Cursul nr.4- 28.10.

2016

DREPTUL MEDIULUI CURS 4-28.10.2016

PRINCIPII EXTERNE

I. Principiul sic utere tuo

Principiul sic utere tuo presupune obligația statelor de a se asigura că
activitățile exercitate în limitele jurisdicției lor naționale nu cauzează daune
mediului altor state și a fost recunoscut, pentru prima dată, în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea ca un principiu specific dreptului fluvial.
În 1935 acest principiu a constituit o clauză într-un tratat încheiat între
Canada și SUA în sensul că un stat nu trebuie să altereze condițiile naturale ale
propriului său teritoriu în dezavantajul condițiilor naturale ale teritoriului statului
vecin iar în anul 1941 și-a găsit aplicarea într-un diferend tot între SUA și Canada,
diferend privind poluarea aerului, ocazie cu care tribunalul de arbitraj a afirmat
existența unei reguli de drept internațional, impunând statelor obligația de a se
abține de la orice acte care pot cauza prejudicii pe teritoriile vecine.
În Actul de la Helsinki din 1975 se precizează că fiecare dintre statele
participante, în acord cu principiile de drept internațional și într-un spirit de
cooperare, trebuie să se asigure că activitățile desfășurate pe teritoriul lor nu
cauzează degradarea mediului într-un alt stat sau regiuni situate dincolo de
limitele jurisdicției naționale.
În Proiectul de articole al Comisiei de Drept Internațional a ONU privind
prevenirea daunelor transfrontaliere datorate activităților periculoase se
subliniază datoria statelor de a lua măsurile necesare pentru a preveni sau a
reduce daunele transfrontaliere, de a repara sau de a compensa eventualele
prejudicii.

II. Principiul cooperării și informării între state

Necesitatea de cooperare și de informare între state în domeniul protecției
mediului s-a accentuat datorită înmulțirii și diversificării tipurilor de poluare a
surselor poluante și mai ales a gradului ridicat de periculozitate a unor poluanți.
Fără o cooperare adecvată între state nu se poate concepe și realiza în mod
eficace protecția și conservarea mediului.
Imperativul cooperării statelor a unor acțiuni concertate pentru protecția
mediului, inclusiv dezvoltarea dreptului internațional al mediului au fost
subliniate, în mod deosebit, în cadrul lucrărilor Conferinței ONU de la Stockholm
din 1972, conferință care a dat primul semnal de alarmă pentru politica națională a
statelor în ceea ce privește mediul înconjurător și dezvoltarea.
Potrivit planului de acțiune al Conferinței de la Stockholm din 1972 statele sunt
invitate să procedeze la un schimb de informații ori consultări bilaterale sau
1/4
Cursul nr.4- 28.10.2016
regionale de fiecare dată când condițiile mediului unei țări sau anumite activități
ale acesteia pot avea efecte păgubitoare în una sau mai multe țări.
Rezoluția Consiliului Europei asupra poluării aerului în zonele de frontieră
prevede obligația părților de a se informa reciproc și în timp util despre orice
proiect de activitate susceptibilă de a cauza poluarea aerului în afara graniței.
Notificarea constituie o măsură necesară de avertizare în cazul unui pericol care
amenință alte state.
În anul 1986, după accidentul de la Cernobâl, Agenția Internațională pentru
Energie Atomică a adoptat Convenția cu privire la notificarea rapidă a unui
accident nuclear care impune statelor părți obligația să notifice imediat, direct
sau prin intermediul AIEA acele state care sunt sau pot fi afectate în mod fizic,
precum și Agenția asupra accidentului nuclear, a naturii sale, a momentului
apariției și localizării exacte.

