CAPITOLUL I.

EXPEDIȚIA INTERNAȚIONALĂ

1.1. Importanța expediției internaționale în mecanismul derulării unei operațiuni de

export-import. Centralizarea vs. externalizarea serviciilor logistice (3PL vs. 4PL)

Expediţia internaţională este componentă a mecanismului de derulare a operaţiunilor

export/import. Ea reprezintă interfaţa dintre predătorul mărfii şi cărăuş (transportator) şi
acesta din urmă şi destinatar, asigurând derularea fluxurilor de mărfuri în bune condiţii.
Expeditorul este un intermediar sau comisionar - între cel care livrează marfa
(încărcător) şi cărăuş.
Prin logistică se înţelege ansamblul operaţiunilor care au ca scop punerea mărfii la
dispoziţia destinatarului la termenul şi la locul stabilit prin contract, şi la costul cel mai redus.
Logistica include, prin urmare, toate activităţile care sunt legate de circulaţia mărfurilor:
- alegerea localizărilor pentru fabricare şi depozitare;
- gestiunea aprovizionării şi a stocurilor;
- ambalarea şi marcarea mărfii;
- transportul;
- asigurarea mărfurilor în traficul internaţional;
- vămuirea şi operaţiunile post-vânzare.
La originea logisticii stă ideea că activităţile enumerate mai sus reprezintă părţi ale
unui proces integrat şi ele trebuie să fie gestionate ca un întreg. Pe această bază, îndeosebi
începând din anii '80, multe firme au început să-şi constituie departamente de logistică sau să
lucreze cu societăţi specializate în acest domeniu, subcontractând ansamblul activităţilor
respective. Expeditorul internaţional este o persoană fizică sau juridică care pe baza unui
contract de mandat încheiat cu firma exportatoare se obligă să preia mărfurile încredinţate de
acesta si sa efectueze operaţiunile necesare pentru ca marfa să ajungă la destinatar.
Serviciile legate direct de transport sunt:
- alegerea mijloacelor de transport si a rutelor
- pregătirea calculelor pentru tarife
- plata cheltuielilor legate de deplasare
- procurarea documentelor de transport
 Principalele documente sunt: conosamentul, scrisoare de transport aerian, scrisoare de
trăsură feroviară, scrisoare de trăsură CMR (a se vedea anexa 4), document de transport
multimodal.
Costurile cu logistica deţin între 5% şi 20% din totalul costurilor în întreprinderile
comerciale sau producătoare. Printr-o abordare integrată sau sub contractate către firme de
logistică, în condiţiile utilizării facilităţilor oferite de tehnicile de informare, aceste costuri pot
fi substanţial reduse. Aceasta presupune optimizarea soluţiei logistice, respectiv, a alegerii
modalităţii (modului) de transport, a tehnicii de transport, a localizărilor pentru depozitarea şi
manipularea mărfii. Complexitate a anumitor operaţiuni de expediere, atât în plan logistic, cât
şi în ceea ce priveşte efectuarea formalităţilor vamale, impune adesea recurgerea la un
expeditor, care reprezintă interfaţa dintre firmă şi transportator şi poate oferi prestaţii
profesionale şi specializate în funcţie de modul de transport, destinaţie, natura mărfii şi tipul
de servicii solicitate de client.
Recurgerea la un expeditor este avantajoasă şi din punct de vedere financiar, deoarece
acesta este în măsură să obţină de la cărăuşi tarife preferenţiale, reducând costul transportului
pentru cel care face livrarea. În ceea ce priveşte modalitatea de transport expeditorul poate să
aleagă între: transportul maritim, fluvial, aerian, rutier sau pe calea ferată, la care se adaugă
transportul poştal (colete), cel prin conducte (de exemplu, pentru petrol), precum şi
transportul multimodal.
În ceea ce priveşte tehnica de realizare a transportului se disting următoarele
posibilităţi:
1. Expedierea exclusivă
2. Grupajul
3. Navlosirea
Costul total al operaţiunilor de logistică influenţează competitivitatea produsului
exportat.
El cuprinde mai multe elemente: costul ambalajului; costul transportului (pre-
transport, transport principal, post-transport); costul asigurării; costul manipulării şi
depozitării; costul operaţiunilor vamale; costuri anexe: comisioane, taxe portuare; costul
gestiunii interne; costul financiar al imobilizării mărfurilor.
Costul logistic este un criteriu foarte important îndeosebi în cazul mărfurilor de
valoare redusă sau în condiţiile unei pieţe puternic concurenţiale. EI este analizat însă în
interdependenţă cu celelalte criterii şi cu luarea în considerare a intereselor exportatorului şi
importatorului.
 Exportatorii trebuie să găsească un compromis între interesul lor financiar (stocuri
