Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Medicina arhaică
CIVILIZATIA EGIPTEANA
CIVILIZATIA MESOPOTAMIANA
- in vechiul imperiu Chaldeean s-au gasit la Sumer urme ale unor mari
constructii urbanistice, cu amenajari igienice
Prima civilizaţie urbană cunoscută este cea sumeriană, în sudul
Mesopotamiei (agricultură, irigaţii, tehnologii de construcţie, prima scriere-
cuneiformă).
Medicina sumeriană este una de tip sacerdotal, religios; există zeităţi cu
atribute medicale (Ninisina-zeiţa medicinei, Gula-marea zeiţă a oamenilor cu
părul negru).
Actul vindecării constă în interpretarea de către medicul-preot a viselor
sau a anumitor simptome.
Fenomenele sociale, ca şi evoluţia bolilor, sunt puse pe seama astrelor.
Prognosticul bolilor se făcea prin divinaţie.
Organoscopia= studiul anatomiei organelor animalelor sacrificate la templu,
în special a ficatului de miel (! şi la etrusci, populaţie migrată din Mesopotamia,
exista o divizaţie prin hepatoscopie). Existau şi alte metode de divizaţie.
Herodot, în cartea a II-a, spune că babilonienii nu au avut medici, medicină.
Cercetările moderne au infirmat această teză. S-a descoperit o tabletă de lut
sumeriană (cel mai vechi document medical, descifrat în 1953), în care există
date specifice referitoare la medicamente şi forme medicamentoase destinate
bolnavilor (medicină empirică). De exemplu sunt menţionate ceapa, usturoiul,
smochine, curmale, pere, brad, pielea de şarpe, uleiul de peşte, ouă, lapte,
sarea de mare. Formele medicamentoase erau pentru uz extern şi intern
(substanţă activă+vehicul, unguente, mixturi).
Nu există date despre boli şi dozele administrate, datorită caracterului secret
pe care îl aveau cunoştinţele medicale.
La Ninive, tot în tablete de lut, există date referitoare la 250 plante medicinale,
180 medicamente de origine animală şi medicamente de origine minerală (au
fost identificate prin traducerea tabletelor aflate acum la British Museum).
În codul de legi al lui Hammurabi(primul cod de legi cunoscut,), există 9
articole referitoare la practica medicală, la cea a chirurgiei; unde sunt
menţionate recompense şi pedepse în funcţie de clasa socială a medicului şi
pacientului. In textele cuneiforme au ramas dovezi despre civilizatia asiriana si
practicile de ingrijire, prescieri terapeutice, descrieri anatomice , alaturi de
formule magice. Existenta unor azile si orfelinate, cit si asistenta gratuita a
saracilor sunt dovezi ale primelor preocupari pentru asistenta sociala. Referirea
este însă limitată la anumite practici. Nu există etică sau deontologie medicală.
CIVILIZATIA INDIANA
CIVILIZATIA CHINEZA
Încă din urmă cu 5000 ani, în văile fluviilor Huang He şi Yang Tze, a apărut o
civilizaţie urbană, cu o scriere ideografică, de aproximativ 3200 caractere
(astăzi aprox.150). Nu s-au păstrat decât pe oase, carapace de broască
ţestoasă. Unii autori o studiază la Evul Mediu.
Chinezii atribuie toate descoperirile efectuate de-a lungul timpului unor
împăraţi legendari (Fu Xi, Huang Ti, Che Hong)
1. Fu Xi- cele referitoare la vânat, pescuit
2. Huang Ti- stăpânirea pământului (agricultura, creşterea animalelor),
- apariţia drumurilor, târgurilor
- medicină, farmacologie. Se spune că ar fi încercat pe propriul corp toate plantele
de pe teritoriul chinez, împărţindu-le în plante alimentare, otrăvitoare(cca.70)
şi medicinale, cu indicaţii precise. (e.g.:EfedraSinica, utilizată în afecţiuni
astmatice)
- acupunctură, ignipunctură
3. Che Hong- apariţia meşteşugurilor, a metalurgiei
- prima scriere medicală din China („Cartea schimbărilor”), scrisă sub formă de
dialog între medicul curţii imperiale şi împăratul respectiv.
