Lucrarea nr.

17

TRANSFORMATORUL MONOFAZAT

1. Consideraţii teoretice
Transformatorul este un aparat electromagnetic static, care modifică parametrii
energiei electrice (tensiunea şi curentul) pentru sistemele de curent alternativ, frecvenţa
păstrându-se constantă. Funcţionarea transformatorului are la bază fenomenul de
inducţie electromagnetică.
Transformatorul
monofazat este alcătuit dintr-un
miez feromagnetic (confecţionat din
tole) pe care sunt practicate două
înfăşurări cu numere de spire
diferite (fig.1). Alimentând
înfăşurarea primară AX (cu N1
spire) cu tensiunea alternativă
sinusoidală u1 (circuitul secundar
fiind deschis), aceasta va fi parcursă
Fig.1 de un curent i10 care determină
solenaţia N1i10. Această
solenaţie creează şi întreţine în miezul transformatorului fluxul magnetic:
(t )   m sin t .
(1)
În ipoteza neglijării căderilor de tensiune pe reactanţa de dispersie
(corespunzătoare fluxului de dispersie  d1) şi pe rezistenţa înfăşurării primare, t.e.m. e1
indusă de fluxul util  în înfăşurarea primară este practic egală cu tensiunea u1 aplicată
la bornele AX:
d    
e1   N 1  N 1 m sin t    E1m sin t    u1 .
dt  2  2
(2)
Analog, în înfăşurarea secundară ax (cu N2 spire) se induce o t.e.m. e2 a cărei
valoare instantanee este:
d    
e2   N 2  N 2  m sin t    E 2 m sin t    u20 .
dt  2  2
(3)
Valorile efective ale t.e.m. e1 şi e2 sunt:
E1  4,44 fN 1 m  U 1 , (4)

E 2  4,44 fN 2  m  U 20 . (5)

T.e.m. induse de fluxul  în înfăşurarea primară şi secundară, au frecvenţa

tensiunii de alimentare şi valori (instantanee şi efective) dependente de numărul de
spire ale celor două înfăşurări.
77
 Raportul tensiunilor electromotoare induse în cele două înfăşurări se numeşte
raport de transformare:
e1 N 1 E1 U 1
k    . (6)
e2 N 2 E 2 U 20
Transformatorul poate fi coborâtor sau ridicător de tensiune, după cum U20 < U1,
respectiv U20 > U1.
Dacă transformatorul funcţionează în sarcină (la bornele ax se cuplează
impedanţa Z), t.e.m. e2 creează în circuitul secundar curentul i2, iar la bornele
receptorului Z căderea de tensiune va avea valoarea u2.
Ecuaţiile de funcţionare ale transformatorului se stabilesc aplicând teorema
a II-a a lui Kirchhoff circuitului primar şi secundar.
Ecuaţiile de tensiuni pentru cele două circuite şi ecuaţia de solenaţii, scrise în
mărimi complexe, sunt:
U 1   E 1  R1 I 1  jX 1 I 1 , (7)

E 2  U 2  R2 I 2  jX 2 I 2 , (8)

N 1 I 1  N 2 I 2  N 1 I 10 ,
(9)
care în mărimi raportate devin:
U 1   E 1  R1 I 1  jX 1 I 1 , (10)

E2'  U '2  R2' I '2  jX 2' I '2 ,

(11)

I 1  I '2  I 10 . (12)

În relaţiile (7)…(12) s-au notat cu R1, R2 şi X1 = Ld1, X2 = Ld2 rezistenţele,

respectiv reactanţele de dispersie (scăpări) ale celor două înfăşurări.
Prin operaţia de raportare, transformatorul real este înlocuit cu un
transformator de calcul (numit transformator raportat) la care înfăşurarea secundară se
consideră că are acelaşi număr de spire ca şi cea primară. Mărimile secundare raportate
la primar se determină în funcţie de cele reale, ţinându-se cont de faptul că N 2'  N 1
şi E 2'  E 1 :
I2
E2'  kE2 , U 2'  kU 2 , I2'  , R2'  k 2 R2 , X 2'  k 2 X 2 . (13)
k
Întrucât curentul de mers în gol I10 reprezintã (2 ¸ 20)% din curentul nominal
I1n, acest curent poate fi neglijat, şi ecuaţiile de tensiuni (10) şi (11) pot fi scrise într-o
singură relaţie:

