Sunteți pe pagina 1din 666
N O R I M A R U SINGURUL OM PE CARE NU-L POŢI SUFERI
N
O
R
I
M
A
R
U
SINGURUL OM
PE CARE NU-L POŢI
SUFERI ÎN PREA)MA
TA, ESTE SINGURUL
FĂRĂ DE CARE NU
POŢI SÂ TRĂIEŞTI
T
I
Uneori dai peste dragoste acolo unde le aştepţi mai puţin. Toată lumea se aştepta ea
Uneori
dai
peste
dragoste
acolo
unde
le
aştepţi mai puţin. Toată lumea se aştepta ea liillu
Bridgerton să se mărite cu unul dintre linţu
Rokesby. Cele două familii sînt vecine de secole
iar pe cînd era mică, băieţoasa Billie se jurase
alături de Edward şi Andrew. Oricare dintre ei i ai
fi fost un soţ perfect
într-o bună zi. Un singui
membru al familiei Rokesby îi este absolut
nesuferit lui Billie: arogantul George.
I I eessttee
cel
mai în vîrstă dintre fraţi şi moştenitor al duratului
dar este distant, enervant, iar ea este absolut
convinsă că tînărul o detestă. Ceea ce îi vine
foarte la îndemînă, deoarece nic i ea nu I poale
suferi.
Uneori soarta are un ciudat simţ al umorului
Fiindcă atunci cînd cei doi adversari de o viaţa se
sărută în sfîrşit, s-ar putea chiar să descopere ea
singurul om pe care nu-1 poţi suferi în preajma ta,
este singurul fără de care nu poţi să trăieşti.
wwwwww mmiirroonn
rroo
MMAAGGAAZZIINN VVIIRRTTUUAALL
LLEEII:: 2244,,0000
I S B N :
99 778899773311 778899995588
99 778899773311 778899995588
CCaappiittoolluull 11 Acoperişul unei ferme abandonate, la jumătatea drumului între Aubrey Hall şi Crake House.
CCaappiittoolluull 11
Acoperişul
unei ferme
abandonate,
la jumătatea
drumului între Aubrey Hall şi Crake House.
Kent, Anglia, 1779
Nu se poate spune că lui Billie Bridgertonîi lipsea bun-
simţul. Dimpotrivă, ea însăşi ar fi zis că era una dintre cele
mai chibzuite persoane pe care le cunoştea, însă, aşa cum
face orice om înţelept uneori, eroina noastră alegea din
cînd în cînd să ignore micuţa voce a raţiunii. în acel
moment, de pildă, era convinsă că acţiunile ei nu puteau fi
considerate riscante. Cînd ignora vocea raţiunii, o făcea
intenţionat, după ce analiza cu (oarecare) atenţie situaţia.
Spre lauda ei, chiar şi atunci cînd lua o decizie - una pe care
toată
umanitatea
ar
fi
considerat-o
mai
mult
decît
prostească -
Billie ateriza făr ă efort în picioare.
Cu excepţia cazurilor în care nu se întîmpla aşa. Ca, de
pildă, în acel moment. Aruncă o privire urîtă în jos, spre
însoţitorul ei.
— Ar trebui s ă te sugrum !
Acesta mieună dezinteresat. Billie scoase un mîrîit
lipsit de eleganţă, nedemn de o tînără domnişoară. Pisica evaluă situaţia, găsi de cuviinţă să
lipsit de eleganţă, nedemn de o tînără domnişoară. Pisica
evaluă situaţia, găsi de cuviinţă să o ignore şi începu să se
lingă pe labe.
6 J ULIA QUINN Billie se gîndi puţin la standardele de eleganţă şi demnitate, hotărî
6 J ULIA QUINN
Billie se gîndi
puţin
la
standardele de eleganţă
şi
demnitate, hotărî că li se dădea, în genere, prea mare im
portanţă, apoi se strîmbă copilăreşte la animal. Ceea ce n-o
ajută să se simtă mai bine.
Gemînd obosită, se uită la cer, încercînd să-şi dea
seama cît era ceasul. Soarele stătea bine ascuns în spatele
norilor, ceea ce-i făcea tinerei sarcina mai dificilă, dar se
gîndi că trebuia să fie cel puţin ora patru. Stătea acolo de o
oră, probabil, iar din sat plecase la ora două. Dacă lua în
( onslder.ire şi timpul pierdut pe drum
I Ir ar să flel Ce mai conta cît era ceasul? Oricum nu
putea să coboare de pe ticălosul de acoperiş.
— E numai vina ta ! îi spuse pisicii.
Previzibil, aceasta o ignoră.
Nu ştiu ce credeai că
faci în cop acul ăla, continuă.
Orice prost şi-ar fi dat seama
n-o să
mai poată să
coboare.
Orice prost ar fi lăsat pisica acolo unde era, dar nu,
Billie o auzise mieunînd
şi
se urcase în
copac pînă la
jumătate înainte să-i treacă prin minte că nici măcar nu-i
plăceau pisicile.
— Şi tu chiar nu-mi placi deloc, spuse.
Vorbea cu o pisică.
Aşa ajunsese. îşi schimbă poziţia,
tresărind cînd ciorapul i se agăţă într-una dintre şindrilele
acoperişului şi îi trase piciorul înapoi, făcîndu-i să strige
glezna şi aşa îndurerată.
De fapt, cea care strigă fu ea. Nu se putuse abţine,
fiindcă durea. Probabil, se gîndi, că lucrurile ar fi putut să stea şi mai rău.
fiindcă
durea.
Probabil, se gîndi, că lucrurile ar fi putut să
stea şi mai rău. Era într-un copac, la aproape trei metri
deasupra acoperişului, cînd pisica o scuipase şi încercase să
o zgîrie cu ghearele ei bine ascuţite. Căzuseră amîndouă.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 7 Bineînţeles că necuvîntătoarea aterizase pe acoperiş cu toate patru labele,
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
7
Bineînţeles că necuvîntătoarea aterizase pe acoperiş
cu toate patru labele, graţioasă ca un acrobat şi fără să se
lovească.
Billie încă nu era sigură cum aterizase eeaa,, dar ştia că o
durea cotul, că o înţepa un şold şi că jacheta îi era ruptă,
probabil din cauza unei crengi care-i oprise căderea pe la
jumătatea drumului.
Cel mai
rău
o păţiseră
glezna
şi
piciorul ei, care o
dureau îngrozitor. Dacă ar fi fost acasă, şi le-ar fi sprijinit pe
cîteva perne. Văzuse sufici ente glezne sucite - unele chiar
la ea însăşi, mai multe la alţii, şi ştia ce era de făcut. O
compresă rece, ridici piciorul şi o obligi pe una dintre
surorile tale să te ajute la orice
Unde îi erau ajutoarele
cînd avea nevoie de ele?
Atunci văzu în depărtare ceva mişcîndu-se şi, dacă nu
cumva animalele locului trecuseră de curînd la poziţia
bipedă, acel ceva era un om.
— Aloooo! strigă.
După aceea se gîndi mai bine:
— Ajutor!
Dacă n-o înşe la privirea -
şi chiar n-o înşe la, fiindcă
pînă şi prietena ei cea mai bună, Mary Rokesby, recunoştea
că ochii lui Billie Bridgerton n-ar fi îndrăznit să fie altfel decît
perfecţi, omul din depărtare era bărbat, iar ea nu cunoştea
nici un bărbat capabil să ignore strigătele de ajutor ale unei
femei.
— Ajutor!
strigă di n nou, simţind
un val de uşurare
cînd îl văzu pe om oprindu-se. Nu-şi dădea prea bine seama dacă se întorsese spre
cînd îl văzu pe om oprindu-se.
Nu-şi dădea prea bine seama dacă se întorsese spre
ea, fiindcă nici chiar ochii perfecţi nu văd
aattîîtt de bine, aşa
8 J ULIA QUINN că mai strigă o dată, cît de tare putea, şi aproape
8 J ULIA QUINN
că mai strigă o dată, cît de tare putea, şi aproape că suspină
domn, dacă nu din naştere, m ăcar din fire — încep u să se
de bucurie cînd dom nul acela
Doam ne să
fie un
îndrepte spre ea.
Dar Billie nu suspină, fiindcă ea nu suspina niciodată.
Nu avea să fie niciodată genul de femeie care suspina.
Oricum, trase pe neaşteptate aer în piept, surprinzător de
zgomotos şi cu un sunet cam înalt.
Aici! strigă, scoţîndu-şi
jach eta ca s-o fluture
prin
aer.
Nu avea nici un rost să încerce să pară demnă. Pînă la
urmă rămăsese cocoţată pe un acoperiş, cu glezna sucită şi
cu o pisică murdară alături.
— Domnule!
aproape că ur lă. Ajutor! Te ro g!
Bărbatul începu să meargă puţin mai repede la auzul
strigătului, se uită în sus şi, cu toate că era încă prea departe
ca ochii perfecţi ai lui Billie să-i distingă trăsăturile, ea ş t iu .
Nu.
Nu. N u. Oricine, numai el nu. Dar sigur că el era,
fiindcă
nimeni altcineva
n-ar
fi avut
cum
treacă
în
plimbare pe lîngă ea exact în momentul în care lucrurile
stăteau mai prost, cînd ea era într-o situaţie stînjenitoare,
singura dată cînd
e a avea nevoie să fie salvată.
Bună ziua,
George, spuse cîn d bărbatul ajunse
suficient de aproape.
El îşi
puse m îinile în şolduri ş i o privi printre ple oapele
strînse.
Billie Bridg erton.
Tînăra aşteptă ca el să adauge "trebuia să-mi dau seama". George nu făcu asta, lucru
Tînăra aşteptă ca el să adauge "trebuia să-mi dau
seama". George nu făcu asta, lucru care pe ea o enervă şi
mai tare. Lumea nu era la locul ei atunci cînd Billie nu putea
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 9 să prezică fiecare cuvînt exagerat şi pompos care ieşea din
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
9
să prezică fiecare cuvînt exagerat şi pompos care ieşea din
gura lui George Rokesby.
— Stai puţi n la soare? întrebă acesta.
— Da, m-am gîndit că mi-ar
folos i cîţiva pistrui în plus,
se răsti ea.
El nu răspunse imediat, ci îşi scoase tricornul, dînd la
iveală un păr bogat, castaniu deschis şi nepudrat, apoi o
măsură cu o privire egală. Pînă la urmă, după ce-şi lăsă
atent pălăria deasupra a ceva ce fusese odată un zid, ridică
din nou privirea şi spuse:
— Nu pot
să zic că nu-mi place situa
ţia asta.
Doar
puţin.
Lui Billie îi trecură prin minte mai multe răspunsuri
acide, însă îşi aminti că George Rokesby era singura fiinţă
umană din jur şi că, dacă voia ca picioarele ei să atingă
pămîntul înainte de întîi mai, era cazul să se poarte frumos
cu el.
Cel puţin pînă cînd o salva.
— Cum ai aj uns acol o? întrebă el.
— Pisică, răspunse ea
pe
u
n
ton
care,
c u
puţină
indulgenţă, putea fi descris drept furios.
— Aha.
— Era într-u n cop ac, explică ea, c
u toate c ă numai
Dumnezeu ştia de ce, fiindcă el nu-i ceruse detalii.
— înţeleg.
Oare chiar înţelegea? Lui Billie nu prea-i venea să
creadă. — Plîngea, se răst i ea. Nu puteam s-o ignor pur ş i simplu.
creadă.
Plîngea, se răst i
ea. Nu
puteam s-o ignor pur ş
i
simplu.
1100 J ULIA QUINN —— NNuu,, ssîînntt ssiigguu rr ccăă nnuu,, rrăăssppuu nnssee eell şşii,,
1100 J ULIA QUINN
——
NNuu,, ssîînntt
ssiigguu rr ccăă
nnuu,, rrăăssppuu nnssee
eell
şşii,,
ccuu ttooaattee
ccăă
ffoolloossiissee uunn ttoonn ppeerrffeecctt ppoolliittiiccooss,, BBiilllliiee eerraa ccoonnvviinnssăă ccăă
ttooccmmaaii ffuusseessee lluuaattăă ppeessttee ppiicciioorr
—— UUnniiii ddiinnttrree nnooii,, rroossttii pprriinnttrree ddiinnţţii,, ssîînntt iinnddiivvii zzii pplliinnii
ddee ccoommppaassiiuunnee şşii îînnţţeelleeggeerree
GGeeoorrggee îînncclliinnăă ccaappuull
—— BBuunnii ccuu ccooppiiiiii mmiiccii şşii ccuu aanniimm aalleellee??
—— FFooaarrttee bbuunnii
EEll rriiddiiccăă ddiinnttrr--oo sspprrîînncceeaannăă,, îînn ffeelluull aacceellaa ccaarree--oo ssccootteeaa
ppee BBiilllliiee ddiinn ssăărriittee
——
UUnniiii ddiinnttrree
nnooii,, rroossttii eell ttăărrăă ggăănnaatt,, ssîînntt bbuunnii şşii ccuu
ccooppiiiiii mari şşii ccuu aanniimmaalleellee
EEaa îîşşii mmuuşşccăă lliimmbbaa,, mmaaii îînnttîîii ffiigguurraattiivv,, aappooii llaa pprroopprriiuu
"Poartă-tefrum os", îîşşii rreeaammiinnttii
"Chiar dacă mori din cauza
asta
"
GGeeoorrggee îîii zzîîmmbbii sseecc SSeecc,, ccuu eexxcceeppţţiiaa ccoollţţuulluuii gguurriiii,, uunnddee
zzîîmmbbeeaa îînnccrreezzuutt
—— AAii ddee ggîînndd ssăă mmăă aajjuuţţii nnaaiibbiiii ssăă ccoobboorr ddee aaiiccii?? iizzbbuuccnnii
eeaa
ppîînnăă llaa uurrmmăă
—— VVaaii,, ddaarr ccee lliimmbbaajj ffoolloosseeşş ttii,, oo cceerrttăă eell
—— LLiimmbbaajj ppee ccaarree ll--aamm îînnvvăă ţţaatt ddee llaa ffrraaţţiiii
tăi.
——
ŞŞttiiuu,, şşttii uu,, rrăăsspp uunnssee eell
NN--aaii rreeuuşşiitt nniicciiooddaattăă ssăă--ii
ccoonnvviinnggii ccăă eeşşttii ccuu aaddeevvăărraatt ffaattăă
BBiilllliiee ssee aaşşeezzăă ppee ppaallmmee SSee aaşşeezzăă cchhiiaarr
pe eellee,, ccaa ssăă ffiiee
ssiigguurrăă ccăă nnuu ssee aarruunnccaa ddee ppee aaccooppeerriişş ccaa ssăă--ll ssttrrîînnggăă ddee ggîîtt
——
PPee mmiinnee nn--aa ii rreeuuşşiitt ss ăă mmăă ccoonnvviinngg ii nniicciioodd aattăă
nniiccii
mmăăccaarr ccăă eeşşttii uunn oomm,, aaddăăuuggăă GGeeoorrggee ccaa ddiinn sseenniinn
DDeeggeetteellee lluuii BBiilllliiee ssee îînnddooiirrăă ccaa nniişşttee gghheeaarree CCeeeeaa ccee eerraa
DDeeggeetteellee lluuii BBiilllliiee ssee îînnddooiirrăă ccaa nniişşttee gghheeaarree
CCeeeeaa ccee
eerraa ffooaarrttee iinnccoommoodd,, lluuîînndd îînn ccoonnssiiddeerraarree ttooaattee cceelleellaallttee
aassppeeccttee aallee ssiittuuaaţţiieeii
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 11 — G e o r g e , spuse, auzind
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
11
G e o r g e , spuse, auzind o mie de lucruri diferite în
tonul
pe care-l
folosise
-
rugăm inte, durere, am intiri
şi
resemnare.
Ei doi aveau o poveste şi, indiferent dacă se înţelegeau
sau nu, el era un Rokesby, iar ea, o Bridgerton. Aproape că
făceau parte din aceeaşi familie. Casele lor, Crake House a
familiei Rokesby şi Aubrey Hall a familiei Bridgerton, erau
colţ la numai verde trei din kilometri comitatul depărtare Kent. Ai ei una erau de acolo cealaltă, de mai într-un multă
vreme, sosiseră la începutul anilor 1500, cînd James
Bridgerton fusese numit viconte şi primise domeniul de la
Henric al optulea, dar familia Rokesby avea un rang nobiliar
mai înalt începînd din 1672.
Povestea spunea că întreprinzătorul baron Rokesby îi
făcuse un serviciu de mare importanţă lui Charles al doilea
şi că fusese numit primul duce de Manston drept răsplată.
Detaliile acestei ridicări în rang deveniseră neclare de-a
lungul timpului, dar se ştia că presupuseseră o trăsură, nişte
mătase turcească şi pe două dintre amantele regelui.
Billie nu s-ar fi mirat ca povestea să fie adevărată.
Şarmul se moşteneşte, nu-i aşa? George Rokesby era exact
cum te-ai fi.aşteptat să fie moştenitorul unui titlu de duce,
iar fratele său mai tînăr, Andrew, avea genul de poftă de
viaţă care l-ar fi putut face cu uşurinţă să devină preferatul
lui Charles al doilea. Ceilalţi fraţi Rokesby nu erau la fel de
obraznici şi de amuzanţi, cu toate că Nicholas, la numai
paisprezece ani, încă mai învăţa, dar ei toţi erau mai amabili şi mai şarmanţi decît
paisprezece ani, încă mai învăţa, dar ei toţi erau mai amabili
şi mai şarmanţi decît George.
G e o r g e . Nu se plăcuseră niciodată unul pe celălalt, dar
Billie nu se putea plînge. El era, în acel moment, singurul
12 J ULIA QUINN Rokesby la îndemînă. Edward era plecat în colonii ca să se
12 J ULIA QUINN
Rokesby la îndemînă. Edward era plecat în colonii ca să se
joace
cu sabia,
pistolul sau
Dumnezeu
mai ştia
ce,
iar
Nicholas era la Eton, probabil tot cu o sabie sau cu un pistol,
spera ea mai puţin eficiente decît ale fratelui său. Andrew
era în Kent pentru următoarele săptămîni, dar îşi fracturase
braţul făcînd cine ştie ce prin marină. Nu i-arfi fost oricum
de ajutor.
Nu. Trebuia să fie George, aşa că Billie era nevoită să
se poarte frumos. Ti zîmbi privind în jos. Sau, mă rog, îşi
întinse buzele.
El oftă. Numai puţin.
— Mă duc să văd dacă găse sc vreo scară prin
spate.
— Mulţumesc, spuse ea deli cat, dar pr obabil că el n-o
mai auzise.
Mergea
dintotdeauna
repede,
cu
pas
mare,
şi
dispăruse după colţ înainte să apuce ea să fie politicoasă
aşa cum se cuvenea.
Un minut mai tîrziu, George apăru din nou, ducînd sub
braţ o scară ce părea să fi cunoscut îndeaproape Marea
Revoluţie.
Ce s-a întîmplat de fapt? strigă la ea în timp ce
sprijinea scara. Nu-ţi stă în fire să rămîi blocată pe cîte
undeva.
Fusese aproape un compliment şi prima dată cînd el îi
spunea aşa ceva.
Pisica nu a fost pe cît de recunoscătoare te-ai fi
aşteptat, spuse apăsînd pe fiecare consoană ca pe un hîrleţ
îndreptat spre felina monstruoasă. Scara ateriză cu zgomot în poziţia potrivită, iar Billie îl auzi
îndreptat spre felina monstruoasă.
Scara ateriză cu zgomot în poziţia potrivită, iar Billie îl
auzi pe George căţărîndu-se spre acoperiş.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 13 — E destul de rezist entă? întrebă. Lemnul părea crăpat
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
13
— E destul de rezist entă? întrebă.
Lemnul părea crăpat şi scîrţîia periculos la fiecare pas
al lui. Scîrţîitul se opri un moment.
— Nu contează dacă e sau nu destu l de rezis tentă, nu
găseşti?
Billie înghiţi în sec. Altcineva n-ar fi înţeles prea bine
sensul cuvintelor lui, însă ea îl cunoştea pe acel bărbat de
cînd se ştia, iar dacă exista ceva ce îi era esenţialmente
caracteristic lui George Rokesby, acel lucru era educaţia sa
de gentleman. El n-ar fi lăsat niciodată de izbelişte o
doam nă la ananghie, indifere nt cît de fragilă ar f i fost scar a
cu care o salva.
Ea dăduse de bucluc, iar el n-avea de ales. Trebuia să
o ajute, indiferent cît de enervantă o găsea. Şi o găsea, Billie
ştia bine. George nu se străduise niciodată să-i ascundă
asta, deşi dacă era sinceră cu sine trebuia să recunoască,
nici ea nu făcuse eforturi să-şi ascundă părerea despre el.
Capul lui apăru de după marginea acoperişului, iar
ochii săi albaştri, ca ai întregii sale familii, o priviră bănuitor.
Toţi cei din clanul Rokesby aveau ochii albaştri. Pînă la
ultimul.
— Eşti îmbrăcată în pantaloni, spuse George oftî nd din
tot sufletul. Sigur că eşti îmbrăcată în pantaloni.
— N-aş fi putut să mă urc în cop ac îmbrăcată în rochie.
— Nu, rosti el sec. Ai prea m ult bun -simţ ca să faci aşa
ceva.
Billie decise să nu bage în seamă sarcasmul.
— M-a zgîri at, spuse, arătînd din cap spre pisic ă. — Chiar aşa? —
— M-a zgîri at, spuse, arătînd
din cap spre pisic ă.
— Chiar aşa?
— Am căzut a mînd ouă.
14 JU LIA QUINN George se uită în sus. — E ceva dist anţă. Billie
14 JU LIA QUINN
George se uită în sus.
— E ceva dist anţă.
Billie îi urmări privirea. Cea mai apropiată ramură era
la un metru şi jumătate deasupra capetelor lor.
— Mi-am sucit glezna, recunoscu
ea.
— Mi-am imagin at.
Billie îl privi întrebător.
— Altfel ai fi sărit jos şi gata.
Ea strîmbă din buze cînd se uită pe lîngă el, în jos, spre
ţărîna care înconjura ferma în ruine. Probabil că, la un
moment dat, clădirea aparţinuse unui fermier bogat, fiindcă
era înaltă de două etaje.
Nu,
spuse
măsurînd
din
ochi
distanţa.
E prea
departe.
— Chiar şi pentru t ine?
— Nu sînt proastă, George.
El nu o aprobă pe cît de repede ar fi trebuit s-o facă.
Adică nu o aprobă deloc.
— Foarte bine, spuse totuşi. Hai să te coborîm de aici.
Billie trase aer în piept, apoi expiră şi spuse:
îţi mulţumesc .
El o privi cu o expresie stranie. Poate că nu-i venea să
creadă
spusese
"mulţumesc"
şi
"îţi"
în
aceeaşi
propoziţie?
— O să se întun ece curînd, spu se Billie strîmbînd din
nas şi uitîndu-se spre cer. Ar fi fost oribil să rămîn aici
îşi drese glasul.
— Mulţumesc . El dădu din cap foarte scurt. — Te descu rci să cobori
— Mulţumesc .
El dădu din cap foarte scurt.
— Te descu rci să cobori pe scară?
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 15 — Cred că da. Avea să doară tare, dar putea
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
15
— Cred că da.
Avea să doară tare, dar putea să coboare.
Da.
Aş putea să te duc eu.
Pe scară?
Te-aş lua în spate .
N u mă urc pe spatele tău.
Nu acolo te-aş
vrea, ce-i drept, spuse el
încet,
pentru sine.
Ea se uită brusc în sus.
Da,
ei
bine,
contin uă
Ge orge,
urcînd
puţin
şi
ajungînd cu şoldurile la marginea acoperişului, poţi să te
ridici?
Ea îl privi fără să înţeleagă.
— Vreau să văd cît de multă greu tate poţi să sprijini
pe gleznă, explică el.
— Aha, spuse
Billie cam ne dumerită. Da, sigur.
Probabil că nici n-ar fi trebuit să încerce. înclinaţia
acoperişului era suficient de mare încît să fie necesar să se
sprijine pe amîndouă picioarele, iar glezna ei dreaptă era
aproape inutilizabilă în acel moment. Ea încercă, totuşi,
fiindcă nu putea să sufere să dea dovadă de slăbiciune în
faţa acelui bărbat. Sau poate încercă fiindcă nu era în
natura ei să nu încerce o r i c e . Sau poate că nu se gîndi destul
de bine, dar, oricum, se ridică, se clătină şi se aşeză repede
înapoi. Nu înainte să scoată un sunet înfundat de durere.
George se urcă imediat pe acoperiş. — Proastă mică, bombăn i cu afecţiune , sau
George se urcă imediat pe acoperiş.
— Proastă mică, bombăn i cu afecţiune , sau cel puţin
cu atîta afecţiune cîtă arăta el de obicei. Pot să văd?
