Sunteți pe pagina 1din 5

UNIVERSITATEA ŞTEFAN CEL MARE SUCEAVA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

MANAGEMENTUL ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

Economia afacerilor

Student: Spătariu Alexandra

Suceava 2017
GESTIUNEA RISCLUI ÎN AFACERI

Definiția riscului

Definiția riscului economic dată în "Dicționarul de economie" de Niță Dobrota este


aceea de eveniment sau proces nesigur și probabil care poate cauza o pagubă, o pierdere într-o
activitate, operațiune sau acțiune economică. Spre deosebire de incertitudine, riscul economic
se caracterizează prin posibilitatea descrierii unei legi (reguli) de probabilitate pentru
rezultatele scontate, ca și prin cunoașterea acestei legi de către cei interesați.

Riscul și rolul acestuia în afaceri

Riscul exprimă incertitudinea în legatură cu producerea unor evenimente viitoare.

Există două tipuri de risc recunoscute:

· Riscul speculativ;

· Riscul pur.

Riscul speculativ implică obtțnerea unui profit sau a unei pierderi, în timp ce riscul pur
implică o singură alternativă, aceea a pierderii.

Cum riscul este o parte inevitabilă a afacerii, managementul trebuie să descopere


modalitățile de acțiune pentru controlul acestuia. Recunoașterea prezentei riscului este primul
și cel mai important pas. În continuare, managerii au la dispoziție o serie de metode specifice
pentru a evita riscul, pentru a reduce riscul, pentru a-și asuma riscul sau pentru a rezolva
această problemă cu companiile de asigurări.

Unul dintre miile de întreprinzători americani, Theodore Vail, a fost poate cel mai
eficace manager din istoria afacerilor în Statele Unite ale Americii. Ca Președinte al
Sistemului Telefonic Bell, dinainte de 1910 până la jumatatea anilor 1920, Vail a făcut din
organizație cea mai mare firmă particulară din lume și una dintre cele mai prospere companii.
Faptul că sistemul telefonic este proprietate privată se înțelege de la sine în Statele Unite.
Sistemul Bell este, de asemenea, singurul serviciu public care a demonstrat ca este condus de
un management care își asumă riscul chiar daca are monopolul într-o zonă vitală și piața este
saturată. Explicația a constat în asumarea riscurilor de către echipa condusă de Vail atunci
când aceasta a fundamentat patru decizii strategice în conditii de risc si incertitudine pentru a
salva sistemul telefoniei americane de la integrarea în agențiile guvernamentale. Succesul
unei întreprinderi poate fi direct proporțional cu gradul în care conducerea acesteia înțelege
să-și asume riscurile în adoptarea și aplicarea deciziilor. Riscul apare astfel ca un element
intrinsec pentru dezvoltarea unei societăți.
Asumarea riscului managerial

Asumarea riscului managerial presupune învingerea opoziției individuale și aceea a


contextului deciziei nefavorabile. Opoziția managerilor la asumarea riscului se presupune că
este rezultatul experienței fiecăruia în domeniu și influenței diferențiate a unor factori
motivaționali asociați riscului. Dintre aceștia se pare că sunt importanți factorii intrinseci
asociați riscului ca o parte a personalității fiecăruia și cei ce rezultă din normative ale
comportamentului managerial.

Se consideră că un manager care ezită să-și asume riscuri n-ar trebui să activeze în
afaceri sau management. Când au fost întrebați dacă ar putea identifica predispoziția spre
risc și aversiunea față de risc, managerii de nivel mediu au spus că predispoziția față de risc
dispare la indivizii care urcă pe scara ierarhică. Managerii cu calități manageriale consideră că
cei ce sunt pregătiți în acest domeniu trebuie sa fie obișnuiți și cu asumarea riscului.
Atitudinile negative în raport cu asumarea riscului sunt caracteristice managerilor care
consideră riscul mai degrabă ca un pas spre o pierdere proiectată decât ca o apreciere a
profitului. Directorii executivi analizați au explicat preferința pentru riscuri calculate având la
bază trei motivații.

În primul rând, asumarea riscului este esențială pentru adoptarea unei decizii de succes.
Peste 87% dintre ei au considerat ca între risc și beneficiu există o strânsă legatură.

În al doilea rând, acești manageri asociază asumarea riscului cu sarcinile de serviciu și


nu cu calitățile personale. Ei consideră că asumarea riscului este o componentă esențială a
rolului de manager. Un prim-vicepreședinte al unei firme a spus: "Daă nu-ți place să riști,
caută-ți altă slujbă!". Asumarea riscurilor este sinonimă cu adoptarea deciziei în condiții de
incertitudine.

În al treilea rând, acești manageri recunosc plăcerea emoțională a asumării riscului.


