Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava

Facultatea de istorie şi geografie

Specializarea: Relaţii internaţionale şi studii europene

Tema referatului:
Traian

Student: Ungureanu Crina Coordonator de disciplină:

dr. univ. : Sorin Ignătescu
Suceava - 2015

Cuprins:
I. Introducere

II. Viața lui Traian;

III.Războaiele daco-romane;

IV. Organizarea vieții romane în Dacia de către

Traian;

V. Monumente arhitecturale construite în cinstea lui

Traian;

VI.Sfârșitul unei domnii glorioase;

VII. Autorii antici despre Traian;

VII. Concluzie.
 Motto:,, Istoria este nisipul care rămâne în clepsidra timpului’’.
Mihai Enachi

Introducere
Civilizația romană stă la originea culturii europene.Setea de a cunoaște idealul de viață umană
în societate,realizările în domeniul organizării politice și sociale,ideea lor de progres material și
cultural au dat formă culturii europene încă din Antichitate.

Civilizația romană este ca o mărturie a interacțiunii intense dintre centrul imperiului și

provinciile sale.Roma și-a exportat structurile de stat și administrative,importând anumite ideei
din domeniul artei,culturii,religiei.Nenumăratele victorii militare erau sărbătorite cu fast și
veselie.

Romanii au construit orașe cu arhitectură complexă și un sistem de încălzire și instalații de apă-

canalizare. Aveau teatre, practicau jocuri care astăzi sunt interzise de legile privitoare la
drepturile omului, cum ar fi: lupta unui om captiv împotriva unui animal sălbatic sau împotriva
altui om (spectacolele cu gladiatori). Un alt joc prezent în acele tipuri era cursa de care. Mii de
oameni se adunau să priveasca acest spectacol care de multe ori era foarte sângeros.

Armata romană era o armată foarte puternică și vestită, era împărțită în legiuni, alcătuită
fiecare din 5000 de bărbați numiți legionari. Imperiul era vast, și mare parte din timp legionarii
efectuau marșuri dintr-un loc în altul. Legionarii trebuiau să-și poarte armura, scutul, sulița,
sabia, alte echipamente cât și proviziile de mâncare și apă.

Imperiul Roman de-a lungul existenței sale, a avut mulți împărați-viteji,chibzuiți și foarte buni
comandanți de armată,printer care se numără și Traian.
Viața lui Traian

II. Ulpius Traianus Crinitus s-a născut la 18 septembrie 53 e. n. în orașul hispanic Italica într-o
familie mai mult veche, decât de neam.Tatăl său ,Mascus Ulpius Traianus,a fost un personaj
militar și politic de seamă,pe timpul fastuoasei domnii a lui Nero (54-68 e.n) și în vremea cello
trei împărați din dinastia Flavilor 1.

Despre mama sa știm numai că era o iberică care rostea destul de incorect limba latină.Se
trăgea,desigur,din vechea nobilime a Peninsulei Iberice,ceea ce îi înlesnise căsătoria cu un
cetățean roman de seamă,cum a fost tatăl lui Traian.

Pe timpul războaielor cu Hanibal (218-202 î.e.n) Scipio Africanul fundase o colonie de

veterani italici pe râul Baetis (azi Guadalquivir),denumită Italica,după țara de origine a acestora.
În sânul coloniei,s-a păstrat veacuri de-a rândul spiritul militar,de care a fost animat și Traian..

Sub oblăduirea tatălui,Traian și-a început ucenicia ca ofițer și funcționar public. El a intrat de
la vârsta de 17 ani în armata si a servit zece ani, ca tribun militar (ajutor de comandant) alături de
tatăl său, în Siria. Era liniștit, modest, rezistent și obișnuit sa gândeasca și să acționeze rapid.
Când fiul îmbrăca purpura imperială,tatăl său nu mai era în viață.Ajuns împărat,Traian nu va

1
Eutropius Flavius Istoria romană a lui Eutropius,Editura ”Joker-Club”,București,1923;
uita pe părintele ce îi pregătise drumul spre tron. El a fost primul împărat roman născut în afara
hotarelor Italiei,care în firea sa a păstrat unele particularități ale locului de origine.

