Romanul subiectiv.

Romanul de analiza
psihologica. Particularitatile prozei lui
Camil Pentrescu
Camil Petrescu aduce în literatura română romanul modern în sensul european al
cuvântului. Caracterul modern se remarcă la mai multe niveluri: tematic, construcţiei
personajelor, cosntrucţiei discursului narativ.
1. La nivel tematic
-Camil Petrescu introduce în literatură romanul citadin (oraşul ca lume)
-accentul nu mai cade pe înfăţişarea lumii exterioare şi pe observarea ei, ci pe lumea
interioară, pe conţinutul sufletesc al individului
-Camil Petrescu aduce în literatură un nou tip de personaj:
 Intelectualul: -nu este o categorie socială, ci o categorie umană care vizează o
anumită raportare a omului la univers
-este cel care problematizează (îşi pune probleme despre lume, viaţă
etc. şi analizează lucid)
-caracteristica sa fundamentală este luciditatea: „Câtă luciditate, atâta
conştiinţă şi deci atâta dramă.”
-instanţa supremă este conştiinţa, nu e important ce s-a petrecut în
realitate ci ce a devenit semnificativ pentru conştiinţă
-acest intelectual trăieşte în fiinţa lui opoziţia dintre ordinea ideală (a
conştiinţei) şi ordinea reală (a lumii).
2. Construcţia personajelor
-personajul modern e construit diferit faţă de personajul tradiţional
-dacă personajul tradiţional este de regulă un caracter şi imaginea sa rezultă din
caracterizarea directă şi cea indirectă, personajul modern este o subiectivitate vie(
adică e prezentat mai mult din perspectiva vieţii sale lăuntrice; nu atât din perspectiva
a ceea ce face, cât din perspectiva a ceea ce simte şi gândeşte).
3. Particularităţile discursului narativ
a) Renunţarea la omiscienţă
-naratorul modern renunţă la perspectiva absolută şi obiectivă asupra evenimentelor aşa
înât avem:
 Narator=personaj: evenimentele sunt prezentate prin prisma subiectivă a unui
personaj narator, prin urmare cititorul află doar atât cât ştie personajul narator şi în
funcţie de perspectiva acestuia.
 Relatarea se face la persoana I, iar discursul narativ are caracter subiectiv.
-autenticitatea: caracteristica fundamentală a romanelor lui Camil Petrescu: „Eu nu pot vorbi
onest decăt la persoana I”: artistul nu poate înfăţişa cu adevarat în creaţia sa decât
propriile sale experienţe despre lume.
b) Ordonarea evenimentelor
-evenimentele nu se mai ordoneaza cronologic ca în romanul tradiţional, ci potrivit unui
criteriu subiectiv care este memoria voluntară (adică conştiinţa îşi selectează voluntar
din haosul memoriei amintiri utile pentru a da un sens evenimentelor trăite).
c) La nivel stilistic
-modalitatea prin care personajul se analizează pe sine se numeşte introspecţie, iar la nivel
stilistic aceasta se realizează prin intermediul monologului interior care exprimă
gândurile cele mai intime ale personajului
-anticalofilia: pentru C. Petrescu nu contează scrisul frumos, elegant, ci autenticitaea sau
altfel spus, cuvintele să redea cât mai fidel sentimentele şi trăirile.

