Sunteți pe pagina 1din 9

Cursul nr.7 și 8- 18.11.

2016
PROCEDURA DE REGLEMENTARE A ACTIVITĂȚILOR CU IMPACT
ASUPRA MEDIULUI
(AUTORIZAREA ADMINISTRATIVĂ PREALABILĂ A ACTIVITĂȚILOR CU
IMPACT ASUPRA MEDIULUI)
Scopul procedurilor de reglementare îl reprezintă realizarea unui control administrativ
special sau de dreptul mediului prealabil al activităților cu impact asupra mediului.

Caracteristici generale

1. Aceste proceduri sunt de competența autorităților cu responsabilități în domeniul protecției


mediului.
Conform art. 8 alin. (1) din OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, autoritățile
competente pentru protecția mediului, cu excepția Gărzii Naționale de Mediu și a structurilor
subordonate acesteia conduc procedura de reglementare și emit, după caz, acte de
reglementare în condițiile legii.
2. Capitolul II din OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului stabilește regulile general
aplicabile procedurilor de reglementare. Aceste reguli generale sunt completate, de regulă, prin
acte normative cu valoare inferioară adoptate în aplicarea OUG nr. 195/2005 privind protecția
mediului.
3. Sunt principalele modalități de aplicare a principiului prevenirii poluării și a principiului
precauției în luarea deciziilor.
4. Se finalizează cu emiterea unui act administrativ special sau de dreptul mediului, numit generic
de OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului act de reglementare. Ca regulă generală, actul
de reglementare are natura juridică a unei autorizații administrative.
5. Conform terminologiei utilizate de OUG nr. 195/ 2005, actele de reglementare îmbracă, în
special, forma avizului de mediu, acordului de mediu, autorizației de mediu și autorizației
integrate de mediu prin care se stabilesc drepturi și obligații de mediu determinate pentru
subiectele cărora li se adresează.
6. Sunt proceduri flexibile specifice în care elementele esențiale sunt evaluarea impactului asupra
mediului și participarea publicului.

În derularea procedurilor de reglementare pentru proiecte sau activități care pot avea efecte
semnificative asupra teritoriului altor state, autoritățile competente pentru protecția mediului au
obligația să respecte prevederile convențiilor internaționale la care România este parte. Prin Legea
nr. 22/2001 România a ratificat Convenția privind evaluarea impactului asupra mediului în context
transfrontier, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991.

Principalele proceduri de reglementare prevăzute în Capitolul II din OUG nr. 195/2005,


completat cu prevederi din alte acte normative sunt:
i. procedura de obținere a avizului de mediu pentru planuri și programe;
ii. procedura de obținere a acordului de mediu;
iii. procedura de obținere a autorizației de mediu;
iv. procedura de obținere a autorizației integrate de mediu.

i. Procedura de obținere a avizului de mediu pentru planuri și programe

1/9
Cursul nr.7 și 8- 18.11.2016
Scopul avizului în discuție este de a asigura conformitatea activităților cu impact asupra
mediului într-o fază cât mai incipientă, încă din faza adoptării unui plan sau program în care pot fi
cuprinse acestea de către autoritățile competente.

Avizul de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru


protecția mediului care confirmă integrarea aspectelor privind protecția mediului în planul
sau programul supus adoptării.

