6.

Tehnologii de prelucrare a lemnului

Generalitǎţi
Lemnul a reprezentat din timpuri strǎvechi un material foarte important în toate
civilizaţiile dezvoltate de-a lungul istoriei cunoscute. Pǎdurile reprezintǎ nişte resurse
naturale extrem de valoaroase, având un rol complex în ceea ce priveşte omul. Un rol
foarte important este cel de resursǎ de masǎ lemnoasǎ exploatabilǎ.
Din pǎcate fondul forestier din România este mai redus decât în alte ţǎri care au
o climǎ şi un relief asemǎnǎtor (Germania, Austria sau Bulgaria). Suprafaţa pǎdurilor din
ţara noastrǎ este de aproximativ 6,5 milioane ha. Şi se situeazǎ la 27% din suprafaţa
totalǎ. Datoritǎ exploatǎrii intensive şi adeseori ilegale a pǎdurilor s-au produs în anumite
zone alunecǎri de teren, inundaţii etc., lucruri care au scos în evidenţǎ importanţa pǎdurii
în ecosistem. Structura speciilor lemnoase din ţara noastrǎ este formatǎ din: 28%
rǎşinoase (brad şi molid), 32% fag, 19% stejar şi 21% alte specii de foiase moi şi tari.
Utilizǎrile diverse ale lemnului au condus la o creştere substanţialǎ a cererilor
pentru aceastǎ materie primǎ în ultimii ani.
Utilizǎriile principale ale lemnului sunt în industriile prelucrǎtoare: mobilǎ,
placaje, plǎci industriale, parchet, instrumente muzicale, materiale sportive, ambalaje
pentru transport, butoaie de vin, ambarcaţiuni, chibrituri etc. O altǎ mare parte a lemnului
exploatat este utilizat pentru transformarea în: cherestea, celulozǎ sau combustibil.

6.1.Principalele proprietǎţi ale lemnului

6.1.1.Proprietǎţi fizice ale lemnului
Lemnul are calitǎţi care îi dau posibilitatea sǎ fie utilizat în diverse domenii.
Pentru a fi utilizat corespunzǎtor trebuie sǎ se cunoascǎ principalele proprietǎţi fizice:
densitatea aparentǎ, comportarea în prezenţa apei, proprietǎţile termice, electrice,
acustice, magnetice etc.
Densitatea aparentǎ a lemnului
Densitatea aparentǎ a lemnului variazǎ de la o specie la alta, uneori chiar în
cadrul aceleiaşi specii în funcţie de condiţiile de creştere, de lǎţimea inelelor anuale,
proporţia de lemn târziu, care este mai greu decât cel timpuriu, existenţa rǎşinii şi de
umiditatea lemnului acumulatǎ în pereţii celulari sau în vasele prin care circulǎ
substanţele minerale.
La speciile de arbori din ţarǎ, la o umiditate de 15%, densitatea aparentǎ poate
varia între 350 şi 1000 [kg/m3].
În funcţie de densitatea aparentǎ a lemnului uscat la aer, speciile lemnoase pot fi
clasificate în:
-lemn uşor: bradul, molidul, teiul, plopul, salcia etc.
-lemn mediu: dudul, cireşul, alunul, paltinul, laricele, mesteacǎnul etc.
-lemn greu: carpenul, fagul, frasinul, salcâmul, stejarul, ulmul etc.
Umiditatea lemnului
Apa care se gǎseşte în masa lemnoasǎ este de trei tipuri: apa de constituţie, apa
legatǎ şi apa liberǎ.
Apa de constituţie se gǎseşte în pereţii celulari într-un procent ce variazǎ în
intervalul 0-6%.

69
 Apa legatǎ pǎtrunde prin pereţii celulelor lemnoase, fiind numitǎ şi „umiditatea
de saturaţie a fibrei”, procentul ei poate ajunge în medie la 30%.
Apa liberǎ este apa care pǎtrunde în vasele care transportǎ lichidele în lemn şi
completeazǎ golurile dintre celule.
Prin pierderea sau câştigarea de apǎ legatǎ lemnul se contrage sau se umflǎ,
modificându-şi dimensiunile. Umiditatea optimǎ pentru o bunǎ prelucrare şi utilizarea
lemnului în industria mobilei este situatǎ în intervalul 8-10%. Pentru a ajunge la acest
procent de apǎ liberǎ apa legatǎ este eliminatǎ prin uscare.
Umflarea şi contragerea lemnului
Lemnul este un material poros, având proprietǎţi higroscopice, de aceea poate
absorbi vaporii de apǎ din atmosferǎ. Absorbţia şi disorbţia sunt însoţite de modificǎri
dimensionale şi volumice ale lemnului. Umflarea longitudinalǎ este cea mai micǎ, între
0,05-0,7%, umflarea radialǎ are valori situate între 2,2-5,2% la rǎşinoase şi între 1,2-8,5%
la foioase, iar umflarea tangenţialǎ este între 4,0-9,0% la rǎşinoase şi între 3-16% la
foioase. Dacǎ debitarea lemnului nu este fǎcutǎ la umiditatea optimǎ, prin contragere,
piesele de lemn pot cǎpǎta deformaţii importante.
Proprietǎţile termice ale lemnului
Cele mai importante proprietǎţi termice ce vor fi analizate sunt: dilatarea
termicǎ, cǎldura specificǎ, conductivitatea termicǎ şi puterea caloricǎ.
Dilatarea termicǎ este reprezentatǎ de schimbarea dimensiunii unei piese odatǎ
cu modificarea temperaturii. Se poate exprima cu ajutorul coeficientului de dilatare
termicǎ liniarǎ, ce reprezintǎ alungirea unei bare de 1metru la o modificare a temperaturii
cu 1°C. Dilatarea lemnului este mult mai mare decât a oţelului, spre exemplificare: α stejar
=54*10-6 [1/°C] (perpendicular pe fibrǎ), comparabil cu αotel =12*10-6 [1/°C].
Conductivitatea termicǎ este proprietatea corpurilor de a conduce cǎldura, la
lemn aceasta depinde de specia lemnoasǎ. Coeficientul de conductivitate termicǎ, c,
mǎsoarǎ cantitatea de cǎldurǎ pe secundǎ, în [W], ce trece printr-un cub cu latura de
1metru, diferenţa de temperaturǎ dintre douǎ feţe fiind de 1°C(K). La lemn
conductivitatea pe direcţia fibrelor este mai mare şi mai micǎ pe direcţia radialǎ. Lemnul
este, de regulǎ, un material ce conduce slab cǎldura fiind considerat izolator, λmolid=0,22
[W/m°K], în comparaţie cu betonul, λbeton=0,69 [W/m°K].
Cǎldura specificǎ este datǎ de cantitatea de cǎldurǎ, în [kcal], necesarǎ pentru
ridicarea temperaturii la 1 [kg] de material cu 1[°C]. Pentru materialul lemnos, cǎldura
specificǎ creşte odatǎ cu densitatea aparentǎ, cu umiditatea şi cu temperatura. La
temperatura de 0 [°C], cǎldura specificǎ a lemnului este c=0,266 [kcal/kg°C].
Puterea caloricǎ reprezintǎ cǎldura, în kcal, pe care o produce arderea unui kg
de lemn. La lemn acest coeficient poate sǎ varieze în funcţie de umiditate, de conţinutul
de tanin, de specie şi de alţi factori.
Valori medii:
-rǎşinoase: lemn absolut uscat 4635 [kcal/kg], lemn uscat în aer 3750 [kcal/kg];
-foioase: lemn absolut uscat 4298 [kcal/kg], lemn uscat în aer 3367 [kcal/kg].
Proprietǎţile electrice ale lemnului
Dacǎ este bine uscat, compoziţia lemnului face din acest material un bun
izolator electric. Rezistenţa electricǎ a materialului lemnos este mai micǎ pe direcţia
longitudinalǎ a fibrelor şi diferǎ puţin de la o specie la alta.

