Universitatea “Valahia” Târgoviște

Facultatea de Ingineria Mediului și Știința Alimentelor

Specializarea: Agromontanologie
Anul IV

REFERAT
LEGISLAȚIE AGRARĂ

Student: Stanca Andrei

2017-2018
Universitatea “Valahia” Târgoviște
Facultatea de Ingineria Mediului și Știința Alimentelor
Specializarea: Agromontanologie
Anul IV

STRUCTURA PROPRIETĂȚII AGRARE ȘI EXPLOATAȚIA

AGRICOLĂ
ÎN PERIOADA 1863-1945

1.Principalele acte de reformă în perioada 1863-1945

1.1. Considerații preliminare

Structura proprietății agrare în România la sfârșitul secolului XIX dar mai cu seamă în
perioada interbelică a fost determinată de principalele reforme agrare care au avut loc.
Până la începutul secolului al XIX-lea toate terenurile agricole din Moldova și Țara
Românească erau considerate din punct de vedere juridic, sub jurisdicție domnească.
Suprafețele agricole stăpânite de boieri acordate acestora drept răsplată pentru serviciile
aduse domnitorilor, erau denumite moșii acestea incluzând și satele cu locuitorii lor.
Țăranii liberi dețineau o parte din terenurile agricole dar dreptul lor de proprietate
trebuia să fie atestat prin documente eliberate de cancelaria domnească.

Ca și în cazul moșiilor, o mare parte din suprafața agricolă existentă în cele două
principate se află în stăpânirea mănăstirilor ca urmare a unor danii făcute de domnitori.

Era o perioadă când nu existau reglementări clare privind separarea proprietăților

financiare domnești de cele ale statului. Acestea apar odată cu adoptarea Regulamentului
Organic, începând cu anul 1830.

Și în acea perioadă înstrăinarea domeniilor statului era numai parțial, iar hotărârea de
înstrăinare trebuia să fie fundamentată și conformă unor rațiuni superioare de stat. Tot astfel,
operațiunea trebuia să se facă în folosul statului.

1.2. Reforma din 1863. Secularizarea averilor mănăstirești

În decembrie 1863, prin Legea pentru secularizarea averilor mănăstirești, toate averile
mănăstirești din România, sunt și rămân, conform art. 1 din această lege, ,, averi ale Statului” .

Prin această reglementare vechea noțiune de ,, domeniu al Statului ” este înlocuită cu

cea de ,, avere a Statului”. Prin acest act normativ suprafața care a intrat in proprietatea
statului român a fost 2,5 milioane ha, ceea ce a făcut posibilă împroprietărirea țăranilor în
timpul lui Alexandru Ioan-Cuza.
Universitatea “Valahia” Târgoviște
Facultatea de Ingineria Mediului și Știința Alimentelor
Specializarea: Agromontanologie
Anul IV

1.3. Legea rurală nr. 14 din 26 august 1864

Prin legea rurală nr. 14 din 26 august 1864 s-a expropriat o parte di proprietatea
moșierească și din averea statului ce cuprindea și cele 2,5 milioane ha. provenite din
secularizarea averilor mănăstirești.Din punct de vedere economic și social, Reforma agrară
din 1864, care mai este denumită și Reforma domnitorului Alexandru Ioan-Cuza, a rezolvat o
serie de probleme, în special pe cele legate de proprietatea funciară a țărănimii împroprietărite
contribuind, în mare măsură, la ameliorarea structurii de proprietate în cele două principate.

Si după Reforma din 1864 statul a cedat în continuare din domeniile sale unele
suprafețe de teren agricol pentru împroprietărirea țăranilor. În acest sens menționăm
următorele acte normative:

 Legea pentru înstrăinarea unei părți din domeniile Statului din 15 iulie 1866- lege
modificată succesiv în anii 1868, 1873, 1875, 1866- prin care s-au pus în vânzare
domeniile care aveau un venit de 500 galbeni anual precum și domeniile pe care
locuitorii doreau să le cumpere;
 Legea din anul 1878 care a prilejuit noi împroprietăriri din domeniile Statului în
suprafață de 228.000 ha;
 Legea din 12 aprilie 1881 pentru vânzarea bunurilor statului ce a avut ca obiect
scoaterea în vânzare a moșiilor a căror arendă trecea de 20.000 lei anual și care nu
aveau suprafața ocupată de pădure mai mare de 100 ha. Beneficiarii acestei legi nu
puteau fi decât cetățeni români, mărginași, muncitori agrcoli, însă suprafața de teren
agricol vândut a fost nesemnificativă- 23.000 ha;
 Legea din 7 aprilie 1889 pentru vânzarea în loturi a unei părți din moșiile statului și
răscumpărarea embaticurilor(s-au vândut cca. 526.000 ha.).
În ajunul primului război mondial , statul rămăsese cu cca. 350.000 ha teren cultivabil
ce era exploatat prin sistemul de arendare astfel că, în 1907, cca. 93% din suprafață era
arendată, iar restul de 7% era lucrat în regie proprie. Legat de acest aspect evidențiem faptul
că, potrivit sistemului de arendare, de veniturile astfel obținute trebuie să dispună numai ”
națiunea română ” iar beneficiarii arendării trebuiau să fie numai ”asociațiunile agricole”.

