Sunteți pe pagina 1din 11

Chiulasa – diagnosticare şi metode de recondiţionare

Generalităţi

Chiulasa este subansamblul cel mai important al motorului care închide cilindrul la extremitatea dinspre P.M.S., fiind organul care
lucrează la regimul termic cel mai intens. În funcţie de tipul motorului chiulasa poate conţine:
 camera de ardere, parţial sau integral;
 locaşul bujiilor sau injectoarelor;
 locaşul bujiilor incandescente;
 canalele de admisie şi evacuare;
 locaşurile supapelor;
 locaşul pentru lagărele axului culbutorilor sau axului cu came;
 canalizaţia sau aripioarele de răcire, şamd.

Chiulasele pot fi construite:


 monobloc;
 pe grupuri de cilindri (cazul motoarelor în „V”);
 individuale (pe fiecare cilindru – motoare în stea, motoare boxer)
 răcite cu aer
 răcite cu lichid

La partea superioară chiulasa se închide printr-un capac fixat în prezoane şi piuliţe, pentru etanşare folosindu-se garnituri
din plută sau cauciuc.
De obicei între chiulasă şi blocul cilindrilor se foloseşte o garnitură specială (garnitura de chiulasă).
Materiale folosite pentru chiulase:
 fonta turnată Fc 20 cu adaos 0,1% S;
 aliaje de aluminiu turnate în cochilă - micşorează masa motorului, îmbunătăţeşte performanţele antidetonante şi de umplere a
cilindrilor deoarece are un nivel termic mai scăzut;
Chiulasa oricărui motor este supuse la solicitări intense, atât mecanice (datorită forţei de presiune a gazelor), cât şi termice
(sediul supapei de admisie este mai rece decât cel al supapei de evacuare; canalele de evacuare sunt mult mai calde decât cele de
admisie;
Pentru a menţine temperatura chiulasei în anumite limite, căldura primită de la gazele de ardere fierbinţi trebuie evacuată. În
acest scop, se folosesc două procedee. La motoarele răcite cu lichid, căldura este evacuată de lichidul de răcire, care circulă printr-
o serie de canalizaţii practicate în chiulasă. Aceste canalizaţii trebuie să asigure atât menţinerea temperaturii chiulasei în anumite
limite cât şi uniformizarea temperaturii pereţilor în scopul reducerii tensiunilor termice.
La motoarele răcite cu aer chiulasa este de obicei de tip independent sau pe grupuri de cilindri şi este prevăzută cu aripioare de
răcire, care cedează căldura unui flux de aer generat de mişcarea autovehiculului sau produs de un ventilator (fig.7.3.).

Norme pentru reformare (rebuturi):

1. pori şi defecte de turnare ale locaşurilor pentru scaunele supapelor;


2. fisuri ale pereţilor în dreptul ghidurilor pentru supape;
3. fisuri sau crăpături ale pereţilor camerei de ardere;
4. sufluri pe suprafeţele chiulasei indiferent de poziţie, în special pe suprafeţele canalelor de admisie şi evacuare şi ale camerelor
de ardere;
5. pori sau fisuri din turnare în alte zone decât cele menţionate mai sus;
6. rupturi;
7. zone cu defecte inaccesibile pentru reparaţii.

Defectele chiulasei şi tehnologii de reparare

În fig. 7.2. este prezentată ciulasa unui MAS răcit cu lichid, fig. 7.3. reprezintă o chiulasă de MAS răcit cu aer şi fig. 7.4. chiulasa
unui MAC răcit cu lichid. Pe figuri sunt evidenţiate şi zonele unde pot apărea defecte.
Fig. 7.2. Chiulasa unui MAS răcit cu lichid Fig. 7.3. Chiulasa unui MAS răcit cu aer

Fig. 7.4. Secţiune prin chiulasa unui MAC răcit cu lichid


Defectele principale pe care le poate suferi chiulasa, precum şi modul de reparare a lor sunt următoarele:

1. Fisuri crăpături pe suprafaţa exterioară


- sudare electrică la rece (pentru cele din aluminiu sudură în argon cu electrod de aluminiu);
- sudare oxiacetilenică;
- lipire cu răşini epoxidice.
Înainte de sudură se prelucrează zona defectului, executându-se şanfrenarea fisurii şi limitarea ei prin găurire, ca în figura 7.5..
Fig. 7.5.
După reparaţie, se verifică etanşeitatea prin probă hidraulică la 4 bar.
De cele mai multe ori sudura chiulaselor de fontă în zona camerei de ardere nu dă rezultate.

