Sunteți pe pagina 1din 4

Ce sporturi sunt bune pentru copilul tau si unde poate sa le practice in Sibiu

Specialiştii în domeniul sportiv susţin că activitatea fizică, începută la vârstă fragedă,


stimulează creşterea şi capacitatea de comunicare a copiilor. De asemenea, vârsta de 6-7 ani,
după spusele acestora, pare a fi cea optimă pentru ca un copil să asculte indicaţiile şi să înveţe
regulile unui joc. Unii copii au o înclinaţie naturală faţă de sporturile de echipă, în timp ce
alţii se pot simţi mai bine în activităţi axate pe efortul individual.

Turnul Sfatului vă propune câteva sporturi pe care orice copil aflat la o vârstă fragedă ar
putea să le practice în Sibiu, în condiţii decente şi într-un cadru organizat, la unul dintre
cluburile sportive de specialitate.

Sporturi de echipă

Copiii care au înclinaţie mai mare spre sporturile de echipă se pot îndrepta spre sporturi ca
fotbal, baschet, handbal sau volei.

Fotbal

Sportul “rege” poate fi practicat de către copilul dumneavoastră la şcoala de fotbal FC


Interstar Sibiu (cea mai titrată din Sibiu) sau la CS Alma Sibiu (singura din Sibiu care nu
percepe taxă), dar şi la şcolile de fotbal CS Viitorul Sibiu, CSŞ Şoimii, Şcoala de Fotbal “Ion
Gheorghe”, cât şi “Demian Adrian”.

Cu aproape 250 de copii legitimați, FC Interstar dispune ȋn prezent de 13 grupe de copii și


juniori, începând cu vârsta de 5-6 ani. “Avem părinți care își aduc copiii la noi doar pentru că
vor să facă sport, la fel cum avem copii care vor să trăiască sentimentul de fotbalist”, spune
antrenorul Daniel Murășan. Antrenamentele sunt susţinute pe stadionul “Mecanica” din
cartierul Mermeladă, dar și în diferite locaţii. ”Dispunem de o sală de sport, un teren de iarbă,
un teren sintetic, un teren pentru antrenament, un teren tip balon și o bază sportivă pentru
meciurile de campionat”, declară preşedintele Caius Băra. Clubul percepe o taxă lunară de 50
de lei pentru fiecare copil legitimat. Pentru a vă înscrie copilul la club, puteţi suna la numărul
072 326 2824.

Singura şcoală de fotbal din județ care nu percepe taxă este CS Alma Sibiu. Clubul care are în
grijă opt grupe de copii, de la cei născuți în 2001 până la cei născuți în 2008, oferă
echipament complet de joc. În funcție de vârstă, antrenamentele se efectuează fie în sala de
sport de la Șura Mică – una dintre cele mai moderne din județ, fie pe terenurile de sport de
pe strada Vasile Milea, dar și pe terenul de lângă baza de rugby din cartierul Valea Aurie. De
cei peste 140 de copii se ocupă antrenorii Iulian Merintean, Sergiu Haidău și Andrei
Drăgușin, care le oferă condiții moderne de antrenamente și de meciuri oficiale. Pentru mai
multe informaţii, puteţi apela la 0749 288 811.

Baschet

Sportul cu mingea la coş poate fi practicat încă de la şase ani la CSU Sibiu (doar pentru
băieţi) sau la CSȘ Sibiu (fete şi băieţi). Cei aproape 100 de copii de la CSU Sibiu se
antrenează sub îndrumarea antrenorilor Alexandru Kovacs şi Sandu Rubint. “Avem trei săli
de antrenament unde ne desfăşurăm activitatea, la sălile Școlilor Gimnaziale nr. 8 şi nr. 25,
respectiv sala de la Facultatea de Știinţe. Sălile sunt alese în funcţie de categoria de vârstă.
Cei mai mici copii pe care-i avem au şase ani. Suma pe care un părinte trebuie să o achite
lunar variază în funcţie de utilităţile sălilor, dar abonamentul ar fi undeva la 40 de lei”,
susţine antrenorul Sandu Rubint. Pentru mai multe detalii, puteţi suna la 077 1736964.