Acupuncturaa apărut după observaţii întâmplătoare. La început a fost
practicată cu ace din piatră (neolitic), apoi din metale („misterioasele ace
galbene”). Energia vitală este distribuită pe 14 meridiane (12 prinicipale şi 2
secundare), cu 365 puncte de acupunctură.
Există totuşi unele basoreliefuri ce sugerează originea extraterestră a
acupuncturii.
În China chirurgia era interzisă, singurele operaţii practicate fiind castrarea
eunucilor şi corectarea deformării piciorului. La curtea imperială exista un
singur chirurg.
Taoismul(Daoismul), filozofia chineză contemporană cu budismul şi filozofia
presocratică, considera lumea alcătuită din 5 elemente principale (lemn, metal,
pământ, apă, foc), care trec una în alta sub influenţa Yinşi Yang, două forţe
care nu se exclud, nu sunt complementare, ci se includ una pe
alta. Yangreprezintă forţa activă, pozitivă, masculină; iar Yinforţa pasivă,
negativă, feminină. Starea de sănătate reprezintă o stare de echilibru al
energiei, condusă de Yin şi Yang de-a lungul meridianelor. Boala este
consecinţa unui dezechilibru, remediul fiind obţinut prin acupunctură şi
ignipunctură, în scopul redirijării energiei vitale.
În Europa, primul care a folosit ace de acupunctură chinezeşti a fost
dr. L.Berlioz(tatăl lui Hector Berlioz), în sec. XIX. în 1825, Cloquetuitilizează şi
el acupunctura în studiile sale.
Totuşi, înemeietorul acupuncturii europene (1927) este considerat Sauliers du
Morraine(primul sinolog important), care a tradus în franceză tratatele clasice
ale medicinei chineze (1000 AD).
Teoria pulsului(din tratatul de teoria pulsului, datat în jurul 1000 AD, tradus
tot de Morraine). Pulsul era singura metodă de examinare a unui bolnav.
Pulsul se palpează în 18 locuri diferite, fiecare palpare fiind superficială, medie
şi profundă; înainte şi după efort.
În funcţie de mai multe criterii (vârstă, sex, anotimp etc.), sunt descrise 200
tipuri diferite de puls, dintre care 26 prevestesc moartea. S-au descoperit
figurine din vechea Chină cu semne de locuri unde pot apărea boli.
Chinezii sunt primii care au introdus o metodă de profilaxie a variolei
(variolizarea preventivă). Recoltau dintr-o pustulă variolă umană, o uscau în
timp pentru a diminua virulenţa, apoi era triturată şi suflată printr-un tub de
bambus pe narina copiilor. Aceştia făceau o formă uşoară şi rămâneau
imunizaţi. Prima carte despre variolă a fost scrisă tot de chinezi, în 1001 AD.
În România a fost introdusă de un medic grec, primele inoculări ştiinţifice au
fost realizate la 1714 de IacobPylarino, medicul personal al lui Şerban
Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu. Vaccinarea antivariolică, introdusă în
1796, se bazează pe un alt principiu şi anume imunizarea încrucişată între
virusul variolei umane şi virusul vaccinei.
Medicina elenistică
1. Medicina bizantină
2. Medicina în califatele arabe medievale
3. Medicina în Europa medievală
4. Medicina în Renaştere
Medicina bizantină
Europa Occidentală
Chirurgia în Renaştere
Toate facultăţile de medicină erau religioase. Oficial se cerea ca operaţia
chirurgicală să fie indicată de medic iar chirurgul s-o execute la indicaţiile şi
sub controlul medicului.
Ambroise Panéa fost cel mai mare chirurg din acel timp.
