/ editorial
Urări cu ocazia Anului Nou
Necesitatea înnoirii şi a curăţiei. Acestea le provoacă în noi dorul duhovnicesc
V-am felicitat în treacăt cu ocazia Anului
Nou, dar mi-a venit ideea să vă felicit într-un
mod neobişnuit şi să vă urez ceva deosebit. Ce
anume? Să deveniţi „nouă”. Aşa cum este orice
rochiţă nouă: toate sunt la locul lor, n-are nicio
pată, nicio cută; parcă miroase a proaspăt. Ceva
asemănător doresc sufletului dvs. După trup,
sunteţi ca o rochie abia ieşită din fabrică – pe
deplin nouă. Sufletul nostru apare învechit; dacă
nu renunţăm la această învechire, va rămâne aşa
fără a gusta noul. Vechiul din sufletul sunt
deşertăciunea şi patimile. Alungaţi-le şi veţi
deveni „nouă”.
O să vă povestesc o legendă şi atunci o să
înţelegeţi mai bine despre ce este vorba. Trăia
odată cineva adânc în pustie. S-au îmbolnăvit
cele interioare – plămânii, sau inima, sau ficatul,
sau toate la un loc. O durere de moarte. Ajutor
lumesc nu avea de unde să aştepte. S-a îndreptat
spre Domnul cu o rugăciune din toată inima.
Dumnezeu l-a auzit. Într-o noapte, pe când
dormea, a avut o vedenie. Au venit doi Îngeri cu
nişte cuţite, l-au tăiat, au scos organele bolnave,
le-au curăţat, le-au spălat şi le-au uns cu ceva.
Apoi le-au pus la locul lor, au stropit cu ceva şi
toate s-au vindecat, de parcă nici nu au fost
tăiate. Trezindu-se, bătrânul s-a ridicat vindecat,
de parcă niciodată n-a zăcut, nou ca un bărbat în
floarea vârstei.
Iată ce vă doresc! Sufletul dvs. să fie curăţat;
cele bolnave şi vechi să fie aruncate, cele
sănătoase şi înnoite să fie puse în locul lor şi să
fie stropite cu apă vie. Aşa o să deveniţi „nouă”,
proaspătă, plină de viaţă, strălucitoare şi
plăcută.
Am povestit această povestioară unui
ostenitor. Ascultând-o, el a exclamat: „o, dacă ar
veni îngeri să facă cu sufletul meu aceeaşi lucru
pe care l-au făcut cu trupul acelui bătrân!” În
această exclamare se simţea rugăciunea, dar şi
dorinţa de a atribui altcuiva ceea ce trebuie să
facem cu forţe proprii. O astfel de şiretenie nu
este străină inimii noastre: am vrea să fim buni,
dar inima nu ne lasă să lucrăm aceasta. Îngerii
nu o să vină să cureţe şi să vindece sufletul.
Avem indicaţiile şi sfaturile lor, dar noi trebuie
să facem tot. Ne-au fost date toate mijloacele
sau armele şi medicamentele. Ia-le şi taie unde
trebuie, fără a te menaja. Nimeni altcineva nu
poate face acest lucru. Însuşi Dumnezeu nu
intră în altarul sufletului prin atotputernicia
Sa, ci Îşi cere voie cu bunăvoinţă.
Nu vă întreb cum veţi dispune de dvs.: să
vă curăţiţi singură sau să aşteptaţi pe alţii. Încă
nu v-aţi ocupat de aceasta cum trebuie. Dar
atunci când o să o faceţi, vă prezic că nu o dată
o să vă vină o dorinţă fulger: oh! De ar veni
îngerii să cureţe totul! Şi, totuşi, Îngerii nu o
vor face, chiar dacă vă sunt alături. Curăţirea
trebuie să o facem noi, fără a ne menaja.
Râvna activă despre care am scris prima dată
este producătorul curăţirii în noi. Ea este şi
cuţit care acţionează foarte bine când este
ascuţit de către har şi lucrează după sugestiile
lui. Ea poate fi şi neîndurătoare atunci când se
instalează în inimă şi taie fără a asculta ţipetele
celui tăiat. Treaba se face însă repede şi ajunge
repede la final, pentru că nu totul constă în
tăiere. Când totul este tăiat, râvna nu mai este
cuţit, ci paznic care îşi îndreaptă toată răutatea
sa spre duşmanii mântuirii de a căror sâcâieli
nimeni nu este liber şi a căror neruşinare nu
lasă în pace pe nimeni. Vedeţi singură că am
deschis această discuţie pentru a aţâţa dorinţa
de a vedea dacă aveţi această râvnă. Căci fără ea
nu va înainta deloc duhovnicia în dvs. Atunci
când ea nu există, înseamnă că duhul doarme,
iar dacă el doarme, nu mai avem despre ce
discuta.
Sf. Teofan ZĂVORÂTUL
Din „Viaţa duhovnicească şi cum o putem
dobândi”, Ed. Egumeniţa, 2007
3
Cât de creştin este un creştinism
confortabil şi recreativ?
Numărul semnal al revistei noastre a
fost primit de către cei mai mulţi dintre
cititori drept o provocare la o lectură mai
atentă a semnelor vremurilor lumii în
care trăim. Şi, într-adevăr, s-a dorit a fi
un fel de semnal de alarmă: iată
capcanele care ne stau întinse înainte, dar
să nu uităm că Hristos este cu noi.
Au fost şi oameni care au avut o altă
atitudine: viziunea e cam sumbră, s-a
opinat. Şi aici există un adevăr, căci poate
că am neglijat puţin evidenţierea
Duhului Dătător de Viaţă pe care
învierea lui Hristos Îl aduce în lume. Dar,
pe de altă parte, urmărind
divertismentul mediatic şi spectacolul
stradal pus în scenă cu ocazia Sfintelor
sărbători, ne gândim că există şi riscul ca
la o astfel de atitudine să contribuie şi
factorii de mediu ce caracterizează
societatea zilelor noastre. Nu este exclus
ca mulţi dintre noi, obosiţi, stresaţi,
epuizaţi, căutând să ne destindem puţin,
să ajungem să ne rezumăm numai la
perceperea sărbătorii prin prisma moş-
crăciunilor înveşmântaţi în mantii roşii,
la origine agenţi publicitari ai
concernului Coca Cola, uitând, totodată,
ce înseamnă cu adevărat Naşterea lui
Hristos.
În fapt, stăpânitorii lumii acesteia
poate că asta şi doresc. Ştiind şi ei că
suntem stresaţi şi nemulţumiţi de munca
epuizantă şi modul de viaţă lipsit de sens
cărora îi suntem tot mai mult prizonieri,
4
pentru a ne creşte randamentul în
muncă, ferindu-ne de posibile crize de
conştiinţă, se îngrijesc cu prisosinţă să
fim trataţi, mai cu seamă în preajma
sărbătorilor, cu doze mari de
divertisment. Un hohot mare de râs şi
un val de senzaţii, de emoţii
desfătătoare, se revarsă peste omul
modern, făcându-l să uite de toate
durerile. Viaţa merge înainte,
bineînţeles, însoţită de shopping-ul
corespunzător mesajului publicitar. Iar
creştinismul poate fi şi el introdus în
ecuaţia aceasta atâta timp cât aduce o
mângâiere psihologică, relaxându-ne
astfel sistemul nervos, atâta cât timp
poate ajuta la creşterea randamentului
în muncă, la vânzarea produselor etc.
Creştinismul cosmetizat,
mitologizat, împăciuitor, caritabil şi,
cel mult, moralist poate fi chiar util
societăţii globale. Totul e să nu supere
pe nimeni şi să folosească sistemului.
Privit din unghiul acestei logici
perverse comuniştii au fost nişte
ageamii: în loc să se folosească cât mai
bine de acest mare potenţial uman care
este credinţa, ei au luptat să o
desfiinţeze cu totul. Nu trebuiau decât
să-i schimbe direcţia de acţiune, să o
pervertească prin imitarea ei întru cele
din afară şi golirea de puterea
Adevărului, aşa cum s-a reuşit în mare
parte în statele Minunatei Lumi Noi
aflate dincolo de ocean şi cum se

încearcă şi la noi, şi poate că i-ar fi
întrecut şi pe aceştia. Adică, să facă în
aşa fel încât cel care-şi spune creştin, în
loc să lupte pentru dobândirea unui loc
în împărăţia cerurilor, să se străduiască
să participe la edificarea raiului aici pe
pământ.
Din păcate, sub presiunea nivelatoare
a opiniei publice configurată mediatic,
omul modern a început să asocieze tot
mai mult creştinismul cu ideea de
relaxare, de confort psihologic şi chiar
de divertisment. Duhul corectitudinii
politice ne asaltează prin toate canalele,
încât este tot mai greu de acceptat un
creştinism lucid, neliniştea cea bună în
faţa vremurilor în care trăim, un
creştinism mărturisitor al adevărului,
îndurerat în faţa tot mai evidentei
prigoniri a lui Hristos în cetate.
Desigur, vestea cea bună a naşterii
Fiului lui Dumnezeu, al jertfei şi învierii
/ editorial
Sale, va rămâne în veacul veacului
temeiul bucuriei, nădejdea izbăvirii
noastre, dar această bucurie trebuie să
se răsfrângă în primul rând înlăuntrul
sufletelor noastre prin lucrarea harului
lui Dumnezeu, căci în cele din afară este
tot mai greu să aflăm pecetea mesajului
evanghelic. Să ne legăm oare la ochi sau
să tăcem pentru a nu strica atmosfera
veselă a jocului de artificii care animă
omenirea în cele exterioare, lumeşti, în
detrimentul asumării jertfelnice a unei
existenţe creştine? Să hohotim de râs,
când minciuna, desfrânarea şi
blasfemiile guvernează societatea în
care trăim? Nu ne-am îndepărtat oare
prea mult de adevăratul mesaj
evanghelic preferând în locul Împărăţiei
lui Dumnezeu şi păcii Lui sălăşluite în
inima noastră lumea cu sistemele ei de
asigurare şi bunăstare, cu confortul şi
pacea ei atât de meschină?
5
„Nu suntem din această lume” (Io. 17:16)
Sărbătoarea Naşterii Domnului este
una a bucuriei, dar, în aceeaşi măsură şi a
smereniei, a asumării unei condiţii
jertfelnice a mărturisirii împreună cu Cel
care de la naştere şi până la moarte a fost
prigonit de stăpânitorii lumii acesteia.
Să ne amintim că Mântuitorul s-a
născut într-o iesle, căci nu s-a găsit loc
într-o casă pentru Fecioara care avea să
nască pe Domnul. Iar Irod îşi pusese în
gând să-L omoare înainte chiar de a se
naşte, deşi ştia cu siguranţă că despre El
vorbeau profeţii când spuneau: „Şi tu,
Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui
6
Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste
Israel, iar obârşia Lui este dintru început,
din zilele veşniciei.” (Mih. 5:1) Aşadar
Irod era deplin conştient că nu pe
Altul decât pe Fiul lui Dumnezeu se
străduia să-L ucidă în nebunia lui. Pe
urmă, în prima duminică de după
Crăciun, în Biserică se citeşte
Evanghelia în care se relatează fuga în
Egipt şi măcelărirea celor 14 000 de
prunci din ordinul aceluiaşi tiran.
Iată, aşadar, care sunt împrejurările
Naşterii Domnului pe care le găsim în
slujbele bisericeşti la care participăm.
Bucuria Naşterii Mântuitorului este

însoţită de durerea Maicii Domnului al
cărei suflet de mamă se întristează în
faţa nebuniei acestei lumi care nu a
acceptat şi nu va accepta în veac venirea
Dătătorului de Viaţă printre noi. Hristos
se naşte pentru mântuirea noastră şi
omenirea deja Îl vânează ca să-L omoare
şi nimeni nu-I vine în apărare. Unde
erau bătrânii Ierusalimului care aflaseră
din spusele lui Irod că se va naşte
Domnul? I-a tulburat vestea, fiindcă îşi
cunoşteau viaţa şi le era frică de
pedeapsă, dar cu toate acestea nu se
gândeau să se schimbe, ci preferau să se
alăture în tăcere lui Irod, măcar prin
omisiunea mărturisirii.
În a treia zi de Crăciun Biserica deja
celebrează jertfa primului mucenic –
Sfântul Arhidiacon Ştefan, care cu faţa sa
ca un înger, Îl mărturiseşte pe Hristos
celor care „fremătau de furie în inimile lor şi
scrâşneau din dinţi împotriva lui” (F.Ap. 7:
54).
Aceasta este întâmpinarea pe care
lumea o face Mântuitorului, furia
criminală a lui Irod, furia celor care l-au
ucis cu pietre pe Ştefan căci „lumea
întreagă zace sub puterea celui viclean” (I
Ioan 5:11). Şi nu va fi altfel până la Cea
de-a Doua Venire a lui Hristos, după
cum mărturisesc Evangheliile şi Sfinţii
Părinţi. Întotdeauna lumea va prigoni pe
cei care nu sunt ai săi.
Prigonirea Adevărului Întrupat şi a
celor ce Îl urmează era profund înscrisă
în conştiinţa creştinilor primelor veacuri,
cu adevărat viaţa lor fiind o continuă
stare de aşteptare, de veghe, de dor şi
iubire faţă de Împărăţia Tatălui. Aceştia
erau pregătiţi pentru prigoane, deoarece
/ editorial
erau pregătiţi pentru Împărăţia lui
Hristos. Îşi întorseseră cu totul privirea
de la cele trupeşti, nu mai aşteptau
nimic de la lume, căci toată fiinţa lor,
adică toate năzuinţele, nădejdile,
aşteptările, erau îndreptate către cer:
„Pe cruce fiind răstignit, ai adunat la
Tine cetele mucenicilor care au urmat
Patimii Tale, Bunule” (tropar din
Rânduiala Înmormântării).
Cu noi însă lucrurile stau diferit.
Veacurile au trecut, iar aşteptările
noastre se îndreaptă tot mai mult spre
lumea aceasta. Din ce în ce mai mult,
lupta noastră, dorurile noastre,
scopurile noastre, chiar şi atunci când
au înfăţişarea (dar nu şi substanţa)
preocupărilor de credinţă, sunt
îndreptate către lumesc, către aici şi
acum. Nădăjduim în biruinţele de aici,
uitând că avem locaşuri pregătite
dincolo. Ne complicăm viaţa adesea
inutil, intrând în mii şi mii de
încurcături provocate de grijile zilei,
uitând că astfel ne îndepărtăm de
Împărăţia pe care ne-a gătit-o
Dumnezeu încă înainte de întemeierea
lumii. Pe scurt, noi, creştinii, ne-am
deprins prea mult cu gustul celor
trecătoare, pentru a mai dori să ne
îndulcim de pregustarea tainei
Împărăţiei.
Noi suntem creştinii veacului al
optulea. Veacul al optulea, în tradiţia
Bisericii, este veacul vremurilor de pe
urmă. Este veacul în faţa căruia
Mantuitorul, în vedenia Sfântul Ierarh
Nifon al Constanţianei, a sprijinit o
mână pe genunchi şi cu cealaltă şi-a
acoperit faţa şi ochii şi a stat aşa
7
cugetând în Sine multă vreme, apoi a
şoptit: „Într-adevar, acest veac a întrecut cu
nedreptatea şi cu răutatea pe toate celelalte”.
Este veacul care a cunoscut două
războaie mondiale în urma cărora, după
mărturia Părintelui Sofronie Saharov,
harul dumnezeiesc s-a ridicat de pe
pământ: „După două războaie mondiale - şi
războaiele sunt, prin excelenţă, consecinţa
păcatului - lumea contemporană a pierdut
harul Sfântului Duh.” Iar părintele Rafail
Noica îl cita în continuare pe Cuviosul
Sofronie: „Dacă va mai veni un război
mondial, credinţa pe pământ va deveni cu
neputinţă.“
Iată, acum omenirea se află în aceeaşi
stare în care se găsea pe timpurile lui Noe,
când Dumnezeu a spus: „Nu va rămâne
Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru
că sunt numai trup” (Fac. 6:3). Este veacul
în care, după cum scria martirul Mircea
Vulcănescu în textul reprodus în numărul
pilot al revistei, nu mai este în joc doar
naţiunea, rasa, cultura, ci însuşi chipul lui
Dumnezeu din om.
De aceea credem că este o datorie de
8
conştiinţă să înfăţişăm drumul fără
întoarcere pe care se înscrie lumea
întreagă, un drum care trece prin
guvernarea mondială, prin pregătirea
venirii liderului mondial, ultimul şi
cel mai grozav tiran al lumii. Credem
că e timpul să ne trezim la realitate, să
ne pregătim cu adevărat pentru
Hristos şi Cea de-a Doua Sa Venire.
Numai astfel putem duce răutatea
acestor zile şi a acestui veac, după
cuvântul Mântuitorului care ne zice:
„Iar când vor începe să fie acestea,
prindeţi curaj şi ridicaţi capetele
voastre, pentru că răscumpărarea
voastră se apropie.” (Luca 21:28). Dar ce
vom face, căci răutatea veacului,
atunci când e descoperită, ne împinge
parcă în deznădejde? Oare nu tocmai
pentru aceste vremuri a rostit Domnul
către Sfântul Siluan Athonitul
cuvântul: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu
deznădăjdui”...?
Ioan BUCUR

Ianuarie
luna mărturisirii ortodoxe
Este greu de afirmat că o lună, o
săptămână sau o zi poate fi mai mult
decât alta dedicată mărturisirii dreptei
credinţe, fiindcă fiecare Laudă şi Sfântă
Taină a Bisericii îşi întemeiază lucrarea
pe mărturisirea dreptei credinţe. Aşa
rânduit-au Sfinţii Părinţi luminaţi de
Dumnezeu, ca dogmele dreptei credinţe
să fie aşezate ca nişte cetăţi de apărare a
graniţelor Bisericii, ca nişte luminători
care ne luminează calea pe care
mergând vom fi cu Dumnezeu. Iar acest
adevăr ni-l descoperă atât de frumos
limba greacă unde Horos înseamnă atât
o sumă a dogmelor ortodoxe, cât şi
hotarul de credinţă înlăuntrul căruia
omul îşi găseşte mântuirea.
Şi totuşi, prăznuirile pe care le-a
rânduit Biserica pentru luna ianuarie ne
trimit mai mult decât cele din alte luni
ale anului cu gândul şi simţirea la
întărirea în mărturisirea ortodoxă a
adevărului de credinţă.
Însuşi Botezul Domnului, sărbătoare
ce poartă şi numele de Epifania,
constituie cel mai puternic temei:
„Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru
care am binevoit” (Mat. 3:17) se aude
glasul Tatălui care mărturiseşte că
Acesta, şi nu altul este Fiul lui
Dumnezeu, adică Cel care a fost botezat
de Sfântul proroc Ioan şi mărturisit de
Sfinţii Apostoli şi de Biserică până în
ziua de astăzi. Acest lucru este subliniat
şi de Ioan Botezătorul care le zice
fariseilor şi saducheilor:
/ duhul sărbătorii
„Pui de vipere, cine v-a arătat să
fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi deci
roadă, vrednică de pocăinţă, Şi să nu
credeţi că puteţi zice în voi înşivă:
Părinte avem pe Avraam, căci vă spun
că Dumnezeu poate şi din pietrele
acestea să ridice fii lui Avraam. Iată
securea stă la rădăcina pomilor şi tot
pomul care nu face roadă bună se taie şi
se aruncă în foc.” (Mat. 7:12).
De ce-i numeşte pui de vipere când
aceştia veneau ca să fie botezaţi? Pentru
viclenia lor, pentru nesinceritatea inimii
care-i făcea să se boteze doar de ochii
oamenilor justificându-şi astfel poziţia
de învăţători ai poporului, ei înşişi
necrezând în mărturia lui Ioan, cum nu
vor crede mai târziu nici în Hristos.
Prevăzând această nerecunoaştere a lui
Iisus Hristos ca adevăratul Fiu al lui
Dumnezeu, Sfântul Ioan Botezătorul
adaugă: „Eu unul vă botez cu apă spre
pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este
9
mai puternic decât mine; Lui nu sunt
vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă
va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. El are
lopata în mână şi va curăţa aria Sa şi va
aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va
arde cu foc nestins.” (Mat. 3:11-12). Dar
fariseii nu au luat aminte, cerând mai
târziu răstignirea lui Hristos.
Însuşi Mântuitorul va spune fariseilor:
„Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul” (Io.
8:44); „lupi răpitori” ascunşi în piele de
oaie (Mat. 7:15). Şi vedem că nu erau fii
legământului pentru că îi descoperă Însuşi
Fiul Lui Dumnezeu când le zice: „Nu mă
ştiţi nici pe Mine nici pe Tatăl Meu; dacă
M-aţi şti pe Mine, aţi şti şi pe Tatăl Meu.”
(Io. 8:19).
Asemenea acestor farisei şi saduchei
au fost şi sunt ereticii din primele veacuri
ale creştinismului şi până la cei din zilele
noastre. Deşi îşi zic creştini, adică fii ai
lui Hristos, ei nu-L recunosc pe Hristos,
10
Dumnezeu-Omul, Cel mărturisit de
Biserică, de Sfinţii Părinţi, fiindcă nu
L-au cunoscut cu adevărat nici pe El,
nici pe Tatăl, nici pe Duhul Sfânt. Îşi
nălucesc doar un „Isus” făcut după
chipul trufiei lor care să le satisfacă
patimile şi i se închină lui tot aşa cum
iudeii până astăzi îl aşteaptă pe Mesia,
deşi cu 2000 de ani în urmă Dumnezeu
Însuşi arătând către Iisus Hristos a
spus: „Acesta este Fiul Meu…”.
Prin urmare, ereticii, ca şi iudeii,
cred într-un „hristos”, dar la nici unii
dintre aceştia nu se află Hristos, Cel pe
care ni L-a descoperit Domnul. Şi
spune Scriptura: „Căci se vor ridica
hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi
şi vor da semne mari şi chiar minuni,
ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi
pe cei aleşi” (Mat. 24:24).
Gheorghe FECIORU