Dacă cei de la CSU Sibiu pregătesc copii doar la masculin, cei de la CSȘ Sibiu dispun de
grupe şi de feminin. “Primim cu braţele deschise pe oricine, dar fiecare copil trebuie să
înceapă de la vârstă fragedă, maximum 7-8 ani pentru a face performanţă. Dacă vine la 15
ani, n-avem ce să facem cu el. Pregătirea are loc în sala de sport de la Teatru”, precizează
Ioan Miclăuş, director CSȘ Sibiu. Clubul nu percepe niciun fel de taxă. Dacă doriţi să vă
înscrieţi copilul aici, sunaţi la 0740 242 899.

Handbal şi volei

Alte două sporturi de echipă pe care copilul dumneavoastră le poate experimenta în Sibiu
sunt handbalul şi voleiul. Singurul club la care pot fi practicate cele două sporturi este CSȘ
Sibiu. “Avem handbal şi volei atât pentru băieţi, cât şi pentru fete. Momentan, dispunem de
grupe de la 9 la 18 ani. Copiii de la handbal se pregătesc la sălile Școlilor Generale nr.18 şi
nr. 19, dar şi la Liceul Teoretic “Constantin Noica” Sibiu, în vreme ce copiii de la volei fac
antrenamente la sala de la Teatru”, precizează Ioan Miclăuş, directorul clubului. Clubul nu
percepe nicio taxă din partea jucătorilor. Mai multe detalii puteţi obţine sunând la 0745 795
313.

Sporturi individuale

Dacă copilul dumneavoastră se simte mai bine în activităţi axate pe efortul individual, Turnul
Sfatului vă propune o serie de sporturi:

Tenis

Tenisul rămâne unul dintre cele mai frumoase sporturi individuale, care se impune atât prin
eleganţă, cat si prin spectaculozitate. Tenisul poate fi jucat la cluburile cu cele mai bune baze
din Sibiu: CS TC Pamira şi CS Vektor.

“Programul fiecărui sportiv de la CS TC Pamira începe cu o evaluare a tuturor componentelor


antrenamentului sportiv, după care antrenorii împreună cu sportivul şi părinţii discută şi
stabilesc obiective pe termen scurt şi pe termen lung pentru a încorpora în pregatirea
sportivului elementele unei dezvoltări sănătoase”, susţin oficialii clubului. Clubul oferă
cursuri pentru copii, iar preţul este de 12 lei pentru o oră de antrenament în grup pe timp de
vară, iar iarna preţul ajunge la 15 lei. Pamira Club dispune de şase terenuri de tenis cu zgură
şi cu instalaţie de nocturnă la fiecare, iar pe timpul iernii două dintre acestea sunt acoperite.
Clubul mai dispune şi de vestiare dotate la standarde ridicate. Dacă doriţi să-l trimiteţi la
tenis, puteţi suna la 0728 726 472.

Un alt club ce oferă condiţii bune este CS Vektor, club ce pune în folosinţă trei terenuri de
zgură şi oferă cursuri de iniţiere a copiilor în tainele tenisului începând cu vârsta de cinci ani.
“Sub îndrumarea atentă a personalului de specialitate, fiecare copil îşi va dezvolta aspectele
tehnice, tactice, fizice şi mentale ale jocului. Trecerea de la cursurile de iniţiere la
performanţă se face prin grupe de 2-3 copii şi prin sesiuni individuale şi antrenamente
personalizate”, se arată pe site-ul clubului. Tariful pentru o oră de antrenament este de 15 lei.
Mai multe detalii puteţi să obţineţi sunând la 0749192939.
Taekwon-do

Clubul Puma oferă cursuri de autoapărare, instruind copii în în tainele taekwondo-ului,


începând cu vârsta de 4 ani, la sala Puma Club de pe Bulevardul Victoriei. “Taekwon-do
dezvoltă caractere frumoase şi spiritul de competiţie. Asigură dezvoltarea sănătoasă a
copiilor, fizic şi mental şi este un minunat instrument de socializare şi de dezvoltare a
valorilor educative: disciplină, autocontrol şi concentrare. Noi nu promovăm violenţa.
Antrenamentele pentru copii se desfăşoară sub forma unor jocuri. La noi oricine e binevenit”,
susţin reprezentanţii clubului. Preţul unui abonament lunar este de 85 de lei. Pentru înscriere,
puteţi suna la 0751 057 227.

