Sunteți pe pagina 1din 17

ARGUMENT

Ţara noastră se înscrie în zonele cu bogate resurse melifere, fapt care explică
Prima informaţie istorică despre apicultura din Dacia o avem de la istoricul grec
Herodot (484-425 î.H.),care a fost uimit de mulţimea de albine de pe malul stâng al Dunării,
locuit de geţi.
Xenofon (430-355 î.H.) afirma că “hrana geţilor constă în primul rând din
miere, legume, lapte şi preparate din lapte şi puţină carne”, iar naturalistul roman Claudius
Aelianus (secolul III î. H.) menţiona exportul de miere în faguri făcut de strămoşii noştri în
acele vremuri.
Mierea a fost secole de-a rândul sursa principală de îndulcire a alimentelor,
cunoscându-se valoarea nutritivă şi energetică precum şi efectele sale terapeutice.
Din păcate, ultimii ani au cunoscut un recul important în domeniul apiculturii.
Schimbarea formei de proprietate în agricultură a dus la restrângerea unor suprafeţe
imense de culturi cu importanţă apicolă (ex. Floarea soarelui). Pe de altă parte, aplicarea
necontrolată a unor tratamente fitosanitare, erbicidări etc., au diminuat de la an la an baza
meliferă, făcând improprii pentru albine alte suprafeţe de cultură. La acestea se adaugă
scăderea puterii de cumpărare a populaţiei, precum şi lipsa unei educaţii în ceea ce priveşte
consumul de miere de albine. Fenomenele mai sus menţionate au dus la scăderea dramatică a
numărului familiilor de albine.
Asfel, dacă în 1989 erau inventariate 1418 mii familii, numărul lor a scăzut la 622 mii
în 1996 ,ajungînd în 1998 la un număr de 602 mii familii.
În aceste condiţii credem că datoria specialiştilor este să tragă un semnal de alarmă.
Lucrarea de faţă aducându-şi astfel, o modestă contribuţie în acţiunile de revitalizare ale
acestei activităţi de tradiţie, aducătoare de sănătate şi venituri pentru cei care o practică.
CAPITOLUL I
IMPORTANŢA CREŞTERII MATCILOR IN PEPINIERE
PENTRU SPORIREA PRODUCTIEI APICOLE

Albinele au constituit încă din antichitate un obiect inepuizabil de cercetare pentru