Fiecare părticică din dogmele Bisericii s-a impus prin sângele celor
ce au fost gata să-şi dea viaţa pentru mărturisirea ei, fiind o
chestiune de viaţă, nu o simplă speculaţie teoretică.
Pr. Dumitru Stăniloae
(†) Sf. Ierarh Vasile cel Mare (330-379)
1 ianuarie
Vremurile în care Sfântul Vasile a fost episcop
erau vremuri de prigoană a dreptei credinţe.
Puterea politică era ostilă, împăraţii fiind
arieni sau chiar păgâni, cum a fost cazul lui
Iulian Apostatul (coleg de şcoală al
Sfântului). Biserica era împânzită de arieni
care aveau sprijinul puterii şi ocupau foarte
multe scaune episcopale în Răsărit. Sfântul
Vasile, înfruntând mărturisitor toate aceste
potrivnicii, a întărit dreapta credinţă în
Cezareea Capadociei şi a înfierat prin scrieri
teologice atât arianismul, cât şi erezia
pnevmatomahilor (negau dumnezeirea
Sfântului Duh), condamnată ulterior la al II-
lea Sinod Ecumenic de la Constantinopol din
381. La lucrările acestui Sinod, opera
Sfântului Vasile a constituit adevărat dreptar
al dogmei ortodoxe.
„Pe noi nu ne-a înfricoşat mulţimea duşmanilor,
ci, punându-ne nădejdea în ajutorul Duhului, am
propovăduit adevărul cu toată îndrăzneala.” (Sf.
Vasile cel Mare)
/ duhul sărbătorii
LUNA MĂRTURISIRII
(†) Sf. Grigorie de Nissa (335-395)
10 ianuarie
Frate după trup al Sf. Vasile, Grigorie de
Nissa i-a fost şi frate întru sfinţenie. Pe
vremea împăratului Valens arianul a fost
alungat de pe scaunul episcopal,
peregrinând şi, în acelaşi timp,
propovăduind dreapta credinţă timp de opt
ani. A participat la Sinodul al II-lea
Ecumenic de la Constantinopol unde a fost
anatemizată erezia lui Macedonie, sau a
pnevmatomahilor, care negau dumnezeirea
Duhului Sfânt. La acest Sinod, unde Sfântul
a fost proclamat „stâlp al Ortodoxiei”, a fost
stabilită dreapta învăţătură despre Duhul
Sfânt: „Domnul de viaţă făcătorul, Care de
la Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl
şi cu Fiul este închinat şi slăvit”.
„Cel ce voieşte să-şi dăruiască sufletul şi trupul
lui Dumnezeu, potrivit legii dreptei credinţe, şi
să-I aducă Lui jertfa cea fără de sânge şi curată,
trebuie să-şi ia drept călăuză a vieţii credinţa cea
dreaptă pe care ne-o grăiesc glasurile sfinţilor
prin toată Scriptura.” (Sf. Grigorie de Nissa)
11
 (†) Sf. Teodosie Începătorul vieţii de (†) Cuviosul Antonie cel Mare (251-356)
obşte (423-529) - 11 ianuarie 17 ianuarie
Sfântul Teodosie este cinstit ca iniţiator al
vieţii călugăreşti de obşte. După cum stă scris
în viaţa sa, „deşi era blînd cu obiceiul către
toţi, însă unde se făcea nedreptate dreptei
credinţe, acolo el era ca un foc arzător sau ca o
sabie tăietoare, armă nebiruită asupra celui
potrivnic.” Împăratul Constantinopolului,
Anastasie, fiind eretic monofizit, a căutat să
cumpere pe Sf. Teodosie cu 30 de litre de aur.
Îndemnat apoi de împărat să scrie o
mărturisire de credinţă monofizită, Sfântul
şi-a arătat măsura curajului evanghelic,
mărturisind că alege mai bine moartea decât
să se despartă de Sinoadele Ecumenice ale
Bisericii (patru până la acea vreme), adică de
credinţa Sfinţilor Părinţi: „Dacă nu primeşte
cineva cele patru Sinoade Ecumenice ca pe
cele patru Evanghelii, să fie anatema”. Prin
propovăduirea curajoasă, alături de Sfântul
Sava cel Sfinţit, a întărit poporul pentru a
păstra dreapta credinţă şi pentru a ţine Cel ce este părintele monahilor, Cuviosul
IANUARIE

Sinodul al IV-lea de la Calcedon. Antonie cel Mare, a fost şi un curajos

„În faţa acestor sinoade să se aprindă asupra
noastră foc, să se ascută sabie şi moartea cea mai
amară să ne pună nouă în faţă, iar mai ales, de se
poate, nenumărate morţi să fie, noi nicidecum nu
ne vom lepăda de dreapta credinţă adevărată, nici
prin eres nu vom necinsti cele ce părinţii bine le-au
primit.” (Sf. Teodosie Chinoviarhul)
mărturisitor al dreptei credinţe. Nu a
ezitat să părăsească în două rânduri
pustia sa iubită şi să meargă în
Alexandria pentru a suferi şi el pentru
dreapta credinţă în Hristos. Sfântul
întărit pe mucenici în pătimirile lor şi a
mustrat pe arieni, care puseseră mâna pe
stăpânirea politică, dar şi bisericească. A
îndreptat, de asemenea, eretici ca
meletienii sau maniheii, mulţi
întorcându-se la Adevăr prin primirea
cuvintelor lui. Era, după cum îl descrie
ucenicul său, Sfântul Atanasie cel Mare,
„statornic şi drept-credincios”.
„Să nu vă întinaţi unindu-vă cu arienii, că
nu este a apostolilor învăţătura aceasta, ci a
dracilor şi a tatălui lor, învăţătură care este
stearpă, neînţelegătoare şi a minţii celei
nedrepte, precum este necuvântarea
catârilor.” (Sf. Antonie cel Mare)

12

(†) Sf. Atanasie cel Mare (295-373)
18 ianuarie
„Puţini sunt sfinţii care au fost prigoniţi cu
atâta sălbăticie şi duh ucigaş, precum Sfântul
Atanasie.” Aşa descrie Sf. Nicolae
Velimirovici neîncetatele prigoniri la care a
fost supus soldatul neînfricat al lui Hristos,
Sfântul Atanasie cel Mare, episcopul
Alexandriei. Din 45 de ani de episcopat, Sf.
Atanasie a păstorit propriu-zis doar 8 ani, în
rest petrecând în exil, în pustie sau ascuns în
diferite locuri de ura prigonitorilor. Sfântului
i se datorează formularea „de o fiinţă”
proclamată în crezul de la Niceea, prin care s-
a respins arianismul (erezie care nega
dumnezeirea Fiului). Discernământul său
ascuţit vădeşte toate formulările ambigue sau
mascate sub care episcopii arieni încercau,
ulterior sinodului de la Niceea, să îşi
promoveze învăţăturile prin reformularea
ereziilor lor.
„Ce văd, deci, comun între erezie şi dreapta
credinţă, cei ce flecăresc, zicând că aceia (ereticii
arieni) nu spun nimic rău? Dacă aceasta este
adevărat, atunci ei pot spune că şi Caiafa este
creştin şi că şi Iuda vânzătorul poate fi numărat
între apostoli şi că cei ce l-au cerut pe Baraba în
locul Mântuitorului n-au făcut nimic rău… Dar
nici un creştin n-ar răbda să audă acestea şi
nimeni n-ar socoti sănătos la minte pe unul care
îndrăzneşte să spună aceasta.” (Sf. Atanasie cel
Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor)
„Ştim că trebuie să slujim nu vremurilor, ci lui
Dumnezeu.” (Sf. Atanasie cel Mare, Epistola
către Dracontie)
(†) Sf. Chiril al Alexandriei (370 – 444)
18 ianuarie
Sfântul Chiril al Alexandriei, „pecetea
Părinţilor”, s-a distins ca mare apărător al
dreptei credinţe împotriva ereziei lui
Nestorie, patriarh al Constantinopolului,
cel care învăţa greşit că în Hristos sunt
două persoane (dioprosopism), iar Maica
/ duhul sărbătorii
LUNA MĂRTURISIRII
Domnului nu poate fi numită „Născătoare
de Dumnezeu”. Sfântul Chiril a respins
această învăţătură şi a scris 12
anatematisme împotriva nestorianismului.
În urma tulburărilor create de această
nouă erezie, a fost convocat al treilea
Sinod Ecumenic de la Efes (431), în care
Nestorie este depus şi condamnat, iar
scrierile Sfântului Chiril au constituit
pietre de hotar pentru formularea
ortodoxă. Sinodul mărturiseşte că una este
Persoana lui Hristos întrupat, iar Maica
Domnului poate fi numită cu adevărat
Născătoare de Dumnezeu (Theotokos).
„Luptătorii împotriva lui Dumnezeu latră la
noi cu cuvinte amare. Dar voi, cei din dreapta
credinţă, cum zice Pavel: Păziţi-vă de câini,
păziţi-vă de lucrătorii răi, păziţi-vă de tăierea
împrejur (Filip. 3:2). Căci noi suntem fiii
Adevărului şi copiii Luminii.” (Sf. Chiril al
Alexandriei)
(†) Sf. Marcu Eugenicul (1392-1444)
19 ianuarie
Sfântul Marcu Eugenicul, mitropolitul
Efesului, a făcut parte din delegaţia
ortodoxă condusă de împăratul bizantin
Ioan al VIII-lea Paleologul, care căuta,
chiar cu preţul apostaziei, o unire
disperată cu Papa de la Roma pentru
salvarea politică a Imperiului din faţa
turcilor. El a fost singurul episcop ortodox
care nu a cedat presiunilor papale şi
vicleniilor iezuite, ţinând până la capăt
dreapta credinţă. Datorită lui, o falsă
unire a fost anulată de drept. Mai multe
amănunte despre Sf. Marcu vom avea în
numărul următor al Presei Ortodoxe.
„O, Latinilor, câţi ani veţi mai rămâne în
puterea diavolilor, învăţând răul? Cât oare
veţi mai vorbi despre cele 7 Sinoade,
tăgăduindu-le însă hotărârile, aşa cum au fost
ele înfăţişate de către Sfinţii Părinţi?” (Sf.
Marcu al Efesului)
13
 (†) Cuviosul Eftimie cel Mare (sec. V)
20 ianuarie
Cuviosul Eftimie a influenţat indirect, prin
autoritatea sa duhovnicească, două Sinoade,
al III-lea Ecumenic şi al IV-lea de la Calcedon
şi a respins cu putere mulţimea ereziilor
răspândite în timpurile sale. Cuviosul, după
cum scrie în viaţa sa, avea „râvnă prea-
fierbinte pentru dogmele bisericeşti, măcar că
el trăia cu multă smerenie şi adeverea că se
întoarce de la tot eresul ce se împotrivea
cuvântului cel drept slăvitor al credinţei”. Sf.
Eftimie respingea maniheismul, origenismul,
arianismul, sabelianismul, nestorianismul şi
eutihismul. De asemenea, Sfântul Eftimie a
avut un rol foarte important în asumarea
mărturisirii de credinţă de la Sinodul IV-lea
de la Calcedon, împotriva monofiziţilor
Eutihie şi Dioscor, întorcând chiar pe
împărăteasa Teodosia la dreapta credinţă.
„De ce te îngrijeşti de noi? Mai bine gândeşte-te ce
ai să răspunzi înaintea Dreptului Judecător.” (Sf.
Eftimie cel Mare către Împărăteasa Teodosia,
IANUARIE
ce sprijinea erezia monofizită)
(†) Sf. Maxim Mărturisitorul (580-662)
21 ianuarie
Pe timpul Sf. Maxim, erezia a pătruns în
Biserică pe uşa din dos a „diplomaţiei” şi a
compromisului politic făcut pentru
„supravieţuirea” imperiului bizantin. De
această dată era vorba de monotelism, o
erezie cu forme mai subtile a monofizismului.
Compromisul era următorul: ortodocşii şi
monofiziţii nu vor mai vorbi public despre
diferenţele de credinţă. Ce se cerea de la
ortodocşi era trecerea sub tăcere a diferenţelor
faţă de eretici sub pretextul „iconomiei”, şi nu
o apostazie făţişă cum ar fi asumarea crezului
monofizit. Sf. Maxim a vădit însă că acest gen
de compromis este tot apostazie. A participat
la sinodul convocat de Sfântul episcop al
Romei Martin la Lateran, unde a fost
condamnat sinodal monotelismul. Pentru
14
curajul mărturisirii a fost aspru prigonit,
împreună cu ucenicul său Atanasie. A fost
biciuit, i s-au tăiat limba şi mâna dreaptă,
apoi a fost trimis în exil.
„Vedeţi ca nu cumva sub pretextul păcii să ne
aflăm bolnavi de lepădare de credinţă!” (Sf.
Maxim Mărturisitorul)
(†) Sf. Grigorie Teologul (329-389)
25 ianuarie
Sfântul ierarh Grigorie era un iubitor al
retragerii în pustie şi fugea cât putea de
scaunul episcopal. Când a fost însă chemat
de ortodocşii din Constantinopol pentru a
ajuta Bisericii care se afla într-o stare jalnică
datorită prigoanei împăraţilor şi episcopilor
arieni, nu pregetă să îşi pună sufletul
pentru turma cea mică a lui Hristos.
Predicile sale înalte şi râvna în slujirea
dreptei credinţe au făcut ca mulţime de
suflete să se adape din nou din apa cea vie a
Ortodoxiei.
„Mai bine un război vrednic de laudă, decât o
pace care te desparte de Dumnezeu!” (Sf.
Grigorie Teologul)
(†) Sf. Ioan Gură-de-aur (344/354-407)
27 ianuarie
Deşi a avut de combătut şi el erezii, cum a
fost cea a anomeilor din Antiohia, Sfântul
Ierarh Ioan Gură de Aur a luptat cu alţi
demoni care hărţuiau Biserica în timpul
păstoririi sale: iubirea de stăpânire şi de
arginţi a mai marilor dintre clerici şi dintre
conducătorii politici. Este exilat şi depus din
scaunul episcopal în urma unor intrigi
clericalo-politice.
„Multă deosebire văd între păstorii de odinioară
şi cei de acum. Aceia erau războinici, aceştia
fugari; aceia bine-credincioşi cărţilor şi
dogmelor, aceştia ai hainelor şi mizilicurilor.
Aceştia, ca nişte năimiţi, lasă oile şi fug; aceia
sufletul lor şi-l puneau pentru oi, urmând
Păstorului cel bun.” (Sf. Ioan Gură-de-aur)

Mucenici ai Sfântului Munte Athos
Cuviosul Eftimie a fost egumen al Mănăstirii
Vatopedi în a doua jumătate a veacului al
treisprezecelea, într-o perioadă critică pentru viaţa
Bisericii Ortodoxe şi a Sfântului Munte. După
Sinodul de la Lyon din 1274, unde s-a realizat
una din unirile false între ortodocşi şi romano-
catolici, trimişii latinocugetători ai împăratului
Mihail al VIII-lea Paleologul (1259-1282) şi ai
patriarhului Ioan al XI-lea Vekkos (1275-1282),
„arhitecţii” acestei false uniri, au încercat să-i
forţeze pe monahii aghioriţi să accepte dogmele
eretice. Aceasta se întâmpla pe la anii 1279-1280.
Cuviosul Eftimie „fiind puternic întemeiat în
predaniile ortodoxe a mustrat pe
latinocugetători”. Din această pricină, conform
Sfântului Nicodim Aghioritul, „fiind legat cu
lanţuri, a fost înecat în marea Kalamitsi”.
Doisprezece ucenici şi ascultători ai viteazului
egumen, fiind de un cuget cu el, au suferit
împreună cu părintele lor sfârşit mucenicesc.
Un codice al Mănăstirii Vatopedi descrie astfel
mucenicia părinţilor: „După acestea au venit şi în
Vatopedi şi au vrut să facă asemenea. Iar
egumenul şi fraţii cei împreună cu el au mustrat
erezia împăratului şi a patriarhului. Iar acei lupi
mâncători de sânge şi nu miei i-au scos pe monahi
afară din mănăstire şi i-au spânzurat într-un
munte, care de atunci a fost numit Furkovounion.
Iar pe egumen, care se numea Eftimie, împreună
cu alţi doisprezece învăţaţi (cinstiţi) ieromonahi,
care i-au mustrat în faţă cu bărbăţie, pe
ieromonahi i-a spânzurat, iar pe egumen
/ duhul sărbătorii
LUNA MĂRTURISIRII
înlănţuindu-l l-au dus şi l-au lăsat pe o piatră
dincolo de mare, la Kalamitsi, care este departe de
mănăstire ca la trei mile şi acolo a fost înecat şi
astfel a luat cununa mărturisirii lui. Iar acea
ridicătură (eşafodaj) s-a numit de atunci scaunul
egumenului. Toate celelalte lucruri ale mânăstirii
câte le-au găsit, le-au jefuit şi au pustiit-o. Iar
după câteva zile încetând acea tulburare, au ieşit
monahii din pădure, unde reuşiseră mai înainte
să fugă scăpând de moarte. Au găsit trupurile
celor junghiaţi mai înainte răspândite pe pământ,
neîngrijite şi moarte şi cu multe lacrimi şi
tânguiri le-au îngropat zicând şi psalmii:
„Dumnezeule, intrat-au neamurile în moştenirea
Ta…” şi celelalte. Pe fiecare îl îngropau acolo
unde îl aflau. Acestea au avut loc în luna
octombrie la anii 6953 şi astfel a avut loc
sfârşitul”. (Cf. Codicelui Sf. Mănăstiri Vatopedi
292/1841).
Pomenirea sfinţilor slăviţilor cuvioşilor
mucenici se săvârşeşte pe 4 ianuarie, iar slujba
lor a fost alcătuită de imnograful Haralambie
Busia. Cuviosul mucenic Eftimie este zugrăvit în
pridvorul bisericii mari, fresca datând din anul
1802. Mucenicia monahilor de la Vatopedi s-a
păstrat atât de bine în memoria părinţilor
athoniţi încât întâmplările petrecute acum 700 de
ani şi astăzi pot fi istorisite cu fidelitate. Locul
unde până acum câţiva ani s-a aflat stejarul de
care au fost spânzuraţi părinţii este cinstit cu
multă evlavie până în zilele noastre.
(După un text tradus de Leontie monahul)
15
Propovăduirea religiei Noii Ere
se face astăzi prin romane sau prin film
Ce legătură există între acceleratorul de particule de la Geneva, cel mai avansat
laborator de cercetare din istoria omenirii, şi gnosticism? La ce ne foloseşte să
cunoaştem acest lucru ce pare atât de depărtat de credinţa şi viaţa noastră cotidiană?
Sunt doar două dintre întrebările care pot nedumeri pe credinciosul de rând care nu
ştie că pseudocredinţele gnosticilor au constituit încă din primele veacuri de după
Hristos principalele izvoare de inspiraţie sau acţiune ale ereticilor. Marii Părinţi ai
Bisericii au vărsat multe lacrimi la rugăciune, au ostenit predicând şi scriind pentru a
păzi turma de cei care, făcând pe asceţii sau iluminaţii, nu urmăreau decât
fărâmiţarea Bisericii, îndepărtarea creştinilor de la dreapta credinţă pentru a-i
transforma într-o pradă uşoară. În cele din urmă, capul şarpelui a fost strivit, dar puii
săi au supravieţuit furişându-se în istorie până în timpurile moderne, când au găsit
din nou puterea şi prilejul să iasă la suprafaţă.

În urma unei călătorii făcute în

străinătate, o cunoştinţă sesiza cu uimire
faptul că aceiaşi trei autori sunt
promovaţi cu obstinenţă în majoritatea
standurilor de carte pe care le-a întâlnit
în mai multe dintre ţările Europei. Ca şi
cum cineva ar fi sugerat ca peste tot să fie
puse în faţă cărţile lui K. Rowling,
autoarea lui Harry Potter, cele ale lui
Paulo Coelho şi ale lui Dan Brown. Ni se
sugerează oare prin aceasta că cei trei
autori sintetizează foarte bine tendinţele
în care este încadrat sau generat spiritul
lumii de astăzi?
Potter înseamnă consacrarea magiei
ca artă a dobândirii puterii; Coelho
popularizează magia şi alchimia
doctrinelor secrete în cadrele seducătoare
ale experienţelor erotice, iar Brown
construieşte scenariul mitologic al uneia
dintre gnozele fundamentale ale noii ere,
creând o osmoză perfectă între magie,
eros şi ştiinţă, toate puse sub semnul
iluminării doctrinelor ezoterice ale
societăţilor secrete.
Ce este de fapt gnoza?
Un produs al imaginaţiei umane de inspi-
raţie luciferică, după cum subliniază Sfântul
Atanasie cel Mare, în care elementele revela-
ţiei creştine Vechi şi Nou-testamentare sunt
amestecate cu diferite mituri păgâne, în spe-
cial, cele cu caracter dualist. În principiu,
gnosticii interpretează fantasmagoric face-
rea lumii şi a omului, Întruparea şi viaţa
Mântuitorului.
Ceea ce caracterizează gnosticismul este
spectrul de toleranţă extrem de larg sau sin-
cretismul său absolut. Găsim gnostici care
susţin că lumea şi trupul sunt rele in sine şi
alţii care sunt favorabili lumii. Unii sunt de
un ascetism mortificant, pe când mulţi alţii
merg cu libertinajul până la viol şi destrăbă-
lări rituale în grup. Sunt gnostici care susţin
că Mântuitorul nu a asumat un trup fizic şi
nu a suferit cu adevărat pe cruce, iar alţii care
Îl identifică pe Iisus Hristos Fiul lui Dumne-
zeu cu un personaj istoric care a avut soţie şi
urmaşi.
De ce au acordat Sfinţii Părinţi o atenţie de-
osebită ereziilor gnosticilor, când puteau,
pur şi simplu, să-i desconsidere ca pe nişte
nebuni? Pentru că teoriile eretice ale acestora
fascinau şi seduceau hrănind extrem de per-
fid trufia omului, patimile în general, iar ast-
fel se răspândeau cu repeziciune în mediul
celor care nu se întăriseră încă în credinţa
creştină; adică în numele credinţei creştine
gnosticii îşi făceau proprii prozeliţi.