Împreună cu informarea, cooperarea interstatală cunoaște dezvoltări

importante în protecția mediului, mai ales că între elementele de mediu situate în
afara jurisdicțiilor naționale pentru care protecția are loc în conformitate cu
tratatele internaționale în vigoare. Trebuie subliniat și faptul că, în anumite situații
speciale, cooperarea statelor este impusă de configurarea specifică a domeniului
supus protecției și ne referim, spre exemplu, la diminuarea stratului de ozon,
schimbări climatice, ploi acide, poluarea electromagnetică și alele asemenea ce
constituie probleme globale ale mediului.
În tratatele referitoare la protecția diferitelor elemente de mediu, în special
pentru atmosferă, apă și biodiversitate un loc important îl ocupă obligațiile cu
caracter general și de permanență cu privire la schimbul de informații, evaluarea
situației și consultarea prealabilă asupra măsurilor ce trebuie luate în legătură cu
colaborarea în domeniul reglementat.
Schimbul de informații privește, în general, nivelul emisiilor, al tehnicilor de
reducere a poluării, a datelor meteorologice și fizico-chimice privind fenomenele
survenite în timpul transportului poluanților șamd. În acest sens, amintim
Convenția de la Basel din 1989 privind controlul transportului peste frontieră al
deșeurilor periculoase și al eliminării acestora care prevede obligații specifice ale
părților la Convenție legate de transmiterea informațiilor în cazul producerii unui
accident în timpul mișcării transfrontaliere de deșeuri sau al depozitării lor, de
transmitere a unui raport anual cuprinzând cantitatea de deșeuri exportate, de
deșeuri importate, categoria căreia îi aparțin, proprietățile, destinația, informații
statistice privind efectele asupra sănătății și mediului și altele asemenea.

III. Principiul protejării patrimoniului comun al umanității

Prin sintagma „patrimoniu comun al umanității” înțelegem pe de-o parte,
bunurile naționale care prezintă, la nivel mondial o importanță deosebită sub

2/4
Cursul nr.4- 28.10.2016
raport științific, estetic și conservativ și, pe de-altă parte, zonele ori spațiile
aflate dincolo de limitele jurisdicției naționale care necesită măsuri specifice de
protecție, conservare și utilizare în interesul întregii comunități internaționale.
Protecția juridică a acestor bunuri are ca scop prevenirea și eliminarea
tensiunilor internaționale care ar putea fi periculoase pentru menținerea păcii,
pentru respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale oamenilor, pentru
împiedicarea folosirii neraționale a resurselor naturale. În acest sens, Convenția
UNESCO privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural al umanității
proclamă că degradarea sau dispariția unui bun al patrimoniului cultural și natural
constituie o sărăcire nefastă a patrimoniului tuturor popoarelor lumii. Convenția
își propune o reconciliere între patrimoniul cultural și cel natural pe care le
consideră componente ale patrimoniului lumii.
Tot astfel, Convenția de la Bonn din 1979 cu privire la conservarea speciilor
migratoare aparținând faunei sălbatice prevede că fauna sălbatică, în
numeroasele sale forme, constituie un element de neînlocuit în cadrul sistemelor
naturale ale planetei care trebuie conservat pentru binele umanității. Fiecare
generație umană deține resursele planetei și pentru generațiile vitoare și are
misiunea de a face în așa fel încât acestea să fie protejate iar când sunt
întrebuințate, acest lucru să se facă cu prudență.
Convenția de la Paris din 1974 cu privire la prevenirea poluării marine de
origine termică prevede și ea că mediul marin cu flora și fauna pe care le
condiționează are o importanță deosebită pentru toate națiunile.

Necesitatea protejării patrimoniului comun al umanității este consacrată și

în alte instrumente internaționale, precum:
- Convenția de la Geneva privind marea liberă din 1958;
- Tratatul de la Washington cu privire la Antarctica din 1959;
- Convenția ONU asupra dreptului mării de la Montego Bay din 1982.

IV. Principiul nediscriminării

Sistemul regulilor de cooperare prevăzut de Convenția nordică din 1974
asupra protecției mediului are la bază acest principiu enunțat în art. 2 care
presupune asimilarea prejudiciilor cauzate pe teritoriul altor state contractante cu
cele ce se produc sau se vor produce în țara în care sursele poluante au fost
localizate. Orice persoană afectată sau care ar putea fi afectată de o pagubă
materială are dreptul să ridice în fața unui organ administrativ sau judiciar
problema permisibilități unor activități cu consecințe periculoase pentru mediu.