minime în depozit pentru a nu îngreuna costurile, livrări în partizii mari şi frecvente, pentru a
obţine tarife avantajoase) şi cerinţa clientului de a beneficia de un preţ avantajos, optimizând
cantităţile şi ritmul livrării.
Durata operaţiunilor de logistică include timpul total necesar pentru tranzitul mărfii de
la locul de expediţie la locul de destinaţie. Aceasta include:
· durata transportului;
· durata de aşteptare (la încărcare, transbordare, descărcare etc.)
· durata formalităţilor vamale.
Securitatea livrărilor depinde în mare măsură de calitatea prestaţiilor expeditorului,
cărăuşului şi a altor participanţi la operaţiunile de logistică. Ea trebuie privită sub două
aspecte:
· securitatea mărfurilor, care depinde de mai mulţi factori, cum sunt modalitatea şi
mijlocul de transport, modul de pregătire a mărfii pentru livrare modul de realizare a
operaţiunilor de manipulare etc.
· securitatea termenelor stabilite pentru livrare, acestea depinzând de modalitatea şi
mijlocul de transport, numărul de transbordări, precum şi de alte condiţii: greve,
condiţii climaterice etc.
Respectarea termenului de livrare reprezintă o condiţie a competitivităţii exportului
alături de preţ.
Externalizarea serviciilor va permite reducerea şi planificarea cheltuielilor prin
prisma faptului că aceasta modalitate va asigura toată gama de servicii fără a plăti în plus faţă
de pachetul negociat. Practic, o firmă care apelează la externalizare are toate şansele să
beneficieze de un pachet de servicii, la un preţ avantajos. De pildă, există servicii
complementare care se referă, printre altele, la reambalarea, etichetarea sau crossdocking-ul
(reîmpărţirea pe paleţi).
Dacă o întreprindere ar face de una singură acest lucru ar însemna să angajeze oameni
pe care să îi plătească doar pentru aceste activităţi, nemaipunând la socoteală costurile fixe pe
care le presupune o astfel de activitate.
Cumpărarea/închirierea de spaţiu sau plată unor utilităţi strict necesare sunt doar două
din cheltuielile pe care o firmă le are de făcut şi de care poate scăpa negociind un pachet de
servicii.
Alte servicii care intră în pachetele oferite de companiile specializate sunt cele
denumite „logistică de retur”. Este vorba de procesul de colectare, manipulare şi transport al
mărfurilor folosite, deteriorate sau casabile şi/sau ambalarea lor în vederea aruncării, reciclării
sau refolosirii. Se poate referi şi la returnarea echipamentelor refolosibile de transport (paleţi,
containere) către un punct mai avansat în reţeaua de distribuţie.
Aşadar, costuri importante, destul de greu de controlat cu resurse proprii, dar pe care o
întreprindere le poate acoperi prin colaborarea cu o firmă specializată.
Costul unui contract, pe ansamblu, poate fi cu mult mai mic decât salariile plătite unui
departament propriu de angajaţi (plus taxe şi impozite), plus costurile inerente derulării
activităţilor în sine.
Totodată, se elimină un mare risc generat de faptul că ar putea scăpa de sub control
costul logistic impus de gestionarea mai multor activităţi în acelaşi timp.
O echipă de specialişti cu experienţă veche în domeniu este întotdeauna mai eficientă
decât un singur specialist, eventual angajatul companiei.
Prestatorii de servicii logistice deţin o flotă auto importantă pe care o pot pune la
dispoziţia clienţilor, depozite locale sau regionale şi centre logistice de dimensiuni importante,
eventual spaţii frigorifice de mari dimensiuni. Toate acestea presupun investiţii imense pe
care puţine companii sunt dispuse să le facă.
Intrând mai în detaliu, unul dintre elementele de eficientizare a activităţii de
logistică/distribuţie este încărcarea vehiculelor de marfă pe întregul traseu de la depozit la
punctele de vânzare şi înapoi. Un producător, de exemplu, nu poate să optimizeze costurile şi
timpul de transport deoarece vehiculele sale comerciale circula fără marfă de la punctul de
vânzare la ușa fabricii. Vedem acest lucru la micii întreprinzători care sunt furnizori ai
reţelelor de magazine mari.
Există şi situaţii frecvente în care procentajul de externalizare nu este de sută la sută,
compania care cumpără servicii păstrând un specialist intern care face legătura între compania
prestatoare şi beneficiar. Compania îşi menţine în schema de personal unul sau doi specialişti
în marketing care supervizează activitatea prestatorului de servicii. Pe durata derulării
contractului, furnizorul este evaluat periodic, pentru a stabili dacă parametrii iniţiali de
eficienta se păstrează.

