UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

DEPARTEMENTUL DREPT INTERNATIONAL ŞI EUROPEAN

ESEU

Disciplină: Dreptul comerţului internaţional.

Tema: Elementul de internaţionalitate .

A efectuat: Păduraru Valentina,

studenta an IV,gr.francofonă,(DR1314).

Chişinău 2017

1
 ELEMENTUL DE INTERNAŢIONALITATE ÎN CADRUL DREPTULUI
COMERŢULUI INTERNAŢIONAL

Întîi de toate trebuie să menţionăm faptul ,că dreptul comerţului internaţional reprezintă un
ansamblu de norme care reglementează relaţiile comerciale internaţionale. Raporturile juridice
ale comerţului internaţional se stabilesc între state, persoane juridice şi persoane fizice. Iar
obiectul său este constituit din raporturile juridice patrimoniale care au caracter comercial şi
internaţional. În configurarea obiectului, comercialitatea şi internaţionalitatea sunt elemente
proprii şi esenţiale.

Astfel,în continuare vom aborda caracterul de internaţionalitate din cadrul dreptului

comerţului internaţional.

Caracterul international al raporturilor juridice care fac obiectul dreptului comerţului

internaţional este dat de existenta elementului de extraneitate. Deci, un raport comercial va fi
internaţional, dacă elementul de extraneitate pe care îl cuprinde este de natură a-l face susceptibil
de a veni în contact cu mai multe sisteme de drept. Nu toate raporturile care conţin un element
strain fac obiectul dreptului comerţului internaţional. Raportul comercial trebuie sa cuprinda
elemente de extraneitate de natura a-1 face susceptibil de incidenţa mai multor sisteme de drept.
Identificarea acestor criterii, elemente poate fi facută fie printr-o convenţie internaţionala fie prin
legislaţia internă a statului al cărui sistem constituie lex causae.

În convenţiile internaţionale sint reglementate două criterii de definire a caracterului

internaţional al raporturilor juridice care fac obiectul dreptului comerţului internaţional şi
anume : - un criteriu de natură subiectivă, că părţile persoane fizice sau juridice, să aibe
domiciliul, respectiv sediul în state diferite si - un criteriu de natura obiectivă sşi anume că
marfa, lucrarea sau serviciul sau orice alt bun care face obiectul raportului juridic să se afle în
circuit (tranzit) internaţional, adică, în executarea acelui raport juridic să treaca cel putin o
frontieră. Reglementările internaţionale în care este consacrat criteriul subiectiv sunt:

 Convenţia . europeană de arbitraj comercial internaţional, de la Geneva din 1961, care se

refera la persoana.fizică. sau juridică. avand " reşedinţa lor obişnuită sau respectiv sediul
în Statele Contractante diferite" ;

2
  Convenţia de la Washington din 1965 pentru reglementarea diferendelor relative la
investiţii între state, care se referă la persoane care posedă "naţionalitatea" altui stat
(art.25 par.2 lit.a);

 Convenţia Natiunilor Unite asupra contractelor de vinzare internaţionala de mărfuri de la

Viena din 1980, care precizează că " se aplică contractelor de vinzare de marfuri intre
părţi care îsi au sediul în state diferite", iar "naţionalitatea părţilor" este luată în
considerare pentru aplicarea conventiei (art.l). Daca o parte nu are sediu, resedinţa sa
obişnuită ii ţine locul (art. 10 lit.b);

 Convenţia asupra prescripţiei în materie de vinzare internaţionala de mărfuri de la New

York din 1974, conform caruia "un contract de vanzare de bunuri mobile corporate este
considerat ca avand un caracter internaţional dacă, în momentul încheierii contractului,
vînzatorul şi cumpărătorul îşi au sediul în state diferite ; dacă o parte nu are sediu, se va
avea în vedere reşedinţa sa obişnuită". Naţionalitatea părţilor nu este luată în considerare
(art.2) ;

 În articolul I (1) din Convenţia europeană de arbitraj comercial internaţional (Geneva

1961) se arată că dispoziţiile convenţiei se aplică: „a) Convenţiilor de arbitraj încheiate,
pentru reglementarea litigiilor născute sau care se vor naşte din operaţii de comerţ
internaţional,între persoanele fizice sau juridice având, în momentul încheierii convenţiei,
reşedinţa obişnuită sau sediul în state contractante diferite; b) procedurilor şi sentinţelor
arbitrale întemeiate pe convenţiile arătate la paragraful 1 litera a din acest articol.”