16

Romanul supermediatizat şi ecraniza-
rea sa beneficiază în mod cert de avantaje
care lipseau gnosticilor de odinioară.
Naraţiunea dramatizată de tip nuvelă este
capabilă să facă dintr-o dată milioane de
adepţi din oameni care habar nu au că pe
nesimţite şi-au alterat credinţa. Aceasta se
întâmplă mai cu seamă când este generată
mediatic psihoza unei mode. În aceste
condiţii, pentru mulţi dintre cititori şi
telespectatori, simpla vizionare şi admi-
rare îi poate conduce la idolatrizare, iden-
tificarea empatică cu personajul, la însu-
şirea concepţiilor acestuia; adică fără să ne
dăm seama devenim adepţii unor idei care
ne-au fost inoculate printr-o propagandă
mascată făcută de autor prin intermediul
acţiunii şi al personajelor principale.
/ al optulea veac
De ce Dan Brown prin cele două
romane ale sale Îngeri şi Demoni (în
original Iluminati) şi Codul lui Da Vinci
este mult mai periculos decât ceilalţi doi
autori care-l însoţesc pe standurile de
carte din lumea întreagă? Pentru că
gnoza pe care el o reactivează în cărţile
sale are caracterul unui manifest, al
unui program ideologic enunţat pe faţă
la nivel mondial, deşi aflat încă sub
specia ficţiunii, care aspiră însă prin
construcţie şi trimitere la a deveni mai
mult decât realitate – mit fondator al
unor noi mentalităţi şi concepţii
religioase. Diferenţa dintre gnoza lui
Brown şi celelalte cărţi este aceea
existentă între Capitalul lui Marx şi Mein
Kampf a lui Hitler.
17
„În intenţia producătorilor şi a Cercetări Nucleare (CERN) vor
beneficiarilor lor, miturile gnostice au descoperi particula lui Dumnezeu,
un conţinut ştiinţific” (Culianu, 17) cum, altminteri, nu a fost demonstrat
deşi, dincolo de o logică bolnavă
nici evoluţionismul. Problema este
evidenţiată cu ostentaţie, cunoaşterea
tocmai aceea că, prin scenarii
gnosticilor are mai mult un caracter
hipermediatice, iluminaţii zilelor
iraţional, ţinând de experienţa
noastre îşi pot impune gnoza proprie,
iluminării interioare pe calea iniţierilor
aşa cum a fost impus şi evoluţionismul
ezoterice (dicţionar).
în conştiinţa publică. Şi tot aşa precum
Atât în Îngeri şi Demoni, cât şi în Codul
s-a întâmplat anul trecut cu
lui Da Vinci, ştiinţa este afirmată ca o
evoluţionismul, Comunitatea
autentică religie aflată de secole în
Europeană, printr-o nouă directivă, va
opoziţie cu creştinismul. Dar la Brown
impune ca teoria apariţiei lumii în
ştiinţa nu este proiectată în lumina
urma unui Big Bang la care Dumnezeu
religiosului doar pentru ca omul să-şi
nu are nici un amestec, să fie predată în
facă din obiectivitatea ştiinţifică o
toate şcolile, ca fiind demonstrată
certitudine cu caracter religios, ci şi
ştiinţific, deşi lucrurile stau tocmai
pentru că ştiinţa la care face referinţă are
invers. Cine va putea şti ce s-a petrecut
pretenţia că te poate conduce la adevăr,
cu adevărat cu particulele fugărite la
la adevărul adevăratei credinţe ocultată,
viteze luminice în acceleratorul de la
după Brown, secole la rândul de
CERN?
creştinism. Această ştiinţă este aceea
Însuşi termenul de particula lui
proclamată în toate textele iluminaţilor, o
Dumnezeu presupune strecurarea în
ştiinţă primită prin inspiraţie şi transmisă
mentalul colectiv a unei concepţii
din generaţie în generaţie prin
gnostice privind crearea lumii. Căci
intermediul societăţilor secrete. Este
dacă Dumnezeu a avut nevoie de o
aceeaşi cu cea pe care ne-o propun
particulă anume ca să creeze lumea,
mişcările new-age-iste, o ştiinţă de
atunci puterea Sa este limitată şi nu
sinteză în care magia, doctrinele orientale
şi ocultismul joacă un rol esenţial; gnoza
de la Princeton sau noua gnoză franceză
nu fac decât să o popularizeze.
Prin urmare, obiectivitatea ştiinţifică
nu este decât unul dintre mijloacele
persuasive ale celor care vor să-şi
impună propriile credinţe şi care
instrumentează, desigur ştiinţa de
popularizare, alta bineînţeles, decât
ştiinţa fundamentală. Nu ne este teamă
că savanţii de la Centrul European de

18

mai este atotputernic şi atotţiitor.
Aceasta în cazul în care nu se
presupune direct că lumea a apărut în
urma unor procese naturale, iar
Dumnezeu, dacă gnoza îi mai rezervă
un loc, este proiectat într-o maiestate
impersonală mai mult cu caracter
teoretic. Prin urmare, rolul particulei lui
Dumnezeu este acela de a-i lua locul lui
Dumnezeu în conştiinţa mulţimii.
Gnosticismul operează o completă
răsturnare a datelor referatului biblic
pentru a ajunge, în final, să numească
pe diavoli cu numele pe care le avea
Dumnezeu în Vechiul Testament, iar
pe Dumnezeu îl identifică ori cu o
prezenţă impersonală, ori cu însăşi
persoana diavolului, uneori numit
Lucifer.
Nu am fi acordat atâta atenţie ereziei
la care ne conduce cartea Îngeri şi
Demoni şi virusul mediatic cu potenţial
psihopatologic care s-a propagat în
toată lumea cu ocazia inaugurării
Centrului European de Cercetări
Nucleare de la Geneva (CERN) dacă o
coincidenţă extraordinară nu ne-ar fi
sărit în ochi: tunelul de accelerare al
particulelor cu diametrul de 27 de km
uneşte ca un inel CERN-ul de Muntele
Sion aflat în nordul Franţei. Cât de
întâmplător este faptul că acest inel fizic
la construcţia căruia s-a lucrat câteva
zeci de ani prin eforturile conjugate ale
ţărilor Europei şi ale SUA uneşte fizic
două geografii simbol pentru gnoza
descrisă de romanele lui Dan Brown?
Căci dacă în CERN îşi află centrul gnoza
din Îngeri şi Demoni, cea a întemeierii
ştiinţifice a apariţiei lumii prin
/ al optulea veac
intermediul unui fenomen fizic,
Muntele Sion este centrul „spiritual” al
gnozei dezvoltate în cartea Codul lui Da
Vinci, doctrină întemeiată pe mitologia
lojei masonice Prioria Sionului. Să fie
oare un semn al lui Dumnezeu
manifestat în chipul unei pure
coincidenţe sau avem de-a face cu o
„întâmplare” proiectată cu multe zeci
de ani în urmă?
Cele două centre, sugerate în cărţile
lui Brown a fi noile temple ale
umanităţii, constituie împreună altarele
la care este chemată să se închine
omenirea. CERN-ul sau templul ştiinţei
şi Muntele Sion, NU Muntele care
simbolizează casa Domnului – inima
creştinului în literatura isihastă –, ci, în
chip răsturnat, centrul religiei
iluminaţilor, cei care deţin secretul
adevăratei religii. Altminteri, într-o
secvenţă tipic gnostică, Codul lui Da
Vinci nu este decât codul răsturnării
anti-hristice a sensurilor, al
blasfemiatoarei identificări a Fiului lui
Dumnezeu cu un om obişnuit pentru a
fi proclamată, în schimb, religia omului
care se crede dumnezeu sau care şi-a
făcut dumnezeu din zeiţa voluptăţii
lascive şi cult din împreunarea sexuală
cu caracter orgiastic. Dar despre aceste
lucruri şi despre motivul pentru care
gnoza în discuţie a fost aleasă ca mit
fondator pentru religiozitatea omului
modern, vom vorbi într-un număr
viitor.
Prof. Mihai CRISTEA
19
Politicile oficiale de reeducare a popoarelor
prin propaganda homosexualităţii
Una din cele mai frapante trăsături
ale lumii în care trăim este contrastul
existent între afişarea spiritului egalitar
al democraţiei în toate domeniile vieţii şi
constanta lui încălcare de fapt, dar şi de
drept. Cu alte cuvinte, în societatea
occidentală s-a ajuns la următorul
paradox: în numele democraţiei se
subminează democraţia şi în numele
libertăţii se surpă libertatea. Astfel, epoca
noastră nu face decât să continue
proiectul unuia dintre demonii
romanului cu acelaşi nume al lui
Dostoievski: „Pornind de la o libertate
nelimitată, eu închei printr-un despotism
nelimitat”.
Unul dintre cele mai bune exemple îl
constituie mişcarea tot mai amplă de
susţinere a „normalităţii”
homosexualităţii. Dacă la început
mişcarea şi-a cerut dreptul la existenţă în
virtutea argumentului umanităţii (sunt
şi ei oameni!) şi nu atât al
homosexualităţii celor care o compun,
acum ea îşi impune homosexualitatea ca
adevăratul semn al umanităţii acestora.
Aceasta, în virtutea argumentului de
minoritate oprimată de prejudecăţile unei
majorităţi ignorante. Iar acolo unde
poporul nu vrea să-şi modifice
moravurile la insinuările minorităţii
homosexualilor, singura soluţie rămâne
fie renunţarea la pretenţii, fie lupta pe
toate fronturile: în principal cel politic,
cultural şi religios. Asistăm astfel de
câţiva zeci de ani la o încleştare politică şi
socială cu bătaie lungă, care ţinteşte
fiinţa umană în fundamentele ei.
20
Statul ca instrument al propagandei
homosexuale
Odată cu alegerile pentru
preşedinţia americană din 4 noiembrie
2008, trei state americane – California,
Arizona şi Florida – au decis prin
referendum ca definiţia căsătoriei să
rămână cea clasică: uniunea liber
consimţită dintre un bărbat şi o femeie.
Prin urmare, s-a reuşit respingerea
recunoaşterii căsătoriilor dintre
homosexuali. Cele trei scrutinuri
întregesc la 30 numărul statelor
americane care au contestat prin
referendum „normalitatea” căsătoriilor
dintre homosexuali.
Un aspect extrem de semnificativ
trebuie remarcat în acest context: pe de
o parte faptul că deşi California
constituie unul dintre cele mai liberale
state din SUA, 52% dintre cetăţeni săi
au votat pentru menţinerea definiţiei
fireşti a căsătoriei – uniunea între
bărbat şi femeie – şi, pe de altă parte,
faptul că acest vot răstoarnă decizia
Curţii Supreme din acest stat care
hotărâse legalizarea căsătoriilor dintre
homosexuali şi lesbiene.
Faptul că decizia populară respinge
deciziile Curţii Supreme dintr-un stat
este în sine tulburător pentru o naţiune
precum SUA pentru că presupune un
conflict nepermis între puterea
judecătorească şi voinţa poporului, dar
în chestiunea homosexualităţii nu este
un lucru izolat. De altfel, în toate
statele americane în care căsătoria

dintre parteneri de acelaşi sex a fost
legalizată – Massachusetts şi
Connecticut – ea s-a făcut prin decizie
judecătorească la presiuni politice şi
mass-media şi nu prin scrutin popular.
Aceasta este de altfel una dintre
principalele strategii ale lobby-ului pro-
homosexualitate: aceea de a acţiona prin
elitele conducătoare ale statului aflate
sub presiunea continuă exercitată de
mass-media. Asistăm astfel la o
colonizare a statului de către agenţii
unei noi ideologii prin care se impune
modificarea prin decret a moravurilor
întregii societăţi.
Spre exemplu: noul Secretar pe
Educaţie din SUA, Arne Duncan, numit
de preşedintele ales Barack Obama, este
un fervent susţinător al propagandei
homosexualilor făcându-se cunoscut
/ al optulea veac
pentru aprobarea unor şcoli speciale
pentru homosexuali în California. De
asemenea, la presiunea mass-media şi a
lobby-ului homosexualilor, iritate de
desemnarea pastorului conservator,
Rick Warren, pentru a rosti tradiţionala
rugăciune de inaugurare a noii
preşedinţii, Obama l-a ales pe unul
dintre cei mai notorii episcopi anglicani
homosexuali, Gene Robinson, să
rostească o rugăciune la un eveniment
ulterior dedicat noului preşedinte.
(Detalii pe site-ul Lifesitenews.com)
Dar nu trebuie să mergem până în
Statele Unite pentru a vedea că acelaşi
lucru se petrece şi în România, unde
preşedintele Traian Băsescu l-a numit
consilier pe minorităţi pe fostul senator
UDMR, Peter Eckstein Kovacs, un
susţinător al comunităţii de
21
homosexuali din ţara noastră, comunitate
care l-a şi premiat în 2008 pentru
sprijinul acordat.
Revenind la realităţile de peste ocean,
în statul Massachusetts mişcarea
homosexualilor şi-a găsit cel mai amplu
sprijin instituţional: aici nu numai că
statul finanţează din bani publici proiecte
educaţionale pro-homosexualitate pentru
copii, dar le şi impune în şcolile publice.
Astfel, şeful Departamentului de
Sănătate Publică, John Auerbach, este un
homosexual „căsătorit” cu un alt bărbat.
Departamentul a ajutat în 2005 la crearea
Consiliile Naţionale pentru
unui document pentru elevi („Little
Combaterea Discriminării, precum cel
Black Book, Queer in the 21st Century”)
din ţara noastră, instituit prin decret
care descrie actele sexuale homosexuale
guvernamental la sugestia UE. Din
şi dă câteva locaţii unde copiii pot întâlni
punct de vedere juridic, semnificaţia
cupluri homosexuale adulte. Faptul
instituirii acestor Consilii este
poate proba pentru naivi că drumul de la
covârşitoare, ele nefiind altceva decât
tolerarea homosexualităţii la acceptarea
un cal troian pentru subminarea
pedofiliei ca un lucru normal este foarte
suveranităţii unei naţiuni. Şi pentru că
scurt. Şi, iată, el se operează deja prin
subiectul lor explicit este noua
instituţiile statului în America. (Detalii pe
ideologie a minorităţilor discriminate,
site-ul Massresistance.org)
aceste Consilii nu reprezintă altceva
Dar poate că unul dintre cele mai
decât încercarea de modificare a
bune exemple în acest sens rămân
moravurilor unei ţări printr-un corp
juridic parazitar. Cu alte cuvinte ele
sunt făcute pentru a sancţiona orice
încercare de contestare a propagandei
homosexualilor sau a altor minorităţi
sexuale, orice măsură de cultivare şi
apărare a dreptei credinţe, a firescului
şi normalităţii în societate.
De altfel, ultima rezoluţie votată cu
o largă majoritate (401 voturi pentru,
220 împotrivă şi 67 de abţineri) de
Parlamentul European este extrem de
edificatoare pentru politica UE.
Rezoluţia – iniţiată de un
europarlamentar comunist din Italia,

22

Giusto Catania – prevede promovarea
avortului şi a uniunilor civile pentru
parteneri de acelaşi sex în toate ţările
membre UE.
Deşi acestea nu sunt obligate să o
adopte, ea se poate constitui într-un
instrument de presiune foarte eficient,
rezoluţia nefiind decât un pas spre
impunerea căsătoriilor dintre
homosexuali la nivelul întregii Uniuni.
De altfel, termenul de „uniune civilă” nu
este decât o găselniţă juridică şi
terminologică pentru căsătoria dintre
homosexuali. Mai mult decât atât,
europarlamentarul britanic, Sharon
Bowles, a recunoscut că încercarea de
uniformizare a legislaţiei privind
minorităţile sexuale la nivelul întregii
Uniuni a fost făcută la presiunea
Asociaţiei Internaţionale de
Homosexuali şi Lesbiene.
Noul „imperialism cultural”
Impunerea propagandei
homosexualilor în societate prin
conjuncţia elitelor din cele mai
importante sectoare de activitate în
/ al optulea veac
vederea anulării concepţiei de viaţă
tradiţionale este una dintre cele mai
tulburătoare trăsături ale societăţii
occidentale contemporane.
Ea este vizibilă şi în ultima
propunere făcută la începutul lunii
decembrie 2008 de UE – Franţa având
iniţiativa – Organizaţiei Naţiunilor
Unite (ONU) în vederea dezincriminării
homosexualităţii la nivelul întregii lumi.
Propunerea vine odată cu aniversarea a
60 de ani a Declaraţiei Universale a
Drepturilor Omului şi urmăreşte
extinderea Declaraţiei în vederea
condamnării incriminării relaţiilor
homosexuale. Ceea ce practic se rezumă
la a face din homosexualitate un drept
1
universal uman! Deşi propunerea a fost
respinsă şi cu toate că forţa ei juridică ar
fi fost nesemnificativă, precedentul pe
care îl instituie este îngrijorător. El nu a
scăpat unor analişti avizaţi, precum
analistul ONU Thomas Jacobson, care
crede că Franţa nu va renunţa la această
propunere mai ales odată cu noua
administraţie Obama. Jacobson afirmă
că Franţa, Marea Britanie şi alte ţări
23
industrializate sunt promotoarele unei
noi forme de imperialism cultural pentru
a forţa întreaga lume să accepte o agendă
radicală pro-homosexualitate şi pro-
avort: „Aceasta este o formă de
imperialism care izvorăşte dintr-o
mentalitate foarte liberală în Europa – şi
tot mai mult şi în SUA – pentru a forţa
ţări mai mici şi mai slabe pentru a se
conforma voinţei lor în politicile interne
în materie de sexualitate”. Participanţi la o parada gay din S.U.A.
Istoria mişcării pro-homosexualitate
în SUA confirmă de fapt intuiţia homosexualitate şi heterosexualitate
analistului, dacă ne gândim că în această este homofobia”. Iniţiativa precizează
ţară în primele faze propaganda în mod explicit: „O campanie de
homosexualităţii a încercat şi a reuşit să reeducare semnată de Ministerul
scoată de sub incidenţa legii relaţiile Sănătăţii, Tineretului şi Sportului şi
sexuale dintre parteneri de acelaşi sex Institutul Naţional de Sănătate” din
pentru ca apoi să le facă loc în spaţiul Franţa! (Detalii pe site-ul
public şi să legalizeze căsătoria şi chiar Eurosceptic.ro) De fapt, între campania
adopţia de copii pentru astfel de cupluri. de reeducare iniţiată de Guvernul
Astfel, ceea ce s-a întâmplat în SUA pe francez şi Revoluţia Franceză există o
parcursul câtorva zeci de ani şi ceea ce se strânsă legătură, dacă ne gândim la
întâmplă acum la nivelul UE, ar putea să primul caz de reeducare din istorie
aibă loc într-un viitor apropiat la nivel aplicat în timpul Revoluţiei din 1789
planetar. asupra unui copil, prinţul moştenitor.
Louis Charles de France devine în 1793
Reeducarea populaţiei prin propaganda la numai 8 ani Ludovic al XVII-lea,
pro-homosexualitate după ghilotinarea tatălui său Ludovic
al XVI-lea. Pentru a depune mărturie
Propunerea făcută ONU reprezintă a
împotriva mamei sale, Maria
doua iniţiativă cu caracter global făcută
Antoaneta, micul prinţ este reeducat de
de Franţa, alături de campania susţinută
un pantofar beţiv: este lipsit de somn,
de preşedintele Nicholas Sarkozy pentru
bătut, învăţat cu băutura, forţat să se
instaurarea unui guvern economic
culce cu prostituate, iar aceasta pentru
mondial. Ţara care prin Revoluţia
a-şi acuza mama de cele mai abjecte
Franceză din 1789 a dat drumul în lume
lucruri într-un proces fictiv, a-şi renega
celui mai destabilizator proces de
descendenţa şi a-l huli pe Dumnezeu.
reeducare politică, socială şi religioasă
Reeducarea populaţiei prin
din istorie a iniţiat recent un proces
propaganda pro-homosexualitate este
educaţional în care adolescenţii sunt
deja un fapt împlinit în societăţile
învăţaţi că „Singura diferenţă dintre

24

occidentale, ea făcându-şi tot mai mult
apariţia şi în ţările care au intrat sau se
află deja în sfera de influenţă culturală a
Occidentului. Efectele reeducării
populaţiei occidentale prin propaganda
homosexualităţii şi-au atins apogeul la
sfârşitul anului trecut în Amsterdam,
Olanda, unde între 18 şi 28 decembrie a
avut loc un festival de Crăciun pentru
homosexuali („Pink Christmas
Festival”, detalii pe site-ul
Brusselsjournal.com) în care au avut loc
scenete blasfemiatoare pentru care avem
un precedent numai în reeducarea
petrecută în temniţele de la Piteşti
descrisă de Ioan Ianolide în cartea sa
Întoarcerea la Hristos. De altfel, prin Ioan
Ianolide, Valeriu Gafencu (şi, prin ei,
Hristos) ne-a atenţionat: „Ateismul
[comunist] va fi învins, dar să fiţi atenţi
cu ce va fi înlocuit!” (Întoarcerea la
Hristos, p. 189).
Aşa cum cei de dinaintea noastră au
învins pentru că ochii inimii lor nu s-au
despărţit de Hristos, valul de urâciune a
pustiirii (Mat. 24:15) care ne invadează
pe zi ce trece nu va putea fi înfruntat
decât cu ochii pironiţi de frumuseţea
slavei Celui prin care toate s-au făcut.
Pentru că „Cine ne va despărţi pe noi
de iubirea lui Hristos? Necazul, sau
strâmtoarea, sau prigoana, sau
foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte sau
primejdia, sau sabia? [...] Nici înălţimea,
nici adâncul şi nici o altă făptură nu va
putea să ne despartă pe noi de
dragostea lui Dumnezeu, cea întru
Hristos Iisus, Domnul nostru.” (Rom.
8:35-39)
Petru MOLODEŢ
/ al optulea veac
NOTE:
1. După ultimele date, mai mulţi oficiali
ONU şi UE au recunoscut că la baza
propunerii făcute de UE Organizaţiei
Naţiunilor Unite, ar sta Principiile Yogyakarta
care au în vedere „aplicarea legislaţiei
internaţionale a drepturilor omului în relaţie
cu orientarea sexuală şi identitatea de gen”.
Principiile nu sunt urmarea unui acord oficial
între guvernele mai multor ţări, ci al lobby-
ului homosexualilor. Principiile definesc
identitatea sexelor astfel: „percepţia categoriei
sexuale, profund intimă şi individuală a
fiecărei persone, care poate, sau nu, să
corespundă sexului desemnat la naştere,
incluzând conştientizarea personală a propriului
corp (care poate implica, dacă este liber consimţită,
modificarea aspectului sau funcţiunilor corpului
prin mijloace medicale, chirurgicale sau de altă
natură), şi a altor mijloace de exteriorizare ale
categoriei sexuale, incluzând vestimentaţia,
limbajul şi gesticulaţia.” (Detalii pe site-ul
Ro.altermedia.info)
Am subliniat în definiţie faptul că
conştientizarea propriului corp poate implica
modificarea liber consimţită a aspectului sau
funcţiunilor acestuia prin mijloace medicale
(transexualismul), pentru a surprinde
legătura care există între Principiile
Yogyakarta care au stat la baza propunerii UE
şi recomandarea făcută de o organizaţie
medicală şi juridică internaţională care
promovează transexualismul ("The
Parliamentary Forum on Transsexualism") de
a se administra medicamente care să blocheze
modificările fizice impuse de pubertate
copiilor din SUA de 12 ani care au dubii în
ceea ce priveşte identitatea sexuală.
Recomandarea vizează aplicarea
tratamentului copiilor sub 16 ani fără a fi
nevoie de acordul parental (în baza unui
precedent juridic), acolo unde copilul a
dobândit conştiinţa propriului corp şi a
sexualităţii sale. Tratamentul a fost pus la
punct în Olanda şi aplicat asupra a 70 de copii
din această ţară. El este permis în Australia,
Germania şi în unele clinici din SUA. (Detalii
pe site-ul Revistalumeacredintei.ro)
De aici se poate cu atât mai bine surprinde
legătura care există la nivel internaţional între
aceste grupuri extrem de agresive şi statele
occidentale în vederea impunerii ideologiei
minorităţilor sexuale.
25
Aluatul fariseilor şi al irozilor
- frământătura ce dospeşte noul guvern mondial
N-am crezut niciodată că există un plan
secret al Naţiunilor Unite de a controla
SUA. N-am văzut niciodată elicoptere
negre pe cerul Montanei. Însă, pentru
prima dată în viaţă, cred că formarea
unui guvern mondial este ceva
plauzibil. Un „guvern mondial" ar
implica mult mai mult decât cooperarea
între naţiuni. Ar fi o entitate cu
caracteristici statale, susţinută de un
corp de legi. Uniunea Europeană, care se
constituie deja într-un guvern
continental pentru 27 de ţări, ar putea fi
un model. UE are o curte supremă, o
monedă [unică], mii de pagini de legi, un
serviciu civil de amploare şi abilitatea de
a desfăşura forţe militare.
(Gideon Rachman, „And now for a world
government”, Financial Times, 9 dec. 2008)
Citatul de mai sus aparţine unui
ziarist cunoscut al renumitei publicaţii
Financial Times, revistă de referinţă
pentru mass-media internaţională cu
reputaţie. Dacă până acum a discuta
despre guvernul mondial ţinea de
literatura SF sau de ceea ce înşelătorul
bun simţ (de parcă diavolul sau slugile
sale ar acţiona în virtutea bunului simţ)
numea „teorii conspiraţioniste”, iată că
devine o realitate promovată puternic
prin intermediul mass-media. Ca orice
propagandă, scopul acestui val de referiri
la noua ordine mondială este să
obişnuiască oamenii cu noua „realitate”,
26
să creeze o mentalitate favorabilă noii
structuri de putere politică şi, pe scurt,
să îi grăbească construcţia.
Asistăm de fapt la intrarea într-o
nouă etapă a promovării guvernării
mondiale. Până recent tema era
discutată în cercuri restrânse, secrete,
strict elitiste (cluburi gen Bilderberg,
Comisia Trilaterală, etc.) şi era
abordată doar de jurnalişti sau
publicaţii marginale.
Acum însă asistăm la o adevărată
avalanşă de declaraţii şi acţiuni politice
ce vizează guvernul mondial, semn că
liderii mondiali se grăbesc să instaureze
noua lor lume. Se grăbesc de parcă nu
ar mai avea timp...
Iminenta instaurare a guvernului
mondial
Recent a avut loc, la Rio de Janeiro,
Brazilia, un summit între
reprezentanţii U.E. şi cei ai statului
gazdă, având ca temă oficială... „noua
guvernare mondială”. La întâlnire au
participat promotorii cei mai vizibili ai
statului global, preşedintele Franţei,
Nicolas Sarkozy şi J. M. Barroso, şeful
Comisiei Europene, precum şi
preşedintele Braziliei, Lula de Silva.
„Europa şi Brazilia trebuie să aibă o
aceeaşi voce pentru a obţine schimbările
fundamentale ale unui sistem financiar
mondial care să funcţioneze şi ale unei
guvernări mondiale”, a afirmat, cât se
poate de explicit, Nicolas Sarkozy (cf.
săptămânalului Capital, 23 dec. 2008).