3PL
Furnizorii terţi de servicii logistice au dat tonul în externalizare în logistică. Legat de
obiectul de activitate, fie că este vorba de expediţii, camioane sau depozitare, 3PL s-au
orientat către furnizarea de servicii clienţilor. Crearea unui 3PL a reprezentat o metodă pentru
furnizorii de servicii de larg consum să se deplaseze către limite mai extinse ale pachetelor de
servicii.
Clienţii, doritori de a-şi reduce costurile, vor apela la oferta 3PL. Oportunităţile de pe
piaţă pentru externalizarea serviciilor de logistică fie la nivel local, internaţional sau global
sunt numeroase.
4PL
4PL s-au dezvoltat în aspiratorul de servicii creat de către furnizorii terți de servicii
logistice. Folosirea unui 4PL, integrator de servicii logistice, diferă de folosirea furnizorilor
terţi de servicii logistice tradiţionali. În principiu, 4PL se referă la tehnologie. Tehnologia nu
este răspunsul, este numai o parte din acesta. Tehnologia reprezintă un element al succesului
procesului alături de oameni. 4PL întrevede ceea ce este necesar unui proces pentru că acesta
să poată reuşi.
Integratorii de servicii logistice combina procesele şi tehnologia. 4PL reprezintă un
proces de externalizare a afacerii, un BPO, un furnizor. Acest furnizor de servicii logistice de
tip lead va aduce valoare şi o abordare nouă asupra nevoilor clienţilor. Un 4PL este neutru şi
va gestiona procesul logistic, fără a fi afectat de cărăuşi, expeditori sau depozite. 4PL poate şi
va gestiona chiar şi 3PL-ul folosit de clienţi.
Externalizarea proceselor afacerii înseamnă externalizarea tradiţională şi încă ceva pe
lângă aceasta. Externalizarea preia un anumit număr de sarcini, responsabilităţi şi funcţii şi le
transferă unui furnizor terț de servicii. BPO implică toate acestea şi încă ceva. Un furnizor de
servicii BPO aduce o perspectivă diferită, mai multă cunoaştere, experienţa şi tehnologie
funcţiei existente, poate să funcţioneze şi va funcţiona pentru firmă cu scopul de a o
reorganiza, pentru a o îmbunătăţi sau pentru a-i adăugă noi procese. Este un rezultat bazat pe
venituri, nu doar o simplă reducere de costuri. Noul proces va interacţiona sau va fi integrat în
companie într-un mod care va adăugă valoare clienţilor.