70
 Proprietǎţile acustice ale lemnului
Lemnul este deosebit de preţios datoritǎ proprietǎţilor acustice speciale:
propagarea şi amplificarea sunetelor, transmisia şi reflexia sonorǎ.
Viteza de propagare a sunetelor depinde de lǎţimea inelului anual, distribuţia
porilor şi a fibrelor, densitatea aparentǎ, umiditatea şi frecvenţa sunetelor. Propagarea
sunetelor pe direcţia longitudinalǎ este de douǎ ori mai mare decât pe direcţia
transversalǎ.
Rezistenţa acusticǎ a lemnului este mai micǎ decât la metale.
Rezonanţa acusticǎ este proprietatea lemnului de a propaga sunetele, aceastǎ
proprietate depinde de viteza sunetului, de dimensiunile piesei şi de modul de vibraţie.
Aceastǎ proprietate a fǎcut din lemn, din cele mai vechi timpuri, principalul material
folosit în industria instrumentelor muzicale şi a sǎlilor de concerte.
Frecarea lemnului
Coeficientul de frecare dintre lemn şi materialele cu care acesta vine în contact
depinde de de starea şi natura suprafeţelor aflate în contact. Coeficientul de frecare are
valori maxime în cazul în care direcţiile de mişcare sunt orientate transversal pe fibra
secţiunii. Umiditatea poate conduce la creşterea frecǎrii. In cazul în care materialul
lemnos este impregnat cu substanţe uleioase, lagǎrele din lemn nu au nevoie de ungere
specialǎ.

6.1.2.Proprietǎţile mecanice ale lemnului

Dintre proprietǎţile mecanice ale lemnului vor fi prezentate doar câteva:
elasticitatea, plasticitatea, rezistenţa la compresiune, la tracţiune, la încovoiere, la
forfecare, la edspicare durǎ.
Proprietǎţile mecanice ale lemnului depind de specia lemnului, de umiditatea sa,
de defecte, de intensitatea forţelor etc.
Elasticitatea
Valoarea elasticitǎţii unui material este datǎ de modulul de elasaticitate, E,
acesta, în cazul lemnului, creşte odatǎ cu creşterea densitǎţii aparente, şi scade cu
umiditatea (la aceiaşi duritate). De asemenea, modul de elesticitate scade cu creşterea
temperaturii. Modulul de elasticitate are valori diferite în funcţie de orientarea fibrelor.
Plasticitatea
Lemnul are, în general, o plasticitate redusǎ care se poate îmbunǎtǎţi prin
aplicarea unor tratamente higrotermice sau prin utilizarea unor substanţe chimice.
Lemnul de fag, în special, are în condiţiile amintite o plasticitate ridicatǎ, din el se pot
realiza obiecte cu forme curbe.
Rezistenţa la compresiune
Este efortul unitar la care materialul supus la compresiune se rupe. Are valori
diferite pentru direcţii situate în lungul fibrei sau perpendicular pe ea. Valoarea acestui
efort variazǎ cu densitatea aparentǎ şi cu umiditatea, având o valoare maximǎ la umiditate
0, scade pânǎ la punctul de saturaţie al fibrei, dupǎ care rǎmâne constant.
Rezistenţa la tracţiune
Lemnul este utilizat, de regulǎ, la tracţiune doar pentru cazul solicitǎrilor în
lungul fibrelor, la solicitǎrile la tracţiune pe direcţia perpendicularǎ pe fibre rezistenţa

71
fiind mult mai micǎ. Rezistenţa la tracţiune depinde de densitatea aparentǎ, umiditate,
defectele lemnului şi de temperaturǎ.
Rezistenţa la încovoiere
Solicitarea de încovoiere poate fi staticǎ, în cazul unor încǎrcǎri uniform
repartizate, sau dinamicǎ. Depinde de aceiaşi factori ca şi rezistenţa la tracţiune, nodurile
având o influenţǎ foarte negativǎ. În cazul solicitǎrilor dinamice şi prin şoc se poate vorbi
de rezilienţa materialelor (felul în care acestea suportǎ şocurile). Dintre speciile reziliente
se pot enumera: bradul, molidul, frasinul, proprietate care conduce la utilizarea lor în
solicitǎrile cu şocuri mari (avioane, schiuri, cozi de unerte, piese de maşini etc.). O
rezilienţǎ mijlocie au stejarul, fagul, iar castanul şi plopul sunt considerate fragile.
Rezistenţa la forfecare
Aceastǎ solicitare apare mai ales în cazul asamblǎrilor, al grinzilor şi al unor
piese de maşini etc. Variazǎ dupǎ direcţia de forfecare (transversalǎ sau longitudinalǎ) şi
este influenţatǎ negativ de creşterea umiditǎţii.
Rezistenţa la despicare
Este rezistanţa materialului lemnos la pǎtrunderea unor unelte în formǎ de panǎ.
Aceastǎ proprietate stǎ la baza alegerii materialului pentru realizarea de doage, spiţe etc.
Dacǎ materialele ce au aceastǎ rezistenţǎ micǎ au defecte (noduri), asamblarea cu cuie
poate crea aspecte negative. Aceastǎ proprietate depinde de densitatea aparentǎ, de
structura lemnului, de poziţia fibrei etc.
Duritatea
Este proprietatea materialelor de a rezista la pǎtrunderea unor corpuri mai tari.
În funcţie de aceastǎ duritate, H, lemnul se clasificǎ în lemn tare şi moale. Cele mai mari
valori ale materialului lemnos se înregistreazǎ în secţiunea transversalǎ.

