Valorile reale ale vieții

Eseu catehetic

Teglaș Daniel Florin

Anul III, Sem. II
 Viața

Se cuvine ca înainte de a vorbi despre valorile reale ale vieții să ne oprim puțin
asupra ceea ce numim viață. Viața este darul lui Dumnezeu pentru om. Darul este o expresie sau
o forma de manifestare a dăruitorului. Viaţa ca dar al lui Dumnezeu este o creştere, o creştere în
iubire, este ceva ce se înnoieşte şi este totdeauna înnoită. Există cineva care ne iubeşte pe toţi – la
nivel omenesc acest lucru nu este posibil –; acesta este Dumnezeu Cel care ne-a spus „Iubiţi pe
vrăjmaşii voştri”. El este Cel mai aproape de tine, Cel care te iubeşte cel mai mult; nu este Cel ce
îţi opreşte deschiderea spre ceilalţi, ci Cel ce te face să te deschizi şi mai mult spre aceştia din
urmă. În toate lucrurile naturale putem descoperi declaraţii pe care Dumnezeu ni le face (de ex:
ne impresionează şi lumina şi întunericul). Pentru a sesiza însă aceste declaraţii trebuie să existe
în noi inima care îl caută pe Dumnezeu. Doar având o astfel de inimă Îl putem afla pe
Dumnezeu. Lucrurile sunt mai valoroase pe măsură ce ele ne fac o chemare, ne fac o promisiune,
fac să ne palpite inima. Omul însă este îndoielnic: vrem să Te cunoaştem, nu vrem să Te
cunoaştem, vrem să nu te cunoaştem. Oamenii se plictisesc de viaţă şi întrebarea este de ce?
Pentru că nu mai există un Dăruitor; pentru că lucrurile din lume nu mai sunt chemări, avansuri
făcute de Dumnezeu. Nu-i mai iubeşte nimeni şi nimeni nu le mai primeşte iubirea. Viața este
dată spre dăruire. Atunci are viața valoare când noi la rândul nostru jertfim viața noastră, o
transformăm din eu în noi. Amintesc aici un exemplu de jerftă, dăruire și purtare pe colegul
Marius, care astăzi se bucură de Viața adevărată, de comuniunea cu Dăruitorul vieții. Niciodată,
oricât efort a depus și nopți nu a dormit, nu s-a plans că i-ar fi greu ori că duce o viață prea
încărcată, ci dimpotrivă se bucura să ne revadă când ne întâlnea la facultate și cu aceași bucurie
pregătea la final de săptămână bagajul să plece acasă la familie și la muncă.
Echilibrul si calmul acesta de viețuire dă frumusețe și noblețe sufletului. Când dai valoare vieții
nu mai ții cont de timp și distanță, de resurse și de plăceri, trăiești prentru ceilalți și împreună cu
ceilalți, viața devine o trasnformare și o adaptare la defectele și calitățile celor din jur car are loc
doar prin iubire. Dumnezeu prin darurile pe care ni le face ne face avansuri, dar nu ne
constrânge. Prin darurile Sale Dumnezeu ne descoperă ceva, dar totodată ne şi ascunde ceva
pentru a nu ne ştirbi libertatea. El aşteaptă să vadă cum răspundem noi, în mod liber,
necondiţionat la chemările Sale, la avansurile pe care ni le face. Ultimul lui gând este acela de a
ne îmbrăţişa El Însuşi.

