Istorie

Importanța mâncării anumitor alimente pentru păstrarea sănătății a fost recunoscută cu mult înainte să
se fi identificat vitaminele. Egiptenii antici știau că dacă hrăneau un pacient cu ficat, acesta se va vindeca
de orbire de noapte, acum știindu-se că este cauzată de o deficiență de vitamina A. În 1747, chirurgul
scoțian James Lind a descoperit că citricele și preparatele din ele previn scorbutul, o boală letală, în care
colagenul nu se formează corect și caracterizată prin vindecări lente, sângerări ale gingiilor și dureri
acute. În 1753, Lind a publicat Tratat asupra Scorbutlui. Totuși, descoperirea sa nu era unanim
acceptată. În expedițiile Marinei Regale din secolul XIX, de exemplu, se credea că scorbutul era prevenit
de o igienă bună la bordul navei, exerciții fizice regulate și menținerea moralului ridicat al echipajului, în
locul unei diete bazată pe mâncare proaspătă, așa că aceste expediții au continuat să fie compromise de
scorbut. În acea perioadă, când Robert Falcon Scott a făcut cele două expediții în Antarctica la începutul
secolului XX, teoria medicală general acceptată era că scorbutul era cauzat de mâncarea la conservă
contaminată.

În 1881, chirurgul rus Nikolai Lunin a hrănit șoareci cu un amestec artificial de toți constituenții laptelui
cunoscuți la momentul respectiv, adică proteine, grăsimi, carbohidrați și săruri. Aceștia au murit, în timp
ce șoarecii hrăniți cu lapte natural s-au dezvoltat normal. A formulat o concluzie precum că "un aliment
natural ca laptele trebuie deci să conțină, pe lângă ingredientele principale cunoscute, mici cantități de
substanțe necunoscute esențiale vieții" [1]. Concluzia trasă de el a fost respinsă de ceilalți cercetători,
care nu au putut să reproducă rezultatele experimentelor sale. O diferență a fost faptul că el a folosit
zahăr normal (zaharoză), pe când ceilalți cercetători au folosit zahăr din lapte (lactoză), care încă mai
conținea cantități mici de vitamina B.

În 1905, William Fletcher a descoperit că prin mâncarea orezului nedecorticat în locul celui decorticat se
prevenea boala beriberi. În anul următor, Frederick Hopkins a afirmat că alimentele conțin "factori
accesori"—pe lângă proteine, carbohidrați, grăsimi etc.—care sunt necesari corpului uman. Când Casimir
Funk a izolat complexul hidrosolubil de micronutrienți a cărui bioactivitate fusese identificată de
Fletcher, a propus ca acesta să fie numit "Vitamină". Numele a devenit repede sinonim cu "factorii
accesori" ai lui Hopkins, iar până când s-a demonstrat că nu toate vitaminele sunt amine, cuvântul era
deja popular. În 1920, Jack Cecil Drummond a propus ca "e"-ul final să cadă, pentru a se dezaccentua
legătura cu "aminele", după descoperirea faptului că vitamina C nu avea componentă aminică. În limba
română, forma a rămas neschimbată, spre deosebire de limba engleză.

La începutul anilor 1900, oamenii de știință au fost capabili să izoleze și să identifice un număr de
vitamine. Inițial, lipide din ulei de pește au fost folosite pentru vindecarea rahitismului la șobolani, iar
nutrientul liposolubil a fost numit "antirahitic A". Între timp, numele a fost schimbat, el devenind
vitamina D, care este subiectul dezbaterilor pe tema faptului că aceasta nu este într-adevăr o vitamină,
fiind un derivat steroid.

Vitaminele umane

Pentru oameni există 13 vitamine, împărțite în două grupe, cele patru solubile în grăsimi (A, D, E și K) și
cele nouă solubile în apă (opt vitamine B și vitamina C).

Numele vitaminei Denumire chimică Solubilitate Deficiență, boală Supradoză

Necesarul minim zilnic mediu (M,19-30)[2]

Vitamina A Retinol Grăsimi Orbire de noapte, Keratomalacia 25.000 ui 620μg

Vitamina B1 Tiamină Apă Beriberi - 1 mg

Vitamina B2 Riboflavină Apă Ariboflavinoză - 1,1 mg

Vitamina B3 Niacină Apă Pelagra 2.500 mg 12 mg

Vitamina B5 Acid pantotenic Apă Paresteziază - -

Vitamina B6 Piridoxină Apă - 400 mg 1,1 mg

Vitamina B7 Biotină Apă - - 30 µg

Vitamina B9 Acid folic Apă * 1.000 µg 320 μg

Vitamina B12 Cianocobalamină Apă Anemie - 2 µg

Vitamina C Acid ascorbic Apă Scorbut - 75 mg

Vitamina D1-D4 Lamisterol, Ergocalciferol, Calciferol, Dihidrotachisterol, 7-dehidrositosterol Grăsimi

Rahitism 50.000 IU 2 µg pentru toate vitaminele D

Vitamina E Tocoferol Grăsimi - 50.000 IU 12 mg

Vitamina K Naftoquinonă Grăsimi - - 75 µg

= Deficiența de acid folic (Vitamin B9) în timpul sarcinii este asociată cu boli congenitale ale bebelușilor
și este legată de apariția cancerului.

