Lupta cu corupția - O luptă dusă doar la nivel simptomatic.

sau Lupta cu corupția - cazul de la IMC (stau prost la alegerea titlurilor)

Deseori jurnaliștii sau oricare om a cărui meserie presupune scrisul întâmpină dificultăți. Se
intimidează să-și ducă munca până la capăt. Se intimidează de propriul statut și de propriile
competențe aparent mult prea distanțate de subiectul abordat. Cazul fetei care a avortat singură în
veceul Insitutului Mamei și Copilului este unul din aceste subiecte, cel puțin pentru mine. Cel mai
probabil, din motiv că îmi este greu să mă identific cu durerile prin care trece o femeie nevoită să
avorteze. Presupun că și alți jurnaliști bărbați au întâmpinat același obstacol. Te simți indignat, din
sentimente pur omenești și… cam atât. Șansele să ajungem într-o situație similară sunt destul de
mici. Totuși, dorința de a aborda această tema nu a scăzut, ba mai mult, s-a intensificat cu timpul. Iar
pentru a nu părea ridicol, am decis să abordez un astfel de subiect din altă perspectivă. Am început
de la următoarea întrebare: Cine este, de fapt, fata din Anenii Noi care a avortat în veceul IMC?

„A avorta”, „veceu”, „singură”, această combinație de lexeme introdusă într-o propoziție nu are cum
să nu te afecteze. E o trimitere clară la o situație anormală și inumană. Totuși, sunt de părerea că nu
ar trebui să ne aventurăm prea mult în sentimentalisme. Mă refer la simple enunțări de dragul unui
impact. Mă întreb dacă este oare necesar să punem accent pe toate aceste detalii pentru a stârni
indignarea oamenilor? Este oare un astfel de impact suficient pentru a rupe tăcerea o dată și pentru
totdeauna? Detaliile sunt, evident, importante. Dar axându-ne doar pe ele, riscăm să analizăm o
situație doar la nivel simptomatic. Cred că ar trebui să încercăm să adăugăm mai multe predicate, să
precizăm mult mai concret ce stă la baza indignării noastre. Cu alte cuvinte, să încercăm a identifica
cauza simptomelor. Corupția, malpraxisul, incompetența sau violența verbală ale angajaților de la
IMC sunt doar niște simptome.

Până la urmă, cei care au întocmit ancheta în privința acestui caz au ajuns la concluzia că trebuie să
concedieze pe cineva. Au fost dați afară șeful de secție, o soră medicală și o asistentă. Poate fi
catalogat acest gest drept o luptă cu erorile de sistem? O luptă cu nedreptățile? Cu corupția? Într-o
oarecare măsură, da. Nimeni nu-i satisfăcut, dar „măcar s-a făcut ceva”. E suficient? Sigur că nu.

Eu propun un nou mod de abordare a acestui subiect. Ce ar fi dacă, pur și simplu, l-am discuta ca pe
un caz în care un beneficiar al serviciilor prestate de o instituție de stat a avut parte de un tratament
neprofesionist/neprotocolar? Exact, să simplificăm un pic modul nostru de analiză. Să ne axăm strict
pe relația dintre noi, cetățenii simpli, și cei care prestează anumite servicii. În special, voi lua în
seamă discursul funcționarilor din fruntea acestor instituții. Au tras aceștia concluziile adecvate? Au
fost măcar cât de cât afectați de acest caz? Își vor schimba ei vreodată atitudinea față de pacienți?
Mai ales că nu au existat demisii manageriale, ci doar demisii în secție. Ceea ce mă face să cred că
aceștia nici măcar nu-și asumă vreo răspundere pentru ceea ce s-a întâmplat sau, mai bine spus, nu
sesizează gravitatea acestui incident.
Recent (18 ianuarie), Asociația Promo-lex a organizat o conferință de presă pe tema „Asigurarea
drepturilor femeilor în perioada sarcinii și calitatea asistenței medicale.” Avocatul reprezentat al
asociației a constat anumite încălcări:
- lipsa supravegherii și monitorizării pacientei,
- avortarea fără asistența medicului, asistentului și anesteziologului,
- neglijența în privința hemoragiei pre-operatorii,
- externarea prematură,
- obligarea de a procura de sine-stătător medicamente
- neglijența în perioada post-avort.
- încălcarea dreptului la informare, consiliere și suport psihologic,
- precum și manipularea cu date și acte medicale.

O listă lungă de neregularități impardonabile. Cum au reacționat reprezenanții instituțiilor medicale

la aceste acuzații? Evident, niște banale scuze nu ar fi fost suficiente, însă chiar și acestea au lipsit din
discursul lor. Declarațiile lor s-au rezumat la următoarele puncte:
1) Este un caz unic și nu trebuie de generalizat.
2) De ce reflectați doar cazuri cu impact negativ? De ce nu reflectați performanțele noastre sau
problemele cu care ne confruntăm, cum ar fi lipsa personalului?
3) Vrem să conlucrăm cu presa, dar trebuiă să ne împăcăm mai întâi.

Cu alte cuvinte, ceea ce ar trebui să ne înduplece pe noi, simplii cetățeni, e că „a greși e omenește”,
iar medicii nu sunt o excepție. „E o eroare unică și nicidecum o problemă de sistem.”

Eu cred că dumnealor nu au intrat în esența acesui caz. Discursul lor nicidecum nu intră în
întâmpinarea beneficiarilor, ci a fost strict concentrat pe apărarea propriei imagini/propriului statut.
Aceștia nu vor să se gândească la o potențială reconceptualizare a relației medic-pacient, ci mai
degrabă noi să manifestăm empatie, să-i iertăm. Cu alte cuvinte, să-și impună propriul confort ca pe
o necesitate universal valabilă. Un confort care prevede același format al relației dintre noi și ei:
răbdare și tăcere.