16 J ULIA QUINN Cam fără voie, ea întinse piciorul spre el. îşi scosese deja
16 J ULIA QUINN
Cam fără voie, ea întinse piciorul spre el. îşi scosese
deja pantoful. George o atinse cu gesturi reci, apucîndu-i
călcîiul în palmă şi mişcîndu-i glezna cu cealaltă mînă.
— Doare aic i? întrebă, apăsînd
uşor pe exteriorul
gleznei.
Billie şuieră de durere înainte să se poată abţine şi
dădu aprobator din cap. El puse mîna în alt loc.
— Dar aici?
Ea dădu din nou din cap.
— Nu la fel de tare.
— Dar
Un fulger de durere îi traversă talpa, atît de intens încît
parcă ar fi curentat-o. Fără să se gîndească, îşi trase piciorul
înapoi.
înţe leg
că da, spuse el
încruntînd u-se . Nu cred,
totuşi, că e rupt.
— Sigu r că nu e rupt, se răsti ea.
Ceea ce era ridicol, fiindcă nu avea de unde să ştie sigur
dacă era sau nu rupt. George Rokesby scotea întotdeauna
ce era
mai rău din ea, şi nu ajuta cu nimic faptul că, fir-ar
să fie, o durea piciorul.
O entorsă, spuse acesta ignorîndu-i mica ie
şire.
— Ştiu.
Din nou pe un ton recalcitrant. Nu putea să se sufere
pe sine însăşi în acel moment. George zîmbi sec.
— Sigur că ş tii.
Lui Billie îi venea să-l omoare.
— Cobor eu primul, anu nţă el. în felul ăsta o să pot să te
— Cobor eu primul, anu nţă el. în felul ăsta o să pot să
te prind dacă te împiedici şi cazi.
Billie dădu aprobator din cap. Era un plan bun, singurul
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 17 de altfel, şi ar fi fost o prostie să se
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
17
de altfel, şi ar fi fost o prostie să se opună doar pentru că
era
planul
lui.
Chiar
dacă
impulsul
iniţial
fusese
protesteze.
— Gata? întrebă George.
Ea dădu din nou din cap.
— Nu te temi că o să te împing şi o să cazi de pe scară ?
— Nu.
Fără
explicaţii.
Doar
"nu".
De
parcă
ar
fi
fost
o
întrebare absurdă. Billie se uită în sus. George părea solid,
puternic şi de încredere. îşi dădu seama că el fusese
întotdeauna de încredere, doar că de obicei era nervoasă
pe el şi nu-şi dăduse seama.
George merse cu grijă înapoi la marginea acoperişului,
răsucindu-se ca să poată să pună piciorul pe scară.
— Nu uita de pisi că, îl instrui Billie.
— De pisică, repetă e l, privind-o într-un fel care
spunea "cred că glumeşti".
— N-am de gînd s-o abando nez după ce a m trecut pri n
atîtea.
George strînse din dinţi, ocărî în sinea lui şi întinse
mîna spre felină. Care îl muşcă.
— Fir-ai tu
Billie se retrase puţin. George părea gata să omoare
pe cineva, iar ea era mai aproape decît pisica.
— Anim alul ăsta, se răsti el, n-are decît să putreze ască
în iad.
— De acord, spuse e a foarte repede.
El clipi nedumerit cînd o auzi cedînd atît de uşor. Billie încercă să zîmbească, dar
El clipi nedumerit cînd o auzi cedînd atît de uşor. Billie
încercă să zîmbească, dar se mulţumi doar să ridice din
umeri. Avea doi fraţi de sînge şi alţi trei care ar fi putut
18 J ULIA QUINN foarte bine să-i fie fraţi, acasă la familia Rokesby. Patru dacă-l
18 J ULIA QUINN
foarte bine să-i fie fraţi, acasă la familia Rokesby. Patru
dacă-l includea şi pe George, dar nu era sigură dacă să-l
includă sau nu.
Ideea era că îi înţelegea pe bărbaţi şi ştia cînd să tacă.
în plus, se săturase de animalul acela blestemat. Să nu se
spună că Billie Bridgerton era sentimentală. încercase să
salveze patrupedul murdar fiindcă aşa era corect, apoi
încercase să-l salveze din nou, măcar ca să nu-i fi fost efortul
în van, dar acum
Se uită la pisică şi spuse:
— Eşti pe cont propri u.
— Cobor e u primul , spuse George
apropii ndu-se de
scară. Vreau să
fii
în
faţa
mea
pînă
jos. Aşa, dacă
te
împiedici
— O să cădem amîndoi?
— O să te prind, se răsti e l.
Billie glumise, însă acum nu i se mai părea
cel mai
înţelept lucru. George se întoarse ca să coboare, dar, în
momentul în care se apropia cu piciorul de prima treaptă,
pisica, aparent supărată că era ignorată, scoase un mieunat
isteric şi se repezi printre picioarele lui. George se poticni,
păşi în spate şi începu să dea din mîni.
Billie nu se gîndi prea mult. Uită de picior, de echilibru,
de tot. Sări pur şi simplu înainte şi-l prinse, trăgîndu-l în
siguranţă pe acoperiş.
— Scara! stri gă.
Dar era prea tîrziu. Se uitară împreună cum aceasta se răsuci, se roti, apoi căzu
Dar era prea tîrziu. Se uitară împreună cum aceasta se
răsuci, se roti, apoi căzu cu o graţie stranie, ca de balerină,
la pămînt.
CCaappiittoolluull 22 Se putea spune că George Rokesby, fiul mai mare al ducelui de Manston
CCaappiittoolluull 22
Se putea spune că George Rokesby, fiul mai mare al
ducelui de Manston şi cunoscut în lumea civilizată drept
vicontele Kennard, era un domn echilibrat. Avea o mînă
calmă, sigură, o minte foarte logică şi un fel de a-şi îngusta
pleoapele într-un chip anume, care îi determina pe ceilalţi
să-i îndeplinească cererile cu eficienţă, dorinţele cu plăcere
şi, ce era mai important, întotdeauna conform programului
său.
Se putea spune şi că domnişoara Sybilla Bridgerton,
dacă şi-ar fi dat seama cît de aproape era el s-o strîngă de
gît, s-ar fi temut mai tare de George decît de lăsarea
iminentă a întunericului.
— Ce
n
e p l ă c u t ,
spuse uitîndu-se în jos, spre scară.
George nu rămase tăcut. I se păru că aşa era cel mai
bine.
— Ştiu la ce te gîndeşti, rosti Billie.
El îşi descleştă dinţii destul cît să răspundă:
— Nu sînt sigur că ştii.
— încerci să te decizi pe care dintre no i ai prefera s-o
arunci de pe acoperiş, pe mine sau pisica. Era cu mult mai aproape de adevăr
arunci de pe acoperiş, pe mine sau pisica.
Era cu mult mai aproape de adevăr decît s-ar fi crezut.
— N-am vrut decît s-o aj ut, spuse
Billie.
20 J ULIA QUINN — Ştiu. Pe un ton care nu era menit să încurajeze
20 J ULIA QUINN
— Ştiu.
Pe un ton care nu era menit să încurajeze continuarea
discuţiei. Dartînăra vorbi mai departe:
— Dacă nu te-aş fi prins, ai fi căzut.
— Ştiu.
Billie îşi prinse buza de jos între dinţi şi, pentru un
binecuvîntat moment, George crezu că
va
renunţa
la
subiect. Ea însă spuse:
— Piciorul tău a fost, să ştii.
George mişcă din cap cîţiva centimetri, cît să indice că
o auzise.
— Poftim?
— Picior ul tău. Arăt ă cu capul spre extrem
itatea î n
discuţie. Tu ai lovit scara.
George renunţă să mai pretindă că o ignora.
— Doar nu dai vina pe mine pentru ce s-a întîmplat! se
răsti el, aproape şuierînd.
— Nu, sigur că nu, răspun se ea reped e, dînd în sfîrşit
dovadă de ceva instinct de conservare. Voiam doar să
spun
Doar că tu
El o privi ameninţător.
— Nu mai contează, spuse ea
încet.
îşi sprijini bărbia pe genunchii ridicaţi la piept şi se uită
spre orizont, peste cîmp. Nu că ar fi fost ceva de văzut
acolo. Singurul lucru care se mişca era vîntul, care-şi făcea
simţită prezenţa în foşnetul slab al frunzelor din copaci.
— Cred că mai durează o oră pînă la asfinţit, m urmură ea. Cel mult
— Cred că mai durează o oră pînă la asfinţit, m urmură
ea. Cel mult două.
— N-o să mai fim aici cînd se întun ecă, îi spuse el.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 21 Billie îl privi, se uită la scara din ţărînă, apoi
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
21
Billie îl privi, se uită la scara din ţărînă, apoi din nou la
el, nici cu un o detaliu. expresie Nu care-l acţionă făcu în să-şi consecinţă, dorească însă, să pentru nu-i mai că dea îşi
dădu seama că nu putea. Douăzeci şi şapte de ani în care
înveţi cum să fii un gentleman sapă adînc în creierul tău, iar
el n-ar fi putut să fie niciodată atît de crud cu o doamnă.
Nici măcar cu
ee aa
— Andre w o să vină încoac e peste vreo jum ătate de
oră, spuse.
— Poftim?
Billie păru mai întîi uşurată, apoi se enervă.
— De ce n-ai spus ceva?
Nu pot să cred că m-ai făcut
să mă gîndesc că o să rămînem aici toată noaptea!
El o privi. Se uită la Billie Bridgerton, blestemul vieţii
sale încă de cînd apăruse pe lume, cu douăzeci şi trei de ani
înainte. Fata se uita urît la el, de parcă ar fi comis cine ştie
ce afront ireparabil, îmbujorată şi cu buzele trandafirii
strînse într-o linie furioasă.
George rosti apăsat şi rece, pronunţînd complet şi
corect fiecare cuvînt:
— A trecu t un si ngur m inut între
mom entul în car e
scara a atins pămîntul şi acest moment, de acum, cînd
rostesc aceste cuvinte. Spune-mi, rogu-te, cînd, în timpul
analizei tale luminate despre felul în care piciorul meu a
atins scara, ar fi trebuit să-ţi ofer informaţia cu pricina?
Colţurile gurii ei se mişcară, dar buzele nu-i formară
tocmai un zîmbet superior. Nimic din expresia de pe chipul
fetei nu indica sarcasmul. Dacă ar fi fost oricine altcineva în locul ei, George ar
fetei nu indica sarcasmul. Dacă ar fi fost oricine altcineva în
locul ei, George ar fi crezut că se simţea stînjenită sau de-a
dreptul ruşinată, însă aceea era Billie Bridgerton, iar ea nu
22 J ULIA QUINN se simţea ruşinată în nici o situaţie. Billie făcea doar cum
22 J ULIA QUINN
se simţea ruşinată în nici o situaţie. Billie făcea doar cum o
tăia pe ea capul, şi la naiba cu toate consecinţele! Aşa se
purtase toată
viaţa, trăgînd de ob icei şi jum ătate din clanul
Rokesby după sine.
Cumva, însă, toată lumea o ierta
îînnttoottddeeaauunnaa
Avea
ceva, nu tocmai farmec, ci o încredere în sine lipsită de orice
chibzuinţă, care-i făcea pe oameni să se apropie. Familia ei,
familia lui, întreg satul, fir-ai ei să fie, o adorau. Avea un
zîmbet larg, un rîs contagios
Cum de era
posibil ca el să
fie singurul englez care să-şi dea seama cît de periculoasă
era Billie pentru întreaga umanitate?
Glezna aceea sucită? Nu era prima de felul ei. Fata îşi
rupsese şi braţul într-un mod spectaculos, aşa cum îi stătea
în fire. Avea opt ani şi căzuse de pe cal, unul abia dresat, pe
care nu avea nici ce să caute, darămite de ce să sară peste
tufişuri cu el. Osul i se vindecase perfect, sigur că da, doar
Billie avea un noroc drăcesc, în cîteva luni se întorsese la
activităţile ei obişnuite, şi nimănui nu îi trecuse prin cap să
0 certe. Nici atunci, nici cînd călărise cu picioarele de-o
parte şi de alta a calului, îmbrăcată în pantaloni. Pe acelaşi
armăsar ca înainte, încercînd să sară peste acelaşi tufiş. Iar
cînd unul dintre fraţii lui mai mici se ţinuse după ea şi
căzuse, dislocîndu-şi umărul
Toată lumea rîsese. Părinţii, ai lui şi ai ei, clătinaseră
din cap şi rîseseră, fără să se gîndească să o ia, prudent, pe
Billie de pe cal, s-o îndese într-o rochie sau, şi mai bine, să-
1facă bagajele şi s-o trimită la vreuna dintre şcolile de fete unde se predau cusutul
1facă bagajele şi s-o trimită la vreuna dintre şcolile de fete
unde se predau cusutul şi bunele maniere.
Braţul lui Edward atîrna din umăr. Atîrna! Iar sunetul
pe care-l scosese articulaţia cînd îngrijitorul grajdurilor o
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 23 pusese la loc George se cutremură. Fusese genul de sunet
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
23
pusese la loc
George se cutremură. Fusese genul de sunet
pe care mai mult îl simţi decîtîl auzi.
Ţi-e fri g? într ebă Billie.
El
clătină din cap. Probabil că e/'îi era frig, însă. Jacheta
lui era cu mult mai groasă.
Ţie ţi -e frig?
Nu.
O
privi atent. încerca să reziste voiniceşte şi să nu-i dea
voie să se poarte ca un gentleman.
— Mi-ai spune dacă ţi-ar
fi frig?
Ea ridică mîna, ca şi cînd ar fi depus un jurămînt.
Pe cuvînt d e onoare.
Era
suficient
pentru
el.
Billie
nu
minţea
şi
nu-şi
nesocotea promisiunile.
A
fost
ş i
Andrew
cu
tine
în
sat?
întreb ă
ea,
chinuindu-se să distingă ceva la orizont.
George răspunse dînd din cap.
— Am avu t treabă
la fierar. A ndrew
s-a oprit să
îi
vorbească şi vicarului după aceea, dar eu n-am avut poftă
să aştept.
— Sigur că nu, murmură e a.
El o privi repede.
— Asta ce vrea să însemne?
Ea deschise gura, apoi ovalul delicat rămase tăcut o
clipă, înainte să rostească:
— Nu ştiu, să ştii.
George se uită urît la ea, apoi îşi mută privirea atentă
spre acoperiş, nu că ar fi avut ce să facă în acea clipă ca să
scape din încurcătura în care ajunseseră. Nu-i stătea în fire să aştepte pur şi simplu.
scape din încurcătura în care ajunseseră. Nu-i stătea în fire
să aştepte pur şi simplu. Putea, cel puţin, să examineze
problema, s-o reevalueze şi
24 J ULIA QUINN — Nu e nimic de făcut, rosti Billie sec. Nu, dacă
24 J ULIA QUINN
Nu e nimic de făcut,
rosti Billie sec. Nu,
dacă nu
avem scara.
— îmi dau seama, se răsti
el.
— Te uitai în jur, răsp unse ea ridicînd din umeri, de
parcă
— Ş t iu ce făceam, o repezi George.
Billie strînse din buze în acelaşi timp în care ridică
superior din sprîncene, gestul acela enervant, tipic familiei
Bridgerton, care parcă ar fi spus "n-ai decît să crezi ce vrei,
eu oricum ştiu mai bine decît tine".
Tăcură un moment, apoi, pe un ton mai scăzut decît
era el obişnuit să audă din gura ei, Billie întrebă:
— Eşti sigu r că Andrew o să vină pe aici?
George dădu aprobator din cap. Mersese împreună cu
fratele
său
spre
sat,
de
la
Crake
House.
De
obicei
nu
mergeau pe jos, dar Andrew, care fusese avansat de curînd
la gradul de locotenent în marina regală, îşi rupsese braţul
făcînd cine ştie ce prostie pe coasta Portugaliei şi fusese
trimis acasă, la recuperare. Acum îi era mai uşor să meargă
decît să călărească, iar vremea din acea zi fusese neobişnuit
de frumoasă pentru luna martie.
— Vine pe jos, spuse Geor ge. Pe unde să o ia dacă nu
pe aici?
Existau multe cărări în jur, dar toate ar fi lungit drumul
spre casă cu cel puţin un kilometru. Billie înclină capul într-
o parte, uitîndu-se peste cîmp.
— Asta dacă nu cumva l-a luat cineva cu trăsura.
George se întoarse încet spre ea, uluit de lipsa de intonaţie din vocea ei. Nu
George se întoarse încet spre ea, uluit de lipsa de
intonaţie din vocea ei. Nu vorbise nici cu sarcasm, nici pro
vocator, nici măcar nu păruse îngrijorată. Spusese cuvintele
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 25 pe un ton bizar, egal - "iată alt lucru de
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
25
pe un ton bizar, egal - "iată alt lucru de zastruos care s-a r fi
putut întîm pla".
Se poate să-l fi luat cineva, spuse ea ridicînd din
umeri. Toată lumea îl place pe Andrew.
Era
adevărat. Fratele său avea genul de farmec
nestudiat care-l făcea să le fie drag tuturor, de la vicarul din
s.it şi pînă la crîşmăriţele de prin cîrciumi. Dacă trecuse
cineva pe lîngă el mai devreme, sigur se oferise să-l duc ă
pînă acasă.
O
vină
pe jos,
rosti el ferm. Are
nevo ie de
exerciţiu.
Billie arboră o expresie foarte neîncrezătoare.
— Cine, Andr ew?
George
ridică
din
umeri,
fiindcă
nu
voia
se
recunoască învins, cu toate că fratele său fusese întotdeau
na în formă.
— O să vrea să stea la aer curat, cel puţin. S-a p lictisit
toată săptămîna. Mama a încercat să-i dea să mănînce doar
supă şi să-l ţină la pat.
— Din cauza unui braţ rupt?
Billie pufni, apoi chicoti. George o privi cu coada
ochiului.
— Te bucuri de neca zul altora?
— întotdea una.
El zîmbi fără voie. Era greu să te superi pe ea, mai ales
că el însuşi petrecuse întreaga săptămînă bucurîndu-se, ba
nu, încurajînd, frustrarea fratelui său mai mic. Billie îşi schimbă uşurel poziţia, îndoind picioarele în
nu, încurajînd, frustrarea fratelui său mai mic.
Billie îşi schimbă uşurel poziţia, îndoind picioarele în
aşa fel îneît să-şi poată sprijini bărbia pe genunchi.
26 J ULIA QUINN — Ai grijă cu pi ciorul acel a, spuse G eorge
26 J ULIA QUINN
Ai grijă cu pi ciorul acel a, spuse G eorge ap roape
absent. Ea dădu aprobator din cap, apoi tăcură amîndoi.
George se uita drept înainte, însă era atent la fiecare
mişcare a lui Billie. Ea îşi dădu la o parte o şuviţă de păr de
pe frunte, apoi întinse un braţ în faţă, iar cotul îi trosni ca
lemnul unui fotoliu vechi. După aceea, cu tenacitatea de
care dădea dovadă în toate aspectele vieţii sale, reveni la
subiectul anterior de discuţie:
— Oricum, să ştii că ar fi putut să-l ia cineva cu trăsura.
George aproape că zîmbi.
— Aşa e, ar fi putut.
Billie tăcu încă o clipă, apoi spuse:
— Nu cred că o să plouă.
George se uită spre cer. Era înnorat, dar norii nu erau
negri şi sigur n-aveau prea multă apă în ei.
— Plus că o să li se facă dor de noi, sîn t sigur.
îşi dădu voie să zîmbească ironic, apoi adăugă:
Sau cel
puţin, de m ine o să li se facă dor.
Billie îl împunse cu cotul. Tare. Destul de tare încît să-
I facă să rîdă.
— Eşti un om îngrozitor, G eorg e Rokesby.
Dar o spusese zîmbind cu toată gura. El chicoti din nou,
surprins de bucuria pe care o simţea ca pe un pahar de sifon
undeva înăuntrul pieptului. Nu era sigur că el şi Billie erau
tocmai priete ni - se certau prea des pentru asta - dar tînăra
îi era apropiată, ceea ce nu era întotdeauna un motiv de
fericire. în acel moment, totuşi, era bine. — Să ştii, anunţă ea, c ă nu
fericire. în acel moment, totuşi, era bine.
— Să ştii, anunţă ea, c ă nu există nim eni altcinev a cu
care aş prefera să fiu prizonieră pe un acoperiş.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 27 George întoarse capul spre ea. Vai, domnişoară Bridgerton, mi-aţi compliment?
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
27
George întoarse capul spre ea.
Vai, domnişoară Bridgerton, mi-aţi
compliment?
făcut cumva u n
— Nu s-a înţeles?
— Venind din partea t a? contră el .
Billie zîmbi din colţul gurii în felul ei adorabil.
Presupu n că meritam
replica asta. Dar
să ştii
că,
într-adevăr, eşti o persoană pe care te poţi baza la nevoie.
Pe care te poţi baza, rosti el
ca un ecou.
Ea dădu aprobator din cap.
Te poţi baz a cu încred ere.
George simţi cum pe chip îi apărea o expresie nemul
ţumită,
cu
toate
n-ar
fi
putut
spună
deloc
ce-l
supărase.
Dacă nu mi-aş fi sucit
glezn a, continuă
Billie cu
tristeţe, sînt sigură că am fi găsit o cale să coborîm.
El
o
privi
cu
neîncredere. Ce spusese ea
n-avea
legătură cu faptul el era o persoană pe care te puteai baza,
şi în afară de asta
— N-ai spus că e prea dep arte ca să sari?
— Ei bine, ba da, răspu nse ea făcîn d un gest scurt din
mînă, dar m-aş fi gîndit eu la ceva.
Sigur că te-ai fi gîndit, răspunse George, fiindcă nu
mai avea energie pentru altceva.
Ideea este, continu ă ea, că, atîta timp cît sînt aici c u
t
i n e
Deodată, Billie păli. Chiar şi ochii ei, care de obicei
aveau o nuanţă adîncă de căprui, parcă îşi pierdură din culoare. Lui George i se
aveau o nuanţă adîncă de căprui, parcă îşi pierdură din
culoare. Lui George i se strînse inima. Nu o văzuse
n i c i o d a t ă
pe Billie Bridgerton cu o astfel de expresie pe chip. Era
speriată de moarte.
28 J ULIA QUINN — Ce s-a întîmplat? î ntrebă repede. Ea se răsuci brusc.
28 J ULIA QUINN
— Ce s-a întîmplat? î ntrebă repede.
Ea se răsuci brusc.
— Oare crezi c ă
George aşteptă, însă ea părea să-şi fi pierdut darul
vorbirii.
— Ce e?
Pe chipul palid al lui Billie apăru o nuanţă verzuie.
— Oare ar putea cineva
înghiţi în sec.
să creadă că tu
că noi
— Că am dispărut
îîmmpprreeuunnăă?
întreaga lume a lui George se răsuci cu susul în jos.
— Doamne,
nu se poate, spuse imediat.
— Ştiu, răspunse ea la fel de reped e. Noi doi. E de rîs.
— Absurd.
— Oricine car e ne cunoaşt e
— Ştie că nu am putea vreoda tă
— Şi cu toate astea
De această dată, cuvintele lui Billie nu doar că
se
pierdură, ci se scufundară într-o şoaptă disperată.
El o privi nerăbdător.
Ce e?
Dacă An drew
nu sose şte
la timp,
iar
lor
o să
li se
facă dor de tine
Şi alor mei de mine
Ridică ochii mari de spaimă spre el.
— Pînă la urmă cineva o să-şi dea sea ma că şi de mine,
şi de tine îi e dor cuiva.
— Şi ce vrei să spui cu asta? se răsti el. Billie se întoarse din
— Şi ce vrei să spui cu
asta? se răsti el.
Billie se întoarse din nou spre el.
— De ce nu ar presupun e că
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 29 — Fiindcă au minte, răspunse George î n grabă. Nimeni
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
29
— Fiindcă au minte, răspunse George î n grabă. Nimeni
n-ar crede că mi-aş petrece
intenţionat timpul cu tine.
Ea se retrase brusc.
— Ei bine, mulţumesc.
— Vrei să spui că ţi-ar plăcea să creadă cineva as
ta?
întrebă el.
— Nu!
George dădu ochii peste cap. Femeile. Şi cu toate astea
alături de el era Billie, cea mai puţin feminină domnişoară
din
cîte
cunoştea.
Ea
răsuflă
adînc,
încercînd
se
liniştească.
— Indiferent ce crezi tu despre
mine,
Cum reuşise să îi vorbească de parcă l-ar fi insultat?
— Am şi eu o r eputaţie de apărat.
Cu toate că f amilia
mea mă cunoaşte destul de bine şi presupun că au destulă
încredere în tine, spuse cu o notă de îndoială în glas, ca să
ştie că dispariţia noastră nu are nimic necuviincios
Tăcu şi îşi muşcă
buza de jos, părînd stînjenită şi,
sincer, puţin bolnavă.
— Restul lumii s-ar putea
să nu fie la fel de blîndă cu
noi.
Ea îl privi un moment, apoi spuse:
— Exact.
— Dacă nu sîntem găsiţi pînă mîine
dimine aţă
spuse
George mai mult pentru sine. Billie încheie ea fraza înfiorătoare: — O să fii obligat
George mai mult pentru sine.