Ultima noapte de dragoste înta ia noapte

de razboi
I. Tema
-este un roman modern de analiză psihologică, textul fiind construit ca o confesiune a
personajului narator
-este un roman citadin care pune problema intelectualului confruntat cu experienţe
fundamentale.
II. Compoziţia
-romanul are două părţi:
a) Ultima noapte de dragoste: iubirea
b) Întâia noapte de război: războiul
-deşi cele două părţi pot fi considerate romane separate unitatea lor e dată de faptul că:
 Există acelaşi personaj ( aceeaşi conştiinţă care reflectă întâmplările).
 Cele două părţi sunt experienţe fundamentale la care eroul se raportează pentru a se
autodefini.
III. Construcţie epică
-romanul e construit pe două plane:
a) Există un plan subiectiv al conştiinţei surprinzându-se lumea interioară a personajului
care îşi analizează gândurile şi trăirile.
b) Un plan obiectiv reprezentat în prima parte de societatea românească de la începutul
secolului XX şi în a doua parte de război.
 IV. Structura romanului
-se constituie în funcţie de trei momente temporale distincte:
a) Timpul prezent: este timpul eului care scrie şi care redactând textul îşi aminteşte
trecutul.
b) Un trecut mai apropiat: care este al războiului (este timpul primului şi ultimului
capitol din partea I şi toată partea a II-a).
c) Un trecut mai îndepărtat anterior războiului, cuprinzând povestea de dragoste dintre
Ştefan şi Ela.
V. Semnificaţii
-romanul surprinde necontenita nevoie a eroului de a se cunoaşte pe sine şi de a se verifica
în raport cu marile experienţe (iubirea şi războiul)
-scopul pentru care Ştefan Gheorghidiu îşi rememorează trecutul este exprimat de cuvintele
personajului care afirmă: „căutam o verificare şi o identificare a eului meu.”
-astfel iubirea şi războiul sunt experienţe fundamentale ale eroului exprimând efortul
conştiinţei de a ordona lumea conform structurii sale interioare
-rostul rememorării este acela de a-l ajuta pe Ştefan să înţeleagă ceea ce a trăit şi să confere
un sens întâmplărilor prin care a trecut.
A. Raportarea la iubire
-prima parte a romanului este povestea unei iubiri surprinse în toate etapele devenirii ei
-relatarea poveştii de dragoste se face din perspectiva naratorului personaj, el nu relatează
întreaga istorie a cuplului ci selectează doar acele întâmplări care l-au marcat şi care au
relevanţă pentru conştiinţa sa respectiv pentru surprinderea sensului a ceea ce a trăit
-Gheorghidiu are asupra femeii şi asupra iubirii o viziune ideală, absolută
-el proiectează asupra Elei această imagine ideală a feminităţii şi constată ulterior
discrepanţa dintre imaginea pe care şi-o face despre Ela şi realitate
-la Gheorghidiu, gelozia este o falsă problemă, personajul însuşi afirmă că nu a fost niciodată
gelos
-în schimb el ar putea afirma asemenea unui alt personaj din piesele lui Camil Petrescu: „Nu
m-ai înşelat, ci m-am înşelat.”
-astfel Gheorghidiu urmăreşte să ştie cu certitudine nu dacă femeia îl înşeala ci dacă
imaginea făurită despre femeia iubită corespunde sau nu realităţii; el nu se poate
consola cu gândul că a greşit , că şi-a consolidat căsătoria pe o eroare a intelectului,
prin urmare drama în iubire este de fapt expresia unei drame a cunoaşterii.
B. Raportarea la război
-partea a doua seamănă cu un jurnal de campanie
-războiul e privit prin prisma combatantului
-războiul nu apare reprezentat ca un eveniment eroic şi impunător ci dimpotrivă, ca un
fenomen absurd, o catastrofă care mutilează fizic şi psihic individul
-una dintre scenele cheie a părţii a doua e capitolul „Ne-a acoperit pământului lui
Dumnezeu” unde avem o imagine infernală a războiului,o adevarată scenă apocaliptică
-pentru Ştefan Gheorghidiu, războiul este o altă experienţă fundamentală la care se
raportează
-participarea la război, unde individul trăieşte în vecinătatea morţii îi construieşte lui
Gheorghidiu o altă viziune asupra vieţii, asupra relaţiei lui cu Ela şi o altă ordonare a
valorilor
-pentru Gheorghidiu, războiul nu înseamnă eroism, ci un şir de experienţe dezastruoase care
îl determină să se întrebe asupra sensului existenţei
-în privinţa construcţiei, partea a doua seamană cu un mozaic de scene care par să se alăture
fără vreun principiu anume care să le coaguleze, semn că timpul războiului este un
timp al rupturii, al discontinuităţii.
C. Raportarea la societate
-problema moştenirii înfăţişată în a doua parte revelează imaginea unei societăţi guvernate
de legea banului
-exponenţii aceste lumi sunt Nae Gheorghidiu şi Tănase Vasilescu Lumânăraru, ultimul dintre
ei este tipul milionarului analfabet, ignorant, dar posesor de numeroase întreprinderi
rentabile
-într-un asemenea context intelectualul este un inadaptat: în raport cu societatea el este un
înfrânt pentru că valorile pe care le propune el nu sunt înţelese de către ceilalţi (nu
adimite să se bage în faţa celorlalţi care aşteaptă la codă la biroul avocaturii)
-pe de altă parte, în ordinea spiritului, cei înfrânţi sunt Nae Gheorghidiu şi Lumânăraru care
nu înţeleg libertatea gândirii şi nu admit gratitudinea cunoaşterii.