3PL versus 4PL

În ceea ce priveşte externalizarea există trei probleme de discutat. Prima: se poate
externaliza o funcţie comparativ cu externalizarea unui proces? 3PL ţintesc funcţia. Ei vor să
lucreze cu containere/livrări/transporturi, nu doresc să se ocupe de procesul de gestionare al
transportului, de exemplu. Adevărata nevoie o reprezintă procesul şi aceasta este ţinta 4PL.
Este însă acesta un proces pus la punct – sau doar o serie de tranzacţii separate? Care
este procesul prezent? Cum funcţionează acesta? Unde încetează să mai funcţioneze? Care
sunt lipsurile? Unde sunt surplusurile? Procesul din supply chain trece de limitele
organizaţionale desfăşurându-se pe orizontal într-o organizaţie verticală.
O a doua problemă: externalizăm sarcini sau externalizăm management? De cele mai
multe ori gestionarea este relaţionată cu munca, depozitarea, cu livrările însă nu le
gestionează.
Această chestiune este parte din evoluţia viitoare a externalizării în care 3PL vor trebui
să migreze şi în care 4PL s-au poziţionat deja.
O altă problemă: furnizorul de servicii externalizat, pentru a îndeplini cu adevărat
nevoile clientului, trebuie să fie neutru. Integratorii de servicii logistice trebuie să fie neutri
dacă doresc să gestioneze un proces. Furnizorii terţi de servicii logistice se lupta să devină
neutri. 3PL care căută să atragă livrările în contractele lor de transport sau în depozitele lor nu
sunt neutri.

1.2. Expediționarul internațional: rol, tipuri

Expeditorul este o persoană fizică sau juridică care în schimbul unei sume de bani
(comision sau suma forfetară) primită de la mandatarul sau se obliga să preia mărfurile
încredinţate şi să facă toate operaţiunile necesare pentru că destinatarul să poată intra im
posesia mărfurilor într-un termen cât mai scurt şi cu cheltuieli minime1. Este supranumit şi
„arhitectul transporturilor internaționale”.
Expediţia este rezultatul normal al diviziunii muncii mai ales într-un sector atât de
divers şi specializat cum este transportul. Expeditorul este în contact continuu cu predatorii şi
cu transportatorii, cu organele şi instituţiile implicate în transport astfel încât expertiză şi
experienţa lui este necesară derulării unor operaţiuni normale. În plus, relaţiile pe care le
stabileşte cu parteneri similari din alte ţări îi permit costuri scăzute pentru rezolvarea unor
situaţii insurmontabile altfel pentru un nespecialist (oprirea unui vagon într-o vamă străină,
arestarea unei nave etc.)
Relaţiile între producător2 şi transportator pe de o parte şi expeditor pe de cealaltă
parte se desfăşoară pe baze contractuale. Gama serviciilor oferite poate fi foarte diversă.
Dintre acestea amintim următoarele:
1. Acordarea de consultaţii economice,tehnice, juridice etc. pentru încheierea
contractelor externe.