Billie încheie ea fraza înfiorătoare:
— O să fii obligat să te căsă toreş ti cu mine .
CCaappiittoolluull 33 — Ce faci? şuieră Billie. George se ridicase în picioare cu o viteză
CCaappiittoolluull 33
— Ce faci? şuieră Billie.
George se ridicase în picioare cu o viteză foarte
Chibzuită, iar acum se uita peste marginea acoperişului,
Njntat, calculînd. Părea că rezolvă nişte ecuaţii foarte
Aplicate.
— Cobor naibii de pe acoperiş, se răsti.
'—O să te sinucizi.
— S-ar putea, aprobă el pe un ton aprig.
— Vai, ce specială mă simt! spuse Billie.
El se întoarse şi o privi cu superioritate.
— Adică
vrei să te măriţi cu mine?
Ea se cutremură.
— Niciodată.
în acelaşi timp, însă, nici o domnişoară nu ar fi vrut să
Cr^dă că un domn preferă să se arunce de pe acoperiş
qqţţ uu,,
™ să se însoare cu ea.
— în acest caz, doamnă, spuse George, sîntem de
5c°rd .
Replica duru. Vai, cum mai duru! 0, ironia! Nu-i păsa '•aGeorge R okesby nu voia
Replica duru. Vai, cum mai duru! 0, ironia! Nu-i
păsa
'•aGeorge R okesby
nu voia
să se însoare
cu ea.
Nici
r
u j !
car nu-l plăcea de cele mai multe ori şi ştia că, atunci
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 31 cînd el avea să se îndure să-şi aleagă o mireasă,
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
31
cînd el avea să se îndure să-şi aleagă o mireasă, doamna
vai-atît-de-recunoscătoare n-avea să semene
d e l o c cu ea.
Cu toate astea, remarca lui duruse. Viitoarea lady
Kennard avea să fie delicată, feminină, pregătită să conducă
un conac uriaş, nu o moşie mică. Avea să se îmbrace după
ultima modă, să-şi pudreze părul şi să-l coafeze complicat,
şi, chiar dacă va avea o coloană vertebrală din oţel, avea s-
o ascundă sub aparenţa unei blînde neajutorări.
Bărbaţilor ca George le plăcea să se creadă puternici
şi masculini. îl privi cum stătea cu mîinile în şold. Bine, el
chiar era puternic şi masculin, dar cu nimic diferit de toţi
ceilalţi. Voia o femeie care să flirteze pe după evantai.
Doamne fereşte să se însoare cu o persoană capabilă şi
eficientă!
— E un dezastru, se răst i George.
Billie rezistă doar în mică măsură impulsului de-a fi
răutăcioasă.
— Abia acum ţi -ai dat seama?
El răspunse peste măsură de copilăresc, strîmbîndu-se
la ea.
— De ce nu poţi să te porţi şi tu frum os? izbucni Billie.
— Frumos? rep etă el.
Doamne, de ce spusese aşa ceva? Acum era nevoită
să-i explice.
— La fel ca restul fam iliei tale, lăm uri ea.
— Să mă port frum os, spu se el din nou.
Clătină din cap, de parcă nu i-ar fi venit să creadă că
ea era atît de obraznică. — Să mă port frumos. — Eu mă port frum
ea era atît de obraznică.
— Să mă port frumos.
— Eu mă port frum os cu tine, sp use Billie.
32 J ULIA QUINN După aceea regretă, fiindcă nu era adevărat, cel puţin nu tot
32 J ULIA QUINN
După aceea regretă, fiindcă nu era adevărat, cel puţin
nu tot timpul, şi avu sentimentul clar că nu se purta deloc
frumos în acea clipă. Dar sigur că putea fi scuzată, fiindcă
era în compania lui George Rokesby şi nu se putea abţine.
Nici el, de altfel.
— Ţi-a trecut vreod ată prin cap, rosti acesta pe un ton
clar lipsit de amabilitate, că mă port frumos cu toată lumea,
numai cu tine nu?
Replica lui duru. N-ar fi trebuit, fiindcă nu se plăcuseră
niciodată şi pentru că ea nu voia să o doară. Oricum, n-avea
de gînd să lase să se vadă efectul pe care-l aveau cuvintele
lui.
Eu cred
tu încerci îna dins să mă i nsulţi, rosti
apăsat, cu dispreţ.
George o privi fix, aşteptîndu-i următorul comentariu.
Billie ridică din umeri.
— Dar? o îndem nă el.
Tînăra dădu din nou din umeri, prefăcîndu-se că îşi
priveşte unghiile. Bineînţeles că trebui să coboare privirea
spre ele. Erau revoltător de îmbîcsite. încă un lucru pe care
nu-l avea în comun cu viitoarea lady Kennard.
Numără în gînd pînă la cinci, aşteptînd ca George să-i
ceară o explicaţie, în felul acela tăios pe care-l perfecţionase
încă
de
dinainte
fie
suficient
de
mare
încît
se
bărbierească, dar el nu rosti nici un cuvînt. Pînă la urmă,
Billie pierdu concursul stupid dintre ei şi ridică privirea.
George nici măcar nu se uita la ea. Fir-ar el să fie! Şi fir-ar ea
George nici măcar nu se uita la ea. Fir-ar el să fie!
Şi fir-ar ea să fie, pentru că nu putuse să se abţină. Ştia
că oricine ar fi posedat o fărîmă de stăpînire de sine ar fi
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 33 ştiut cînd să tacă, dar nu, ea trebui să deschidă
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
33
ştiut cînd să tacă, dar nu, ea trebui să deschidă gura ei
toantă şi să spună:
— Dacă eşti suficient
.
— Să nu termini fraza, o
avertiză el.
— De generos încît
,
— Te avertiz ez, Billie.
— Chiar aşa? se răsti ea. Ba eu cred că mă ameninţi.
— Aşa o să fac, şuieră el, dacă nu taci
Se întrerupse şi blestemă ca pentru sine, întorcînd
capul în cealaltă direcţie. Billie trase de firul dus de la ciorap,
strîngînd furioasă din buze. N-ar fi trebuit să spună nimic.
Ştiuse ast a chiar în timp ce vorbea , fiindcă, oricît de pompos
şi enervant ar fi fost George Rokesby, era numai vina ei că
rămăsese prizonier pe acoperiş, iar ea nu avea de ce să-l
provoace în felul acela.
Era ceva în firea lui, un talent special, unic, ce o făcea
să uite de toată experienţa şi maturitatea şi să se poarte ca
un copil de şase ani. Dacă ar fi fost vorba de altcineva,
o r i c i n e altcineva, Billie s-ar fi purtat ca femeia cea mai
rezonabilă şi mai amabilă din istoria creştinătăţii.
Povestea despre curajul şi inteligenţa ei s-ar fi răspîndit
peste tot - odată ce coborau de pe acoperiş. Billie
Bridgerton, atît de isteaţă, de rezonabilă
Asta ar fi spus
cu toţii. Aveau şi motive, fiindcă ea era, într-adevăr, isteaţă
şi rezonabilă. Dar nu în prezenţa lui George Rokesby.
— îmi pare rău, spuse încet.
El întoarse lent capul, de parcă trupului său nu i-ar fi venit să creadă ce
El întoarse lent capul, de parcă trupului său nu i-ar fi
venit să creadă ce auzise.
— Am spus că-mi pare rău, repetă ea m
ai tare.
34 J ULIA QUINN Era ca un antidot, era ceea ce trebuia să facă. Dar
34 J ULIA QUINN
Era ca un antidot, era ceea ce trebuia să facă. Dar să-l
ajute Dumnezeu dacă o forţa să repete a doua oară, fiindcă
nu putea să-şi calce pe mîndrie chiar pînă-ntr-atît. George
ar fi trebuit să ştie, fiindcă şi el era la fel.
O privi în ochi, apoi amîndoi coborîră capetele, iar
după cîteva clipe, el zise:
Nici unul dintre noi nu e în cel mai bun moment al
său.
Billie înghiţi în sec. Se gîndi că, poate, ar fi trebuit să
mai spună ceva, dar pînă atunci judecata sa nu se dovedise
a fi foarte de încredere, aşa că în loc să vorbească dădu
aprobator din cap, jurînd că avea să-şi ţină gura închisă pînă
cînd
— Andrew? şopt i Geor ge.
Billie redeveni atentă.
— Andrew! strigă George din toţi rărunc hii.
Tînăra privi agitată spre liziera pădurii de la capătul
îndepărtat al cîmpului, şi, iată
— Andre w! ţipă, înce rcînd din reflex s ă se ridic e
înainte să-şi amintească de glezna rănită.
— Au! stri gă, aşe zîndu-se
brusc la loc.
George nici nu se uită la ea, prea ocupat să fluture
viguros din mîini. Nu se putea ca Andrew să nu-i audă, aşa
cum strigau ca doi nebuni, însă, dacă începu să meargă mai
repede, Billie nu-şi dădu seama. Probabil că ar fi trebuit să
se bucure că nu rîdea în hohote văzîndu-i într-un astfel de bucluc. N-avea să-i lase
se bucure că nu rîdea în hohote văzîndu-i într-un astfel de
bucluc. N-avea să-i lase pe nici unul dintre ei să uite ce
păţiseră.
— Salutare! strigă Andrew cînd ajunse mai apr
oape.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 35 Billie se uită la George. Nu-i vedea decît profilul, dar
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
35
Billie se uită la George. Nu-i vedea decît profilul, dar
tînărul părea bucuros să-şi vadă fratele. Părea, în acelaşi
timp, straniu de supărat. De fapt, nu era straniu. Oricît avea
s-o tachineze Andrew pe ea pentru ce li se întîmplase,
fratele său va suferi de o sută de ori mai multe.
Andrew se apropie, păşind ţanţoş în ciuda braţului
rupt.
— Dintr e toate surprizele d elici oase,
declară
e l
zîmbind cu gura pînă la urechi, dacă m-aş fi gîndit şi m-aş fi
răzgîndit
Se opri ca să ridice un deget elegant, semnul universal
pentru pauză, îşi dădu seama Billie, apoi făcu un semn din
cap, ca şi cum ar fi reintrat în discuţie, şi continuă:
— Şi m-aş mai fi gîndit puţin
— Pentru numele lu i Dumneze u! se răsti George.
— Dacă aş fi stat să mă gînd esc ani întregi, tot nu mi-
ar fi trecut prin cap, hohoti Andrew.
— Dă-ne jos de pe acoperiş! strigă fratele s ău.
Billie era de acord cu tonul său imperativ.
Am c ons iderat
întotd eau na
voi
do i
faceţi o
pereche splendidă, rosti acesta amuzat.
— Andre w! se răsti Billie.
El o recompensă zîmbind cu buzele strînse.
— Since r, nu era nevoie să faceţi atîta efort pentru o
clipă de intimitate. Noi, ceilalţi, am fi fost mai mult decît
bucuroşi să ne dăm la o parte din calea voastră.
— Term ină, porunci Bi llie.
Andrew ridică privirea, rîzînd şi încercînd să se prefacă
supărat. — Chiar vrei s ă vorbe şti aşa cu mine, căpriţo? cel cu picioarele
supărat.
— Chiar vrei s ă vorbe şti aşa cu mine, căpriţo?
cel cu picioarele pe pămînt.
Eu sînt
36 J ULIA QUINN — Te rog, Andrew, sp use ea, înce rcînd să fie
36 J ULIA QUINN
— Te rog, Andrew, sp use ea, înce rcînd să fie civilizată
şi rezonabilă. Am aprecia foarte mult dacă ne-ai ajuta.
Ei bine, dacă
rogi atît de frum os
m
urm ură
Andrew.
— îl om or, rosti Bi llie ca pentru sine.
— îi rup şi mîna cealaltă, bo mbăni George.
Billie îşi stăpîni un hohot de rîs. Andrew n-avea cum
încruntîndu-se, să-i fi auzit, dar ea cu se braţul uită sănătos în jos oricum, în şold. şi atunci îl văzu
— Acum ce mai e? întrebă George.
Andrew se uită la scară, strîmbîndu-se într-un fel
curios.
— Nu sînt sigur dacă vreunu
l dintre voi s- a gînd it la
asta, dar nu e uşor să ridici ceva
atît de greu cu o singură
mînă.
— Scoa te-ţi
bandajul,
spuse
George,
însă
ult imul
cuvînt nu se auzi din cauza lui Billie.
— Să nu cumva să scoţi ban dajul! s trigă ea.
— Chiar v rei să rămîi p e acope riş? şui eră George.
— Şi atunci să îşi rupă el mîna din n ou? răsp unse ea.
Poate că glumiseră ei mai devreme, dar nici chiar aşa.
Omul era soldat în marină. Avea nevoie ca braţul să se
vindece bine.
— Te-a i mărita cu mine doar c a să-i salvezi lui braţ ul?
N-o să mă mărit cu tine, se răsti ea. Andrew ştie
unde sîntem şi poate să cheme pe altcineva în ajutor, dacă
e nevoie. — Pînă se întoa rce el cu cineva capabil, noi vom fi s
e nevoie.
— Pînă se întoa rce el cu cineva capabil, noi vom fi s tat
aici cîteva ore bune.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 37 — Şi presup un că ai o opinie atît de
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
37
— Şi presup un că ai o opinie atît de bună desp re tine
însuţi ca bărbat în cîtîţi imaginezi că lumea va crede că m-
ai compromis pe acoperiş?
— Crede -mă, şuieră George, că orice bărbat cu minte
şi-ar da seama că tu nu poţi fi compromisă vreodată.
Billie se încruntă puţin, nedumerită. îi complimenta
cumva morala fără cusur? Imediat, însă
"Aha!"
— Eşti insuportabil,
rosti supărată foc .
Nu prea avea ce altceva să spună, fiindcă
"Nu ştii tu cîţi
m-ar compromite pe mine" nu era o replică prea demnă sau
prea isteaţă. Sau prea adevărată.
— Andrew , strigă George
pe tonul acela d e "eu sînt
fratele mai mare", îţi dau o sută de lire dacă scoţi bandajul
şi pui scara la locul ei.
"O sută de lire?"
Billie se întoarse uluită spre el.
— Ai înnebun it?
— Nu ştiu, spuse Andrew . S-ar putea să merite s ă pierd
o sută de lire doar ca să văd cum vă omorîţi unul pe celălalt.
— Nu fi măgar! sp use Geo rge uitîndu -se urît la el.
— Nici m ăcar n-a i moşteni tu
titlul, îi atrase atenţia
Billie, nu că Andrew şi-ar fi dorit vreodată să fie duce de
Manston în locul tatălui său.
Era prea îndrăgostit de viaţa lui lipsită de griji ca să-şi
asume o astfel de responsabilitate.
Da, mai
e
şi
Edw ard, spuse el
oftînd ex agera t şi
referindu-se la mijlociul familiei Rokesby, care era cu doi
ani mai mare decît el. Chiar că a picat ca musca-n lapte. Ar fi foarte
ani mai mare decît el. Chiar că a picat ca musca-n lapte. Ar
fi foarte ciudat dacă aţi muri amîndoi în circumstanţe
stranii.
38 J ULIA QUINN Urmă un moment de tăcere stînjenită, dîndu-şi seama că Andrew deschisese
38 J ULIA QUINN
Urmă un moment de tăcere stînjenită, dîndu-şi seama
că Andrew deschisese un subiect prea greu pentru o
conversaţie vesela ca a lor. Edward Rokesby alesese calea
cea mai respectabilă pentru fii mijlocii şi devenise căpitan
în Regimentul al cincizeci şi patrulea al maiestăţii sale.
Fusese trimis în coloniile americane cu mai bine de un an
înainte
şi
luptase
curajos în
bătălia
de
la Quaker
Hill.
Rămăsese după aceea cîteva luni în Rhode Island, înainte
să fie transferat la centrul de comandă englezesc din New
York Town. Veştile despre sănătatea sa ajungeau la ei mult
mai rar decît le-ar fi fost pe plac.
-— Dacă moare Edward, spuse George crispat, nu cred
că împrejurările vor fi vreodată considerate stranii.
— Ei, hai, răspu nse And rew dîndu-şi ochii pest e cap,
nu mai fi atît de serios tot timpul.
— Fratele t ău
îşi
risc ă
viaţa p entru
rege şi pentru
patrie, continuă George, pe un ton mai tensionat decît
folosea el de obicei, observă Billie.
— Şi eu îmi risc viaţa, răspunse An drew cu un zîmbet
rece.
Ridică braţul rănit spre acoperiş, iar membrul trosni
din umăr.
— Sau cel puţin cîte un
os sau două.
Billie înghiţi în sec şi se uită temătoare la George,
încercînd să-şi dea seama de reacţia lui. Aşa cum se întîmpla
adesea cu mezinii, Andrew nu mersese la universitate, ci
direct în marina militară, ca marinar. Fusese avansat la
gradul de locotenent cu un an înainte. Nu era la fel de expus ca Edward,
gradul de locotenent cu un an înainte. Nu era la fel de expus
ca Edward, dar îşi purta cu mîndrie uniforma.
George, pe de altă parte, nu avea voie să se înroleze.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 39 Ca moştenitor al titlului ducal, fusese declarat prea important ca
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
39
Ca
moştenitor
al
titlului
ducal,
fusese
declarat
prea
important ca să se arunce în faţa muschetelor americane.
Billie se întrebă dacă nu cumva îl deranja că fraţii săi îşi
serveau patria, iar el nu. Oare îşi dorea să lupte?
După aceea se întrebă de ce nu-i trecuse niciodată prin
cap întrebarea cu pricina. Da, nu se gîndea prea des la
George Rokesby dacă nu-l avea în faţa ochilor, dar vieţile
familiilor lor erau legate. I se părea ciudat să nu ştie asta
despre el.
îşi mută încet privirea de la un frate
la celălalt. Nu
vorbeau de ceva vreme. Andrew încă se uita în sus cu o
privire oarecum provocatoare în ochii săi albaştri, reci, iar
George îi răspundea cu
ei bine, nu tocmai cu furie. Sau nu
mai era furie. însă nu era nici regret sau mîndrie. Billie nu-
şi dădu seama ce era.
Conversaţia avea mai multă adîncime decît lăsau ei să
se vadă.
— Ei bine, eu mi-am risc at viaţa şi oasele pentru o
felină nerecunoscătoare, declară, dorindu-şi să revină la
subiecte mai puţin controversate, anume salvarea ei de pe
acoperiş.
— Asta s-a întîmplat? m urmură Andrew
aplecîndu- se
deasupra scării. Credeam că nu-ţi plac pisicile.
George se întoarse către ea cu o expresie mai mult
decît exasperată.
— Nici măca r nu-ţi plac pisi cile?
— Tutu ror le plac pisicile, spuse ea repede.
George o privi bănuitor, iar Billie îşi dădu seama că zîmbetul ei fals nu păcălea
George o privi bănuitor, iar Billie îşi dădu seama că
zîmbetul ei fals nu păcălea pe nimeni'. Din fericire, Andrew
alese exact acel moment ca să ocărască, făcîndu-i pe
40 J ULIA QUINN amîndoi să se uite la el în timp ce se chinuia
40 J ULIA QUINN
amîndoi să se uite la el în timp ce se chinuia cu scara.
Te simţi bine? stri gă Billie.
M-am înţe pat într-o
a şchie,
se
răs ti
el, băgîn d
degetul mic în gură. Fir-ara naibii!
— Nu te omoară, se răs ti George.
Andrew îl fixă pe fratele său cu o privire lividă, iar
acesta dădu ochii peste cap.
— Pentru Dumnezeu .
— Nu-I provoca, şuieră Bi llie.
George scoase un sunet ciudat, ca un mîrîit, dar tăcu
şi îşi încrucişă braţele la piept, uitîndu-se supărat la fratele
său mai mic. Billie se apropie puţin de marginea acope
rişului, ca să-l vadă mai bine pe Andrew, care tocmai pusese
talpa pe marginea scării şi se apleca să ridice o rangă. Gemu
şi trase scara la verticală. Manevra păru foarte complicată,
dar un
om cu un singur braţ bun
nu poate să
facă prea
multe.
Cel puţin braţul sănătos îi era puternic şi, cu un mare
efort şi destule cuvinte necuviincioase, Andrew reuşi să
sprijine scara de marginea clădirii.
— Mulţume sc, spuse George încet, cu
toate că , din
tonul său, Billie nu era sigură dacă-i mulţumise fratelui său
sau bunului Dumnezeu.
Cu Andrew, care ţinea scara, şi fără pisici printre
picioare, coborîrea se dovedi a fi mult mai simplă decît la
prima încercare, însă duru. Billie abia dacă mai putea să
respire din cauza durerii de gleznă, dar nu avea de ales. Nu
putea să ţopăie într-un picior pe treptele scării, aşa că la
fiecare pas îşi sprijinea o parte din greutate pe glezna
rănită. Gnd ajunse la a treia treaptă de jos, plîngea tăcut. Mîini puternice o prinseră
rănită. Gnd ajunse la a treia treaptă de jos, plîngea tăcut.
Mîini puternice o prinseră de mijloc.
— Te ţin eu, spuse George încet,
cadă.
iar ea îşi dădu voie să
CCaappiittoolluull 44 George intuise că Billie avea dureri mai mari decît dorea să recunoască, dar
CCaappiittoolluull 44
George intuise că Billie avea dureri mai mari decît
dorea să recunoască, dar nu-şi dăduse seama cît de mari
decît odată ajunşi la baza scării. Se gîndise s-o ducă în spate,
dar i se păruse mai sigur s-o lase să coboare în urma lui.
Coborîse primele trei trepte cînd ea puse piciorul sănătos
pe scară, apoi, încet, pe cel beteag. O clipă rămase
nemişcată, încercînd probabil să decidă cum era mai bine
să procedeze în continuare.
Eu l-aş pune pri mul pe cel sănăto s, spuse Geo rge
încet,
şi
m-aş
ţine
bine
de
margine,
ca
să-mi
susţină
greutatea.
Ea dădu crispat din cap şi îi urmă instrucţiunile, iar
răsuflarea îi scăpă dintre buze cu un şuierat agonizant cînd
piciorul bun atinse scara şi putu să-l ridice pe celălalt. îşi
ţinuse respiraţia, iar George înţelegea de ce.
Aşteptă ca ea să-şi revină, conştient că trebuia să
rămînă la numai cîteva trepte distanţă. Dacă Billie cădea, şi
s-ar fi putut să cadă, fiindcă avea glezna slăbită, el trebuia
să fie suficient de aproape ca s-o oprească să se prăbu
şească la pămînt. — Poate da că înce rc invers ca să controleze durerea. spuse
şească la pămînt.
— Poate da că înce rc invers
ca să controleze durerea.
spuse ea respi rînd adînc
42 J ULIA QUINN — Eu n-aş face asta, răsp unse George, folo sind *
42 J ULIA QUINN
Eu
n-aş
face
asta,
răsp unse
George,
folo sind
*
intenţionat un ton egal, blînd.
Billie nu acceptase niciodată prea uşor să i se spună ce
să facă, iar el înţelegea mai bine decît oricine asta.
— Nu e bine ca piciorul pe care te sprijini să fie cel slab,
spuse. Ar putea să ţi se clatine şi
— Sigur, sp use ea pe un ton crispat.
Nu era furioasă, doar crispată. George cunoştea tonul
acela. Era al cuiva care acceptase că altul avea dreptate şi
nu voia d e l o c să discute mai departe. Era un ton pe care-l
folosea el însuşi adesea. în fine, pe cît de des accepta
dreptatea altora.
— O să reuşe şti, spuse. Ştiu că
te doare.
— Chiar m ă doare, admise ea .
George zîmbi puţin. Nu ştia sigur de ce, însă se bucură
că ea nu-i vedea chipul.
— Nu te las eu să cazi.
— E totul în regulă acolo? strigă Andrew.
— Spune-i să tacă, rost i Billie apăsat.
George rîse.
Domnişoara
Bridgerton cere s ă taci nai bii! strigă
spre pămînt.
Andrew rîse tare.
— Deci totul e bine.
— N-aş spune chiar aşa, se ră
sti Bill ie, tresărind
şi
gemînd la încă un pas.
Ai ajuns aproape la jumătatea drumului, o încurajă George. — Minţi, dar apreciez că mă
Ai ajuns aproape la jumătatea drumului, o încurajă
George.
— Minţi, dar apreciez că mă
susţii.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 43 El zîmbi, iar de această dată ştiu de ce. Poate
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
43
El zîmbi, iar de această dată ştiu de ce. Poate că Billie
era
o
nesuferită
de
cele
mai
multe
ori,
dar
avusese
întotdeauna un bun simţ al umorului.
— Eşti la jum ătate a drum ului pînă la jumătate, atunci.
— Ce optimist e şti! bom băni ea.
Coborî încă o treaptă fără nici un incident, iar George
îşi dădu seama că discuţia dintre ei îi distrăgea atenţia de
la durere. — Te descu rci bine , Billie.
— Mi-ai mai spus.
— Merită repe tat.
— Eu cred, spuse ea, apoi tăcu, şuierînd
de durere şi
mai coborî o treaptă.