Din Rusia, ministrul de externe
Serghei Lavrov a propus crearea unui
spaţiu economic comun între Rusia, UE
şi SUA, evident, ridicând ca pretext tot
criza financiară actuală. Serghei Lavrov
preconizează, de asemenea, crearea unei
uniuni monetare între UE şi Rusia, un nou
pact european de securitate care să
înlocuiască NATO, precum şi eliminarea
vizelor pentru UE. Moneda comună,
spaţiu vamal comun, securitate comună,
iată pilonii principali pe care se poate
construi o suprastructură statală pe plan
global (cf. Gardianul, 11 dec. 2008).
Una din cele mai făţişe declaraţii în
sensul construirii „noii ordini mondiale”
a fost făcută însă de Henry Kissinger,
fost secretar de stat american, membru
/ al optulea veac
vechi şi de bază al Clubului Bilderberg
şi al altor „masonerii” cu caracter
1
oficial. Astfel, H. Kissinger a afirmat în
cadrul unei emisiuni TV americane:
„Misiunea sa (a preşedintelui ales Barack
Obama, n.n.) va fi să elaboreze o strategie
pentru America, în această perioadă în
care, cu adevărat, poate fi creată o
nouă ordine mondială. Este o mare
oportunitate, nu este doar o criză!“ (cf.
cotidianului Ziua, 7 ianuarie 2009, ce a
prezentat un material video de pe
CNBC TV).
Până şi insipidul prim-ministru al
Germaniei, în plus, şeful unui guvern...
„creştin-democrat”, Angela Merkel, a
sugerat la Paris, în cadrul colocviului
intitulat „O nouă lume, un nou
27
capitalism”, crearea unei noi arhitecturi
instituţionale adaptate provocărilor
secolului al XXI-lea, prin înfiinţarea unui
„consiliu economic” mondial, similar
Consiliului de Securitate al ONU (cf.
Agerpres, 8 ian. 2009).
În mod similar, fostul prim-ministru
laburist al Marii Britanii şi actual emisar al
2
păcii în Orientul Mijlociu, Tony Blair , a
declarat: „Se simte lipsa unei guvernări
necesare unei lumi care se schimbă rapid.
Lipsesc mecanismele mondiale pentru reglarea
lumii”, europenii având un „rol definitiv şi
important” (cf. săpt. Capital, 8 ian. 2009).
De aceea, nu întâmplător, analistul de la
Financial Times, citat mai sus, a luat ca
model de urmat pentru guvernarea
mondială Uniunea Europeană, care, cu
structura sa supranaţională, moneda unică,
Curtea Europeană de Justiţie, Barack Obama reprezintă, ca lider politic,
reglementările stufoase şi atot- modelul de urmat pentru lansarea unui
cuprinzătoare, modul centralizat în care preşedinte global.
funcţionează, reprezintă cel mai amplu
experiment politic premergător unor supra- O nouă religie pentru o nouă ordine
structuri politice globale. Tot aşa cum mondială
Etapa istorică a afişării publice şi
propagandistice a planurilor pentru
„Orice strădanie din partea noastră de a guvernarea mondială conţine încă un
ne arăta prieteni faţă de cei care «deţin
element specific, unul esenţial: alăturarea
autoritatea» în vremea aceasta în care
vocilor prelaţilor „bisericilor” (cuvintele
«antihriştii cei mulţi», care luptă făţiş sau
ascuns împotriva lui Hristos şi a Bisericii
biserici şi clerici sunt folosite în acest
Sale, au puterea, în chip atât de vădit, articol ca un fel de terminus technicus, bine
orice strădanie servilă de a le fi pe plac, de ştiind că există o singură Biserică Sfântă,
a îi măguli şi de a face ceea ce ei vor, chiar Sobornicească şi Apostolească, anume
de a căuta într-o măsură «legalitatea» din Biserica Ortodoxă) şi cultelor religioase la
partea lor, este o trădare faţă de Hristos construcţia acestui nou Turn Babel. De la
Mântuitorul nostru şi vrăjmăşie faţă de El, Revoluţia franceză încoace voci tot mai
chiar dacă cei care procedează astfel
importante din rândurile clericilor se
poartă haine preoţeşti”.
alătură elitelor politice progresiste şi
P.S. Averchie al Jordanville-ului planurilor lor utopice. În trecutul mai
Apostazia şi antihristul după
îndepărtat vocea „bisericilor” era una de
învăţăturile Sfinţilor Părinţi
condamnare a avânturilor progresiste şi
28

utopice, de revalorizare a trecutului şi a
tradiţiei. Vocea bisericilor era una a vechii
lumi, adică a acelei lumi guvernate de
Dumnezeu, nu de planurile diverşilor
„iluminaţi”. Între vechea lume şi noua
lume/ordine conflictul era de neîmpăcat,
deoarece premisele lor erau de nealăturat.
„Premisa” vechii lumi era Dumnezeul cel
Viu, pe când premisa noii lumi/ordini este
„Dumnezeu a murit”.
Alinierea bisericilor la planurile elitei
politice progresiste a început de ceva timp,
iar în apusul catolic chiar din anii '60 ai
secolului trecut. Iată cum caracteriza
Părintele Serafim Rose un discurs ţinut de
Papa Paul al Vl-lea în faţa Organizaţiei
Naţiunilor Unite la 4 octombrie 1965: „O
singură dată în cuvântarea sa se părea că Papa
urmează să spună un cuvânt despre
adevăratul creştinism. Citând porunca
Domnului către ucenicii Săi, «mergeţi şi
duceţi vestea cea bună la toate neamurile»,
Papa a anunţat că el are într-adevăr «un mesaj
fericit» pentru toate popoarele reprezentate la
/ al optulea veac
ONU. Pentru creştini, vestea cea bună poate
însemna un singur lucru: vestea cea bună a
mântuirii şi a vieţii veşnice în Dumnezeu.
Însă Papa avea un alt mesaj, cu totul
uimitor: «Am putea numi mesajul
nostru… o solemnă ratificare morală a
acestui înalt forum». Iată ce anume oferă
astăzi Roma în loc de Evanghelia lui
Hristos! Idealurile Papei nu provin de la
Hristos, nici de la Apostoli şi nici de la Părinţii
Bisericii lui Hristos, ci mai curând de la
visătorii raţionalişti ai epocii moderne ce au
reînviat vechea erezie a hiliasmului, visul unui
mileniu pământesc. Erezia cu pricina a fost
exprimată explicit în evocarea de către Papă a
unei «noi vârste» (new age) a omenirii şi a
unei «noi istorii - paşnice, o istorie cu adevărat
umană, aşa cum a fost făgăduită de Dumnezeu
oamenilor de bine»… Pentru adoptarea acestei
fantasme sectare în corpul doctrinei latine,
Papa a fost aclamat de către presă ca un
«profet».” (Ierom. Damaschin, Viaţa şi
lucrările părintelui Serafim Rose, Editura
Sophia, 2005).
Papa Paul al VI-lea la ONU
29
 Într-adevăr, prelaţii care se alătură,
precum acest papă al Romei, planurilor
mondialiste, sunt „profeţii” spirituali ai
noului guvern mondial. Fără să facă
trimiteri atât de explicite ca liderii politici,
ei pot fi recunoscuţi prin discursul folosit.
Mesajul lor este unul care, chiar dacă face
referire la criza morală sau de valori prin
care trece omenirea, nu aduce aminte
omului de unicul său scop, anume,
mântuirea, şi de faptul că pe acest pământ
suferinţele nu pot fi evitate sau eradicate
de niciun sistem politic.
Dimpotrivă, pentru aceşti prelaţi,
întâlniţi în „bisericile” creştine şi nu
numai, drepturile omului în varianta
afirmată de ONU sunt un progres
inestimabil al omenirii, o bază pe care se
poate construi o lume în care suferinţa să
fie eliminată. Mesajul profeţilor noii ordini
mondiale, astfel, nu îndeamnă la
întoarcerea la Hristos, ci la îndreptarea
privirilor şi aşteptărilor către o societate
omenească perfectă şi la „întoarcerea”
către aşa-zisele „valori perene” , niciodată
definite strict, ci în mod intenţionat
menţionate ambiguu, vag, în schimbul
cărora ni se promite o fericire absolută. O
fericire instaurată şi trăită aici, pe pământ.
Criza economică, după această profeţie
hiliastă, poate anunţa instaurarea unei
societăţi în care pacea (absenţa frontierelor
între naţiuni), solidaritatea (sistemele de
asigurări sociale globale) şi dreptatea (o
ordine juridică universală) să domnească
aşa cum nu a fost până acum cazul pe
pământ.
Iată spre exemplificare mesajul trimis
de Papa Benedict noului preşedinte ales al
SUA, Barack Obama: „suveranul Pontif,
prin intermediul ambasadei Statelor Unite pe
lângă Sfântul Scaun, definind această alegere
o ocazie istorică, a invocat binecuvântarea
lui Dumnezeu asupra preşedintelui ales şi a
poporului american, pentru ca împreună cu
toate persoanele de bunăvoinţă să poată
construi o lume de pace, solidaritate şi
dreptate” (Cf. Radio Vatican).
30
„Ei (neocreştinii hiliaşti, n.n.) propovă-
duiesc un soi noi de neocreştinism dul-
ceag, sentimental, trandafiriu, lipsit de o-
rice trudă şi luptă, o imaginară dragoste
pseudo-creştină, atotcuprinzătoare, şi în-
dulcirea fără de oprelişti din toate plăce-
rile acestei trecătoare vieţi pământeşti...
Ei doresc plinătatea fericirii aici, în lu-
mea aceasta, împovărată de mulţimea ei
de păcate şi fărădelegi... Ei socotesc că u-
na dintre cele mai sigure căi de a o do-
bândi este «mişcarea ecumenică», unirea
tuturor popoarelor într-o biserică nouă,
care va cuprinde nu doar romano-
catolici şi protestanţi, ci şi evrei, musul-
mani şi păgâni, fiecare păstrându-şi pro-
priile convingeri şi greşeli.”
P.S. Averchie al Jordanville-ului
Apostazia şi antihristul după
învăţăturile Sfinţilor Părinţi
La ultima întâlnire a Întâi-stătătorilor
ortodocşi ce a avut loc în Fanar,
octombrie 2008, se observă, în mesajul
public al întâlnirii, cum temele politice şi
chiar „politic corecte” au luat locul
abordării duhovniceşti a problemelor
care frământă omenirea. Astfel, cauzele
nenorocirilor care s-au abătut asupra
noastră stau în „diferitele contraste
naţionaliste, etnice, ideologice şi religioase
(?) care hrănesc continuu confuzii
periculoase”, „aceste diviziuni ale lumii
introducând o inegalitate injustă în
participarea indivizilor sau chiar a
popoarelor la bunurile creaţiei”. Mai mult,
la singurul aspect mai concret al
acestui mesaj, întâlnim un angajament
ferm pentru „dialog” (nu pentru
propovăduire) care este „singura cale de
a rezolva diferendele dintre oameni, mai
ales în vremuri ca acelea de astăzi, în care
orice tip de diviziuni, inclusiv acelea în
numele religiei, ameninţă pacea şi
unitatea dintre oameni” şi pentru
programele ecologice ce vor fi

introduse în misiunile de catehizare ale
bisericilor ortodoxe...
Merită menţionat faptul că
„diferendele” dintre religii au fost şi
subiectul unui discurs foarte popular al
lui Barack Obama ţinut la Berlin, liderul
american declarând că „cel mai mare
pericol dintre toate este să lăsăm noi ziduri
să ne separe unul de altul...Zidurile între
rase şi triburi, autohtoni şi imigranţi,
creştini, musulmani şi evrei nu mai pot
sta în picioare. Acestea sunt, acum,
zidurile ce trebuie distruse”
(huffingtonpost.com).
Religia acestei noi ordini mondiale
este o religie în care diferenţele de
credinţă sunt anulate (fie făţiş, fie subtil -
prin golirea de conţinut a tradiţiei), în
care drepturile omului înlocuiesc
poruncile lui Dumnezeu, în care se
proclamă capitularea în faţa unui
celuilalt întotdeauna revendicativ şi
agresiv.
În faţa tuturor acestor învăţături
propagate pe canalele mass-media, atât
de puternicii acestei lumi, cât şi de
prelaţii noii ordini mondiale, creştinul
ortodox are ca dreptar, apărare şi adevăr
porunca Mântuitorului: „Şi El le-a
poruncit, zicând: Vedeţi, păziţi-vă de
aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod”
(Mar. 8:15).
Ioan BUCUR
/ al optulea veac
NOTE:
1. O astfel de „masonerie”, oficial un think
tank dedicat elitelor, este ASPEN, o societate
care are filială şi în România, din care fac
parte Mircea Geoană, preşedintele Senatului
şi preşedinte al PSD, şi Călin Popescu
Tăriceanu, fost prim-ministru şi lider al PNL
(vezi www.aspeninstitute.ro). În cadrul
membrilor de onoare ai ASPEN o găsim şi pe
Madeleine Albright, fost secretar de stat
american şi cea care a întreprins lobby
puternic pentru vaccinul Gardasil pe lângă
colegul său ASPEN, C.P. Tăriceanu, pe când
era prim-ministru (după cum am relatat şi în
numărul semnal al Presei Ortodoxe).
2. Tony Blair este anglican convertit la
catolicism, dar motivele convertirii se pare că
fac parte dintr-o misiune şi nu din convingeri,
deoarece fostul prim-ministru susţine avortul
şi dreptul homosexualilor la căsătorie. În plus,
Blair predă un curs intitulat „Credinţă şi
Globalizare” la Yale University, fostul premier
fiind convins că în timp ce globalizarea îi
poate aduce pe oameni mai aproape, religia
are potenţialul de a-i despărţi. Pentru aceea,
afirmă Blair, „avem obligaţia spirituală de a
prezenta credinţa ca pe ceva pozitiv şi
progresist care rezolvă probleme şi face bine, mai
degrabă decât ca pe ceva despre care oamenii citesc
doar pentru că oamenii se ucid în numele său” (cf.
România Liberă, 15 dec. 2008). Mai mult, Tony
Blair este unul din politicienii văzuţi de presă
ca un candidat viabil la postul (încă teoretic,
dar aproape de realizare) de preşedinte al
U.E.
31
Părintele Proclu de la Mitocul Bălan
Numai prin plâns vom scăpa de primejdia lui Antihrist

Mântuirea sau sfârşitul lumii stau în voinţa noastră!

Aşa o lăsat Dumnezeu… Că Dumnezeu când vede că
lumea se pocăieşte, se duce la Biserică, se
mărturiseşte şi se păzeşte fiecare să trăiască într-o
viaţă curată, atuncea Dumnezeu îndelungă
[prelungeşte timpul], trece neamul nostru cu pace
dincolo şi va veni sfârşitul când lumea s-o umple` de
răutate. Şi dacă amu` lumea s-o umplut de răutate
s-ar putea să fie sfârşitul şi în toată clipa, să fie în
toată clipa [in orice clipa]! ... Dacă se vor împuţina
creştinii care aleargă la pocăinţă, vor rămânea puţini,
atuncea da, vine, nu mai aşteptăm altceva decât
sfârşitul! Şi atuncea atâta mai rămâne, o rugăciune în
gând şi cât putem să plângem. Tot aceia care s-au
trezit cu sufletul n-au altceva decât să plângă. Atâta
o mai rămas: plânsul! Numai prin plâns vom scăpa
de primejdia lui Antihrist.

Arhimandritul Sofronie de la Essex

Nu putem să rămânem nepăsători
Când vedem suferinţele a milioane de oameni, nu
putem să rămânem nepăsători. Cum putem să-i
ajutăm? Din punct de vedere creştinesc, această
tragedie de pe pământ este urmarea neascultării.
Adam a râvnit la îndumnezeire, la viaţa veşnică,
rupând legătura cu Tatăl şi Ziditorul său. Hristos-
Omul, primul în istoria lumii, S-a suit pe Golgota; a
ales moartea pe cruce pentru a dezlega acest blestem.
A te hotărî să-L urmezi înseamnă a te expune la
suferinţă. Este inevitabil! În măsura în care suntem,
de la facerea lumii, un mădular din uriaşul trup al
omenirii, însufleţiţi de viaţa cosmică ce ne străbate,
trăim tragedia umanităţii ca pe propria noastră
nenorocire”.

32

Campania de vaccinare se bazează pe o mare înşelăciune:
Gardasilul nu protejează împotriva cancerului de col uterin
Previn vaccinurile Gardasil/Silgard şi
Cervarix apariţia cancerului de col uterin?
Aceasta era principala întrebare la care
ar fi trebuit să se răspundă în campania
de informare-dezinformare desfăşurată
în România, căci dacă răspunsul este
negativ, ce sens ar mai fi avut
vaccinarea?!
În prospectul celor două vaccinuri nu
se afirmă acest lucru, desigur, pentru a
nu fi chemaţi producătorii în judecată în
cazul în care s-ar demonstra contrariul.
Ei susţin însă că vaccinul protejează
împotriva infecţiei cu patru dintre cele
peste 100 de tulpini pe care le are virusul
HPV.
Atunci, de ce să acceptăm noi
vaccinul? În această clipă unul dintre
specialiştii Ministerului Sănătăţii, cu
aplombul cunoscătorului iniţiat, ar
răspunde foarte simplu: Deoarece virusul
acesta este cauza declanşatoare a apariţiei
cancerului.
Este aceasta însă o constatare
ştiinţifică? Desigur, ne-ar veni răspunsul,
anul acesta chiar s-a luat premiul Nobel
/ cauzele bolilor
pentru această descoperire.
Ei, dacă s-a luat premiul Nobel
atunci putem să ne vaccinăm fetele.
Cam aşa a decurs în mare campania
de informare pe care Instituţiile de
Sănătate din România au început să o
desfăşoare după ce au constatat refuzul
ferm al populaţiei de a-şi vaccina
fetiţele. Ceea ce uitau specialiştii în
discuţie era tocmai o abordare ştiinţifică
a chestiunii.
1. Până în ziua de astăzi Institutul
Naţional de Cancer din SUA afirmă că nu
s-a putut demonstra că există o relaţie
directă între HPV şi cancerul de col
uterin. De ce? Nicholas Regush scria în
Vaccine Madness: „Deja în 1992 se
punea întrebarea dacă HPV provoacă
cancerul de col uterin. Întrebarea era
pusă de Peter Duesberg şi Jody
Schwartz, doi specialişti în Biologie
Moleculară la Facultatea din Berkeley-
California. Printre punctele critice cu
care se confruntau în ceea ce priveşte
această dilemă, ei au observat că deşi
femeile erau HPV-pozitive, totuşi
33
tumorile canceroase nu conţineau decât
rareori şi foarte puţine secvenţe
ADN–HPV şi gene HPV.” În schimb au
observat că rareori cancerul poate fi
declanşat de către anormalităţi cromosomiale
spontane sau induse chimic, tipice atât în
cazurile HPV-pozitive cât şi în cele HPV-
negative.
Pe scurt: Duesberg şi Schwartz au
arătat că este posibil ca „mai degrabă
cancerul este declanşat de către alte
carcinogene decât de către virus!”
Argumentul central este următorul:
„Deoarece celulele canceroase care se
dezvoltă haotic sunt mult mai sensibile la
infecţii decât celulele sănătoase,
virusurile constituie doar un indicator
pentru o dezvoltare anormală şi NU
active sexual se infectează cu acest
cauza acesteia!” Alţi factori declanşează
virus pe parcursul vieţii, cel mai
cancerul de col uterin!
frecvent între 20 şi 30 de ani La
2. „Se ştie că HPV se transmite pe cale
majoritatea dintre ele (70-90%) nu se
sexuală şi până la 80% dintre femeile
mai constată după 1-2 ani prezenţa
acestui virus. Sistemul imun elimină
virusul fără ca să se îmbolnăvească.
Doar la 10% din cazuri persistă infecţia
un timp mai îndelungat şi poate duce
la aproximativ 1% din cazuri la
modificări ale colului uterin. Dar şi
aceste infecţii persistente se pot
vindeca de la sine datorită unui sistem
imun sănătos. Cele mai multe cazuri de
infecţii nu sunt provocate de tipurile
oncogene de HPV. Cu cele 4 tipuri
oncogene pe care le conţine, vaccinul
Gardasil oferă o imunitate de 5 ani . Un
studiu din SUA arată că doar un
procent de 3,4% din femei au fost
infectate cu cele 4 tipuri oncogene şi
doar 1,5% aveau tipul oncogen HPV 16
iar 0,8% tipul oncogen HPV 18.”
34