Solicitarea și obținerea avizului de mediu pentru planuri și programe sunt obligatorii pentru
adoptarea planurilor și programelor care pot avea efecte semnificative asupra mediului.
‣ Prin planuri și programe, în sensul reglementării din dreptul mediului, legiuitorul înțelege
planurile și programele, inclusiv cele cofinanțate de Uniunea Europeană ca și orice modificări
ale acestora care se elaborează și/sau se adoptă de către o autoritate la nivel național, regional
sau local, ori care sunt pregătite de o autoritate pentru adoptarea, printr-o procedură legislativă,
de către Parlament sau Guvern și sunt cerute prin prevederi legislative de reglementare sau
administrative.
Evaluarea de mediu are ca scop integrarea obiectivelor și cerințelor de protecție a mediului
în pregătirea și adoptarea planurilor și programelor.
‣ Prin evaluare de mediu se înțelege elaborarea raportului de mediu, consultarea publicului și a
autorităților publice interesate de efectele implementării planurilor și programelor, luarea în
considerare a raportului de mediu și a rezultatelor acestor consultări în procesul decizional și
asigurarea informării asupra deciziei luate.
‣ Raportul de mediu reprezintă acea parte a documentației planurilor și programelor care
identifică, descrie și evaluează efectele posibile semnificative asupra mediului ale aplicării
acestora și alternativele sale raționale, luând în considerare obiectivele și aria geografică
aferentă conform legislației în vigoare.

Procedura de evaluare de mediu, structura raportului de mediu și condițiile de emitere a


avizului de mediu pentru planuri și programe, inclusiv pentru cele cu efecte transfrontiere, sunt
stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale pentru protecția
mediului.

Evaluarea de mediu se efectuează în timpul pregătirii planului sau programului și se


finalizează înainte de adoptarea acestuia ori de trimiterea sa în procedură legislativă. Evaluarea de
mediu pentru planuri și programe se realizează în următoarele etape:
a) etapa de încadrare a planului sau a programului în procedura evaluării de mediu;
b) etapa de definitivare a proiectului de plan sau de program și de realizare a raportului de mediu;
c) etapa de analiză a calității raportului de mediu.

Competența de emitere a avizului de mediu revine agențiilor județene de protecție a


mediului pentru planurile și programele locale sau județene și autorității publice centrale pentru
protecția mediului, pentru planurile și programele naționale și regionale.

Aprobarea planurilor și programelor la orice nivel ierarhic este condiționată de existența


avizului de mediu pentru respectivul plan sau program.
Avizul de mediu își păstrează valabilitatea pe toată perioada punerii în aplicare a
planului sau programului pentru care a fost emis. Atunci când un plan sau program este posibil
să aibă un efect semnificativ asupra mediului altui stat ori când un stat, posibil să fie afectat
semnificativ, solicită informații asupra planului sau programului, autoritatea publică centrală care
promovează planul sau programul transmite autorității centrale de mediu din acel stat, în cadrul
relațiilor bilaterale, înainte de adoptarea planului sau programului, ori de trimitere a acestuia în

2/9
Cursul nr.7 și 8- 18.11.2016
procedură legislativă o copie a proiectului de plan sau program și a raportului de mediu, inclusiv a
programului de monitorizare a efectelor asupra mediului.
Autoritatea publică centrală care promovează planul sau programul informează asupra
deciziei de emitere a avizului de mediu orice stat care a fost consultat. Ministerul Afacerilor Externe
sprijină autoritatea publică centrală care promovează planul sau programul și face demersurile
necesare pentru aplicarea prevederilor legale, inclusiv în cazul planurilor și programelor cu posibile
efecte semnificative pe teritoriul României inițiate în alte state.

ii. Procedura de obținere a acordului de mediu


Acordul de mediu reprezintă decizia autorității competente pentru protecția mediului care dă
dreptul titularului de proiect să realizeze proiectul, din punct de vedere al protecției de mediului,
fiind, prin urmare, necesar pentru începerea proiectului.
Conform OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, acordul de mediu reprezintă actul
administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului prin care sunt
stabilite condițiile și, după caz, măsurile pentru protecția mediului care trebuie respectate în
cazul realizării unui proiect.

Solicitarea și obținerea acordului de mediu sunt obligatorii pentru proiecte publice sau
private sau pentru modificarea ori extinderea activităților existente, inclusiv pentru proiecte de
dezafectare care pot avea efect semnificativ asupra mediului.
‣ Pentru obținerea acordului de mediu proiectele publice sau private care pot avea impact
semnificativ asupra mediului prin natura, dimensiunea sau localizarea lor sunt supuse la decizia
autorității competente pentru protecția mediului evaluării impactului asupra mediului.
Procedura cadru de evaluare a impactului asupra mediului, inclusiv pentru proiecte cu efect
transfrontier, și lista proiectelor publice sau private supuse procedurii sunt stabilite prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea autorității publice centrale pentru protecția mediului.