— Eu cred, repetă
mai atent, de parcă ar fi vrut cu tot
dinadinsul să rostească propoziţia cît mai clar cu putinţă, că
în momentul ăsta eşti mai amabil cu mine decît ai fost
oricînd altcîndva.
— Pot să spun şi eu acelaş i lucru despre tine, com entă
el.
Billie ajunsese la jumătatea scării.
— Touche.
— Nimic nu e mai plăcut pe lumea asta dec ît să ai un
adversar pe măsură, spuse el, gîndindu-se la toate dăţile în
care-şi încrucişaseră săbiile verbal.
Nu era uşor să fii mai bun decît Billie într-o conversaţie,
motiv pentru care i se părea atît de minunat cînd reuşea s-
o înfrîngă. Nu sînt sigură că e valab il şi — au! George aşteptă, ea
o înfrîngă.
Nu sînt sigură că e valab il şi
au!
George aşteptă, ea strînse din dinţi, apoi continuă:
44 J ULIA QUINN Că e valabil şi pe cîmpul de luptă, reuşi ea după
44 J ULIA QUINN
Că e valabil şi pe cîmpul de luptă, reuşi ea după ce
trase furioasă aer în piept. Doamne, ce doare! spuse ca
pentru sine.
— Ştiu, o încuraja el.
— Ba nu ştii.
George zîmbi iar.
— Nu, nu ştiu.
Billie dădu scurt din
cap
şi
mai
făcu
un pas. După
aceea, fiindcă ea era fundamental incapabilă să lase o
discuţie neterminată, spuse:
Pe cîmpul de luptă, cred că un adversar pe măsură
m-ar inspira.
— Te-ar inspira? m urmură
el , dornic
s- o
facă
vorbească.
— Dar nu plăcut.
— Una deri vă din cealaltă, sp use G eorge,
nu că ar fi
avut el însuşi vreo astfel de experienţă.
Singurele sale lupte avuseseră loc în saloanele de
scrimă şi în ringurile de box, unde cel mai mare risc era să i
se mai ştirbească din mîndrie. Mai coborî o treaptă, ca să-i
facă lui Billie loc să se mişte, apoi aruncă o privire peste
umăr, spre Andrew, care fluiera în timp ce aştepta.
— Pot să vă ajut cu ceva? între bă acesta văzîndu-l.
George clătină din cap, apoi ridică privirea spre Billie.
Eşti aproape jos, îi spuse.
Te rog să nu mă minţi de dat a asta.
Nu te mint.
îi spusese adevărul. Sări jos de pe a treia treaptă şi o aşteptă să se
îi spusese adevărul. Sări jos de pe a treia treaptă şi o
aşteptă să se apropie destul cît s-o ajute. O clipă mai tîrziu,
Billie era lîngă el, iar George o cuprinse în braţe.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 45 — Te ţin eu, m urmură, simţind -o cum cădea
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
45
— Te ţin eu, m urmură, simţind
-o cum cădea
puţin,
dînd voie altcuiva să preia controlul, probabil pentru prima
dată în viaţa ei.
— Bine lucra t, spus e Andre w vesel, apropiindu-se. Te
simţi bine, căpriţă?
Billie dădu aprobator din cap, dar nu părea deloc bine.
Avea dinţii încleştaţi şi, din felul în care înghiţea în sec, era
clar că se străduia să nu plîngă.
— Proast ă mică, murmură George, dîndu-şi
seama că
ea nu se simţea bine fiindcă nu răspunsese nimic.
De fapt, chiar îşi ceru scuze, ceea
ce îi
era
atît de
necaracteristicîncît aproape că te speria.
— E timpul s ă mergem acasă, spuse Geor
ge.
— Hai să vede m piciorul ăsta, rost
i
şi And rew , încă
prea vesel pentru situaţia în care se aflau.
îi dădu la o parte ciorapul şi fluieră scurt, apoi spuse
cu admiraţie:
— Billie, ce ţi-ai făcut? Arată foa rte rău.
— Taci din gură, spuse George.
Andrew nu făcu decît să ridice din umeri.
— Nu pare rupt
— Nu este, îl între rupse Billie.
— Chiar
şi
aşa,
n-o
poţi
mergi
cel
puţin
o
săptămînă.
— Poate nu chiar atît de mult, spuse George, cu toate
că era cam de aceeaşi părere cu fratele său.
Nu spuneau nimic ce Billie să nu ştie deja.
— Mergem? întrebă. Billie închise ochii şi dădu aprobator din cap. — Ar trebui să
— Mergem? întrebă.
Billie închise ochii şi dădu aprobator din cap.
— Ar trebui să ducem scara la loc, rost i întretăiat.
46 J ULIA QUINN George o strînse mai tare şi se îndreptă spre est, unde
46 J ULIA QUINN
George o strînse mai tare şi se îndreptă spre est, unde
era Aubrey Hall, casa lui Billie, a părinţilor şi a fraţilor ei.
— O luăm mîin e.
Ea dădu din cap.
— Mulţumesc .
— Pentru ce ?
— Pentru tot.
— Sînt destul de multe, răsp
unse el s ec. Sigur vrei s ă
ai aşa o datorie la mine?
Ea ridică privirea obosită, dar înţeleaptă.
— Eşti prea gentlem an ca să-mi ceri vreo dată să-mi
plătesc datoria.
George chicoti auzind-o. Avea dreptate, probabil, cu
toate că nu o tratase niciodată pe Billie Bridgerton ca pe
toate celelalte domnişoare şi doamne pe care le cunoştea.
Nimeni n-o trata la fel ca pe altele.
1— Mai poţi să vii la cină în seara asta? întrebă Andrew
de cealaltă parte a lui George.
Billie se întoarse spre el.
— Poftim?
— Doar nu ai uitat? între bă acesta ducînd
piept, cu un gest dramatic.
o mîna la
— Familia Rokesby îi ureaz ă bun-ve nit fiului risi pitor
— Tu nu eşti fiul risipit or, spuse Ge orge.
Doamne.
— Un fiu risipit or, se corectă A ndre w vesel. Am fost
plecat luni, ani.
— Nu chiar ani, spuse George. — Nu ani, aprobă Andrew. Dar aşa au părut,
— Nu chiar ani, spuse George.
— Nu ani, aprobă Andrew.
Dar aşa au părut, nu?
Se aplecă spre Billie, destul cît s-o împungă puţin.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 47 — Ţi-a fost dor de mine, aş a e, căpriţă?
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
47
— Ţi-a fost dor
de mine,
aş a
e,
căpriţă?
Hai, re
cunoaşte.
— Dă-i pace, ros ti George supărat.
— Nu o deranj ez.
— Dă-mi mie p ace atunci.
— Asta e cu totul altceva, rîse
Andre w.'
George începu să se strîmbe, dar după aceea întoarse
capul brusc spre fratele său:
— Cum i-a i spus?
— Mă aseam ănă adesea cu o
capră, spuse
Billie pe
tonul cuiva care a renunţat să se mai supere.
George se uită la ea, apoi la Andrew, apoi clătină pur
şi simplu din cap. Nu le înţelesese niciodată simţul
umorului. Poate pentru că nu fusese niciodată inclus în
glumele lor, şi de asta. Cînd erau mici, se simţise mereu
separat de restul copiilor Rokesby şi Bridgerton. Mai ales
din cauza vîrste i - era cu cinci ani mai mare dec ît Edward,
care era următorul, dar şi a poziţiei sale. Era cel mai mare,
moştenitorul. Nu putea să se joace toată ziua pe cîmp, să
se urce în copaci şi să-şi rupă oasele.
Edward, Mary şi Andrew Rokesby se născuseră la mică
distanţă unul după celălalt şi îi despărţea numai cîte un an.
Ei, împreună cu Billie, care era aproape de aceeaşi vîrstă cu
Mary, formaseră un grup strîns şi făceau totul împreună.
Casele Rokesby şi Bridgerton erau la numai trei kilometri
distanţă una de cealaltă, iar copiii erau adesea undeva la
mijloc, lîngă pîrîul care separa domeniile sau în căsuţa din copac pe care o construise
mijloc, lîngă pîrîul care separa domeniile sau în căsuţa din
copac pe care o construise lordul Bridgerton la insistenţele
lui Billie, în stejarul bătrîn de lîngă iaz.
48 JU LIA QUINN De cele mai multe ori, George nu ştia sigur ce prostii
48 JU LIA QUINN
De cele mai multe ori, George nu ştia sigur ce prostii
făceau,
dar
fraţii
săi
veneau
adesea
acasă
murdari,
înfometaţi şi foarte binedispuşi.
Nu fusese niciodată gelos. Erau mai enervanţi decît
orice pe lumea
asta şi nu voia, odată
ajuns acasă de la
şcoală, să aibă de-a face cu o şleahtă de copilandri sălbatici,
a căror vîrstă nu ajungea să aibă, în medie, două cifre.
Din cînd în cînd simţise o oarecare nostalgie, însă. Cum
ar fi fost să aibă şi el nişte prieteni atît de apropiaţi? Nu
avusese un prieten adevărat, de vîrsta lui, decît după ce
plecase la Eton, la doisprezece ani. Pur şi simplu nu avusese
cu cine să se împrietenească.
Dar acum nu mai conta, fiindcă toţi crescuseră. Edward
era în armată, Andrew, în marină, iar Mary se măritase cu
bunul prieten al lui George, Felix Maynard. Trecuse şi Billie
de vîrsta majoratului, dar era tot ea însăşi, încă alergînd de
colo-colo pe moşia tatălui ei, călare pe armăsarul ei prea
sprinten, de parcă ar fi avut oasele din oţel, zîmbind larg
spre sătenii care o adorau.
Cît
despre
George
el
era
încă
el
însuşi.
încă
moştenitorul titlului, încă pregătindu-se să preia
responsabilitatea, deşi tatăl său nu renunţa la ea, încă stînd
degeaba în timp ce fraţii săi ridicaseră armele şi luptau
pentru Imperiu.
Se uită spre braţele, care în acel moment o ţineau pe
Billie. Era, probabil, cel mai folositor lucru pe care-l făcuseră
de ani buni.
Ar trebui să te ducem la Crake, îi spuse Andrew tinerei. E mai aproape, şi
Ar trebui să te ducem la Crake, îi spuse Andrew
tinerei. E mai aproape, şi aşa o să poţi să rămîi la cină.
— E rănită, îi aminti George.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 49 — Cînd a oprit-o as ta vreodată pe ea? —
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
49
— Cînd a oprit-o as ta vreodată
pe ea?
— Nu e îmbră cată cum trebuie, spuse fratele său
.
Vorbea ca un nesuferit şi îşi dădea şi el seama de asta,
însă era foarte iritat şi nu putea să se răzbune pe Billie, care
era rănită.
—- Sigur găsim ceva în garderoba fui Mary, spuse
Andrew fără să dea mare importanţă subiectului. Nu a luat
totul cu ea după ce s-a măritat, nu?
— Nu, spuse Billie, cu voce a înfun dată la pieptul lui '
George.
Ce ciudat că puteai să
simţi
sunetul călătorind prin
corpul cuiva.
— A lăsat multe rochii acasă.
— S-a rezolvat , atunci, spuse Andr ew. Vii la cină, rămîi
peste noapte şi totul o să fie bine.
George îl privi peste umăr.
— Rămîn la cină, acceptă Billie, mişcînd capul în aşa fel
încît vocea să i se mişte prin aer, nu prin trupul lui George,
dar după aceea mă duc acasă, la familia mea. Prefer să
dorm la mine în pat dacă nu te deranjează.
George se împiedică.
— Eşti întreg? î ntrebă Andrew.
— N-am păţ it nimic, bombă ni George.
După aceea, fără să-şi dea seama de ce, simţi nevoia
să adauge:
— Mi s-au înm uiat puţi n picioarel e.
Andrew îi aruncă o privire stranie.
— E unul dintre acel e momente, nu? — Mai taci! Ceea ce îl făcu
— E unul dintre acel e momente,
nu?
— Mai taci!
Ceea ce îl făcu pe Andrew să rîdă.
50 J ULIA QUINN — Păţesc şi eu aşa, spuse Billie zîmbindu-i. Se întîmp lă
50 J ULIA QUINN
— Păţesc şi eu aşa, spuse Billie zîmbindu-i. Se întîmp lă
cînd eşti obosit şi nici nu-ţi dai seama, dar picioarele te iau
prin surprindere.
— Exact.
Zîmbi din nou, un zîmbet cald, iar lui îi trecu prin minte
- şi nu pentru prima oară,
constată su rprins - că Billie era
frumuşică.
Avea nişte ochi minunaţi, o nuanţă adîncă de căprui,
mereu caldă şi binevoitoare, indiferent cîtă furie ar fi
ascuns. Iar pielea îi era remarcabil de albă pentru cineva
care stătea atît de mult la soare, deşi avea cîţiva pistrui pe
nas şi pe obraji. George nu mai ştia dacă-i avusese de mică.
Nu le dădea prea mare atenţie pistruilor lui Billie Bridgerton
pe atunci.
Nu-i dădea mare atenţie ei cu totul, sau cel puţin
încercase să nu îi dea. Ea era, şi fusese întotdeauna, destul
de greu de evitat.
— La ce te uiţi? întreb ă Billie.
— La pistruii tăi.
Nu văzu nici un motiv să o mintă.
— De ce?
El ridică din umeri.
— Fiindcă îi ai.
Ea ţuguie buzele, iar George crezu că se terminase
discuţia, însă fata spuse pe neaşteptate:
— Nu am atît de mulţi.
El ridică din sprîncene. — Am şaizeci ş i doi. George aproape că se opri
El ridică din sprîncene.
Am şaizeci ş i doi.
George aproape că se opri din mers.
— l-ai numărat ?
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 51 — N-aveam ce s ă fac altceva. Era o vreme
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
51
— N-aveam ce s ă fac altceva. Era o vreme înfioră toare
şi nu puteam să ies.
George ştia că nu era cazul s-o întrebe despre brodat,
acuarelă sau altă duzină de îndeletniciri cu care-şi ocupau
vremea prin casă doamnele pe care le cunoştea el.
— Probabil că s-au mai înmulţit acum, recunoscu Billie.
A fost o primăvară foarte însorită.
Despr e ce vorbi m? întrebă Andrew.
O
luase puţin înaintea lor, dar acum îl ajunseseră din
urmă.
Despre pistrui i mei, spuse Billie.
El
clipi nedumerit.
Doam ne, ce plicticoşi sînt eţi!
Sau plicti siţi, contră ea.
Sau amîn două .
Comp ania e de vină.
întotde aun a am co nsiderat că
George e pli cticos,
spuse Andrew.
Fratele său dădu ochii peste cap.
— Mă refeream la tine, spuse Bill ie.
Andrew nu făcu decît să zîmbească larg.
— Cum îţi mai e piciorul?
— Mă doare, răspunse
ea sec.
— Mai tare? Mai puţin?
Billie se gîndi o clipă, apoi răspunse:
La fel.
Ba
nu, cred că
e
mai bine, fiind că
nu las
greutate pe el.
Se uită iar la George. — Mulţum esc, spuse. D in nou. — Cu plăcere,
Se uită iar la George.
— Mulţum esc, spuse. D in nou.
— Cu plăcere, răsp unse el scurt.
52 J ULIA QUINN Nu avea ce să caute în discuţia dintre ei doi, aşa
52 J ULIA QUINN
Nu avea ce să caute în discuţia dintre ei doi, aşa cum
nu avusese niciodată. Cărarea se bifurca, iar George făcu
dreapta, spre Crake. Chiar era mai aproape şi, cu braţul lui
Andrew, el era nevoit s-o ducă pe Billie tot drumul.
— Sînt pr ea grea?
întrebă
aceasta
pe
un ton
cam
somnoros.
— N-ar conta dacă ai fi.
— Doamne, Geor ge! Normal că-ţi lipsesc domnişoarele
din preajmă, gemu Andrew. Era, evident, o invitaţie ca tu să
spui "sigur că nu. Eşti o petală delicată de feminitate".
Ba nu, spuse Billie.
Ba da, răspunse Andre w ferm. Doar că nu-ţi dai tu
seama.
— Nu-mi li psesc domn işoarele, spuse Geor ge.
Sincer acum.
— Sigur c ă nu, spuse Andre w sarcastic.
Doar o
ai pe
Billie în braţe.
— Cred că tocma i m-ai insult at, spuse ea.
— Ba deloc, d raga mea. Spuneam
doar adevărul.
Ea se strîmbă, încruntîndu-şi sprîncenele ei castanii.
Cînd te întorci la mar e?
Andrew o privi de sus.
— O să-ţi fie dor de mine .
— Ba nu cred.
Dar ştiau cu toţii că minţea.
— O să-l ai pe George alături , oricum, spuse And rew dînd la o
— O să-l ai pe George alături , oricum, spuse And
rew
dînd la o parte o creangă mai joasă. Voi doi sînteţi o pereche
pe cinste.
— Taci! spuse Billie.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 53 Ceea ce era mult mai blînd decît ce ieşise din
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
53
Ceea ce era mult mai blînd decît ce ieşise din gura lui
George. Andrew chicoti şi toţi trei continuară să meargă
spre Crake House, într-o tăcere amicală.
— Nu eşti prea grea, spuse G eorge deodată.
Billie căscă, mişcîndu-se puţin în braţele lui şi ridicînd
privirea.
— Ce-ai spu s?
— Că nu eşti prea grea.
Ridică din umeri. I se păruse important să spună asta.
Ce
bine,
răspunse
ea
cl ipind,
ned umerită
ş i
bucuroasă. Mulţumesc.
înaintea
lor,
Andrew
rîse,
cu
toate
George
nu
înţelese de ce.
— Da, spuse Billie.
— Poftim?
— Da, spuse ea din nou, răspun zînd la între barea pe
care el nu-şi amintea să o fi rostit. Rîde de noi.
Mi s-a părut mi e.
E un idiot, spuse ea, oftînd
cu capul sp rijinit
la
pieptul lui George.
Oftase cu afecţiune. Niciodată nu spusese cineva acele
cuvinte atît de pline de iubire şi drag.
— Mă bucur că e acasă, spuse încet George.
Aşa era. Ani întregi îl enervase comportamentul fraţilor
săi, mai ales al lui Andrew, dar acum, că erau mari şi fiecare
avea viaţa lui, mai departe de Kent şi Londra, îi era dor de
ei.
Aproape la fel de mult pe cîtîi invidia.
— E plăcut, a şa e? spuse Billie zîmbind cu nostalgie. Nu că i-aş spune
— E plăcut, a şa e? spuse Billie zîmbind cu nostalgie.
Nu că i-aş spune asta vreodată, continuă.
— Nu, sigur că nu.
54 J ULIA QUINN Billie chicoti, apoi căscă. — îmi pare rău, spuse încet. Nu
54 J ULIA QUINN
Billie chicoti, apoi căscă.
îmi pare rău, spuse încet.
Nu
putea
să-şi
ducă
mîna
la
gură
cînd
amîndouă
braţele îi erau pe după gîtul lui.
— Te deranjează
dacă închid ochii?
Ceva straniu şi nefamiliar i se trezi lui George în piept.
Ceva aproape protector.
— Sigur că n u, spuse.
Ea zîmbi, fericită, adormită, apoi continuă:
— N-am niciodată probleme c u somnul.
— Niciodată?
Ea clătină din cap, iar părul care îi alunecase demult
din agrafe îi gîdilă lui George bărbia.
— Pot să dorm oriunde,
răspunse
Billie căscînd.
Moţăi tot restul drumului spre casă, iar pe George nu-l
deranja deloc.
CCaappiittoolluull 55 Billie se născuse cu numai şaptesprezece zile după Mary Rokesby, iar părinţii lor
CCaappiittoolluull 55
Billie se născuse cu numai şaptesprezece zile după
Mary Rokesby, iar părinţii lor spuneau că fetele fuseseră
prietene din momentul în care le aşezaseră în acelaşi
leagăn, în ziua în care lady Bridgerton mersese în vizită la
lady Manston, în obişnuita lor vizită de joia dimineaţa.
Billie nu
era sigură de ce alesese mama ei să ia
cu
ea
un bebeluş de două luni, cînd la Aubrey Hall exista o doică
foarte competentă, dar bănuia că avea legătură cu faptul că
ea începuse să se rostogolească de pe o parte pe cealaltă
de la improbabila vîrstă de şase săptămîni.
Cele două doamne erau prietene devotate, iar Billie era
destul de sigură că oricare dintre ele şi-ar fi dat viaţa pentru
cealaltă (sau pentru copiii celeilalte), dar merita spus că
între ele existase mereu şi ceva competiţie.
Billie mai bănuia şi că talentul ei în arta rostogolitului
avea mai puţin de-a face cu geniul şi mai mult cu degetul
mamei sale, care o împinsese de la umăr, dar, aşa cum bine
spunea lady Bridgerton, nimeni nu fusese martor la aşa
ceva.
Ceea ce văzuseră, însă, atît mamele lor cît şi o ser vitoare, era că, odată
Ceea ce văzuseră, însă, atît mamele lor cît şi o ser
vitoare, era că, odată aşezată în leagănul mare al lui Mary,
Billie întinsese mîinile şi o apucase de mînuţă pe cealaltă
56 J ULIA QUINN fetiţă, iar cînd mamele lor încercaseră să le despartă, amîndouă Lady
56 J ULIA QUINN
fetiţă,
iar
cînd
mamele lor
încercaseră
le despartă,
amîndouă Lady Bridgerton începuseră îi să spusese urle ca că din se gură simţise de şarpe. tentată s-o lase
la Crake House peste noapte. Doar aşa se liniştiseră
amîndouă fetiţele.
Acea primă dimineaţă fusese reprezentativă. Billie şi
Mary erau, aşa cum le plăcea doicilor să spună, ca două
boabe de mazăre într-o păstaie. Două boabe foarte diferite,
dar care ţineau una la cealaltă foarte mult.
Billie era neînfricată, dar Mary era foarte atentă. Nu
timidă, ci precaută. Verifica înainte să ia vreo decizie. Şi Billie
verifica, dar numai de formă. Iar atunci cînd se aventura la
ceva, îi întrecea adesea atît pe Edward, cît şi pe Andrew,
care fuseseră mai mult sau mai puţin forţaţi să o accepte ca
prietenă după ce-şi dăduseră seama că A) Billie i-ar fi urmat
pînă la capătul lumii
B) ar fi ajuns acolo înaintea lor.
La
fel
şi
Mary,
după
ce
verifica
bine
situaţia
şi
pericolele, imediat îi urma. Aşa deveniseră un cvartet. Trei
copii scăpaţi de sub control şi o voce a raţiunii. Din cînd în
cînd o ascultau pe Mary. Chiar o ascultau. Era, probabil,
singurul motiv pentru care ajunseseră cu toţii adulţi fără
vreo problemă permanentă de sănătate.
Dar, ca orice lucru bun, şi acesta se terminase, iar la
cîţiva ani după ce Edward şi Andrew plecaseră de acasă,
Mary se îndrăgostise şi se măritase, mutîndu-se după aceea
cu soţul ei. Ea şi Billie îşi scriau regulat, dar nu era acelaşi
lucru. Cu toate astea, Billie avea s-o considere mereu pe
Mary prietena ei cea mai bună, astfel că, ajunsă la Crake House cu glezna sucită
Mary prietena ei cea mai bună, astfel că, ajunsă la Crake
House cu
glezna
sucită
şi
îmbrăcată
o căma şă
numai
în
haine
bărbăteşti
-
pantaloni
ş i
cam
prăfui tă, nu o
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 57 deranja deloc să caute prin dulapul prietenei ei ca să
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
57
deranja deloc să caute prin dulapul prietenei ei ca să
găsească o rochie potrivită pentru cina în familie.
Majoritatea rochiilor erau puţin demodate, însă asta
n-o deranja pe Billie. Adevărul fie spus, probabil că nici n-
ar fi observat, dacă nu s-ar fi scuzat camerista care o ajuta.
Rochiile erau, cu siguranţă, mai la modă decît ce avea
ea în şifonier.
Mary Problema, era mai înaltă i se părea decît ea ei, cu era cel mai puţin degrabă şase centimetri. lungimea.
Pe Billie o deranjase întotdeauna (în timp ce pe Mary o
amuzase). întotdeauna ppăărruussee că ea trebuia să fie mai
înaltă. Pe de altă parte, cum Billie nu putea să meargă,
lungimea rochiilor era o problemă mai mică decît ar fi putut
să fie.
Rochiile lui Mary erau şi puţin cam largi la piept, dar
calul de dar nu se caută la dinţi, aşa că Billie îndesă două
batiste în decolteu şi decise să-i fie recunoscătoare
prietenei ei fiindcă avea în dulap o rochie relativ simplă, de
un verde ca acela al pădurii, culoare despre care Billie
credea că-i vine bine.
Camerista îi prindea părul cu nişte ultime agrafe cînd
la uşa fostei camere a lui Mary se auzi un ciocănit.
— Geo rge, rosti Bi llie surprinsă cînd îi văzu si lueta
puternică în prag.