2. Scurgeri de apă prin orificiile de trecere a prezoanelor de prindere


- se alezează orificiul şi se presează o bucşă de trecere care se unge cu răşini epoxidice.
După recondiţionare se verifică etanşeitatea prin probă hidraulică la 4 bar.

3. Deformarea suprafeţei de aşezare pe blocul motor


- se frezează sau se rectifică suprafaţa.

4, 5. Uzura suprafeţelor interioare a ghidurilor supapelor de admisie şi evacuare


- se înlocuiesc ghidurile de supapă uzate cu altele noi, care după presare se alezează;
- se alezează ghidul uzat la cotă majorată şi se folosesc supape cu cu diametrul tijei mărit prin cromare.

6, 7. Uzura locaşurilor ghidurilor supapelor de admisie şi evacuare


- se alezează locaşurile şi se presează ghiduri cu diametrul exterior mărit.

8, 9. Ciupituri, uzuri sau sufluri pe suprafeţa de aşezare a supapei de admisie şi evacuare


- se reface suprafaţa de aşezare respectând unghiurile de înclinare (fig. 7.6.);
Fig. 7.6. Mărimi geometrice caracteristice ale supapei şi scaunului de supapă
Refacerea scaunului supapei se execută cu ajutorul unor seturi a câte 3 freze conice de diametre adecvate, cu dinţii inclinaţi
la unghiul necesar, astfel ca în urma prelucrării scaunul să prezinte trei de trepte de inclinări diferite (α1, α2, α3 de pe figura 7.6.).
Frezele sunt de obicei acţionate manual şi se centrează pe ghidul de supapă, ca în figura 7.7. Zona din mijloc este zona pe care
calcă talerul supapei, unghiul de înclinare a suprafeţei acesteia fiind egal cu unghiul de inclinare a talerului: de obicei α2 = 45º.
Lăţimea acestei zone nu trebuie să depăşească 2 ÷ 2,5 mm, în caz contrar putând apărea probleme de etanşare.
- se presează un scaun nou subrăcit la -70°C urmat de rectificare;
- în ambele cazuri se rodează supapele pe suprafaţa de aşezare.

Rodarea se face corp la corp; între supapă şi scaun se introduce o pastă abrazivă. Procesul se poate considera încheiat când
pe suprafaţa de etanşare a scaunului apare un inel circular de aprox 2 mm care are aceeaşi formă şi pe talerul supapei.
1

Fig. 7.7. Frezarea scaunelor de supapă


1 – freză; 2 – scaun supapă; 3 – ghid supapă
În cazul unor uzuri mari sau urme de coroziune scaunul supapei se frezează folosind truse de freze speciale după care se face
rodarea.
În final se verifică etanşarea supapei pe scaunul său.

10, 11. Ciupituri, uzuri sau sufluri pe locaşul scaunului supapei de admisie sau evacuare
- se alezează locaşul la cotă majorată, se presează scaun nou (subrăcit la -70°C) cu diametru exterior majorat.

12. Ciupituri, uzuri sau rizuri pe suprafaţa de aşezare a injectorului


- se recondiţionează prin zencuire.