6.2.Semifabricate stratificate
Semifabricatele stratificate pe baza de lemn sunt compozite realizate din mai
multe straturi diferite de materiale. Deoarece sunt compozite pe baza de lemn,
compozitele stratificate sunt realizate de obicei din mai multe straturi de furnire tehnice
încleiate cu adeziv. Pentru a se obtine o mai buna rezistenţǎ, esteticǎ, omogenitate,
stabilitate termica sau la actiunea umiditǎţii, pe lângă straturile de furnire se pot introduce
folii din materiale plastice, textile, hârtie, metal, fibra desticla sau carbon, fibra vegetala
de in, cânepă etc. Materialul de baza al compozitelor lemnoase stratificate este furnirul
tehnic.

6.2.1.Tehnologia furnirelor tehnice

Flux tehnologic de fabricaţie
Furnirele tehnice sunt acele furnire folosite la realizarea produselor stratificate,
de o calitate inferioară celor extetice, obţinute numai prin derulare centrică şi având
grosimi mari de 0,3-1,5 [mm] când sunt destinate feţelor de placaje sau peste 1,5 [mm]
când sunt destinate straturilor intermediare (miez) de placaj. Furnirele tehnice se folosesc
de obicei pentru produse stratificate ca placaje, panele şi lemn stratificat, dar se pot folosi
şi în alte domenii: la chibrituri, ambalaje, jaluzele, beţe pentru îngheţată etc.
Fluxului tehnologic.
-depozitarea materiei prime;

72
 -conservarea materiei prime;
-tratament termic;
-cojirea buştenilor;
-secţionarea buştenilor;
-centrarea buştenilor;
-derularea furnirelor tehnice;
-croirea furnirelor umede;
-uscarea furnirelor;
-croirea furnirelor uscate;
-îmbinarea furnirelor.

Conservarea materiei prime este specifică anotimpului şi speciei lemnoase,

procedeele principale de conservare şi protecţie bazându-se pe menţinerea lemnului în
condiţii de umiditate nefavorabilă dezvoltării ciupercilor şi apariţiei crăpăturilor.
Ciupercile sunt aerobe şi se dezvoltă latemperaturi de cca 20°C şi o umiditate de cca
55%, iar crăpăturile se datorează reducerii rapide a umidităţii în special la capete şi la
exteriorul buştenilor. Procedeele de protecţie şi conservare a buştenilor se bazează pe
următoarele:
-mărirea umidităţii lemnului peste 70 %, prin imersie sau stropire cu apă;
-reducerea lentă a umidităţii lemnului sub 40 %;
-blocarea accesului aerului în lemn, prin acoperirea cu paste de protecţie.
Secţionarea buştenilor are drept scop îndepărtarea capetelor de buşteni, a
eliminării unor defecte grosolane de pe lungimea acestora şi obţinerea unor lungimi
corespunzătoare dimensiunilor maşinilor de debitat. Trebuie să se ţină seama că lungimea
buştenilor trebuie să aibă o supradimensiune de 10 % pentru operaţiile de croire a
furnirelor. La alegerea planului de secţionare trebuie să seţină seama de următoarele:
-defectele mari să se regăsească numai într-o parte a secţionaii;
-să se evite curburile multiple sau în mai multe planuri;
-secţionarea să micşoreze curbura butucilor faţa de cea a buştenilor iniţiali;
-planul secţionării să fie perpendicular pe axa longitudinală a buşteanului.

Fig. 6.1 Secţionarea buştenilor

1-role de avans; 2-bustean; 3-ferăstrău cu lan; 4-motor de acţionare; 5-articulaţie.

73
 Principalele utilaje folosite la secţionare sunt ferăstraele circulare basculante sau
ferăstraele cu lanţ cu acţionare electrică sau cu motor cu ardere internă.
În figurǎ se prezinta un ferastrau basculant cu lant, care executa sectionarea
bustenilor la dimensiunea derulorului sau elimina defectele sau capetele. Chiar
daca buşteanul este transportat cu transportoare cu lan, in zona de sectionare acestea se
întrerup si sectionarea se face intre câteva role de avans. De asemenea, rolele se ridica
pentru a nu se bloca lantul în taietură
Cojirea buştenilor este operaţia de îndepărtare a cojii, deoarece coajaconţine
multe minerale proprii şi alte impurităţi de la sol, care deteriorează sau uzează sculele
tăietoare. De asemenea prin îndepărtarea cojii creşte capacitateade producţie a maşinilor
de debitat.
Plastifierea buştenilor
Operaţie de plastifiere a buştenilor contribuie la înmuierea lemnului în vederea
debitării prin derulare centrică în bune condiţii. Referitor la acest aspect se poate spune că
plasticitatea naturală a foioaselor moi este mai mare decât a foioaselor tari, lemnul tânăr
este mai plastic decât cel bătrân, lemnul din alburn este mai plastic decât cel din
duramen, lemnul umed este mai plastic decât cel uscat, iar lemnul încălzit este mai plastic
decât cel rece. Procedeele de plastifiere ale buştenilor se bazează pe acţiunea simultană
acăldurii şi umidităţii, care realizează scindarea puncţilor ligno-celulozice, reduce forţele
de coeziune şi înmoaie stratul de lipire dintre celule, strat bogat în lignină şi pectine.

Procedeele de tratament termic a buştenilor se clasifică în:

-procedee uscate: cu CHF, CHV (cu curent de înaltă frecvenţǎ sau tensiune etc);
-procedee umede: hidrotermice şi higrotermice (aburire directă sau indirectă).

