Sunteți pe pagina 1din 1

Te-ai speriat de-un fluture că zboară strîmb,

De-o rîmă ce-şi umfla trupul cît casa,

Tot străvezie-alene-alunecînd

Să te strivească, te orbea fantasma

Florilor uriaşe - ce pădure deasă!

Vai, n-o mai străbăteai, cădeai la rădăcină,

Privind cum se prelinge pe tulpină

Din miezul de petale caldă, grea, mireasma.

Şi-acolo te găseam, te luam în braţe,

Albă şi-adîncă, să te-ocrotesc sub pături,

În vechiul meu castel cu piatra creaţă

De mucegaiuri vechi, nedate-n lături,

Din lene, de pe vremea lui Pazvante!

Ci te-mbiam să pipăi diamante

Şi să m-asculţi cum îţi citesc din Dante

Chiar “Paradisul”…