Dispersia luminii

normală și anormală

Elev: Stancu Elena

Clasa:a XI a B
 Dispersia luminii

Dispersia luminii a fost pusă în evidenţă experimental şi studiată

ştiinţific de către Newton.
. Într-un experiment efectuat în anul1672, Newton a observat
descompunerea luminii în componentele monocromatice, folosind o
prismă optică: pe ecranul de observaţie apărea o succesiune continuă de
culori de la roşu la violet.
Fenomenul natural observat la curcubeu reprezintă dispersia luminii.
Dispersia reprezintă fenomenele determinate de dependenţa indicelui
de refracţie de lungimea de undă.
 Ce este dispersia luminii
Dispersia luminii este fenomenul de
descompunere prin refracţie a luminii albe în
fascicule colorate: roșu, oranje, galben, verde,
albastru, indigo şi violet.

►se observă că radiaţia roșie

este mai înclinată faţă de axa
optică decât radiaţia verde

►acest lucru se întâmplă deoarece radiaţia verde se propagă cu viteză

mai mică în materialul prismei decât radiaţia roșie, adică radiaţia verde
parcurge în același timp o distanţă mai mică decât cea roşie.
 Mediului influenţează propagărea luminii datorită
interacţiunii acesteia (care este o undă electromagnetică)
cu atomii şi moleculele mediului. Sub influenţa
câmpului electric al luminii, particulele electrizate din
atomi şi molecule efectuează oscilaţii forţate cu aceeaşi
frecvenţă ca a luminii.
În urma compunerii oscilaţilor forţate cu unda iniţială
se obţine o modificare a vitezei de propagare.
Diferenţa de viteză va fi cu atât mai mare cu cât vor fi
mai puternice oscilaţiile forţate ale particulelor mediului.
Relaţia: n  ε r μ r este adevărată numai pentru lungimi
de undă mari ale undelor electromagnetice.
►Raportul dintre viteza luminii în vid (c) şi viteza luminii în mediul
studiat (v) se numeşte indice de refracţie :
c
n
v
Dispersia luminii este fenomenul de variaţie a indicelui de refracţie
n al mediului în funcţie de lungimea de undă λ a radiaţiei luminoase
.
 Dispersia normală

La mediile transparente cum sunt sticla sau cuarţul, indicele de

refracţie creşte rapid cu scăderea lungimii de undă în regiunea lungimilor
de undă mici. Acest fenomen se numeşte dispersie normală.
Dispersia anormală
Există şi cazuri când, în apropierea anumitor domenii, indicele de
refracţie scade cu scăderea lungimii de undă. Acest fenomen se
numeşte dispersie anomală.
În dispersia normală indicele de refracţie creşte odată cu
scăderea lungimii de undă.
În unele materiale (cianină sau fuxină) se produce dispersia
anomală la care indicele de refracţie scade odată cu
scăderea lungimii de undă.

Vidul este un mediu nedispersiv (toate undele se propagă în vid

cu aceeaşi viteză indiferent de lungimea de undă); celelalte medii
sunt dispersive.
 Fiecărei componente monocromatice a luminii îi corespunde o
lungime de undă. Cea mai mare lungime de undă o are lumina roşie,
iar cea mai mică lungime de undă o are lumina violetă.

culoare intervalul de lungimi de undă intervalul de frecvenţe

roşu ~ 610 - 780 nm ~ 480 - 405 THz

oranj ~ 590 - 650 nm ~ 510 - 480 THz

galben ~ 575 - 590 nm ~ 530 - 510 THz

verde ~ 510 - 560 nm ~ 600 - 530 THz

albastru ~ 485 - 500 nm ~ 620 - 600 THz

indogo ~ 452 - 470 nm ~ 680 - 620 THz

violet ~ 380 - 424 nm ~ 790 - 680 THz

 Dispersia în natură
Curcubeul este un fenomen optic ce apare pe cer

sub forma unui arc colorat datorită reflexiei şi

refracţiei luminii în picăturile de apă din

atmosferă imediat după ploaie când apare soarele

 Datorită dispersiei, şi
refracţiei în aerul atmosferic,
amurgul este adesea multicolor.
Lumina soarelui, refractată în
straturi de aer mai reci sau mai
calde, se poate descompune
(uneori), în diverse culori (prin
dispersie).
Bibliografie
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Dispersia_und
elor_electromagnetice
 http://www.manualdefizica.ro/wp-
content/uploads/2013/03/ELEMENTE-DE-
OPTICAONDULATORIE2.pdf