1.4. Domeniile coroanei și domeniile regale. Regimul lor juridic

Pentru acoperirea unei părți din cheltuielile Casei Regale, clasa politică din acea
vreme a propus adoptarea unor reglementări în ceea ce privește atribuirea în administrarea
Domeniilor Coroanei și a unor suprafețe de terenuri agricole denumite exploatații agricole-
moșii. Prima lege în acest sens a fost denumită Legea ,,Domeniilor Coroanei”, lege ce a intrat
în vigoare la 1 octombrie 1884 și prin care au intrat în administrarea Domeniilor Coroanei 13
moșii ale statului român, iar prin Decretul regal nr. 3633 din 23 iulie 1921 moșia Românești
din comuna Teleșu (Basarabia)fostă moșie în folosința familiei imperiale ruse, a trecut în
Universitatea “Valahia” Târgoviște
Facultatea de Ingineria Mediului și Știința Alimentelor
Specializarea: Agromontanologie
Anul IV
Domeniile Coroanei, astfel că, în 1921 suprafața totală a moșiilor preluate din domeniul
Statului și trecute în Domeniile Coroanei era de cca. 132.000 ha.

Din punct de vedere juridic statul transmitea numai posesia, folosința, uzul și
uzufructul, dreptul de proprietate care, sub aspectul regimului juridic, era proprietatea privată
a statului, rămânea în continuare în patrimoniul acestuia.

1.5. Reforma agrară din Transilvania

În aceeași perioadă, premergătoare primului război mondial, în Transilvania ce
cuprindea și provinciile Banat, Crișana și Maramureș, erau aplicabile legile în materie ale
Imperiului Austro-Ungar. Prin reforma agrară din 1848 în imperiu a fost desființată iobăgia.
Legea prevedea ca foștii iobagi să fie împroprietăriți cu unele suprafețe de teren. Populația
majoritar românească nu a putut beneficia de aceste dispoziții întrucât i s-au atribuit terenuri
neproductive deținând în proprietate în anul 1918 numai 24% din suprafața agricolă și
forestieră a Transilvaniei.

1.6. Reforma agrară în Basarabia

Analiza reformelor din Basarabia evidențiază faptul că structura proprietății agrare și a
exploatațiilor este similară celei din principate iar din punct de vedere social, atât regimul
proprietății cât și structurile rurale erau marcate, în perioada 1848-1918, de regulile
Imperiului Țarist. După anul 1878, țărănimea basarabeană este lovită de politica țaristă de
colonizare străină în Basarabia și de cumpărările masive de teren, făcut de către nobilimea
rusă. O altă caracteristică specifică acestei provincii este proprietatea funciară a statului și
proprietățile unor persoane juridice.

Cele prezentate arată faptul că, în preajma reformei agrare din România (începută în
anul 1918) exploatațiile agricole, determinate într-o măsură covârșitoare de forma de
proprietate, aveau caractere profunde de tip feudal.

1.7. Reforma agrară din perioada 1918-1921

Aceasta a fost cea mai importantă reformă agrară din istoria României și chiar a
Europei deoarece, suprafața ce a fost afectată a fi expropriată prin actele normative succesive
de reformă a fost de 6.313.460 ha din care 2.776.401 ha în Vechiul Regat.

Reforma, începută în anul 1917 prin revizuirea articolului 19 din Constituție în sensul
admiterii principiului exproprierii pentru cauză de utilitate publică- națională, a avut loc, ca
urmare a necesității schimbării de substanță în structurile agrare și în relațiile rurale datorită
stării precare a agriculturii, precum și a evenimentelor și consecințelor primului război
mondial, adoptându-se următoarele legi:
Universitatea “Valahia” Târgoviște
Facultatea de Ingineria Mediului și Știința Alimentelor
Specializarea: Agromontanologie
Anul IV

 Legea pentru reforma agrară din Vechiul Regat din 1918 publicată în Monitorul Oficial
nr. 82 din 17 iulie 1921;
 Legea pentru reforma agrară din Basarabia, publicată în Monitorul Oficial nr. 256 din
1920;
 Legea pentru reforma agrară din Bucovina, publicată în Monitorul Oficial nr. 93 din 30
iulie 1921;
 Legea pentru reforma agrară din Transilvania, Banat și Maramureș, publicată în
Monitorul Oficial nr. 93 din 30 iulie 1921.

