nu circulă, nu se deplasează prin noi,
schimbându-se, ci rămân blocate.
Recunoaşteţi-vă, sentimentele, cel puţin faţă de dumneavoastră înşivă,
iar ele se vor modifica şi se vor deplasa.
De asemeni, în mod frecvent, din lipsă de loialitate, nu recunoaştem
cum ne simţim în realitate. Partenerul nostru este aliatul nostru şi ne
temem să nu-i pierdem afecţiunea.
Trebuie să ne respectăm sentimentele noastre cele mai intime, ale
noastre şi ale partenerului nostru.
Întotdeauna, concentraţi-vă asupra a ceea ce funcţionează în relaţia
dumneavoastră, ce este bun, punctele pozitive. Continuaţi zilnia că

1
înlăturaţi învinuirile. Mai cu seamă într-o relaţie intimă, fiţi blând cu
dumneavoastră şi cu celălalt.

Bunăvoinţa
Bunăvoinţa joacă un rol esenţial în toate comunicările noastre cu
oamenii, îndeosebi atunci când ne temem că interlocutorului nu-i va plăcea
ce avem de spus.
Respectul este unul din lucrurile cele mai importante pe care le
doresc oamenii.
Atunci când le arătăm respect, mai ales în cazurile când nu suntem
de acord cu ei sau când le spunem ceva ce, iniţial, s-ar putea să nu
dorească să audă, obţinem în mod sigur un rezultat mai bun.
Dacă sunteţi furios, armonizaţi această emoţie, în loc să o suprimaţi,
ori să declaraţi o manifestare total necontrolată a furiei dumneavoastră.
Vă veţi simţi mai neplăcut decât dacă n-aţi fi spus nimic.
Uneori s-ar putea să fie necesar să parcurgeţi procesul de îndepărtare
a ofenselor din mintea dumneavoastră şi de renunţare la învinuiri.
În alte cazuri va fi suficientă o plimbare de liniştire. Nu uitaţi:
obiecivul respectului de sine este pacea minţii, nu răzbunarea.
Aşadar, când vă gândiţi la o întâlnire pe care urmează să o aveţi în
curând, îi puteţi stabili tonul de desfăşurare aducând bunăvoinţa în
imaginea ganerală.
Dacă vă lăsaţi manipulat, veţi sfârşi prin a fi iritat de alţii. Poate că veţi
fi nevoit să faceţi faţă unor refuzuri, iar uneori s-ar putea să nu obţineţi ceea
ce aţi cerut. Vă veţi simţi însă mai bine, pentru că v-aţi exprimat
sentimentele şi dorinţele.
Dacă îi cereţi cuiva să facă ceva ce doriţi, nu uitaţi să aveţi un anumit
grad de flexibilitate. Este fundamental nivelului dumneavoastră de
bunăvoinţă. Când comunicaţi ceea ce doriţi, repetaţi-vă dorinţele şi nu vă
lăsaţi abătut.
Dacă descrieţi cum vă simţiţi, asiguraţi-vă că aveţi sentimentele
respective şi fiţi precişi; de exemplu, spuneţi: "Când tu faci cutare lucru, eu
simt...", iar nu: "Mă enervez când faci lucruri."
De asemenea, s-ar putea să fiţi nevoit să contracaraţi sugestia unei
exagerări, spunând: "Nu cred asta, este un lucru important pentru mine."
Dacă doriţi ca o persoană să se perfecţioneze sau să se transforme,
este util să sugeraţi sau să puneţi întrebări, nu să declaraţi pur şi simplu ce
doriţi să facă.
De asemeni, este important să ascultaţi atent, fără să emiteţi judecăţi,
atunci când vorbeşte cineva. Dacă se cuvine, puteţi arăta că sunteţi
conştient de tulburarea celuilalt.
Uneori, când aveţi de-a face cu persoane agresive, chiar dacă aţi
prefera ca aceştia să tacă, poate fi util să-i întrebaţi: "Mai aveţi ceva de
spus?" Replica poate avea succes, fiindcă ei nu sunt obişnuiţi ca oamenii să
dorească să-i asculte.
Uneori nu comunicăm direct şi clar, fiindcă devenim prea dependenţi
de nevoia noastră de aprobare, făcându-ne mai multe griji în legătură cu