Dragostea valoarea supremă

Dragostea este cel mai nobil sentiment trăit de oameni. Prin dragoste înveți să iubești. La iubire,
ca și la fotbal, se pricepe toată lumea. Toţi avem o părere despre ea, o privim sub diferite feluri.
Educaţia, experienţele trecute, mediul, felul de a gândi, toate acestea fac ca fiecare să aibă o
percepţie unică asupra iubirii. Pentru a inţelege iubirea, trebuie în primul rând să fim plini de
iubire. Iubirea nu poate exista ca un monolog, ea fiind un dialog armonios. Pentru romanticii
visători, iubirea este o fortă misterioasă care pune stăpânire deodată, pe neaşteptate, un sentiment
care nu poate fi inţeles, ci numai trăit. Dragostea este singura cale spre a accede în cunoaştere, în
aspiraţia spre absolut. Atingerea absolutului este fericirea supremă, iubirea capătă dimensiuni
sacre, energia şi forţa acestui sentiment pot face "minuni",de a ne îndumnezei. Dragostea este
singura soluţie de supravieţuire spirituală care să învingă timpul şi să eternizeze simţirea umană.
Accesul la iubire are valoare supremă, conferind sens profund existenţei umane; numai iubirea
poate eterniza sufletul omului, pe când absenţa ei l-ar vesteji. Iubirea este vesnică, este ca focul
care arde purifică tot și în același timp te și încălzește. Iubirea adevărată e ca o muză a cărei
frumusețe nu se peirde. Este durerea plină de dulceață, Prin iubire sufletul capată strălucire și
lumina ei răzbate de pe chipul celui îndragostit.
 Atunci când devii un îndrăgostit adevărata bătălie a începu, te lupti cu tine însuți, te
reconstruiești, ești dispus să pierzi și să riști totul. Dragostea e un drog al sufetului. Dragostea
însemnă să-ți dai inima și sufletul întreg celui de lângă tine. Dagostea înseamnă să îi spui celei pe
care o iubești că ea nu va muri niciodată! Dragostea este nostalgia față de ceva necunoscut în
care presimți frumusetea. Ea nu este asemanarea dintre două persoane, ci misterul dintre ele. Ea
poate să ne vindece sau din contră să ne tortureze. Dragostea este pur si simplu o nebunie.
Dragostea este peste tot și pretutindeni. Cei mai mari pictori, scriitori, sculptori, arhitecti și chiar
regizori au creat operele lor, numai datorită dragostei. Dragostea este cea care te inspiră în
crearea unor opere de artă de neprețuit.

"Dumnezeu este iubire si cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în
el" (I Ioan 4, 16). Dragostea este mai mare decât celelalte virtuti: prin izvorul ei, care este
Dumnezeu. Căci Dumnezeu fiind El însuși "iubire" (I Ioan 4, 8), din nemărginita dragoste a creat
lumea cu toate făpturile din ea și astfel iubirea s-a arătat mai întâi în lume și sălășluiște în sufletul
omului de la inceput; prin roadele și puterea ei, căci "iubirea este împlinirea legii" (Rom. 13,10);
Credița și nădejdea lucrează numai în viața pământească.Dragostea însă rămâne și atunci; ea "nu
piere niciodată" (I Cor. 13, 8), este veșnică, fiindcă însuși Dumnezeu cel vesnic este iubire.

Adevăratele valori
Mulţi dintre noi credem că fericirea constă într-o maşină scumpă, o vacanţă de 3 saptămani într-
un loc exotic sau o pensionare confortabilă. Dar asta chiar ne face fericiţi? Oare bogăţiile,
statutul, puterea si controlul ne fac cu adevărați fericiți? Din păcate pentru cei care caută astfel de
valori târziu de tot își dau seamă că nu sunt fericiți, că au prieteni doar pe interes și că atunci
când pierd bogăția și controlul sunt pe nicăieri. Nu trebuie să ne gândim ce vom face peste un an
sau 5 luni cu averile și cu banii, pentru ca devenim lacomi. Trebuie să trăim ca și cum mâine ar fi
ultima zi, să căutăm fericirea în tot ceea ce ne înconjoară. Fie că este vorba de o baie cu multă
spumă, o îmbrăţişare strânsă, mirosul cafelei proaspete sau udarea plantelor într-o seară de vară,
secretul constă în fericirea de moment.Să ne gândim ce este cu adevărat important pentru noi.
Fă-ţi o listă a valorilor şi află ce te face fericit. Acest lucru îţi va da o direcţie clară şi un scop al
acţiunilor tale. Paul Hannam, psiholog american propune un set de întrebari, care să ne dea de
gândit:
1. Ce aţi face azi dacă aţi mai avea doar câteva luni de trăit?

2. Cum aţi trăi dacă v-aţi propune să fiţi fericiţi, mai presus de orice?

3. Cum v-aţi petrece timpul dacă v-aţi concentra mai mult la aprecierea lucrurilor pe care le
aveţi, decât la cele pe care vi le doriţi?

4. Cum arată ziua perfectă?

5. Ce ar face altcineva, cu aceleaşi resurse, dacă ar trăi în locul tău?

În fiecare dimineaţă trebuie să alegem: să fim fericiţi sau morocănosi, să ne concentrăm asupra
oportunităţilor sau a dificultăţilor. Dacă putem găsi o cale de a fi la fel de fericit în traficul intens
al unei zile ploioase de luni dimineaţă, la fel cum suntem cu prietenii în public, înseamnă că am
găsit calea de a ne bucura de fiecare moment al vieţii noastre.