Prin aceste legi, care cuprindeau două mari capitole, respectiv exproprierea și
împroprietărirea, s-a urmărit exproprierea marilor proprietăți funciare pentru cauză de
utilitate publică sau națională, împroprietărirea unor țărani fără pământ sau cu pământ
puțin și formarea unor proprietăți și exploatații țărănești.

Toate legile de reformă agrară prezentate aveau o constituție juridică similară

folosind, dealtfel, și aceeași terminologie pentru a determina și realiza măsurile de
expropriere și împroprietărire.

1.8. Structura proprietății agrare și a exploatațiilor agricole în perioada 1921-

1945. Actele normative specifice adoptate în această perioadă
1.8.1. Legea circulației terenurilor

Reforma agrară din perioada 1918-1921 a fost încheiată în anul 1929 odată cu
adoptarea Legii circulațiunii pământurilor – denumită și Legea Mihalache – din 20 august
1929.

Legea circulațiunii pământurilor cuprinde dispoziții prin care se abrogă unele restricții
de vânzare a terenurilor agricole impuse de legile reformei agrare stabilind o serie de condiții
la înstrăinarea terenurilor, cum ar fi:

 terenurile să fie libere de orice sarcină;

 suprafața de teren agricol pentru cumpărător nu putea fi mai mare de 25 ha pe familie;
 cumparătorii să fie cetățeni români, agricultori sau absolvenți ai școlilor de agricultură.

1.8.2. Structura exploatațiilor agricole în perioada 1930 – 1945

În ceea ce privește organizarea exploatațiilor domeniilor statului, bunurile agricole ale

statului, exploatate direct de către stat, după primul război mondial, cuprindeau 44 ferme
agricole, 16 exploatări zootehnice, 41 ferme pomicole și pepiniere, stațiuni
Universitatea “Valahia” Târgoviște
Facultatea de Ingineria Mediului și Știința Alimentelor
Specializarea: Agromontanologie
Anul IV
sericicole,administrate de Ministerul Agriculturii și Domeniilor. În perioada de după reformă
și până în anul 1945, exploatarea terenurilor agricole se făcea astfel:

 prin munca directă a proprietarului și a membrilor familiei sale într-o proporție de

până la 50%;
 prin munca proprietarului și a familiei sale, împreună cu muncitori plătiți;
 numai cu muncitori plătiți.

1.9. Reforma agrară din anul 1945

Materializat prin adoptarea Legii nr. 187 pentru înfăptuirea reformei agrare, actul de
reformă din anul 1945 poate fi considerat, ca și celelalte, unul foarte important. Prin această
reformă, suprafața totală expropriată a fost de 1.468.000 ha teren agricol, suprafață care a
trecut în domeniul privat al statului. Din suprafața totală s-au atribuit în proprietatea
persoanelor îndreptățite 825.000 ha. O suprafață de cca. 240.000 ha a rămas proprietate
domenială a Statului, iar diferența de cca. 400.000ha a fost atribuită fermelor experimentale și
didactice.

În anul 1948 au trecut în patrimoniul domenial al statului și Domeniile Coroanei și

Domeniile Casei Regale. În același an , suprafața ce constituia proprietate de stat a ajuns la
289.694 ha, din care 242.761 ha teren agricol. Acestea au trecut în administrarea și
exploatarea unor regii cum au fost: Regia Exploatărilor Agricole, Zootehnice, Industriale și
Mașini Agricole și Administrația Fermelor de Stat și a Stațiunilor de Mașini.

REFORMA ÎN DOMENIUL FONDULUI FUNCIAR INSTITUITĂ

PRIN LEGEA NR. 18/1991
1. Considerații generale și scurt istoric
În anul 1990, când structurile organizatorice în agricultură erau intacte, s-a impus cu
necesitate reforma relațiilor sociale din agricultură, în special a celor legate de proprietatea
funciară. S-a avut în vedere abrogarea unor acte normative în acest domeniu care, în noile
condiții economice, sociale și politice nu mai aveau aplicabilitate. La scurt timp s-au propus
noile reglementări în agricultură și la nivelul fondului funciar.

