Sunteți pe pagina 1din 7

Infractionalitatea poate fi numita ca un fenomen social, act comis de o persoana intr-o anumita

situatie. Actiunea este determinata de anumite elemente psihologice, trebuinte, tendinte, motive,
etc.
Actul infractional, ca orice alt tip de act comportamental, reprezinta rezultatul interactiunii dintre
factorii ce structureaza personalitatea individului si factorii externi, de ambianta.In ceea ce
priveste factorii interni, endogeni, orice persoana poate prezenta în structura sa un nucleu central
mai mult sau mai puţin favorabil comportamentului infractional, conturand sau nu o personalitate
infracţionala.
Actul infractional antreneaza in grade diferite, practic toate structurile si functiile psihice
incepand cu cele cognitiv-motivationale si terminand cu cele afectiv-volitive, implicate fiind şi
activitatile ca si insusirile psihice.
Actul infractional este generat de tulburari de ordin emotional si volitiv, sustinut de lipsa
sentimentului responsabilitatii si al culpabilitatii, al incapacitatii subiectului de a renunta la
satisfacerea imediata a unor trebuinte in pofida perspectivei unei pedepse.
Orice persoană dispune de un ansamblu unitar de trăsături psihice si comportamente centrate în
jurul unui nucleu reprezentat de personalitate. Aceasta presupune aprecierea personalităţii din
punctul de vedere al constanţei formelor de exteriorizare comportamentală. De-a lungul timpului
s-a incercat modelarea unui profil comportamental al infractorului, fapt ce a dus la descoperirea
teoriilor biologice ale lui Cesare Lombroso, care sustinea existenta unor trasaturi fizice si
fizionomice specifice persoanelor cu inclinatii criminale, si pana la modelul comportamental al
lui Gary Becker ce sustine ca, indiferent de alti factori, un individ va adopta un comportament
criminal in momentul in care utilitatea obtinuta in urma infractiunii este perceputa ca fiind
superioara din punct de vedere valoric utilitatii rezultate din renuntarea la comiterea infractiunii
respective.
Conform acestui model, valoarea de utilitate este determinata de castigul obtinut in urma
comiterii infractiunii ponderat cu sansele de a ramane cu acest castig precum si de cuantumul
pedepsei ponderat cu sansele de a fi prins si pedepsit.
Alt factor de importanta majora care influenteaza perceptia riscului este cumulul realizarilor si
aspiratiilor proprii, mai exact impactul pe care l-ar avea pedeapsa pentru comiterea unei
infractiuni asupra situatiei sociale si materiale a individului intr-un anumit moment.
S-a observat statisitic ca tinerii cu rezultate scolare bune, persoanele care au sau isi cauta un loc
de munca stabil sau pur si simplu au o situatie materiala buna vor avea tendinte infractionale
mult
sub cele ale indivizilor care nu au nimic de pierdut.
Situatia materiala si mediul social al individului exercita la randul lor o mare influenta asupra
inclinatiei spre infractiune.
Dupa constatarile lui H.J.Eysenck, majoritatea infractorilor se recruteaza din randurile
extravertitilor, a caror caracteristica fundamentala-pe plan psihofiziologic- este dificultatea de a
fi conditionati, cu alte cuvinte, dificultatea de a fi educati si bineinteles reeducati.
De multe ori vina este atribuita “alcoolului”, “anturajului” sau saraciei,, subiectul nepercepand la
adevarata valoare contributia sa la infractiune, Infractorul trebuie sa justifice in proprii ochi
actiunea antisociala: legitimitatea atribuita de el il sustine in pregatirea si executarea loviturii, iar
dupa aceasta il apara de remuscari.
Pornind de la faptul ca infractionalitatea este in esenta un fenomen social si care se compune din
totalitatea infractiunilor infaptuite intr-un timp si intr-un spatiu determinat, nu trebuie sa trecem
cu vederea faptul ca in spatele acestei totalitati stau oameni reali, cu dorinte, trebuinte, trairi
emotionale, temperamente, aptitudini si trasaturi caracteriale, intr-un cuvant- indivizi cu
personalitati bine conturate.
Cercetarea personalităţii infractorului este o activitate complexă şi complicată, în profilul
psihologic al oricăriu individ uman, implicat în infracţiune, se împletesc atît calităţi pozitive, cît
şi calităţi care îi caracterizează apartenenţa la un anumit grup social, cel al infractorilor.
Personalitatea infractorului este caracterizată de o anumită motivaţie, aptitudini, pregătire şi
orientare comportamentală - infractionala, dirijîndu-se de modele comportamentale cu caracter
antisocial.
Sistemul trăsăturilor caracteristice personalităţii constituie nucleul central al personalităţii
infractorului. Acest nucleu cuprinde în principal: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea şi
indiferenţa afectivă .
• Egocentrismul constă în tendinţa anumitor indivizi de a raporta totul la ei înşişi, de a se
considera centrul principal de interes şi de a judeca totul numai prin prisma propriilor interese.
• Datorită egocentrismului delincventul nu este capabil de a lua în consideraţie alte puncte de
vedere, interesele şi sentimentele celorlalţi. De regulă faţă de ceilalţi are o atitudine critică şi
acuzatoare, iar personal se consideră nedreptăţit şi persecutat de aceştia.
• Labilitatea psihică, ca trăsătură specifică a personalităţii infractorului, constă în fluctuaţii
ample ale afectivităţii, disproporţionate faţă de valoarea stimulilor. Este o reacţie ce apare pe
baza
unei raportări superficiale la diferitele situaţii şi persoane. Subiectul este capricios, uşor
sugestibil
şi inconstant, reacţionând azi într-un fel şi mâine în altul, faţă de unul şi acelaşi stimul. Nota
specifică cu care labilitatea afectivă marchează personalitatea infractorului, rezidă în
incapacitatea acestuia de a se inhiba în faţa pericolului sancţiunii penale.
• Agresivitatea, este un comportament violent, distructiv, ofensiv, generat de frustrare –
împiedicarea satisfacerii unei trebuinţe. Poate lua forma autoagresivităţii ducând la sinucidere,
automutilare etc. sau a heteroagresivităţii (îndreptată împotriva altora) ducând la omucideri,
loviri, răniri, infracţiuni sexuale, injurii, calomnii etc.
• Insensibilitatea afectivă, constă în incapacitatea de a înţelege suferinţa altuia, în plăcerea
morbidă produsă de suferinţa acestuia. Se poate manifesta într-o formă foarte consistentă şi
constant structurată în cadrul personalităţii, cât şi sub forma unui proces evolutiv şi tranzitoriu,
acest ultim caz putând lua forma unei inhibări afective fără ca subiectul să-şi dea seama de
aceasta, ceea ce face ca în unele omucideri generate mai ales de drame familiale, agresiunea să se
desfăşoare cu un înspăimântător sânge rece sau sub forma dezangajării afective în care subiectul
îşi dă seama de acest proces de sărăcire sufletească şi încearcă să o compenseze.
În urmărirea scopului, infractorii nu ezită în a întrebuinţa orice mijloace care i-ar putea ajuta:
minciuna, perfidia, atitudini variate, căutând să inspire compătimire pentru nedreptatea ce li se
face sau pentru situaţia în care au ajuns“siliţi de împrejurări”.
Elementul caracteristic psihologiei infractorului după săvârşirea faptei este tendinţa de a se
apăra, de a se sustrage identificării, învinuirii şi sancţiunii.
Fazele infractionale