Familia lui făcea parte din tagma senatorială pentru care legile romane acordau tinerilor
favoarea îndeplinirii unor funcții publice speciale de caracter civil și militar. Traian își va arăta
preferință pentru îndeletniciri militare,zăbovind cu plăcere și zel în executarea lor,deși
îndeplinirea fiecărei trepte a acestora era anuală.Astfel a înaintat până la gradul de tribun
militar,find deci unul dintre ajutorii comandantului de legiune.Pe atunci se găsea în Syria,sub
comanda tatălui său și putea obține slujbe mai înalte.Dar a preferat să poarte zece ani uniforma
de tribunus legionis,adică mantaua albă tivită la poale cu o dungă lată de purpură.Era un soldat
înnăscut,educat din copilărie în mediul militar al urmașilor veteranilor din colonia Italica.Iubea
cu pasiune viața de tabără,alături de simplii soldați cu care înfrunta arșița și praful sufocant din
deșerturile siriene,în timpul unor marșuri istovitoare,fie la manevre,fie pentru expediții
războinice.În atare atmosferă soldățească și-a călit trupul,s-a obișnuit cu lipsurile.Din tinerețe și-
a creat o mare popularitate printre soldați 2.

Urcând toate treptele carierei militare a ajuns general, comandant al armatelor de pe Rin, unde
s-a distins prin vitejia sa. În timpul campaniei de pe Rin ,a fost chemat de către Domițian la
Roma. Traian vine și ocupă pe rând, mai multe funcții civile, apoi devine guvernator al Hispaniei
și al provinciei Germania Superioară și Consul.

După asasinarea lui Domițian la 18 septembrie 96,rege al Romei nu este alcineva decât Nerva
fiind și el un bun domnitor.Datorită vârstei sale înaintate,el a decis să-l adopte pe Traian. Lucius
Licinius Sura sprijină candidatura lui Traian,lăudînd victoriile lui militare de la Rin,experiența și
caracterul lui nepătat dorind ca el să devină împărat a Romei.

Cu trei luni înainte de moarte lui Nerva,în octombrie 97 e.n. a avut loc ceremonia adopțiunii lui
Traian.Nerva, simțindu-se disprețuit di cauza bătrâneții sale s-a urcat pe capitoliu și a spus cu
voce tare:”Numai bine și fericire pentru Senat și Poporului roman! Îl adopt pe Marcus Ulpius
Traianus”. După aceea îl declara pe Traian Caeser,Lucius Licinius Sura sprijină candidatura lui
Traian,lăudînd victoriile lui militare de la Rin,experiența și caracterul lui nepătat.

Ridicat ca stăpânitor a Romei,la vârsta de 42 ani,Traian nu a găsit necesar de a veni imediat în

capitală.Nu se temea de această absență,căci Senatul,poporul și armata erau de partea lui. De
cum a ajuns la domnie,el a întreprins multe lucruri bune pentru reforma statului și în favoarea

2
Dumitru Tudor, Decebal și Traian, Editura Științifică și Enciclopedică,București,1977,pp.31-35.
oamenilor.Acorda multe subvenții orașelor din Italia,pentru creșterea copiilor al căror
binefăcător deveni .

Pentru campaniile militare cheltuia mult,mult și pentru lucrările publice în timp de pace.Cea
mai mare și mai necesară parte a fondurilor era repartizată pentru construirea de șosele,porturi și
edificii publice,fără ca pentru aceste realizări să fie vărsat sângele cuiva.În firea lui se afla atîta
măreție de cuget și atâta mărinimie sufletească,încât,după ce-a reconstruit Circul distrus
odinioară,făcându-l mai încăpător și înfrumusețat față de ce fusese a pus o înscripție prin care
atesta că l-a făcut astfel ca să cuprindă populația Romei.

Iubea războiul,dar se mulțumea cu o victorie dreaptă,cu nimicirea unui dușman hain și cu

mărirea teritorială a propriului său stat.Sub stăpânirea sa,soldații nu și-au pierdut cu firea ,nu au
devenit îndrăzneți,știa bine să-i conducă.

III. Războaiele daco-romane

Încă din timpul domniei lui Domițian în 87 Imperiul Roman făcea campanii militare împotriva
Daciei când în lupta de la Tapae(lângă porțile de fier a Transilvaniei) armata romană este
înfrânsă de către Diurpaneus sau Decebal (cel viteaz).