Unele dintre vitamine sunt cunoscute după numele din literatura de specialitate mai veche. Vitamina B2
este numită și vitamina G. Vitamina B7, sau biotină este știută și ca "vitamina H". Vitamina B9, sau acid
folic și alți folați precum "vitamina M (acid pteril-tri-glutamic)" sunt cunoscute drept folicină. Vitamina
B3 apare și ca "vitamina PP", un nume derivat de la termenul învechit "factor prevenitor de pelagra".
Multe alte substanțe esențiale ale dietei care erau numite la început vitamine sunt acum clasificate ca
făcând parte din alte grupuri.

Alte vitamine posibile sunt DMAE (pește, ouă, soia, creier), acidul lipoic (ficat), acidul folinic (ficat),
bioptrină (pește, ficat), PPQ (mai jos) și coenzima Q (carne, iaurt, soia).

Deficiențe și excese de vitamine

Un organism poate supraviețui pentru un timp fără vitamine, deși deficitul prelungit de vitamine poate
duce la boli, de obicei dureroase și potențial fatale. Rezervele organismului de vitamine pot varia foarte
mult; un adult poate avea un deficit de vitamina A sau B12 de un an sau mai mult înainte să apară vreo
boală, în timp ce vitamina B1 din rezerve nu rezistă mai mult de două săptămâni.

Vitaminele solubile în grăsimi pot fi păstrate ca rezervă în organism și sunt toxice când sunt luate în
exces. Vitaminele solubile în apă nu sunt păstrate în organism, cu excepția vitaminei B12, rezerva ei
aflându-se în ficat.

Pseudo-vitamine

Vitamina F este termenul care desemna la început acizii grași esențiali pe care corpul nu îi poate
sintetiza. Au fost excluși din categoria vitaminelor pentru că sunt acizi grași. Acizii grași sunt o
componentă majoră a grăsimilor care, ca și apa, sunt necesare organismului în cantități mari și deci nu
sunt sub incidența definiției vitaminelor, care sunt necesare în cantități mici.

Herbalistii si naturopatii au numit diferite substanțe chimice terapeutice "vitamine", deși nu sunt,
printre care vitamina T, vitamina U și vitamina X.

Unele autorități în domeniu spun că ubiquinona, numită și coenzima Q10, este o vitamină. Ubiquinona
este produsă în cantități mici de organism, ca și vitamina D.

Vitamina B15 (Acid pangamic); substanța înrudită dimetilglicina este numită greșit vitamina B15, dar
numită și B16.

Toxinele Laetrile și amigdalina sunt numite uneori vitamina B17. Și acidul pangamic, și laetrile au fost
propuse ca fiind vitamine de Ernst T. Krebs; nici una nu a fost recunoscută drept vitamină de
comunitatea medicală. Capacitățile vitaminei B17 de a combate cancerul au fost negate de multe
experimente. Ele produc drept metabolit acid cianhidric și pot provoca moartea.

Flavonoizii sunt numiți uneori și vitamina P.

Factorii de creștere a animalelor au fost desemnați vitamine, precum acidul para-aminobenzoic (PABA),
care este factorul datorită căruia cresc penele păsărilor (vitamina B10), folacina (vezi acid folic) acid
pteril-heptaglutamic este factorul de creștere a păsărilor (vitamina B11 sau vitamina Bc-conjugată) și
acidul orotic ca vitamina B13 pentru șobolani.

Câteva substanțe erau crezute a fi vitamine complexe B și sunt numite vitamine B în literatura veche,
incluzând B4 (adenină) și B8 (acid adenilic), dar nu mai sunt recunoscute ca vitamine.

Doctorii mici au etichetat și unele analgezice și antibiotice ca vitamine.

Nomenclatură

Vitaminele pot prezenta mai multe denumiri:

DENUMIREA ALFABETICĂ:

se folosesc literele mari ale alfabetului A,B, C,D,E K și diferiți indici în cadrul unui tip de vitamină D2-D3,
B1, B2 ,B6 etc.