naturalişti, de cugetări pentru filozofi şi de inspiraţie pentru poeţi. Astfel, Aristotel, nume
sonor al istoriei antice, a consacrat o parte a operei sale “Istoria animalelor” descrierii
albinelor.
În secolul al XVIII-lea, Reaumur a marcat un progres în cunoştinţele despre viaţa
albinelor, iar în secolul al XIX-lea, au fost puse bazele creerii apiculturii moderne. Astfel,
datorită aportului unor nume sonore precum Langostroth şi Dadont din simplu “mijloc de
observaţie”, “stupul carte” s-a transformat într-un stup cu rame mobile, mijloc de exploatare
în slujba omului.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, apicultura cunoaşte o dezvoltare deosebită
în ţările Europei occidentale şi Centrale, precum şi în America de Nord, unde, de fapt, s-a
lucrat pe material biologic din vechiul continent dus acolo odată cu emigraţia.
O dovadă de netăgăduit privind importanţa creşterii albinelor este un studiu INRA
care prezintă un inventar amplu al tuturor publicaţiilor despre apicultură (cărţi, tratate,
broşuri) evidenţiind că într-o perioadă de circa 300 de ani au fost publicate 777 de titluri
importante, din care, numai în perioada 1850-1952 au fost publicate 387.
În prezent, trebuie recunoscut faptul că o apicultură mai diversificată, mai productivă,
mai rentabilă, a cărei dezvoltare se promovează nu va putea exista fără a integra agricultura
ca factor de producţie şi echilibru biologic.
Albina şi apicultura joacă un rol important în ecologie, în protecţia naturii, în
amenajarea echilibrată a oricărei ţări ce se consideră dezvoltată.
Cunoaşterea vieţii familiei de albine, a produselor stupului, modul de apariţie a
acestora în cuib, posibilitatea omului de a le produce în folosul său, realizarea de tehnologii
moderne de întemeiere a albinelor dar şi de obţinere şi prelucrare a acestor produse
miraculoase în cantităţi mari fără a afecta evoluţia normală a familiei de albine, a constituit în
final scopul principal al tuturor studiilor efectuate de-a lungul timpului de către agricultori.
Apicultura a făcut paşi importanţi pe calea dezvoltării ştiinţifice. Atât creşterea
albinelor, cât şi recoltarea şi prelucrarea produselor se realizează în condiţii de tehnicitate
avansată.
În momentul de faţă, apicultorii devin membri activi ai colaborării internaţionale în
lupta omenirii împotriva foamei şi în urmărirea vindecării semenilor bolnavi. În acelaşi timp,
ei sunt consideraţi factori de nădejde în străduinţa de menţinere a raporturilor ecologice
multimilenare stabilite pe planeta noastră şi militanţi hotărâţi împotriva poluării mediului
ambiant. Însă oricât de altruişti în activitatea lor, aceştia au şi un profit personal imediat:
trăind nemijlocit în mijlocul naturii şi hrănindu-se cu rodul muncii lor beneficiază din plin de
efectele tonifiante ale produselor apicole, bucurându-se de o viaţă lungă şi de mai multă
sănătate. Tocmai de aceea, au considerat că surplusul produselor stupului trebuie să ajute şi
pe alţii, aşa încât, cu cât se adunau mai multe produse de orice fel, pentru a le putea scoate şi
valorifica în condiţii optime, au fost concepute, de-a lungul timpului tehnologii şi utilaje din
ce în ce mai moderne pentru obţinerea şi prelucrarea acestora.
Astfel, apicultura, la ora actuală, dispune de tehnologii moderne pentru întreţinerea
familiilor de albine, de obţinere şi condiţionare a produselor agricole care sunt realizate având
la dispoziţie utilajele şi aparatura necesare aplicării acestor tehnologii: o parte din aceste
tehnologii de obţinere şi condiţionare a produselor agricole sunt conform cu normele
internaţionale de calitate, fiind în felul acesta permis exportul din ţările cu producţie ridicată
în cele cu producţii mici sau lipsite de acestea, dar deosebit de necesare.
Situaţia apiculturii în Romania

România este recunoscută în Europa ca una din ţările cu cea mai veche tradiţie în
aplicarea apiculturii. Observaţiile transmise oral, din generaţie în generaţie, evidenţiază
preocuparea strămoşilor de la simpli culegători de miere şi ceară a familiilor adăpostite în
scorburile copacilor sau crăpăturile stâncilor până la îngrijitori atenţi ai acestei insecte
dătătoare de minuni, stupăritul fiind circumscris în larga arie de activitate de bunuri
gospodăreşti din spaţiul carpato-danubian. Această activitate a fost şi este favorizată de clima
blândă, favorabilă dezvoltării albinelor, precum şi de o flora deosebit de bogată şi variată, dar
mai ales valoroasă din punct de vedere melifer.
De-a lungul timpului, îndeletnicirea a reprezentat o formă de existenţă, mierea şi ceara
căpătând o importanţă comercială deosebită, ele devenind pentru ţară mărfuri valoroase,
constituind un mijloc de plată (prin export).
Trecerea de la albinăritul tradiţional la cel raţional ştiinţific, fundamentat pe
cunoaşterea intensă a biologiei şi vieţii albinelor şi a nevoilor acestora s-a datorat muncii
neobosite a unor mari iubitori ai apiculturii din România. Se fac primele cercetări biometrice
pentru stabilirea poziţiei taxonomice a albinei româneşti -Apis Mellifera Carpatica (Fistrog-
1937, doctorat), studii microscopice asupra mierii din comerţ (1942-Camelia Pelimaru).
Totuşi, bazele activităţii de ameliorare a albinei româneşti au fost fundamentate de N.Foti.
În România, densitatea familiilor de albine este de 5,4 familii/km2 , fiind mai mare
decât media pe glob, care este de 0,4 familii/km2, sau din Europa, care este de 2,8
familii/km2, dar mai mică decât cea din Cehia şi Slovacia (9 familii/km2) şi Elveţia (10
familii/km2).
Odată cu creşterea efectivului de familii de albine a crescut şi producţia totală de
miere de la 2560 t/an în 1938, la 11000 t/an în 1996, pentru un efectiv de cca. 100000 familii
de albine. În anul 1957, datorită importanţei tot mai mari care s-a acordat apiculturii, secţia de
apicultură îşi dezvoltă activitatea prin înfiinţarea de laboratoare, pe diverse profile
(ameliorare, tehnologice, resurse melifere, utilaje apicole şi boli), acestea funcţionând în
cadrul staţiunii centrale pentru apicultură şi sericicultură.
Până în 1990, numărul familiilor de albine a crescut vertiginos. După acest an, până în
1992, a crescut numărul familiilor de albine din sectorul privat, reducându-se concomitent
numărul familiilor din sectorul de stat. Din 1993 până în 1998, numărul familiilor de albine a
înregistrat o scădere continuă atât în sectorul privat cât şi în cel de stat, ajungându-se să se
înregistreze valori aproximativ egale, oglindite în tabelul de mai jos:
Tabelul 1
1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998
Tota S.p. Tota S.p. Tota S.p. Tota S.p. Tota S.p. Tota S.p. Tota S.p.
l l l l l l l
120 1140 710 727 759 717 747 696 696 662 656 628 626 602
7
S.p.=sectorul privat