Traian fiind un mare comandant și având spiritual răzbunător dorea să se răfuiască sângeros.El
era un bun luptător,cunoscând toate tainele artei militare și lupta cu soldații corp la corp.Era un
mare conducător și foarte bun administrator,luând măsuri corecte și având grijă să nu se facă
abuzuri.Era tolerant și în ceea ce privește credințele religioase,lăsând pe fiecare să traiască după
convingerile sale,bineînțeles să nu încalce regulile statului.Din această cauză el cerea respectul
absolut față de lege,pe care el o respecta cel dintâi.Pregătirea campaniei împotriva Daciei fusese
pusă la cale din momentul când Traian,inspectând în anul 98 granița inferioară a Dunării,zorise
terminarea șoselei săpate în stîncă pe malul drept al Dunării,în strîmtoarea de la Cazane.Acest
drum de o mare importanță militară era gata în annul 100 și Tabula Traiana (inscripția
comemorativă săpată în stîncă cu acea ocazie) declara orgolios că: ”Traian a refăcut acest drum
scobit în munți spre a face loc podelei sprijinite cu console de lemn.

Împăratul grăbise construcția acestui dificil drum,deoarece în planul său de război atacarea
dacilor era prevăzută prin Banat,pe unde ducea și calea cea mai scurtă spre Sarmisezetusa
dacică.3 Venirea iernii iî împiedică pe romani să înainteze spre munți, de aceea ei se revarsă în
țara Hategului.

3
Tudor Dumitru,Traian împărat al Romei,Editura Științifică,București,1966,pp37-38;
În anii 100-102,Traian organizează o expediție împortiva dacilor,când s-a apropiat de
Tapae,unde se află tabără de război a barbarilor,i se aduse o ciupercă uriașă pe care se afla scris
cu litere latine că ceilalți aliați și burii îl sfătuiesc pe Traian să facă cale întoarsă și să înceapă
tratative de pace.Traian însă îi atacă,bătălie în care avu prilejul să vadă un mare număr de răniți
printre oamenii săi și ucise mulți dușmani.În cinstea soldaților căzuți pe câmpul de bătaie ridică
un altar și porunci să li se aducă în fiecare an jertfele cuvenite morților.Chiar înainte de a fi
învins, Decebal nu mai trimisese la romani reprezentanți ai comaților ca soli,ci fruntași dintre
pileați.Aceștie,după ce-și aruncară armele și se prosternară cu fețele la pământ,îl implorară pe
Traian să binevoiască să-l primească la o întrevedere pe Decebal,ca unul care ar fi gata să
îndeplinească tot ce i se va cere.Când veni trimișii-Sura și prefectul pretoriului Claudius
Livianus,Decebal nici nu a îndrăznit să vină la întrevedere.Traian cuceri înălțimile
fortificate,unde găsi armele,mașinile de război,prizonieri și steagul capturat de daci de la
Fuscus.Din această pricină,dar mai ales pentru că Maximus o prinsese pe sora lui și cucerise o
puternică fortăreață,Decebal se arată dispus să accepte toate condițiile care i s-ar fi impus, nu
pentru a le îndeplini ,ci pentru a câștiga timp.

În iarna 101-102 luptă împotriva romanilor în Moesia,alături de aliații săi,burii și sarmații,dar

este nevoit să încheie pace Tratatul din 102,defavorabil dacilor,prevedea:darâmarea zidurilor
cetăților dacice,cedarea Banatului,Olteniei și Munteniei către romani,anularea politicii externe a
lui Decebal 4.

Deși începu tratativele împotriva voinței lui și acceptă să dea înapoi armele,mașinile de
război,oamenii care le manevrau,să extrădeze transfugii,să dărâme lucrările de fortificație,să
părăsească ținuturile cucerite și plus să considere drep dușmani și prieteni pe dușmanii și
prietenii romanilor;acceptă ca de aici înainte să nu mai primească sub nici un cuvânt pe
indiferent ce transfug,nici să folosească în slujba sa vreun soldat recrutat din imperiul roman,a
mers să se întâlnească cu Traian și căzând la pământ i se închină,aruncându-ți armele.În legătură
cu aceste evenimente Traian trimise o solie la Senat,pentru ca aceasta să confirme tratatul de
pace încheiat cu Decebal5.

În 102-103 solii din partea lui Decebal ajunși la Roma,în Senat se comportau ca niște
captivi,rostiră câteva vorbe de laudă și rugăciuni,Apoi Traian trimisese o legiune la
Sarmisegethuza,după ce presără garnizoane în tot ținutul ,se întorsese în Italia.Traian își
sărbătorise triumful renumindu-se Dacicus.