Primele au fost Decretul-Lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea
țărănimii și Decretul-Lege nr. 43/1990 privind unele măsuri pentru stiumlarea țărănimii și
activitățile economice a unităților agricole cooperatiste și de stat.
Universitatea “Valahia” Târgoviște
Facultatea de Ingineria Mediului și Știința Alimentelor
Specializarea: Agromontanologie
Anul IV
În virtutea reglementărilor existente înainte de 1990, cooperativa apărea ca titular al
dreptului de proprietate care exercita posesia, folosința și dispoziția asupra terenurilor de orice
fel din patrimoniul său. Nu trebuie să se confunde reglementările de drept cooperatist, care
aveau un caracter politic, cu cele de drept funciar, care sunt pertinente și necesare.

2. Necesitatea adoptării de reglementări în materia fondului funciar

Pentru promovarea actelor normative în domeniul fondului funciar trebuiau analizate
natura juridică a proprietății cooperatiste, subiectele acestui drept fiind modul de constituire a
patrimoniului cooperativei.

În ceea ce privește patrimoniul cooperativei, era cunoscută teza că principalul mod de

dobândire a dreptului de proprietate cooperatistă a constat în ,,aducerea pământului” , a
animalelor de muncă și a inventarului agricol principal, nu prin acte legale de transmitere cu
titlu particular,ci prin efectul actului de înscriere în cooperativă.

Ținând seama de această situație s-a născut ideea, la autorii proiectului legii fondului
funciar, a reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor din patrimoniul
cooperativei agricole de producție și de constituire a acestui drept.

3. Măsurile reparatorii în cazul preluării bunurilor de către

fostele state comuniste în celelalte țări europene
Instaurarea noilor democrații în fostele state comuniste europene o dată cu prăbușirea
regimurilor totalitate a determinat și liberalizarea regimului juridic al proprietății laolaltă cu
celelalte drepturi și libertăți civile, politice, economice și sociale recâștigate de popoarele lor.
Ca atare, majoritatea tuturor statelor foste socialiste au declanșat procesul de restituire a
terenurilor iar unele l-au și încheiat.

Astfel, în Albania s-au adoptat două acte normative în acest domeniu și anume : Legea
nr. 7698/1993 privind restituirea și compensarea proprietăților anumitor categorii de foști
proprietari și Legea nr. 7699/1993 privind compensarea foștilor proprietari de terenuri
agricole.

În principiu, restituirea s-a făcut în natură dar nu întotdeauna și nu integrală. Pentru

partea care nu s-a restituit în natură s-au acordat despăgubiri.

În Bulgaria legile reconstituirii dreptului de proprietate privată au fost numeroase: Legea

din 1992 privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile confiscate;
Legea privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra bunurilor expropriate; Legea din
1997 privind despăgubirea proprietarilor de bunuri confiscate etc.
Universitatea “Valahia” Târgoviște
Facultatea de Ingineria Mediului și Știința Alimentelor
Specializarea: Agromontanologie
Anul IV
Și fosta Republică Federativă Cehă și Slovacă a adoptat o serie de acte normative în
primii ani după căderea comunismului: Legea nr. 403/1990 privind atenuarea consecințelor
unor nedreptăți legate de proprietate; Legea nr. 42/1991 privind reglementarea relațiilor de

proprietate și a dreptului de proprietate în cooperative; Legea nr. 229/1991 privind

reglementarea dreptului de proprietate asupra pământului și altor bunuri agricole.

În Germania reglementarea problemei restituirii proprietăților funciare s-a făcut în cadrul

tratatului de reunificare, se restituiau integral, în natură, toate bunurile mobile și imobile.
Beneficiarii restituirilor sunt atât persoanele fizice cât și cele juridice.

În Ungaria situația era alta, nu s-au făcut restituiri în natură, s-a adoptat soluția
compensărilor, care erau parțiale, fiind acordate sub forma unor titluri de valoare negociabile
pe piața liberă. Dintre legile care s-au adoptat în domeniu amintim: Legea nr. XXIV din 1992
cu privire la compensarea parțială a pierderilor și prejudiciilor cauzate proprietății cetățenilor
prin aplicarea reglementărilor din perioada 1 mai 1939-8 iunie 1949; Legea nr. XXV din 1992
cu privire la compensarea parțială a pierderilor și prejudiciilor cauzate ilegal proprietății
cetățenilor etc.

De prevederile acestor legi au beneficiat numai persoanele fizice: foștii proprietari sau
moștenitorii lor, indiferent de cetățenie.