CONCEPTUL DE ORIENTARE INCARIERA

Activitatile de orientare urmaresc dezvoltarea personala si inzestrarea elevilor

cu cunostinte si abilitati necesare pentru realizarea unui management eficient al
propriei cariere. Acest fapt se impune cu necesitate in conditiile unei piete de munca
flexibile si in mare parte imprevizibile, aflata intr-o continua schimbare atat a
configuratiei sale externe (ponderea diverselor profesii pe piata muncii si
schimbarea relatiei dintre ele), cat si interne (modificari in cerintele impuse de
diverse profesii).

Cerintele locurilor de munca evolueaza in permanenta:

 sporeste complexitatea sarcinilor ce trebuie indeplinite;

 creste numarul si complexitatea cunostintelor, deprinderilor si abilitatilor ce

trebuie exercitate in cadrul locurilor de munca;
 se exercita o presiune crescuta asupra individului de a lua o serie de decizii in
mod individual;
 se accentueaza rolul abilitatilor de comunicare eficienta;
 se impune tot mai multa initiativa, motivatie si flexibilitate in exercitarea
sarcinilor de munca.

Asa cum preciza Savickas (1999), activitatile de orientare trebuie sa

vizeze educarea tinerilor pentru independenta si flexibilitate in 5 domenii de
competenta:

 cunostinte despre sine;

 informatii ocupationale;
 luarea deciziei;
 planificare;
 rezolvare de probleme.

Aceste competente permit exercitarea unui control activ asupra propriei dezvoltari
si asigura flexibilitate in managementul carierei.

In prezent, in literatura de specialitate se vehiculeaza trei termeni in

legatura cu interventiile de orientare in cariera: a) orientarea in cariera (respectiv
ceea ce in literatura de specialitate din tara noastra era cunoscut sub denumirea
de orientare scolara si profesionala), b) consilierea in cariera si c) educatia pentru
cariera. Desi acesti termeni sunt utilizati de multe ori pentru a desemna acelasi
lucru, ei nu sunt de fapt sinonimi.
 Conceptul de orientare in cariera este termenul care acopera gama cea
mai larga de activitati, de la informare si evaluare, la consiliere si educatie pentru
cariera si devine astfel “conceptul umbrela” pentru activitatile din acest
domeniu. Herr si Cramer (1991, apud Oweini & Abdo, 1999) definesc orientarea
pentru cariera (career guidance) ca un program sistematic in care, prin imbinarea
cunostintelor teoretice cu experienta practica, se urmareste facilitarea dezvoltarii
si managementului carierei personale.

Activitatile de orientare in cariera se intind de la prelegeri despre diverse

ocupatii, la work-shop-uri pe teme de cariera, interviuri realizate cu diversi invitati,
discutii de grup, vizite la diverse locuri de munca, studiul unor documente scrise,
jocuri de rol, realizarea de colectii de informatii si imagini despre diverse locuri de
munca si profesii, realizare de CV-uri si scrisori de intentie, consultarea
specialistilor in domeniul pietei fortei de munca.

Consilierea in cariera vizeaza dezvoltarea abilitatilor unei persoane sau

grup de persoane pentru rezolvarea unei probleme specifice legate de cariera
(indecizie, anxietate legata de cariera, insatisfactie academica, plan de cariera,
etc.). Consilierea in cariera este in esenta o interventie psihologica si
desemneaza relatia interpersonala in care persoana, prin intermediul unor
interventii de suport, isi dezvolta resurse personale cu scopul de a-si stabili,
implementa si ajusta planurile de viata, atat pe termen scurt cat si pe termen lung
(Nilsson & Akerblom, 1999).

Spre deosebire de consiliere, educatia pentru cariera reprezinta o

interventie educationala de dezvoltare, in avans, a deprinderilor si abilitatilor
necesare tinerilor pentru dezvoltarea si managementul propriei cariere.