4
Dolghi Adrian,Felea Alina,Istoria Românilor și Universală,Editura Cuvântul-ABC,Chișinău 2013;
5
Cassius Dio,Istoria Romană, Vol.III,Editura Științifică și Encicloedică,1985,pp 299-305;
 Aflând peste un timp că Decebal încălca multe prevederi ale tratatului de pace,că strângea
arme,că ridica fortărețe și trimitea solii la vecinii de prin jur,că făcea prăpăd printre cei care mai
înainte îi fusese potrivnici,că se înstăpânise peste o bucată de pământ a iazygilor s-a ajuns astfel
la situația că Senatul în 104, declară printr-un decret pe Decebal pentru a doua oară drept dușman
al Romei,iar Traian,își asumă sarcina de a merge cu război împotriva lui.

Mulți daci trecuse de partea lui Traian și din acest motiv,Decebal ceru iarăși pace.Dar cum nu
se lăsa câtuși de puțin fățiș să-și adune oaste și să ridice la luptă semințiile învecinate.

Că există mai multă siguranță și mai mare ușurință să-și păstreze libertatea,luptând alături de
el,înainte de a fi loviți de nenorocire,decât să închidă ochii la nimicirea poporului dac.

Decebal dădu greș când a fost vorba de forța armelor,dar puțin a lipsit să nu-l asasineze pe
Traian prin șiretenie și trădare.Cum Traian era din totdeauna un om la care se intra ușor și cum
pe atunci,ținând seama de necesitățile războiului primea pe indiferent cine dorea să-i
vorbească,Decebal trimise în Moesia câțiva transfugi cu misiunea,dacă ar fi fost cu putință să-l
asasineze.Dar aceștia nu au izbutit să-și realizeze planul,unul din ei fiind suspectat și arestat,ca
după aceea,supus la cazne,să dezvăluie tot complotul pus la cale de rege.

Traian temându-se ca nu cumva în perioada când Istrul îngheață,romanii care se găsesc dincolo
de fluviu să fie atacați.Între 105-106 se desfășoară al doilea război daco-roman. Traian s-a
pregătit de mai mult pentru aceasta lupta, trimițând o armată care să ridice fortificații pentru a
apăra podul unic de pe Dunare.Împăratul traversează în vara anului 105 podul lui Appollodor și
poartă războiul ”mai mult cu cumpătare decât cu înfocare”.Atacat din mai multe direcții,prin
Banat,Valea Oltului,Moldova,abandonat de aliații săi,Decebal opune în Munții Orăștiei o
rezistență eroică,dar zadarnică.După un greu asediu Sarmizegetusa,capitala regatului dac,este
cucerită în vara anului 106 6.

Pentru prima dată, în cursul istoriei, malurile Danubiului erau legate printr-un pod de piatra, act
simbolic care voia parcă să anunțe luarea pentru totdeauna în stăpânire a Daciei de către
romanitatea biruitoare.Cât despre Decebal,atunci când reședința sa regală și întregul ținut peste
care domnea au fost cucerite ,când el însuși s-a văzut în primejdie de a fi prins, în urma pierderii
bătaliilor cu romanii, Decebal se retrage în Carpații Orientali ,urmărit de cavaleria romană,se
sinucide pentru a nu cădea în mâinile învingătorilor.Capul său este dus la Roma.Statul dac este
desființat,o mare parte a Daciei fiind transformată în provincie romană. La 11 august 106, Dacia
era deja provincie romana, noua capitala aflâdu-se la Colonia Ulpia Traiana Augusta
Sarmizegetusa.Deși Decebal își ascunsese tezaurul într-o groapă la fundul albiei unui râu și

6
Matei C.Horia,O istorie a Romei Antice,Editura Albatros,București 1979,p.148;
aruncase peste aurul și argintul dat câteva pietre.I-a ucis pe toți ce-i care au ajutat la ascunderea
tezaurului,pentru a nu se afla niciodată.Dar nu s-a reușit,fiindcă Bicilis unul dintre credincioșii
lui,care era la curent cu toate cele petrecute,fusese capturat și dezvăluise taina 7.

Traian rămâne în regiunile cucerite până în primăvara anului 107 pentru a lua personal
măsurile necesare organizării noii provincii.