1
Constantin Alexa - Transporturi și expediții internaționale, Ed. ALL, București,1995, pag. 160
2
prin „producător” înțelegem fie exportatorul fie importatorul, nu pe cel care produce marfa
 Experienţa expeditorului permite o bună negociere a clauzelor contractuale atât în
domeniul livrării cât şi al condiţiilor de ambalare, livrare, transport. Cunoscând amănunţit
condiţiile privind derularea operaţiunilor de transport şi costurile aferente el poate aviza
pentru varianta optimă a condiţiilor de livrare funcţie de riscurile la care se expune
producătorul, riscuri pe care acesta, de regulă nu le cunoaşte. Producătorul nu are posibilitatea
tinerii la zi a evoluţiei preţurilor, navlurilor etc. pe diverse pieţe (de destinaţie sau de tranzit)
şi nici nu dispune de informaţii actualizate pentru fiecare tip de produs şi zonă geografică.
Primele de asigurare, în contextul mijlocului de transport folosit, al rutei etc. poate
cântări mult în preţ. Aceste informaţii sunt oferite de expeditor.
2. Informarea clientului privind mijloacele de transport cele mai adecvate, mai rapide,
mai economice a rutei optime.
În funcţie de natura mărfii, de zona de destinaţie alegerea mijlocului de transport poate
fi esenţială. Caracteristicile tehnice ale mijloacelor de transport, ale căilor de transport, ale
locurilor de încărcare-descărcare pot avea repercusiuni asupra costurilor sau riscurilor
asumate. Prin experienţa acumulată expeditorul poate face recomandări în cunoştinţă de
cauză. Alegerea rutei implica atât asumarea costurilor dar şi a riscurilor, dar poate însemna
chiar blocarea transportului din cauze fortuite cunoscute, frecvente.
3. Consultații privind prezentarea mărfii la transport
Expeditorul recomandă nu numai tipul de ambalaj dar mai ales marcarea astfel încât să
fie evitate surprizele şi pierderile în timpul transportului din cauza producătorului. De
asemenea el poate recomanda care din mijloacele moderne de transport se pretează la cazul
concret al transportului
4. Încheierea contractului de transport
Complexitatea contractelor de transport, mai ales a celor navale sau combinate,
diversitatea clauzelor ce trebuie inserate pentru prevenirea situaţiilor probabil posibile îl
obligă pe producător să apeleze la expertiza expeditorului. Schimbările rapide pe piaţa
navlurilor, a cererii şi ofertei pentru capacităţi de transport obliga la rândul lor apelarea la un
specialist care le observă sistematic şi le analizează. Complexitatea pieţii a dus la o
specializare profundă şi a brokerilor sau expeditorilor pentru a putea rămâne competitivi,
aceştia la rândul lor apelând la serviciile altor expeditori specializați pe anumite operaţii.
De regulă contractele de navlosire se încheie în numele şi pe contul producătorului.
Uneori expeditorul încheie contracte şi în numele şi pe contul unor cărăuşi, sau chiar dispun ei
însăşi de mijloace de transport.
5. Asigurarea.
 Transportul este o lume aparte. De aceia atât producătorii cât şi cărăuşii apelează la
casele de expediţie care apreciază mai exact riscurile transportului având o cazuistică bogată.
6. Vămuirea mărfurilor: vămuirea se face de organele vamale
Expeditorul, datorită experienţei sale, în calitate de agent vamal poate prezenta
mărfurile în vamă, întocmi documentele corespunzătoare, plăti taxele vamale etc.
Expeditorul poate interveni prin corespondenţi externi atunci când apare un eveniment
într-o vamă străină.
7. Depozitarea şi distribuirea mărfurilor din depozite: în depozitele expeditorilor
mărfurile pot fi sortate, reambalate, conservate, finisate, grupate, etichetate potrivit
necesitaţilor transportului sau clientului. Se pot face vânzări în consignaţie, pot fi pregătite în
aşteptarea mijlocului de transport etc. De asemenea expeditorul poate face operaţiile legate de
transportul de mărfuri pentru expoziţii şi operaţiuni conexe.
8. Supravegherea deplasărilor mărfurilor pe parcurs şi avizarea celor interesaţi. Prin
corespondenţii săi expeditorul poate avea situaţia reală a deplasării mărfurilor pe tot parcursul.
Mai mult, el poate lua activitatea, deosebit de importantă şi costisitoare în caz de
proastă derulare, a avizării celor interesaţi. El poate prelua chiar operaţiuni anexe cum ar fi
schimbarea gheţii, asigurarea furajelor pentru animale, însoţirea transporturilor speciale.
9. Verificarea, plata şi decontarea cheltuielilor de transport şi conexe: în cadrul
mandatului primit poate face plăti curente către diverşi prestatori sau intermediari şi verifică şi
efectuează decontarea plăţilor
10. Expeditorul se poate îngriji de întocmirea documentelor de transport. Uneori
condiţiile acreditivului cer prezentarea de documente eliberate de expeditor. Federaţia
Internaţională a Organizaţiilor de Expediţie (FIATA) a codificat principalele documente ce se
emit de expeditor:
- FCR (Forwarding Agents Certificate of Receipt) prin care se certifica ca a preluat o
marfă corect specificata şi a primit dispoziţia irevocabilă de a expedia marfa la
destinatarul nominat
- FCT (Forwarding Agents Certificate of Transport) prin care certifica ca a preluat în
vederea expedierii o partidă de marfă clar specificată, cu misiunea de a proceda la
livrarea partidei în conformitate cu instrucţiunile comitentului, specificate în document.
- FBL (FIATA Combined Bill of Lading) este conosamentul casei de expediţie pentru
transporturi multimodale, acoperind întreg parcursul
- FWR (FIAT Warenhouse Receipt) respectiv recipisa de depozit a expeditorului,
document negociabil, proprietatea mărfii putând fi transmisă prin andosare.
 În cazul transportului de persoane nu există expeditori specializaţi. Aceasta activitatea
este derulată de agenţiile de turism.