Programele de educatie pentru cariera cuprind mai multe componente

care vizeaza dezvoltarea tinerilor pentru managementul activ al
propriei cariere. Componentele esentiale ale unui program de educatie
pentru cariera sunt: autocunoasterea, explorarea educationala si
ocupationala si planificarea carierei (Oweini & Abdo, 1999). Continutul
programelor variaza insa in functie de contextul particular (Nilsson &
Akerblom, 1997).
Un program actualizat de educatie pentru cariera ar trebui sa includa in
acceptiunea CEGO (Organizatia pentru Educatie si Orientare a Carierei - Careers
Education and Guidance Organisation) urmatoarele componente:
1. autocunoasterea - facilitarea dezvoltarii personale si a constiintei de sine
2. dezvoltarea capacitatii de decizie – a ajuta elevii sa rezolve probleme si sa ia
decizii
3. educarea flexibilitatii - oferirea de experiente complexe si variate si
constientizarea necesitatii de schimbare ca modalitate de a face fata tranzitiilor
(in special dinspre scoala spre profesie).
4. constientizarea oportunitatilor - dobandirea capacitatii de cercetare activa,
procesare critica si utilizare a informatiei.

Tabel 1.1. Dimensiuni vizate in programele de educatie pentru cariera

Dimensiuni Rezultate asteptate

Constientizarea propriilor capacitati Imaginea de sine (autocunoastere)
Constientizarea relatiei dintre nivelul Identitatea educationala
educational si realizarea profesionala

Identitatea vocationala

Intelegerea conceptului
de cariera profesionala
Intelegerea implicatiilor economice ale Identitatea economica
alegerii unei cariere
Capacitati decizionale Decizie privind cariera
Cunostinte si deprinderi Abilitati de munca
Atitudini si valori pozitive legate de cariera Satisfactie profesionala

Implementarea unui program de educatie pentru cariera in scoala poate lua diferite forme (Watts,
2001):

a) curriculum de Educatie pentru cariera inclus in curricula scolara ca obiect distinct de studiu;
b) curriculum extins in care Educatia pentru cariera, alaturi de alte teme sau module de educatie este
inclus in curricula scolara ca obiect de studiu distinct de celelalte materii (de exemplu, Curricula de
Educatie personala, sociala si educatie pentru sanatate, din Marea Britanie);
c) curriculum integrat in curricula scolara, transdisciplinar (se trateaza elemente de educatie pentru
cariera in domeniul fiecarei materii);
d) modul extra-curricular, in care educatia pentru cariera se ofera in afara curriculumului scolar.

Experienta tarilor in care s-au realizat astfel de programe sugereaza faptul

ca cea mai eficienta forma de implementare a Educatiei pentru cariera este forma
curriculumului inclus, orice asociere cu alte forme de implementare fiind de
asemenea benefica (Lapan, 2000).
Elementele comune ale interventiilor de asistare a carierei:
Metaanalizele efectuate asupra continutului interventiilor de asistare a carierei
(Spokane & Oliver, 1983 si Holland, Magoon & Spokane, 1981) au identificat o serie
de elemente comune ale acestora:

1. expunere la informatii ocupationale;

2. clarificarea aspiratiilor vocationale;
3. furnizarea de structuri cognitive integrative, de organizare a
informatiei despre sine, ocupatii si a relatiei dintre ele;
4. suport social in explorarea propriei persoane si a traseelor
educationale si profesionale.

Utilitatea activitatilor de orientare in cariera

In literatura de specialitate sunt consemnate o serie de date directe si
indirecte care atesta utilitatea actiunilor de orientare pentru cariera.
Dintre experimentele clasice fac parte:
 Studiul lui Keller si Viteles (1937). Stabilitatea in timp a optiunilor
profesionale la doua grupe de elevi a fost considerat criteriul de eficienta a
interventiilor de orientare de care au beneficiat elevii in scoala. O grupa de
elevi a beneficiat de interventii sistematice de orientare, iar a doua grupa
a participat doar la discutii cu profesorii pe teme de cariera. Datele studiului
au aratat ca din lotul de elevi care a beneficiat de interventie de orientare,
(testare si consiliere realizata de psihologi), 75% si-au mentinut profesia
la 3 ani de la absolvirea scolii, in timp ce, din lotul de elevi care a participat
doar la discutii colective cu profesorii, la 3 ani de absolvire doar 44% si-au
pastrat optiunea profesionala. (Studiul a fost realizat in Anglia, intre anii
1926-1929).