Importanţa creşterii mătcilor în pepiniere pentru ameliorarea materialului biologic şi


sporirea producţiei apicole

În ţara noastră datorită condiţiilor deosebit de favorabile de climă, sol, vegetaţie,


apicultura a constituit o preocupare străveche, fapt dovedit de numeroasele documente.
Această îndeletnicire este rentabilă şi plăcută, iar produsele obţinute sunt larg folosite, atât în
alimentaţia normală cât şi în cea dietetică, terapeutică, cosmetică, industria farmaceutică.
Pentru asigurarea eficienţei economice apicultura intensivă trebuie să se sprijine tot
mai mult pe rezultatele cercetării ştiinţifice verificate în producţie.
Selecţia albinelor presupune alegerea pentru reproducţie a indivizilor care au dovedit
însuşiri valoroase şi eliminarea celor cu însuşiri necorespunzătoare.
În selecţie se urmăresc însuşiri principale ca: producţia de miere, ceară, polen,
prolificitatea mătcilor, rezistenţa la iernare şi boli, dezvoltarea timpurie a familiei primăvara,
blândeţea, predispoziţia la roire (nedorită).
Dintre însuşirile secundare amintim: vigoarea albinelor, hărnicia, modul în care îşi
clădesc fagurii, depozitarea şi căpăcirea mierii.
Ameliorarea albinelor se deosebeşte de cea a altor specii deoarece matca şi albinele
nu sunt identice din punct de vedre genetic; împerecherea mătcilor este necontrolabilă (ea nu
are loc în stup, ci în afara acestuia); matca se împerechează cu un număr mare de trântori (7-
14); însămânţarea artificială este deocamdată greu accesibilă.
Munca de ameliorare este uşurată de prolificitatea mare a mătcii (150-200 mii ouă
într-un sezon). Efectivul de albine lucrătoare se poate obţine rapid datorită perioadei scurte de
dezvoltare (stadiul ou-adult durează 16 zile). În această activitate familiile folosite sunt
familiile recordiste. Sunt considerate familii recordiste, familiile a căror producţie depăşeşte
cu 60% media stupinei. Aceste familii sunt alese pentru producerea mătcilor devenind astfel,
familii materne.

Se practică selecţia în masă şi selecţia individuală. În ultimul timp se recurge la


hibridare, adică încrucişarea între două rase diferite din zone geografice distincte, pentru
obţinerea heterozisului.
Pentru fixarea unor caractere se poate aplica consangvinizarea, dar apare depresiunea
consangvină după 3-4 ani. Metoda nu este apreciată şi de aceea după 4-5 ani apicultorii
“împrospătează sângele” prin achiziţionare de material biologic de la distanţe de 6-10 km.
CAPITOLUL II
CARACTERIZAREA STATIUNII ZONALE APICOLA
“MOLDOVA POIENI”.