Era îmbrăcat elegant, într-o haină albastru închis, care
s-ar fi potrivit cu ochii lui, bănuia ea, dacă ar fi purtat-o în
timpul zilei, la lumină. Nasturii aurii străluceau la lumina lumînărilor, dîndu-i o alură şi mai
timpul zilei, la lumină. Nasturii aurii străluceau la lumina
lumînărilor, dîndu-i o alură şi mai regală.
— Milady, murmură el,
făcînd o pl ecăciune scur tă. Am
venit să te ajut să cobori în salon.
58 J ULIA QUINN — Vai de mine! s-o ajute, Billie iar nu tatăl ştia
58 J ULIA QUINN
— Vai de mine!
s-o ajute, Billie iar nu tatăl ştia sigur ei, care de ce ajunsese se mira. jos Andrew deja, era nu convinsă, avea cum
îşi mai pierduse din putere.
Dacă
preferi ,
spuse
Geo rge,
putem
chem a
un
servitor.
— Nu, nu, sigur că nu, răspuns e Billie.
Cu un servitor s-ar fi simţit de-a dreptul stînjenită. Cel
puţin pe George
îl cunoştea.
Şi o mai dusese o dată în braţe. Tînărul intră în cameră
şi îşi prinse mîinile la spate cînd ajunse alături de ea.
— Cum îţi mai e glezna?
— încă mă doare destul , recunoscu ea, dar am legat-o
cu o panglică lată şi cred că asta ajută.
El zîmbi, iar ochii îi străluciră în nuanţe azurii.
— Cu pangli că?
Spre oroarea cameristei, Billie ridică poalele rochiei
prea lungi şi scoase piciorul, arătîndu-i glezna legată cu o
panglică trandafirie, festivă.
— Foarte elegant, c omentă George.
puteam foarte bine să folosesc asta.
N-aveam
nici
un
motiv
rup
cearcea ful
cîn d
— Şi practic.
Aşa-mi place să cred, spuse Billie, încruntîndu-se
puţin cînd îi trecu prin cap că era posibil ca el să nu-i fi făcut,
totuşi, un compliment. Ei bine, sînt cearceafurile tale,
oricum, spuse scuturînd un fir invizibil de praf de pe mînecă.
Ar trebui să-mi mulţumeşti. — Sînt sigur c ă aşa e. Ea îl privi bănuitor.
Ar trebui să-mi mulţumeşti.
Sînt sigur c ă aşa e.
Ea îl privi bănuitor.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 59 — Da, spuse el, te iau peste picior. Dar nu
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
59
— Da, spuse el, te iau peste picior. Dar nu prea mult.
Billie simţi cum bărbia i se ridica un centimetru.
— Atîta vreme cît nu e prea mult.
— N-aş îndră zni să fac altfel, răspun se el, aplecînd u-
se puţin spre ea. Cel puţin nu de faţă cu tine.
Billie îi aruncă o privire cameristei. Aceasta părea
scandalizată cum se cuvine de schimbul de replici dintre ei.
— Serios vorbind,
Billie, spuse George,
dovedind că
avea, totuşi, inima bună, eşti sigură că te simţi suficient de
bine încît să cobori la cină?
Ea îşi prinse un cercel la ureche, şi acesta al lui Mary.
— Dacă tot îmi place să mănînc, aş put ea foarte
bine
să fac asta în compania unor oameni care-mi plac.
El zîmbi.
— A trecut prea multă vreme de cînd am fost cu toţii
ei bine, atîţia cîţi ne-am adunat, împreună.
Billie dădu aprobator din cap, cu un sentiment de
nostalgie. Gnd era copil, familiile Rokesby şi Bridgerton luau
cina împreună de cîteva ori pe lună. Cu nouă copii în total,
cina, prînzul sau orice sărbătoare decideau să serbeze, nu
erau decît nişte afaceri agitate şi zgomotoase.
Pe rînd, însă, băieţii plecaseră la Eton. Mai întîi George,
apoi Edward, apoi Andrew. Cei doi fraţi mai mici ai lui Billie,
Edmund şi Hugo, erau acolo chiar în acel moment,
împreună cu cel mai tînăr din familia Rokesby, Nicholas.
Mary întîlnise dragostea şi se mutase în Sussex, iar acum
singurele care mai locuiau permanent acasă erau Billie şi
sora sa mai mică, Georgiana, care, la paisprezece ani, era foarte plăcută, dar nu o
sora sa mai mică, Georgiana, care, la paisprezece ani, era
foarte plăcută, dar nu o companie potrivită pentru cineva
matur ca ea, de douăzeci şi trei de ani.
60 J ULIA QUINN Iar George, sigur, ca un burlac dorit ce era, îşi împărţea
60 J ULIA QUINN
Iar George, sigur, ca un burlac dorit ce era, îşi împărţea
timpul între Kent şi Londra.
— Dau un bănuţ , spuse Ge org e, traversî nd camera
spre locul în care Billie stătea, la oglinda măsuţei de toaletă.
Ea clătină din cap.
— Nu merită nici
atît, mă tem. Mă gîndeam la ceva
foarte banal.
— Tu, la ceva banal? Trebuie
să aflu mai mult.
Billie îi aruncă o privire agasată, apoi spuse:
— Sîntem foarte puţini
acum . Odată am f ost mulţi.
— încă sîntem, îi atrase el atenţia.
— Ştiu, dar ne întîlnim atît de rar
Mă întristeaz ă.
Nu-i venea să creadă că era atît de sinceră cu George,
însă trăise o zi stranie, plină de încercări emoţionante. Poate
că era mai puţin atentă cu ce spunea.
— O să fim iar împreună, rosti el pe un ton sigur. Sînt
convins.
Billie ridică o sprînceană.
— Te-au desemnat să mă
înveseleşti?
— Mama ta mi-a oferit trei lire.
— Poftim?
— Glumesc.
Billie îi aruncă o căutătură urîtă, dar emoţia din spatele
ei lipsea.
— Hai să mergem . Te duc eu în braţe.
Se aplecă să o ridice, dar, cînd se mişcă spre dreapta,
ea se aplecă spre stînga şi dădură cap în cap.
— Scuze, s puse Geor ge. — Nu. A fost vina mea. — Uite, o
— Scuze, s puse Geor ge.
— Nu. A fost vina mea.
— Uite, o să
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 61 Dădu s-o cuprindă cu braţele pe după mijloc şi pe
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
61
Dădu s-o cuprindă cu braţele pe după mijloc şi pe sub
genunchi, însă între ei se născu o tensiune stînjenită, lucru
straniu, fiindcă deja o dusese în braţe mai bine de un
kilometru, cu numai cîteva ore înainte.
O ridică, iar camerista, care aşteptase atentă cît
vorbiseră ei, sări la o parte cînd picioarele lui Billie
descriseră un arc de cerc prin aer.
Nu mă strî nge
atît de tare de ceafă, dacă
nu te
superi, spuse George.
— lartă-mă.
Billie îşi schimbă poziţia.
— Te ţin la fel ca şi după-a miază .
George ieşi pe coridor.
— Ba nu.
Poate că nu, se gîndi Billie. Se simţise foarte liniştită în
timpul drumului prin pădure. Mult mai liniştită decît ar fi
trebuit să fie în braţele unui bărbat care nu-i era rudă. în
acel moment, însă, era de-a dreptul incomod. Era foarte
conştientă de apropierea dintre ei, de căldura trupului său,
care parcă îi emana prin haine. Gulerul hainei era cît trebuia
de înalt, dar cînd ea îl atinse cu degetul, o şuviţă din părul
său castaniu i se înfăşură pe deget.
— S-a întîm plat ceva? î ntreb ă el cînd ajunseră la scară.
— Nu, nimic, răspun se ea repe de, apoi îşi drese glasul.
De ce ai crede asta?
— Te mişti încontinu u, de cînd te-am ridicat.
— Aha. Billie nu ştia ce altceva să spună. — Mă doare picio rul.
— Aha.
Billie nu ştia ce altceva să spună.
— Mă doare picio rul.
62 J ULIA QUINN Ba se părea că găsise ceva de spus. Păcat că era
62 J ULIA QUINN
Ba se părea că găsise ceva de spus. Păcat că era cu totul
irelevant. El se opri şi o privi îngrijorat.
— Eşti convinsă că vrei să mergi la cină?
— Sînt sigură, spuse e a pufnind. Pentru Dum
nezeu,
sînt deja
aici. Ar fi ridicol să fiu în carantină
la Mary în
cameră.
— N-ar fi carantină.
— Dar aşa mi s-ar păr ea, spuse ea încet.
El o privi cu o expresie curioasă pe chip.
— Nu-ţi place s ă fii singură, aşa e ?
— Nu cînd restul lumii petrece f ără mine, răspun se ea.
Georg e tăcu o cli pă, aple cîndu-şi capul destul cît s ă dea
de înţeles că găsea stranii cuvintele ei.
— Dar în restul timpului?
— Poftim?
— Cînd ceilalţi nu sîn t împreună, fără tine, sp use pe un
ton uşor condescendent. Te deranjează să fii singură?
Ea simţi cum sprîncenele i se încruntau. Se uită la el.
Ce-I făcea să fie atît de curios?
— Nu e o întreb are grea, spuse Ge orge pe un ton abia
şoptit, uşor provocator.
— Nu, sigu r că nu mă deran jează să fiu singură.
Billie strînse din buze, simţindu-se puţin supărată. Şi
irascibilă. George îi punea întrebări pe care nu şi le pusese
nici ea însăşi. După aceea, înainte să-şi dea seama că avea
de gînd să vorbească, se auzi spunînd:
— Nu-mi place s ă
— Ce? Ea clătină din cap. — Nu contează.
— Ce?
Ea clătină din cap.
— Nu contează.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 63 — Spune-mi. Billie oftă. N-avea de gînd s-o lase în
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
63
— Spune-mi.
Billie oftă. N-avea de gînd s-o lase în pace.
— Nu-mi
place
s ă
fiu
înch isă.
Pot
petrec zi ua
întreagă doar cu mine însămi, dacă sînt afară. Sau chiar şi
în salon, unde ferestrele înalte lasă multă lumină să intre.
El dădu încet din cap, de parcă ar fi fost de acord cu
ea.
— Şi tu eşti la fel? între bă Billie.
— Ba deloc, veni răspu nsul.
Ei bine, se părea că nu-i interpretase corect gestul.
— Mie-mi place s ă fiu în compa nia mea.
— Sînt sigură.
George reuşi să zîmbească pe jumătate.
— Crede am că în seara as ta nu ne insultăm.
— Nu?
— Pînă la urmă, te duc în braţe, în jos pe scări. Ai face
bine să-mi vorbeşti frumos.
— Bună observaţie, recunosc
u ea.
George ajunse în partea de jos a scării în spirală, iar
Billie crezu că se terminase conversaţia, dar el spuse:
— A plouat zil ele trecute . Toată ziua. Fără oprire.
Billie aplecă din cap. Ştia exact în care dintre zile.
Fusese oribil. Avea de gînd să se ducă în inspecţie, călare
pe iapa Argo, să vadă gardurile de la capătul de sud al
moşiei tatălui ei, poate chiar să se oprească la tufele de
căpşuni dar florile sălbatice. începeau Era să prea îmbobocească, devreme ca iar să Billie fi
căpşuni dar florile sălbatice. începeau Era să prea îmbobocească, devreme ca iar să Billie fi apărut voia fructele, să afle
cît de multe erau.
— Eu am stat înăuntru,
bineînţeles,
continuă George.
64 J ULIA QUINN N-aveam de ce să ies. Tînăra nu ştia sigur ce încerca
64 J ULIA QUINN
N-aveam de ce să ies.
Tînăra nu ştia sigur ce încerca el să spună, dar îi făcu
pe plac, întrebînd:
— Cum ţi-ai ocupat vremea?
—- Am citit o carte.
George părea mulţumit de sine.
— Am stat în bibliote că şi am citit o carte, de
la cap
la
coadă. A fost cea mai plăcută zi din ultima vreme.
Trebuie să ieşi ma i des din casă,
rosti ea sec.
El o ignoră cu totul.
— Nu spuneam decît că am petrecut întreaga zi închis,
după cum ai spus şi tu, şi a fost minunat.
— Nu faci decît să dovedeşti că am dreptate.
— Trebuia să aibă cineva dreptate?
— întotdeauna încer căm să demonstr ăm că avem
dreptate, George.
— Şi păstrăm scorul mereu? m urmură el .
îînnttoottddeeaauunnaa,, dar n-avea de gînd s-o spună cu voce tare.
Părea o copilărie, ceva meschin. Ba mai rău, ca şi cum ar fi
încercat să fie altcineva decît era. Sau cineva care era, dar
care nu era acceptat de societate. El era lordul Kennard, iar
ea era domnişoara Sybilla Bridgerton. Şi-ar fi măsurat cu
bucurie forţele cu el, oricînd, dar nu era proastă. înţelegea
cum mergeau lucrurile pe lume. Acolo, în micul ei colţişor
din Kent, era regină, dar într-un concurs din afara micului
lor cerc format între Crake House şi Aubrey Hall
George Rokesby ar fi cîştigat. întotdeauna. Sau, dacă n-ar fi cîştigat, ar fi lăsat să
George Rokesby ar fi cîştigat. întotdeauna. Sau, dacă
n-ar fi cîştigat, ar fi lăsat să se înţeleagă asta, iar ea nu avea
ce face.
— Pari foarte seri oasă, aşa, deod ată, spu se el în timp
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 65 ce călca pe parchetul lustruit de la parter. — Mă
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
65
ce călca pe parchetul lustruit de la parter.
— Mă gînde am la tine, recunoscu
Billie.
— Asta ch iar că e o provo care, sp use el, întin zînd mîna
ca să deschidă uşa salonului şi apropiindu-şi buzele de
urechea ei. Una la care n-am de gînd să răspund.
Billie dădu să spună ceva, dar, înainte sa scoată vreun
sunet, George intră în salonul oficial de la Crake House.
Bună seara tuturor! spuse
pe un ton demon strativ.
Speranţele lui Billie de a intra discret fură strivite
imediat, cînd îşi dădu seama că ajunseseră ultimii. Mama
ei stătea alături de lady Manston, pe sofaua lungă, iar
Georgiana era într-un fotoliu din apropiere, părînd cam
plictisită. Bărbaţii erau, împreună, lîngă o fereastră. Lorzii
Bridgerton şi Manston discutau cu Andrew, care tocmai
accepta bucuros un pahar de coniac de la tatăl său.
— Billie! exclamă mama ei, aproa pe sărind în picioar e,
în mesaj ne-ai scris că glezna îţi e doar scrîntită.
— Aşa şi este, răspu nse tînăra . O să fie ca nouă pînă la
sfîrşitul săptămînii.
George pufni neîncrezător, iar ea îl ignoră.
— Nu e mare lucru , mama, o asigu ră Billie. Am suferit
răni mai grave.
Andrew pufni. îl ignoră şi pe el.
— Dacă ar fi avut u n baston, ar fi putut s ă cobo are
singură, spuse George aşezînd-o pe sofa. l-ar fi luat de trei
ori mai mult, şi nici unul dintre noi n-are răbdare pentru aşa
ceva. Tatăl lui Billie, care era la fereastră, cu un pahar de coniac în mînă,
ceva.
Tatăl lui Billie, care era la fereastră, cu un pahar de
coniac în mînă, rîse amuzat. Fiica lui mai mare îl privi puţin
66 J ULIA QUINN supărată, ceea ce-l făcu să hohotească şi mai abitir. — Aceea
66 J ULIA QUINN
supărată, ceea ce-l făcu să hohotească şi mai abitir.
— Aceea e una dintre rochiil e lui Mary? întrebă
Bridgerton.
lady
Billie aprobă din cap.
— Eram îmbrăcată î n pantaloni.
Mama
ei
oftă, dar
nu
spuse nimic. Era
un subiect
nesecat
de
discuţie
între
ele
două,
iar
armistiţiul
era
menţinut doar de promisiunea lui Billie că avea să se
îmbrace întotdeauna cum trebuia
la cină.
Şi cînd
aveau
oaspeţi. Şi la biserică.
Aveau o listă lungă de evenimente la care trebuia să se
îmbrace după dorinţa mamei ei, dar în privinţa călătoriilor
ei pe moşie îmbrăcată în pantaloni, lady Bridgerton cedase.
Lui Billie asta i se părea o victorie. Aşa cum îi explicase
mamei sale, de mai multe ori, nu avea nevoie decît de
permisiunea să se îmbrace adecvat cînd ieşea din casă. Cu
siguranţă, chiriaşii spuneau despre ea cuvinte mai colorate
decît "excentrică", dar o plăceau destul. Şi o respectau.
Afecţiunea pentru ea nu era ceva forţat. Mama lui Billie
spunea despre aceasta că ieşise din pîntece zîmbind şi că
fusese, de mică, preferata chiriaşilor.
Respectul, pe de altă parte, îl cîştigase, şi din acest
motiv îl preţuia mai presus decît orice.
Billie ştia că fratele ei mai mic avea să moştenească
într-o bună zi Aubrey Hall şi tot domeniul dimprejur, dar
Edmund era încă un copil, cu opt ani mai tînăr decît ea. în majoritatea timpului
Edmund era încă un copil, cu opt ani mai tînăr decît ea. în
majoritatea timpului era la internat. Tatăl lor nu întinerea
şi cineva trebuia să înveţe cum să gestioneze pămînturi atît
de întinse. în plus, Billie se pricepea destul de bine la asta.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 67 Toată lumea recunoştea. lume Fusese doi copii singură între ea
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
67
Toată lumea recunoştea.
lume Fusese doi copii singură între ea la şi părinţi Edmund, mulţi dar ani. nu Mai trăiseră veniseră prea mult. pe
în timpul acelor ani de rugăciuni şi speranţe de moştenitori,
Billie devenise un fel de mascotă a chiriaşilor, un simbol viu
al viitoru lui moşiei Aubrey Hall.
/
Spre deosebire de majoritatea tinerelor din înalta
societate, Billie îi însoţise întotdeauna pe părinţii ei în timp
ce aceştia îşi făceau treburile pe moşie. Cînd mama ei ducea
coşuri cu mîncare nevoiaşilor, Billie împărţea mere copiilor.
Cînd tatăl ei verifica pămînturile, ea îi era adesea la picioare,
săpînd după rîme şi explicînd de ce secara ar fi fost o alegere
mai bună decît orzul pe un cîmp unde soarele cădea
arareori.
energică La început, de cinci Billie ani, fusese care insista o sursă să de cîntărească amuzament, grînele o fetiţă la
colectă. Pînă la urmă ajunsese să fie nelipsită, iar oamenii
se aşteptau ca ea să se ocupe de nevoile moşiei. Dacă se
spărgea vreun acoperiş, ea se asigura că e reparat. Dacă
recolta era slabă, ea mergea pe cîmp, ca să-şi dea seama de
ce.
Era, din toate punctele de vedere, fiul cel mare al
tatălui ei.
Alte tinere domnişoare citeau, poate, poezii romantice
şi tragedii de Shakespeare, dar Billie citea tratate de
gestiunea agriculturii. Pe care le iubea din tot sufletul,
fiindcă erau atît de pline de informaţie.
Era
şi
dificil
să-ţi
imaginezi
o
viaţă
care
i
se
potrivească mai bine, dar trebuia spus: viaţa pe care o ducea era mai simplă dacă
potrivească mai bine, dar trebuia spus: viaţa pe care o
ducea era mai simplă dacă nu purtai corset. Oricît ar fi
îndurerat-o asta pe mama ei.
68 JU LIA QUINN — Am mers să verific sistemu l de irig aţii, explică
68 JU LIA QUINN
— Am mers să verific sistemu l de irig aţii, explică Billie.
Ar fi fost incomod să fac asta în rochie.
— N-am spus ni mic, răspunse lady Bridgerton, cu toate
că era clar la ce-i fugise gîndul.
— Ca să nu mai spun cît de greu ţi-a r fi fost să te caţeri
în copac, adăugă Andrew.
Replica lui îi atrase atenţia lui lady Bridgerton.
— S-a căţărat într-un copac ?
— Salva o pisică, răspunse Andrew.
— Putem pres upune în deplină siguranţă că , dacă ar
fi purtat rochie, spuse George cu autoritate, n-ar fi încercat
să se urce în copac.
— Şi ce s-a întîm plat cu pisica? întreb ă Georgiana.
Billie se uită la sora ei. Aproape că uitase de prezenţa
acesteia şi uitase cu totul de pisică.
— Nu ştiu.
Georgiana se aplecă înainte, cu o privire nerăbdătoare
în ochii albaştri.
— Ai sa lvat-o?
— Dacă am salvat-o, răspuns e Billie, atunci am făcut
asta cu totul împotriva voinţei ei.
— S-a do vedit a fi o felină foarte
nerecu noscă toare,
spuse George.
Tatăl
lui
Billie
chicoti
auzind
descrierea
şi-l
lovi
bărbăteşte pe spate.
— George , băiete, e cazul să-ţi dăm ceva de băut . Ai
nevoie, după cît ai suferit. Billie rămase cu gura căscată. — După cît a suferit
nevoie, după cît ai suferit.
Billie rămase cu gura căscată.
— După cît a suferit el ?
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 69 George zîmbi îngîmfat, dar nimeni în afară de ea nu
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
69
George zîmbi îngîmfat, dar nimeni în afară de ea nu
văzu, fir-ar el să fie de bărbat!
Rochia
lui Mary
îţi vine foarte
bine, spuse lady
Bridgerton, îndreptînd conversaţia spre lucruri ceva mai
feminine.
— Mulţum esc, răspunse Bill ie. îmi place nuanţa as ta
de verde.
Atinse în treacăt marginea dec olteului rotund. îi venea
bine. Mama ei o privi şocată.
— îm i plac rochiile frum oase , insistă Billie. Nu vreau
să le port cînd sînt nepractice.
— Pisica? insi stă Georgi ana.
Billie îi aruncă o privire nerăbdătoare.
Ţi-am spus că nu ştiu. Sincer, era o creatură mică şi
oribilă.
De acord, spuse George,
ridicînd pahar ul într-un
toast.
— Nu-mi
vine să
cred că toa staţi
pentru
posibila
moarte a unei pisici, spuse Georgiana.
— E u nu toastez, spuse Billie uitîndu-se în jur, parcă
aşteptînd să-i aducă şi ei cineva un pahar. Mi-ar plăcea,
totuşi.
— Totu l
e
bine,
draga mea, spuse
lady Bridgerton
încet, zîmbindu-i încurajator fiicei sale mai mici. Nu te agita
aşa.
Billie se uită la Georgiana. Dacă mama lor i-ar fi vorbit
şi ei aşa, ea, una, ar fi luat-o razna. Georgiana, însă, fusese un copil bolnăvicios,
şi ei aşa, ea, una, ar fi luat-o razna. Georgiana, însă, fusese
un copil bolnăvicios, iar lady Bridgerton nu învăţase
niciodată s-o trateze altfel decît cu o grijă atentă.
70 J ULIA QUINN — Sînt sigură că pisica a supravieţuit calvarului, î i spuse
70 J ULIA QUINN
— Sînt sigură că pisica a supravieţuit calvarului, î i spuse
Billie surorii sale. Era un motan descurcăreţ, un supravie
ţuitor.
Andrew se apropie şi se aplecă peste umărul Geor-
gianei.
Aterizează mereu
în picioa re.
Termină ! se răsti fata, însă
era clar
nu
se su
părase.
Nimeni nu se supăra vreodată pe Andrew. Cel puţin,
nu pentru multă vreme.
— Aveţi veşti de la
Edward? o între bă Billie pe lady
Manston.
în
privirea
acesteia
apăru
o
umbră
de
regret,
iar
doamna clătină din cap.
Nu de la ultima s crisoare
înco ace . Aceea
de luna
trecută.
Sînt sigură că se simte bine, spuse
Billie. E un solda t
foarte talentat.
— Nu ştiu de cît talen t e nevoie cînd cineva
îndre aptă
o puşcă spre tine, spuse George aspru.
Billie îi aruncă o privire supărată.
— Nu-I asculta ţi, îi spuse lui lady Ma nston. El n-a fost
soldat.
Mama băieţilor îi zîmbi, cu o expresie tristă şi iubitoare
în acelaşi timp.
— Cred că i-ar fi plăcut să fie, spuse uitîndu-se spre fiul
ei cel mare. Aşa e, George?
CCaappiittoolluull 66 George se chinui să rămînă impasibil. Mama lui era bine intenţionată, ca întotdeauna,
CCaappiittoolluull 66
George se chinui să rămînă impasibil. Mama lui era
bine intenţionată, ca întotdeauna, dar era femeie. N-avea
cum să înţeleagă ce însemna să lupţi pentru regele şi ţara
ta. N-avea de unde să ştie cum era să
nu faci asta.
— Nu contează ce mi-ar f i plăcut, spuse apăsat, apoi
luă o duşcă de coniac şi încă una. A fost nevoie de mine aici.
— Iar eu sînt recun oscătoare
pentru asta.
Se întoarse spre celelalte doamne, zîmbind hotărîtă,
însă cu o sclipire parcă prea strălucitoare în ochi.