 Studiul lui Williamson si Bordin (1940). Acest studiu a comparat

performantele scolare si de integrare profesionala a doua loturi de elevi:
un lot de 400 de elevi care au fost cuprinsi intr-un program de orientare
vocationala si un lot de 400 elevi care nu au beneficiat de aceste interventii.
Rezultatele studiului au confirmat utilitatea a interventiei de orientare
vocationala si pe termen scurt – elevii consiliati au obtinut performante
scolare superioare si scoruri mai mari pe o scala de integrare profesionala.

 Campbell (1965) a reluat studiul lui Williamson si Bordin (1940), regasind

dupa 25 ani 99% din lotul initial pe care i-a supus unui program de
intervievare si testare. Datele obtinute sustin eficienta pe termen lung a
activitatilor de consiliere vocationala. Astfel, grupul care a beneficiat de
consiliere a demonstrat in timp o mai buna rata de promovare scolara (cu
¼ fata de grupul neconsiliat), a fost mai activ si implicat in invatare, a
obtinut rezultate superioare in domeniul scolar si a avut mai multe realizari
in domeniul profesional (premii, compozitii, cercetari, etc). Sub raportul
adaptarii insa, desi grupul consiliat a demonstrat o mai buna adaptare
sociala si o mentinere a profesiei pentru care au optat pentru mai multa
vreme, s-a declarat mai putin multumit de realizarile inregistrate si
integrarea profesionala. Acest grup a fost mult mai preocupat de sansele
oferite. Subiectii consiliati privesc favorabil activitatea de consiliere
vocationala la care au fost supusi cu 25 ani in urma.

De altfel, un review al unui numar de 40 de studii privind eficienta

orientarii pentru cariera observa ca: 30 dintre aceste studii raporteaza
rezultate foarte bune, indiferent de tipul de interventie: cursuri, work-shop-
uri, interventii individuale, interpretare de teste, interventii bazate pe
experientiere, interventii mixte si doar 4 studii raporteaza inexistenta unor
astfel de beneficii.

O serie de date recente care provin in special din evaluarea programelor

de educatie pentru cariera sustin de asemenea importanta acestor demersuri,
atat in plan personal, cat si la nivelul institutiilor. Doua metaanalize
independente au ajuns la concluzia ca integrarea orientarii vocationale in
curriculum duce la o semnificativa crestere a performantelor scolare ale
elevilor (Baker & Taylor, 1998; Evans & Burck, 1992).

Lapan & al. (1997) comparand o serie de indicatori de performanta in

doua tipuri de scoli, scoli care au implementat programe comprehensive de
orientare si scoli care nu au implementat astfel de programe, a observat ca in
cazul primului tip de scoli:

a) elevii obtin rezultate scolare mai bune,

b) climatul scolar este mult mai bun,

c) scoala pune la dispozitia elevilor mult mai multe informatii despre

cariera.

Evaluand impactul programelor comprehensive de orientare asupra

elevilor de clasa a VII-a (Lapan & al, 2000), s-a observat de asemenea ca in
scolile in care se implementau programe comprehensive elevii:

a) se simteau mult mai in siguranta la scoala,

b) aveau o relatie mult mai buna cu profesorii,

c) aveau semntimentul ca invatarea este relevanta si importanta pentru

viitor,

d) se declarau mai satisfacuti de calitatea procesului educational din

scoala,

e) luau note mai mari

f) obtineau scoruri mai mari la testele nationale de cunostinte.