Șah

Un sport care dezvoltă capacităţile mintale ale copiilor, puterea de concentrare, memoria,
imaginaţia şi creativitatea copiilor, gândirea clară în situatii critice sau logica este şahul.
Sport ce poate fi practicat la Logismart Sibiu. “Ne propunem iniţierea în tainele acestui
minunat joc a cel puţin 100 de copii anual” susţine Corina Moldovan, preşedintele clubului.
Antrenamentele se desfăşoară sub formă de şedinţe individuale (60 lei/oră) sau în grupe
formate din doi copii (40 lei/oră de fiecare), la sediul clubului din cartierul Cireşica. Pentru
mai multe informaţii puteţi suna la 0724 023 684.

Karting

Fără să fie nevoie de permis de conducere sau abilităţi demonstrate de pilotaj, opţiunea de
karting oferă copiilor şansa de a-şi dezvolta reflexele rapide, precizia asupra controlului
maşinii şi abilităţi de luare a deciziilor. Copiii pot fi iniţiaţi în karting de profesorii Palatul
Copiilor Sibiu, fără nicio taxă, pe circuitul de karting din incinta Metro Construcţii Sibiu. “În
cadrul cercului de karting, elevul acumulează, în primu rând, cunoştinţe despre conducere. Îşi
creează aptitudinile şi reflexele necesare, însumând cunoştinţe de mecanică specifice”, spune
profesorul Viorel Nicoară. Pentru înscrieri, sunaţi la 0269 217 655.

Mai sunt şi alte sporturi ce pot fi practicate în Sibiu. Din păcate, pentru înot, poate cel mai
indicat sport pentru un copil aflat la o vârstă fragedă, condiţiile oferite de bazinul Olimpia
al clubului CSM Sibiu lasă de dorit .
HAI ȘI TU LA HANDBAL !!!”
Început în urmă cu cinci ani la Sibiu, proiectul “HAl ȘI TU LA HANDBAL”, este una din direcțiile prioritare ale clubului nostru. De la clasa
I până la nivel de clasa a VII copii sunt înscriși la Handbal Club Sibiu urmând apoi ca până la terminarea junioratului să fie legitimați la
clubul nostru partener Clubul Sportiv Școlar Sibiu iar vârfurile din fiecare generație să aibă șansa să joace la terminarea junioratului la
echipa de seniori a orașului – Handbal Club Sibiu.
Prin copiii înscriși la grupele clubului nostru, în urma acestui proiect, handbalul sibian are nu doar trecut și prezent ci și un viitor de
succes.
Într-o perioadă în care lumea digitală acaparează zilnic tot mai multe ore din viaţa copiilor vă propunem o alternativă sportivă, un sport
care dezvoltă foarte mult gândirea şi atenţia. Mai mult, copilul dumneavoastră va deveni mai sociabil, mai disciplinat, mai curajos, mai
îndemânatic și mai puternic.
Un sport foarte dinamic, handbalul este ideal pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor,care vor avea ocazia să își canalizeze energia
în timpul partidelor sau antrenamentelor.

Copilul tău poate fi următorul idol al generaţiilor viitoare.

“HAl ȘI TU LA HANDBAL !!!” este o nouă provocare lansată de HANDBAL CLUB SIBIU.

“HAl ȘI TU LA HANDBAL !!!”, pentru că noi credem în tine!

PERMANENT – ÎNSCRIERI LA HANDBAL BĂIEȚI CLASELE I – VI Pentru mai multe informaţii:

Prof. MATEI DAMIAN – telef.0744.470.425


Prof. GABRIEL ȘOFRONICI – telef. 0743.489.872

S-ar putea să vă placă și