Devianţa desemnează nonconformitatea, încălcarea normelor şi regulilor sociale.


Devianţa, desemnând distanţarea semnificativă de la normele de conduită şi de la valorile sociale
acceptate într-un spaţiu cultural determinat, într-o anumită societate şi la un moment dat, are atât
o semnificaţie negativă, disfuncţională, cât şi una pozitivă, funcţională. În unele situaţii devianţa
facilitează funcţionarea societăţii.
Înţelegerea apariţiei fenomenului infracţional şi a evoluţiei sale până când se concretizează în act
infracţional, presupune apelarea la unele noţiuni şi concepte aparţinând principiilor conexiunii şi
determinismului: posibilitate şi realitate; necesitate şi întâmplare; probabilitate; cauzalitate;
finalitate şi scop; lege.
FAZA PREINFRACŢIONALĂ
Implică două elemente:
(a) evenimentul, care determină apariţia ideii infracţionale şi
(b) circumstanţele, în care infracţiunea se pregăteşte şi se realizează.
În această fază se constituie premisele subiective ale săvârşirii faptei, caracterizându-se printr-un
intens consum lăuntric, ajungând chiar la un grad înalt de surescitare.
În această fază au loc realizarea actelor preparatorii:
- apelul la mijloace ajutătoare, instrumente,
- contactarea de complici,
- culegerea de informaţii,
- supravegherea obiectivului.
FAZA INFRACTIONALA PROPRIU-ZISA
Trecerea la îndeplinirea actului se asociază cu trăirea unor stări emoţionale intense. Teama de
neprevăzut, criza de timp, obiectele, fiinţele sau fenomenele percepute în timpul comiterii faptei
(instrumente de spargere, arme, victimă, martori, context spaţio-temporal al desfăşurării faptei
etc.), în funcţie de proprietăţile lor fizico-chimice (intensitate, formă, mărime, culoare, dispoziţie
spaţială etc.) amplifică aceste stări emoţionale.
Lipsa de control asupra comportamentului în timpul operării, o caracteristică a unei activităţi
normale, poate genera o serie de erori, lacune (pierderea unor obiecte personale în câmpul faptei,
uitarea unor obiecte corp delict sau omiterea ştergerii unor categorii de urme, renunţarea la portul
mănuşilor, diverse accidentări etc.), care ulterior, fiind exploatate, vor contribui la identificarea
autorului.
FAZA POSTINFRACŢONALĂ
Elementul caracteristic psihologiei infractorului după săvârşirea faptei este tendinţa de a se
apăra, de a se sustrage identificării, învinuirii şi implicit sancţiunii (legea dominantei defensive).