Liliana Iașan, viceministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale: „Oamenii sunt uneori incompatibili
la nivel de personalitate. Pacientul este liber să-și caute alt medic.”
Din aceste spuse intuim că a indica grupa de sânge în buletin nu e destul. Cel mai probabil, trebuie de
indicat și tipul de temperament. Poate chiar și zodia. Altfel, în cazul unei urgențe, riscăm să fim
incompatibili cu medicii noștri.

Există un protocol și acesta trebuie respectat. Incompatibilitatea tipurilor de personalitate e o scuză

proastă, cred eu. Nedemnă pentru un bun profesionist. Pacientul trebuie tratat indiferent de faptul
că e un flegmatic ori sangvinic. Un medic este în primul rând un om integru și pragmatic care caută să
fie util pacientului. Iar dacă incompatibilitatea psihotipurilor reprezintă pentru acesta un obstacol, cel
mai probabil a încurcat meseria.

Victoria Ciubotaru, medic obstetrician-ginecolog: „Chiar fiica mea a apelat nu demult la serviciile
IMC și a avut parte de un tratament bun.”

Acest lucru nu eclipsează nicidecum celelalte 98 de cazuri mărturisite de femei care, spre deosebire
de fiica doamnei Ciubotaru, nu au avut parte de un tratament adecvat, ci doar de înjurături, lezarea
demnității și incompetența personalului de la IMC. Dumnealor (medicii) ne îndeamnă să nu
generalizăm, că am reflectat doar un caz unic, că, per general, sistemul e OK. La rândul lor, invocând
la fel un caz unic. Un caz care se încadrează mult mai bine în categoria „excepțiilor”.

Iurie Dondiuc, director IMSP Spitalul Clinic Municipal Nr.1: „Să nu ne dușmănim!”.

Domnul Dondiuc cheamă la calmarea spiritelor. Acesta crede în existența unui conflict dintre
jurnaliști și medici. De câteva ori chiar s-a arătat indignat că presa a preferat să folosească cuvântul
„naștere” în loc de „avort”. Dumnealui mai spune că din cauza jurnaliștilor „IMC este perceput acum
ca o sperietoare.” Faptul că până acum pacientele au tăcut nu înseamnă că problema lipsei de
profesionalism nu a existat. Petiția celor 98 de femei e o dovadă în acest sens.

Jurnaliștii nu sunt prieteni cu nimeni. Niciodată nu au fost. Aceștia doar își fac meseria de a informa
masele. De a indica neregularitățile și a sparge tăcerea. Uneori chiar agită spiritele și merg împotriva
ordinii „normale” a lucrurilor. Mai ales când această normă impusă implică oprimarea prin abuz,
impotență și reacțiune.

Funcționarul impotent, indiferent de funcția sa, fie acesta medic, polițist sau profesor universitar, nu-
și are locul într-un stat care se vrea de drept și funcțional. Oricât de „nobilă” nu i-ar fi profesia. Deci,
nu-i vorba nici de etică și nici de moralitate. Trebuie să privim situația mult mai pragmatic. Dacă un
șef de instituție nu este în stare să-și exercite adecvat un mandat, să găsească o modalitate mai bună
de selecție și instruire a personalului, cel mai probabil, acesta este un șef incompetent. Poate are sau
apără interese străine pacienților săi. Poate chiar „tipul de personalitate” este incompatibil cu funcția
sa.
În contextul actual, în care societatea noastră se confruntă cu probleme ca migrațiile masive, salarii
mici, taxe prea mari sau politicieni care instrumentalizează legea în favoarea propriului buzunar,
jurnaliștii nu-și pot permite luxul de a fi prieteni cu toți și de a relata doar știri pozitive despre
progrese inexistente. Se cere o nouă abordare, iar discursul jurnalistic trebuie să devină unul incisiv,
agresiv, să bată în punctele vulnerabile fără milă. Să intimideze pe toți cei care vor să comită
neregulariăți. Să apere interesele cetățenilor care le-au oferit încrederea.

Degeaba se plânge domnul Dondiuc pe insuficiența lucrătorilor medicali, dacă nici măcar nu se
încearcă a crea noi condiții pentru proprii angajați. Condiții în care aceștia să nu mai fie nevoiți să
ceară bani de la pacienți, iar pacienții să nu fie intimidați de nerespectarea aceastei „tradiții”. Condiții
prielnice noii generații de medici. O generație care preferă să plece din țară decât să moștenească
haosul actual pe care i l-au pregătit predecesorii - cu regret, cel mai radical gest al acestora. Din
aceste motive, trebuie facilitat procesul prin care omul simplu poate trage la răspundere personalul
vinovat de încălcări. Iar dacă demisiile de onoare printre rândurile funcționarilor nici măcar nu se
încadrează în imaginația acestora, atunci acestea trebuie forțate.

De la ce trebuie să înceapă o analiză? Simplu, de la faptul că toți suntem oameni, cetățeni ai acestui
stat. Fata din Anenii Noi este un om. Suntem oameni care plătesc impozite și taxe. Muncitori care nu
se pot bucura de roada muncii pentru că cineva doar pretinde a ne apăra interesele. Iar unul din
scopurile principale ale muncii jurnalistice este subminarea activității ticăloșești care împiedică
mersul armonios al lucrurilor - Reflectarea neregularităților întru lichidarea acestora, tot cu rădăcină.