DENUMIREA CHIMICĂ: are la bază structura chimică a vitaminei

A1 RETINOL

B1 TIAMINĂ

B2 RIBOFLAVINĂ

B6 PIRIDOXINA

C ACID ASCORBIC

E TOCOFEROL

H1 ACID PARAAMINOBENZOIC

K FITOMENADIONĂ

DENUMIREA TERAPEUTICĂ după efectul terapeutic

A ANTIXEROFTALMICA

C ANTISCORBUTICĂ

D ANTIRAHITICĂ
E ANTISTERILITĂȚII

PP ANTIPELAGRĂ

K ANTIHEMORAGICA

Clasificare

S-a încercat o clasificare în funcție de mecanismul de acțiune, deși nu este pe deplin cunoscut pentru
toate vitaminele. Multe vitamine funcționează ca atare sau după o prealabilă biotransformare, formând
coenzime ale unor enzime specifice (toate vitaminele B, biotina, vitaminele A și K). Altele acționează pe
căi asemănătoare hormonilor (D și A). Unele (vitaminele C și E) funcționează ca sisteme antioxidante față
de peroxizii nocivi. Vitaminele A (retinalul, acidul retinoic) au modalități particulare de acțiune. O
clasificare mai veche împărțea vitaminele în 2 mari clase, în funcție de solubilitatea lor:

- vitamine hidrosolubile (solubile în apă),din care fac parte toate vitaminele B, biotina, acidul ascorbic;

- vitamine liposolubile, (insolubile în apă), solubile în lipide (grăsimi), din care fac parte vitaminele A,D, E
și K. Există o serie de substanțe, numite antivitaminecare prezintă o acțiune antagonistă vitaminelor și
care produc efectele avitaminozelor respective. În principiu fiecare vitamină poate avea una sau mai
multe antivitamine.

SOLUBILITATE:

LIPOSOLUBILE : A, D, E. K (solubile în grăsimi).

HIDROSOLUBILE: COMPLEXUL B , VITAMINA C (solubile în apă).

MECANISM DE ACȚIUNE

EFECT NUCLEAR – acționează influențând transcripția ADN : vitamina A și vitamina D. EFECT

MEMBRANAR- împiedică acțiunea unor radicali liberi în organism vitamina E, vitamina C. TRANSFERAREA
UNOR GRUPĂRI FUNCȚIONALE (CO2, CH3, NH2) vitaminele B1, B6, B12, BIOTINA, ACID FOLIC. TRANSFER
DE ELECTRONI : Vitamina PP, vitamina B2, vitamina K.

VITAMINELE HIDROSOLUBILE
Din această clasă fac parte compuși polari, solubili în apă, dar cu structuri și funcții biochimice foarte
diferite.Un număr dintre ele alcătuiesc grupul vitaminelor B, prezente în drojdie, în semințe de cereale,
în ficat. Lipsa de aport prin alimentație, provoacă stări de policarență și nu de hipovitaminoză anume.
Sunt absorbite la nivelul intestinului subțire, trecând în circulația portală. Se stochează în cantități foarte
mici și sunt eliminate urinar.De aceea trebuie continuu furnizate prin alimentație . Excesul este, în
general bine tolerat, surplusul eliminându-se urinar, fără afectarea organismului. Excepție face
supradozarea unora cum sunt acidul nicotinic și vitamina B6

Utilizări colocviale ale termenilor

Vitamina A și vitamina C sunt folosite în argou ca reprezentând băuturi alcoolice și, respectiv, cafeină.

Sedativul ketamină este numit deseori vitamina K când este folosit ca drog.

Vitamina Dragoste este menționată în cântecul lui Patti Page, I Don't Care if the Sun Don't Shine,
referindu-se la dragostea însăși.

Vitamina V este un colocvialism pentru Viagra, vitamina Z pentru Zoloft și vitamina R pentru ritalină (în
special când se sugerează că acestea sunt recomandate când nu este nevoie (sau hiperbolic: luate la fel
de comun ca și vitaminele)).

Colocvial, cuvântul vitamină se referă în general la suplimentele de vitamine, produse, de obicei, sub
formă de pilulă, care conțin una sau mai multe vitamine pure, folosite pentru a suplimenta conținutul în
vitamine al unei diete.

Colocvialisme mai puțin cunoscute:

Vitaminas.jpg

Vitamina G este argou pentru berea Guinness.

Vitamina J este folosit pentru a se referi la Jägermeister, care este o băutură alcoolică din plante
exportată din Germania.

Biotina mai este găsită ca vitamina H.

Vitamina I este utilizată pentru ibuprofen.

Vitamina S este argou pentru steroizi.

Vitamina W este folosit pentru apă.

Vitamine non-umane

Organisme diferite au nevoie de substanțe organice diferite. Majoritatea mamiferelor au nevoie, cu

unele excepții, de aceleași vitamine ca și oamenii. O excepție importantă este vitamina D; majoritatea
mamiferelor o poate sintetiza. Cu cât o specie este mai puțin înrudită cu mamiferele, cu atât cerințele
organismului devin mai diferite. De exemplu, unele bacterii au nevoie de adenină. Quinona
pirroloquinolina (PQQ), care se găsește în iaurt, a fost descoperită ca vitamină pentru șoareci în 2003.
Pisicile de casă au nevoie de nutrientul taurină; aceasta este o vitamină pentru ele, dar nu și pentru
oameni, pentru că ei și-o pot sintetiza.

Efecte ale vitaminelor și surse ale acestora