3. In psihologia judiciara studiul infractionalitatii este esential pentru identificarea


corespunzatoare a faptasilor, realizarea de portrere si testarea acestora.
Mai mult, oferirea agenţilor specializaţi din domeniul judiciar a unor date, informaţii pertinente
şi utile cu privire la realitatea psihică din sistemul judiciar, în vederea stabilirii adevărului si
elaborarea unor programe psiho-sociale de prevenire a infracţiunilor şi recidivelor;
oferirea agenţilor specializaţi din domeniul judiciar a unor date, informaţii pertinente şi utile cu
privire la realitatea psihică din sistemul judiciar, în vederea stabilirii adevărului;
elaborarea unor programe psiho-sociale de prevenire a infracţiunilor şi recidivelor;
Obiectul psihologiei judiciare îl reprezintă studiul şi analiza complexă a comportamentelor
umane implicate în procesul judiciar (omul într-o ipostază specială).
Psihologia judiciară studiază caracteristicile psihosociale ale participanţilor la acţiunea judiciară
(infractor, victimă, martor, anchetator, magistrat, avocat, parte civilă, educator etc.), modul în care
aceste caracteristici apar şi se manifestă în condiţiile concrete şi speciale ale interacţiunii lor în cele trei
faze ale actului infracţional: faza preinfracţională, faza infracţională propriu-zisă şi faza postinfracţională.
Tipuri de infractori
Agresiv/Violent Agresivitate, emotivitate, Este autorul in principal al omorurilor
descarcari emotionale, stari de sau loviturilor cauzatoare de moarte
manie, autocontrol scazut
Achizitiv Egoism, tendinta de insusire a Comite in principal furturi, talharii,
bunurilor si valorilor in scop inselaciuni
personal sau de castig
Caracterial Tulburari ale caracterului, Comite in principal furturi,
deficiente in organizarea valorilor distrugere, omoruri, violuri
sociale, orgoliu, ambitie
Sexual Impulsuri sexuale puternice, Comite in principal violuri, incest,
devieri ale instinctului sexual, pedofilie, omor
impulsivitate, brutalitate, violenta,
autocontrol scazut
Ocazional Sugestibilitate, sensibilitate, Comite in general furturi, delicturi
autocontrol psihocomportamental din imprudenta sau in prezenta unor
scazut, luarea rapida a deciziilor stari emotive puternice poate comite
alte fapte penale
Profesional Nivel scazut al inteligentei, Infractiunea este un mijloc de
capacitate redusa de rezolvare a existenta pentru acesta, cele mai
dificultatilor zilnice, sugestibilitate, frecvente fapte fiind cersetoria,
tendinta de supunere, motivatie vagabondajul, inselaciune.
scazuta
Profesional Nivel de inteligenta mediu spre Cele mai frecvente fapte comise sunt
activ ridicat, indiferenta afectiva, furturile, fals si uz de fals, spargeri de
impulsivitate, egocentrism, locuinte, autovehicule, contrabanda
autocontrol scazut
Ideologic Dispune de anumite convingeri Acte de terorism
politice, economice, stiintifice sau
religioase, dorinta de a face bine
altora, schimbari sociale
Debil mintal Gandire infantila, limite in Furturi, lovituri, talharii
prinvinta atentiei si memoriei,
autocontrol scazut, credul,
sugestibil, instabil emotional
Alienat Gandire haotica, frica si manie Atacuri prin surprindere, omoruri,
pronuntata, emotii puternice incendii
necontrolate – este
IRESPONSABIL si NU
RASPUNDE PENAL datorita
tulburarilor cognitive, afective si
emotionale.

https://www.scribd.com/doc/44590423/Psihologia-infractorului
Cursuri + seminarii – Anul II – Psihologie judiciara