— Nu am nevoie c a
toţi fiii mei să plece la război. Cu
voia lui Dumnezeu, prostia asta o să se termine înainte ca
Nicholas să fie destul de mare ca să intre în armată.
Mai
întîi,
nimeni
nu
spuse nimic. Tonul lui lady
Manston fusese puţin cam prea ridicat, iar cuvintele, ceva
cam ascuţite. Era unul dintre acele momente stînjenitoare
pe care nimeni nu ştia prea bine cum să le încheie. Pînă la
urmă, George sorbi puţin din coniac şi spuse încet:
Nu
o
existe n iciodată
astfel de prostii
între
bărbaţi.
privi Cuvintele şi ridică provocator lui detensionară bărbia. puţin atmosfera, iar Billie îl — Femeile
privi Cuvintele şi ridică provocator lui detensionară bărbia. puţin atmosfera, iar Billie îl
— Femeile s-ar descurca mai bine dac
ă li s-ar permite
să guverneze.
72 J ULIA QUINN El îi răspunse cu un zîmbet fals. încerca să-l provoace, dar
72 J ULIA QUINN
El îi răspunse cu un zîmbet fals. încerca să-l provoace,
dar refuză să-i răspundă.
Tatăl ei, însă, prinse imediat momeala.
Sînt sigur că aşa
ar
fi,
spuse pe un
ton
atît de
împăciuitor încît toată
lumea
înţelese
că nu credea
ce
spunea.
— Aşa
ar fi, insistă Billie. Cu siguranţă
că s-ar
rări
războaiele.
— Aici sînt
de acord cu ea, spuse A ndrew
ridicînd
paharul spre Billie.
— Nu are rost să discutăm, spuse lordul Manston. Dacă
Dumnezeu ar fi vrut ca femeile să guverneze şi să se lupte,
le-ar
fi
făcut
destul
de
puternice
ducă
scuturi
şi
muschete.
Eu ştiu să trag cu arma, spuse Billie.
Lordul Manston o privi, apoi clipi scurt.
— Da, spuse
de parcă ar fi con tem plat o curiozitate
ştiinţifică, probabil că ştii.
— Billie a
ucis un cerb iarna
trecu tă, sp use
lordul
Bridgerton ridicînd din umeri, de parcă aşa ceva s-ar fi
întîmplat tot timpul.
— Chiar aşa?
întrebă An dre w pe un ton admirati v.
Bravo ţie!
Billie zîmbi.
— A fost minunat.
— Nu-mi vine să cred că-i dai voie să vîneze, îi spuse
lordul Manston lordului Bridgerton.
— Crezi că pot s-o împiedic? — Nimeni nu poate s-o oprească pe Billie, spuse
— Crezi că pot s-o împiedic?
— Nimeni nu poate s-o oprească pe Billie, spuse
George ca pentru sine.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 73 Se întoarse deodată şi traversă camera, ca să-şi mai toarne
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
73
Se întoarse deodată şi traversă camera, ca să-şi mai
toarne un pahar. Urmă o tăcere lungă şi stînjenitoare.
George decise că de această dată nu-i păsa.
— Ce mai face Nicholas? întreb ă lady Bri dgerton.
George îşi ascunse zîmbetul în pahar. Lady Bridgerton
ştiuse întotdeauna cum să deturneze conversaţia de la
subiectele delicate. Zîmbetul ei social perfect aproape că i
se auzi în voce atunci cînd spuse:
— Se poartă ma i frum os de cît Edmund ş i Hugo, sî nt
sigură.
— Eu sînt sigură că n u-i aşa, răspun se lady M anston
rîzînd.
— Nicholas n u ar
începu
Georgiana
să spună, da r
vocea lui Billie o acoperi.
— E greu să-mi
imaginez că poate să
fie cineva trimis
acasă mai des decît Andrew.
Acesta ridică mîna.
— Eu deţin recor dul.
Georgiana făcu ochii mari.
— în famili a Rokesby?
— Peste tot.
— Nu poate să fie adevăra t, pufni Bill ie.
— Te asig ur că este. Există un m otiv pent ru care am
plecat mai devreme de la internat. Cred că, dacă aş merge
în vizită, nu mi-ar da voie să intru pe poartă.
Billie acceptă cu recunoştinţă paharul de vin pe care i-l
aduse în sfîrşit un servitor, apoi îl ridică în direcţia lui
Andrew, într-un sceptic salut. — lăudat pentru grozavul său bun-simţ. Asta nu face decît s
Andrew, într-un sceptic salut.
lăudat pentru grozavul său bun-simţ.
Asta nu
face decît s ă arate că
directorul trebuie
74 J ULIA QUINN — Andrew, termină cu exage rările, spuse lady Manston, dînd ochii
74 J ULIA QUINN
— Andrew,
termină
cu
exage rările,
spuse
lady
Manston, dînd ochii peste cap şi răsucindu-se spre lady
Bridgerton. A fost trimis acasă de la Eton nu o dată, dar te
asigur că nu i s-a interzis să se mai întoarcă acolo.
— Dar nu pentru c ă el n-ar fi încerc at.
George expiră lung şi se întoarse spre fereastră,
uitîndu-se afară, în noaptea sinilie. Poate că era un
nesuferit, unul care se întîmpla să nu fi fost niciodată trimis
înapoi acasă de la Eton
sau
de la Cambridge, dar chiar nu
avea poftă să îi asculte pe Andrew şi pe Billie tachinîndu-se
fără oprire.
Discuţiile lor nu se schimbau niciodată. Billie era
delicios de isteaţă, apoi Andrew se prefăcea un ticălos, apoi
ea spunea ceva care să-l dezumfle de tot, iar Andrew rîdea
şi făcea semn din ochi, şi toată lumea izbucnea în rîs.
întotdeauna acelaşi lucru. De care el, unul, se plictisise.
Se uită scurt spre Georgiana, care stătea supărată în
fotoliul cel mai incomod, după părerea lui. Cum era posibil
să nu observe nimeni că o excluseseră din conversaţie? Billie
şi Andrew aprinseseră atmosfera cu isteţimea şi vivacitatea
lor, iar biata Georgiana nu mai reuşea să spună nimic. Nu
părea nici măcar să încerce, era adevărat, dar, la paisprezece
ani, cum să fi ţinut pasul cu ei?
Traversă repede camera spre tînără şi se aplecă.
Am văzut eu pisica, spuse, iar cuvintele îi dispărură
în părul ei roşcat. A fugit spre pădure.
Sigur, nu era adevărat. George habar n-avea ce se întîmplase cu animalul. Dacă exista dreptate
Sigur, nu era adevărat. George habar n-avea ce se
întîmplase cu animalul. Dacă exista dreptate pe lume, orice
s-ar fi întîmplat includea pucioasă şi furia diavolului.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 75 Georgiana tresări, apoi se întoarse spre el cu un zîmbet
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
75
Georgiana tresări, apoi se întoarse spre el cu un zîmbet
larg, straniu de asemănător cu al surorii sale.
— Chiar aşa? Mu lţumesc că mi-a i spus!
George se uită spre Billie în timp ce se ridica. Ea îl
privea atentă, certîndu-l în tăcere pentru că minţise. El îi
răspunse cu o privire pe măsură de insolentă, ridicînd o
sprînceană care o provoca să-l dea de gol.
Dar Billie nu spuse nimic, ci ridică dintr-un umăr, un
gest atît de discret încît nimeni altcineva în afară de el nu-l
sesiză. După aceea, tînăra se întoarse spre Andrew, la fel
de strălucitoare ca întotdeauna. George redeveni atent la
Georgiana, care era, evident, mai isteaţă decît o crezuse,
fiindcă îi privea curioasă, mutîndu-şi ochii de la unul la altul,
de parcă ar fi fost jucători pe teren.
Ridică
din umeri. Bravo ei. Se bucura
afle că era
isteaţă. Avea nevoie de asta cu o familie ca a ei.
Mai luă o înghiţitură de coniac, pierzîndu-se în gînduri
pînă cînd conversaţia din jur se transformă într-un murmur
scăzut. Se simţea agitat în seara aceea, neobişnuit pentru
el, de altfel. Era înconjurat de cei pe care-i cunoştea şi-i
iubea de o viaţă, şi tot ce-şi dorea
Se uită pe fereastră, căutînd un răspuns. Nu voia decît
Nu ştia sigur.
Asta era problema. Chiar asta. Nu ştia ce voia, ştia doar
că nu avea acel lucru. Viaţa lui, îşi dădu seama, ajunsese la
un nou nivel de banalitate.
— Georg e? Geo rge?
Clipi. Mama sa îl striga pe nume. — Lady Frederi ca Fortescue-End icott e acum
Clipi. Mama sa îl striga pe nume.
— Lady Frederi ca Fortescue-End icott e acum logodită
cu Northwick, îi spuse ea. Ştiai?
76 JU LIA QUINN DDeeccii ddeesspprree aassttaa aavveeaauu ssăă ddiissccuuttee îînn aacceeaa sseeaarrăă
76 JU LIA QUINN
DDeeccii ddeesspprree aassttaa aavveeaauu ssăă ddiissccuuttee îînn aacceeaa sseeaarrăă
tteerrmmiinnăă ccoonniiaaccuull
—— NNuu şşttiiaamm
îîşşii
—— FFiiiiccaa mmaaii mmaarree aa dduucceelluuii ddee WWeessttbboorroouu gghh,, îîii ssppuussee
mmaammaa ssaa lluuii llaaddyy BBrriiddggeerrttoonn OO ttîînnăărrăă îînnccîînnttăăttooaarree
—— SSiigguurr,, ssiigguurr,, îînnccîînntt ăăttooaarree
—— ŞŞii ccuu oocchhii ffooaarrttee ffrruummoo şşii
CCuu ppăărruull nneeggrruu,, nnuu??
CCîînnttăă ccaa oo pprriivviigghheettooaarree
GGeeoorrggee ssee aabbţţiinnuu ssăă rrîîddăă TTaattăăll ssăăuu îîll lloovvii ppee ssppaattee
—— DDuuccee llee ii--aa pprreeggăă ttiitt oo zzeessttrree bbuunnăă,, ssppuussee ,, ddiirreecctt llaa
ssuubbiieecctt DDoouuăăzzeeccii ddee mmiiii şşii oo bbuuccaattăă ddee ppăămmîînntt
——
IIaarr eeuu aamm ppiieerrdduutt
ooccaazziiaa,, ssppuussee GGeeoo rrggee,, zzîîmmbbiinndd
ddiipplloommaatt
NN--aavveemm
nniiccii
uunn
mmoottiivv
ssăă
ddiissccuuttăămm
ddeesspprree
mmuullttiipplleellee ssaallee ccaalliittăăţţii
—— SSiigguu rr ccăă nnuu,, rrăăssppuunnssee mm aammaa lluuii EE pprreeaa ttîîrrzziiuu ppeennttrruu
aassttaa,, îînnssăă,, ddaaccăă mm--aaii ffii aassccuullttaatt pprriimmăăvvaarraa ttrreeccuuttăă
SSee aauuzzii ccllooppooţţeelluull ppeennttrruu cciinnăă,,
slavă Domnului,
iiaarr
mmaammaa ssaa ddeecciissee,, pprroobbaabbiill,, ccăă nn--aavveeaa rroosstt ssăă iinnssiissttee,, ffiiiinnddccăă
uurrmmăăttooaarreellee eeii ccuuvviinnttee ffuurrăă lleeggaattee ddee mmeenniiuull ddiinn aacceeaa sseeaarrăă
şşii ddee lliippssaa ppeeşştteelluuii ddee llaa ppiiaaţţăă
GGeeoorrggee ssee aapprrooppiiee ddiinn nnoouu ddee BBiilllliiee
—— TTee rriiddiicc?? mm uurrmmuurrăă îînnttiinnzzîînndd
bbrraaţţeellee
—— VVaaii ddee mmiinnee!! eexxccllaammăă eeaa
îînncceett,, ccuu ttooaattee ccăă GGeeoorrggee
nn--aavveeaa iiddeeee ddee ccee eerraa aattîîtt ddee ssuurrpprriinnssăă
NNuu ssee sscchhiimmbbaassee nniimmiicc îînn uullttiimmuull ssffeerrtt ddee oorrăă
aallttcciinneevvaa ss--oo ffii dduuss îînn ssuuffrraaggeerriiee??
CCiinnee
—— CCîîtt ddee ffrruumm ooss ddiinn ppaarr tteeaa ttaa,, GGeeoorrggee,,
ssppuussee mmaammaa
lluuii,, lluuîînndduu--şşii ssooţţuull ddee mmîînnăă şşii ppeerrmmiiţţîînndduu--ii ss--oo ccoonndduuccăă
lluuii,, lluuîînndduu--şşii ssooţţuull ddee mmîînnăă şşii ppeerrmmiiţţîînndduu--ii ss--oo ccoonndduuccăă pprriinn
ssaalloonn
EEll îîii zzîîmmbbii sseecc
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 77 — Mărturises c că e un sentiment ame ţitor să
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
77
— Mărturises c că e un sentiment ame ţitor să o ai pe
Billie Bridgerton la mila ta.
Lordul Bridgerton rîse.
— Bucu ră-te cî t apuci, fiule. Nu-i place să p iardă.
— îi place cuiva?
întrebă
Billie.
— Sigur că nu , răspunse tatăl ei . E mai degrabă vorb a
despre cît de elegant poţi să accepţi înfrîngerea.
— Eu o accept foarte el e
George o luă în braţe.
— Sigur vrei să termini propoziţia? murmură.
Ştiau
cu
toţii.
Billie
Bridgerton
accepta
rareori
cu
eleganţă să fie învinsă. Tînăra strînse din buze.
— Două puncte pent ru sincerit ate, spuse George.
— Ce-ar trebui să
fac pentru trei pu ncte? se răs ti ea.
George rîse.
— Şi oricum , îi spuse ea tatălui
ei, incapa bilă să las e
subiectul să se stingă. N-am pierdut nimic.
— Ai pierdut pisi ca, spuse Georgiana.
— Şi ţi-ai pierdut demnitatea, adăugă Andrew.
— Ei, pentru asta pri meşti tr ei puncte, spuse George.
— Mi-am sucit glezna!
— Ştim, draga
mea, spuse lady Bridger
ton, bătînd- o
pe mînă. O să te simţi mai bine cît de curînd. Ai spus-o tu
însăţi.
"Patru puncte" dădu George să spună, dar Billie îl fixă
cu o privire ucigaşă.
— Să nu îndră zneşti, se răsti ea.
— Dar faci să-mi fi e atît de uşor.
— O luăm pe Billie peste picior? întrebă Andrew , prinzîndu-i din urmă pe coridor.
O luăm
pe Billie peste picior?
întrebă
Andrew ,
prinzîndu-i din urmă pe coridor. Dacă da, să ştii că mă simt
jignit că ai început fără mine.
78 JU LIA QUINN — Andrew, se răsti Billie. Acesta îşi duse braţul sănătos la
78 JU LIA QUINN
— Andrew, se răsti Billie.
Acesta îşi duse braţul sănătos la inimă, prefăcîndu-se
lovit.
— Jignit, vă s pun!
— Oare am putea, totuşi, să nu
o luăm pe Bill ie peste
picior? întreba acesta exasperată. Măcar pentru o seară?
Presupu n că am putea, sp use Andrew, dar nu
e la
fel de distractiv să rîzi de George.
Fratele lui dădu să spună ceva, dar privirea îi căzu pe
chipul lui Billie. Era obosită şi îndurerată. Ceea ce Andrew
crezuse că era una dintre replicile lor obişnuite fusese, de
fapt, o rugăminte reală.
îşi apropie buzele de urechea ei şi murmură:
— Sigur te simţi destui de bine ca s ă mergi la cină?
— Sigur! răspunse ea, v izibil supărată de î ntrebarea lui.
N-am nimic.
— Dar te simţi bine?
Ea strînse din buze, apoi se cutremură. George merse
mai încet, lăsîndu-l pe Andrew să le-o ia înainte.
— Nu e nici o ruşine dacă ai nevoie să te odihn eşti,
Billie.
Ea îl privi cu o sclipire aproape glumeaţă în ochi.
— Mi-e foame, spu se.
El dădu aprobator din cap.
— Pot să cer să ţi se aducă
un tabur et mic şi să fie pus
sub masă, ca să ridici piciorul.
Billie clipi, surprinsă. George ar fi putut să jure că o auzi
expirînd. — M-aş bu cura, spuse e a. Mulţumesc. — E ca şi făcut.
expirînd.
— M-aş bu cura, spuse e a. Mulţumesc.
— E ca şi făcut.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 79 FFăăccuu oo ppaauuzzăă,, aappooii aaddăăuuggăă:: —— RRoocchhiiaa
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
79
FFăăccuu oo ppaauuzzăă,, aappooii aaddăăuuggăă::
—— RRoocchhiiaa aassttaa îîţţii vviinnee ffooaarrttee bbiinnee,, ssăă şşttiiii
—— PPooffttiimm??
GGeeoorrggee nnuu şşttiiaa ddee ccee ssppuusseessee aassttaa şşii,, jjuuddeeccîînndd dduuppăă
eexxpprreessiiaa eeii,, nniiccii BBiilllliiee nnuu şşttiiaa
RRiiddiiccăă ddiinn uummeerrii,, ddoorriinndduu--şşii
ssăă aaiibbăă oo mmîînnăă lliibbeerrăă,, ccaa ssăă--şşii aarraannjjeezzee ccrraavvaattăă,, ccaarree ii ssee
ppăărreeaa,, ddeeooddaattăă,, ffooaarrttee ssttrrîînnssăă
SSiigguurr
ccăă
îîii
ffăăccuussee
uunn
ccoommpplliimmeenntt
NNuu aaşşaa aarr ffii ffăăccuutt oorriiccee ddoommnn?? îînn pplluuss,, BBiilllliiee
ppăărreeaa ssăă aaiibbăă nneevvooiiee ddee ppuuţţiinnăă îînnccuurraajjaarree IIaarr rroocchhiiaa îîii vveenneeaa
îînnttrr--aaddeevvăărr bbiinnee
—— EE oo ccuullooaarree ffrruummooaass ăă,, iimmpprroovviizzăă
UUnneeoorrii ppuutteeaa ssăă ffiiee şşii ffeerrmmeeccăăttoorr
—— îîţţii ssccooaattee oocchhiiii îînn eevviiddeennţţăă
—— AAmm oocchhiiii ccăăpprr uuii
—— TToott îîii ssccooaattee îî nn eevviiddeennţţăă
BBiilllliiee ppăărreeaa ppuuţţiinn aallaarrmmaattăă
—— DDooaammnnee ,, GGeeoorrggee,, ll--aaii mmaaii ffăăccuutt vvrreeooddaattăă uunn
ccoommpplliimmeenntt vvrreeuunneeii ddooaammnnee??
—— DDaarr ttuu aaii pprriimmiitt vvrreeooddaattăă vvrreeuunnuull??
îîşşii ddăădduu sseeaammaa pprreeaa ttîîrrzziiuu ccîîtt ddee uurrîîtt ssuunnaasseerrăă ccuuvviinntteellee
lluuii şşii ssppuussee cceevvaa ccee sseemmăănnaa ccuu oo ssccuuzzăă,, ddaarr BBiilllliiee ddeejjaa rrîîddeeaa
îînn hhoohhoottee
—— îîmmii ppaarree rrăăuu,, rrooss ttii îînneeccîînndd uu--ssee şşii şştteerrggîînndd uu--şşii oocchhii ii
ppee uummăărruull lluuii,, ffiiiinnddccăă mmîîiinniillee îîii eerraauu ppee dduuppăă ggîîttuull lluuii GGeeoorrggee
VVaaii,, ccee aammuuzzaanntt aa ffoosstt!! CCee ffaaţţăă aaii ffăăccuutt!!
UUiimmiittoorr,, ddaarr GGeeoorrggee ssiimmţţii ccăă--ii vviinnee ssăă zzîîmmbbeeaassccăă
—— îînncceerrccaamm ssăă ttee îînnttrreebb ddaaccăă aa ii acceptat vvrreeooddaattăă vvrreeuunn
—— îînncceerrccaamm
ssăă ttee îînnttrreebb ddaaccăă aa
ii
acceptat
vvrreeooddaattăă
vvrreeuunn ccoommpplliimmeenntt,, ssiimmţţii eell nneevvooiiaa ssăă aaddaauuggee EEvviiddeenntt ccăă aaii
pprriimmiitt ccoommpplliimmeennttee,, ssppuussee îînncceett
—— EEvviiddeenntt
80 JU LIA QUINN George clătină din cap. — îm i pare rău, sincer. —
80 JU LIA QUINN
George clătină din cap.
— îm i pare rău, sincer.
— Eşti un adevărat gentlem an, îl tachină ea.
— Te miră?
— Deloc. Cred că ai fi în stare să mori înainte să insulţi
o doamnă, chiar şi fără voie.
— Sînt destul de sigur c ă pe tine te-am
insultat într-un
moment sau altul de cînd ne cunoaştem.
Ea făcu un semn nepăsător din cap.
— Eu nu intru la socot eală.
— Mărturisesc, rost i George, c ă astă-sear ă semeni mai
mult decît oricînd cu o adevărată domnişoară.
Pe chipul ei apăru o expresie vicleană.
— Sînt sigură că a ş putea să găsesc o insultă în ceea ce
ai spus. — Sau un compli ment.
— Nu, răspunse ea, prefăcîndu
-se că se gîndea serios.
Nu cred că e un compliment.
El rîse din tot sufletul. Abia după ce amuzamentul se
domoli îşi dădu seama cît de nefamiliar îi era sentimentul.
Trecuse multă vreme de cînd se abandonase rîsului, de cînd
îi dăduse voie să-i străbată corpul. Era foarte departe de
expresiile permise în înalta societate londoneză.
— Chiar am p rimit com plimente,
să ştii, spuse
Billie.
Dar recunosc că nu mă prea pricep să le accept, continuă
pe un ton mai scăzut. Cel puţin nu cînd se referă la culoarea
rochiei mele.
George începu să meargă din nou mai încet cînd la
capătul coridorului, după un colţ, văzu uşa sufrageriei. — N-ai fost niciodată aşa e? la
capătul coridorului, după un colţ, văzu uşa sufrageriei.
— N-ai fost niciodată
aşa e?
la Londra, la sezon ul de baluri,
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 81 — Ştii că nu. George se întrebă de ce. Mary
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
81
— Ştii că nu.
George se întrebă de ce. Mary făcuse asta, iar ea şi
Billie făceau mai totul împreună. Nu părea politicos să
întrebe, cel puţin nu în acel moment, chiar înainte de cină.
— N-am vrut să merg, spuse Billie.
George nu-i atrase atenţia că nu întrebase nimic.
— M-aş fi descu rcat înfiorător.
— Ai fi fost o gură de aer proas păt, minţi el.
Avea dreptate, s-ar fi descurcat înfiorător, iar el ar fi
fost nevoit să-i fie salvator social, să se asigure că ea avea
carnetul de bal plin cel puţin pe jumătate, apoi ar fi trebuit
să-i apere onoarea de fiecare dată cînd cîte un lord tînăr şi
fără minte ar fi presupus că principiile ei morale erau
îndoielnice doar fiindcă vorbea tare şi era nonşalantă.
Ar fi fost epuizant.
— Mă scuzi, murmură, oprind u-se ca să-l roage pe unul
dintre servitori să-i aducă un taburet. Vrei să te ţin în braţe
pînă se întoarce?
— Să mă ţii în braţe ? repetă ea, de parcă, deod ată, n-
ar mai fi ştiut să vorbească.
— S-a
întîmplat
ceva? întrebă
mama
lui
George,
privindu-i cu o curiozitate nedeghizată, prin uşa deschisă.
Ea, lady Bridgerton şi Georgiana se aşezaseră deja.
Domnii aşteptau ca Billie să fie şi ea la locul ei.
— Luaţi loc, spuse Geo rge. Vă
rog. Am ceru t unui
servitor să-i aducă un taburet pentru sub masă, ca să poată
să-şi ridice piciorul. Foart e frumo s din partea ta, George, spuse lad — y
să-şi ridice piciorul.
Foart e frumo s din partea ta, George, spuse lad
y
Bridgerton. Ar fi trebuit să mă gîndesc la asta.
82 J ULIA QUINN — Eu am mai avut glezna s crîntită, spuse tînărul, intrînd
82 J ULIA QUINN
Eu am
mai avut
glezna s crîntită, spuse tînărul,
intrînd cu Billie în încăpere.
— Eu nu, spuse lady Bridgerto n, cu toate că s-ar putea
crede că sînt expertă în aşa ceva după atîta vreme.
Se uită la Georgiana.
— Cred că tu eşti singu rul meu copil care nu şi-a rupt
şi nu şi-a sucit nimic încă.
ton sec. — Ăsta e talentul meu special, spuse Geo rgiana pe un
— Recunosc, interveni lady Manston, uitî ndu -se la
George şi la Billie şi zîmbind cu entuziasm bine disimulat,
că vă stă bine împreună.
