Definitie:

Dispersia luminii este fenomenul de descompunere prin

refracţie a luminii albe în fascicule de lumină colorate
diferit. Aceste culori alcătuiesc spectrul luminii albe şi sunt:
roşu, oranj, galben, verde, albastru, indigo şi violet.
 Fiecărei culoare intervalul de lungimi Intervalul de
componente de undă frecvente
monocromatice a Rosu ~ 610 - 780 nm ~ 480 - 405 THz
luminii îi corespunde
Oranj ~ 590 - 650 nm ~ 510 - 480 THz
o lungime de undă.
Cea mai mare Galben ~ 575 - 590 nm ~ 530 - 510 THz
lungime de undă o
are lumina roşie, iar Verde ~ 510 - 560 nm ~ 600 - 530 THz
cea mai mică lungime
Albastru ~ 485 - 500 nm ~ 620 - 600 THz
de undă o are lumina
violet. Indigo ~ 452 - 470 nm ~ 680 - 620 THz

violet ~ 380 - 424 nm ~ 790 - 680 THz

Aplicatii in tehnica:
Dispersia luminii a fost pusă în evidenţă experimental şi studiată ştiinţific de către
Newton.
Într-un experiment efectuat în anul 1672, Newton a observat descompunerea luminii
în componentele monocromatice, folosind o prismă optică: pe ecranul de observaţie
apărea o succesiune continuă de culori de la roşu la violet.
Prisma optică este un mediu omogen şi transparent, mărginit de două feţe plane şi
neparalele. La trecerea prin prismă, lumina se descompune în fascicule colorate care trec
prin prismă cu viteze diferite, de aceea ies din prismă sub unghiuri diferite.
 Mediul influenţează propagărea luminii datorită
interacţiunii acesteia cu atomii şi moleculele mediului.
Sub influenţa câmpului electric al luminii, particulele
electrizate din atomi şi molecule efectuează oscilaţii
forţate cu aceeaşi frecvenţă ca a luminii.
În urma compunerii oscilaţilor forţate cu unda
iniţială se obţine o modificare a vitezei de propagare.
Diferenţa de viteză va fi cu atât mai mare cu cât vor
fi mai puternice oscilaţiile forţate ale particulelor
mediului.
 Dispersia mediului este mărimea care arată cât de repede se
modifică indicele de refracţie n cu lungimea de undă.
Fenomenul de dispersie normala apare la mediile
transparente cum sunt sticla sau cuarţul, indicele de refracţie
creşte rapid cu scăderea lungimii de undă în regiunea lungimilor
de undă mici.
 Există şi cazuri când, in unele materiale (cianină sau
fuxină) se produce dispersia anomală la care indicele de
refracţie scade odată cu scăderea lungimii de undă.

Vidul este un mediu nedispersiv (toate undele se

propagă în vid cu aceeaşi viteză indiferent de lungimea de
undă); celelalte medii sunt dispersive.
 Unghiul sub care
fasciculele colorate
parasesc prisma,
variaza in raport cu
indicele de refractie.

Unghiul sub care fasciculele colorate

parasesc prisma, variaza in functie de
unghiul de incidenta.
Latimea fasciculelor colorate la iesirea
din prisma, depinde de latimea
fasciculului incident.
Legea refracţiei: în punctul I: sin I = n*sin r
în punctul I’: n*sin r’ = sin I’

Din figură se observă că unghiul de deviaţie: =i + i’- A

unghiul refringent: A= r + r’

Condiţia de emergenţă reprezintă condiţia ca o rază ce intră în prismă (prin fata AB) să poată iesi (prin faţa
AC). Pentru aceasta trebuie să nu se producă reflexie totală pe fata AC, adică : , l este unghiul limita al
reflexiei totale.

Dar: A=r+r’ , rezulta si, deci:

Tinand cont de legea refractiei I: sin i=n*sin r ,

obtinem:

Unghiul maxim de incidenta este : , rezulta:

. Dar , rezulta A≤2l

Conditia de emergenta:
Deviatia minimă: unghiul de deviaţie capătă o valoare
minimă în cazul mersului simetric al razelor prin
prismă, adică i=i’ şi r = r’.
Unghiul de deviatie minima este:
Inlocuind i din formula unghiului de deviaţie minimă
în legea refracţiei obtinem:

Cu acestă relaţie se poate determina indicele de

refracţie n al materialului din care este
confecţionată prisma, măsurând unghiul de deviaţie
minimă.
 Experimental, dispersia se observă cu ajutorul prismei optice. Putem
observa ca dupa aprinderea becului lumina alba, prin fenomenul de
refractie se descompune in fascicule de lumina colorate.

Dacă lângă prisma optică aşezăm o a doua prismă, toate culorile

se contopesc şi se obţine din nou lumina albă (fenomenul de
sinteză a luminii, inversul dispersiei).
 Curcubeul este un fenomen optic care ia
nastere din cauza dispersiei si reflexiei luminii
solare in picaturile de ploaie din atmosfera.
 Fenomenele ce produc culoarea rosie a soarelui sunt:
- împrastierea Rayleigh ( în proportia cea mai mare);
- reflexia (împrastierea) razelor de lumina pe particulele de praf si nori;
- dispersia luminii.
Dimensiunea si concentratia particulelor de aer atmosferic din calea
luminii solare determina tipul de apus observat. Când lumina soarelui întâmpina
foarte putine particule de aer atmosferic, majoritatea razelor ajung la ochiul
uman cu aproape aceeasi intensitate. Reducerea fenomenului de dispersie
produce apusuri albe sau galbene comune zonelor muntoase, unde aerul
atmosferic este rarefiat.