Sunteți pe pagina 1din 8

Dispozitive interferentiale

Un dispozitiv interferential este un divizor de unde: unda incidenta este divizata in 2 sau
mai multe unde care, dupa ce parcurg drumuri optice diferite, se suprapun intr-o regiune din
spatiu producand fenomenele de interferenta.

Constructiv, exista o larga varietate de dispozitive interferentiale care se pot clasifica in 2


categorii in functie de principiul de divizare:

 Dispozitive interferentiale prin divizarea frontului de unda (divizarea cu oglinzi, lentile,


ecrane a frontului de unda provenit de la o sursa primara in 2 sau mai multe fronturi de
unda secundara a caror suprapunere ulterioara dau figura de interferenta).
 Dispozitive interferentiale prin divizarea amplitudinii fasciculului (o lama
semitransparenta divide fasciculul prin reflexie si refractie in doua fascicule a caror
suprapunere ulterioara genereaza regiunea de interferenta.

Dispozitive
1. Oglinzile lui Fresnel
Acestea divizeaza frontal unda primara provenind de la sursa S cu ajutorul a doua
oglinzi plane O1 si O2 care fac intre ele un unghi mic (<1 grad).

Sursele secundare S1 si S2 sunt imaginile virtuale ale sursei S date de oglinzi,


fasciculul de la S parand sa provina de la cele doua surse secundare. Pe ecranul E, in regiunea de
interferenta se obtin franjele de interferenta care sunt vizibile daca intre sursa S si ecran se
intercaleaza un paravan opac P pentru a impiedica iluminarea directa de catre sursa a ecranului.
Cele 3 surse se afla pe cercul cu centru in M de raza r=MS, iar distanta dintre sursele secundare
𝜆𝐷
este S1S2=2a=2αr. Calculul interfranjei conduce la : 𝑖 = , unde D=OM.
2𝛼
2. Biprisma Fresnel
Biprisma Fresnel realizeaza divizarea undei primite in 2 unde utilizand o prisma cu
unghiul la varf apropiat de 180o. Sursa de lumina este formata dintr-o fanta ingusta
iluminata, paralela cu muchia biprismei. Cele 2 imagini virtuale ale sursei S reprezinta
sursele coerente. Zona hasurata reprezinta zona in care se suprapun cele doua fascicule si
unde se formeaza franje de interferenta. Lungimea interfranjei este de aceasta data:
(𝑑 + 𝑠)𝜆
𝑖=
2𝑑𝛼(𝑛 − 1)

3. Oglinda lui Lloyd


Un fascicul de lumina usor divergent este emis de o sursa S care cade pe o
suprafata reflectoare (o oglinda metalica plana). Franjele de interferenta obtinute prin
suprapunerea undelor directe cu cele reflectate se obtin pe un ecran perpendicular pe
planul oglinzii. Cele doua surse coerente sunt sursa S si imaginea sa S’ in oglinda plana
𝐷𝜆
O. Interfranja este: 𝑖 = . Totusi, fata de dispozitivul lui Young, centrul figurii de
2𝑑
𝜆
interferenta va fi intunecat datoridat faptului ca raza reflectata este defazata cu fata de
2
cea directa.
4. Bilentilele Billet
Bilentilele Billet constau intr-o lentila convexa L, taiata diametral in doua,
jumatatile fiind usor distantate unda de alta. Lumina emisa de sursa primara S formeaza
dupa refractia in cele doua jumatati de lentila doua imagini reale S1 si S2 care sunt sursele
𝜆[𝐷(𝑝−𝑓)−𝑝𝑓]
secundare coerente ce genereaza regiunea de interferenta. 𝑖 = .
2𝑑𝑓

Daca in loc sa departam lentilele transversal, le lasam coliniare cu sursa S,


dar le departam intre ele, identificam un nou dispozitiv interferential numit bilentilele lui
Meslin.

Trebuie precizat faptul ca, datorita lentilelor si al faptului ca lumina se propaga in


spatiu sub forma unui con, vom obtine pe ecran inele de interferenta cu raza depinzand de
ordinul k al maximului de o functie de tipul r=k1/2*ct, deci nu vor mai fi egal dinstantate, in
cazul de fata punctul E fiind unul intunecat.

5. Inelele lui Newton


O lentila plan-convexa cu distanta focala mare este asezata cu fata curba pe o placa
de sticla plana. Intre lentila si placa se formeaza un film de aer sau de lichid cu grosimea
crescand de la centru spre margine. In cazul in care un fascicul de lumina monocromatica
cade perpendicular sau aproape perpendicular, pe lentila se observa, in lumina reflectata,
franje de interferenta circulare cu centrele in punctual O, de contact intre cele 2 doua
suprafete, numite inelele lui Newton.