Localizarea geografică

Staţiunea zonală apicolă Poieni-Iaşi este situată la sud-sud-est de municipiul Iaşi, pe


DN24, la 24 km de oraş, între Iaşi şi Vaslui, într-o zonă colinară care constituie începutul
Podişului Moldovei. Staţiunea este situată pe raza comunei Schitu-Duca şi aparţine
“Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură” S.A. Bucureşti. Staţiunea este
înconjurată de o lizieră de pădure pe latura N-E şi Vest, fiind amplasată într-o zonă care
dispune de o bogată şi variată bază meliferă. Teritoriul staţiunii se încadrează în Câmpia
Inferioară a Jijiei şi a Bahluiului. Relieful, caracterizat prin dealuri, văi şi regiuni de platou,
cu o altitudine ce variază între 300-400m.
În partea de nord este masivul păduros ”Bîrnova-Repedea”, podiş înalt care se ridică
pînă la altitudinea de 380m (dealul Păun), dominând valea Prutului ce îl limitează spre est , si
cu 200m depresiunea colinară a Jijiei şi a Bahluiului de la nord, nord –est.
Existând în această zonă două trepte mari:
-o treaptă înaltă sub formă de dealuri masive şi platouri uşor înclinate spre sud, sud –
est, altitudini medii între 300-350m;
-o treaptă joasă fiind dată de câmpia Jijiei si Bahluiului împreună cu afluienţii lor.
Această unitate din zona de podiş face parte dintr-o unitate fizico-geografică mai
mare, cea a Podişului Bârladului şi Podişul Central Moldovenesc.
Climatologia

Clima are caracter continental pronunţat fiind influenţată de prezenţa masei de aer
anticiclonice atlantice şi continentale , fiind caracterizată prin:
-temperatura aerului ce are valori medii anuale în jur de 9oC, amplitudini anuale ale
mediilor lunare ce ating valori de 24-25oC. Luna cu cea mai scăzută temperatură este luna
ianuarie, cu minima absolută de –36oC, urmată de lunile decembrie şi februarie; la celălalt
pol se află luna cu temperatura cea mai ridicată, luna iulie, cu maxima termică +40oC, fiind
urmată de lunile iunie şi august, încadrându-se lunile de vară.
-precipitaţiile însumează, în medie, 518 mm/m2.În distribuţia calendaristică a
precipitaţiilor se observă o repartiţie neuniformă: lunile cele mai bogate în precipitaţii sunt
lunile mai şi iunie, când se înregistrează 65-80 mm/m2 lunar , iar lunile cu precipitaţiile cele
mai scăzute sunt decembrie şi martie, când se înregistrează doar o cantitate cuprinsă între 20-
35 mm/m2 lunar.
-umiditatea relativă a aerului are valori anuale medii de 70%, fiind mai coborâte în
anotimpul călduros şi mai ridicate în lunile bogate în precipitaţii;
-nebulozitatea-numărul mediu annual al zilelor cu cer senin este de 106,7 zile, cel al
zilelor cu cer noros ajungând la 114,9 zile, iar cel al zilelor cu cer acoperit cu nori la 143,9
zile:
-vântul-dinamica atmosferei este dominată de masele de aer dinspre NE, S şi N. care
au o frecvenţă de 33,5%; 13%;9,5% şi o viteză medie de 3,8; 2,8; 2,3 m/s, din celelalte
direcţii şi intensităţi fiind mai slab reprezentate. La aceasta se adaugă şi o perioadă de calm ce
totalizează 26,6%, precum şi un număr mediu de 48,6 zile pe an cu vânt a cărui viteză
depăşeşte 14-16 m/s.
Hidrografia

Hidrografia este alcătuită dintr-un sistem destul de slab de ape, câteva pârâuaşe , care
se unesc într-un râuleţ ce se revarsă în Prut. Pe lângă acestea, sunt şi câteva iazuri particulare.
La E şi N sunt râurile Bahlui şi Jijia.