3/4
Cursul nr.4- 28.10.2016
Potrivit recomandării Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare
Economică (OCD), acest principiu indică conduita după care politicile privind
mediul nu trebuie să fie mai puțin severe în afara granițelor decât în țara de
origine a poluării. Cei care poluează sau pot afecta prin poluare populațiile peste
hotare nu trebuie să constituie subiectul unor constrângeri mai puțin severe
decât dacă afectează prin poluare proprii cetățeni.
Deși recomandarea OCD nu creează obligații ferme pentru guverne, ci grupează
doar niște obligații morale, în prezent, mai multe țări membre la acste organizații
au introdus în legislația lor națională principiul nediscriminării. Ele acordă astfel,
pe plan subregional o egală protecție victimelor poluării reale sau potențiale de
pe teritoriul lor ca și victimelor aceleiași poluări reale sau potențiale de pe alte
teritorii.

V. Principiul interzicerii poluării

Interzicerea poluării este o problemă de maximă importanță care necesită o
cooperare susținută între toate statele în vederea prevenirii sau limitării
prejudiciilor aduse mediului înconjurător. Problemele complexe ale mediului
înconjurător sunt direct legate de progresul unei țări și stadiul său de dezvoltare.
Oprirea sau limitarea poluării presupune costuri uriașe care nu pot fi suportate
de țările mai puțin dezvoltate, în timp ce țările industrializate sunt nevoite să
găsească soluții pentru combaterea unor fenomene determinate de ploile acide,
despăduriri, deșertificări, eliminarea deșeurilor periculoase, poluarea
electromagnetică și altele asemenea.
Cu toată dificultatea găsirii unei soluții optime în teoria și practica
economică s-a adoptat o serie de mijloace care privesc controlul și combaterea
poluării, punându-se accent pe tehnologiile antipoluante, precum și pe utilizarea
optimă a fondurilor destinate acestui scop.
Stoparea și limitarea efectelor poluării a făcut obiectul preocupărilor
Conferinței de la Stockholm care a elaborat și a recomandat statelor o serie de
instrumente în acest scop. Pentru situațiile în care substanțele poluante nu pot fi
asimilate de mediu s-a recomandat măsura interdicției activității generatoare de
poluare iar pentru alte situații, mai puțin grave, s-a recomandat instituirea
anumitor restricții care se pot prezenta fie sub forma licențelor sau a permiselor,
fie sub forma autorizației. În cadrul aceleiași conferințe s-a propus și un sistem de
mijloace stimulative constând în acordarea de împrumuturi favorabile a unor
avantaje fiscale concretizate în amortizări avantajoase ale investițiilor destinate
protecției mediului sub forma reducerii de impozite, reducerea sub prețul de cost
a prețurilor dispozitivelor noi antipoluante și suportarea unei părți de către stat și
altele asemenea.
În literatura de specialitate s-a vorbit și despre eficacitatea sancțiunilor în
domeniul împiedicării sau atenuării poluării. S-a admis că în elaborarea și aplicarea
sancțiunilor trebuie să se țină seama de natura cel mai adesea ireversibilă a
4/4
Cursul nr.4- 28.10.2016
daunelor ecologice, accentul punându-se pe latura preventivă. În evitarea
poluării, un rol însemnat revine sistemelor de supraveghere și evidențiere a
schimbărilor survenite în calitatea factorilor de mediu. În acest sens amintim
Sistemul global de monitoring al mediului înconjurător creat în 1972 în cadrul
Conferinței ONU pentru mediu de la Stockholm ca parte integrantă a programului
„Observarea planetei”. Acest sistem reprezintă o modalitate complexă de
achiziție a datelor privind calitatea mediului obținute pe baza unor măsuri
sistematice de lungă durată la un ansamblu de parametri și indicatori menit să
asigure posibilitatea controlului poluării și luării măsurilor pentru evitarea sau
lichidarea efectelor acesteia. În evitarea poluării un rol important îl au și studiile
de impact ecologic. Atât la nivelul Uniunii Europene, cât și la nivel internațional se
pune un accent deosebit pe obligația statelor de a lua măsurile adecvate pentru
evitarea poluării.

5/4