- a urmat cursurile colegiului de chirurgie de la Paris (chirurg de robă lungă)
- numeroase operaţii în armata franceză
- numeroase invenţii în chirurgie (instrumente noi)
- redescoperă ligatura vasculară
- propune pansamentul simplu în tratamentul plăgilor (iniţial tratamentul era de
cauterizare cu ulei de soc fierbinte)
- autor al unei cărţi de chirurgie (1545)
- întemeietorul balisticii în medicina legală
Pierre Franco, contemporan cu Ambroise Pané, este autorul a 2 tratate de
chirurgie (din care pasaje întregi au fost preluate şi de Pané).
Referitor la circulaţia sangvină, s-au parcurs următorii paşi de-a lungul
timpului:
I. Egiptenii (papirusurile Ebnerşi în special Schmidt) au fost destul de aproape de
descoperirea circulaţiei
II. Herofil, Erasistratîn Alexandria (vezi curs)
III. Galencredea că în inimă sângele arterial se amestecă cu cel venos prin porii
interventriculari
IV. Miguel Servet(nu a fost medic propriu-zis) a descoperit mica circulaţie, a fost ars
pe rug împreună cu cărţile sale „Despre reinstaurarea creştinismului” (au
scăpat doar 3 exemplare)
V. Primul care a pus sub semnul întrebării teoria lui Galen a fost Vesal, care în ediţia
a 2-a (1555) arată că nu există nici un orificiu interventricular
VI. Colomboconsideră o posibilă expicaţie drumul sângelui prin plămân
VII. Andreas Cesalpinoafirmă existenţa a 2 circulaţii (mare şi mică)
VIII. William Harvey, a studiat la Padova (1600-1602), apoi a devenit mare profesor
la Oxford; exilat mai târziu pe o moşie a fratelui său şi izgonit din
oraş. Concepţia sa este de a se lucra în termeni cantitativi, matematizează
lucrurile şi propune metode fizice de studiu a curgerii lichidelor prin tuburi
elastice.
Din punct de vedere medical, sec. XVII este un secol englez, doar Franţa mai
remarcându-se în acest domeniu prin cele 2 facultăţi importante (Paris şi
Montpellier), dar care se menţin pe poziţii Galeniste şi se opun marilor
descoperiri din domeniul medicinei.
Principalele doctrine medicale sunt iatrochimia(Paracelsius), care se dezvoltă
în Ţările de Jos şi Germania; şi iatromecanica, introdusă de Harvey şi care
devine doctrină dominantă în Anglia şi Italia.
Saltul calitativ este făcut prin introducerea metodelor noi de calcul, a
metodelor inductive de cercetare (Fr. Bacon) precum şi a celor instrumentale,
experimentale. Descoperirile recente ale fizicii (! fraţii Bernoulli au fost medici),
studiile pe modele in vitroau ajutat mult medicina să progreseze.
Principala descoperire a sec. XVII este circulaţia sângelui(carte tipărită
la Frankfurt pe Main în 1628 - „Despre mişcarea inimii”).
Deşi fusese descoperit, microscopul nu a fost utilizat de Harveyîn
studiile sale, fiind preferată o lupă foarte puternică.
- Harvey este autor şi al unei cărţi de embriologie
- nu a văzut capilarele
- nu a descris o circulaţie limfatică (! contemporan cu el, un
italian, Gasparazeliusa publicat o lucrare în 1626 despre circulaţia limfatică)
în 1661 Marcelo Malpighiobservă prima celulă animală la microscop (hematia)
Jean Pequetdescoperă canalul toracic, cisterna Pequet precum şi racordarea
circulaţiei limfatice la circulaţia generală (1646)
danezul Stenondescrie corect parotida şi canalul excretor
englezul Whartondescrie glanda submandibulară
în Bavaria, Wirsungdescoperă canalul principal pancreatic
În ceea ce priveşte clinica medicală, se revine la medicina de observaţie
ra]ională, de tip hipocratic (Teoria Sineham- englez autor al numeroase
descrieri clinice şi anatomo-clinice mergând pe firul observaţiei la patul
bolnavului).