(Cornelia Burgert, Christina Sachse, März
2008 - Pressemitteilung zur HPV-
Impfung)
3. Specialiştii consideră că sistemul
nostru imunitar poate inactiva virusul,
numai că în peste 80% din cazurile cu
leziuni canceroase apariţia lor este legată
de:
- fumat (nicotina) - consumul de
nicotină;
- obiceiuri alimentare;
- iradierea;
- contraceptivele hormonale;
- steriletul;
- somn insuficient;
- stress fizic şi psihic;
- consumarea substanţelor canceri-
gene incluse în alimente.
În mod evident, principala cauză a
infecţiilor o constituie relaţiile sexuale
cu mai multe persoane.
4. Prof. Heinz Harald Abholz, medic
la Universitatea de Medicină din
Dűsseldorf, afirmă că „nu se cunoaşte
durata imunităţii acestui vaccin”.
(Deutschlandfunk: ZDF - Frontal21, “Wie
viel Vorsicht braucht das Land?
/ cauzele bolilor
Kritischer Blick auf den Umgang mit
Gebärmutterhalskrebs“)
5. STIKO – Comisia permanentă
pentru vaccinare din Germania - afirmă
că „nu se cunoaşte durata imunităţii,
dar până la ora actuală există un titru
de anticorpi care acoperă imunitatea
pentru 5 ani de zile şi nu putem şti dacă
va fi nevoie de o revaccinare”. Prin
urmare, este posibil ca fetele din
România care au fost vaccinate la vârsta
de 10 ani să fie nevoite să se revaccineze
peste 5 sau 6 ani, poate chiar înainte de
a începe viaţa sexuală.
(Epidemiologisches Bulletin Nr. 12, 23
März 2007, Seite 97)
6. Însuşi Harald zur Hausen –
titularul Premiului Nobel decernat în
6 octombrie 2008 afirmă că „limita
acestui vaccin este că el nu oferă
protecţie în 30% din cazuri.” Dacă
stăruim puţin asupra acestei afirmaţii
vom constata că prin ea se realizează o
acoperire perfectă tuturor celor care
promovează vaccinul. Dacă o fată
oarecare va face cancer de col uterin
după ce a fost vaccinată i se va
35
răspunde „ştiinţific” că face parte din
cele 30% la care vaccinul nu are efect.
(Deutschlandfunk: ZDF - Frontal21, “Wie
viel Vorsicht braucht das Land?
Kritischer Blick auf den Umgang mit
Gebärmutterhalskrebs“)
Dar cine va putea să le determine oare
pe celelalte 70% în condiţiile în care la
sub 1% dintre femei se manifestă acest
cancer? Se va putea constitui astfel o
fraudă perfectă, imposibil de identificat,
mai cu seamă când nu va exista nici
interesul.
7. Un număr de 13 cercetători de la
diferite Centre de Cercetare din
Germania afirmă că eficienţa vaccinului
împotriva virusului papiloma uman
(HPV) nu a fost suficient de bine
studiată. Din acest motiv ei cer Comisiei
permanente pentru vaccinare din
Germania (STIKO) o reevaluare a
vaccinului şi o eliminare cât mai rapidă a
erorilor constatate la acest vaccin. După
câteva cercetări, experţii sus numiţi au
ajuns la un rezultat care arată că de fapt
eficienţa vaccinului este mult mai mică
decât s-a afirmat la început. Ei afirmă că
nici până la ora actuală încă nu s-au aflat
multe date despre acest vaccin. O parte
din procentele afirmate nu sunt evidente
şi nu pot fi dovedite. De asemenea se
constată că „informaţiile false despre
vaccin generează la tinere şi femei
sentimente de teamă şi vinovăţie”. Cei 13
experţi care fac parte din şase
Universităţi, un Centru de Cercetare şi
un Centru Medical pentru drepturile
pacientului, cer o reevaluare a vaccinării
împotriva HPV: Prof. Martina Dören,
Prof. Wolf-Dieter Ludwig (Charite,
36
Berlin), Prof. Rolf Rosenbrock (WZB,
Berlin), Dr. Ansgar Gerhardus, Prof.
Claudia Hornberg, Prof. Oliver Razum
(Universität Bielefeld), Prof. Petra
Kolip, Corinna Schach, Prof. Norbert
Schmacke (Universität Bremen), Prof.
Jűrgen Windeler (MDS, Essen), Prof.
Ferdinand M. Gerlach (Universität
Frankfurt), Prof. Michael M. Kochen
(Universität Göttingen), Prof. Ingrid
Műhlhausen (Universität Hamburg).
(Informationsdienst Wissenschaft,
Pressemitteilung, Torsten Schaletzke,
Universität Bielefeld. 26.11.2008)
Am cules aceste date despre
vaccinul Gardasil/Silgard sau Cervirax
din publicaţiile şi site-urile nemţeşti
care încearcă de un an de zile să
trezească conştiinţa producătorilor
acestui vaccin periculos precum şi a
celor care îl promovează în continuare
(din motive băneşti) despre pericolul
real pe care îl reprezintă pentru
sănătatea copiilor, având trista
experienţă a două decese în rândul
adolescentelor. Scriu cu nădejdea că nu
va trebui să existe şi în ţara noastră
victime ale acestui vaccin pentru ca să
ne putem trezi dintr-un „vis urât”
vândut atât de scump românilor.
Dr. Christa TODEA-GROSS
Medic specialist MG/Medicină de Familie -
Cluj-Napoca
Coordonator al Proiectului „Pentru Viaţă”
din cadrul Asociaţiei „Christiana” - filiala
Cluj, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei
Vadului, Feleacului şi Clujului,
Vicepreşedintele „Federaţiei Organizaţiilor
Ortodoxe Pro-Vita din România”

Premiul Nobel a fost acordat prin mită
pentru a se asigura vânzarea Gardasilului şi a Cervarixului
Argumentul cel mai tare al
reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii
din România în campania de dez-
informare a poporului român privind
vaccinarea cu Gardasil a fost în mod
invariabil referinţa la premiul Nobel
acordat în anul 2008 celui care ar fi
descoperit legătura dintre virusul HPV
(Humanpapilomavirus) şi apariţia
cancerului de col uterin. Ceea ce au omis
însă să precizeze „specialiştii”
Ministerului Sănătăţii era faptul că acest
premiu a fost dintru început extrem de
controversat.
La sfârşitul anului 2008, atât din
partea oamenilor de ştiinţă cât şi din
direcţia organelor de urmărire penală
primim dovezi concludente referitor la
farsa la care s-a pretat comisia pentru
acordarea premiului Nobel pentru a
legitima vaccinul.
/ cauzele bolilor
În ziarul Daily Telegraph din 19 dec.
2008 au fost publicate primele
descoperiri făcute de procurorii suedezi
în dosarul privind mituirea unor
membri din comisia de acordare a
premiului Nobel de către cei interesaţi
de vânzarea vaccinului de col uterin.
Mai precis s-a constatat implicarea
directă în această afacere a gigantului
producător farmaceutic ASTRA
ZENECA. Compania în cauză deţine
patentul pentru mai multe dintre
substanţele care alcătuiesc vaccinul.
Pentru procurorii suedezi nu a fost
dificil de constatat că Bo Angelin,
membru marcant al Comitetului Nobel
face concomitent parte şi din staff-ul lui
ASTRA ZENECA; de asemenea,
reprezentantul comitetului Nobel la
Institutul Karolinska a încheiat în anul
2006 un contract de consultanţă cu
37
aceiaşi producătore de medicamente.
Mai mult chiar, ASTRA ZENECA a
început recent sponsorizarea website-
ului şi a subsidiarei de publicitate a
instituţii Nobel.
Descoperirile au fost făcute la numai
câteva ceasuri de la demararea unei
anchete de investigare a posibilităţii de
mituire a membrilor comitetului Nobel
care şi-au permis să plătească o călătorie
extrem de scumpă în China unde
trebuiau să discute despre candidaţii ce
trebuiau selectaţi pentru premiere.
Bineînţeles că atât reprezentanţii
companiei ASTRA ZENECA cât şi
membrii comitetului pentru acordarea
premiului Nobel contestă mituirea, dar
este destul de târziu, căci noile informaţii
vin în întâmpinarea nedumeririlor unei
mari părţi a comunităţii oamenilor de
ştiinţă care se întreabă cum de a fost
posibilă primirea unui premiu Nobel
pentru o ipoteză care este contestată
flagrant de experimentele ştiinţifice ce
demonstrează că nu există o legătură
cauzală strictă între contaminarea cu
virusul HPV şi apariţia cancerului de col
uterin.
38
Premiul Nobel: frână de urgenţă
pentru un vaccin care a deraiat?
După complicaţiile frecvente,
inclusiv două cazuri de deces, apărute
în urma administrării vaccinului
Gardasil/Silgard (iar apoi Cervarix), nu
mai era exclus faptul că putea fi retras
vaccinul de pe piaţă. Pentru a „salva
trenul” care transporta vaccinul, de la
o posibilă „deraiere”, s-a dat cu o mare
repeziciune premiul Nobel
cercetătorului german Harald zur
Hausen, cel care a descoperit faptul că
“HPV este un declanşator ipotetic al
cancerului de col uterin”. Cu toate că
acest premiu nu este legat direct de
vaccin, el a devenit în cele din urmă
legitim. Acest fapt poate constitui un
pericol deoarece în viitor orice critică
adusă vaccinului este posibil să fie
„eliminată” datorită prezenţei acestui
premiu care nu a făcut decât să dea o
explicaţie ipotetică, aflată sub semnul
întrebării, unei dogmeHarald
medicale. (Hans
zur Hausen
u.P.Tolzin, pag.4-6).

Premiul Nobel este un scandal
Cercetătorului german şi medic
oncolog, profesorului Harald zur
Hausen, i s-a oferit premiul Nobel
pentru Medicină, ne informează
Institutul Karolinska din Stockholm, la
data de 6 octombrie 2008. Harald zur
Hausen primeşte premiul Nobel pentru
descoperirea virusului papiloma uman
(HPV), virus care poate provoca un
cancer de col uterin. Cealaltă “jumătate “
a premiului Nobel a revenit medicilor
francezi Francoise Barre-Sinoussi şi Luc
Montagnier. Aceştia au reuşit – se
spune- la începutul anilor 1980 să
izoleze virusul de la pacienţi gravi
bolnavi. Dar amândouă premii Nobel
sunt o mare farsă care se bazează pe
ipoteze fără o bază solidă. (Torsten
Engelbrecht, pag.7-11).
Deloc nobil: preţul pentru cercetarea
unui virus virtual
Multă vreme „Comitetul Premiilor
Nobel” s-a arătat imun. În cele din urmă
/ cauzele bolilor
însă „s-a prăbuşit sistemul său imun”,
adică puterea lui de apărare împotriva
unor „virusuri”, care au primit aceste
premii. Dar „titrurile de anticorpi” ai
Comitetului împotrivă unui premiu
Nobel pentru descoperirea HPV-ului au
fost atât de mici încât unui virus – HPV
– cu proprietăţi îndoielnice, aşa zise
cancerigene, i s-a acordat un trofeu
medical. (Michael Leitner, pag. 11-14).
(Extrase din Editorial - 27 octombrie
2008, Echterdingen - Germania)
Desigur că „specialiştii” Ministerului
Sănătăţii din România nu sunt interesaţi
de aceste informaţii; moştenitori ai
spiritului regimului comunist, se
ostenesc doar să-şi conducă concluziile
ştiinţifice după ordinul venit de la
partid. După cum vedem, nici
Occidentul nu stă cu mult mai bine,
mita ajungând până la vârful piramidei,
însă acolo tot mai scapă câte ceva.
Prof. Mihai CRISTEA
39
 Stareţul Dionisie de la Colciu
despre vremurile de acum
Ca redactori ai unei reviste teologice, cum
să vieţuim, că avem responsabilitate mare?
Părintele Dionisie: Aveţi
responsabilitate, desigur. Să ţineţi tot
ceea ce ne sfătuieşte Ortodoxia, fiindcă
dacă ne depărtăm de sfaturile Bisericii,
ne-am îndepărtat de Dumnezeu. Şi dacă
ne-am depărtat de Dumnezeu, de-acuma
trebuie (vei fi constrâns) să asculţi de
Satana. Că atâta de meşter e vrăjmaşul,
cu atâta iscusinţă te depărtează de harul
lui Dumnezeu, şi atunci ce-ai făcut? Faci
ce vrei tu, dar nu-ί după cum vrei tu.
Ce ne sfătuieşte Biserica, ce ne
sfătuieşte Mântuitorul Hristos?
Mântuitorul Hristos ne-a spus aşa: „Fără
de Mine nu puteţi face nimic". Vezi? Fără
ajutorul lui Dumnezeu nu putem face
40
nimic. Facem ce vrem noi şi zicem că
am reuşit, dar asta pentru suflet e
dărâmare. De aceea spune
Mântuitorul: „Fără de Mine nu puteţi
face nimic", pentru că Dumnezeu nu
caută numai binele lumii acesteia, vieţii
acesteia. Sigur, El ne ajută şi de
miliarde de ori, dar caută mai ales ca să
putem căpăta veşnicia. (2002)
Cum putem ţine paza minţii, mai ales
în oraş, unde suntem agresaţi de tot felul
de lucruri rele?
Părintele Dionisie: Trebuie luptă,
trebuie osteneală. Ştii prea bine, ca şi
creştin, lucrurile care te vatămă, nu-i
aşa? Ei, să te osârduieşti să nu le faci.
Ştii foarte bine şi faptele care te pot
ajuta, faptele bune. Fă-le şi te
mântuieşti cu ele. De aceea, să te
consideri ca şi cum ai fi într-un război,
ca şi cum ai fi un soldat care te lupţi şi
în dreapta şi în stânga să-l omori pe
duşmanul tău, să nu-l laşi să dea
înainte. Aşa şi noi, creştinii, să ne
luptăm cu patimile care ne vatămă, cu
vrăjmaşul sufletelor, şi să ne osârduim
să facem faptele cele bune. Şi chiar
dacă ne osârduim, omul e totdeauna
neputincios, nu şi-ar putea împlini
dorinţa, dar este Dumnezeu care ne
ajută. Dumnezeu, dacă vede că
aplecarea inimii tale nu-i falsă, atuncea
ţi-ajută neapărat, e cu neputinţă să nu-
ţi ajute. De multe ori întârzie să ne
ajute ca să vadă hotărârea ta, osârdia
ta. Dar dacă ne osârduim cu ajutorul
 / cuvântul duhovnicului

lui Dumnezeu, bineînţeles, Dumnezeu

ajută. (1996)
Nişte mireni, patroni, vor să le daţi
câteva sfaturi. Cum să petreacă dânşii o
viaţă duhovnicească când întâmpină multe
probleme, au responsabilitate, oameni sub
ascultare?
Părintele Dionisie: Vedeţi, ne-o
binecuvântat Dumnezeu şi ne-am născut
creştini. Dacă ne-am născut creştini, să
nu ne depărtăm sub nici un motiv de
sfaturile Bisericii. Biserica niciodată n-
are greşeală, sub nici un motiv. Să
ascultăm ceea ce ne spune Biserica şi
atunci nu putem călca cuvintele
Domnului.
Dar dacă ne depărtăm de sfaturile
Bisericii, atunci e primejdie, că omul aşa: „Eu ştiu ce este păcatul. De ce să
câteodată vrea, câteodată nu vrea, şi mă uit cu poftă la fata aceea că-i aşa
alunecă, şi cade în fărădelegi, cade în frumoasă, şi pe urmă să mă rănesc cu
necaz. Noi însă, cât putem, să respectăm inima?". Vezi că Sfânta Scriptură spune:
cu sfinţenie sfaturile Bisericii ş-atunci, fie „Când te-ai uitat cu patimă la parte
că suntem călugări, fie că suntem mireni femeiască, iată că ai preacurvit în inima
sau în orice scaun înalt bisericesc sau ta cu ea." De aceea, trebuie să ne
mirenesc, putem să ne purtam în aşa fel osârduim să avem o bărbăţie
ca toţi să ne iubească. În primul rând, duhovnicească în sufletul nostru. Să
conducătorii să-i iubească pe subalternii zicem aşa: „Frumoasă mai e fata aceea,
lor şi-atunci toate sunt după Dumnezeu. dar e zidirea lui Dumnezeu. Dacă ea e
(2002) aşa frumoasă, dar îngerii lui Dumnezeu
Cum se poate duce o viaţă de sfinţenie în cum or fi?" S-o admiri că-i frumoasă,
lume, unde sunt ispite la tot pasul? În lume dar fără patimă, că e zidirea lui
e mult mai multă ispită, să zicem a văzului, Dumnezeu.
a auzului. Ştim că în mănăstire ispitele sunt Dacă aici, pe lumea asta, omul este
mai mari ca în lume, dar mă refer la ispitele aşa, vai de capul lui cum este, şi are aşa
acestea grosolane care sunt în lume. Cum frumuseţe, dar îngerii lui Dumnezeu?
putem să le depăşim? Să-ţi îndrepţi ideea şi mintea la îngerii
Părintele Dionisie: Eee!... Cu lui Dumnezeu şi la frumuseţile pe care
îndelungă răbdare, cu hotărâre le are Dumnezeu în ceruri şi atunci nu
duhovnicească în sufletul tău. Să-ţi zici pătimeşti. Dar trebuie, cum am zis, o

41
bărbăţie duhovnicească, şi Dumnezeu văzduhului, să aibă îngerul păzitor ce să
ajută. În orice secundă şi în orice minut să arate ca să scăpăm de vrăjmaşii din
spui „Doamne ajută!", şi tot în momentul vămile văzduhului.
acela El ţi-ajută, că Dumnezeu nu-i Părinte, nu prea avem poftă de
departe, e pretutindenea şi veşnic. (2002) rugăciune. O tot amânăm: mai târziu,
Ce sfat ne daţi noua, mirenilor, privind mâine, o să fac cutare, poimâine, de
rugăciunea inimii? Ce să facem noi ca să ne săptămâna viitoare mă apuc...
rugăm? Părintele Dionisie: Asta-i lucrarea
Părintele Dionisie: Cercaţi, cercaţi, că-i ispititorului. Niciodată să nu zici că „voi
lucru bun. Nu este lucru mai bun ca face mâine", fiindcă secunda pe care o
acesta. Dar vă trebuie pregătire ca să trăim, aceea-i a noastră. Altă secundă,
puteţi câştiga rugăciunea inimii. Nu-i cu alt minut mai încolo nu-i al nostru, nu
neputinţă dar trebuie răbdare multă. ştim dacă-l ajungem, că omu-i ca iarba,
Dumnezeu ajută: „împărăţia lui
Dumnezeu se sileşte şi silitorii o
dobândesc pe ea". Prima dată să scoatem
din inima şi din cugetul nostru ideea că
suntem cineva, egoismul. Şi după ce-l
scoatem din noi, să ne socotim înaintea lui
Dumnezeu cel mai păcătos om de pe
pământ. Atunci să ştii că o să ai mari
ajutoare şi mari progrese.
Până când vei avea egoism în sufletul
şi în inima matale te osârduieşti zadarnic.
Dar cearcă, că oricât de puţin te-ai osârdui,
ai folos. Dacă vei ajunge să ai rugăciunea
minţii tot timpul, harul acesta mare
dumnezeiesc, până şi când dormi, e bine,
iar dacă s-a întâmplat că n-ai putut reuşi,
păgubaş nu eşti. Ai plată de la Dumnezeu.
Că vezi, ne spun Sfinţii Părinţi, o sfântă
cruce dacă ai făcut-o cu frica lui
Dumnezeu şi cu smerita cugetare, e scrisă
în ceruri. Dar de ce e scrisă aşa, o sfântă
cruce? Fiindcă vrăjmaşul, diavolul, veşnic
scrie şi el toate nepotrivirile, toate relele pe
care le facem noi. Aşa şi Dumnezeu, şi
sfânt îngerul nostru păzitor scrie tot ce
facem, o cât de mică faptă bună, ca
atuncea când vom trece pe la vămile