!!! Emiterea acordului de mediu nu poate face obiectul delegării de competență.


Acordul de mediu își păstrează valabilitatea pe toară perioada punerii în aplicare a proiectelor.

iii. Procedura de obținere a autorizației de mediu


Autorizația de mediu reprezintă actul administrativ emis de autoritățile competente
pentru protecția mediului prin care sunt stabilite condițiile și/ sau parametrii de funcționare a
unei activități existente sau a unei activități noi cu posibil impact semnificativ asupra
mediului, obligatoriu la punerea în funcțiune.
Prin urmare, desfășurarea activităților existente, precum și începerea activităților noi cu
posibil impact semnificativ asupra mediului se realizează numai în baza autorizației de mediu.
Procedura de emitere a autorizației de mediu, lista activităților supuse acestei proceduri
sunt stabilite prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului.
Autorizația de mediu se emite de către autoritatea competentă pentru protecția mediului.
• Pentru activitățile desfășurate pe teritoriul unui județ, cu excepția celor desfășurate în perimetrul
Rezervației Biosferei Delta Dunării, autoritatea competentă pentru protecția mediului este
Agenția Județeană pentru Protecția Mediului.
• Pentru activitățile desfășurate total sau parțial în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării
autoritatea competentă pentru protecția mediului este Administrația Rezervației Biosferei Delta
Dunării.

3/9
Cursul nr.7 și 8- 18.11.2016
‣ Emiterea autorizației de mediu pentru activități desfășurate în vecinătatea Rezervației
Biosferei Delta Dunării se realizează numai cu avizul administrației rezervației biosferei
Delta Dunării.
‣ Pentru activitățile desfășurate pe teritoriul a două sau mai multe județe, autoritatea
competentă pentru protecția mediului este Agenția Națională pentru Protecția Mediului.
‣ Pentru activitățile pentru care autorizația de mediu se emite prin hotărâre a Guvernului,
autoritatea competentă pentru protecția mediului este autoritatea publică centrală pentru
protecția mediului care propune Guvernului emiterea autorizației.

La solicitarea unei autorizații de mediu sau, după caz, cu minimum 45 de zile înainte de
expirarea unei autorizații de mediu existente, titularul activității este obligat să depună la autoritatea
competentă pentru protecția mediului un dosar cuprinzând următoarea documentație:
- cererea pentru eliberarea autorizației de mediu;
- o fișă de prezentare și o declarație care trebuie să cuprindă elementele prevăzute de lege;
- dovada că a făcut pulică solicitarea prin cel puțin una din metodele de informare prevăzute de
lege (afișajul în zona obiectivului și la sediul administrației publice locale, publicarea în ziarele
de tiraj solicitate de populație, postarea pe pagina proprie de internet, prezentarea prin posturile
de radio și televiziune, comunicările scrise transmise persoanelor și asociațiilor interesate,
organizarea unei dezbateri într-un loc accesibil populației și factorilor interesați din zonă);
- planul de situație și planul de încadrare în zonă a obiectivului;
- procesul-verbal de constatare al tuturor condițiilor impuse prin acordul de mediu, întocmit
potrivit legii sau, după caz, o notă privind stadiul de realizare a programului pentru conformarea
existentă.
Nu se primesc solicitări care nu conțin documentele prevăzute de lege. Autoritatea
competentă pentru protecția mediului verifică amplasamentul, analizează documentele prevăzute de
lege, stabilește dacă sunt necesare informații, acte sau documente suplimentare și le solicită în scris
titularului activității.
Pentru activități noi, pentru care a fost emis acordul de mediu, autoritatea competentă pentru
protecția mediului face publică decizia de emitere a autorizației de mediu, precum și programul de
consultare a documentelor care au stat la baza acesteia, prin afișare la sediu propriu și postare pe
pagina proprie de internet.