Solul
Solurile întâlnităe sunt destul de variate, datorită pe de o parte reliefului,
iar pe de altă parte de rocilor generatoare. Fiind cu o alcătuire geologică relativ
simplă cu mobilitate tectonică redusă, cu structura şi litologia uniformă, roci cristaline
cutate cu importante intruziuni granitice, argile şi marne cu fâşii alternante de nisipuri, gresii
şi calcare neolitice la partea superioară a platorii înalte din sud şi sud-vestul localităţii .
Datorită reliefului şi zonelor generatoare, reprezentate de cernoziomurile levigate este
caracteristic pe pante . Având diferite stări de degradare , slab levigat sau mediu levigat.
Solurile interzonale sunt formate din solurile umede sau uscate întâlnite pe pantele cu o pantă
cuprinsă între 16-26%, unde apar mahele solonizate.
Solurile azonale sunt formate din soluri coluviale şi alucoluviale fără a avea
morfologia difgerentiată.

Vegetaţia
Este abundentă, reprezentată de specii de arbori şi arbuşti ce cresc la altitudini de 350-
400 m, plus flora spontană şi cea cultivată din zonă. O parte importantă din baza meliferă este
asigurată prin practicarea culesului pastoral. Dintre arbori şi arbuşti menţionăm mai multe
specii: arţar, alun, corn, cireşul de pădure, jugastru, păducel, care imprimă dezvoltarea
timpurie a familiilor de albine, salcâmul ce creşte în mod sporadic în zonă, ceea ce face ca
60% din familiile de albine să fie deplasate în pastoral, în judeţul Galaţi, restul rămân în
staţiune pentru furnizarea larvelor pentru creşterea mătcilor. Cele plecate la cules de salcâm
la Galaţi v-or rămâne în zonă, mergând în pastorală la Tulcea la cules de tei, iar mai târziu la
cules de izmă.
Familiile rămase acasă pot valorifica culesul de la teiul cu frunză mică (teiţă,) teiul cu
frunză mare (teiul alb) şi teiul argintiu (pucios) reprezintă aproximativ 20% din componenţa
arboricolă a pădurii ce înconjoară cele două stupine. Pomii fructiferi dau perioada de cules de
aproximativ 10 zile.

Situaţia teritorial-administrativă

Patrimoniul staţiunii este reprezentat de 250 familii de albine, împărţite în două


stupine. Prima stupină are vatra în incinta unitaţii, este de selecţie şi constituie materialul
principal pentru activitatea de bază: producerea de mătci şi ameliorarea albinei Apis Melifera
Carpatica. Tot de aici au loc şi difuzarea de material biologic în zona Moldovei.
A doua stupină se află pe teritoriul localităţii Satu Nou, unde se verifică materialul
produs (calitatea mătcilor) pe baza criteriilor care iau în consideraţie, în selecţie, cele mai
valoroase mătci care se introduc în stupina de selecţie unde vor forma familii de prăsilă
crescătoare de trântori sau furnizoare de larve pentru obţinerea de mătci.
Principalul obiect de activitate al staţiunii este ameliorarea albinei Apis Melifera
Carpatica ecotipul de Moldova.
Criteriile de selecţie sunt cele cunoscute:
-prolificitatea;
-productivitatea;
-rezistenţa la boli şi temperaturi scăzute şi blânde.
Se urmăreşte evidenţierea unei capacităţi sporite de a forma unităţi biologice cu
vigoare şi dezvoltare puternică în paralel cu acestea cu o înaltă productivitate. Toată
activitatea se desfăşoară pe baza unor evidenţe de selecţie, continuare cu institutul de
cercetare –dezvoltare pentru apicultură
S. A. Bucureşti.
Staţiunea este programată să , producă 5000 de mătci annual, dar în funcţie de
evoluţie a factorilor pedo-climatice mai produce: miere, ceară, lăptişori de matcă, venin,
roiuri selecţionate şi circa 100 familii anual, toate concurând la realizarea şi creşterea
rentabilităţii staţiunii.
Staţiunea mai cuprinde 150x4 compartimente, nuclee, fiecare producând 7-8 mătci pe
an.
CAPITOLUL III
TEHNOLOGIA DE CREŞTERE A MĂTCILOR