O CRIZĂ A VALORILOR MORALE

În 2008, cercetători din Statele Unite au intervievat sute de adulţi tineri pe tema valorilor morale.
„E descurajator să vezi cât de puţin preţuiesc ei valorile morale“. E-adevărat, majoritatea
considerau violul şi crima greşite, însă, în afara acestor situaţii extreme, nu-şi puneau problema
moralităţii nici măcar în chestiuni precum şofatul în stare de ebrietate, copiatul la şcoală sau
înşelarea partenerului. O tânără a spus: „Nu mă prea preocupă ce e bine şi ce e rău“. Mulţi dintre
cei intervievaţi gândeau astfel: „Dacă un lucru ţi se pare corect, fă-l. Ascultă- ţi inima“. Este
înţelept acest mod de gândire? Deşi capabilă de multă iubire şi compasiune, inima omului poate
fi trădătoare şi primejdioasă (Ieremia 17:9). Această tristă realitate se reflectă în instabilitatea ce
caracterizează peisajul moral al lumii de azi, fenomen prezis demult în Sfânta Scriptură: „În
zilele din urmă“, spune ea, „oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, aroganţi, trufaşi, . . .
fără afecţiune naturală, cruzi, neiubitori de bine, mai degrabă iubitori de plăceri decât iubitori de
Dumnezeu“ (2 Timotei 3:1–5). Aceste realităţi ar trebui să ne determine să ne examinăm inima,
nu să ne încredem orbeşte în ea. De fapt, Sfânta Scriptură zice: „Cine se încrede în inima sa este
fără minte“ (Proverbele 28:26).
Aşa cum o busolă trebuie calibrată pentru a indica în mod corect nordul, şi inima noastră trebuie
„reglată“ potrivit unor valori morale sănătoase pentru a ne îndruma corect, Hristos. Unde putem
găsi valori morale sănătoase? Mulţi îşi îndreaptă atenţia spre idoli, modele din mass media și
prea puțini spre Sfinți, Biserică și Biblie. Am ajuns ca onestitatea să fie o raritate și furtul și
minciuna o normalitate. În Biserică se face politică, în politică se fac bisericuțe și se bârfesc unii
pe alți. S-a ajuns ca frumosul să fie plictisitor și urâtul să fie la modă. În societate există multe
curente. De exemplu, cei care se adaptează și joacă după regulile societătii sau cei care nu se
adaptează și sunt contra societătii. Trebuie să găsim întotdeauna echilibrul. Petre Țuțea spune:
Scara valorilor umane conţine: sfântul, eroul, geniul şi omul obişnuit, iar în afara acestora se află
infractorul. Cei care încearcă să sară peste această scară devin infractori. În plină epocă a
globalizării singura speranţă reală pentru combaterea crizei se poate întemeia pe persoana
umană, cu condiţia cultivării la nivelul acesteia a iubirii şi a sensibilităţii morale, adică a moralei
creştine. Modul de abordare a moralei este legat nemijlocit de modul de abordare a persoanei. O
concepţie corectă asupra persoanei umane conduce la o cunoaştere corectă a dimensiunilor reale
şi la adevăratul scop al moralei. Când persoana este redusă la individualitatea ei şi este gândită ca
anexă a întregului social mai larg sau ca rezultat al funcţiilor biologice ale individului şi morala
îşi reduce limitele şi preocupările sale, putând să dispară cu desăvârşire. Biserica nu este
indiferentă faţă de valorile şi instituţiile sociale şi acest lucru se observă în abordarea şi angajarea
faţă de acestea. Căsătoria, familia, statul şi autorităţile sunt acceptate de Biserică şi valorificate
din perspectivă proprie. Noutatea perspectivei Bisericii este Hristos, care constituie persoana de
referinţă şi măsura de apreciere şi evaluare a tuturor lucrurilor. Creştinul săvârşeşte căsătoria „în
Domnul”, se supune statului şi autorităţilor lumeşti „pentru numele Domnului”, vede relaţiile
sale interpersonale şi sociale „în Hristos”. În acest fel toate sunt privite din perspectiva
principiului ipostatic, adică din perspectiva principiului persoanei, care constituie unicul
fundament pentru unitatea lumii.