Termenul de eliberare a autorizației de mediu este de maximum 90 de zile lucrătoare de la


data depunerii documentației complete. Funcționarea fără autorizație de mediu este interzisă
pentru activitățile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protecției
mediului.
Autorizația de mediu este valabilă 5 ani.
Din economia OUG nr. 195/2005 reiese că trebuie să distingem între autorizația de mediu
pentru punerea în funcțiune a unei activități noi cu impact semnificativ asupra mediului și
autorizația de mediu pentru activitățile existente.
‣ Pentru activitățile existente avem un regim juridic distinct care se justifică prin aceea că pentru
activitățile aflate în desfășurare este necesar un regim mai flexibil, tranzitoriu, pentru a permite
întreprinderilor să se adapteze la cerințele legale.
‣ Se apreciază că autorizarea activităților existente cuprinde activitățile care se află în derulare
la momentul intrării în vigoare a unei reglementări cu privire la autorizare sau modificare a
condițiilor care au stat la baza emiterii autorizației inițiale legate de însuși obiectul activității.

4/9
Cursul nr.7 și 8- 18.11.2016
‣ Pentru obținerea autorizației de mediu activitățile existente care nu sunt conforme cu normele
de mediu în vigoare sunt supuse bilanțului de mediu la decizia autorității compentente
pentru protecția mediului.
- Procedura de realizare a bilanțului de mediu este stabilită prin ordin al conducătorului
autorității publice centrale pentru protecția mediului. Autoritatea competentă pentru
protecția mediului stabilește cu titularul acitivității un program pentru conformare pe baza
concluziilor și recomandărilor bilanțului de mediu.
- Prin program pentru conformare se înțelege planul de măsuri necesare pentru îndeplinirea
cerințelor privind protecția mediului, la termenele stabilite de autoritatea competentă
pentru protecția mediului. Programul pentru conformare face parte integrantă din
autorizația de mediu. Îndeplinirea măsurilor cuprinse în programul pentru conformare la
termenele stabilite este obligatorie.

iv. Procedura de obținere a autorizației integrate de mediu


Autorizația integrată de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competentă
pentru protecția mediului care acordă dreptul de a exploata în totalitate sau în parte o
instalație, în anumite condiții, care să garanteze că instalația corespunde prevederilor privind
prevenirea și controlul integrat al poluării.

Această autorizație se emite cu informarea prealabilă a Agenției Naționale pentru Protecția


Mediului. Autorizația poate fi emisă pentru una sau mai multe instalații ori părți ale acesteia, situate
pe același amplasament și exploatate de același operator.

!!! Funcționarea fără autorizație integrată de mediu este interzisă pentru instalațiile
supuse legislației privind prevenirea și controlul integrat al poluării.

Măsurile privind prevenirea și controlul integrat al poluării și lista activităților supuse


procedurii de emitere a autorizației integrate de mediu sunt stabilite prin lege. Se au în vedere
măsurile necesare pentru prevenirea sau, în cazul în care aceasta nu este posibilă pentru reducerea
emisiilor de poluanți în aer, apă și sol, inclusiv măsurile pentru gestionarea deșeurilor, astfel încât să
se atingă un nivel ridicat de protecție a mediului în ansamblul său.

Legea reglementează expres necesitatea informării și participării publicului, precum și a


autorităților implicate asupra condițiilor și procedurilor de emitere a autorizației integrate de mediu.

Autorizația integrată de mediu este valabilă 10 ani.

Rolul evaluărilor asupra mediului (studii de impact)


Acestea îmbracă, în principal, forma evaluării impactului asupra mediului și a bilanțului
de mediu.