U 1  U '2  ( R1  R2' ) I 1  j ( X 1  X 2' ) I 1  U '2  Z s c I 1 , (14)

78
în care, Z s c  R s c  jX s c reprezintă impedanţa complexă de scurtcircuit a
'
transformatorului, cu Rsc = R1 + R2' şi X s c  X 1  X 2 rezistenţa, respectiv reactanţa
de scurtcircuit.

2. Randamentul transformatorului
La funcţionarea transformatorului în sarcină, înfaşurarea primară absoarbe de
la reţea puterea activă P1 = U1I1cosj1, iar înfăşurarea secundară debitează receptorului
Z puterea activă P2 = U2I2cosj2. Diferenţa dintre aceste două puteri, reprezintă piederile
de putere în transformator care înglobează pierderile în fier (în circuitul magnetic) pFe
şi pierderile în înfăşurări (în circuitele electrice) pj.
Cu aceste precizări, bilanţul puterilor pentru transformator are expresia:
P1  P2  p Fe  p j . (15)
Pierderile de putere în fier sunt determinate de curenţii turbionari induşi în
miez şi de fenomenul de histerezis, şi depind de pătratul inducţiei magnetice (implicit
de pătratul tensiunii de alimentare, deoarece U1  E1), de frecvenţă şi de natura şi
greutatea miezului feromagnetic.
Pierderile de putere în înfăşurări, apar prin efectul Joule al curenţilor care
circulă prin cele două circuite electrice ale transformatorului:
p j  R1 I 12  R2 I 22  R1 I 12  R2' ( I 2' ) 2  R s c I 12 , (16)
în care I1 şi I2 sunt valorile efective ale curenţilor din înfăşurarea primară, respectiv
secundară. Randamentul transformatorului se defineşte prin raportul dintre puterea
utilă P2 şi puterea consumată P1:
P2
 (17)
P1
şi poate fi determinat printr-o metodă directă sau indirectă.
a) Metoda directă implică conectarea în secundarul transformatorului a unei
impedanţe de sarcină reglabilă, diferitele încercări efectuându-se păstrând cosj2 =ct. Se
alimentează transformatorul cu tensiunea U1 = U1n = ct. şi se măsoară puterea absorbită
P1 şi cea furnizată P2, după care se determină randamentul cu relaţia (17) şi se trasează
caracteristica  = f(P2). Metoda directă pentru determinarea randamentului nu se
recomandă datorită dificultăţilor legate de punerea transformatorului în sarcină şi a
reglării acesteia (în special la transformatoarele de puteri mari şi tensiuni ridicate),
precum şi datorită faptului că metoda nu este suficient de precisă.
b) Metoda indirectă (a pierderilor separate) foloseşte relaţia (17) în care se
introduce expresia (15):
P2 P2 S n cos j 2
   , (18)
P1 P2  p Fe  p j S n cos j 2  p Fen   2 p jn

79
Fig.2
 P2 I I
unde    2  1 reprezintă factorul de încărcare, iar Sn = U2nI2n ,[VA], este
P2 n I 2 n I 1n
puterea aparentă nominală a transformatorului. Aplicarea acestei metode, implică
determinarea separată a pierderilor în fier prin încercarea de mers în gol
(pFe = P10), şi a pierderilor în înfăşurări, prin încercarea de scurtcircuit a
transformatorului (pjn = P1sc). Metoda pierderilor separate este precisă, iar
randamentul transformatorului se determină cu un consum minim de energie electrică.
În figura 2 s-au reprezentat caracteristicile randamentului, pierderile în fier şi
în înfăşurările transformatorului în funcţie de curentul de sarcină (de factorul de
încărcare).