1.3. Contractul de expediție

Contractele care se derulează pentru a sprijini schimbul internaţional de mărfuri sunt
prezentate în schema următoare:

Complexitatea serviciilor oferite de către expeditori a impus cu necesitate realizarea

unui cadru juridic adecvat. Astfel, FIATA a elaborat
 „Condiţiile generale ale expeditorului”
 „Condiţiile comerciale standard referitoare la agenţii de navlosire şi de expediţie”
 Condiţiile generale ale Federaţiei Expeditorilor din Belgia”3
care promovează profesia de expeditor pe plan internaţional, cooperarea între casele de
expediţie organizate în cadrul FIATA, adaptarea serviciilor pentru creşterea calităţii, a
vitezelor şi a eficienţei. În prezent, FIATA are peste 100 de ţări membre, printre care şi
România.
Contractul de expediţie este realizat în baza dispoziţiilor legale (Cod Comercial art.
405- 412 privind contractul de comision, art.413 privind contractul de transport), precum şi a
normelor standardizate elaborate sub egida U.S.E.R. – denumite „Condiţii generale care
reglementează operaţiunile efectuate de casele de expediţie”.
Contractul de expediţie stabileşte în principal:

3
Publicate în „Monitorul Oficial” din 24 iulie 1980
1. Obligaţiile expeditorului:
– consiliază clientul asupra modalităţii celei mai potrivite privind deplasarea mărfurilor;
– organizează transportul şi activităţile conexe;
– prezintă solicitanţilor oferte complete;
– recomandă şi eliberează conosamente şi alte documente internaţionale de transport;
– raportul juridic are caracter de mandat, expeditorul acţionând în numele şi pe contul
mandantei (clientului);
– serviciile se efectuează pentru export, import, grupaj, transporturi multimodale,
containerizate, vinculate şi de curierat, formalităţi vamale, plăţi-decontări ş.a.
2. Obligaţiile mandantului
Pentru buna derulare a contractului de expediţie, clientul are următoarele obligaţii:
– să pună la dispoziţia expeditorului toate datele să transmită comenzile în timp util,
precum şi documentele însoţitoare ale transportului-licenţe, autorizaţii, certificate de
origine etc.;
– să predea mărfurile ce vor fi transportate, ambalate şi marcate-etichetate
corespunzător;
– să achite (garanteze) plata contravalorii serviciilor prestate.
„Contractele de expediţie” sunt elaborate cu respectarea legislaţiei internaţionale, dar
adaptate la prevederile legislative din fiecare ţară. În acest sens, USER a elaborat documentul
„Condiţii generale care reglementează operaţiunile efectuate de casele de expediţie”.