VI.Organizarea vieții romane în Dacia de către

Traian
După cucerirea Daciei,romanii și-au extins considerabil stăpânirea,controlând acum un teritoriu
de 3,3 mil.km2 și o populație de peste 54 mil.de locuitori.Dacia devine provincie romană între
anii 106-271.Din primii ani ai dominației romane în Dacia are loc colonizarea organizată și
masivă a noii provincii cu coloniști romani aduși îndeosebi din provinciile latinofone.Sunt
fondate orașe (colonii și municipii),târguri,castre,se construiesc drumuri, amfiteatre,terme,sunt
puse în valoare bogățiile subsolului (aur,argint,aramă,fier și sare) și ale solului.

Existența Daciei Traiane se desfășoară,în pofida prezenței unor elemente grecești și orientale în
viața economică,social,religioasă sau artistică,sub impactul indiscutabil al romanității
occidentale.Populația dacă, greu încercată de cele două războaie,suferă de la început influența
civilizației romane superioare și-și însușește treptat cultura materială,limba,obiceiuri și credințe
ale învingătorilor,ceea ce aduce cu sine,treptat,romanizarea autohtonilor.

Consecința directă a cuceririi Daciei a fost romanizarea geto-dacilor.Principalii factori care au

contribuit la derularea procesului de romanizare în timpul stăpânirii romane au fost:armata
romană adusă în provincia Dacia și cantonată în castre;veteranii (soldați romani lăsați la
vatră,stabiliți în Dacia);administrația și justiția romană;coloniștii latinofoni,aduși masiv,din toate
provinciile imperiului și prezenți în toate domeniile vieții social-economice a
provinciei;învățământul în limba latină;religia romană.Au fost onorați în special zeii romani
Jupiter,Junora,Minerva.

Principalul rezultat al romanizării a fost formarea unui popor nou -poporul daco-roman.Atunci
când împăratul Traian a decis retragerea armatei și a administrației din provincia imperial
Dacia,din rațiuni strategice,stabilind hotarul Imperiului Roman pe linia Dunării,pe teritoriului
Daciei a rămas o populație daco-romană care,în condiții marilor migrații,în urma procesului de

7
Cassius Dio, Istoria Romană III,Editura Științifică și Enciclopedică,1985,pp.307-308
etnogeneză, a dat naștere poporului roman și limbii române.După abandonarea provinciei Dacia
de către romani,procesul de romanizare a continuat.Atunci s-a desfășurat etapa postromană a
romanizării,când și dacii liberi,care nu făcuseră parte din provincia Dacia,intrând în contact cu
daco-romanii,s-au romanizat.

Deoarece la nord de Dunăre a continuat să trăiască o numeroasă populație daco-

romană,vorbitoare de limbă latină,statul roman nu a întrerupt legăturile cu locuitorii de pe acest
teritoriu.Creștinismul a avut,la rândul său,o contribuție importantă în procesul de romanizare a
autohtonilor,noua credință fiind răspândită în limba latină de misionarii veniți din imperiu.

În acest sens,războaiele daco-romane cu toate consecințele negative războaielor,a jucat rolul

determinant în amplificarea procesului de romanizare a dacilor și de constituire a unui nou
popor în spațiul Carpato Danubiano-Pontic 8.

V.Monumente arhitecturale construite în cinstea lui

Traian

În anul 107 are loc construcția Forumului lui Traian,cel mai mare din Roma.În mijlocul lui
începe ridicarea Columnei lui Traian.

8
Ștefănescu Ștefan,Istoria românilor.De la afirmarea etnică românească la crearea ”Daciei românești” sub
conducerea lui Mihai Viteazul,Editura Fundației Române,București,2005;
Inaugurarea,în S Dobrogei,pe platoul de la Adamclisi,la 2 km de viitorul municipiu Tropaeum
Traiani,a unui monument triumphal glorificând victoria obținută aici de legiunile romane în
primul război dacic.Înalt de 40 m, având la bază o circumferință de aproape 100 m,decorat cu
frize și metope ilustrând lupta dintre romani și daci (secondați de aliații lor sarmați și germanici),

trofeul, păstrat până în zilele noastre,reprezentă cel mai de seamă monument ridicat de romani în
regiunea Dunării de Jos.

În 113 la 12 mai a avut loc inaugurarea la Roma,în noul forum,a Columnei lui Traian,înaltă de
38 m,opera atribuită lui Apollodor din Damasc,capodoperă a basoreliefului istoric roman.Cele
155 scene de pe trunchiul columnei,evocând scene ale războaielor daco-
romane,constituie,împreună cu Monumentul triumphal de la Adamclisi,un original act de
naștere a poporului roman.Încercarea statului part de a modifica echilibrul statuat în vremea lui
Nero și de include în sfera sa de influență Armenia declanșează un nou conflict cu Roma.Traian
părăsește Roma deplasându-se în Orient în vederea pregătirii războiului.Îm annul 114 ocupată
de forțele romane,Armenia este transformată în provincie.Senatul îi decernează lui Traian titlul
de ”Optimus princeps”,reflex al bunelor relații dintre împărat și înaltul for;în secolele următoare
urarea adresată de senat fiecărui nou împărat la ocuparea tronului era:felicior Augusto melior
Traiano.