George îi aruncă mamei sale o privire letală. Nu. Poate
că voia ea să-l vadă însurat, dar chiar să încerce aşa ceva
Nu ne tach inaţi, spuse
Billie cu exact at îta dojană
afectuoasă în voce încît să împiedice orice altă discuţie
despre asta. Cine altcineva să mă ducă în braţe dacă nu
George?
— Da, eu am mîna fracturată, murm ură Andrew.
— Cum ţi-ai rupt-o? întrebă Georgiana.
El se aplecă înainte, cu ochii strălucitori ca marea.
— M-am luptat corp l a corp cu un rechin.
Billie pufni în rîs.
— Nu, serios, spuse Georgiana, deloc impresionată. Ce
s-a întîmplat?
Andrew ridică din umeri.
— Am alu necat. Urmă o clipă de tăcere. Nimeni nu se aşteptase la ceva
— Am alu necat.
Urmă o clipă de tăcere. Nimeni nu se aşteptase la ceva
atît de banal.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 83 — Povestea cu rechinul e mai intere santă, spus e
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
83
Povestea
cu
rechinul
e
mai
intere santă,
spus e
Georgiana într-un final.
Nu-i aşa? Adevă rul e rareori pe cît
de strălucitor
ni
l-am dori.
Credeam că m ăcar ai căzut de p e catarg, spuse
Billie.
/
Puntea era alunecoasă, răspun se Andrew pe un ton
calm.
în timp ce se gîndeau cu toţii la banalitatea întîmplării,
tînărul adăugă:
Se mai întîmplă. De la apă, ştiţi.
Servitorul se întoarse cu un taburet mic. Nu era pe cît
de înalt i-ar fi plăcut lui George, dar tot era mai bine pentru
Billie decît să-şi lase piciorul să atîrne.
M-am mirat că amiralul
McClellan ţi -a dat voie să
te
recuperezi
acasă,
spuse
lady
Manston
în
timp
ce
servitorul se tîra sub masă, ca să aşeze taburetul. Nu mă
plîng. E o bucurie să te am la Crake House, unde ţi-e locul.
Andrew îi zîmbi din colţul gurii.
Un marinar cu un sing ur braţ nu pr ea îi e nimănu i
de folos.
— Chiar dacă există atîţi a piraţi cu cîte un picior
de
lemn? glumi Billie cînd George o aşeză la locul ei. Credeam
că e obligatoriu ca pe mare să-ţi lipsească un membru.
Andrew aplecă gînditor capul într-o parte.
— Bucă tarului nostru îi lipseşte o ur eche.
— Andrew! exclamă mama s a.
— Cît de înfioră tor, spuse Billie, cu ochi i strălucindu-i de o plăcere macabră.
— Cît de înfioră tor, spuse Billie, cu ochi i strălucindu-i
de o plăcere macabră. Unde erai cînd s-a întîmplat?
— Billie! exclamă lady Bridger ton.
84 J ULIA QUINN Tînăra se întoarse spre mama sa, ca să protesteze: — Doar
84 J ULIA QUINN
Tînăra se întoarse spre mama sa, ca să protesteze:
— Doar nu te aştepţi să aflu desp re un m arinâ r fără o
ureche şi să nu întreb.
— Oricum , asta nu e o conversaţie
potrivită cînd luăm
masa în familie.
Întîlnirile dintre clanurile Bridgerton şi Rokesby erau
întotdeauna considerate ca evenimente în familie, chiar
dacă nu în nu ultima împărţeau sută de absolut ani. nici un strop de sînge. Cel puţin,
Andrew, cu excepţia cazului în care mergem la vreun han.
Nu-mi
imaginez unde ar
fi
mai potri vit,
spus e
— Din păcate, spuse Billie, eu nu am voie să m erg în
han la ora asta.
Andrew îi zîmbi obraznic.
— Motivul şapte sute
treizeci şi
opt pentru c are sînt
bucuros că nu m-am născut femeie.
Billie dădu ochii peste cap.
— Dar în timpul zilei ai voie? întrebă Georgiana.
— Sigu r că da, răspunse sora ei , însă George observă
că mama fetelor nu era prea încîntată.
Nici Georgiana nu era. Strînsese buzele şi se încrunta,
supărată, cu o mînă pe masă, bătînd cu un deget în tăblie.
Doam na Bucket face o plăcint ă de porc delicioasă,
spuse Billie. în fiecare j oi.
Uitasem,
spuse
An drew,
cutrem urîndu-se
d
e
plăcerea amintirii culinare.
— — De Cum acord. să uiţi? Trebuie E Raiul să într-o mergem crustă. acolo
— — De Cum acord. să uiţi? Trebuie E Raiul să într-o mergem crustă. acolo împreu nă. Poate
la prînz
— Femeile sî nt sîngeroase, spuse Georgiana deodată
.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 85 Lady Bridgerton scăpă furculiţa din mînă. Billie se întoarse chip.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
85
Lady Bridgerton scăpă furculiţa din mînă. Billie se
întoarse chip. spre sora ei, cu o expresie prudent surprinsă pe
— Poftim?
— Şi femeile pot s ă fie sîngeroase, spuse G
eorgiana,
cu un ton
apro ape copilăres c de indigna t.
/
Billie nu ştiu ce să spună. în mod normal, George s-ar
fi bucurat de stînjeneala ei, dar conversaţia luase o turnură
atît de bruscă înspre bizarerie încît nu putu simţi decît
compasiune. Şi uşurare fiindcă nu el era acela nevoit să
continue conversaţia cu tînăra.
Ce ai spus tu mai devreme, sp use Georgiana, despre
femei, că am purta războaie mai rar decît bărbaţii. Nu cred
că e adevărat.
Aha, spuse
Billie, părînd foarte uşurată .
Adevărul era că şi George simţea acelaşi lucru. Exista
o singură altă posibilă explicaţie pentru remarca "femeile
sînt sîngeroase", iar aceea era o conversaţie pe care chiar
că nu dorea s-o aibă la masa de seară. Sau oriunde
altundeva.
Cum răm îne cu regina Maria? continuă
Georgiana.
Nimeni n-ar putea să spună că a fost o pacifistă.
Nu
i
s-a
spus
Maria
c ea
sîngero asă
deg eaba,
răspunse Andrew.
Exact! fu de acord Geo rgiana, dînd cu entuziasm din
cap. Iar regina Elisabeta a scufundat o întreagă armada. — l-a pus pe bărbaţii d
cap. Iar regina Elisabeta a scufundat o întreagă armada.
— l-a pus pe bărbaţii d in slujba ei să scufun de arma da,
o corectă lordul Bridgerton.
86 J ULIA QUINN — Dar ea a dat ordinele, răspunse G eorgiana. — Are
86 J ULIA QUINN
— Dar ea a dat ordinele, răspunse G eorgiana.
— Are dreptat e, spuse George,
bucuros să recunoască
meritele femeii.
Aceasta îl privi cu recunoştinţă.
— Chiar aşa , aprobă Billie, zîmbind.
Georgiana, auzind-o, păru ridicol de mulţumită.
— N-am vru t să spun că femeile nu pot să fie violente ,
spuse Billie, acum că sora ei terminase de argumentat. Sigur
că putem fi, dacă avem un motiv destul de bun.
— Mă cutrem ur doar la gîndul, m urmură An drew.
— Dacă vreun ul dintre cei pe care-i iubesc ar
fi în
pericol, spuse Billie încet, apăsat, sînt sigură că aş putea
deveni violentă.
Ani
întregi
după
aceea,
George
avea
să-şi
pună
întrebări legate de acel moment. Ceva se schimbase. Ceva
se cutremurase şi se aşezase altfel. în aer plutea tensiunea,
şi toată lumea, fiecare Rokesby şi Bridgerton de la masă,
rămăsese aproape suspendat în timp, de parcă ar fi aşteptat
ceva ce nici unul dintre ei nu înţelegea.
Chiar şi Billie.
George îi studie chipul. Nu era greu să ţi-o imaginezi ca
pe o luptătoare feroce, care-i apăra pe cei pe care-i iubea.
Oare el intra la acea categorie? Probabil că da. Oricine-i
purta numele de familie beneficia de protecţia ei.
Nimeni nu vorbi. Nimeni nu respiră, pînă cînd mama
lui nu rîse, puţin mai tare decît o şoaptă, apoi declară: — Ce subiec t
lui nu rîse, puţin mai tare decît o şoaptă, apoi declară:
— Ce subiec t depri mant.
— Nu sînt de acord, spuse Ge orge încet.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 87 Nu crezu că mama sa îl auzise, dar Billie auzise.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
87
Nu crezu că mama sa îl auzise, dar Billie auzise. Desfăcu
buzele, apoi ochii ei întunecaţi îi întîlniră pe ai lui, curioşi,
surprinşi. Poate cu o privire puţin recunoscătoare.
— Nu înţe leg de ce vorbim despre aşa ceva, continuă
mama lui, hotărîtă să îndrepte discuţia înapoi spre dulceaţă
şi lumină.
"Fiindcă e important", gîndi George. Pentru că în
seamnă ceva. Pentru că nimic n-a însemnat nimic, ani în
tregi, nu pentru cei rămaşi în urmă. Se săturase să fie inutil,
să se prefacă a fi mai valoros decît fraţii săi, doar pentru că
se născuse primul.
Se uită
în jos, spre supa din farfurie. Nu-i mai era
foame. Bineînţeles că exact în acel moment lady Bridgerton
exclamă:
— Ar trebui să dă m o petrecer e!
CCaappiittoolluull 77 O petrecere? Billie lăsă cu grijă din mînă ştergarul, simţind cum o cuprindea
CCaappiittoolluull 77
O petrecere? Billie lăsă cu grijă din mînă ştergarul,
simţind cum o cuprindea un vag sentiment de alarmă.
— Mamă?
— O petrecere inti mă, lăm uri mama ei, de parcă a s t a
ar fi întrebat Billie.
— în perioad a asta a anului? între bă tatăl e i, oprind
puţin lingura pe drumul spre gură.
— De ce nu?
— De obicei d ăm o petrecere toamna.
Billie dădu ochii peste cap. Gîndire tipic masculină. Nu
că ea n-ar fi fost de acord. Ultimul lucru pe care şi-l dorea
era ca la Aubrey Hall să se organizeze o petrecere, cu atîţia
străini care să-i calce pragul. Ca să nu mai spună că era
nevoie de timp ca să o faci pe fiica îndatoritoare a gazdei.
Avea să fie nevoită să poarte rochii toată ziua şi să se
sustragă de la îndatoririle moşiei.
încercă să-i prindă privirea tatălui ei. Cu siguranţă că el
înţelegea ce idee proastă avusese mama, indiferent de
anotimp. însă lordul nu se uita decît la soţia lui şi la supă.
— Andre w n-o să mai fie acasă la toam nă, sp use lady Bridgerton.
— Andre w n-o să mai fie acasă la toam nă, sp use lady
Bridgerton. E cazul să sărbătorim acum.
— îmi plac p etreceril e, ce-i drept , spuse Andrew .
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 89 Era adevărat, dar Billie simţi că el vorbise mai mult
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
89
Era adevărat, dar Billie simţi că el vorbise mai mult ca
detensioneze
atmosfera,
care
devenise
destul
de
încărcată. Tinerei i se părea straniu să vadă bine că nimeni
nu ştia exact de ce.
— Atunc i aşa rămîne, spuse mama ei. O să dăm o mică
petre cere.
'
/
— Defineş te ideea d e petrec ere mică , spuse Billie cu
un amuzament amar.
Nu ştiu. Poate
o
duzin ă de invitaţi? spuse
lady
Bridgerton, întorcîndu-se apoi spre lady
Manston. Ce
părere ai, Helen?
Lady Manston nu surprinse pe nimeni cînd spuse:
Mi
se
pare o
idee încîn tăto are , dar
treb uie să
acţionăm repede, înainte ca Andrew să fie iar trimis pe
mare. Amiralul a specificat clar că are concediu doar cît e
în convalescenţă şi nici un moment în plus.
Sigur, răspunse
lady Bridgerton. Să zi cem că peste
o săptămînă?
O săptămînă I exclam ă Billie. N-ai cu m să pregăte şti
conacul în atît de puţin timp.
Ei,
ce
spun.
Ba
sigu r
pot, spuse
mama ei
privind-o amuzată. M-am născut ca să fac astfel de lucruri.
— Asta e adevărat, draga m ea, rosti cu afecţiune lordul
Bridgerton.
N-avea să-i fie de nici un ajutor, îşi dădu seama Billie.
Dacă voia să pună capăt nebuniei, trebuia să o facă ea
însăşi.
— Gînde şte-t e la invitaţi, mama, insistă ea. Cu siguranţă că e nevoie să-i
— Gînde şte-t e
la
invitaţi,
mama,
insistă
ea.
Cu
siguranţă că e nevoie să-i anunţi mai din timp. Oamenii au
vieţi ocupate şi probabil că au deja planuri.
90 J ULIA QUINN Mama ei flutură din mînă, de parcă asta n-ar fi avut
90 J ULIA QUINN
Mama ei flutură din mînă, de parcă asta n-ar fi avut nici
o importanţă.
— N-am de gînd să trim it invitaţii
în celă lalt ca păt al
ţării. Avem destul timp să ne anunţăm prietenii din
comitatele alăturate sau din Londra.
— Pe cine vrei să inviţi? între bă lady Manston.
— Pe voi, bine înţeles. Spune că veniţi să staţi la noi. O
să fie mult mai distractiv dacă toată lumea e sub acelaşi
acoperiş.
— Nu pare necesar, spuse George.
— Chiar aşa, aprobă Billie.
Pentru Dumnezeu! Locuiau la numai trei kilometri
distanţă unii de ceilalţi.
George îi aruncă o privire supărată.
— Te rog! spuse ea. Do ar n-o să te sup eri acum.
— Aş putea să mă sup ăr eu, spus e Andrew, zîmbind
larg. Ba
chiar cred că
o
supăr, doar ca
ne mai
distrăm.
— Pe Mary şi pe Felix, contin uă lady Bridge rton . Nu
pot să dau o petrecere fără ei.
— Mi-ar plăcea s-o văd pe Mary, rec unoscu Billie.
— Dar familia Westborough? întrebă lady Mansto n.
George icni.
— Mamă, ocazia a trecut deja. Nu mi-ai spus tu chiar
adineauri că lady Frederica s-a logodit?
— Ba da.
Mama lui făcu o pauză, ridicîndu-şi cu delicateţe lingura de supă la gură. — Dar
Mama
lui
făcu
o
pauză,
ridicîndu-şi
cu
delicateţe
lingura de supă la gură.
— Dar are o soră mai mi că.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 91 Billie pufni în rîs, apoi, repede, îşi aranjă chipul într-o
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
91
Billie pufni în rîs, apoi, repede, îşi aranjă chipul într-o
încruntătură, cînd George se uită urît la ea. Zîmbetul lui lady
Manston deveni de-a dreptul înspăimîntător.
— Şi o verişoa ră.
— Sigur c ă are şi o verişoa ră, spuse Geo rge pentru
sine.
,<
Billie ar fi vrut să-şi exprime părerea de rău, dar sigur
că exact în acel moment mama ei spuse:
— O să trebuiască să găsim şi nişte tineri pe măsură.
Billie făcu ochii mari, speriată. Ar fi trebuit să-şi dea
seama că venea şi rîndul ei.
— Mamă, nu încep e, o avertiză .
O avertiză? Mai degrabă ordonă. Nu că ar fi avut vreun
efect asupra entuziasmului mamei sale.
— O
fie
prea
mu lte feme i
la
petre cere
dacă nu,
spuse scurt. Plus că nu întinereşti deloc.
Billie închise ochii şi numără pînă la cinci. Avea de ales
între asta şi a sări la gîtul mamei sale.
— Felix nu are un frate? între bă lady Manston.
Billie îşi muşcă limba. Lady Manston ştia foarte bine că
Felix avea un frate. Felix se însurase cu singura ei fiică.
Probabil că ştia numele şi vîrsta fiecăruia dintre verii lui
primari chiar înainte să se fi uscat cerneala pe certificatul
de căsătorie.
— Geo rge? întrebă aceasta . Nu are un frate?
Billie se uită fascinată la lady Manston. Hotărîrea ei de
nestrămutat l-ar fi făcut mîndru şi pe cel mai aspru general.
Oare era o trăsătură înnăscută? Oare femeile ieşeau din pîntec dorindu-şi să formeze perechi între
Oare era o trăsătură înnăscută? Oare femeile ieşeau din
pîntec dorindu-şi să formeze perechi între bărbaţi şi femei?
Şi, dacă aşa stăteau lucrurile, cum se putea ca ea să nu fi
căpătat această trăsătură?
92 J ULIA QUINN TTîînnăărraa nnuu eerraa ddeelloocc iinntteerreessaattăă ssăă ffiiee ppeeţţiittooaarree,,
92 J ULIA QUINN
TTîînnăărraa nnuu eerraa ddeelloocc iinntteerreessaattăă ssăă ffiiee ppeeţţiittooaarree,, ppeennttrruu
eeaa îînnssăăşşii ssaauu ppeennttrruu aallţţiiii DDaaccăă aassttaa îînnsseemmnnaa ccăă eerraa oo cciiuuddaattăă
nneeffeemmiinniinnăă,, ccuu aattîîtt mmaaii bbiinnee PPrreeffeerraa ssăă ffiiee aaffaarrăă,, ccăăllaarree SSaauu
ssăă ppeessccuuiiaassccăă îînn llaacc
SSaauu ssăă ssee ccaaţţeerree îînn vvrreeuunn ppoomm SSaauu oorriiccee aallttcceevvaa,, ddaaccăă
ssee ggîînnddeeaa mmaaii bbiinnee
NNuu ppeennttrruu pprriimmaa ddaattăă,, BBiilllliiee ssee îînnttrreebbăă ccee ffuusseessee ooaarree
îînn mmiinntteeaa CCrreeaattoorruulluuii ccîînndd oo ffăăccuussee ffeemmeeiiee
EErraa,, ccllaarr,, cceeaa mmaaii
ppuuţţiinn ffeemmiinniinnăă ffaattăă ddiinn iissttoorriiaa AAnngglliieeii
SSllaavvăă CCeerruulluuii ccăă
ppăărriinnţţiiii eeii nn--oo ffoorrţţaasseerrăă ssăă--şşii ffaaccăă ddeebbuuttuull llaa LLoonnddrraa,, ooddaattăă
ccuu MMaarryy AArr ffii ffoosstt oorriibbiill NNuu ss--aarr ffii ddeessccuurrccaatt ddeelloocc şşii nn--aarr ffii
vvrruutt--oo nniimmeennii
—— GGeeoorrggee?? rreeppeettăă llaaddyy MMaannssttoonn ccuu
oo nnoottăă aassccuuţţiittăă ddee
nneerrăăbbddaarree îînn ggllaass
FFiiuull eeii ttrreessăărrii,, iiaarr BBiilllliiee îîşşii ddăădduu sseeaammaa ccăă aacceessttaa oo
pprriivviissee ppee eeaa ppîînnăă aattuunnccii
NNuu--şşii ddăăddeeaa sseeaammaa ccee vvăăzzuussee ppee
cchhiippuull eeii
ssaauu ccee ccrreezzuussee ccăă vveeddeeaa aaccoolloo
—— AArree,, ccoonnffiirrmmăă
eell îînnttoo rrccîînndd uu--ss ee sspprree mmaammaa ss aa
PPee
HHeennrryy EE ccuu ddooii aannii mmaaii ttîînnăărr ddeeccîîtt FFeelliixx,, ddaarr eessttee
—— EExxcceelleenntt !! eexxccllaammăă llaaddyy MMaannssttoonn
bbăăttîînndd ddiinn ppaallmmee
—— DDaarr eessttee,, ccee?? îînnttrreebbăă BBiilllliiee
SSaauu mmaaii bbiinnee zziiss ssee rreeppeezzii ssăă îînnttrreebbee
VVoorrbbeeaauu ddeesspprree
ppoossiibbiillaa eeii ssiittuuaaţţiiee nneeddoorriittăă
—— EEssttee aapprrooaappee
llooggooddiitt ,, îîii rrăăssppuunnssee GGee oorrggee
SSaauu ccee ll
ppuuţţiinn eeuu aaşşaa aamm aauuzziitt
—— NNuu ccoonntteeaazzăă ddaaccăă nnuu ee ooffiicciiaall,, sspp uussee mmaammaa lluuii ccuu uunn
aaeerr ssuuppeerriioorr
BBiilllliiee oo pprriivvii nneevveenniinndduu--ii ssăă ccrreeaaddăă AAşşaa cceevvaa,, ddiinn ppaarrtteeaa
BBiilllliiee oo pprriivvii nneevveenniinndduu--ii ssăă ccrreeaaddăă AAşşaa cceevvaa,, ddiinn ppaarrtteeaa
ffeemmeeiiii ccaarree ppllăănnuuiissee nnuunnttaa lluuii MMaarryy îînnccăă ddiinn cclliippaa îînn ccaarree
FFeelliixx îîii ssăărruuttaassee aacceesstteeiiaa mmîînnaa
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 93 —— NNee ppllaaccee HHeennrryy MMaayynnaarrdd?? îînnttrreebbăă llaaddyy
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
93
—— NNee ppllaaccee HHeennrryy MMaayynnaarrdd?? îînnttrreebbăă llaaddyy BBrriiddggeerrtt oonn
—— DDaa,, ccoonnffiirr mmăă llaaddyy MMaannssttoonn
—— PPaarrccăă nnuu eerraa ssiigguurrăă ccăă aarree uu nn ffrraattee,, sspp uussee BBiilllliiee
AAllăăttuurrii,, GGeeoorrggee cchhiiccoottii,, iiaarr ttîînnăărraa îîll ssiimmţţii aapplleeccîînndduu--ssee
sspprree eeaa
——
PPuunn ppaarriiuu ppee zzeeccee
lliirree ccăă şşttiiaa îînn--''aammăănnuunntt ttooaattee
ddeettaalliiiillee aaccttuuaalleeii lluuii rreellaaţţiiii,, îînnccăă ddee ddiinnaaiinnttee ssăă--ii mmeennţţiioonneezzee
nnuummeellee,, mmuurrmmuurrăă
BBiilllliiee zzîîmmbbii ppuuţţiinn
—— NN--aaşş aacccceeppttaa aaşşaa uunn ppaarriiuu
—— FFaattăă iisstteeaaţţăă
—— CCaa îînnttoott ddeeaauunnaa
GGeeoorrggee cchhiiccoottii,, aappooii ttăăccuu
BBiilllliiee îîii uurrmmăărrii pprriivviirreeaa sspprree
cceeaallaallttăă ppaarrttee aa mmeesseeii
AAnnddrreeww îîii pprriivveeaa ccuu oo eexxpprreessiiee
ssttrraanniiee ppee cchhiipp,, ccuu ccaappuull ppuuţţiinn aapplleeccaatt îînnttrr--oo ppaarrttee şşii
îînnccrruunnttîînndduu--ssee ggîînnddiittoorr
—— CCee ee?? îînnttrreebbăă eeaa,, îînn ttiimmpp ccee mmaamm eellee lloorr îîşşii
ccoonnttiinnuuaauu ppllaannuurriillee
AAnnddrreeww ccllăăttiinnăă ddiinn ccaapp şşii rrăăssppuunnssee::
—— NNiimmiicc
BBiilllliiee ssee ssttrrîîmmbbăă
îîll ccuunnooşştteeaa ppee AAnnddrreeww şşii îîii cciitteeaa
iimmeeddiiaatt ggîînndduurriillee şşii eemmooţţiiiillee
PPuunneeaa cceevvaa llaa ccaallee
—— NNuu--mmii ppllaaccee eexxpprreessiiaa ddee ppee ffaaţţaa lluuii,, mmuurrmmuurrăă eeaa
—— MMiiee nnuu--mmii pp llaaccee nniicciiooddaattăă,, rrăăssppuunnssee GGeeoo rrggee
BBiilllliiee ssee uuiittăă llaa eell
CCee ssttrraanniiee eerraa aacceeaassttăă nnoouuăă aalliiaannţţăă
ccuu GGeeoorrggee DDee oobbiicceeii gglluummeeaa aaşşaa ccuu AAnnddrreeww ssaauu ccuu EEddwwaarrdd,,
ddaarr nnuu ccuu GGeeoorrggee
NNiicciiooddaattăă ccuu GGeeoorrggee SSee ggîînnddii ccăă eerraa uunn lluuccrruu bbuunn -- nn--aavveeaa ddee ccee
NNiicciiooddaattăă ccuu GGeeoorrggee
SSee ggîînnddii ccăă eerraa uunn lluuccrruu bbuunn -- nn--aavveeaa ddee ccee ssăă ffiiee mmeerreeuu
îînn rrăăzzbbooii ccuu GGeeoorrggee -- ddaarr ttoott ii ssee ppăărreeaa cciiuuddaatt
AAnnoorrmmaall
94 J ULIA QUINN Viaţa era mai liniştită fără surprize. Chiar era. Se întoarse către
94 J ULIA QUINN
Viaţa
era
mai
liniştită
fără
surprize.