EVALUAREA IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI


Evaluarea impactului asupra mediului se concretizează sub forma unei documentații
elaborate de persoane fizice sau juridice independente, cu rolul de a cuantifica efectele viitoare ale
unui proiect asupra sănătății umane și a mediului. Potrivit OUG nr. 195/ 2005 privind protecția
mediului, evaluarea impactului asupra mediului reprezintă procesul menit să identifice, să descrie
și să stabilească, în funcție de fiecare caz și, în conformitate cu legislația în vigoare, efectele
directe și indirecte singergice, cumulative, principale și secundare ale unui proiect asupra
sănătății umane și a mediului.

5/9
Cursul nr.7 și 8- 18.11.2016
Pentru obținerea acordului de mediu, proiectele publice sau private care pot avea efect
semnificativ asupra mediului prin natura, dimensiunea sau localizarea lor sunt supuse deciziei
autorității competente pentru protecția mediului evaluării impactului asupra mediului.

BILANȚUL DE MEDIU
Bilanțul de mediu, potrivit OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, reprezintă
lucrarea elaborată de persoane fizice sau juridice care au acest drept, potrivit legii, în scopul
obținerii autorizației de mediu care conține elementele analizei tehnice prin care se obțin
informații asupra cauzelor și consecințelor efectelor negative cumulate anterioare, prezente și
anticipate ale activității, în vederea cuantificării impactului de mediu efectiv de pe un
amplasament.
- În cazul în care se identifică un impact semnificativ bilanțul de mediu se completează cu un
studiu de evaluare a riscului.
- Evaluarea riscului constituie acea lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice care au
acest drept, potrivit legii, prin care se analizează analiza probabilității și gravității
principalelor componente ale impactului asupra mediului și se stabilește necesitatea măsurilor
de prevenire, intervenție și/ sau remediere.

!!! Din punct de vedere juridic, evaluarea de mediu și bilanțul de mediu reprezintă
operațiuni procedurale anterioare emiterii actului administrativ (pe care îl reprezintă actul de
reglementare a activității cu impact asupra mediului) care nu produc prin ele însele efecte
juridice, dar care premerg elaborării actului producător de efecte juridice.

Studiile de impact sunt realizate de persoane specializate, anume autorizate în acest scop,
independente de autoritatea care emite actul de reglementare.

Cheltuielile privind elaborarea acestor lucrări revin titularului planui, programului,


proiectului sau activității. Răspunderea pentru corectitudinea informației puse la dispoziția
autorităților competente pentru protecția mediului și a publicului revine titularului planului,
programului, proiectului sau al activității iar răspunderea pentru corectitudinea lucrărilor revine
autorului acestora.

Probleme comune privind actele de reglementare

Modificarea condițiilor care au stat la baza actelor de reglementare


Potrivit OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, autoritatea competentă pentru
protecția mediului emite sau revizuiește, după caz, actele de reglementare.
‣ Titularii planurilor, programelor, proiectelor sau activităților au obligația de a notifica
autoritatea competentă pentru protecția mediului, dacă intervin elemente noi, necunoscute la
data emiterii actelor de reglementare, precum și asupra oricăror modificări ale condițiilor care
au stat la baza emiterii actelor de reglementare, înainte de realizarea modificării.
‣ Totodată, au obligația de a respecta termenele stabilite de autoritatea competentă pentru
protecția mediului în derularea procedurii de emitere a actelor de reglementare.

Prin urmare, actele de reglementare se revizuiesc dacă apar elemente noi cu impact asupra
mediului, necunoscute la data emiterii sau se modifică condițiile care au stat la baza emiterii
acestora, conform deciziei autorității competente. În acest caz, se poate cere și refacerea evaluării
impactului asupra mediului și/ sau a bilanțului de mediu.

