Ion

de Liviu Rebreanu

-monografie-

În opinia mea,dincolo de destinele individuale, romanul prezintă aspecte

monografice ale satului românesc tradițional: tradiții legate de marile momente
din viața omului (nunta, botezul, înmormântarea), obiceiuri de Crăciun, relații de
familie, relații socio-economice, hora, jocul popular, portul, gura satului,
cârciuma, instituțiile (biserica, școala), autoritățile.

Un prim argument este scena horei din debutul romanului. Este un prilej
de a prezenta personajele, pe categorii sociale, în aceeaşi scenă (dansatori, fete
neinvitate, mame, copii, bărbaţi discutând treburi obşteşti, intelectuali), de a
prefigura conflictele dintre Ion si Vasile Baciu, dintre Ion si George și de a
realiza o pagină etnografice prin descrierea unei realităţi esenţiale din viaţa
satului.:” Deodată toata lumea se întoarse spre uliță. Toți bărbații scoaseră
pălăriile, iar cei de pe prispă se sculară în picioare...Venea preotul Belciug
împreună cu d-na Maria Herdelea,nevasta învățătorului, cu domnișoara Laura și
cu Titu. Primarul și fruntașii satului ieșiră în poartă întru întâmpinarea domnilor
...”

Un alt argument este momentul nunții, prezentată realist, dar cu

menționarea datinilor: ”Nunta ținu trei zile, după obicei... Sâmbătă porni tot
alaiul, în căruțe, la notar, în Jidovița. În frunte călăreții pocneau mereu din
pistoale, pe când în căruța întâi lăutarii își frângeau degetele cântând”.
Căsătoriile se făceau în funcție de avere și cu acordul părinților, iar fetele
trebuiau să-și apere virtutea. Incălcarea acestor norme are urmări tragice, cum
este cazul Anei, alungată și disprețuită de toți. Nunta este pentru Ion doar un
ritual de intrare in posesia a ceea ce îl mistuia, obsesia pentru pământ.

Un alt motiv tradițional prezentat în roman este nașterea , mister al

creației ”— Copilul! zise Ion cu inima opărită, auzind glasul necunoscut care
vestea intrarea unei vieți noi în lume... ” precum și faptul că țăranii păstrau
tradiția de a-și numi copiii după numele sfinților din calendar: “ În ziua de Sf.
Petru au botezat copilul şi l -au numit Petre. Şi au facut veselie mare de s-au
îmbătat până şi Dumitru Moarcăş...”

Nu în ultimul rând, tabloul monografic al satului este completat și cu

alte elemente, Pripas având câteva instituții importante: școala, biserica. De
exemplu, scoala este o instituție pe care comunitatea rurală nu punea
accent,oamenii ocupându-se de muncile câmpului, deși învățătorul Herdelea
avea un statut important în sat, el sfătuindu-i pe săteni .

De cealaltă parte,duhovnic si educator, preotul Belciug iși cunoaște bine

misiunea in satul pe care-l păstorește. El sfătuiește, indeamnă sau ceartă, dupa
imprejurari, oamenii care-i cer ajutorul sau care se abat de la normele morale.
Lui Vasile Baciu, adesea beat, i se adresează cu câte o dojană blândă de felul:
"Rău faci, Vasile, că nu te sfiești măcar de tineretul care te vede mereu beat..”

Respectul de care se bucura între săteni reiese din fragmentul : +”Babele

cucernice se repeziră numaidecât să-i sărute mâna.- Lăsați, lăsați! murmură
preotul, întinzând însă dosul palmei spre sărutare, cu o multumire ce-i înviora
fața tăbăcită de slăbiciune.”

În concluzie, toate acestea îndreptățesc considerentul că romanul” Ion ”al

lui Liviu Rebreanu este o autentică monografie a satului transilvănean.