Cercetările întreprinse în domeniul creşterii mătcilor s-au axat în principal pe factori


consideraţi de importanţă hotărâtoare în definirea calităţii mătcilor ca: vârsta materialului
biologic, pregătirea materialului biologic, puterea familiei crescătoare, numărul de creşteri
repetate, mărimea seriei de creştere, forma şi poziţia botcilor, greutatea mătcilor la
eclozionare, procentul de acceptare a mătcilor neâmperecheate în nuclee, vârsta la care
mătcile împerecheate au atins maturitatea sexuală.

3.1 Vârsta materialului biologic

Referitor la vârsta materialului biologic Garten Kleuterz a urmărit în ce măsură


influienţează diferitele metode de creştere a mătcilor, creşterea din ou şi larve de 1-3 zile,
volumul spermatecii şi numărul de spermatozoizi acumulaţi aici în urma actului de
împerechere sau a însămânţării artificiale.
Indicii stabiliţi au fost scăzuţi la larvele cele mai vârstnice şi anume: cu cât larvele au
fost mai în vârstă cu atât volumul spermatecii a fost mai mic.
Cora Rosental (14) constată în urma cercetărilor efectuate că din larvele de o zi
greutatea mătcilor obţinute este de 189-191mg, din larve de 2 zile de 168-180 mg şi din larve
de 3 zile de 155-167mg sau după alte experienţe din larve de 0 zile se obţin mătci cu
greutatea de 268mg din larve de o zi de 246 mg de 2 zile de 206 mg, iar din larve de 3 zile de
149 mg.
Tot în legătură cu vârsta materialului biologic, Mârza (7), constată că mătcile crescute
din ouă ce depăşesc ca greutate şi ca număr de tuburi ovigene în ovare, pe cele obţinute din
larve de 1-2 zile; Weiss (16) consideră că între mătcile rezultate din ouă şi larve de maxim 18
ore nu sunt diferenţe importante; Barac (3) şi colaboratorii apreciază calitatea mătcilor
obţinute din ouă, cu condiţia ca din acestea să eclozioneze larve în prima oră după
introducerea lor în familie, în caz contrar procentul de acceptare fiind foarte mic; Rembold
(16) determină diferenţieri din punct de vedere biochimic după vârsta de 2 zile a larvelor,
ceea ce justifică folosirea larvelor foarte tinere în creşterea mătcilor de pepenieră, iar pentru
stabilirea vârstei materialului biologic Orsi (16) izolează printr-o gratie “Haneman” matca
familiei de prăsilă într-un compartiment al stupului pe o ramă clădită zilnic, rama fiind
înlocuită zilnic.

3.2. Pregătirea materialului biologic

Mârza (7) a efectuat unele cercetări în legătură cu influienţa diferitelor metode de


pregătire a materialului biologic, asupra calităţii mătcilor obţinute, în urma cărora constată că
cea mai mică greutate corporală a mătcilor a fost obţinută în urma aplicării procedeului de
creştere a mătcilor prin decuparea larvelor, 170 mg cu liniile variabile cuprinse între 136-198
mg, la mătcile neflămânzite şi în medie 153 mg la mătcile flămânzite, cu limite cuprinse între
124-185 mg.
Greutatea mătcilor a înregistrat o creştere uşoară folosind ca material seminal biologic
a larvelor prin simpla şi dubla transvazare şi o creştere accentuată prin folosirea ca material
biologic a ouălor. Mătcile crescute din ou au avut greutatea medie de 190 mg, cu limite de
variabilitate cuprinse între 182-192 mg la mătcile neflămânzite şi o greutate medie de 179 mg
la mătcile flămânzite cu limite de variabilitate între 170-188 mg.