3. Variaţia de tensiune a transformatorului

La funcţionarea în sarcină a transformatorului, tensiunea U2 la bornele
înfăşurării secundare diferă de tensiunea de mers în gol U20. Diferenţa dintre aceste
două tensiuni reprezintă variaţia de tensiune:
U  U 20  U 2 , [V ] ,
(19)
iar raportul:
U U U2 U  U 2'
 100  20  100 [ % ]  1  100 [ % ] , (20)
U 20 U 20 U1
reprezintă variaţia procentuală de tensiune a transformatorului.
Caracteristica externă U2 = f(I2) a transformatorului exprimă dependenţa dintre
tensiunea la bornele secundarului şi curentul de sarcină, pentru U1 = U1n = ct. şi
cosj2 = ct.
În figura 3 s-au reprezentat
caracteristicile externe pentru sarcini
cu diferite valori ale factorului de
putere. Pentru receptoare cu caracter
activ sau activ inductiv, tensiunea U2
la borne este mai mică decât cea de
mers în gol, iar variaţia de tensiune
(segmentul ab) este cu atât mai mare
cu cât sarcina este mai inductivă şi
curentul I2 mai mare. Variaţia de
tensiune U poate fi determinată
Fig.3 printr-o metodă directă sau una
indirectă.
Metoda directă presupune încărcarea transformatorului pânã la sarcina
nominalã, ridicarea caracteristicii externe şi aplicarea relaţiei (19). Metoda directă
pentru determinarea variaţiei de tensiune nu se recomandă datorită dificultăţilor legate
de punerea sub sarcină în special a transformatoarelor de puteri mari şi tensiuni
ridicate.
Metoda indirectă este o metodă grafică care are la bază diagrama fazorială
(fig.4) ataşată ecuaţiei (14). Din această diagramă, rezultă că U 1  U 2' reprezintă
diferenţa segmentelor OC şi OA .

80

Fig.4
 Deoarece unghiul q are valori reduse, se poate considera relaţia:
OC  OA  OC 1  OA  AC 1  AB 1  B1C1 . (21)
Cu aceste considerente, variaţia de tensiune are expresia:

1 1 1
U  AC1   R sc I 1 cos j 2  X sc I 1 sin j 2    R sc I 1n cos j 2  X sc I 1n sin j 2 
k k k
. (22)
Triunghiul dreptunghic ABC se numeşte triunghiul nominal de scurtcircuit
(triunghiul lui Kapp) şi poate fi determinat prin încercarea de scurtcircuit:
p jn P1sc U 1sc
R sc   , Z sc  , X sc  Z sc2  R sc2 . (23)
I 12n I 12n I 1n
Pentru determinarea grafică a variaţiei de tensiune se trasează triunghiul
nominal de scurtcircuit ABC (fig.5), a cărui ipotenuză AC se împarte uniform astfel
încât să poată fi apreciată prin
intermediul diviziunilor sarcina cu
care funcţionează transformatorul.

Fig
.5
Se trasează cercuri (de rază U1 = U1n) cu centrele în A, C şi punctele de
diviziune ale segmentului AC . Pentru un anumit defazaj j2 al receptorului se
trasează dreapta OC care face cu cateta AB unghiul j2, iar diagrama OAC astfel
obţinută, constituie diagrama fazorială a transformatorului (fig.4) trasată pentru
curentul nominal şi factorul de putere cosj2. Deoarece seg-mentul O' C  U 1n ,
rezultă că segmentul O' O  U 1n  U 2' , iar variaţia de tensiune U  O' O / k .
Pentru o altă sarcină decât cea nominală, variaţia de tensiune ( U 1n  U 2' )
este reprezentată de segmentul de pe dreapta care trece prin punctul C şi care face
unghiul j2 cu cateta AB , segment cuprins între cercul pentru I2 = 0 şi cel
corespunzător curentului de sarcină considerat.