1.4. Documente de expediție

În procesul livrării este necesară procurarea/eliberarea şi utilizarea mai
multor documente care se referă în principal la: autorizarea exportului, certificarea cantităţii şi
calităţii mărfii livrate, identificarea mărfii livrate, originea mărfii, starea de sănătate a
acesteia.
Obţinerea licenţei de export este, cu excepţia condiţiei INCOTERMS EXW, în sarcina
exportatorului. Licenţele de export - autorizaţii acordate de statul exportatorului pentru
efectuarea tranzacţiei internaţionale - sunt relativ puţin utilizate, promovarea şi stimularea
porturilor fiind, în general, o caracteristică a politicilor comerciale contemporane.
În România, potrivit unor reglementări din 1992 (HG 215/1992) exportul, pentru
marea majoritate a mărfurilor, nu este supus licenţelor. În schimb, la o serie de produse
se practică sistemul de autorizare. Totodată, sunt interzise la export o serie de produse (de
exemplu, arme şi muniţii, explozibile şi toxice,stupefiante, bunuri aparţinând patrimoniului
cultural). Dovada cantităţii livrate se face, în general, prin documentul de transport
conosament, scrisoare de trăsură etc.. În situaţia unor mărfuri de masă se admit,toleranţe în
plus sau în minus în raport cu cantitatea contractată, în ceea ce priveşte respectarea calităţii,
de regulă, în comerţul internaţional, se solicită certificat de calitate,care face parte din setul de
documente depus de exportator la bancă.
Factura externă (invoice, a se vedea anexa 1.), este un înscris întocmit de exportator
prin care se arată condiţiile în care are loc vânzarea de bunuri si servicii. Principalele funcţii
ale facturii sunt următoarele:
- Arată faptul că marfa a fost vândută.
- Mijloceşte transferul de proprietate de la vânzător la cumpărător
- Serveşte la încasarea contravalorii mărfii
- Serveşte la efectuarea formalităţilor vamale.
Factura este emisă într-un număr de exemplare care depinde de specificul tranzacţiei.
Exportul spre anumite ţări, poate genera întocmirea facturi chiar şi în 20 de exemplare
sau mai multe, în general, factura este întocmită pentru următoarele destinaţii:
- clientul din contractul comercial;
- autoritatea care eliberează certificatul de origine;
- casa de asigurări;
- firmele de tranzit în ţara exportatorului şi, respectiv, a importatorului;
- portul de îmbarcare;
- serviciile vamale din ţara exportatorului importatorului;
- banca plătitoare etc.
În afara facturii comerciale, în practica de comerţ exterior se mai utilizează: factura
pro formă, factura consulară şi factura vamală, acestea având funcţii specifice.
Factura pro formă (a se vedea anexa 2), este un document solicitat de importator
exportatorului pentru a-i servi la realizarea unor formalităţi prealabile importului. De
exemplu, factura pro forma poate servi pentru obţinerea licenţei de import sau pentru
deschiderea acreditivului. Factura consulară este un document solicitat de către organele
vamale din unele ţări importatoare pentru a servi la stabilirea taxelor vamale la mărfurile de
import. Ea este completată de către expeditor pe formulare speciale vizate de consulatele
ţărilor importatoare.
Costul facturilor consulare variază de la ţară la ţară, dar el poate fi adesea foarte
ridicat.
 Conform INCOTERMS, cumpărătorul este ţinut să ramburseze vânzătorului costul
facturilor consulare pe care ultimul le-a procurat în contul importatorului.
Factura vamală (a se vedea anexa 3) este un document cerut la import în anumite ţări
pentru a determina structura preţurilor şi preţurilor nete pe piaţa ţării de origine. Ea serveşte
ca element de referinţă pentru calculul taxelor vamale.