6/9
Cursul nr.7 și 8- 18.11.2016
Revizuirea actelor de reglementare nu reprezintă o sancțiune juridică propriu-zisă, ci o
măsură determinată de schimbarea condițiilor avute în vedere la data emiterii actului de
reglementare.
‣ Titularul actului de reglementare are însă obligația de a informa autoritățile cu privire la
modificarea condițiilor care au stat la baza emiterii actului sau cu privire la apariția unor
elemente noi.
‣ Trebuie menționat că reprezintă elemente noi și modificările legate de titularul activității.
Astfel, potrivit OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, în cazul în care titularii de
activități pentru care este necesară reglementarea din punct de vedere al protecției mediului
prin emiterea autorizației de mediu, respectiv autorizației integrate de mediu, urmează să
deruleze sau să fie supuși unei proceduri de vânzare a pachetului majoritar de acțiuni,
vânzare de active, fuziune, divizare, concesionare ori în alte situații care implică schimbarea
titularului activității, precum și în caz de dizolvare urmată de lichidare, lichidare, faliment,
încetarea activității, aceștia au obligația de a notifica autoritatea competentă pentru
protecția mediului în acest sens.

Autoritatea competentă pentru protecția mediului informează titularii de activități cu privire


la obligațiile de mediu care trebuie asumate de părțile implicate pe baza evalurărilor care au stat la
baza emiterii actelor de reglementare existente.

În termen de 60 de zile de la data semnării sau emiterii documentului care atestă încheierea
uneia dintre aceste proceduri părțile implicate transmit, în scris, autorității competente pentru
protecția mediului obligațiile asumate privind protecția mediului printr-un document certificat
pentru conformitate cu originalul.

Clauzele privind obligațiile de mediu cuprinse în actele întocmite în cadrul acestor


proceduri au caracter public. Îndeplinirea obligațiilor de mediu este prioritară în cazul
procedurilor de dizolvare urmată de lichidare, lichidare, faliment, încetarea activității.

Suspendarea și anularea actelor de reglementare

Suspendarea și anularea actelor de reglementare reprezintă sancțiuni juridice aplicabile în


cazul în care titularul actului de reglementare nu-și îndeplinește obligațiile prevăzute în acesta.
Acordul de mediu, autorizația de mediu și autorizația integrată de mediu se suspendă de
către autoritatea emitentă pentru nerespectarea prevederilor acestora, după o notificare prealabilă
prin care se poate acorda un termen de cel mult 60 de zile pentru îndeplinirea obligațiilor.
‣ Suspendarea se menține până la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de 6 luni, cu
mențiunea că pe perioada suspendării desfășurarea proiectului sau a activității este interzisă.
În cazul în care nu s-au îndeplinit condițiile stabilite prin actul de suspendare, autoritatea
competentă pentru protecția mediului dispune, după expirarea termenului de suspendare, anularea
acordului de mediu sau autorizației de mediu ori a autorizației integrate de mediu, după caz.
Dispozițiile de suspendare și implicit de încetare a desfășurării proiectului sau
activității sunt executorii de drept. Potrivit OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului,
continuarea activității după suspendarea acordului de mediu ori autorizației integrate de mediu,
după caz, dacă fapta a fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau
vegetală, reprezintă infracțiuni.

Aspecte procedurale specifice

7/9
Cursul nr.7 și 8- 18.11.2016

Litigiile generate de emiterea, revizuirea, suspendarea sau anularea actelor de reglementare


se soluționează de instanțele de contencios administrativ competente. Autoritatea competentă pentru
protecția mediului, împreună cu celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale, după
caz, asigură informarea, participarea publicului la deciziile privind activitățile specifice și accesul la
justiție, în conformitate cu prevederile Convenției de la Aarhus din 1998, precum și cu celelalte
reglementări incidente în domeniu.

Accesul la justiție al publicului în probleme de mediu legate de actele de reglementare se


realizează potrivit reglementărilor legale în vigoare. Organizațiile neguvernamentale care
promovează protecția mediului au drept la acțiune în justiție în probleme de mediu, având calitate
procesuală activă în litigiile care au ca obiect protecția mediului.