Mulți dintre cei intervievați au afirmat că plăcerea succesului este argumentată de amenințarea
insuccesului.

Aceste trei motivații stau și la baza justificării rolului factorilor contextuali în asumarea
riscului. Managerii chestionați au afirmat că în anumite condiții au anumite preferințe în ceea
ce privește asumarea riscului. Ei cred că ar trebui să-și asume mai puține riscuri atunci când
lucrurile merg bine. Alegerile riscante se fac când firmele sunt falimentare.

Managementul riscului.
În afaceri, riscul are mai multe fațete. În contextul deciziei strategice, nu se iau în calcul
riscurile asigurabile -incendiul, furtul, sau alte evenimente generatoare de daune, ci
riscul ca rezultatele pe care le asteaptă o companie să nu fie obținute - din diverse
motive, iar firma să nu mai evolueze așa cum se previzionase.

Unele firme (sau manageri) au aversiune față de risc și vor evita orice decizie care
include și posibilitatea de a se înregistra rezultate slabe. Alții însă, aplică vechiul dicton "nu
riști, nu câștigi". Majoritatea managerilor prudenți vor încerca să minimizeze riscul comercial,
răspunzând la întrebarea: "Dacă se va înregistra cel mai slab rezultat posibil, compania va
reuși să supraviețuiască, sau va eșua?". Însă, indiferent de atitudinea companiilor față de risc,
este clar că nu se poate obține o rentabilitate superioară, fără a prelua un risc suplimentar.
Din punct de vedere al evaluării financiare, riscul este definit într-o anumită manieră:
exprimă variatța asteptată a rentabilității investiției. Din punct de vedere matematic, poate fi
exprimat sub forma abaterii standard a rentabilităților.

Deși calculele efectuate sunt foarte laborioase, precizia acestora este doar aparentă. Se
poate crea impresia că au fost luate în calcul toate aspectele privind rentabilitățile posibile și
că acestea nu se pot situa în afara intervalului previzionat. În realitate, calculele realizate în
vederea determinării riscului au fost bazate pe estimări și nu pot fi corecte decât în masura în
care previziunile au fost bune.

Uneori, este posibil ca proiectul de investiții să ofere și alte avantaje. Acestea apar ca
urmare a efectului de sinergie, care va fi menționat în cadrul scenariilor optimiste sau
pesimiste. Astfel de avantaje sunt:

· Creșterea cererii pentru toate produsele, ca urmare a introducerii noului produs.

· Reducere generala a costurilor de regie, ca urmare a repartizarii acestora între un număr


mai mare de unități de produse.

· Vânzările suplimentare ale altor produse, ca urmare a vânzarii noului produs.

· Cunoștințele, know-how-ul și experiența obținute ca urmare a producerii noului produs


pot fi importante pentru cercetarea și dezvoltarea în viitor a unor noi produse.

Aceste sinergii pozitive pot fi obținute sau nu și vor afecta rentabilitățile generale, atât
ale scenariilor pesimiste, cât și optimiste. Însă, este posibil și ca introducerea unei noi linii de
producție să aibă efecte negative pentru restul companiei, ca de exemplu:

Introducerea produselor noi poate însemna o reducere a vânzărilor produselor mai vechi
și mai puțin avansate din punct de vedere tehnologic.

Noile fabrici, piețe și forțe de muncă implicate în vânzare pot conduce la creșterea
cheltuielilor de regie, în loc ca acestea să descrească pe termen scurt.

· Proiectele foarte mari care nu au succes pot face ca întreaga companie să devină instabilă
financiar.

Principala problema care apare în cazul analizei riscului este urmatoarea: cea mai
probabilă rentabilitate previzionată pentru un anumit proiect este foarte apropiată de rata
rentabilității cerută de manageri. De exemplu, daca rentabilitatea cerută de manageri este
de 15%, analiza riscului va prevede că, atunci când lucrurile vor evolua pozitiv,
rentabilitatea va fi mai mare de 15%, iar când se va înregistra o evoluție negativă a
proiectului, rentabilitatea va fi mai mica de 15%. Deși pare util să se cunoască toate
alternativele posibile - oferite de evaluarea riscului - modul în care sunt folosite aceste
informații în procesul luării deciziei financiare variază de la companie la companie și de la
manager la manager.
BIBLIOGRAFIE

1. Ion Dijmarescu - "Bazele managementului", București, Ed. Didactică și Pedagogică,


1995

2. Radu Mihalcea, Armenia Androniceanu - "Management: Fundamente, Interferențe,


Studii de caz, Solutii", Ed. Economică, 2000

3. Dan Anghel Constantinescu, Ana-Maria Ungureanu, Alina Costache -"Management


strategic", Bucuresti, Ed. Tehnica, 1999

4. Nita Dobrota - "Dicționar de economie", Ed. Economica, 1999