În anul 114 a avut loc construcția Arcului de Triumf al lui Traian din Beneventum.În 115-116
s-a produs răscoala antiromană a iudeilor din Egipt,Cirenaica și Cipru,care stânjenește ofensiva
împotriva statului part.Ea este reprimată de generalii lui Traian,Lusius Quietus și Q.Marcius
Turbo.În annul 116 Traian cucerește orașele Nisibis,Seleucia și Ctesiphon,metropole ale
Regatului part și atinge Golful Persic la Charax,adoptând titlul de Parthicus Maximus.Crearea
provinciei Asiria.

În anul 117,izbucnirea unei răscoale în Mesopotamia și boala împăratului determină

întreruperea războiului.Plecă spre Italia cu gândul de a călători pe mare.În fruntea armatie se
afla Publius Aelius Hadrianus,al cărui cartier general era stabilit în Syria.Și în acest fel
romanii,după ce au cucerit Syria și cea mai mare parte a Mesopotamiei și a Partiei,pierdură
roadele strădaniilor și a primejdiilor prin care trecuseră.

Parții se grăbiră să-l înlăture pe Parthamaspates și își redobîndiră independența și modul lor
obișnuit de trai.Boala lui Traian,după cât bănuia el însuși,provenea dintr-o otravă pe care o
luase.După părerea altor însă,avea tulburări de tensiune,care pînă atunci se linișteau de la sine
prin pierderi de sânge,cel puțin o data pe an,datorită hemoroizilor.El a avut un atac de apoplexie
urmat de o paralizie parțială și de hydropisie totală.Sosit la Selinuntum în Cilicia- pe care noi îl
numim Traianoplis-își dădu sufletul,pe neașteptate,după o domnie de nouăsprezece ani șase luni
și cincisprezece zile 9.

VI.Sfârșitul unei domnii glorioase

Ca tânăr ofițer în legiunea din Syria,Traian fusese fascinate de mirajul Orientului apropiat și
îndepărtat.În el se aprinsese iarăși dorința generalului de a retrăi viața de tabără,urmată de
anexiuni teritoriale,cu prăzi bogate.Îl interesau dezvoltarea comerțului cu misterioasele ținuturi
ale Indiei,cu ”Arabia Fericită” (Yemenul),cu ”Țara Aromatelor” (Somalia) și stăpânirea
drumurilor caravaniere de pe malurile Eufratului.

9
Cassius Dio,Istoria Romană vol.III, Editura Științifică și Encicloedică,1985,pp317-320;
 Mărul discordiei între Roma și Perția îl constituia regatul Armeniei.Chosroes,succesorul
pacificului Pacorus II,instalase pe tronul armean pe nepotul său Parthamasiris,alungând de acolo
pe vasalul Romei.Acesta a fost pretextul războiului pe care Traian îl deschide în octombrie 113
e.n. Împăratul refuză toate ofertele de pace ale lui Chosroes,fiindcă dorea desființarea statului
partic.Opt legiuni și multe trupe auxiliare pornesc din Syria,ocupă podișul Armeniei și pătrund
în nordul Mesopotamiei.Campania continua cu o ofensivă fulgerătoare condusă de Lusius
Quietus,aventurosul și îndrăznețul cavaler maur,care pătrunde pînă în Media (115-116 e.n.).Pe
apa liniștită a Eufratului,Traian plutește cu o puternică float spre Golful Persic.Marile orașe
dușmane, ca Babilonul,Ctesifonul (capital partică),Seleucia de pe Tigru cad în mâinile legiunilor
romane împreună cu tronul de aur și o fiică a lui Chosroes.La Babilon,Traian aduce sacrificii în
palatal unde murise Alexandru Macedon,pe ale cărui urme visa să meargă până la Indus.Se
creează provinciile romane Mesopotamia și Asiria.Traian atinge malurile Golfului Persic,în locul
unde se deschidea drumul oceanic spre Indii.