2
ceea ce gândesc alţii şi cred despre noi, decât în legătură cu propriile
noastre gânduri şi sentimente.
Devenim incapabili să acţionăm sau să vorbim pentru noi, chiar când
este potrivit sau esenţial pentru binele nostru s-o facem.
Nu uitaţi, în marea majoritate a cazurilor nu trebuie să vă explicaţi
viaţa, mai cu seamă atunci când pe alţii nu-i afectează în nici un fel.
Alegeţi ceea ce este potrivit pentru dumneavoastră. Opţiunea
personală în privinţa pieptănăturii, hainelor, vacanţelor sau pritenilor nu
necesită explicaţii şi, de fapt, nici nu prea contează ce cred alţii.
Câţi oameni, atâtea păreri!
De asemenea, nu trebuie să le permiteţi altora să încerce să evoce o
senzaţie de vină, pentru a vă manipula. Fiţi propriul dumneavoastră
judecător, dar nu în sens critic, ci obiectiv.
Atunci când, în mod constant, punem opiniile şi sentimentele altora
înaintea celor personale, ne reducem respectul de sine şi forţa.
La nivel subconştient, ştim că nu ne respectăm, că în comportamnetul
nostru există ceva dezechilibrat. De asemenea, transmitem mesajul că
sentimentele şi opiniile altora sunt mai importante decât ale noastre.
După aceea, când suntem trataţi în acest mod, ne plângem că
gândurile şi sentimentele nu ne-au fost luate în considerare de alţii.
Puteţi fi foarte onest faţă de dumneavoastră, totuşi veţi fi mai eficient
dacă sunteţi onest cu alţii într-un mod plin de tact
În plus, nu este atribuţia dumneavoastră să judecaţi alte persoane şi
comportarea lor.
Adesea, maniera în care se manifestă critica este la fel de neplăcută
ca şi ceea ce se spune.
Uneori, deşi informaţia este corectă, răceala, mânia sau aparentul
resentiment pot fi mai dureroase. Gândiţi-vă cum aţi fi putut proceda în
mod diferit şi nu fiţi defensiv.
Spuneţi cum vă simţiţi, faceţi comentariile cuvenite şi efectuaţi
acţiunile cuvenite.
Criticii tind să alimenteze îndoiala de sine, nedorind nici să fim orbi
înaintea schimbărilor care m-ar avantaja, trebuie să revenim la o puternică
încredere în sine.
Când sunteţi confruntat cu critici, îndeosebi dacă acestea sunt de o
natură ameninţătoare, trebuie mai întâi să ştiţi că persoana este mânioasă
pentru sine, dacă n-aţi fi daclanşat dumneavoastră mânia respectivă, ar fi
făcut-o altcineva.
Îndepliniţi-i cererea numai dacă vă avantajează, nu consideraţi că
trebuie să vă schimbaţi comportamentul pentru a-i face pe plac decât dacă,
gândindu-vă bine, simţiţi că o doriţi. Dacă vă simţiţi foarte agitat, acţionaţi
asupra respectului de sine şi străduiţi-vă bine, simţiţi că o doriţi.
Dacă vă simţiţi foarte agitat, acţionaţi asupra respectului de sine, apoi
puteţi decide mai clar ce doriţi să faceţi şi să spuneţi.
Cum procedaţi dacă vă simţiţi ameninţat de un partener iritat, acesta
fiind cel care vă asigură acoperişul de deasupra capului şi banii de
subzistenţă?
Situaţia este foarte delicată şi chiar dacă nu puteţi tolera violenţa
fizică, s-ar putea să daţi piept cu persoana sau situaţia respectivă. Faceţi tot