42

zice sfântul prooroc, „omul ca iarba, zilele
lui ca floarea câmpului". Nu putem zice,
„las' că voi face mai pe urmă". Să punem
înaintea noastră cuvântul acesta: „Dacă
vrea Dumnezeu, să-mi ajute să ajung
mâine la biserică, să mă spovedesc şi să
fiu atent ce-mi spune duhovnicul, căci el
are harul Sfântului Duh şi ce mi-a spus el,
aceea trebuie să mă osârduiesc să
îndeplinesc ca să pot căpăta împărăţia
Cerurilor".
Fără spovedania păcatelor nu putem
intra întru împărăţia Cerurilor. Vedeţi cât
de mare este bunătatea lui Dumnezeu? A
binecuvântat ca prin binecuvântarea
arhiereului să-l facă pe preot să poată fi şi
duhovnic, şi ce zice el, aceea face
Dumnezeu. Vezi? N-a pus Dumnezeu
îngeri ca duhovnici, ci un om, o persoană
ca toţi oamenii, ca să poţi să te duci să-i
spui tot, cu sinceritate. Că dacă nu te duci
cu sinceritate, nu primeşti dezlegarea
păcatelor; trebuie să fii sincer. Mila
Domnului să fie cu noi!
Dar dacă preotul e mai păcătos decât cel
care se spovedeşte lui?
Părintele Dionisie: Oricât de păcătos
ar fi, nu lucrează el, preotul, ci lucrează
harul Sfântului Duh. Chiar nevrednic să
fie el, tu te mântuieşti şi te duci în rai şi el
se duce în iad. De sute, de mii de ori se
întâmplă lucrul acesta, pentru că şi preoţii
sunt purtători de trup, iar dacă nu bagă
de seamă, calcă pe cărarea cea de-a
stânga, pe când noi trebuie să mergem pe
cărarea adevărului, cea de-a dreapta. Şi
oamenii, acuma, fiindcă au făcut legături
cu felurite de feluri de neamuri şi dacă n-
au sinceritatea aceea să fie mândri că sunt
români şi creştin-ortodocşi, se lasă bătuţi
/ cuvântul duhovnicului
de bântuielile vrăjmaşului, că el e
pricinuitor a toată răutatea. Trebuie să ne
osârduim, să ne silim.
Noi, vedeţi, suntem majoritatea din oraşe.
Spuneţi de „linişte”, dar cum putem noi în
linişte să ne apropiem de Dumnezeu când la
noi sunt atâtea probleme? Noi trăim în
Bucureşti majoritatea: telefoane, griji de
fiecare zi, e foarte greu să vorbim de linişte
într-un oraş.
Părintele Dionisie: Dacă n-o putem
dobândi, să facem ceea ce putem. Să ne
osârduim, să nu fim nepăsători, că
nepăsarea e cea mai mare primejdie
pentru sufletul fiecăruia din noi. Zici:
„Eh, nu-i nimica aceea, da' aceea nu-i
nimic. Eh, îi post, dar hai să mâncăm, nu-
i nimic", „uite, nu trebuie să fac fapta
aceea ruşinoasă, dar ştie Dumnezeu"...
Asta se cheamă nepăsare. Asta-i un fel de
disperare, cum să spun, ş-atuncea ce-ai
făcut? N-ai milă singur de sufletul tău
ş-atuncea sigur că-i primejdie. Dar cât se
poate, să ne osârduim. Sunt şi în mijlocul
Bucureştilor, sunt oameni apropiaţi de
Dumnezeu, care-şi caută de mântuire.
Mai greu, dar sunt. Dar dacă se
împuţinează, şi pentru acei puţini ţine
Dumnezeu toată omenirea… N-aţi văzut
acolo, când cu Sodoma şi Gomora, zicea
Avraam: „Doamne, da' dacă or fi treizeci,
pedepseşti?" „- Nu.” „Da' dacă or fi 20,
cutare?”, până s-o pogorât la cinci. Vine
vorba că şi în mijlocul lumii sunt oameni
apropiaţi de Dumnezeu. Da. (1996)
Fragmente din prima carte despre
Părintele Dionisie, în curs de apariţie,
intitulată Stareţul Dionisie, duhovnicul
de la Sfântul Munte Athos.
43
„Oamenii trebuie să afle, căci nu cunosc...”
Trecerea la Ortodoxie a lui Georges Lesier
Publicăm sub acest titlu o scrisoare a D-nei Catherine Lesier, prin care mulţumeşte Sfintei
Mănăstiri Grigoriu şi egumenului acesteia, Arhimandritul Gheorghe Kapsanis, pentru
ajutorul dat în trecerea soţului ei, de curând răposat, la Biserica cea una, sobornicească şi
apostolească - Biserica Ortodoxă.
Nea Marmaras, 15 Martie 1993
Preacuvioase Părinte Gheorghe,
blagosloviţi.
Ştiu că timpul sfinţiei voastre e
preţios, şi pentru aceasta vă rog să mă
iertaţi că vă fac să pierdeţi din timp cu
scrisoarea mea.
Vreau să vă mulţumesc personal
pentru lucrarea duhovnicească de la
metocul Nea Marmara. Vreau să
mulţumesc îndeosebi sfinţiei voastre şi
tuturor părinţilor de la mănăstire, pentru
că l-aţi ajutat pe soţul meu Georges să
vină la Ortodoxie şi să se boteze la 65 de
ani. Cred cu adevărat că am avut parte
de o minune, deoarece în douăzeci de ani
de căsnicie am avut de-a face cu un om
foarte dificil, mai ales în probleme
religioase.
Când, după nuntă – din fericire,
ne-am cununat în Biserica Ortodoxă – am
aflat de la un duhovnic că e un mare
păcat să te căsătoreşti cu un eterodox
sau, aşa cum l-a numit acela, un eretic,
m-am cutremurat şi am început să simt
greutatea răspunderii şi vinei mele. Acel
duhovnic mi-a spus că ar trebui să-l ajut
pe soţul meu să cunoască Ortodoxia şi,
dacă el va ajunge ortodox, problema s-ar
rezolva.
44
Redacţia
Am încercat pe cât am putut, dar s-a
dovedit cu neputinţă. Vizita noastră la
biserica din sat a rămas fără rezultat, şi
el n-a mai vrut să discutăm în privinţa
aceasta.
Am încetat să mai încerc şi am
început să mă rog lui Dumnezeu ca să-l
lumineze, deoarece vedeam că are
evlavie – se ruga şi citea Scriptura,
folosea metania, avea un confesor în
Thessalonic pe care obişnuia să-l viziteze
adesea şi se cumineca.
Când au venit pe lume copiii noştri,
s-a născut în mine nădejdea că, dacă îi
vom boteza ortodox, se va schimba ceva
şi în el. Din păcate, el nu numai că nu s-a
gândit aşa cum nădăjduisem, ci
dimpotrivă, n-a vrut să ne botezăm
ortodox copiii. Georges stăruia ca aceştia
să urmeze credinţa romano-catolică şi
m-a ameninţat că va lua cu el unul din
copii şi ne vom despărţi. Aproape am
înnebunit de supărare, din pricina
acestui dezastru care ne ameninţa
familia. Nimeni n-a ştiut sau bănuit
nimic. Singura mea scăpare era la Maica
Domnului. Mă rugam ei cu osârdie şi o
imploram să ne ajute să ieşim din impas.
Mă rugam, imploram şi aşteptam plină
de nelinişte şi durere ca dulcea Maică a
Dumnezeului nostru să facă o minune.
 / convertiri şi minuni contemporane
Şi răspunsul nu s-a lăsat aşteptat. Ea
l-a luminat pe soţul meu să-şi viziteze
confesorul şi să se sfătuiască cu el. A fost
o zi foarte grea, care va rămâne neuitată.
Întoarcerea soţului meu m-a umplut de
bucurie. A hotărât să-şi boteze copiii
ortodox. Toate au pierit ca un vis urât,
iar din inima mea se revărsau laude şi
mulţumiri către Preasfânta noastră
Născătoare-de-Dumnezeu, pentru
ajutorul primit.
Uşor-uşor, am început să facem vizite
la metocul mănăstirii sfinţiilor voastre.
Inima soţului meu s-a înmuiat. Se
liniştise şi-şi dorea să mergem mai des
acolo. A început să viziteze mănăstirile
din împrejurimi şi să meargă adesea în
Sfântul Munte. Se întorcea de fiecare
dată foarte fericit şi ne spunea tot ce
auzise de la părinţi. Era foarte
impresionat de icoanele făcătoare-de-
minuni şi îi dădeau lacrimile când ne
vorbea de ele.
Am înţeles că dumnezeiescul har
începuse să-l cerceteze. Era cuprins de o
mare dorinţă de a afla cât mai multe. Se
lupta din greu. Dormea pe apucate, se
ruga mult, postea şi aproape că nu
mânca nimic, iar noaptea se ruga cu
metania.
Am rugat-o fierbinte pe Maica
Domnului să-i dea răbdare, să-l
întărească în credinţă şi să-l ajute până la
capăt, până la botez.
Când s-a hotărât în sfârşit să se
boteze, bucuria noastră a fost de negrăit.
Ispitele şi piedicile au continuat însă să
ne războiască zi şi noapte, fără încetare.
Trebuie să mulţumesc din inimă
părinţilor care se găseau atunci la metoc
şi să le cer iertare pentru că i-am
CONVERTIRI
împovărat cu atâtea. Soţul meu avea
mare preţuire pentru părinţii aghioriţi şi
pentru monahii ortodocşi în general.
A început să descopere o mulţime de
lucruri pe care, ca romano-catolic, nu le
trăise niciodată. De aceea, când, la
scurtă vreme după botez, a primit vizita
a doi tineri francezi, le-a spus: „Nu
cercetaţi prea mult în privinţa
Ortodoxiei. Grăbiţi-vă doar să vă
botezaţi, căci eu am făcut greşeala să
aştept atâta timp până s-o fac!” Astăzi,
aceşti tineri slujesc Domnului undeva în
Sfântul Munte, îmbrăcaţi în schima
monahală.
După multe piedici şi neîncetate
amânări, trebuie spus că în ziua stabilită
pentru botez vremea era rea, ningea
puternic, şi de aceea ni s-a sugerat să îl
amânăm. Sosise mult-aşteptata zi în
care Georges urma în sfârşit să ajungă
creştin ortodox. Dorinţa sa de a se
boteza era atât de mare, încât atunci
când igumena mănăstirii „Sfânta
Bunăvestire a Născătoarei-de-
Dumnezeu” din Ormilia i-a propus să
se boteze de Paşti, când se va mai
încălzi, Georges i-a răspuns: „Nu mai
pot aştepta. Dacă refuzaţi să mă
botezaţi, voi rămâne aici până ce mă
veţi boteza!”
Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu,
pentru rugăciunilor părinţilor şi
dragostea tuturor cunoscuţilor, Georges
a primit această sfântă taină în zorii de
ziuă ai Duminicii Ortodoxiei.
Dimineaţa, temperatura era de câteva
grade sub zero. Botezul se făcea afară, şi
apa era ca gheaţa. L-am întrebat cum se
simţea, iar el ne-a răspuns „minunat” şi
că apa era caldă. În acea clipă, faţa sa
strălucea. Râdea bucuros şi era fericit ca
45
un copil. Mulţi dintre noi aveam lacrimi
în ochi, cuprinşi de o bucurie cerească.
Buzele mele proslăveau din inimă şi
mulţumeau fierbinte lui Dumnezeu şi
iubitei noastre Maici a Domnului pentru
binecuvântările pe care le revărsaseră
asupra noastră; nici până astăzi n-am
încetat să Îi proslăvesc.
Georges s-a schimbat în zilele ce au
urmat. Devenise fericit şi plin de pace, cu
voie bună, un om complet diferit de cel
cu care trăisem până atunci, înnoit pe de-
a-ntregul. Am rămas foarte impresionată
şi l-am întrebat ce a simţit după botez, ce
se schimbase, care era deosebirea. El mi-a
răspuns clătinând din cap şi zicând: „Îmi
pare tare rău că nu-ţi pot explica, ca să
înţelegi. N-am cuvinte s-o fac, nu pot
descrie. Pot spune doar că vreau un
lucru, ca Hristos să mă ia acum. Aş vrea
să mor, căci dacă voi mai rămâne, voi
pierde ce am în lăuntru, dumnezeiescul
har mă va părăsi”.
Şi Domnul cel bun l-a auzit. După
câteva luni, s-a îmbolnăvit grav de cancer
pulmonar malign, iar doctorii i-au mai
dat două luni de viaţă. Am plecat repede
în Franţa şi n-am mai reuşit, deşi am
încercat, să luăm binecuvântare de la
sfinţia voastră, Părinte Gheorghe, şi de la
Părintele Grigorie, duhovnicul nostru.
Fericitul meu soţ avea mare dragoste şi
cinstire pentru sfinţia voastră, ca şi
pentru toţi cuvioşii părinţi ai Sfântului
Munte. Ultima „provizie” din Grecia,
una preţioasă, a fost Sfânta Împărtăşanie
primită la metoc.
Mănăstirea Grigoriu - Sfântul Munte Athos
46
Zilele noastre în Franţa au fost
amare şi grele. Doctorii ne pregătit,
spunându-ne că spre sfârşit vom avea
parte de zile şi mai grele. Curând,
cancerul a intrat în metastază,
ajungând la cap, şi Georges a paralizat
pe jumătate. În ciuda stării sale grele, el
nu contenea să propovăduiască
Ortodoxia. Când l-am sfătuit să nu mai
vorbească, mi-a răspuns: „Oamenii
trebuie să afle, căci nu cunosc”.
Oamenii stătea împrejurul patului său
şi îl ascultau uimiţi vorbind despre
minunile făcute de icoane şi despre
privegherile de 10-12 ore din Sfântul
Munte. Apoi se întorceau spre mine, ca
să le confirm cele auzite. Pentru ei,
erau lucruri ciudate şi nemaiîntâlnite.
Erau uimiţi de faptul că vă rugaţi
pentru noi acolo, la mănăstire. Georges
îşi liniştea sora spunându-i că sunt
mulţi oameni care se roagă pentru el în
Grecia şi că Dumnezeu este cu el.
Unuia dintre doctori, un mare om
de ştiinţă, foarte învăţat, i-a spus că
dacă n-a vizitat Sfântul Munte şi n-a
cunoscut Ortodoxia, n-a făcut nimic în
viaţă.
Oamenii erau foarte impresionaţi şi
de vizitele Părintelui Ilie, care venea, în
ciuda celor aproape două mii de
kilometri ce ne despărţeau, ca să ne
ajute, spovedindu-l, împărtăşindu-l şi
ţinându-i tovărăşie. Părintele Ilie ne-a
ajutat foarte mult, ca şi maicile de la
mănăstirea aflată lângă oraş.
Cu ajutorul Părintelui Ilie, i-am
 / convertiri şi minuni contemporane
spus surorii lui Georges că se botezase
ortodox şi, deşi ne aşteptam să
reacţioneze rău, ea l-a îmbrăţişat şi i-a
spus că făcuse foarte bine. Soţul meu a
început atunci să plângă de bucurie. În
aceeaşi zi, s-a spovedit şi s-a împărtăşit,
apoi, după ce Părintele Ilie a plecat, am
rămas sigură în cameră, aşezată lângă el.
Georges dormea în pace. Dintr-odată,
am simţit o mireasmă puternică, precum
tămâia, care începuse să umple
încăperea; pe când mă întrebam de unde
vine, m-am întors şi am văzut faţa lui
Georges strălucind cu un zâmbet blând.
În scurtă vreme, mireasma a dispărut.
În altă zi, obosită, tristă şi poate,
îndrăznesc să zic, deznădăjduită, m-am
aşezat pe fotoliul de lângă bolnav ca să
mă odihnesc. Nici n-am apucat să-mi
închid bine ochii, că am văzut o fetiţă
deschizând uşa şi intrând. Ea s-a
apropiat de mine, m-a atins pe umăr şi
mi-a spus să nu fiu tristă, fiindcă va sta
cu noi până la sfârşit. Era o fată de
statură mijlocie, brunetă şi purtând o
cingătoare monahală. Era foarte
frumoasă şi blândă; avea în jur de
optsprezece ani. M-am trezit şi m-am
uitat după ea, şi am simţit că nu trebuie
să mă las copleşită de deznădejde.
Această întâmplare s-a petrecut pe 10
sau 11 noiembrie (praznicul Sfintei
Muceniţe Fecioare Anastasia Romana în
Sfânta Mănăstire Grigoriu, adică 29
octombrie pe vechiul calendar).
Georges se apropia de sfârşit, şi avea
mari dureri. Zilele curgeau muceniceşte,
CONVERTIRI
însă el nu se plângea. Spunea doar,
rugându-se: „Hristoase al meu, numai
Tu ştii cât...” Ajunsese să cântărească 35
de kilograme. Pe 25 decembrie, în ziua
de Crăciun, Domnul l-a chemat la El pe
Georges; era ziua când, cu 66 de ani
înainte, văzuse pentru prima dată
lumina. Nădăjduiesc şi mă rog ca
Preabunul Dumnezeu să odihnească
sufletul fericitului meu soţ şi vă implor,
preacuvioase Părinte Gheorghe, să vă
rugaţi pentru el, pentru copii şi, în cele
din urmă, şi pentru mine,
neputincioasa, care îşi tot pierdea
răbdarea. Rugaţi-vă lui Dumnezeu să
mă miluiască şi să mă ierte.
Vreau doar să vă mai spun că la
pomenirea de patruzeci de zile a soţului
meu, pe care am făcut-o la Mănăstirea
Ormilia, unde George se botezase,
multe maici l-au văzut printre noi,
strălucind şi zâmbind.
Vă mulţumim încă o dată, sfinţiei
voastre şi părinţilor care ne-au ajutat şi
sprijinit în problemele noastre.
Ne rugăm ca Preabunul Dumnezeu
să vă întărească, să vă ocrotească şi vă
lumineze pururea.
Cu cinste şi preţuire,
Catherine Lesier
Traducere de Radu HAGIU
Preluat din revista „Aghios Grigorios”,
Sfânta Mănăstire Grigoriu din Sfântul
Munte, nr. 18
47
Picături de nădejde din lacrimile sfinţilor
Minuni contemporane - Sf. Lavrentie al Cernigovului
Inaugurăm în acest număr rubrica Minuni contemporane, pentru a avea mărturia faptului că
harul cel dumnezeiesc este lucrător „până la sfârşitul veacurilor” pentru cei care îşi caută
mântuirea cu credinţă. Începem cu Sf. Lavrentie al Cernigovului, mare sfânt şi prooroc
contemporan, a cărui zi de pomenire este 7 ianuarie.

S-a născut în anul 1868 şi a fost atras
din tinereţe de viaţa monahală,
călugărindu-se la mănăstirea Sfintei
Treimi din Cernigov (Ucraina), cu
numele de Lavrentie. A fost hirotonit
ieromonah în 1895, şi apoi ridicat la
rangul de egumen. Mereu plin de
bucurie, chipul său radia dragostea pe
care le-o purta tuturor. Această dragoste
a fost rodul rugăciunii cu care se
îndeletnicea de la o vârstă fragedă.
După o boală de câteva luni, Stareţul
Lavrentie a adormit, de praznicul
Epifaniei (Botezul Domnului), în 1950,
aşa cum însuşi spusese mai înainte.
Trupul său a rămas în biserica de jos
vreme de patruzeci de zile. Una din
maici poveşte cum, la al treilea ceas al
dimineţii, a auzit cu limpezime cântarea
unui cor de nenumărate glasuri. A dat
fuga în chilia unde zăcea răposatul, dar
acolo era linişte; doar un preot citea tăcut
Evanghelia. Înspăimântată, îi spuse că
auzise cântări. Acesta rămase uimit şi îi
zise că sufletul răposatului fusese
întâmpinat în rai de către îngeri.
Stareţul spunea că locul unde se
păcătuieşte se va pustii cu siguranţă.
Surorile l-au întrebat cum de ştie toate
acestea şi el a răspuns: „După cum boabele
de grâu dintr-un pahar le văd toţi, tot aşa şi
eu văd gândurile fiecăruia”(p. 54).
O călugăriţă îi citea părintelui pravila
şi a aţipit; trezindu-se, a privit speriată
la dânsul. Ochii stareţului erau ca de
foc. Se ruga (p. 71).
Una din monahiile mănăstirii suferea
puternic din cauza unei boli şi l-a
întrebat pe părintele cum să mai rabde
asemenea dureri. El i-a spus: „Cu cât
suferi mai mult, cu atât răsplata va fi
mai mare” (p. 72).
Sfântul şi bunul păstor Lavrentie
plângea adesea în timpul rugăciunii şi
repeta cu lacrimi aceste cuvinte: „Aici,
pe acest pământ, Domnul a dăruit
libertate fiecărui om. El poate asculta o
cântare, se poate desfăta cu aceasta,
poate lăuda pe Domnul cu gura şi cu
inima, dar în viaţa viitoare nu va fi aşa.
Doar acela va putea asculta şi se va
putea desfăta, pe care l-a învrednicit
Domnul, pentru că multele păcate şi
viaţa păcătoasă îl lipsesc pe om de
acestea pentru vecie” (p. 90).
„Cum să mă mântuiesc, părinte?” l-a
întrebat o femeie pe stareţ. „Mergi şi
cântă «Slavă întru cei de sus lui
Dumnezeu şi pe pământ pace» Trebuie
să ai pace în suflet. Mântuirea nu este
grea, dar înţeleaptă. În aceste timpuri
trebuie să fii înţelept – a adăugat
stareţul – şi te mântuieşti” (p. 98).

48
 / convertiri şi minuni contemporane

„Fiica mea este soră medicală, îi povestea

părintelui o roabă a lui Dumnezeu. Şi-a
îngropat soţul şi copiii şi se află într-o
mare durere, iar credinţa îi este slabă.
Adesea vorbeşte de sinucidere. Tare mă
mai neliniştesc pentru dânsa. Rugaţi-vă,
părinte, pentru ca Domnul să o
înţelepţească!” „Se va întoarce în ziua în
care tu vei trece la Domnul, a spus
părintele, te va îngropa creştineşte, te va
pomeni şi se va ruga pentru tine”. Am
mulţumit stareţului şi am plecat acasă cu
bucurie în inimă.
Povestirea fiicei: „Când a murit mama, m-
am hotărât cu tărie să mă sinucid,
făcându-mi o injecţie cu o doză
corespunzătoare de somnifere. Când
mama era moartă în sicriu, am luat o fiolă
şi o seringă şi m-am apropiat să-mi iau
rămas bun şi, pentru ultima dată, să văd
pe cel mai scump om de pe lume, care a
plecat din viaţa mea. Cum m-am aplecat
spre ea, mâna ei, care nu se răcise încă, a
lovit cu toată puterea seringa şi fiola.
Toate au căzut din mână şi s-au spart în
cele mai mici bucăţele. Atât de tare m-am
speriat încât am ţipat: «Mamă, nu mai
fac!» şi am căzut fără simţire.
Cele întâmplate au schimbat totul în
mine: am început să privesc altfel viaţa şi
pe oameni, am înţeles adevăratul sens al
vieţii creştine şi am devenit un om
credincios. Cu mila lui Dumnezeu şi cu
rugăciunile stareţului Lavrentie focul
credinţei luminează în sufletul meu şi eu
mă căiesc cu lacrimi pentru viaţa trecută,
mă rog pentru mama mea Domnului şi Îi
mulţumesc pentru milostivirea Sa cea
negrăită” (p. 148).