Dar era prea târziu pentru a se putea aventura pe urmele lui Alexandru Macedon.
Bătrânețea,oboseala,dar mai ales o boală îi stăteau în cale.Fiind încă pe țărmul Golfului
Persic,află de răscoala populațiilor exploatate din Orient și de la Dunăre.Multe orașe din Asiria
și Mesopotamia se declară independente,masacrează garnizoanele romane și rezistă atacurilor
sângeroase organizate de Lusius Quietus.Dacia se răscoală și ea,la Dunăre inferioară pătrund
roxolanii,Palestina era în plină revolt.Degrabă,Traian se întoarce la Babilon.Întorsătura luată de
evenimente îl oblige a renunța la desființarea statului partic.Stabilește hotarul pe fluvial
Tigru,menține un stat partic micșorat și oferă coroana acestuia prințului Parthamaspates,un
filoroman.

Climatul torid al Mesopotamiei și frigul din Armenia măcinaseră sănătatea împăratului,un om

trecut de 60 de ani,care patru ani mersese pe jos,în fruntea armatei.Agravarea bolii îl sili să
părăsească Orientul cu gândul de a se înapoia cât mai repede la Roma.Dar călătoria de înapoiere
îi înrăutăți suferința.Ajuns la coastele răsăritene ale Mediteranei,se pregătea să navigheze spre
Roma.Dar muri subit,la 13 august 117,în orășelul-port Selinus de pe coasta provinciei Cilicia din
Asia Mică.În legătură cu suferința împăratului,Dio Cassius ne-a lăsat acest diagnostic:

”Traian s-a îmbolnăvit,după cum presupunea el însuși,din otrăvire,dar după cum spu unii,din
cauza opririi sângelui ce i se scurgea în fiecare an pe jos,căci fusese lovit de apoplexie,așa încât,o
parte a corpului i-a paralizat,iar trupul întreg i-a fost atacat de hidropizie.Ajungând la Selinus în
Cilicia,care a fost numit și Traianopolis,și-a dat deodată sufletul,după ce domnise 19 ani,6 luni și
15 zile ”.10

VII. Autorii despre personalitatea lui Traian

”Sub conducerea lui Traian întinderea Imperiului Roman era maximă: din Mesopotamia și
Armenia până la coastele africane și europene ale Atlanticului, înglobând Britania, de la Europa
centrală, cuprinzând Marea Mediterană, până în deșerturile Nubiei, în sudul Egiptului și ale
Arabiei”. (Dumitru Tudor)

” Ochii mei te văd împărate,în zilele tale de neîncetată veghe.Cu statura ta majestos-înaltă,cu
părul tău alb înainte de vreme,cu fața ta nobilă și energic domnitoare,cu ochii tăi atenți privind ca
pentru a pătrunde dincolo de lucruri și oameni,cu fruntea la brăzdată de dunga vertical a
voinței,cu buzele strânse în semn de stăpânire de sine,cu liniștea ta sigură, cuminte
hotărâtă,răbdătoare,nezguduită și la nevoie aspră dar nu crudă,cu iubirea ta de
ascultare,ordine,statornicie”… (Vasile Pârvan)

”….se zice că Traian avea uneori obiceiul să-și lege cuvintele prin jurământ:”Așa să văd eu
supusă Dacia în rândurile provinciilor…” (Ammianus Marcellinus)

”Traian a înlăturat cel mai puternic dușman al Imperiului Roman la frontier sa nordică și a
asigurat crerea unei baze permanente legiunilor romane în mijlocul neamurilor sarmatice și
germanice.Imediat după cucerire,provincial Dacia a fost împânzită de trupe romane și masiv
colonizată cu elemente latinofone aduse din întreg imperiul.Conviețuirea reală și permanent a
coloniștilor romani cu geto-dacii a reprezentat o condiție esențială a romanizării,aceasta
constituind la rândul său elemental principal al procesului de etnogeneză a românilor”.