Pe langa datele directe in favoarea realizarii interventiilor de orientare,

in sprijinul lor vin si o serie de date indirecte, provenind de la studii legate de
costurile indeciziei vocationale si a managementului deficitar al carierei. Spre
exemplu, cercetari din SUA si Canada au relevat faptul ca:

 o crestere de 1% in rata somajului duce automat la o crestere cu

6,7% a ratei omuciderilor, cu 3,4% a ratei violentei, cu 2,4% a ratei
actelor delincventiale (Merva & Fowles, SUA, 1995).
  instabilitatea pietei muncii afecteaza starea de sanatate a oamenilor.
Studiul lui Merva & Fowles (SUA 1995) arata ca o rata de crestere de
1% a ratei somajului duce la o crestre cu 5,6% a ratei deceselor
determinate de atacuri de cord si cu 3,1% a ratei deceselor cauzate
de stres si o scadere considerabila a productivitatii.

 principala grija a canadienilor este legata de locul de munca si venit.

Instabilitatea pietei muncii duce la o crestere a incidentei abuzului de
substante, a violentei si a numarului de abandonuri si divorturi
(Canada, 1997).

Beneficiile interventiilor de orientare vocationala se fac simtite, asa cum

arata si studiile realizate, atat la nivel individual si organizational, cat si la
nivel societal, avand in vedere si efectul pe termen lung (Watts, 1999). In
tabelul care urmeaza este reprezentata relatia dintre variabila timp si efectele
unei interventii de orientare pentru cariera (tabel 1).

Tabelul 1.2. Beneficii ale orientarii in cariera

Beneficii pe termen scurt Beneficii pe termen lung

 cresterea performantelor scolare ale elevilor, la  satisfactie profesionala,
materiile legate de scopurile lor de cariera;
 randament academic si profesional,
 constientizarea relatiei existente intre deprinderile si
cunostintele dobandite in scoala si succesul
profesional;  reducerea duratei somajului si implicit a
costurilor sociale ale acestuia,
 cresterea motivatiei pentru invatarea scolara si
invatare in general;

 dezvoltarea unor abilitati de relationare

interpersonala si a unor deprinderi relevante pentru  cresterea ratei de integrare
cariera (autocunoastere, comunicare, etc.); profesionala a tinerilor,

 dobandirea deprinderilor de planificare a invatarii;

 cresterea mobilitatii pozitive a fortei de
munca, etc.
 dobandirea unor cunostinte mai specifice despre
ocupatii si cariere si a unei atitudini de explorare a
oportunitatilor.

Orientarea in cariera ca o componenta a managementului

resurselor umane
 Activitatile de orientare pentru cariera reprezinta o masura activa de
prevenire si solutionare partiala a dezechilibrelor de pe piata muncii. Principalele
mecanisme care permit preventia acestor dezechilibre tin de (Pitariu, 1997):

 capacitatea de alegere realista a scolii si profesiei, conform intereselor,

abilitatilor si valorilor personale, dar si tinand cont de realitatile de pe piata muncii;
 capacitatea de anticipare a schimbarilor ce urmeaza sa aiba loc in
domeniul profesiilor si dobandirea unei viziuni flexibile asupra constructiei carierei,
in care se includ ca etape necesare tranzitiile (schimbarea pozitiei ocupate in cadrul
aceluiasi loc de munca, schimbarea locului de munca, pensionarea, mutarea din
localitate, etc);
 evaluarea corecta a potentialului profesional al fortei de munca
disponibile si valorificarea abilitatilor transferabile prin dirijarea catre domeniile
profesionale care ofera o sansa de reintegrare in munca.

Orientarea vocationala devine astfel o componenta importanta a

managementului resurselor umane, alaturi de alte activitati complementare, cum
sunt: selectia, recrutarea, evaluarea sau formarea profesionala. Experienta Marii
Britanii este concludenta in acest sens. Din 1995, Departamentul pentru Educatie s-
a unit cu Departamentul pentru Ocuparea Fortei de Munca, in scopul corelarii
programelor educationale cu cerintele pietei muncii si pentru facilitarea tranzitiei de
la scoala la viata activa. Noul Departament pentru Educatie si Ocupare a Fortei de
Munca finanteaza Centrele de orientare vocationala in sistem concurential, pe baza
de contracte, recunoscand aportul acestei activitati la managementul resurselor
umane.

