Sa presupunem ca, in loc de o fanta sau

de doua fante apropiate, ca in

experimentul lui Young, avem un numar
foarte mare de fante paralele, toate de
aceeasi largime si aflate la distante
egale.O asemenea configuratie,
cunoscuta sub numele de retea de
difractie, a fost construita pentru prima
oara de Fraunhofer.

 O retea de difractie se poate obtine prin trasarea

pe sticla sau plexiglas a unor trasaturi egale si
echidistante . Intervalele transparente dintre
zgarieturi reprezinta fantele.Daca notam N
numarul de trasaturi practicate pe lungimea L a
retelei, atunci reteaua va avea n=N/L trasaturi
pe unitatea de lungime.Distanta l=L/N=1/n dintre
doua trasaturi consecutive se numeste
constanta retelei.

 Spre deosebire de prisma optica, unde prin

dispersia luminii albe se obtine un singur
spectru, la reteaua de difractie se formeaza un
numar de spectre de o parte si de alta a
maximului central.Spectrele corespunzatoare lui
k=1 se numesc de ordinul 1, cele pentru k=2 se
numesc de ordinul 2 etc.Spectrele colorate sunt
separate de minime intunecate si este posibil ca
de la un anumit ordin ele sa apara suprapuse
.Ordinea culorilor pe ecran este de la violet la
rosu pentru ca violet < rosu si deci violet
< rosu.

 Pentru a produce o
deviere apreciabila a
luminii, constanta retelei
trebuie sa fie de acelasi
ordin de marime cu
lungimea de unda a
luminii folosite.Retelele
folosite in spectrul vizibil
sau in apropierea lui au
intre 500 si 1500 de
trasaturi pe milimetru.

Reteaua de difractie se
foloseste mult in
spectroscopie, in locul
prismei, pentru a obtine
separarea unui fascicul
de lumina in lungimile de
unda componente,
acestea putand fi
calculate daca se
cunoaste valoarea
unghiului de deviatie.

Determinarea lungimii de unda cu

ajutorul retelei de difractie .
In cazul in care i=0,
relatia (5) = l (sin i +/sin )=k, k=0,1,2
devine: l sin =k.
Pentru unghiuri mici de
difractie,tinand cont ca tg
~sin si n=1/l, punctul
P in care se va forma
maximul de ordin k se va
afla la distanta:
x=f tg ~ fkn .
Deci = x/kfn.

 Intr-un sistem optic, datorita diafragmelor

indispensabile functionarii acestuia,
imaginile obtinute pot fi influentate de
fenomenul de difractie a luminii.Este
posibil ca in locul unde ar trebui sa se
formeze imaginea punctiforma sa apara o
figura de difractie sub forma unei mici pete
circulare inconjurata de cercuri luminoase
si intunecoase de intensitati din ce in ce
mai mici.

 Un instrument optic va avea o putere separatoare cu atat

mai mare cu cat va putea distinge puncte mai apropiate.

Lentilele actioneaza ca deschideri circulare si undele
luminoase sunt difractate la trecerea prin ele.Raportul
dintre diametrul lentilei si lungimea de unda a luminii
care trece prin ea determina marimea imaginii de
difractie pentru lentila.Cu cat acest raport este mai mic,
cu atat se va difracta mai mult lumina.Puterea de
rezolutie a lentilelor poate fi crescuta fie prin cresterea
dimensiunilor lentilei fie prin utilizarea unor lungimi de
unda mai mici.La telescoapele mari, fie ca sunt cu
reflexie, fie cu refractie, se folosesc lentile sau oglinzi de
diametre mari pentru scaderea efectelor difractiei asupra
maririi aparatului.

 La microscoape circumferinta obiectivelor are in

general un diametru mic astfel incat difractia
devine foarte importanta cand este necesara o
marire notabila.Aici efectele difractiei pot fi
reduse privind obiectul in lumina vizibila de
lungimi de unda mici (albastru sau violet ) sau
in ultraviolet .Cand este folosita lumina
ultravioleta, imaginea formata trebuie privita pe
un ecran fluorescent pentru a deveni vizibila.

Analiza spectrala a
compozitiei chimice a
uneri surse de lumina
policromatica poate fi
realizata si cu ajutorul
unei retele de
difractie.Piesa principala
a unui spectroscop este o
retea de difractie gravata
pe o placa de sticla.
In spectrul de difractie
ordinea radiatiilor
monocromatice este
inversata fata de
spectroscopul cu prisma
optica.