3.3. Puterea familiei crescătoare

Taranov (11) şi Weiss (16) în urma observaţiilor făcute au arătat că puterea familiei
crescătoare influienţează în mare măsură procentul de acceptare a larvelor date în creştere şi
totodată şi calitatea mătcilor ce se vor obţine, iar Voloşievici (16) recomandă chiar o selecţie
a familiilor de albine ce vor fi folosite ca familii crescătoare în funcţie de cantitatea de
lăptişor pe care o au larvele.
3.4. Pregătirea familiei crescătoare

Ivanovna (16) recomandă creşterea mătcilor în familii crescătoare neorganizate care


îşi păstrează mai bine complexul biologic, puterea, aptitudinea de cules în raport cu familiile
organizate.
Mârza (7) a efectuat unele experienţe din care a rezultat că mătcile crescute în familii
organizate şi în familii cu matcă au o greutate corporală medie foarte apropiată , fapt care ne
determină să apreciem procedeul de creştere a mătcilor în familii neorganizate ca deosebit de
valoros pentru că permite obţinerea unui număr mare de mătci la un preţ de cost scăzut.
Grundman (16) recomandă creşterea mătcilor în familii organizate pe care le
pregăteşte astfel: cu opt zile înainte de începerea creşterii mătcilor se mută fagurii cu puiet
căpăcit în corpul cu miere sau alăturat, după gratia despărţitoare. Se urmăreşte ca să existe un
disponibil corespunzător de faguri cu puiet căpăcit, albinele tinere fiind într-o stare excelentă
de creştere a mătcilor. Cu 12-24 ore înainte de întroducerea ramei crescătoare se îndepărtează
matca şi fagurii cu puiet necăpăcit, totodată micşorând şi cuibul familiei crescătoare.

3.5. Mărimea seriei de creştere

Referitor la mărimea seriei de creştere s-au făcut numeroase cercetări pentru a se


determina în ce măsură aceasta influienţează asupra procentului de acceptare a seriei de
creştere şi asupra greutăţii mătcilor eclozionate.
Weiss (16) susţine că în pepeniere, acceptarea botcilor artificiale cu larve este
superioară, 60-90% în cazul seriilor de 10-45 larve în familiile organizate.
Mârza experimentând serii de 60-120 de larve în familiile neorganizate au obţinut un
procent de acceptare de 35-75%.
3.6. Forma, dimensiunile şi poziţia botcilor

În famiile crescătoare, numărul de larve acceptate este condiţionat pe lângă alţi factori
şi de forma şi dimensiunile botcilor utilizate.
Shayda (16) în urma observaţiilor efectuate, recomandă folosirea botcilor cu diametru
de 8 mm. Partea inferioară a botcilor trebuie să fie rotunjită iar pereţii laterali să fie verticali.
Uneori albinele iau în creştere şi botcile cu pereţi deformaţi, dar numai în proporţie de 60-
70%.

3.7. Greutatea mătcilor la eclozionare

Numeroase cercetări s-au axat pe greutatea mătcilor la eclozionare studiind factorii