Din Sfântul Lavrentie al Cernigovului,

Viaţa, învăţăturile, minunile şi acatistul,
ed. Cartea Ortodoxă şi ed. Egumeniţa
49
Actualitatea în Biserică
Simpozion dedicat drepturilor omului la
Patriarhie
În luna decembrie a avut loc, la Palatul
Patriarhiei, Simpozionul internaţional cu
tema „Demnitate şi justiţie pentru toţi”,
consacrat celei de a 60-a aniversări a
Declaraţiei Universale a Drepturilor
Omului, organizat de Institutul Român
pentru Drepturile Omului, Patriarhia
Bisericii Ortodoxe Române şi Arhidieceza
de Bucureşti a Bisericii Romano-Catolice
ş.a. Participanţii au dat publicităţii un
„apel” prin care îşi declară „conştiinţa
importanţei esenţiale” a Declaraţiei
Universale şi „convingerea că Bisericile au un
potenţial deosebit în cultivarea respectului
pentru demnitatea umană, iar dialogul dintre
ele, instituţiile statului şi societatea civilă
reprezintă o resursă valoroasă pentru crearea
unui climat social favorabil respectării efective a
drepturilor şi libertăţilor pentru toţi”.
Mai mult, în acelaşi apel se legitimează
sistemul de drepturi ale omului cuprins în
„Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
Europene, proclamată la 13 decembrie 2007,
odată cu semnarea Tratatului de la Lisabona.”
Este surprinzător acest pasaj deoarece,
după cum se ştie, Tratatul de la Lisabona
nu este încă în vigoare, fiind respins de
Irlanda, ţară majoritară catolică şi una din
puţinele în care avortul nu este permis prin
lege. Tratatul urmează să fie în vigoare
după ce va fi ratificat de fiecare ţară în
parte. Aşadar, la acest simpozion
bisericile participante şi-au dovedit
atitudinea lor pro-Uniunea Europeană,
luând drept reper istoric (deja!) un Tratat
care nici măcar nu este încă în vigoare.
Chestiunea este cu atât mai intrigantă
cu cât sistemul de drepturi ale omului
este cu totul volatil în Uniunea
Europeană. De pildă, unul din motivele
pentru care poporul irlandez a respins
prin vot Tratatul de la Lisabona era teama
că ar putea fi impusă, de la Bruxelles, o
legislaţie pro-avort. Temerile sunt
provocate de faptul că Adunarea
Parlamentară a Consiliului Europei a
adoptat deja o recomandare
(deocamdată...) pentru ţările membre
pentru adoptarea avortului ca drept al
omului (!). Problema este foarte sensibilă,
deoarece Consiliul Europei este conştiinţa
juridică a U.E., forul care a generat sus-
pomenita Cartă a drepturilor
fundamentale europene (asupra acestei
teme vom reveni mai pe larg în numerele
următoare).
Aşadar, sistemul de drepturi al U.E.
este unul volatil, definit de majorităţile
politice care controlează instituţiile
europene, luând forma ideologică a
curentelor de stânga (de unde trimiterile

Ăştia, occidentalii, sunt mai răi decât comuniştii. Ei au spus „Drepturile Omului”. Dar
pentru că omul este plecat din tinereţile lui spre cele rele, el spune: „Am dreptul să fac
orice fărădelege pentru că aşa vreau eu!” Adică dă libertate la patimi. Ăştia vin cu
vicleşug şi caută să te câştige încet-încet, nu te luptă pe faţă.
Părintele Dionisie de la Colciu

50
 / în actualitate

traume emoţionale”. Diferenţa faţă de

celelalte tenative de racolare ale sectei a
fost că, în Timişoara, scientologii au avut
parte de o primire bună de la...
mitropolitul BOR al locului, ÎPS Nicolae.
Scandalurile în care este implicată secta
scientologilor sunt nenumărate şi se
extind de la acuze de acţiuni criminale şi
fraudă până la scandalurile de can-can.
„Succesul” sectei este explicabil prin
faptul că multe vedete fac parte din ea,
două nume mai cunoscute fiind Tom
Cruise şi John Travolta, sau oameni de
afaceri ca Donald Trump. Ultimul scandal
este legat de moartea fiului lui John
la justiţia socială), multiculturaliste -
Travolta, care, suferind de autism, nu a
drepturile de afirmare juridică şi
fost tratat, pe motivul că scientologia nu
propagandă ale homosexualilor şi lesbiene.
recunoaşte existenţa bolilor psihice.
Acestea sunt drepturile omului pe care
Scientologii sunt contestaţi dur în ţări
reprezentanţii bisericii le-au asumat ca
ca Belgia, Germania, unde secta este
fiind „esenţiale” pentru demnitatea
considerată o organizaţie
omului!?... Cert este că, într-adevăr,
neconstituţională, în Franţa, unde este
bisericile pot fi un instrument foarte
acuzată de manipularea mentală a
prolific („potenţial deosebit”) de legitimare
membrilor săi şi în Rusia unde nu au
a sistemelor juridice europene, sarcină de
aprobare oficială pentru desfăşurarea
care unele par a se achita cu deosebit zel.
activităţii. În anul 1997, în Grecia, în urma
(I.B.)
unui proces penal a fost scoasă în afara
legii mişcarea scientologilor.
Scientologii, recomandaţi de ÎPS Nicolae
„Învăţăturile” sectei sunt o aiureală
al Banatului
„Biserica” Scientologică, una dintre
sectele cele mai periculoase şi implicate în
scandaluri internaţionale, a ajuns şi în
România, şi nu oricum, ci printr-o lansare
oficială în Timişoara, dar şi cu misiuni de
voluntariat făcute în alte oraşe ale ţării,
cum ar fi în Iaşi sau în Cluj. Expoziţia din
Timişoara a fost făcută cu „fast” şi cu tot
dichisul, sub acoperirea unei campanii
„umanitare” centrată pe probleme de
genul – „dependenţa de droguri,
problemele familiale şi chiar boli sau

51
 rodul adevăratei iubiri creştine? Oare nu
chiar Mântuitorul le spune fariseilor şi
cărturarilor „morminte văruite” şi „fii ai
diavolului”? Nu ne învaţă Fiul lui
Dumnezeu să ne păzim de proorocii
mincinoşi, de lupii în piele de oaie care
vor să risipească turma precum aceşti
păgâni care caută să sfâşie Trupul
Bisericii? Oare dragostea pe care o invocă
mitropolitul Banatului prin actele sale ar
putea să cuprindă şi pe fraţii mai mari ai
scientologilor, membrii „bisericii” lui
ÎPS Nicolae Corneanu Satan? (I.B.)

înspăimântătoare, un delir bolnav al unui Patriarh-manager pentru vremuri de

scriitor de S.F., Lafayette Ron Hubbard, care criză în Rusia?
susţine că oamenii sunt de fapt nişte fiinţe În Rusia pregătirile pentru alegerea
cu origini extraterestre, numite Tetani, noului patriarh sunt în toi, având în
aduşi aici, pe Pământ, acum 75 de milioane vedere că alegerea sa va avea loc între 27-
de ani de către Xenu, stăpânul întregii 29 ianuarie a.c. Deşi controversele legate
galaxii, iar de atunci s-ar reîncarna de împrejurările morţii patriarhului
continuu. Tetanii ar fi fost însă, la un Alexie al II-lea nu au fost lămurite, atenţia
moment dat, contaminaţi de către Tetanii este orientată deja către cel ce va ocupa
Corporali, astfel că oamenii ar trebui să se scaunul patriarhal şi direcţia pe care va
detoxifieze pentru a deveni puri în viaţa înscrie Biserica Rusă.
următoare (deci un fel de gnosticism O direcţie care poate fi decriptată din
grosier combinat cu literatură de SF de unele declaraţii publice ale
mâna a opta). personalităţilor B. O. Ruse sau chiar ale
Cu toate aceste fapte strigătoare la cer,
ÎPS Nicolae Corneanu, contactat de
reprezentanţii sectei, a afirmat că
„expoziţia” lor „e o idee foarte bună, care, sunt
sigur, va fi apreciată de populaţia oraşului”
(cf. Evenimentul zilei 18.12.2008.)
Nu ar trebui să ne mire aceste afirmaţii
venite din partea lui ÎPS Nicolae care, anul
trecut în luna iulie, îl invita pe Billy
Graham, predicator neoprotestant (baptist)
de mare popularitate, să susţină „o cruciadă
evanghelică” de proporţii în Timişoara.
Deschiderea şi solidaritatea pe care o
Diaconul Andrei Kuraev
arată ÎPS Nicolae eterodocşilor să fie oare
52

Mitropolitul Chiril al Smolenskului şi Papa Benedict XVI la Constantinopol, în noiembrie 2006.
mitropolitului Chiril, locţiitorul de
patriarh.
Astfel, cunoscutul diacon şi profesor al
Academiei de Teologie de la Moscova,
Andrei Kuraev, este de părere că Sinodul
ar trebui să respingă perspectiva unei
alegeri „cuminţi” şi, dimpotrivă, să
purceadă la alegerea unui patriarh
„manager pentru vremuri de criză”. Diaconul
Kuraev crede, de asemenea, că e timpul
unor „eforturi extreme” (fără să fie foarte
clar ce direcţie ar trebui să aibă aceste
eforturi extreme...) din partea Bisericii.
Andrei Kuraev, după ce a respins vreo
împărţire a taberelor în B. O. Rusă în
„conservatori” şi „modernişti” a mai
declarat că este greşit să se considere că
actualul locţiitor de patriarh, mitropolitul
Chiril, ar fi un modernist, deoarece ar fi de
partea valorilor tradiţionale creştine şi un
critic al ideologiei consumeriste şi liberale.
Actualul locţiitor de patriarh,
mitropolitul Chiril, a declarat, la rândul
/ în actualitate
său, că „atitudinea faţă de non-ortodocşi
trebuie să rămână în cadrele tradiţiei teologice
şi ale Sfinţilor Părinţi”. Pomenind activitatea
Sf. Nou-mucenic Arhiepiscopul Ilarion,
Chiril a menţionat că sfântul episcop
respingea „teza ramurilor”, care pretinde
că toate confesiunile creştine provin din
acelaşi trunchi comun. Mitropolitul a
continuat cu exemple din viaţa Sf. Ilarion,
care a întreţinut o corespondenţă cu un
anume Robert Gardiner, funcţionar al
Conferinţei Mondiale a Creştinătăţii
(viitorul Consiliu Mondial al Bisericilor),
corespondenţă în urma căreia Gardiner ar
fi devenit... aproape ortodox (ceea ce spune
multe despre eficienţa propovăduirii
ortodoxiei prin CMB. Se pare că nici măcar
sfinţii nu pot converti deplin prin
intermediul acestei instituţii). Mitropolitul
Chiril a afirmat, de asemenea, că „apărând
şi păstrând puritatea Ortodoxiei, trebuie să
împărtăşim credinţa ortodoxă celor de aproape şi
celor de departe, aşa cum a făcut-o Sf. Ilarion”.
53
 Apreciind aceste afirmaţii ale
locţiitorului de patriarh, trebuie să
observăm, în acelaşi timp, că se încearcă
o subtilă legitimare de către mitropolitul
Chiril a participării Rusiei la Consiliul
Mondial al Bisericilor. Nu ar fi, de altfel,
o premieră pentru respectivul ierarh, dar
acum argumentele sunt aduse în aşa
manieră încât să se îndepărteze
bănuielile legate de „modernismul”
mitropolitului Chiril precum şi să
mulţumească exigenţele tradiţionaliştilor
ruşi, mult mai puternici decât în alte ţări
ortodoxe. În ceea ce priveşte argumentele
în sine, ele nu au consistenţă, deoarece se
bazează pe un sofism subtil: identificarea
dialogului şi a nevoii împărtăşirii
credinţei ortodoxe curate cu participarea
Bisericii Ortodoxe Ruse la Consiliul
Mondial al Bisericilor. Oare este chiar
atât de necesar ca dialogul ortodocşilor
cu ne-ortodocşii să fie dus prin
intermediul CMB? Sau, oare, CMB a fost
creat tocmai pentru ca nu cumva apa
curată a Ortodoxiei să ajungă nepătată şi
neîntinată la cei care ar înseta după ea?
Oare Sfinţii Părinţi aveau nevoie de cadre
instituţionale create de eretici pentru a îşi
propovădui credinţa celor ce şedeau „în
întuneric şi în umbra morţii”?
Mitropolitul Chiril slujind la înmormântarea Patriarhului Alexie al II-lea
54
Spunem acestea deoarece Comisia
Sfintei Chinotite a Muntelui Athos pentru
probleme dogmatice a transmis în 2008
întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe un
„Memoriu asupra participării Bisericilor
Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor”,
în care se arată că CMB are ca scop să
cultive unitatea creştinilor prin
recunoaştere reciprocă a confesiunilor
creştine şi nicidecum să caute sincer
Adevărului unic, credinţa ortodoxă cea
adevărată. Aşa cum arată memoriul,
premisele şi metodologia dialogului dus
în cadrul CMB sunt pur protestante,
singurul efect al participării ortodocşilor
la această instituţie fiind slăbirea lor în
fidelitatea faţă de credinţa proprie. Sfânta
Chinotită a cerut, în urma acestor
constatări, retragerea Bisericilor Ortodoxe
din CMB, tocmai pentru că roadele
participării ortodoxe nu numai că lipsesc,
dar au repercusiuni negative pentru
ortodocşi (prin instituirea unor obiceiuri
ca rugăciunile în comun, prin
desemnarea monofiziţilor drept
ortodocşi, pentru a enumera doar două
din realizările CMB...). Oare la Patriarhia
Moscovei va urma un arhiereu în ton cu
vremurile, un „manager” al crizei, dacă
tot a fost ea declanşată...? (I.B.)
 / în actualitate

Fericiţi cei prigoniţi. Martiri ai

temniţelor româneşti

A apărut de curând, prin osteneala

monahiilor de la Mănăstirea Diaconeşti,
albumul intitulat Fericiţi cei prigoniţi.
Martiri ai temniţelor româneşti, publicat
de Editura Bonifaciu. Albumul, tipărit în
condiţii grafice deosebite şi la un preţ
accesibil, îşi propune să pună în faţa
cititorului pildele vii ale celor care,
trecând prin închisori, torturi, prigoniri
şi ademeniri la trădare, le-au depăşit pe
toate prin puterea credinţei lucrătoare
prin iubire.
Cel care caută să aibă o vedere de
ansamblu a prigonirilor veacului trecut
are nevoie de acest document în care au
fost aduse laolaltă mărturiile
supravieţuitorilor prigoanelor alături de
fotografiile celor prezentaţi.
Cartea arată că războiul împotriva lui
Dumnezeu şi a lucrurilor mâinilor Sale a
luat, în sec. XX, forma bolşevismului,
formă extremă şi anticipatoare pentru
vremurile de pe urmă. Forma aceasta de
război nu s-a mulţumit să Îl excludă pe
Dumnezeu din treburile publice, să Îl
scoată afară din cetatea văzută, ci a
căutat, prin tortură şi ucidere, să smulgă
chipul lui Dumnezeu chiar din sufletul
omului, din cetatea cea nevăzută. De
aceea, exemplele martirilor veacului
trecut sunt, pentru noi, confruntaţi cu
acelaşi război, dar dus în forme mai
perfide şi subtile, repere care să ne
ghideze în mod cât se poate de concret
în răutatea vremurilor pe care le trăim.
Albumul conţine o introducere
ilustrată a naşterii comunismului prin
uciderea ţarului, conducătorului legiuit
al Rusiei pravoslavnice, şi prin
demolarea marilor biserici ale oraşelor
ruseşti. Sunt evocate în pagini ample
pildele de biruinţă martirică din
„fabricile de mucenici”, închisorile
comuniste, centre de exterminare şi
reeducare a celor care îndrăzniseră să
opună minciunii Adevărul şi apostaziei
credinţa. Astfel de pilde sunt ascunse
ochilor celor orbiţi de duhul răutăţii şi
al uciderii dar şi de ochii celor
indiferenţi şi nepăsători la răstignirile
aproapelui lor...
Încheiem scurta noastră prezentare
printr-un citat din „Cuvântul înainte” al
albumului-document: „aruncaţi zeci de
ani în temniţe ucigaşe, împuşcaţi în munţi
sau deportaţi în lagărele morţii din Siberia,
românii au pătimit pentru credinţa în
Dumnezeu şi în rostul creştin al acestui
neam. Lupta lor n-a fost una politică. Ea nu
s-a purtat, în ultima instanţă, cu ighemonii
acestui veac, ci cu înseşi puterile,
începătoriile şi stăpâniile întunericului. Şi
55

pătimirile lor i-au învrednicit de har, căci
«suferinţele pe cruce, celor răstigniţi li se
prefac în izvor de daruri neajunse pentru
alţii» (Arhim. Sofronie Saharov). Ei sunt noii
martiri ai pământului românesc, înfrăţiţi în
duh cu mărturisitorii din toate celelalte state
foste comuniste”.
Pentru a ne adăpa şi noi la izvorul cel
neajuns de daruri este necesar să
cunoaştem, să cinstim şi să pomenim
pururea jertfa celor din închisori. Căci ei
sunt cei despre care se scrie în
Apocalipsă: „Şi când a deschis pecetea a
cincea, am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor
înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi
pentru mărturia pe care au dat-o. Şi strigau
cu glas mare şi ziceau: Până când, Stăpâne
sfinte şi adevărate, nu vei judeca şi nu vei
răzbuna sângele nostru, faţă de cei ce locuiesc
pe pământ? Şi fiecăruia dintre ei i s-a dat câte
un veşmânt alb şi li s-a spus ca să stea în
56
tihnă, încă puţină vreme, până când vor
împlini numărul şi cei împreună-slujitori
cu ei şi fraţii lor, cei ce aveau să fie omorâţi
ca şi ei” (Apocalipsa după Ioan 6, 9-11).
Mucenicii noştri stau acum în tihna
Celui neajuns, „până când vor împlini
numărul şi cei împreună-slujitori cu ei şi
fraţii lor, cei ce aveau să fie omorâţi ca şi
ei”. Iar frunzele smochinului au
început să se-nverzească, spre plinirea
cuvântului şi a numărului celor
împreună-slujitori mucenicilor din
închisori... (I.B.)
Scandalul Vatopedi
Din luna septembrie, scandalul
„afacerii Vatopedi” ţine prima pagină
a anumitor ziare greceşti, Sfânta şi
Marea Mănăstire a Vatopediului din
Muntele Athos găsindu-se în
epicentrul atenţiei publice datorită
cedării anumitor terenuri aflate în
proprietatea Mânăstirii, în speţă, lacul
Vistonida, în schimbul unor imobile
folosite la Olimpiada din 2004, aflate în
proprietatea statului grec. Tranzacţia a
provocat multe comentarii
nefavorabile Mânăstirii, ziariştii
prezentând Mânăstirea ca pe „o mare
întreprindere” care, pentru a câştiga
mari sume de bani, s-ar fi folosit de un
ministru al actualului guvern.
Într-o perioadă de criză economică,
Sfânta Mânăstire este prezentată de
mass-media şi de politicieni ca şi cum
ar fi câştigând sute de milioane de
euro. Egumenul este prezentat de
aceeaşi mass-medie ca unul care
călătoreşte cu elicopterul sau ca fiind
în permanent contact şi în relaţie de
afaceri cu mai marii întreprinzători din

Atena şi Thessalonic etc.
Deşi nu stau în picioare, aceste
acuzaţii au sarcina, în afară de
zdruncinarea credinţei creştinilor, de a
deschide calea pentru o viitoare separare
a Statului de Biserică şi pentru
confiscarea (a câta oară în decursul
istoriei ?) proprietăţilor Bisericii de către
Stat.
Credem că Sfânta Mânăstire a
Vatopediului va avea un răspuns
adecvat şi va lumina pe acei credincioşi
care au îndoieli în privinţa averilor
Sfintelor Mânăstiri şi care spun că acest
lucru este străin de aşezarea
duhovnicească a Sfântului Munte.
Activitatea filantropică săvârşită de
Mănăstire este estimată, chiar de către
cei care aduc acuzaţii Mânăstirii, a fi de
trei ori mai mare decât cea declarată
oficial Statului.
Ştim că de fiecare dată când cei la
putere se găsesc în poziţii dificile, apar
scandaluri legate de Biserică. Acelaşi
lucru se petrece şi în acest caz.
/ în actualitate
Monahul Gherman preia
îndatoririle Egumenului Efrem
Sinodul conducător al Sfintei
Mânăstiri a Vatopediului alcătuit din cei
8 întâistătători ai Mânăstirii a hotărât
cine va fi cel care va prelua locul
Egumenului Efrem: este vorba de
Monahul Gherman, care va exercita
îndatoririle administrative și de
conducere, adică exact ceea ce ceruse
Patriarhul Ecumenic Vartolomeu
(retragerea cât mai degrabă a acestor
îndatoriri de la Egumenul Efrem).
Deocamdată titlul de Egumen îi
rămâne Arhimandritului Efrem, care va
continua să fie conducătorul
duhovnicesc al Mânăstirii
.
Răspunsul Sfintei Mânăstiri a
Vatopediului adus acuzaţiilor privind
schimbul de proprietăţi
Cu adâncă tristeţe, Sfânta noastră
Mănăstire se vede silită să facă prezenta
înştiinţare. Cu un mare sentiment de
responsabilitate, mai întâi faţă de
Mănăstirea Vatopedi - Sfântul Munte Athos
57
 Mânăstiri.
Au urmat şi alte recunoaşteri,
precum cea a Consiliului Consultativ
Suprem, şi care au devenit ulterior
recunoscute prin diverse Hotărâri
Guvernamentale (emise din 1998 şi până
în 2004).
În anul 2000, prin hotărârea plenului
Consiliului Legislativ de Stat a fost
judecată favorabil Mânăstirii problema
administrării lacului Vistonida şi
recunoscută prin Hotărâre de Guvern.
În ciuda dreptului Mânăstirii,
începerea efectivă a administrării lacului
nu a putut avea loc din cauza
problemelor create de diverse
intervenţii, Consiliul Consultativ din
multcredinciosul popor elen, dar şi faţă de
2004 hotărând că nu poate avea loc
prezenţa milenară a Sfintei noastre
datorită reexaminării cazului deja decis
Mânăstiri, fiind vorba despre a se face
în ultimă instanţă. Prin hotărârea
auzit adevărul în ceea ce priveşte
aceasta a fost recunoscut încă odată
problema Metocului lacului Vistonida, vă
dreptul de proprietate al Sfintei
facem cunoscute următoarele:
Mânăstiri şi inexistenţa vreunui alt
Lacul Vistonida cu suprafeţele riverane
motiv pentru continuarea litigiului.
adiacente au aparţinut Sfintei şi Mari
De atunci încolo, factorii de decizie
Mânăstiri a Vatopediului fără întrerupere
locali au creat dificultăţi, încheiate prin
din anul 1080 şi până la transferul în
emiterea Hotărârii nr. 15/2004 a
proprietate publică. Drepturile Mânăstirii
Consiliului Legislativ de Stat, avizate şi
se sprijină pe hotărârile Împăraţilor
de ministrul atunci în funcţie, pe baza
bizantini respectate şi de către otomani şi
căreia a fost începută procedura de
adeverite de hotărâri patriarhale.
schimbare a proprietăţii lacului şi
După independenţă, mai exact în 1924,
terenurilor riverane cu alte proprietăţi
a fost publicat decretul prin care Statul
publice, estimat fiind de către Stat ca
Elen recunoştea drepturile de proprietate
fiind imposibil de efectuat returnarea în
ale Mânăstirii şi renunţa la orice eventuală
natură a respectivului lac.
pretenţie, drept pentru care Mânăstirea
Astfel, prin aceste caracteristici
ceda domeniului public 25.000 de hectare
limpezi şi legale se poate rezuma
în regiunea Halkidiki pentru a fi folosite la
întreaga problemă care a constrâns
stabilirea refugiaţilor. Astăzi în acel loc se
Sfânta Mânăstire să emită, în consecinţă,
găseşte oraşul Nea Triglia, construit de
actualul comunicat.
refugiaţi.
Sfânta Mânăstire conştientizează
În 1994, Administraţia locală a regiunii
deplin propria responsabilitate,
Xanthi a contestat dreptul Mânăstirii
interesul strict duhovnicesc şi intenţiile
asupra insulei Ada Buru. Problema a fost
filantropice, de la care nu ne vom abate
înaintată Consiliului Public Consultativ
în nici un chip. Deplângem scandalul
Funciar, care a recunoscut printr-o
provocat în lipsa oricărei
hotărâre în unanimitate dreptul Sfintei
58

responsabilităţi din partea Mânăstirii.
Suntem nevoiţi, în cele din urmă, să
ne referim la dispoziţiile Procuraturii
Atenei cu nr. 07/57 şi 08/22, emise datorită
acuzaţiilor anonime şi din presă, dar şi
datorită acuzaţiei referitoare la legalitatea
întregii proceduri vizând dobândirea
drepturilor de către Mânăstire asupra
lacului Vistonida, evaluării întinderii şi
valorii proprietăţii, precum şi schimbării
de imobile. Investigările efectuate în
urma mandatelor cu nr. 15.192/2008 şi
6.255/2008 ale Procuraturii Atenei nu au
probat nici o neregulă şi au fost depuse la
arhivă conform articolului 43 KPD.
Promovarea lucrării monahilor nu
este reflectată de starea şi însuşirile
acestora. Aşa precum, din nefericire,
suntem forţaţi să facem cunoscut,
activitatea noastră filantropică va
continua precum urmează: două
milioane de euro sunt oferiţi anual pentru
burse, ajutoare pentru familii sărace,
bolnavi şi întemniţaţi, tabere şi fundaţii,
organizaţii bisericeşti din Grecia, Cipru,
Rusia, România, Serbia, Africa, precum şi
altor Mânăstiri şi organizaţii bisericeşti
din America. Cea mai de preţ lucrare este
în desfăşurare: azilul de bătrâni în
valoare de cinci milioane de euro.
În afara acestei încercări, trebuie să
subliniem că Vatopediul a devenit
/ în actualitate
chinovie în 1990 şi a restaurat 35000 de
metri pătraţi din suprafaţa grupului de
clădiri aparţinând Sfintei Mânăstiri şi
estimat a fi fost construit în secolul al X-
lea d.H., având responsabilitatea salvării
unor valori şi relicve culturale şi istorice
inestimabile, conservarea şi redarea
mediului şi locului istoric al Mânăstirii,
acordarea gratuită de găzduire a peste
25000 de închinători anual.
Lăsăm la aprecierea, judecata şi
mărturia celor care cunosc lucrarea
noastră sau care ne-au vizitat şi chemăm
pe toţi cei care doresc să viziteze Sfânta
noastră Mânăstire pentru a se încredinţa
de lucrarea care se săvârşeşte.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, ne
continuăm în tăcere lucrarea veche de
1000 de ani în slujba Ortodoxiei şi
Neamului.
Ştim că monahismul necesită jertfire
şi slujire şi că trebuie să fim întotdeauna
pregătiţi pentru acestea.
Ne rugăm să înceteze zgomotul care
amărăşte credincioşii şi pe noi îndeosebi,
deoarece ne desprinde de la îndatoririle
noastre duhovniceşti.
Cu dragoste întru Domnul,
Frăţia Sfintei şi Marii Mânăstiri a
Vatopediului, Sfântul Munte, 5
Septembrie 2008
(Grupaj preluat după Orthodoxos Typos)
59
Am primit la redacţie: Concursul
Internaţional de Fotografie Ortodoxă 4
şi-a desemnat câştigătorii
Matei şi Maria Schînteie din judeţul
Covasna au lansat, în luna iunie 2008, la
Bucureşti, în cadrul Târgului
Internaţional de Obiecte Bisericeşti
(T.O.B. - 2008) organizarea unui concurs
internaţional de fotografie ortodoxă, din
întreaga lume, cei doi fiind iconari de
3
profesie.
De anul nou au fost desemnaţi şi
câştigătorii acestui concurs, fotografiile
premiate putând fi vizionate pe situl
organizatorilor:
www.comandaicoane.ro/index_confoto.html

