Cum ai putut....?

De ce nu pot să te strâng în braţe până să simt că nu mai pot să respir ? De ce nu pot să te sărut până
când nu îmi mai pot simţi buzele …De ce m-ai alungat atât de departe încât să nu iţi mai pot simţi
mirosul pielii , atât de familiar , atât de eu…atat de tu. Cum ai putut sa mă faci una cu fiinţa ta , să nu
reuşesc să îmî mai dau seama cât sunt eu , cine sunt ? Cum ai putut să mă faci să văd prin ochii tăi , să
imi văd zâmbetul care mi-l aduceai pe buze , să mă faci să mă simt femeie , să ajung să îmi iubesc
defectele care imi păreau de nereparat ?

De ce ai vrut să mă faci să nu vad alt viitor decât cel alături de tine , decât tinându-te atât de strans de
mână încât să nu îmi mai circule sânge prin vene .

Ce poate fi mai rau decât să faci pe cineva să se simtă viu , să îl inveţi să respire în acelaşi ritm cu tine ca
mai apoi să îl faci să plece?

M-ai forţat să învăţ să trăiesc fără tine , m-ai facut să mă construiesc la loc prin cele mai dureroase
moduri , să îmi fac răni care nu se vor acoperi nici dupa trecerea anilor . Imi vine uneori sa ma desfac in
două , să scot tot ce este acolo şi să se spargă în mii de bucăţi .

Şi când credeam că nu se poate ajunge mai jos de atat ,s-a întâmplat ceva de care m-am temut mereu …
Cum poti acum să te întorci ? Cum poţi să îmi spui că nu poţi trăi fără mine , că nu mai ştii cine eşti …ca
fiecare centimentru din corpul tău tânjeşte după al meu . Cum poţi să îmi aminteşti de fiorii pe care îi
simţeam …ai ajuns să scoţi din mine tot ce am încercat să îngrop .

Reuşisem sa opresc zgomotul , era linişte …. Tu ai trezit totul la viaţă . M-ai facut sa îmi aminteasc .Nu
mai pot sa te las să mă simţi. Nu din nou .

Nu pot să te scot din suflet , mi-ai intrat atât de tare în sânge încât nu ştiu de câte ori ar trebui să o iau
de la capăt ca să mă eliberez de tine .

Eşti cel mai bun rău care mi s-a întâmplat vreodata .

Cum am să te şterg cu totul…?Încă nu am aflat . Dar până atunci..încă te respir în fiecare zi.