- a descoperit coreea acută Sineham
- denumirea unei forme de opiu imaginată de el a rămas până astăzi
- nu a aderat la iatrochimie sau iatromecanică
Pe linia iatromecaniciis-au remarcat Glisson(capsula fibroasă a ficatului,
rahitismul), Willis(poligonul arterial cerebral).
ITALIA
Santorio(prima jumătate a sec. XVII)
- a stat timp de aproape 40 ani mult timp pe o balanţă, efectuând măsurători ale
propriului corp, descoperind astfel perspiraţia pulmonară
- impune metode matematice în cercetare
- a inventat metode paraclinice de măsurare (puls, temperatură)
un profesor de la Pisa, medic şi matematician, scrie un tratat de biomecanică
(„Despre mi[carea animalelor”), în care aplică legile fizicii la deplasarea omului
şi animalelor (în a 2-a jumătate a sec. XVII)
Adepţi ai iatrochimiei: Sylvius, de Graaf(foliculul ovarian).
OLANDA
Antoni van Levercuc(portar la primăria din Leida, remarcat întâmplător de către de
Graaf)
- compune un microscop din câteva lentile
- utilizarea microscopului se extinde, Malpighifiind coniderat întemeietorul
histologiei normale şi patologice, vegetale şi animale.
În sec. XVIII, preocuparea pentru ştiinţă devine dominantă pentru
numeroşi medici, majoritatea bazaţi pe o finanţare proprie.
Dacă sec. XVII a rămas cunoscut drept „secolul circulaţiei”, sec. XVIII este
cel „al luminii”,„al raţiunii”. Medicii recurg la mai puţine metode paraclinice (în
afară de termometru, celelalte aparate - pulsilogiu, microscop - nu dau imagini
constante).
Se acumulează observaţiile la patul bolnavului, care nu mai sunt
explicate prin iatrochimie şi iatromecanică. E nevoie de doctrine noi, pentru o
explicaţie ştiinţifică a acestora. Apare un mare număr de supoziţii, unice în
istoria medicală, cunoscute sub denumirea de „sistematica sec. XVIII”, care
încearcă să oblige faptele să se subsumeze, să se supună unor idei
preconcepute.
1. Teoria dinamismului organic(Fr.Hoffman, în Halle)
- elementul definitoriu pentru sănătatea organismului este tonusulmuscular
- bolile sunt abateri de la tonusul optim al musculaturii netede & scheletice şi se
împart în boli hipertone şi boli hipotone sau atone
- au apărut medicamente, substanţe ce pot corecta abaterile tonusului, în special
al musculaturii netede
- licoarea Hoffman (amestec de alcool+eter) reglează echilibrul tonic
- cercetări în domeniul balneologiei (influenţa apelor minerale asupra
organismului)
2. Teoria nervistă a şcolii engleze(în continuarea teoriei iatromecanicii,
formulată de Coolerşi Brown- fizician, descoperitorul mişcării browniene)
- elementul esenţial: excitabilitatea neuromusculară
- bolile sunt semne ale modificării pragului de excitabilitate
- important este în special corolarulterapeutic
3. Teoria materialist-mecanicistă, potrivit căreia creierul secretă gândire
4. Teoria vitalistă(Montpellier), se baza pe doctrina animistă, formulată de J.
Stahl, tot din Halle.
- există spiritul vital („anima”)
- semnele bolii sunt rezultate ale faptului că anima face eforturi pentru a readuce
organismul la starea normală şi nu trebuie combătute, indiferent de
intensitatea lor.