Contextul romanesc este inca dominat de incongruenta dintre cerintele scolii

si cerintele pietei muncii:

 o parte din forta de munca este inalt calificata, insa nu exista o solicitare
pentru profesiile respective pe piata muncii (cazul multor specializari tehnice,
inginerie);
 invatamantul romanesc mai are un caracter preponderent teoretic, in
timp ce piata muncii cauta forta de munca competenta, care sa demonstreze in
primul rand abilitati si deprinderi practice (sunt cautati cei care stiu sa faca, nu cei
care stiu doar cum se face);
 o caracteristica importanta a contextului romanesc cu caracter frenator
asupra unui management eficient al fortei de munca este rezistenta vechii conceptii
a locului de munca asigurat. Aceasta este foarte greu de inlocuit cu cea a participarii
active si a preocuparii permanente pentru obtinerea si pastrarea unui loc de munca.
Practica orientarii in cariera din tara noastra a suferit trei
neajunsuri:
  Primul provine dintr-o deficienta metodologica - activitatea de orientare
s-a realizat static si punctiform. Anii terminali ai unui ciclu scolar (clasa a VIII-a,
clasa a XII-a, eventual clasa a V-a si doar pentru cazuri foarte particulare terminarea
gradinitei) erau momentele de concentrare a actiunilor de orientare (scolara,
profesionala), cand elevii, presati de timp si neinarmati cu capacitati decizionale,
erau nevoiti sa faca o alegere in privinta traseului ulterior de cariera. Activitatile de
orientare constau in foarte multe cazuri doar in informarea asupra lumii profesiilor,
fara a furniza o grila de interpretare a lor si de integrare a acestor cunostinte cu cele
despre sine.
 Al doilea neajuns a fost determinat de o problema conceptuala -
orientarea a fost conceputa ca o activitate speciala, care trebuie realizata in paralel
cu procesul de invatamant si de catre cadre specializate. Astfel, aceasta a fost
lasata, in mare parte, in seama centrelor de orientare scolara si profesionala, care
aveau oricum resurse umane foarte reduse si care nu puteau face fata in acest fel
cererilor multiple ale scolilor. In fapt dezvoltarea identitatii vocationale si pregatirea
tinerilor pentru cariera este unul din obiectivele principale ale intregului proces de
invatamant. Cunostintele, abilitatile si deprinderile dobandite in scoala trebuie sa le
permita acestora sa-si dezvolte individual o cariera profesionala.
 Cel de-al treilea este determinat de lipsa din programul de formare
initiala a profesorilor a acestui domeniu de competente. Astfel, devine importanta
delimitarea competentelor necesare desfasurarii activitatilor de orientare si
dezvoltarea unei identitati profesionale distincte si credibile.
Linkuri:

http://www.careerkey.org

http://www.cdm.uwaterloo.ca

Sumar
In literatura de specialitate se vehiculeaza o serie de termeni cu referire la
asistarea carierei. Dintre acestia, termenii care au cea mai mare frecventa de
utilizare sunt: orientarea carierei, consilierea carierei si educatia pentru cariera.
Termenul de orientare pentru cariera are acoperirea cea mai larga. Acesta
subsumeaza celelalte tipuri de interventie in cariera.

Dincolo de diferentele de abordare inerente fiecarei interventii de asistare a

carierei exista insa elemente comune care determina succesul lor. Aceste elemente
sunt: expunerea la informatii ocupationale; clarificarea aspiratiilor vocationale;
furnizarea de structuri cognitive integrative pentru informatiile despre sine,
ocupatii si relatiile complexe dintre acestea; suport social in explorarea propriei
persoane si a diverselor trasee educationale si profesionale.
 Utilitatea interventiilor de asistare a carierei este sustinuta atat de date
directe ale studiilor de psihologie vocationala, cat si de date indirecte, legate de
efectul pe care managementul defectuos al propriei cariere il are asupra starii de
bine a persoanelor.