1. Locul I - Tanjica Perovic, The Great Entrance 2

2. Locul II - Vladimir Gogic, Theophany - Cross
3. Locul III - Vladimir Neelov, Sharing the Blessed
Fire
4. Menţiunea I - Jaroslaw Charkiewicz, Nuns of
Zwierki Monastery

60

Actualitatea laică
Cipuri în paşapoarte şi permise de
conducere în 2009: control şi etichetare
electronică a persoanei umane
România este unul din statele cele
mai avansate tehnologic în aplicarea
directivelor europene de „securitate” (a
se citi „control al populaţiei”) în ceea ce
priveşte actele de identitate personală.
Încă din aprilie 2006 guvernul se
angajase în faţa Comisiei Europene să
introducă paşapoarte biometrice
începând din 1 ianuarie 2007. Întârzierile
au fost sancţionate prompt de oficialii
europeni, care au declanşat procedura
precontencioasă, premergătoare aplicării
unor sancţiuni severe.
B.O.R. a avut o reacţie legată de
introducerea acestor tipuri de
paşapoarte, în anul 2006. Oficialii B.O.R.
nu au avut însă vreo problemă cu
dispozitivul electronic al cipului şi cu
faptul că acesta va conţine date până
acum niciodată legate de identificarea
persoanei (o poză digitală, amprentele,
distanţa interpupilară şi amprenta
pupilară) ci cu faptul că... monahii nu au
voie să se pozeze cu capul descoperit.
Guvernul a dat curs acestei cereri în
sensul specificat de B.O.R. şi a modificat
legea.
Aşadar, Centrul Naţional Unic de
Personalizare (ce ironie, n.n.) a
Paşapoartelor Electronice a început din
acest an să producă noile tipuri de
paşapoarte biometrice. Cipul inserat va
fi scanat automat de dispozitivele
electronice din unităţile vamale punând
datele conţinute la dispoziţia
autorităţilor. Aplicarea acestor standarde
/ în actualitate
de control al persoanei se face în
virtutea Regulamentul nr. 2252/2004 al
Consiliului Europei. De la regulament
sunt exceptate câteva ţări europene, ca
Danemarca, Marea Britanie şi Irlanda,
care şi-au negociat o anume autonomie
faţă de regulile spaţiului Schengen.
Administraţia română se mândreşte,
de altfel, cu faptul că ar fi singurul stat
din lume care emite un model de
paşaport electronic care cuprinde, chiar
de la momentul introducerii, ambele
elemente de identificare, respectiv
imaginea facială şi amprentele digitale.
„Argumentele” oficialilor europeni
pentru „necesitatea” introducerii
cipurilor în actele de identitate
personale se referă la: 1. armonizarea
elementelor de securitate ale actelor de
identitate naţionale, adică existenţa
unor acte cu elemente unice de
identificare pe plan european; 2.
existenţa unor standarde de securitate ale
actelor de identitate, adică stocarea de
date personale pe dispozitive
electronice cât mai „avansate”.
1. Cerinţa „armonizării” elementelor
de securitate ale documentelor de
identitate înseamnă de fapt unificarea
sistemelor de urmărire şi identificare a
cetăţenilor pe întreg teritoriul U.E. Se
observă că ridicarea obligativităţii
vizelor dintre ţări, unul din aşa-zisele
avantaje clamate ale Uniunii Europene,
nu acordă cetăţenilor o libertate de
circulaţie reală, ci este doar un pretext
pentru mai mult control asupra
persoanei umane. Obligativitatea
vizelor este înlocuită de un sistem de
supraveghere mult mai perfecţionat şi
61

complex faţă de vechiul sistem al
graniţelor naţionale, un sistem în care
toate mişcările şi deplasările persoanei
umane pot fi stocate, datorită cipului
electronic inserat în documentele de
identitate personale, într-o bază de date
aflată la dispoziţia oficialilor europeni.
2. Aşa cum publicaţiile din occident
au arătat, elementele de securitate ale
paşapoartelor cu cipuri nu sunt deloc
imbatabile. Au existat numeroase
spargeri ale codurilor de securitate de
către hackeri sau experţi, în Marea
Britanie, Germania, Belgia, etc. ceea ce
arată că paşapoartele cad testul
securităţii datelor personale. Desigur,
pentru controlarea mişcărilor persoanei
sunt dispozitive excelente. Iarăşi se
dovedeşte că securitatea actelor de
identitate este doar un pretext şi că
măsura nu este destinată minorităţii de
falsificatori de acte, insignifiantă faţă de
numărul cetăţenilor oneşti, ci tocmai
majorităţii populaţiei şi controlării
acesteia.
62
Un alt pas în direcţia controlării şi
etichetării persoanelor umane este noul
permis de conducere ce va intra în
vigoare tot în anul 2009. Permisul va
avea încorporat un cip ce va conţine
datele personale ale deţinătorului, date
vor putea fi citite de orice poliţist din
Europa, într-un mod asemănător
paşapoartelor...
Această iniţiativă premerge celei
prin care buletinele de identitate vor fi
dotate cu un astfel de cip electronic.
Dat fiind faptul că acest subiect este de
o importanţă deosebită pentru cei care
conştientizează finalitatea unor
asemenea tehnici, vom aborda
subiectul pe larg în următorul număr.
De altfel, creştinii ortodocşi sunt în
cel mai înalt grad interesaţi de aceste
procedee de etichetare şi înregistrare a
persoanelor, procedee care contravin
concepţiei ortodoxe referitoare la
demnitatea şi libertatea persoanei
umane. Deja au fost înregistrate reacţii
din mediul monahal, P. Arhim Iustin
Pârvu de la Măn. Petru-Vodă dând
publicităţii un apel către credincioşi,
din care spicuim următoarele: „...Prin
lege, prin ordonanţă de guvern, românii
 / în actualitate

sunt obligaţi să se încadreze într-un plan de

urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi
mondial, proiect care le răpeşte de fapt
oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-
şi pună pe paşapoartele, permisele auto şi
orice alt act personal cipul biometric ce
conţine amprenta digitală, imaginea facială,
şi toate datele personale. Poate pentru mulţi
dintre dumneavoastră acest cip pare un
lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui
sistem de însemnare a oamenilor, de codare
şi stocare a datelor de identificare se ascunde
o întreagă dictatură, un întreg plan
demonic, prin care de bună voie îţi vinzi
sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor,
ca pe vite, este primul pas al unor alte
măsuri luate pentru controlul absolut al
fiinţei umane. Dragii mei, după cum
proorocesc Sfinţii Părinţi, primirea acestui
Arhimandrit Iustin Pârvu
semn este lepădarea noastră de credinţă. Să
nu credeţi că putem sluji şi lui Dumnezeu şi
lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiţi
permit îndosarierea şi urmărirea electronică
acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea
a creştinilor, renunţarea la libertatea cu care
ce vă aparţine prin moştenire de la
ne-am născut.” (I.B.)
Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la
unicitate şi originalitate, al fiecărei fiinţe
Asociaţia Umanistă Română reîncepe
umane! Trebuie să vă apăraţi acest drept de
războiul împotriva icoanelor
la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiţi cu
preţul vieţii voastre. În zadar câştigaţi cele În ciuda unei decizii definitive a
ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voastre şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din
ale copiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli iunie 2008 care a decis că prezenţa
ne spun clar «se cuvine să ascultăm de icoanelor în şcoli este legală, iată că
Dumnezeu mai mult decât de oameni». Asociaţia Umanistă Română (AUR)
Vă cer, aşadar, în numele Mântuitorului declară din nou război prezenţei
Hristos, Care a spus «Oricine va mărturisi icoanelor în şcoli cerând ferm noului
pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi- ministru al educaţiei, Ecaterina
voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Andronescu, aplicarea deciziei
Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda Consiliului Naţional de Combatere a
de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi Discriminării (CNCD).
lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este Decizia CNCD recomanda
în ceruri.» (Matei 11: 32-33), să cereţi Ministerului Educaţiei în noiembrie
autorităţilor române să abroge legile care 2006 scoaterea icoanelor din sălile de

63
clasă în baza caracterului laic al statului şi
al autonomiei cultelor şi afişarea acestora
numai la orele de religie. Decizia CNCD a
fost luată în urma sesizării unui profesor
de religie din Buzău, Emil Moise, pentru
care prezenţa icoanelor în sălile de clasă ar
reprezenta un factor de discriminare faţă
de persoanele atee, agnostice sau de altă
religie.
Cu toate acestea, se pare că icoanele au
deranjat numai câteva ONG-uri care
încearcă să impună prin instituţiile
statului o agendă secularistă radicală şi nu
majoritatea părinţilor şi a tuturor cultelor
din ţara noastră – în afara adventiştilor din
ziua a şaptea – care au susţinut răspicat
prezenţa icoanelor în şcoli. Faptul că
celelalte religii nu s-au simţit discriminate
şi au apărat prezenţa icoanelor în şcolile
româneşti, arată că Emil Moise şi ONG-
urile care l-au susţinut s-au făcut, în mod
abuziv, reprezentanţii unor minorităţi
religioase pe care nu le reprezintă,
încercând în acest fel să impună prin
instituţiile statului o ideologie
multiculturalist-nivelatoare.
Grav este însă şi faptul că aceste
grupuscule se folosesc de CNCD, o
instituţie creată special prin decret
guvernamental la presiunea UE pentru a fi
portavocea noilor ideologii care animă
64
spaţiul occidental. Practic, ceea ce cere
acum AUR noului ministru al educaţiei
este să dea întâietate deciziei CNCD în
dauna celui mai înalt for juridic din
România, în dispreţul oricărui bun simţ
juridic. Şi e interesant că în concepţia
Asociaţiei Umaniste schimbarea unui
ministru poate atrage după sine
schimbarea unei decizii judecătoreşti
definitive. De aceea, în esenţă, modul de
a acţiona al acestor grupuscule este de
factură leninist-comunistă. (G.F.)
Statul Canadian impune în şcoală
educaţia propagandistică a ateismului
sau a politeismului
Ministerul Educaţiei din Quebec a
impus fără dezbatere publică tuturor
elevilor din septembrie 2008, de la
şcoala primară până la liceu, noul „Curs
de Etică şi Cultură Religioasă”, cu
intenţia declarată de a-i învăţa pe elevi
egalitatea între religii, pluralismul,
toleranţa, multiculturalismul şi a le
„facilita dezvoltarea spirituală în
vederea autoîmplinirii lor”.
Ceea ce înseamnă a înlocui
autoritatea părinţilor cu cea a statului în
privinţa alegerii religiei în care vor
creşte proprii lor copii. Cursul cultivă
relativismul religios, făcându-l pe copil
să creadă că religia nu este decât o
chestiune de opţiune. Nici o religie nu e
mai bună decât alta, astfel încât a alege o
religie nu e altceva decât a alege un
produs în locul altuia, vor fi învăţaţi
copii. Deja este în discuţie proiectul de
contestare a dreptului părintelui de a-şi
creşte copilul în propria sa credinţă.
Vom reveni în numărul viitor cu
amănunte. (G.F.)

În dialog cu cititorii
Am citit cu interes articolele dv. din
numărul semnal al revistei şi mi se pare evident
că întreaga campanie pro vaccinare cu Gardasil
în România a fost determinată de vizita lui
Madeleine Albright în ţara noastră, mai exact
de interese politice şi financiare. Cu toate
acestea, nu sunt convinsă că acest vaccin nu ar
putea proteja femeile împotriva cancerului de
col uterin. Din câte am auzit, s-ar fi dat şi un
Premiu Nobel unui doctor care a descoperit că
viruşii HPV generează cancerul. Într-un fel eu
aş tinde să cred că vaccinul ar putea ajuta într-o
anumită măsură pentru protejarea femeii.
Îndoielile pe care le am se datorează doar
efectelor adverse ale gardasilului pe care
mărturisesc încă ezit să le probez pe propria
piele. […]
Rodica Comănescu, Buzău
Doamnă Rodica, interesele financiare
sunt extrem de importante, dar dacă era
vorba numai despre acestea, nu ne-am fi
bătut capul cu această problemă. Din
păcate, miza este cu mult mai mare. Cât
despre premizele pe care vă întemeiaţi, să
spunem, cumva încrederea în efectele
pozitive ale vaccinului Gardasil, sunt
inspirate de campania desfăşurată în
ultimele luni pe plan intern şi
internaţional. Deşi pare incredibil, chiar şi
la cele mai înalte foruri ştiinţifice mondiale
au loc grave erori sau manipulări ale
informaţiei. Din păcate, cauzele cancerului
de col uterin nu au fost încă descoperite,
după cum afirmă Institutul Naţional de
Cancer din SUA. Iar în ceea ce priveşte
acordarea premiului Nobel, veţi avea
ocazia să constataţi în paginile care
urmează în ce măsură astăzi ştiinţa a ajuns
să se prostitueze pentru bani. Doamne
ajută! (G.F.)
/ în dialog cu cititorii
Doamne ajută! [...]
Am citit zilele trecute revista "Presa ortodoxa"
si m-am gandit sa scriu un feed-back, nu neaparat o
recenzie, doar cateva comentarii legate de aceasta
aparitie diferita de restul publicatiilor de gen, dar nu
atat de inedita pe cat ma asteptam.
Pe de o parte, curajul unor oameni care se ridica
impotriva curentului, valului, turmei, este
laudabil. Pe de alta, majoritatea subiectelor
abordate nu sunt noi, sunt usor de recunoscut pe
multe din blogurile ortodoxe, chiar daca vin si cu
informatii suplimentare. Sentimentul ca citesc ceva
deja vu mi-a produs o usoara dezamagire. Desigur,
imi veti spune ca nu toata lumea citeste blogurile - si
este adevarat. Din punctul asta de vedere, nu am
nimic de comentat. Insa, personal, as fi avut aceasta
ambitie de a aduce ceva mai multe noutati si pentru
cititorii mai (inter)activi.
Mi-a placut intentia declarata de a deschide un
dialog cu publicul. Banuiesc ca viitoarele numere
vor avea o parte consistenta dedicata postei redactiei
si asta ma bucura foarte mult, pentru ca vom avea,
iata, o revista vie. Nu mi-a placut insa atitudinea
generala "anti", pe deplin justificabila din directia
revistei, dar mai putin justificabila ortodox. Simt ca
era mai multa nevoie, pentru echilibrarea balantei,
de ceva constructiv, ziditor, nu doar de buldozere. E
drept, avem un interviu cu Pr. Dionisie, dar este
accentuata aceeasi nota "apocaliptica". Poate era
nevoie de o cale de mijloc intre Zosima si Ferapont.
Oamenii trebuie treziti, dar nu speriati de moarte.
Sau imi lipseste mie simtul realitatii? Sa fie oare
perceptiile cititorilor in asa masura de inasprite, in
urma stirilor tv, incat trebuie zgaltaite atat de
profund pentru a le destepta? Cu toate acestea,
parerea mea este ca, atunci cand te numesti "Presa
ortodoxa", atitudinea trebuie sa iti fie mai putin
posomorata. Exemplul Pr. Serafim Rose, care
abordeaza aceste subiecte actuale constructiv, nu
distructiv, ar trebui studiat mai bine.
Cam astea ar fi, in mare, cateva observatii. Nu
mai intru in detalii. Doar o mica sugestie, de forma:
actualitatile sa fie la inceputul, nu la sfarsitul
65
revistei. Si inca una, de fond: redactorul-sef sa
caute sa niveleze un pic exagerarile de genul
"Reeducarea romanilor prin ICR". Este nevoie de
o masura rezonabila pentru a ramane credibili.
Anca S., Bucureşti
Doamne, ajută!
Am citit "recenzia", este bine scrisă,
critică (în sensul literar) şi întemeiată, însă
doar pe alocuri, şi, de aceea, un pic
nedreaptă. [...]
Ne asumăm multe observaţii din
comentariile dvs. Într-adevăr, unele
informaţii sunt de regăsit şi pe bloguri.
Există o explicaţie: unele materiale scrise
pentru revistă chiar au apărut, anterior
publicării, şi pe internet. Mai mult, un
membru al redacţiei colaborează la un astfel
de blog. Inevitabil, unele materiale - muncite
oricum - apar şi în revistă. Nu este însa prea
corect să fie denumită o "revistă a blogurilor
ortodoxe".
În plus, e bine să ieşim puţin din lumea
noastră mică şi virtuală, pentru a înţelege că
există destui oameni care nu folosesc
internetul. Reacţiile pe care le-am primit ne
arată că pentru majoritatea oamenilor
informaţia din revistă a fost binevenită.
Rămâne însă, ca lipsă a noastră, faptul că nu
reuşim să fim îndeajuns de bine echipaţi,
suficient de mulţi şi foarte rapizi pentru a
face şi reportaje ample, anchete, noutăţi
inedite, pe lângă restul treburilor implicate
de susţinerea revistei.
Într-adevar, mesajul general al revistei a
fost destul de sumbru. Am încercat să
compensăm cu materialul din Mircea
Vulcănescu, dar nu a fost îndeajuns.
Încercăm să echilibrăm mesajul, fără să
edulcorăm realităţile descrise sau fără să
amăgim (şi noi) oamenii, ascunzându-le ce
se întâmplă în jurul lor. Sunt de ajuns,
credem, câte mijloace psihologice i se pun
omului de astăzi la dispoziţie pentru a eluda
realitatea şi pentru a trăi în reverie. Dacă nu
am fi considerat imperios necesar să tragem
un semnal de alarmă, dacă nu ne-ar îndemna
66
conştiinţa la aşa ceva, atunci ne-am fi
văzut liniştiţi de serviciile, doctoratele sau
preocupările noastre pozitive şi
constructive societăţii în care trăim. Nu
credem că suntem "puţin justificabili dpdv
ortodox" în această atitudine. Nici nu vom
căuta să îndulcim tonul acolo unde nu e
cazul, sau să căutam "pozitivul" din şi al
lumii acesteia. Compensarea nu trebuie să
fie de tip psihologic, lumesc, ci
duhovnicesc. Vom căuta, nădăjduind în
ajutorul lui Dumnezeu, să arătăm că harul
lucreaza şi acum, şi în această vreme, că e
posibil să fii creştin cu toate că lumea arată
cum arată. Adică, vom încerca să
compensăm cu texte duhovniceşti, minuni
contemporane, convertiri etc.
În privinţa exemplului dat, cel al Pr.
Serafim Rose, şi noi îl avem ca pildă şi
dreptar, şi nădăjduim să nu greşim foarte
mult prin abaterile de la exemplul său viu.
Dar şi părintele, pe care îl cinstim ca sfânt,
a avut o întreagă evoluţie, a învăţat pe
parcurs, nu a avut această abordare
duhovnicească de la bun început. În plus,
deşi nu suntem mulţi, avem fiecare
experienţele, perspectivele noastre
duhovniceşti. Nu ne e deloc uşoară munca
de redacţie, fiind atâtea la mijloc, ies şi
lucruri cărora le lipseşte o perspectivă de
ansamblu mai senină. Prin urmare,
angajamentul nostru faţă de lume nu este
unul ideologic (anti), ci unul existenţial,
doar că plin de greşelile şi nesincronizările
începutului.
Ca încheiere, cred că e bine să
conştientizăm că, neşlefuită cum e,
stridentă cum pare (şi, pe alocuri, cum
este), Presa Ortodoxă, tocmai pentru că
spune acele lucruri care oficial nu există,
este o revistă cu termen de existenţă
limitat... şi că reprezintă încercarea unor
creştini de a se mai face ce se poate înainte
de scufundarea corabiei. Să ajute Domnul
să fie de folos alarma măcar câtorva
conştiinţe care se neliniştesc de mântuirea
lor! (I.B.)