Informarea publicului în cadrul procedurii de reglementare pentru planuri, proiecte și


activități, precum și consultarea publicului reprezintă aspecte obligatorii în cadrul procedurilor de
emitere a actelor de reglementare, potrivit legislației în vigoare.
‣ Informarea și consultarea publicului în procedurile de reglementare a activităților cu impact
asupra mediului reprezintă nu numai etape ale acestor proceduri, ci și garanții ale dreptului la
un mediu sănătos, așa cum a reținut CEDO în jurisprudența sa.
‣ Astfel, în hotărârea Tătar contra României în care România a fost condamnată pentru
încălcarea art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în ceea ce privește aceste
acte procedurale s-a precizat că în cadrul obligațiilor pozitive care decurg din art. 8 din
Convenție Curtea ține să sublinieze importanța dreptului publicului la informare, astfel cum a
fost consacrat în jurisprudența sa.
Se reamintește că nu există îndoieli cu privire la importanța accesului publicului la
concluziile studiilor de mediu preliminare, precum și la informațiile care permit evaluarea
pericolului la care acesta este expus.
În această privință, așa cum subliniază Guvernul pârât, Curtea constată că la 24 noiembrie și
3 decembrie 1999 au avut loc dezbateri publice. În afară de chestiunea autenticității copiilor
celor două procese-verbale anexate de Guvern la observațiile sale suplimentare, Curtea
evidențiază că nu le-a fost prezentat niciun studiu de impact asupra mediului participanților
la aceste două dezbateri.
Curtea observă că în conformitate cu procedura de reglementare a activităților economice și
sociale care au un impact asupra mediului autoritățile naționale aveau obligația ca în cadrul
unei dezbateri publice să informeze persoanele interesate cu privire la impactul pe care
activitatea industrială îl poate avea asupra mediului. Din documentele depuse la dosar de
către Guvern rezultă că nu au fost respectate în speță dispozițiile interne în materie de
dezbateri publice.

‣ De asemenea, în hotărârea Brândușe contra României Curtea a făcut trimitere la principiile


dezvoltate în jurisprudența sa privind gravele încălcări de ordin moral ale dreptului la
respectarea vieții private și de familie a unei persoane datorită noxelor sonore, olfactive sau
de altă natură cauzate persoanei la domiciliul acesteia, în sensul art. 8 din CEDO.
Curtea reamintește că într-o cauză privind hotărâri și măsuri ale autorităților cu impact asupra
unor probleme de mediu examinarea pe care o poate efectua Curtea privește două aspecte.
(1) În primul rând, aceasta poate aprecia conținutul material al hotărârii respective pentru a
se asigura că este compatibilă cu art.8.
(2) În al doilea rând, poate examina procesul de luare a deciziilor în scopul de a verifica dacă
interesele individului au fost luate în considerare în mod corespunzător.
De asemenea, Curtea reamintește că art. 8 nu se limitează la obligarea statului de a evita
încălcările arbitrare din partea autorităților publice. La acest angajament mai degrabă negativ
se pot adăuga obligații pozitive, inerente respectării efective a vieții private sau de familie.

8/9
Cursul nr.7 și 8- 18.11.2016
Există, mai presus de toate, o obligație pozitivă a statelor, în special în cazul unei activități
periculoase, de a adopta o legislație adaptată caracterului specific al activității
respective, în special nivelului de risc ce ar putea rezulta din aceasta. Această obligație
trebuie să se concretizeze în reglementarea autorizării, punerii în funcțiune, exploatării,
securității și controlului activității în cauză, precum și să impună oricărei persoane
interesate de aceasta adoptarea unor măsuri de ordin practic care să asigure protecția
efectivă a cetățenilor a căror viață riscă să fie expusă la pericolele inerente domeniului în
cauză.
De asemenea, procesul de luare a deciziilor menționat anterior trebuie să presupună, în
primul rând, realizarea anchetelor și a studiilor corespunzătoare, astfel încât să se prevină
și să se evalueze anticipat efectele activităților care pot aduce atingere mediului și drepturilor
persoanelor și să se permită astfel stabilirea unui echilibru just între diversele interese
concurente implicate.
Importanța accesului publicului la concluziile acestor studii, precum și la informațiile care
permit evaluarea riscului la care este supus nu poate fi pusă la îndoială.

9/9

S-ar putea să vă placă și