5. Teoria homeopatiei(Hanemann)
- simptomele nu trebuie contracarate
- utilizarea medicamentelor cu acelaşi efect ca şi cele ce au ca expresie
simptomele, în cantitate cât mai mică (ex.: chinina produce o creştere a
temperaturii la omul normal)
- medicamentele trebuie folosite în sensul în care acţionează şi boala şi nu contrar
- doze infinitezimale, se ajunge ca până nici măcar o moleculă să nu aibă şansa de
a exista în soluţie
- principiul antrenării, al dinamismului; prin agitarea îndelungată a soluţiei
homeopate, pătrunde în soluţie un spirit vindecătordin neant
- ! Cercetări recente au arătat că apa păstrează amprenta substanţelor ce au fost
dizolvate în ea, chiar când nu mai există nici o moleculă activă în soluţie
- începe să se dezvolte medicina anatomo-clinică, principiile medicinei bazate pe
anatomia patologică, pe leziuni specifice. Morgagniscrie în 1761 un tratat
„despre sediul şi cauzele bolilor studiate prin metode anatomice” (transformări
morfologice la nivel macroscopic, de organ).
Nu există încă metode clinice ca percuţia, auscultaţia; ci doar inspecţie,
palpare. Tot în 1761, la Viena, apare o carte a lui Leopold
Auenburgerdespre percuţie. Lucrarea a fost apoi tradusă la Paris de medicul
lui Napoleon (Jean Corvisard). Auscultaţia este introdusă mai târziu, de către
inventatorul stetoscopului, Lienequedrept metodă de investigare a tuturor
bolnavilor („Tratat asupra auscultaţiei mediate” - Paris, 1819).
Prin descoperirea ţesuturilorde către Xavier Bichat, tabloul lezional este
mult modificat. Înainte de el, bolile erau descrise de la vertex în jos, apoi, odată
cu descoperirea leziunii specifice fiecărei boli, această ordine a fost schimbată.
Progrese s-au realizat şi în ceea ce priveşte etiologia bolilor infecto-
contagioase. Cercetările efectuate pe cadavre au arătat leziunea specifică
a febrei tifoide, studiată până atunci împreună cu celelalte varietăţi de febre
abdominale. Bretenondeosebeşte difteriade celelalte boli obstructive ale căilor
respiratorii superioare prin prezenţa falsei membrane.
Este răsturnat raportul cauzal al etiologiei bolilor de către Pasteur, care
a demonstrat că nu este adevărată teoria generaţiei spontanee(conform căreia
prezenţa germenilor ar fi secundară bolii, deci efectul şi nu cauza
acesteia). Pouchet(un biolog francez) a susţinut că întotdeauna în substanţele
organice în descompunere apar în mod spontan germeni. Pasteur l-a contrazis,
ducând vasul de experienţă la o altitudine mare în Pirinei, unde nu au mai
apărut germeni.
Carl Zeiss, un mecanic german din Jena, a perfecţionat microscopul,
permiţând identificarea bacteriilor cauzatoare.
Postulatele lui Koch
1. în produsele patologice din cadrul aceleiaşi boli se găsesc aceiaşi germeni
2. realizarea de culturi pe medii de cultură
3. cu germenii astfel obţinuţi trebuie să se producă în mod constant la animal aceeaşi
boală, cu aceleaşi leziuni şi manifestări
- până la 1878 nu s-a reuşit (apoi au demonstrat Pasteur & Koch
În sec. XIX, în domeniul chirurgiei, este descoperită anestezia prin
inhalaţieşi se cristalizează elemente ale principiilor asepsieişi antisepsiei.
Înainte de descoperire anesteziei:
1. 30 martie 1842, în statul american Georgia, K.Longefectuează o operaţie unui
prieten, după o inhalaţie de vapori de eter, iar pacientul nu a simţit durerea
2. 1844 - stomatologul Horace Wellsfoloseşte gaz ilariant (protoxid de azot), dar
demonstraţia este nereuşită (Boston) şi se sinucide
3. Mortonasistă, dar consideră drept cea mai eficientă metodă cea care foloseşte eterul
sulfuric, procedeu rapid adoptat şi în Europa. Prima operaţie reuşită folosind
eterul sulfuric a avut loc la 16 octombrie 1846
4. Simpsondescoperă cloroformul în ianuarie 1847