Valorile, care se formează în cadrul unui proces social, nu pot fi păstrate şi nu pot să
inspire viaţa omenească decât atunci când sunt absolutizate. Pentru a fi absolutizate trebuie să fie
uitată originea lor. În limbaj teologic, aceasta înseamnă că valorile există şi funcţionează într-o
societate din momentul în care sunt uitate ca produse ale vieţii sociale şi sunt scoase în evidenţă
ca mici zeităţi cu autoritate absolută. În această situaţie, valorile sociale sunt prezentate ca având
autoritate egală cu adevărurile religioase sau cu poruncile dumnezeieşti, cu toate că se deosebesc
esenţial de acestea, deoarece poruncile Dumnezeieşti constituie expresia voinţei şi a lucrării lui
Dumnezeu. Pentru un comportament moral al omului o premiză fundamentală este înţelegerea
adevărului că omul nu este cauza existenţei sale ci că, aşa cum arată Sf. Maxim Mărturisitorul,
„are fiinţa împrumutată”.
Dacă nu are această conştiinţă omul trece dioncolo de limitele sale şi se autodivinizează.
Persoana umană nu este un dat static, ci o devenire dinamică. Aceasta începe din momentul
conceperii sale şi se continuă la infinit, iar pentru creştinism infinitul nu este impersonal sau
suprapersonal, ci este Persoană, mai precis o treime de Persoane, este Sfânta Treime. Naşterea şi
evoluţia omului presupun şi exprimă comuniunea. Persoana nu poate fi concepută ca un individ
izolat, deoarece nu poate exista decât în comuniune. Iar adevărata comuniune se realizează
întotdeauna în comunitatea divino-umană care este Biserica. La tânăra generaţie crizele se
adâncesc şi mai mult. Crescută preponderent în „morala” câştigului rapid, trecându-se chiar peste
barierele legii, tânăra generaţie este interesată doar de ocupaţii bănoase, de funcţiile puterii
generatoare de profit. Modelele de urmat, prezentate şi recomandate obsesiv, sunt cele cu puţină
carte, dar cu mulţi bani: fotbalişti, sex simboluri, vedete TV, elite politice care reuşesc din salarii
de bugetari să acumuleze rapid averi impresionante. Din manualele şcolare, acum alternative, au
dispărut personalităţile ce au constituit repere naţionale pentru multe generaţii, adevăratele genii
ale culturii şi ştiinţei. Sălile de curs sau mutat în „şcolile de vară ale partidelor”, în discoteci, la
concursurile de Miss şi Mister, pe stadioane sau în locuri tutelate de prostul gust, de sex, de
consumul de stupefiante şi de alcool. Idealurile de atins sunt limuzinele de lux, vestimentaţiile de
firmă, banii, fie ei cât de murdari. Nimeni nu mai pare a se interesa de strategii de
responsabilizare a tinerei generaţii faţă de viitor. Criza morală poate fi rezolvată cu ajutorul
moralei creştine, al cărui fundament este voinţa lui Dumnezeu Cel Întreit în Persoane, Izvorul
iubirii. Această morală are ca bază iubirea şi ca spaţiu de manifestare persoana şi se
obiectivizează în realitatea socială sub forma unui sistem de valori unanim acceptat, ce defineşte
viaţa socială şi relaţiile interpersonale ale oamenilor. Învăţătura creştină ne prezintă conştiinţa
morală ca fiind una pluridimensională şi nu unidimensională, cum se încearcă a ni se spune de
multe ori. Teologia ortodoxă combate noţiunea de morală individuală, arătând că, prin creaţie,
omul este unit cu mediul natural şi în comuniune cu semenii şi cu Dumnezeu. Comportamentul
moral al omului este determinat de poziţia sa în lume şi în viaţa comunităţii. Morala creştină,
înţeleasă ca expresie a vieţii lui Hristos, aşa cum este accentuată mai ales în Biserica Ortodoxă,
se manifestă în persoana umană şi se extinde în direcţiile sociale, ecologice sau în alte direcţii.
Aceste extinderi sunt posibile prin intervenţia unor variabile. La nivel social intervine variabila
dreptăţii, la nivel ecologic variabila responsabilităţii, a grijii şi cumpătării faţă de natură. La nivel
personal iubirea culminează cu binefacere chiar faţă de duşmani, la nivelul vieţii sociale este
determinată de dreptate şi este chemată să facă bine celui nedreptăţit, iar la nivel ecologic iubirea
este legată de sentimentul de responsabilitate şi de grijă faţă de creaţie sau de cumpătare în
modul de utilizare a bunurilor creaţiei. Persoana, aşadar, constituie însăşi baza şi spaţiul de
manifestare a moralei. Valorile şi instituţiile care se configurează sunt produse secundare ale
moralei, fără ca aceasta să însemne că nu au importanţa lor.
Mulţi oameni din ziua de astăzi urmăresc atingerea succesului indiferent de mijloace. Aceştia nu
îşi asumă efortul moral creator şi au un comportament care lezează demnitatea, libertatea,
sănătatea şi viaţa altora sau uneori a lor înşişi. Astfel, creşte stresul psihomoral, deoarece nimic şi
nimeni nu se mai află astăzi la locul cuvenit. Timpul nu ne mai ajunge, alergăm fără rost și ne
trezim că nu am realizat nimic, pentru că am alegat după nimic. Cu hristos însă totul prinde sens
și valoare. Adevărata valoare este Hristos, adevăratul sens al vieții este Calea, Adevărul și Viața.