Fig. 6.2 Bazine de tratament termic:

1- protecţie laterală; 2-bazin cu apă; 3-capac etanş cuapă; 4-buşteni; 5-elemente de
încălzire ; 6-perete din beton armat si hidroizolaie

Derularea buştenilor în furnire tehnice

Operaţia de derulare a furnirelor tehnice reprezintă tăierea unei foi continuede
furnir după spirala lui Arhimede, atunci când buşteanul se roteşte, iar cuţitul avansează

74
către acesta. Unghiul de ascuţire a cuţitului este de 20° pentru specii omogene şi de 21-
22° pentru specii neomogene. Unghiul de aşezare trebuie să fie optim, deoarece dacă este
prea mare, cuţitul nu se sprijină pe lemn, care va începe să vibreze, iar furnirul va avea o
rugozitate mare, cu smulgeri de fibre. Dacă unghiul de aşezare este mic cuţitul presează
pe lemn, buşteanul se deformează, iar furnirul obţinut va avea o grosime neuniformă. De
asemenea, în timpul derulării furnirului, unghiul de aşezare variază pe măsură ce se
reduce diametrul buşteanului, pentru aceasta traversa port-cuţit rotindu-se în jurul
muchiei tăietoare, datorită unui ghidaj suplimentar şi înclinat. Pentru ca operaţia de
derulare să aibă loc în condiţii bune este necesară existenţa unei bare de presare, care
poate fi sub formă de cuţit, sub formă cilindrică sau hidrostatică, cu aer cald şi umed.
Rolul unei bare de presare în procesul derulării este dat de următoarele considerente:
-apasă pe lemn, anihilând efectul de pană al cuţitului, respectiv de despridere
alemnului în faţa cuţitului;
-reduce tensiunile din furnir, mai ales pe secţiunea transversală, care ar conduce
la fragmentarea acestuia;
-reduce o parte din vibraţiile care apar în buştean în timpul derulării;
-conduce la eliminarea unei cantităţi de apă din buştean, prin stoarcere şifrecare.
Barele de presare cilindrice se rostogolesc pe suprafaţa buşteanului,
fiindantrenate cu viteză periferică variabilă, egală cu viteza de derulare.

Derulorul reprezintă utilajul de bază de la fabricarea furnirelor tehnice şi este

alcătuit din următoarele părţi componente:
-batiu;
-suportul barei de presare şi al cuţitului;
-mecanismul de fixare şi rotire a butucului;
-mecanism de antrenare şi trasmisie a mişcării.
Capacitatea de producţie a maşinii de derulat este următoarea:

Q = k t T [busteni/schimb]
unde: T este durata unui schimb, 480 [min]; t-durata de derulare a unui buştean; k-
coeficient de utilizare a timpului de lucru 0,94-0,96.
În figura 6.3 se prezinta schema de lucru a derulorului. Buşteanul 1 este adus în
faţa derulorului, se centreazǎ şi se fixeazǎ între rozetele 2 (2 rânduri) telescopice, cele
subţiri fiind folosite când grosimea busteanului scade si incep sa apara vibraţii). Rozetele
au rolul de fixare, dar si de rotatie a butucului, prin intermediul roţilor 4 si 5, a cuplajului
12 şi a motorului electric 13. Mişcarea de avans continuǎ a traversei cuţitului şi barei de
presiune se face de la acelaşi motor electric 13, prin cutia Norton de schimbare a
grosimilor furnirului, a arborelui 9 şi a transmisiei intermediare 10. Utilajul mai este
prevǎzut cu douǎ role de sprijin a butucului 11, pentru reducerea vibraţiilor din timpul
derulǎrii.

75
 Fig. 6.3 Schema de lucru a derulorului:
1-butuc; 2- rozete interioare; 3-rozete exterioare; 4,5,6- roti dintate; 7-cutie
Norton pentru reglarea grosimii furnirelor; 8-traversa port-cuţit şi a barei de presare; 9-
arbore; 10-transmisie intermediara; 11-dispozitiv pentru rezemarea rolei ; 12-cuplaj ; 13-
motor electric

6.3.Tehnologia placajelor
6.3.1.Proprietăţi, succesiunea operaţiilor şi tipuri de placaje
Placajul este un compozit din lemn, realizat din trei sau mai multe straturi (un
număr impar) de furnire, dispuse la 90° între ele, încleiate între ele şi presate. Numărul
impar de furnire este dat de simetria structurii plăcii finale. Dispunerea perpendiculară a
două straturi de furnire alăturate conferă placajului o uniformitate ridicată a proprietăţilor,
mai ales rezistenţele perpendiculare şi paralele cu fibrele lemnului furnirului de faţă.
Dintre proprietăţile placajului, unele din acestea facându-l să fie preferat lemnului masiv
se pot aminti următoarele:
-densitatea placajelor este mai mare decât a lemnului masiv de provenienţa a
furnirelor, datorită gradului de densificare şi a densităţii în stare uscată a adezivului;
-higroscopicitatea placajului este scăzută faţa de cea a lemnului masiv datorită
prezenţei adezivului uscat care nu este higroscopic. Spre exemplu lemnul masiv imersat
în apă timp de 200 ore absoarbe 130 %, placajul din trei straturi 92 %, iar placajul din 5
straturi absoarbe 67 %;
-contragerea totală a placajul este semnificativ mai mică decât a lemnului
masiv, fiind de cca 10 ori mai mică pe direcţie transversală şi de cca 2 ori mai mare pe
direcţie longitudinală;
-căldura specifică şi conductibilitatea termică sunt apropiate de cele ale
lemnului masiv, comprimarera şi umplerea porilor cu adeziv mărind puţin coeficientul de
transmisie a căldurii; de aceea placajul poate fi folosit cu succes ca izolator termic;

76
 -unele proprietăţi acustice cum ar fi izolarea şi absorţia fonică sunt superioare
lemnului masiv;
-placajul are rezistenţe superioare lemnului masiv, iar indicele de calitate
(raportul dintre rezistenţă şi densitate) face ca placajul să fie superior oţelului şi aliajelor
din aluminiu;
-raportul dintre rezistentele pe direcţie londitudinală şi transversală este la
lemnul masiv situat între 24-100, iar la placajul cu număr mare de straturi acesta tinde
către 1.