3
ce puteţi pentru a vă păstra o valoare ridicată a respectului de sine şi a
energiei.
Totul pare mai bun atunci când aveţi o părere mai bună despre
dumneavoastră.
În timp ce vă străduiţi să găsiţi o modalitate de viaţă paşnică, arătaţi-vă
receptiv faţă de găsirea unei alternative de evadare- puneţi-vă la adăpost
din punct de vedere material, căutaţi altă gazdă. Deşi ar fi preferabil să fiţi
independent din punct de vedere material, mai ales pentru femei, nu
întotdeauna acest lucru este posibil, pentru multe persoane având unul
sau mai mulţi copii, ar însemna să se bizuie pe nişte câştiguri minore,
provenite probabil dintr-un program de muncă redus şi pe sprijinul, inclusiv
financiar, al pritenilor şi familiei.
Căutaţi modalităţi mărunte prin care puteţi fi independent, prin care vă
puteţi simţi liberi şi mulţumit de situaţia personală.
Concentraţi-vă asupra lor indiferent cât de neânsemnate vă par şi
străduiţi-vă să obţineţi modalităţi de a le extinde.
Începeţi să faceţi zilnic ceva care să vă bucure. În ceea ce priveşte
bani, începeţi să economisiţi săptămânal o sumă mică, chiar dacă aveţi un
buget foarte restrâns, pe care să o cheltuiţi pe ceva care nu constituie o
necesitate, dar care vă face plăcere.
Continuaţi să îndepărtaţi resentimentele, deşi nu este uşor, şi
concentraţi-vă asupra a ceea ce este uşor, şi concentraţi-vă asupra a ceea
ce doriţi! Modificaţi-vă gândurile, lăsaţi ca emoţiile dumneavoastră să circule
şi să se alăture celorlalte. Recurgeţi la perioade de relaxare.
Nu neglijaţi alimentaţia, exerciţiile fizice moderate, odihna şi aerul
curat.
Toate acestea vă vor fortifica. Nu uitaţi că respectul de sine şi un grup
de persoane apropiate, gata să vă sprijine, sunt cele mai importante pentru
dumneavoastră.

4
 Probleme interpersonale- modalităţi concrete de lucru

În toate cazurile de dificultăţi interpesonale, prezenţa unui prieten

sau rude apropiate este utilă pentru succesul terapiei şi rezolvarea
problemei.
Trebuia însă ca acestei persoane să-i fie clar explicate principiile
psihoterapiei.
Dificultăţile care apar în cursul terapiei (de pildă nerespectarea
îndeplinirii temelor pentru acasă) pot fi abordate prin intermediul unor
tehnici cognitive. Acestea trebuie utilizate pentru a explora motivele
eşecurilor, care pot implica atât dificultăţi practice de organizare a timpului,
cât şi gânduri iraţionale.
Terapeutul trebuie să susţină speranţa celui în nevoie, fără a garanta
succesul în mod categoric, acesta depinzând de eforturile personale ale
celui în cauză.
Terapeutul trebuie să sublinieze succesele individului, aducându-l pe
acesta la convingerea că cu cât exersează mai mult, cu atât se va simţi mai
bine.
De asemeni, trebuie să se discute cu persoana respectivă, aşteptările
pentru viitor, atrăgându-se atenţia asupra fluctuaţiilor anxietăţii, a micilor
recăderi care sunt un fenomen obişnuit, cât şi asupra faptului că aceste
probleme ţin în mare măsură de unii factori situaţionali (stress, boală etc.)
Persoana trebuie convinsă că indiferent de cauza care pruduce
recăderea el va putea face faţă situaţiei dacă îşi va însuşi câteva tehnici
foarte simple:
- persoana respectivă va fi solicitată să citească, să scrie sau să
vorbească despre problema respectivă; o altă modalitate ar fi în a identifica
factorii care tind să modereze nivelul unei situaţii- problemă. Astfel, trăirea
unei situaţii sociale poate avea grade diferite de dificultate în funcţie de
numărul de persoane prezente, vârstă, sex, grad de autoritate vis-a-vis de
persoana în cauză sau în funcţie de factorii situaţionali;
- gradul de formalism al situaţiei;
- momentul din zi;
- alte condiţii ale ambianţei.
Terapeutul trebuie să-l ghideze pe cel în nevoie de a fi ajutat să
găsească modalitatea de a se apropia de o persoană sau o situaţie ce-l
necăjeşte (o modalitate de a rezolva, nu de a evita problema): "Azi stau
acasă poate vine instalatorul, în loc să merg în cutare loc şi să-l întâlnesc pe
cutare".
În astfel de situaţii, terapeutul trebuie să-şi exprime clar punctul de
vedere:"Fii atent la trăirile tale! Nu vezi că de fapt eviţi să faci un anumit
lucru? Mai bine încearcă să te gândeşti cum ai putea să faci ceea ce ţi se
cere".
Să luăm ca exemplu un caz concret, des întâlnit. O soţie se simte
neglijată de soţ. Ca răspuns la această stare de fapt constată, de obicei