13. Deformarea suprafeţei de aşezare a colectorilor de evacuare şi admisie


- se frezează sau se rectifică.
14. Deteriorarea filetului găurilor pentru fixarea injectoarelor, suporţilor axului culbutorilor, a capacului culbuitorilor, a
galeriilor de evacuare şi admisie sau a bujiei.
- se găureşte şi se refiletează la cotă majorată;
- se încarcă cu material prin sudură oxiacetilenică (la chiulasele de fontă), sau sudură electrică în mediu inert cu electrod de
aluminiu (pentru chiulasele din aluminiu) după care se găureşte şi se refiletează;
- se montează dispozitiv de tip ”helicon”;
- se filetează la cotă majorată şi se introduce o bucşă cu filet interior la cota iniţială, iar cel de la exterior la cota majorată.
Bucşa filetată se asigură împotriva rotirii cu răşini epoxi.

TREBUIE DE EVITATĂ TURNAREA DE LICHID DE RĂCIRE CU TEMPERATURĂ SCĂZUTĂ ÎNTR-UN MOTOR


CALD SAU CARE FIERBE, DEOARECE CHIULASA SE POATE DETERIORA IREVERSIBIL (CRĂPA, DEFORMA
etc.) DATORITĂ TENSIUNILOR TERMICE CE APAR.

Este recomandat ca la fiecare demontare a chiulasei de pe motor, să se verifice planitatea acesteia, starea scaunelor de supapă, a
ghidurilor de supapă, starea fusurilor axului cu came, a culbutorilor sau tacheţilor după caz, a filetelor şi prezoanelor, etc

Recondiţionarea supapelor

Supapele sunt organe ale mecanismului de distribuţie care obturează în mod intermitent orificiile galeriilor de admisie şi
evacuare, comandând procesele de umplere şi evacuare a cilindrului. Sunt piese foarte intens solicitate în funcţionare, fiind supuse
atât uzurii mecanice cât şi solicitărilor termice foarte ridicate (în special supapa de evacuare).
Materiale folosite pentru supape sunt oţeluri aliate şi înalt aliate cu Cr, Mo, Vn - în cazul supapelor de admisie şi oţeluri refractare
înalt aliate cu Cr, Mo, Vn, Ti – în cazul celor de evacuare.

Defecte si metode de recondiţionare

Controlul supapelor presupune măsurarea cu ajutorul comparatorului a bătăii frontale a talerului şi a sageţii tijei.
Principalele defecte care pot apărea la o supapă şi modurile lor de remediere sunt următoarele (fig. 7.8.):
1. Bătaia frontală a talerului peste 0,1 mm
- Se corijează prin strunjire sau rectificare
2. Uzura suprafeţei de aşezare pe scaun
- Se rectifică, având grijă ca înălțimea părţii cilindrice a talerului (cota h de pe fig 7.8.) să nu coboare sub o valoare minimă admisă
(de obicei 1,2 mm). De asemenea trebuie respectat cu precizie unghiul de 90º al conului (vezi figura). Adâncimea de rectificare
este de maxim 0,5 ÷ 0,7 mm.
După rectificare, supapa se rodează pe scaunul respectiv.
3. Uzura sau deformarea tijei supapei
- se rectifică tija la următoarea cotă de reparaţie şi se înlocuieşte ghidul de supapă;
- se rectifică pe o adâncime de 0,05 mm, se cromează dur şi se rectifică la cota nominală.
4. Uzura degajării pentru siguranţa de fixare a talerului arcului
- se rebutează supapa
5. Uzura suprafeţei de contact a tijei cu culbutorul
- se rectifică, având grijă ca lungimea supapei să nu coboare sub o cotă minimă admisă şi ca prin rectificare să nu îndepărtăm
stratul superficial dur.

Recondiţionarea axului cu came


Arborii cu came sunt organele care comandă deschiderea şi închiderea supapelor, realizând fazele de distribuţie. Sunt piese
solicitate în special la uzură mecanică, care impun condiţii severe de formă şi rezistenţă mecanică (în special duritate superficială).
Sunt executaţi de regulă din fontă nodulară aliata cu Mo, Cr, prin turnare sau din oteluri de calitate prin matriţare. Creșterea
rezistentei la uzare a camelor se obține prin tratamente termice de suprafaţă (călire prin CIF, nitrurare, fosfatare, etc.). Condițiile
tehnice privind abaterile de la conicitate şi ovalitate (max 0,02 mm), rugozitate (max Ra = 0,8 mm), duritate (54HRC) ale fusurilor
paliere impun valori foarte apropiate de cele ale arborilor cotiţi.