(Dumitru Tudor)

”Romanii au sărbătorit victoria asupra dacilor într-o modalitate aparte și anume prin înălțarea,la
Roma,a unui monument de marmură- o coloană de circa 40 de m înălțime și cu diamerul de peste
3 m.În vârful ei strălucea statuia lui Traian de peste 6 m înălțime,turnată din bronz și poleită cu
aur.În piedestalul coloanei a fost prevăzută o încăpere unde,ulterior a fost înmormântat împăratul

10
Tudor Dumitru,Decebal și Traian,Editura Științifică și Enciclopedică,București,1977,pp96-98;
Traian.Acest monument poartă numele de Columna lui Traian și este acoperit de basoreliefuri în
spirală reprezentând episoade din războaiele lui Traian cu dacii”

(Ion Niculiță)

VIII. Concluzie
Traian a fost una dintre cele mai remarcabile personalități ale Romei,după Caesar și August,în
timpul domniei sale a făcut ultimile cuceriri de mari proporții ale romanilor.Datorită lui,Imperiul
Roman își atinge limitele teritoriale maxime,fiind cunoscut de toate celelalte popoare.Formează
provincia Dacia,colonizând teritoriul masiv cu populația romană,astfel punând capăt statului
geto-dac. Pe vremea lui Traian, viața economică din imperiu a prosperat: agricultura s-a
perfecționat, impozitele au fost micșorate; s-au creat case de împrumut(bănci) pentru micii
proprietari, fonduri pentru ajutorarea orfanilor și săracilor. Traian a luat măsuri pentru
dezvoltarea comerțului; a fost mărit portul Ostia (lângă Roma), unde erau transportate mărfurile
de pe corăbiile maritime pe cele fluviale. Capitala a fost împodobită cu construcții mărețe,
printre care farul lui Traian îmbogățite cu tezaurul din Dacia.Prin politica lui de cuceriri,putem
delimita calitățile mărețe de militar,de om al războiului,dorea ca puterea să fie îm mâinile sale.

Istoricii au egalat măreția domniei lui Traian cu cea a lui Augustus, datorită dimensiunile
teritoriale pe care le-a avut Imperiul Roman.El a smuls parților teritorii pe care le-a transformat
în provinciile Armenia,Mesopotamia și Asiria.A adăugat de asemenea Imperiului și provincial
Arabia.Chiar și în provincii a construit porturi,apeducte,drumuri,terme,iar la Dunăre cetatea
Nicopole.

O figură proeminentă în destinul Imperiului Roman,o personalitate marcantă care a fost

aproape de popor și de ostașii lui, el a dus numele imperiului cu mândrie,ca să poată într-un final
să romanizeze toate provinciile cucerite cu cinste în bătălii aprige,a avut o dragoste enormă
pentru viața de soldat și campaniile militare. A fost un om cinstit,onest și sincer,un bun
comandant de oști ceea ce l-a ajutat la câștigarea unor lupte crâncene și a nenumăratele triumfuri.
Simplitatea, i-a deschis împăratului calea de a obţine mult mai uşor sprijin și susținere, atât de
necesare, în timpul domnie sale. Traian a dovedit un respect profund pentru Senat şi pentru
oamenii simpli atunci când a jurat că va ține la curent întotdeauna Senatul despre propria sa
strategia de guvernare şi când a declarat în public că dreptul împăratului de a se pronunța trebuie
să fie compatibil cu libertatea cetățenilor guvernați.

Traian a fost un om educat, nu un erudit, dar fără ezitare, a fost o figură foarte puternică,
masculină în viața imperiului. El a avut un adevărat simţ al demnităţii, dar și al modestiei, care în
ochii romanilor, a devenit cel mai iubit împărat pe care l-a cunoscut Roma, a făcut din el un
împărat cu adevărate virtuţi .El a fost singurul împărat căruia Senatul roman i-a acordat titlul de
Optimus Princeps (cel mai bun dintre împărați), ca mai târziu să apară urarea adresata acelora
care deveneau împărați ai Romei: ”Să fi mai fericit decât Augustus și mai bun decât Traian!”.

IX. Bibliografia
1.Cassius Dio,Istoria Romană,vol.III,Editura Științifică și Enciclopedică,1985;

2.Dolghi Adrian,Felea Alina,Istoria Românilor și Universală,Editura Cuvântul-

ABC,Chișinău,2013;

3.Dumitru Tudor,Decebal și Traian,Editura Științifică și Enciclopedică,București,1977;

4.Dumitru Tudor,Traian al Romei,Editura Științifică și Enciclopedică,București,1966;

5.Eutropius Flavius,Istoria romană a lui Eutropius,Editura ”Joker-Club”,București,1923;

6.Horia C.Matei,O istorie a Romei Antice,Editura Albatros,București,1979;

7.Ștefănescu Ștefan,Istoria românilor.De la afirmarea etnică românească la crerea ”Daciei

românești” sub conducerea lui Mihai Viteazu,Editura Fundația Română,București,2005.