𝜆
𝛿 = 2𝑑𝑘 + 2;

𝑟𝑘 2 𝑟𝑘 2 𝜆
𝑅 2 = (𝑅 − 𝑑𝑘 )2 + 𝑟𝑘 2 , 𝑑𝑘 ≪ 𝑅 => 𝑑𝑘 = => 𝛿 = +
2𝑅 𝑅 2
𝑘𝜆
𝛿= , 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑘 𝑝𝑎𝑟 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑚𝑎𝑥𝑖𝑚𝑒 𝑠𝑖 𝑖𝑚𝑝𝑎𝑟 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑚𝑖𝑛𝑖𝑚𝑒
2

𝑅𝜆(𝑘 − 1)
𝑟𝑘 = √
2

Pentru k=1, se obtine r=0, adica in punctul de contact intre lentila si placa apare un minim de
interferenta. Explicatia ar fi ca in punctul de contact O, mai ramane un strat de aer foarte subtire,
astfel incat lumina se reflecta pe lama, aparand o diferenta de drum egala cu jumatate de lungime
de unda. In lumina transmisa, fenomenul este complementar, iar in centrul figurii apare un
maxim de interferenta. ( https://www.youtube.com/watch?v=PU-SeNfIRcs )

6. Interferometrul Michelson
In cadrul interferometrului Michelso avem o sursa S, un ecran E, doua oglinzi O2 fiind
fixa, iar O1 putandu-se deplasa pe orizontala, Ls este o lama semitransparenta, iar Lc o lama
compensatoare. Lama semitransparenta imparte fasciculul de lumina incident sosit de la sursa S
in doua alte fascicule, unul fiind reflectat de oglinda O2 ajungand inapoi in C, iar celalalt este
reflectat pe O1 interferand cu cel initial inainte de a ajunge in punctul C. Scopul a fost de a
confirma faptul ca lumina ca unda electromagnetica are ca mediu de propagare un anume eter.
Modul in care lucreaza acest interferometru este prin faptul ca oglinda O1 este asezata paralel pe
directia de rotatie a pamantului, iar O2 perpendicular pe ea, aparand o diferenta de faza intre cele
2 fascicule datorata posibilei miscari a mediului de propagare, deci a vitezei luminii. Evident,
lucrul acesta a fost infirmat de fapt de experiment

De precizat mai este faptul ca interferometrul Michelson vine in sprijinul unui alt interferometru
celebru : al lui Fizeau.

De asemenea cu ajutorul interferometrului stelar Michelson s-a determinat pentru prima data in
1920 diametrul stelei Betelgeuse, obtinandu-se o valoare foarte precisa de 8,6*106 km.
7. Lama Lummer-Gehrcke (Fabry-Perot)

Fata de lama cu fete plan paralele, in cadrul lamei Lummer-Gehrcke se suprapun N


fascicule egal defazate a caror intensitate dupa ce interfera e mai degraba asemanatoare cu cea de
la difractie decat de la un dispozitiv Young.

𝑁 ∗ 𝛥𝜑
sin 2
𝐼 = 𝐼0 ( )
𝛥𝜑
sin 2

Si care grafic arata asa fata de :


8. Hologramele

Putem defini o holograma drept o fotografie fara lentile, in care ceea ce vedem noi nu
este lumina directa provenita de la un obiect ce cade pe un filtru si este apoi developata, dar
mai degraba o inregistrare a unei figuri interferentiale tot pe un filtru.

Procedeul prin care putem forma o holograma prin transmisie este urmatorul : lumina
coerenta de la o sursa (de cele mai multe ori vorbim despre un laser) este divizata intr-un
“fascicul obiect” care este reflectat de o oglinda, apoi de obiectele ale caror holograma dorim sa
formam, ajungand ulterior pe ecran/senzorul si un “fascicul de referinta” care va interfera cu cel
obiect pentru a crea figura de interferenta. De remarcat faptul ca hologramele sunt imagini
tridimensionale reale, lucru evidentiat de faptul ca daca te uiti sub un alt unghi la imagine, vei
vedea alte parti ale ei, exact ca in cazul unui obiect real. De asemenea, un lucru interesant este
faptul ca orice parte a unei holograme contine informatii despre toata holograma si imaginea
poate fi modificata: poate fi facuta cu o lungime de unda si vazuta cu alta (cu lampa cu mercur).
Poti taia coltul unei holograme si sa vezi intreaga imagine prin el.