Placajele sunt foarte diverse, cele mai importante fiind următoarele:

-Placajele de interior sunt destinate utilizărilor de interior, fiind realizate din
furnire de fag, răşinoase, plop, anin, tei etc. Se sortează în 4 clase de calitate A, B, C, D,
în funcţie de clasa furnirului de faţă şi de dos. Grosimile uzuale aleacestui placaj sunt de
3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 12, 15, 18, 20 [mm], iar formatele plăcilor de 2000×1250, 2440×1220
sau 2200×1220 [mm]. Se folosesc adezivi ureo-formaldehidici.
-Placajele de exterior, destinate utilizării în condiţii de exterior, sub influenţa
intemperiilor, a apei sau a mediilor cu umiditate ridicată (cum ar fi spre
exemplu placajele de cofraje). Sunt de două categorii, respectiv cu feţele acoperite cu
răşină fenol-formaldehidică, sau cu feţele acopoerite cu altfel de pelicule de protecţie
(hidrofuge, fungicide, ignifuge etc). Se folosesc pentru încleiere de obicei adezivii
fenolformaldehidici.
-Placaje pentru vagoane de marfă, a căror feţe sunt protejate cu hărtie
impregnată cu răşini fenolice (tegotex).
-Placaje speciale, cum ar fi placajele pentru construcţii speciale (placaje cu
grosimi mari, cu rezistenţe mari şi feţe de calitate inferioară), placajele decorative (având
feţele de o estetică deosebită, imprimate, texturate, sablate etc), placaje înnobilate
(folosite ca suport pentru acoperirea cu folii şi filme, la acestea contând planitatea
suprafeţei, rugozitatea acestora etc), placajele compozite (care pe lângă lemn mai au în
structură fibră de sticlă, folii metalice, aşchii de lemn etc) şi plajele mulate (care se
presează în matriţe cu forme definite de destinaţia reperului produsului de destinaţie).

Încleierea furnirelor
În vederea presării se folosesc materiale de încleiere formate din adezivi,
întăritori şi ingredienţi. În funcţie de starea de agregare adezivii pot fi în soluţie sau sub
formă de filme. Ca adezivi se foloseşte urelitul în soluţie sau adezivii fenolici, în soluţie
sau sub formă de filme. Folosirea filmelor adezive la realizarea placajelor prezintă
următoarele avantaje:
Se obţin rezistenţe superioare cu consumuri reduse de răsină;
Se evită penetraţia adezivului prin furnirele de faţă;
Utilizarea unor umidităţi mărite a furnirelor care sunt încleiate.
O reţetă de soluţie adezivă are următoarea componenţǎ:
-urelit Qu = 60 [kg]; -făină de secară Qf= 26 [kg]; -sol. clorură de amoniu Qs=5
[kg]; -uree tehnică Qut=3 [kg]; -apă Qapa=42 [kg].

77
 Fig. 6.4. Principiul aplicării adezivului cu valţuri
1-cilindru de dozare superioară; 2-cilindrii cauciucaţi-striaţi pentru avans şi aplicare
adeziv; 3-furnir; 4-cilindru inferior; 5-cuvă pentru surplusul de adeziv; 6-cilindru de dozare
inferioară; 7-discuri subţiri; 8-cuvă cu apă

Dozarea adezivului se face cu doi cilindri 1 şi 6, iar surplusul de adeziv se

scurge in cuva 5. După aplicarea adezivului pe furnir, acesta este preluat de nişte discuri
subţiri 7, care sunt în permanenţă spalate într-o cuva de apa 8, pentru a nu se prelua o
cantitate foarte mare de adeziv de pe furnir. Umiditatea furnirelor înainte de încleiere este
de diferită, în fucţie de tipul adezivului folosit, respectiv:
-dacă adezivul este în soluţie, umiditatea este de 4-6 %, fiind de 4 % pentru
furnirele de miez şi de 6 % pentru furnirele de faţa;
-dacă adezivul este sub formă de film, umiditatea este de 10-12 %. Aplicarea
adezivului pe furnire se face în general prin vălţuire (vezi fig. 6.4), dar şi prin turnare,
pulverizare, extrudere şi chiar pensulare. In maşină furnirele se introduc cu fibrele
paralele cu direcţia de avans, pentru a nu se curba sau rupe în timpul aplicării adezivului.

Formarea pachetelor de furnire şi presarea

Presarea se poate face la rece sau la cald, cu avantaje şi dezavantaje pentru
fiecare metodă. La rece duratele de presare sunt foarte mari, dar şi la cald avem pierderi
prin comprimare şi contragere (dezavantaj care se poate elimina parţial prin acoperirea
feţelor cu hârtie impregnată cu răşini). Regimul de presare cuprinde următorii parametri:
temperatura, durata şi presiunea. Temperatura de presare este pentru adezivii ureo-
formaldehidici de 110-120° C, iar pentru adezivii fenol-formaldehidici de 130-160°C. De
asemenea, spre deosebire de răşinile ureo-formaldehidice, prin mărirea temperaturii
creşte rezistenţa încleierii la forfecare. Durata de presare este formată din mai multe
perioade, respectiv:

78
 -timpul necesar ca miezul pachetului de furnire să atigă temperatura de întărire a
adezivului;
-timpul de întărire al adezivului;
-timpul de încălzire al plăcilor de aluminiu însoţitoare.
Presiunea din timpul presării depinde de densitatea speciei şi de tipul
adezivului, fiind de 0,5-3 [Mpa]. Odată cu creşterea presiunii, proprietăţile mecanice
vor creşte, însă va creşte şi densitatea, respectiv pierderile prin comprimare.

Fig. 6.5 Diagramă de presare:

t1-perioada de atingere a presiunii de regim; t2-timpul de presare propriu zis; t3-timp
de deschidere a presei

6.4.Tehnologii de prelucrare mecanicǎ a materialului lemnos

Generalitǎţi
Prin prelucrarea mecanicǎ a lemnului se înţelege totalitatea operaţiilor efectuate
cu maşini şi utilaje, prin care lemnul sub formǎ de semifabricat sau de cherestea este
supus unor prelucrǎri pentru a fi transformat în mobilǎ sau alte produse din lemn.
Prelucrarea mecanicǎ a lemnului se face cu utilaje moderne în secţii de
producţie în totalitate automatizate, operaţiile manuale fiind înlocuite în mare parte.
Avantajele oferite de prelucrarea pe maşini şi utilaje moderne, comparativ cu prelucrarea
manualǎ, sunt:
-creşterea preciziei de prelucrare;
-calitatea prelucrǎrilor şi a suprafeţelor obţinute este superioarǎ;
-se mǎreşte rapiditatea execuţieilor.
Dupǎ tǎierea arborilor, aceştia sunt transportaţi în secţii de tǎiere primarǎ,
gaterele, care sunt dotate cu diverse tipuri de fierǎstraie care transformǎ buştenii în
cherestea. Cheresteua este produsǎ prin tǎiere longitudinalǎ a unui buştean, iar produsele
principale sunt: scânduri, dulapi, grinzi, rigle şi şipcile. În urma tǎierii longitudinale
rezultǎ şi douǎ produse secundare: marginile şi lǎturoaiele, care pot fi la rândul avea
diferite utilizǎri.
Deoarece lemnul este un material ale cǎrui proprietǎţi variazǎ mult în timp,
înainte de prelucrarea propriu-zisǎ cheresteaua este supusǎ unor operaţii tehnologice de
care depinde calitatea, forma şi dimensiunile produselor finite.
Aceste procese preliminare vor fi doar trecute în revistǎ:

79
 -depozitatea materiei prime, constǎ în curǎţirea de rumeguş şi stivuirea
cherestelei pe baza sorturilor calitative sau a dimensiunilor. Între rândurile de cherestea
se folosesc şipci uscate de 18 mm pentru o bunǎ circulaţie a aerului printre rânduri;
-uscarea cherestelei, este o operaţie prin care se eliminǎ apa liberǎ şi cea legatǎ
din lemn. Uscarea se poate face în mod natural, producându-se sub acţiunea unui
ansamblu de factori meteorologici: temperaturǎ, umiditate, curenţi de aer, precipitaţii etc.,
obţinându-se o umiditate de 16-24%. Uscarea artificialǎ necesitǎ spaţii închise şi instalaţii
care utilizeazǎ ca agenţi de uscare aerul cald, producându-se evaporarea apei din lemn.

6.4.1.Debitarea cherestelei
Prelucrarea mecanicǎ a lemnului începe cu operaţia de debitare, care are scopul
de ajusta din punct de vedere dimensional semifabricatul astfel încât sǎ se reducǎ
consumul de material lemnos şi de energie şi sǎ creascǎ calitatea produselor realizate.
Pentru a reduce pierderile de material, înainte de debitare trebuie sǎ se cunoascǎ
defectele lemnului şi dacǎ acestea sunt admise sau nu. De asemenea, o importantǎ
operaţie care are loc înainte de debitare este însemnarea. Aceasta se executǎ de oameni
cu experienţǎ care traseazǎ pe cherestea reperele care pot fi realizate, ţinând cont de
defectele materialului, conturul fibrelor dacǎ reperele au diferitele curburi, etc.
Debitarea poate fi realizatǎ prin diferite operaţiuni precum:
-retezarea, este o tǎiere transversalǎ a materiei prime;
-spintecarea, este o tǎiere longitudinalǎ a materiei prime;
-tivirea, este o tǎiere prin care pǎrţile laterale neregulate sunt eliminate;
-decuparea, este o tǎiere dupǎ un contur.
Maşinile cu ajutorul cǎrora se pot debita cheresteaua şi semifabricatele sunt
fierǎstraiele circulare, care au ca sculǎ prelucrǎtoare un disc circular cu dinţi, şi
fierǎstraiele cu panglicǎ, care au ca sculǎ prelucrǎtoare o panglicǎ cu dinţi.

Fig. 6.6 Fierǎstrǎul circular cu avans mecanic

1-masa maşinii; 2- transportor cu şenilǎ; 3-role de presare; 4-carcasǎ
superioarǎ; 5, 6-roţi antrenare 2; 7-surub întindere şenilǎ;
8- mecanism de tǎiere şi reglare; 9-roatǎ de reglare ; 10-discuri circulare;
11-clapete de protecţie; I-mişcare principalǎ de tǎiere; II-mişcare de
avans; III, IV, V-mişcǎri de reglare

80
 Fierǎstrǎul circular cu avans mecanic, prezentat schematic în figura 6,
realizeazǎ spintecarea materialului lemnos cu ajutorul unui disc sau a mai multor discuri
separate prin inele distanţiare.
Discurile de tǎiere sunt acţionate cu ajutorul unui motor electric, iar mişcarea de
avans a materialului este asiguratǎ cu ajutorul unui transportor cu şenile a cǎrui vitezǎ
poate fi reglatǎ cu ajutorul unui variator de turaţie.
Cu ajutorul unor, mecanisme simple (unele cu şurub şi roţi dinţate) se pot regla:
-viteza de avans;
-poziţia discurilor tǎietoare, astfel încât sǎ depǎşeascǎ cu 2-3mm grosimea
materialului;
-reglarea poziţiei rolelor de presare;
-reglarea întinderii senilei.

Fierǎstrǎul cu panglicǎ,
prezentat în figura 7, este utilizat atât
la tǎierea lemnului masiv cât şi a
semifabricatelor din lemn.
Pentru tǎierea pe lung se
foloseşte o riglǎ de ghidare în functie
de dimensiunile reperului, paralelǎ
cu panglica de tǎiere.
Panglica de tǎiere, 2, care
este o pânzǎ cu dinţi asemǎnǎtoare
unei curele, este antrenatǎ de doi
volanţi, unul de antrenare şi celǎlalt
asigurând întinderea.
Masa maşinii, pe care
alunecǎ materialul lemnos supus
tǎierii prin împingere manualǎ, se
poate înclina, realizǎndu-se astfel
tǎieri la diferite unghiuri faţa de
planul de aşezare. Fig. 6.7 Fierǎstrul cu panglicǎ
1-batiu; 2-panglica; 3, 4-volanţi; 5-motor; 6-curele
Pentru a se evita ruperea
de antrenare; 7, 8-dispozitive de întindere a
panglicii, aceasta este ghidatǎ şi curelelor; 9-masa maşinii; 10-riglǎ de ghidare; 11,
rigidizatǎ cu ajutorul unui dispozitiv 12, 13-componente ale mecanismului de înclinare a
cu role. mesei; 14, 15, 16-componente ale mecanismului de
Reglaje ce trebuie întindere a panglicii; 17, 19-protecţii; 18-role de
executate sunt: ghidare
-reglarea înǎlţimii de prelucrare se
face cu ajutorul rolelor de reglare 18;
-reglarea lǎţimii de tǎiere se face cu rigla de reglaj 10;
-reglarea unghiului de tǎiere se face prin înclinarea mesei 9.
Pentru o funcţionare corectǎ, înainte de începerea lucrului, trebuie verificate:
starea pânzei (ascuţirea dinţilor) şi tensionarea acesteia cu ajutorul dispozitivelor arǎtate
în figura 7.