5
soţia- "victimă" va adopta cea mai neinspirată tactică de luptă:
hipervigilenţa. Oricine se încumetă să facă psihoterapie trebuie să-şi
avertizeze pacienţii că hipervigilenţa este neproductivă şi menţine problema
în prim plan.
O soţie- "victimă" hipervigilentă va fi mereu în stare de alertă, relaţiile
cu exteriorul vor fi încordate, tot ceea ce face va fi la modul ostentativ.
"Cine e mai frumoasă ca mine?", "Cine e mai elegantă ca mine?", "Cine e
mai gospodină ca mine?". Un ochi expert vede o astfel de problemă de la
distanţă: cu cât ostentaţia e mai evidentă, cu atât problema este mai gravă.
Singura metodă este relaxarea, dar aceasta este rar folosită. Este
folosită însă hipervigilenţa sau abandonul fără luptă:"Nu numai că el nu mai
are ochi pentru mine, dar nu se va găsi nici o persoană care să mă ajute. Nu
reprezint nimic pentru nimeni. Sunt mai ştearsă ca o umbră".
În acest caz, cel care intervine pentru ajutor va întreba:"Când te
simţi apăsat, speriat de cutare problemă, la ce te gândeşti?'"Care este cel
mai rău lucru care crezi că se poate întâmpla?"

Ca metode de tratament se pot folosi:

 relaxarea
 încordarea dirijată: într-o stare conflictuală gravă este bine
ca cel în cauză, dacă simte că-l părăsesc puterile, să-şi încordeze muşchii
braţelor, picioarelor şi toracelui. Astfel, se previne o cădere de tensiune
şi chiar un leşin;
 identificarea gândurilor negative şi găsirea unor gânduri
alternative;
 jocul de rol: să presupunem că victima ar fi doamna X, o
persoană foarte echilibrată, şi nu eu care mă pierd din orice. Cum ar
proceda în locul meu? Să încerc să-mi însuşesc acest rol";
 tehnica repetiţiei, antrenamentul: este un mod prin care
pacientul se pregăteşte să abordeze problema pentru a face faţă oricărei
situaţii cu care s-ar putea confrunta. Terapeutul poate ajuta pe unul din
soţi să-şi pregătească "asaltul" pentru a-şi rezolva singuri problema;
 modelarea: este o tehnică indiscretă prin care terapeutul
demonstrează practic cum ar putea să-şi soluţioneze problema, atunci
când are toate datele necesare.

Practicienii recomandă şi un alt mod de rezolvare ale

dificultăţilor:

1. Nu te da în lături de la lucruri dificile. Fă-le repede înainte de a

avea timp să te îngrijorezi din cauza lor.
2. Aminteşte-ţi de câte ori ai fost nevoit să mărturiseşti părinţilor tăi o
situaţie neplăcută de la şcoală. Acum vei discuta cu soţul tău, nu cu părinţii,
o persoană de seama ta şi şansele de înţelegere sunt sporite şi nu
diminuate.
3. Fă exerciţii de relaxare măcar odată pe săptămână.
4. Nu te lăsa copleşit de grozăvia situaţiei. Nu e teribilă e doar nouă
pentru tine. Este constructiv să îţi porneşti planul de rezolvare pornind de la
partea bună a lucrurilor, de la ce se poate face. Notează toţi paşii făcuţi, ţine

6
o evidenţă strictă a lor. Fiecare pas, oricât de neânsemnat, face să dispară
un norişor mic şi tot aşa până ce orizontul va fi mai senin.
5. Revezi evidenţa realizărilor pentru a şti ce pas urmează a fi făcut.
6. Nu spune şi nu te gândi la ceea ce e mai rău. Cel mai rău lucru nu
s-a întâmplat încă.

Dacă lucrurile merg din nou prost:

1. Aminteşte-ţi că toată lumea are recăderi. Nu poţi trece prin viaţă fără
să ai şi perioade proaste.
2. Planifică-ţi depăşirea situaţiei în etape. Notează fiecare etapă şi
caută să le parcurgi pas ci pas. Notează de fiecare dată cum te simţi.
3. Practică exerciţiile zilnic. Să nu treacă nici o zi în care să nu ai o
discuţie "de la om la om" cu cel(cea) pe care simţi că se depărtează de tine.
4. Atunci câmd este posibil şi condiţiile de familie o permit (copii
mari) să participe şi ei la discuţii. Este util pentru cel care se îndepărtează
pentru că îi readuce în prim plan atât datoria şi responsabilitatea de soţ, cât
şi cea de tată. Este util şi pentru copii când vor fi la casa lor.