care au influienţă asupra acesteia şi corelaţia ei cu numărul de tuburi ovigene, volumul
spermatecii, momentul când a avut loc împerecherea şi depunerea primelor ouă.
Cora Rosenthal (9), referitor la influienţa hranei cu care se ung botcile în care
urmează să se facă transvazarea larvelor observă că în unele cazuri folosind mierea s-au
obţinut mătci în greutate mai mare, 199±2,5 mg, faţă de folosirea lăptişorului de matcă
185,7±4,5 mg. Acest lucru a fost posibil datorită transformărilor chimice produse în
compoziţia lăptişorului de matcă care a fost recoltat la întâmplare din botci de salvare.
Folosind lăptişorul de matcă la larvele de cel puţin 12 ore rezultate s-au inversat obţinându-se
mătci cu greutatea de 193,1 mg faţă de 187,3 mg în cazul folosirii mierii.
Unele cercetări s-au axat pe influienţa pe care o are epoca pentru obţinerea mătcilor,
volumul culesului, puterea familiei crescătoare şi condiţiile meteorologice asupra calităţii
mătcilor.
Mârza şi colaboratorii (9) în urma experienţelor efectuate constată că: mătcile
obţinute în luna aprilie, luna cu condiţii climaterice mai puţin favorabile creşterii mătcilor au
avut greutatea medie de 187,4 mg, cu limitele de variabilitate cuprinse între 150-228 mg,
mătcile obţinute în luna mai au avut greutatea corporală medie de 189,46 mg cu limitele de
variabilitate între 135-240 mg, mătcile obţinute în luna iunie au avut greutatea corporală
medie de 183,48 mg, cu limitele între 120-238 mg, mătcile obţinute în luna august au avut
greutatea medie cea mai mare 195,4 mg cu limite de variabilitate cuprinse între 138-250 mg.
Greutatea corporală medie a mătcilor obţinute în luna iunie s-a considerat ca fiind ceea mai
mică datorită condiţiilor climaterice nefavorabile în această lună. Cauzele care au determinat
ca greutatea corporală a mătcilor crescute în luna august să fie mai mare nu au fost stabilite.
Tabelul 2
Greutatea părţilor componente ale corpului la mătcile neîmperecheate
după eclozionare (mg)
(după Taranov, G.,S., 1968)
Părţile corpului Greutatea medie Amplitudinea Diferenţa
variaţiilor
Capul 15 15-16 1
Abdomenul 108 75-135 60
Toracele 79 75-82 7
Greutatea totală 202 165-233 -
3.8. Acceptarea mătcilor neîmperecheate în nuclee. Vârsta
maturităţii sexuale a mătcilor

În legătură cu procentul de acceptare a mătcilor neîmperecheate, în nuclee, Grundman


este de părere că dispoziţia familiei de albine din care se fac nuclee şi modul în care se
pregătesc acestea sunt factori hotărâtori.
Astfel recomandă că pentru formarea nucleelor cu dispoziţie armonioasă matca să se
introducă în cuşti. După introducerea mătcii, albinele tinere nu mai părăsesc nucleul iar cu cât
matca se introduce mai repede cu atât este mai mic numărul de albine care zboară în nucleu.
Mârza a urmărit influenţa numărului de larve introduse în familiile crescătoare
organizate, asupra aptitudinii de împerechere a mătcilor eclozionate şi constată că
randamentul împerecherii mătcii în cadrul seriilor de 10-15 larve este de 60-70% faţă de 38-
58,8% obţinut în cazul seriilor de 80-120 larve.
Referitor la evoluţia acceptării mătcilor neîmperecheate s-a constatat că cel mai
ridicat procent de mătci neacceptate, la introducere, se înregistrează în luna mai, iar cel mai
scăzut procent de mătci neacceptate în luna septembrie.
CONCLUZII SI PROPUNERI

Cercetările efectuate în legătură cu tehnologia de creştere a mătcilor şi aprecierea calităţilor


acestora au dus la următoarele concluzii şi recomandări:
o folosirea ca familii donatoare de material biologic necesar transvazării, numai
a familiilor testate în condiţii de producţie:
o calitatea mătcilor exprimată prin vârsta materialului biologic şi tipul de
o transvazare, există diferenţe foarte semnificative.Mătcile rezultate din larve de
o zi depăşesc în greutate larvele de 1,5 zile;
o la formarea familiei starter pentru a reduce cantitatea de muncă depusă de
o apicultor, consider formarea cu 12-24 ore înainte de introducerea primei serii
de creştere, iar pentru a asigura cantitatea suficientă de albină tânără necesară
pentru hrănirea larvelor, se recomandă folosirea familiilor starter cu rame de
puiet căpăcit gata de eclozionare;
o
 transvazarea umedă este rentabilă numai dacă este efectuată pe suport de
o lăptişor de matcă, celelalte transvazări umede pe suport de lăptişor de matcă în
amestec cu miere şi pe suport de miere sunt inferioare acesteia şi tipului de
transvazare uscată;
o pentru ca greutatea mătcilor la eclozionare şi ponta mătcilor la 24 ore să
o fie corespunzătoare se are în vedere ca provenienţa acestora să fie din material
biologic ce nu depăşeşte 1,5 zile.