81
 Pentru protecţia operatorilor, deoarece este posibilǎ ruperea panglicii în timpul
lucrului, carcasele de protecţie trebuie sǎ fie fixate într-o poziţie corespunzǎtoare.

6.4.2.Îndreptarea şi rindeluirea
Sunt operaţii de prelucrare mecanicǎ prin care se obţin forme geometrice
regulate între feţele plane ale unui reper. Îndreptarea urmǎreşte obţinerea netezirea a
douǎ suprafeţe plane, la 90° una faţǎ de alta, iar rindeluirea realizeazǎ precizia
geometricǎ a secţiunii prin feţe paralele sau perpendiculare între ele, grosimea fiind
constantǎ pe toatǎ lungimea reperului.
Pentru obţinerea unui corp geometric regulat, se realizeazǎ mai întâi prelucrarea
unei singure suprafeţe plane şi netede, suprafaţǎ care va constitui o bazǎ tehnologicǎ
pentru operaţiunile ulterioare.
Operaţiunile de îndreptare (sau netezire) a suprafeţelor de executǎ cu ajutorul
unor maşini de îndreptat. Maşinile de îndreptat sunt, de regulǎ, prevǎzute cu douǎ mese
lungi între care existǎ un arbore cu cuţite. Masa din faţǎ este masa pe care se sprijinǎ
reperul la intrare este poziţionatǎ cu un decalaj h=1,5-2 [mm], sub planul tangent
orizontal la arborele port cuţit, plan în care trebuie poziţionatǎ masa din spate. Operaţia
de îndreptare a unei suprafeţe se poate realiza printr-o singurǎ trecere sau, în cazul în care
neregularitǎţile sunt mari, prin mai multe treceri consecutive. Grosimea prelucratǎ la o
singurǎ trecere, h, este stabilitǎ în funcţie de natura materialului prelucrat, lǎţimea
reperului şi de condiţiile impuse în ceea ce priveşte calitatea suprafeţei prelucrate. La
rǎşinoase numǎrul de treceri este de 1-2, iar la foioase de 2-3. Dupǎ prelucrarea unei
suprafeţe se poate trece la
îndreptarea suprafeţei vecine (un
cant la 90°), utilizându-se o riglǎ
de reglare pe care va aluneca
suprafaţa prelucratǎ iniţial.
Operaţia de rindeluire la
grosime, foarte importantǎ în cazul
în care se fabricǎ piese care au o
aceiaşi grosime standard (de ex.:
lambriuri, parchet, duşumele etc.),
se executǎ dupǎ îndreptarea
prealabilǎ a unei feţe şi a unui cant. Fig. 6.8 Schema de reglare a maşinii de rindeluit
Tehnologiile moderne pot realiza 1-arborele port-cuţit; 2-masa maşinii;5-cilindrul de
un reper printr-o singurǎ trecere, avans; 6-cilindrul de ieşire; 8-bara de presare la
realizându-se mai multe operaţii ieşire; 7, 9, 11, 12-pǎrţi ale mecanismului de presare
simultan. la intrare; 14-cilindri netezi anti-frecare; 16-limitator
de grosime; 17-clapete anti-recul; 18-evacuarea
Maşina de rindeluit la
aşchiilor
grosime este utilizatǎ pentru
obţinerea unor suprafeţe netede şi
pentru realizarea aceleiaşi grosimi la mai multe repere. Rindeluirea la grosime necesitǎ,
de regulǎ, mai multe treceri ale unui reper prin maşinǎ, reglajul grosimii fǎcându-se dupǎ
prelucrarea unui lot de produse.

82
 Mişcarea principalǎ este rotaţia arborelui port-cuţit în sens opus mişcǎrii de
avans. Mişcarea de avans al reperului prelucrat este asiguratǎ cu ajutorul unor cilindri de
antrenare, cel de la intrare, 5, având suprafaţa canelatǎ pentru o mai bunǎ aderenţǎ.
Rindeluirea pe trei feţe se face cu ajutorul unei maşini cu doi arbori verticali,
care prelucreazǎ, de regulǎ, canturile şi un arbore orizontal, care prelucreazǎ grosimea.
Operaţia de rindeluire se realizeazǎ într-o trecere.
În tabelul alǎturat sunt prezentate câteva repere ce pot fi obţinute prin aceastǎ
operaţie tehnologicǎ de
prelucrare.
Existǎ şi
maşini de rindeluit pe
patru feţe pe care se pot
executa profile şi repere
asemǎnǎtoare cu cele
prezentate mai sus.

6.4.3.Frezarea
Frezarea este
operaţia de prelucrare
mecanicǎ prin care se
obţin suprafeţe netede
sau profilate prin
acţiunea succesivǎ de
tǎiere a cuţilelor unei
scule cu viteze foarte
mari.
Deoarece
operaţia de frezare a lemnului nu diferǎ foarte mult de operaţia
de frezare a metalelor vor fi prezentate doar câteva tipuri de
scule utilizate pentru executarea unei astfel de operaţii, fǎrǎ a
prezenta utilajele cu care sunt executate diferitele operaţii de
frezare.
Frezele monobloc sunt scule aşchietoare în formǎ
de corp geometric pe a cǎror periferie sunt dispuse unul sau
mai mulţi dinţi, prevǎzuţi cu muchii tǎietoare. Pǎrţile
principale ale unei freze sunt: corpul, dinţii şi alezajul sau
coada de prindere. Ca şi la sculele de aşchiere ale metalelor
prezentate anterior, nu vom detalia întreaga geometrie a unei
scule, dar vom aminti elementele principale. Astfel, de freza
din figura 9, distingem urmǎtoarele unghiuri caracteristice:
-unghiul de aşezare, α, dintre tangenta la linia feţei Fig. 6.9 Unghiurile frezei
de aşezare şi raza ce trece prin acest punct;
-unghiul de aşezare, β, dintre faţa de degajare şi tangenta la linia feţei de
aşezare;
-unghiul de ascuţire, γ, dintre faţa de degajare şi tangenta la cercul descris de
vârful tǎişului în care sunt analizate unghiurile.