4. Procedeul experimental şi prelucrarea rezultatelor

81
 În laborator se determină randamentul şi variaţia de tensiune pentru un
transformator monofazat cu Sn = 500 A şi k = 220/24 V, utilizând metoda indirectă, care
implică realizarea încercării de mers în gol şi în scurtcircuit a transformatorului.
a) Încercarea de mers în gol se realizează cu ajutorul montajului din figura 6.
La funcţionarea în gol a transformatorului, înfăşurarea primară este alimentată
la tensiunea nominală (U1 = U1n) şi frecvenţa nominală (fn), iar circuitul secundar
este deschis, curentul de sarcină I2 fiind nul (impedanţa de sarcină este considerată
infinită).
În aceste condiţii, bilanţul puterilor are expresia:
P10  P20  p Fe0  p j 0 . (24)
Deoarece puterea utilă P20 este nulă (I20 = 0), iar curentul de mers în gol I10 este
2
mult mai mic decât curentul nominal şi p j 0  R1 I 10  0 , indicaţia wattmetrului
(fig.6) în acest regim de funcţionare, reprezintă de fapt pierderile în fier nominale:
P10  p Fe 0  p Fen . (25)

Fig.6
Indicaţiile aparatelor de măsură şi rezultatele calculelor se trec în tabelul 1.

Tabel 1
U10 I10 a kw P10 U20 k
[V] [A] [div] [W/div] [W] [V]

b) Încercarea la scurtcircuit.Un transformator funcţionează în scurtcircuit dacă

tensiunea U2 la bornele înfăşurării secundare este nulă, iar impedanţa de sarcină se
consideră zero. Se realizează montajul din figura 7. Înfăşurarea primară se alimentează
cu o tensiune redusă numită tensiune nominală de scurtcircuit (U1sc).
Fig.7

82
 Cele două înfăşurări sunt parcurse de curenţi de scurtcircuit egali cu curenţii
nominali ai transformatorului.
Bilanţul puterilor la încercarea de scurtcircuit are expresia:
P1s c  P2 s c  p Fes c  p js c . (26)
Deoarece puterea utilă P2sc este nulă (U2 = 0) şi pierderile în fier sunt
neglijabile (U1sc £ 17%U1n şi inducţia magnetică are valori mici), la încercarea de
scurtcircuit puterea absorbită de transformator (măsurată de wattmetrul W) reprezintă
practic pierderile în înfăşurări:
P1s c  p js c  p jn  R1 I 12n  R2 I 22n  R1 I 12n  R2' ( I 2' ) 2  R s c I 12n .
(27)
Prin încercarea de scurtcircuit se pot determina şi parametrii de scurtcircuit
(Rsc, Xsc şi Zsc) ai transformatorului.
Pentru realizarea încercării de scurtcircuit, cursorul autotransformatorului AT
se fixează pe poziţia corespunzătoare tensiunii minime, după care se alimentează
montajul (se închide întrerupătorul K1) şi se creşte tensiunea aplicată înfăşurării
primare până când ampermetrul din circuitul secundar indică curentul secundar
nominal I2n = Sn/U20.
Datele obţinute se centralizează în tabelul 2.

Tabel 2
U1sc I1sc a kw P1sc I2sc Rsc Xsc Zsc
[V] [A] [div] [W/div] [W] [A] [W] [W] [W]

Cu ajutorul relaţiilor (18) şi (22) se calculează randamentul şi variaţia de

tensiune pentru transformatorul considerat şi se completează tabelul 3.

Tabel 3
 0 0,2 0,4 0,6 0,8 1 1,2
pFen = P10
pj = 2P1sc
U
cosj2 = 1 U2 = U20 -
U

U
cosj2 = 0,8 U2 = U20 -
(inductiv) U


83