Chiar
era.
Se
întoarse către mama ei, hotărîtă să scape de sentimentul
acela de nelinişte care tot creştea.
— Chia r trebu ie să dă m o petrecere?
Sînt sigură că
Andrew se simte sărbătorit şi adorat fără să luăm o masă
cu douăsprezece feluri şi fără să facem concurs de tras cu
arcul pe pajiştea din faţa conacului.
— Nu uita de artifici i şi de paradă, spuse acesta. S-a r
putea chiar să vreau să fiu plimbat cu litiera.
— Vrei să le încurajezi să dea o petrece
re? întrebă
Billie, făcînd un gest de exasperare în direcţia lui.
George pufni în supă.
Mi
se
va
perm ite
şi
mie
particip?
între bă
Georgiana.
— Nu la evenimentele de seara, spuse mam a ei, dar,
sigur, la unele de după-amiază.
Georgiana
se
sprijini
de
spătarul
scaunului,
cu
o
expresie de pisică mulţumită pe chip.
— Atunci mi se pare o idee excelent ă.
— Georgie! rosti Billie.
— Billie! o luă peste picio r sora ei.
Billie rămase cu gura căscată de surpriză. Oare lumea
întreagă
o
lua
razna?
De cînd îşi
permitea
sora
ei să-i
răspundă în felul acela?
— S-a stabil it, Billie, spuse mama ei pe un ton care nu
suporta discuţie. Dăm o petrecere la care o să participi şi
tu. îmbrăcată în rochie.
— Mamă! strigă Billie. — Nu cred că e o dorinţă nere zonabilă, sp use
— Mamă! strigă Billie.
— Nu cred că e o dorinţă nere zonabilă, sp use aceasta,
uitîndu-se în jur pentru confirmare.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 95 — Ştiu cum să mă port la o petrecere .
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
95
— Ştiu cum să mă port la o petrecere .
Doamne, oare ce credea mama ei că avea să facă? Să
vină la cină cu cizmele de călărie pe sub rochie? Să alerge
cu ogarii prin salon?
Cunoştea bine regulile. Chiar'le cunoştea. Şi nu o
deranjau, în situaţiile potrivite. Faptul că propria ei mamă
o credea atît de nepricepută
Şi să spună aşa ceva de faţă
cu oamenii O duruse la care mai Billie mult ţinea decît cel ar fi mai putut mult să-şi pe imagineze. lume
După aceea, însă, lucrul cel mai ciudat se întîmplă. Mîna lui
George o găsi pe a ei pe sub masă, ca să nu-i vadă nimeni,
şi strînse. Billie tresări şi se uită la el, fiindcă nu reuşi să se
abţină, însă tînărul îi spusese deja ceva tatălui său despre
cît costa în ultima vreme coniacul franţuzesc.
Billie se uită în farfuria cu supă. Ce mai zi!
*
*
*
Mai tîrziu în acea seară, după ce bărbaţii plecaseră să
bea un pahar de vin de porto, iar doamnele se adunaseră
în salon, Billie se strecură în bibliotecă, fiindcă nu-şi dorea
nimic mai mult decît un colţ în care să fie lăsată în pace.
Cu toate că "a se strecura" nu era tocmai expresia
potrivită, dat fiind că se văzuse nevoită să-l roage din suflet
pe un servitor s-o ducă în braţe pînă acolo.
Cu toate astea, îi plăcuse întotdeauna biblioteca de la
Crake House. Era mai mică decît aceea de la Aubrey Hall şi părea mai puţin
Crake House. Era mai mică decît aceea de la Aubrey Hall şi
părea mai puţin impozantă, aproape intimă. Lordul
Manston avea obiceiul să adoarmă pe canapeaua din piele
şi, imediat ce fu aşezată pe perne, Billie înţelese de ce. Cu
96 JU LIA QUINN focul arzînd în spatele grătarului de la şemineu şi cu o
96 JU LIA QUINN
focul arzînd în spatele grătarului de la şemineu şi cu o
pătură pe picioare, era locul perfect să-şi odihnească ochii
pînă cînd părinţii ei erau pregătiţi să meargă acasă.
Nu îi era somn, era doar obosită. Fusese o zi lungă şi
tot corpul o durea după căzătură. Mama ei fusese
monumental de insensibilă, iar Andrew nici nu observase
că ea nu se simţea bine, cu toate că G e o r g e văzuse. După
aceea, Georgiana se transformase într-o făptură de
nerecunoscut şi, şi
Se întîmplaseră o mulţime de lucruri
în acea seară, iar toate la un loc o epuizaseră.
— Billie?
Tînăra scoase un sunet înalt, speriat, şi se strădui să se
ridice puţin. George era în pragul uşii deschise, cu o expresie
greu de distins în penumbra lumînărilor care pîlpîiau.
— lartă-mă.
Strînse pleoapele şi îşi trase răsuflarea.
— M-ai luat prin surprindere.
— Te rog să mă ierţi. Nu asta a fost inte nţia mea, spu se
el, sprijinindu-se de tocul uşii. Ce faci aici?
— Aveam nevoie de puţină linişte.
încă
nu-i
vedea
clar
chipul,
dar îşi
putea
imagina
nedumerirea reţinută, aşa că adăugă:
— Chiar şi eu am nevoie de pu ţină linişte din cînd
în
cînd.
El zîmbi puţin.
— Nu te simţi ca într-o capcană?
— Deloc.
Billie înclină capul, în semn că înţelese se înţepătur a lui. George se gîndi, apoi
Billie înclină capul, în semn că înţelese se înţepătur a lui.
George se gîndi, apoi spuse:
— Vrei să te las singură?
,
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 97 — Nu. Poţi să rămîi, răsp unse ea, uim indu-se
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
97
— Nu. Poţi să rămîi, răsp unse ea, uim indu-se pe sine.
Prezenţa lui George era straniu de liniştitoare, într-un
fel în care a lui Andrew sau a mamei ei n-ar fi putut să fie
vreodată.
— Ai dureri, spus e el, intrînd în sfîrşi t.
De unde ştia? Nimeni altcineva nu-şi dăduse seama.
Pe de altă parte, George fusese întotdeauna exagerat de
atent la ceilalţi.
— Da, recunoscu e a.
Nu avea rost să pretindă altceva.
— Sînt dureri mari ?
— Nu, dar nici mici.
— Ar fi trebu it să te odihneşti în seara asta.
— Poate că ai dreptate,
dar m-am sim ţit bine şi cred
că a meritat efortul. Mi-a făcut mare plăcere s-o văd pe
mama ta atît de fericită.
George înclină capul într-o parte.
— Ţi s-a părut fericită?
— Ţie nu?
— Poate pentru că-l
ved ea pe Andrew , cu toate că
prezenţa lui nu face decît să-i amintească de faptul că
Edward nu e alături de noi.
— Cred că ai dreptate . Da, ar prefera să-i aibă pe cei
doi fii acasă, dar
sigur că
e mai bucuroasă
că-i
are pe
Andrew aproape decît e tristă că Edward lipseşte.
George zîmbi sec, din colţul gurii.
— Dar are doi fii acasă.
— Billie îl privi fix o clipă, înainte să Vai! îmi pare atît d e
Billie îl privi fix o clipă, înainte să
Vai! îmi pare atît d e rău! Sigu r că da. Mă gînde am
doar la fiii care nu sînt de obicei aici. Eu
Doamne, cît de
rău îmi pare!
98 J ULIA QUINN Obrajii îi ardeau. Slavă Domnului că roşeaţa lor era mascată de
98 J ULIA QUINN
Obrajii îi ardeau. Slavă Domnului că roşeaţa lor era
mascată de lumina luminărilor.
George ridică din umeri.
— Nu e important.
Billie nu credea la fel. Oricît de calm ar fi fost ei, ea nu
putea să uite că-l făcuse să sufere. Ceea ce era o nebunie.
Lui George Rokesby nu-i păsa destul de opinia ei ca să fie
jignit de ceva spus de ea.
Cu toate astea, expresia lui ascunsese ceva
— Te deranjează? întrebă
Billie.
El păşi mai departe în cameră, oprindu-se lîngă raftul
unde ţineau coniacul cel bun.
— Ce să mă deranjeze?
— Că ai fost lăsat l a urmă.
îşi muşcă buza. Trebuia să existe un mod mai potrivit
de-a spune asta.
— Că ai rămas acasă, re form ulă, cînd toţi
ceila lţi au
plecat.
— Tu eşti aici, îi atrase el atenţia.
— Da, dar eu nu p rea te pot alina.
El rîse încet. Nu chiar rîs, mai mult un zgomot gutural,
care însă păru amuzat.
— Chiar şi Mary a plecat la Sussex, spuse Billie
schimbînd poziţia ca să-l poată privi peste spătarul
canapelei.
George îşi turnă un pahar de coniac, puse paharul jos
şi închise sticla.
— Nu pot să fiu supărat pe sora mea fiindcă s-a m ăritat şi e
— Nu pot să fiu supărat pe sora mea fiindcă s-a m ăritat
şi e fericită. Ba
prieteni ai mei.
chiar l-a ales pe unul dintre cei mai buni
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 99 — Sigur că nu. Nici eu nu aş putea, cu
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
99
Sigur că nu. Nici
eu
nu aş putea, cu
toate că îmi
lipseşte House. mult. Dar tu rămîi singurul Rokesby de la Crake
El duse paharul la buze, dar nu sorbi din el.
— Te pricepi să spui luc rurilo r pe nume, aşa e ?
Billie rămase tăcută.
t
Pe tine te deranjează? întrebă el.
Ea nu se prefăcu a nu înţelege întrebarea.
— Fraţii mei n-au plecat toţi. Georg iana e încă acasă.
— Şi aveţi atîtea î n comun, spuse el pe un ton sec.
— Mai multe decît
credeam
acum ceva
vrem e, îi
răspunse Billie.
Era adevărat. Georgiana fusese un copil bolnăvicios,
pentru care părinţii fuseseră mereu îngrijoraţi, nevoit să
rămînă la conac în timp ce restul celor mici alergau pe
cîmpurile de ţară din jurul casei lor.
Billie nu o antipatizase niciodată pe sora ei mai mică,
însă, în acelaşi timp, nici nu o găsise prea interesantă. De
cele mai multe ori chiar uita de existenţa ei. Le despărţeau
nouă ani. Ce ar fi putut să aibă în comun?
Georgiana După se aceea, apropia însă, suficient toţi ceilalţi de vîrsta plecaseră, maturităţii iar ca acum să
devină interesantă.
Era rîndul lui George să vorbească, dar el nu păru să fi
observa t asta, iar tăcerea se întins e suficient î ncît să devină
puţin neliniştitoare.
George ? murmură Bil lie.
El o privea într-un fel tare straniu, de parcă ar fi fost o enigmă nu,
El o privea într-un fel tare straniu, de parcă ar fi fost o
enigmă
nu, nu o enigmă. De parcă s-ar fi gîndit profund,
iar ea se întîmpla să fie în calea privirii lui.
100 J ULIA QUINN — Georg e? repetă. Te simţi El ridică brusc privirea. Ar
100 J ULIA QUINN
— Georg e? repetă. Te simţi
El ridică brusc privirea.
Ar trebui să te porţi mai frumos cu ea.
După aceea, de parcă n-ar fi spus cel mai urît lucru din
lume, făcu semn spre sticla de coniac.
— Ţi-ar plăcea şi ţie un pahar?
Da, spuse Billie, cu toate că
ştia foarte bine că
majoritatea doamnelor ar fi refuzat. Ce Doamne iartă-mă
vrei să spui cu "ar trebui să te porţi mai frumos cu ea"? Cînd
am fost eu vreodată crudă cu sora mea?
Niciodată, căzu el de acord, turnînd puţin lichid
arămiu într-un pahar, dar o ignori mereu.
— Ba nu.
— Uiţi de existenţa ei, reform
ulă
el.
E cam
ace laşi
lucru.
Pe cînd
tu
îi
dai atît
de multă atenţie tînăr ului
Nicholas.
Nich olas e
la
Eton. Nu prea pot
să-l copleşesc cu
atenţia mea de aici.
îi oferi paharul de coniac, iar ea văzu că lichidul din el
era considerabil mai puţin decît fusese în paharul lui.
— Nu o ignor, spuse Billie ca pentru sine.
Nu-i plăcea
fie certată, mai ales nu de George
Rokesby. Mai ales cînd el avea dreptate.
— Nu-i nimic, ros ti el surprinz înd-o cu blîndeţea sa.
Sînt sigur că lucrurile stau altfel cînd nu e Andrew acasă.
— Ce legătu ră are el?
George o privi cu o expresie pe jumătate surprinsă, pe jumătate amuzată. — Chiar n
George o privi cu o expresie pe jumătate surprinsă, pe
jumătate amuzată.
— Chiar n u ştii?
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 101 — N-am idee despre c e vorbeşti. Iritant bărbat. George
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
101
— N-am idee despre c e vorbeşti.
Iritant bărbat.
George bău din pahar, apoi, fără să se uite spre ea,
reuşi să-i arunce o privire condescendentă.
— Ar trebui să te ia odată de n evastă şi să term inăm .
— Poftim?
"
■;
Surpriza din vocea ei era neprefăcută. Nu o surprinsese
ideea să se mărite cu Andrew, fiindcă întotdeauna crezuse
că avea să se întîmple într-o bună zi, să se mărite cu el sau
cu Edward. Nu o interesa foarte mult cu care dintre ei, ci că
George vorbise despre asta într-un fel atît de
Nu-i plăcea.
— Sînt sigură
c ă
ştii, rosti reve nindu -şi repe de din
uimire, că eu şi Andrew nu avem nici o înţelegere în acest
sens.
El dădu ochii peste cap.
— Ai putea nimeri şi mai rău.
— La fel şi el, răspunse Billie.
George rîse.
— Aşa e.
— N-o să mă mărit cu Andrew, spuse ea .
Cel puţin nu încă, dar, dacă o cerea
Probabil că ar fi
spus da. Toată lumea se aştepta la asta.
George luă o înghiţitură de coniac şi o privi enigmatic
pe deasupra paharului.
— Ultimul lucru pe care aş vrea să-l f ac, spuse Billie,
incapabilă să lase tăcerea să se întindă între ei, ar fi să mă
logodesc cu un bărbat gata să îmi întoarcă spatele şi să
plece.
— Ştiu şi eu? răspunse George încruntîndu-se Multe soţii de militar îşi urmează soţii, iar
— Ştiu şi eu? răspunse George încruntîndu-se
Multe soţii de militar îşi urmează
soţii, iar tu
gînditor.
eşti mai
îndrăzneaţă decît majoritatea domnişoarelor.
102 J ULIA QUINN — îmi place aid. — în biblioteca tatălui meu? glum i
102 J ULIA QUINN
— îmi place aid.
— în biblioteca tatălui meu? glum i el.
— în Kent, răspunse ea reped e. La Aubrey Hall. Unde
e nevoie de mine.
El scoase un sunet dispreţuitor.
— Chiar e nev oie de mine!
— Sînt sigur c ă ai dreptat e.
Billie se îndreptă deodată. Dacă n-ar fi durut-o glezna,
probabil că ar fi sărit în picioare.
— Nici n-ai idee cîte fac eu!
— Te rog să nici nu-mi spui.
— Poftim?
El făcu un gest nepăsător cu mîna.
— Ai privi rea aceea specială.
— Ce pri vire?
— Acee a care-mi sp une că eşt i
pe cale s ă te lansezi
într-un discurs foarte lung.
Billie rămase cu gura căscată. Dintre toate replicile
condescendente, superioare
în
acel moment îi văzu
chipul. Oare se bucura de supărarea ei?
o înţepa Sigur mereu, că se bucura. unul bont Trăia şi ruginit. pentru asta. Era ca un ac care
— Pentru Dum nezeu, Bill ie, spuse e l sprijinindu-se de
un raft cu cărţi şi chicotind. Nu mai ştii de glumă? Ştiu că-l
ajuţi pe tatăl tău din cînd în cînd.
Din cînd în cînd? Ea conducea toată moşia! Aubrey Hall
s-ar fi prăbuşit în lipsa indicaţiilor ei. Tatăl ei mai avea doar
să-i dea caietele contabile, iar administratorul renunţase de mult să mai protesteze fiindcă era nevoit
să-i dea caietele contabile, iar administratorul renunţase de
mult să mai protesteze fiindcă era nevoit să-i dea socoteală
unei femei. Billie era, din toate punctele de vedere, crescută
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 103 ca fiul mai mare al familiei. Cu excepţia faptului că
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
103
ca fiul mai mare al familiei. Cu excepţia faptului că nu putea
facă să moştenească mare şi să-şi nimic. ocupe Pînă locul la de urmă, drept. Edmund Fratele ei avea nu să era se un
nătîng. Avea să înveţe repede mersul lucrurilor, iar atunci
Cînd Edmund avea să le arate tuturor cît era de capabil, ei
aveau să răsufle uşuraţi şi să spună că ordipea naturală a
VV
lucrurilor fusese restabilită.
Billie avea să devină inutilă. Avea să fie înlocuită.
Caietele contabile aveau să-i fie luate înapoi. Nimeni
n-o s-o mai roage să verifice starea caselor sau să rezolve
dispute. Edmund va deveni lordul conacului, iar ea va fii
sora lui mai mare, bătrînă, aceea pe care lumea o
compătimea şi o lua peste picior în secret.
Doamne! Poate că ar fi fost mai bine să se mărite cu
Andrew. — Sigur te simţi bine? întrebă George.
— Da, rosti ea scurt.
Tînărul ridică din umeri.
— Mi s-a părut că ţi s-a făcut rău deodată .
Aşa se şi întîmplase. Viitorul îi jucase prin faţa ochilor,
şi nu era deloc luminos sau frumos. Dădu peste cap restul
de coniac din pahar.
— Ai
grijă, o
atenţion ă Ge orge , însă ea
tuşea deja,
neobişnuită cu focul care-i ardea gîtlejul. E mai bine să bei
încet, adăugă el.
— Ştiu, se răsti ea, conştie ntă că se făcea de rîs.
— Sigur că da, murm ură el, făcînd-o să se simtă mai
bine George deodată. Rokesby era un măgar înfumurat. Totul revenise la normal. Sau aproape la
bine George deodată.
Rokesby
era
un
măgar
înfumurat.
Totul
revenise la normal. Sau aproape la normal. Situaţia era
destul de normală.
CCaappiittoolluull 88 Lady Bridgerton începu să-şi pună la cale asaltul asupra sezonului de baluri chiar
CCaappiittoolluull 88
Lady Bridgerton începu să-şi pună la cale asaltul asupra
sezonului de baluri chiar de a doua zi dimineaţă. Billie intră
în sufrageria mică, pentru micul dejun, dar spre uimirea şi
uşurarea ei, mama îi spuse că nu avea nevoie de ajutorul ei
ca să pună la cale petrecerea. Nu voia decît ca Billie să-i
trimită un bilet lui Mary, ca s-o invite la eveniment
împreună cu soţul ei, Felix. Tînăra dădu aprobator din cap,
plină de recunoştinţă.
Asta putea să facă.
— Georg iana s-a oferit să mă ajute, spuse lady
Bridgerton, făcîndu-i semn unui servitor să pregătească un
platou pentru micul dejun.
Billie mergea bine cu ajutorul cîrjelor, dar n-avea cum
să-şi pună în farfurie din vasele de pe bufet, balansîndu-se
pe doi pari.
Tînăra se uită spre sora ei mai mică. Georgiana părea
mulţumită de idee.
— O să fie foarte distract iv, spuse ea.
Billie îşi înghiţi cuvintele. Nu ştia multe lucruri care ar
fi insulte putut sora să fie spunînd mai puţin asta. distractive, Dacă Georgiana dar nu
fi insulte putut sora să fie spunînd mai puţin asta. distractive, Dacă Georgiana dar nu voia era să nevoie petreacă să-şi
după-amiaza scriind invitaţii şi punînd la cale meniuri, n-
avea decît s-o facă.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 105 Lady Bridgerton îi turnă o cană de ceai lui Billie.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
105
Lady Bridgerton îi turnă o cană de ceai lui Billie.
— Cum vrei să -ţi petr eci ziu a?
— Nu ştiu încă, răspunse tînăra, aplecînd din cap
într-
un gest de mulţumire cînd servitorul îi puse în faţă o tavă
cu mîncare.
Se uită cu dor afară, pe fereastră. Soarele începea să
iasă din nori, şi într-o oră rouă dimineţii se va fi evaporat.
O zi perfectă ca să fii afară. Pe cal. Făcînd ceva folositor.
Iar ea avea atîtea de făcut! Unul dintre chiriaşi refăcea
acoperişul casei în care locuia şi, cu toate că vecinii ştiau că
toată lumea se aştepta de la ei să-i ofere ajutorul, Billie încă
mai bănuia că John şi Harry Williamson aveau să încerce să
scape de îndatoriri. Cineva trebuia să se asigure că acei doi
fraţi îşi făceau partea lor de treabă, la fel cum cineva trebuia
să vadă de cîmpurile din vest, ca să fie plantate cum trebuia.
Grădina de trandafiri trebuia şi ea curăţată după specifi
caţiile clare ale mamei ei.
Cineva trebuia să facă toate acele lucruri, iar Billie nu
ştia cine, dacă nu ea.
Dar nu, ea era prizonieră în conac, cu o gleznă umflată,
şi nici măcar nu fusese vina ei. Bine, poate doar puţin, dar
mai mult a pisicii. Durerea
era greu
de suportat —
de
gleznă, nu de dorul animalului, cu toate că Billie era
suficient de meschină încît să spere că pisica avea, şi ea,
vreun motiv să şchiopăteze.
Se opri ca să se gîndească la asta. La drept vorbind
— Billie? m urmură ceştii de ceai. mama ei , privind-o p e deas upra
— Billie? m urmură
ceştii de ceai.
mama ei , privind-o p e deas upra
— Cred că
nu
sînt un
om pre a bun, rosti aceasta,
gîndind cu voce tare.
106 J ULIA QUINN Lady Bridgerton se înecă şi tuşi atît de tare încît îi
106 J ULIA QUINN
Lady Bridgerton se înecă şi tuşi atît de tare încît îi ieşi
ceai pe nas. Era o imagine de zile mari, pe care Billie nu se
aşteptase s-o vadă vreodată.
— Aş fi putu t să-ţi spun e u asta, rosti Georg iana.
Billie îi aruncă o privire indignată, gest destul de imatur,
de altfel.
— Sybilla Bridgerton, se auzi vocea aspră a mamei lor.
Eşti o persoană foarte agreabilă.
Billie dădu să vorbească, deşi nu avea nimic inteligent
de spus.
— Dacă nu eşti, continuă
mama ei, ridicînd glasul
ca
să-i dea de înţeles că nu era cazul să îndrăznească s-o
contrazică, atunci asta se reflectă asupra mea, şi refuz să
cred că sînt o mamă atît de nepricepută.
— Sigu r că nu eşti, spuse Billie foarte, foarte
repede.
— Ca atare, o să repet întrebarea.
Luă o înghiţitură delicată de ceai şi o privi cu un calm
remarcabil pe fiica ei mai mare.
— Cum vrei să-ţi petr eci ziua?
— Ei bine
tr
ase Billie de timp.
Se uită la sora ei, dar Georgiana nu o ajută deloc, ci
doar ridică neajutorată din umeri. Gestul putea să însemne
orice, de la "nu ştiu ce e cu ea" pînă la "mă bucur foarte
mult de stinghereala ta".
Billie făcu o grimasă nemulţumită. N-ar fi fost minunat
ca oamenii să spună ce gîndeau? Se întoarse spre mama ei,
care încă o privea cu o expresie amăgitor de pasivă.
— Ei bine Poate o să citesc o carte? — O carte, repetă mama ei.
— Ei bine
Poate o să citesc o carte?
— O carte, repetă mama ei.
îşi şterse colţul gurii cu un şerveţel şi spuse:
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 107 — Ce frumos. Billie îi aruncă o privire prudentă. îi
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON
107
— Ce frumos.
Billie îi aruncă o privire prudentă. îi trecură prin minte
mai multe răspunsuri sarcastice, dar, în ciuda atitudini
netulburate a mamei sale, în ochii acesteia strălucea o
luminiţă care-i spunea tinerei că ar fi făcut mai bine să tacă.
Lady Bridgerton întinse mîna după ieainic. Bea
întotdeauna mai mult ceai la micul dejun decît întreaga ei
familie la Aş un putea loc. să-ţi rec omand ce va, dacă vrei, îi spuse lui
Billie.
Nu doar că bea mai mult ceai decît restul, dar şi citea
mai mult decît ei la un loc.
— Nu, mulţum esc, răspu nse fiica ei în timp ce tăia felii
rotunde dintr-o bucată de cîrnat. Tata a cumpărat luna
trecută
de la Londra cel mai nou volum al
Enciclopediei
Prescott Despre Agricultură. Ar fi trebuit să-l încep deja, dar
a fost atît de frumos afară încît n-am apucat.
— Ai putea să cit eşti la aer, îi sugeră Ge orgiana. Putem