83
 Se folosesc urmǎtoarele tipuri de freze monobloc:
-freze pentru canturi, au grosimi de 28-80[mm] şi diametrul exterior între 63-
180 [mm];
-freze pentru falţuri, care prelucreazǎ frontal şi lateral, au între 4-6 dinţi,
grosimea situatǎ între 12-100[mm] şi diametrul exterior între 63-200[mm]. Tǎişurile sunt
înclinate pentru a limita forţele şi grosimile de aşchiere;
-freze unghiulare pentru prelucrarea unor suprafeţe înclinate a canturilor (45°,
60°, 70°), au diametrul exterior între 80-180[mm];
-freze profilate, pot prelucra profile cu suprafeţe plane de tip uluc, lambǎ, falţ
sau curbe: semicerc, sfert de cerc, în formǎ de S etc. Diametrul exterior poate lua valori
între 63-200 [mm] şi razele de curburǎ pot varia între 2,5-32 [mm];
-freze disc folosite pentru uluce, au diamtrul exterior între 80-380 [mm] şi
grosimi între 4-25 [mm].
Frezele cu coadǎ ser folosesc la maşina de frezat de sus pentru operaţii de
frezare prin copiere şi pentru frezarea dinţilor la îmbinǎrile de colţ.

Fig. 6.10 Freze cu coadǎ Fig. 6.11 Frezarea unui profil curb
1-piesa; 2-dispozitiv de prindere; 3-masa
de lucru; 4-inel de rezemare; 5-freza;
6-suprafaţǎ prelucratǎ; 7-excentric prindere
În figura 6.10 sunt prezentate câteva tipuri de freze cu coadǎ care lucreazǎ la
turaţii foarte mari, 18000-24000 [rot/min]. Aceste freze au unul sau douǎ tǎişuri laterale
şi frontal. Aceste freze pot fi:
-freze cu coadǎ cilindrice (Fig. 6.10.a), cu diametrul variind între 5-80 [mm];
-freze cu coadǎ profilate (Fig. 6.10.b), au un diametru ce variazǎ între 5-80[mm]
şi sunt utilizate la generarea unor suprafeţe profilate a canturilor;

84
 -freze cu coadǎ cu profil coadǎ de rândunicǎ (Fig. 6.10.c), cu diametrul variind
între 10-40[mm].
Pe maşina de frezat aceste freze se monteazǎ excentric (Fig. 6.10.d) pentru a
evita frecarea dintre frezǎ şi lemn, care conduce la carbonizarea lemnului, la producerea
de aşchii şi rupturi, la încǎlzirea exageratǎ a tǎişurilor frezei şi, implicit, distrugerea
sculei.
Figura 6.11 prezintǎ felul în care se poate realiza o suprafaţǎ profilatǎ curbǎ cu
ajutorul unei freze cu inel şi a unui contur curb. Inelul 4 al frezei se rostogoleşte pe un

Fig. 6.12 Capete de frezare

profil curb, situat sub piesǎ, tǎişul frezei genereazǎ o suprafaţǎ reciprocǎ dupǎ curba
conturului. Trebuie avut în vedere cǎ piesa va avea o curbǎ directoare a cǎrei razǎ de
curburǎ este diferitǎ de cea a conturului cu raza inelului frezei. Pentru evitarea
discontinuitǎţilor trebuie ca raza de curburǎ a conturului sǎ fie în orice punct mai mare
decât raza inelului frezei.
Capetele de frezat sunt utilizate pentru prelucrarea unor suprafeţe cu lǎţime
mare sau profile complexe. Pe capetele de frezat se pot monta cuţite cu profil complex
sau discuri circulare, demontabile.
În figura 6.12 sunt prezentate câteva tipuri de capete de frezat:
-capete de frezat combinate, se combinǎ frezele monobloc sau cuţite şi discuri
circulare: a, b;
-capete de frezare doar cu cuţite demontabile, c.
Capetele de frezare se folosesc şi pentru frezele disc cu cuţite drepte sau
profilate, diametrul exterior poate varia în intervalul 200-450[mm], iar grosimea între 7-
12[mm]. Aceste freze pot fi utilizate şi pentru frezarea scobiturilor sau a ulcelelor etc.

6.4.4.Strunjirea
Strunjirea este operaţia de prelucrare mecanicǎ prin care reperele cu o secţiune
pǎtratǎ sau poligonalǎ oarecare sunt aduse la o formǎ cilindricǎ netedǎ sau profilatǎ.

85
 Maşina utilizatǎ pentru aceastǎ prelucrare se numeşte strung şi este mult mai
simplǎ decât maşina similarǎ utilizatǎ la prelucrarea metalelor, chiar dacǎ şi strungurile
normale pot fi folosite în anumite cazuri la prelucrarea unor repere scurte din lemn.

Fig.6.13 Strungul longitudinal

1-batiu; 2-ghidaje longitudinale; 3-picior de susţinere; 4-pǎpuşa fixǎ; 5-ax principal; 6-motor;
7, 8-transmisie cu curele; 9-variator de turaţie; 10-arbore intermediar; 11,12-dispozitiv şi
suport pentru strunjiri frontale; 13-frânǎ; 14-suport port-cuţit; 15-cǎrucior; 16-roatǎ manevrare
cǎrucior; 17-suport susţinere sculǎ aşchiere; 18-pǎpuşa mobilǎ
În figura 6.13 este prezentat un strung longitudinal utilizat pentru prelucrarea
lemnului. Se poate observa cǎ este asemǎnǎtor cu utilajul similar folosit la prelucrarea
metalelor, fiind mai simplu. Mişcarea principalǎ, de rotaţie, este notatǎ cu I o are piesa
fixatǎ între pǎpusa fixǎ, cea care o antreneazǎ, şi pǎpuşa mobilǎ. Pentru prelucrare pot fi
utilizate cuţite fixe, prinse în suportul 14 sau diferite dǎlţi rezemate pe suportul 17, caz în
care scula este manevratǎ manual de strungar. Mişcǎrile de avans al sculelor fixe pot fi
realizate cu ajutorul unor dispozitive mecanice controlate manual II, III sau prin
deplasarea de suport în cazul dǎlţilor.
Existǎ posibilitatea reglǎrii turaţiei piesei cu ajutorul unui variator de turaţie 9.
De asemenea, se pot regla convenabil, înainte de execuţia operaţiei de aşchiere, poziţiile
suporturilor 12, 17, vezi sǎgeţile IV, V.

6.4.5.Burghierea, cepuirea şi scobirea

Sunt operaţii de prelucare mecanicǎ de aşchiere prin care sunt executatea gǎuri,
cepuri şi scobituri utilizate pentru îmbinarea fixǎ sau demontabilǎ pieselor de lemn
masiv. Aceste operaţii se executǎ pe maşini specializate pentru realizarea acestor operaţii.

86