Rebuturi
Rebutarea arborilor cu came este impusă de fisuri, crăpături, ciupituri sau exfolieri de dimensiuni mari, precum şi de uzarea
pinionului, excentricului sau camelor peste limitele admise.

Defecte posibile
Principalele defecţiuni care pot apărea la un arbore cu came sunt (fig.7.14.):
1 - încovoierea arborelui,
2 - deteriorarea canalului de pană şi a filetului
3 - uzarea fusurilor paliere,
4, 5 - uzarea suprafeţelor de lucru ale camelor
6 - uzarea sau deteriorarea suprafeţei de aşezare a roţii de distribuţie.
De asemenea, poate apărea uzarea sau deteriorarea excentricului sau pinionului de antrenare a pompei de ulei şi ruptorului-
distribuitor. Majoritatea defecţiunilor pot fi remediate prin metodele şi procedeele folosite la arborii cotiţi.

Fig. 7.14
În funcţionare, cele mai importante uzuri apar la suprafaţa camelor, urmate de uzura fusurilor de sprijin. La arborii de
dimensiuni mai mari uzarea vârfurilor camelor se remediază prin încărcare şi sudare. Pentru evitatrea deformării arborelui, acesta
se menține în apa tot timpul sudării. Sudarea se poate execută electric cu electrozi din materiale dure sau oxiacetilenic. Pentru
uzuri mici ale camelor (sub 0,4 mm) se pot folosi procedee de încărcare prin cromare poroasă sau sudare cu arc electric vibrator
după tehnologiile cunoscute.
Camele se rectifică la dimensiuni de reparaţii sau la dimensiuni nominale pe mașini de copiat sau maşini de rectificat
exterior dotate cu dispozitive de copiat. Aceste mașini şi dispozitive asigură urmărirea unui profil etalon. Toate camele se rectifică
la dimensiunea impusa unui profil de cama cea mai uzată. În urma rectificării camelor la dimensiuni de reparaţii se modifică unele
dimensiuni, cea mai evidenta fiind înălţimea totală a camei.
Modificarea înălţimii totale a camei nu va modifica însă legea de distribuţie a motorului din care face parte, deoarece înălţimea de
ridicare a supapei rămâne nemodificată.
Astfel, conform figurii 7.15.:înălţimea de ridicare a camei neuzate va fi:
h = H – 2∙R [1]
Înălţimea de ridicare a camei după rectificare la o treaptă de reparaţii va fi:
h1 = H1 – 2∙R1 [2]
În timptul rectificării, dimensiunile camei uzate se reduc pe tot prolilul cu aceeaşi valoare ΔR egală cu suma uzurii constante şi a
adaosului de prelucrare rezultând:
H1 = H – 2∙ΔR [3] 2∙R1 = 2∙R – 2∙ΔR [4]
înlocuind valorile H1 şi 2∙R1 in relatia [2] se obţine:
h1 = H – 2∙ΔR – 2∙R + 2∙ΔR = H – 2∙R = h [5]
Rezultă: h1 = h, adică înălţimea de ridicare a supapei în cazul camei rectificate după același profil va fi egală cu înălţimea
corespunzătoare camei noi. Diferența ΔR de la înălţimea totală va fi compensată din mecanismul de reglare a jocului termic al
supapelor.

Pentru recondiționarea vârfului camei prin încărcare folosind sudarea electrică la rece sau prin sudare oxiacetilenică se
utilizează electrozi tip MONEL (EF-MB cu 60% Ni şi 25% Cu) sau vergele din oţel cu înveliş bazic (EF-Fe). Sudarea arborilor cu
came din fontă se executa cu curenți reduşi (I = 100... 110 A, pentru diametre de electrozi de 3,25 mm)