Astfel, aceste convenţii prevăd în general, că este internaţional acel transport în care
punctul de plecare şi cel de sosire al mărfurilor se află pe teritoriile a doua state diferite.
Asemnea dispozitii gasim în Conventia de la Varsovia de unificare a unor reguli relative la
transportul aerian internaţional (art.l) arată că este internaţional acel transport al cărui punct de
plecare şi de destinaţie se află pe teritoriile unor state părţi diferite sau situate pe teritoriul unui
singur stat parte, atunci şi există o escală stabilită pe teritoriul altui stat, chiar dacă acesta nu este
un stat parte (art.1 alin.2).; Conventia privind traficul feroviar international de marfuri S.M.G.S.
(art.l para.l); Conventia din 1956 referitoare la contractul de transport international pe sosele
C.M.R. (art. 1,pet. 1) ; Regulile uniforme din 1980 privind contractul de transport international
feroviar al marfurilor -C.I.M.-(art.l para.l).

3
 Astfel ,putem spune că pentru ca raportul juridic comercial în structura căruia există
unul din cele două elemente de extraneitate la care ne-am referit să se analizeze ca un raport de
comerţ internaţional, este necesar ca în structura lui să se regăsească şi un alt element de
extraneitate susceptibil de a-i conferi valenţe de internaţionalitate. Uneori, în practica de comerţ
internaţional un element de extraneitate este dublat de un alt asemenea element în raport de specificul
contractului respectiv. Astfel, în cazul vânzării internaţionale, pe lângă condiţia ca stabilimentul
părţilor să se afle în state diferite, se mai cere ca obiectul contractului de vânzare să fie de natură a
fi transportat de pe teritoriul unui stat pe teritoriul altui stat. Numai când ambele aceste cerinţe
sunt satisfăcute contractul respectiv poate fi considerat un contract de vânzare internaţională. De
exemplu,un contract prin care un cetăţean străin cumpără anumite bunuri dintr-un magazin din
Moldova nu este un contract de vânzare internaţională propriu-zisă şi rămâne în exteriorul
arealului legilor uniforme incidente în acest domeniu. Acest contract tine de domeniul dreptului
internaţional privat.

Convenţiile internaţionale, ca şi legile uniforme al căror obiect îl constituie raporturile juridice

comerciale cu caracter internaţional, definesc ele însele asemenea raporturi, precizând totodată şi
criteriile după care un raport juridic poate fi calificat ca fiind internaţional, spre a cădea astfel sub
reglementarea acelor legi.Aceste criterii nu sunt general valabile pentru toate contractele, ci diferă
de la un contract la altul în funcţie de natura şi specificul fiecărui contract. Aşa, de exemplu, în cazul
contractelor ce prin specificul lor nu comportă un transfer de bunuri dintr-o ţară în alta, criteriul
internaţionalităţii îl formează faptul obiectiv al sediului (ori reşedinţa) părţilor aflat în ţări diferite.
Dacă un contract implică transmiterea de bunuri sau valori dintr-o ţară în alta elementul de
internaţionalitate rezidă din însăşi faptul obiectiv al transferului, în contractele ce au ca obiect
prestaţii de a face, iar executarea prestaţiei se înfăptuieşte pe teritoriul a cel puţin două state (cum
este, de exemplu, transportul internaţional de mărfuri şi de persoane), faptul obiectiv al unei
asemenea executări dă raportului juridic respectiv caracterul internaţional.

În concluzie putem menţiona, că elementul de internaţionalitate este un element de extraneitate,

dar nu orice element de extraneitate are şi valenţele unui element de internaţionalitate de natură să
confere raportului juridic dat caracterul de raport de comerţ internaţional. Este element de
internaţionalitate numai acel element de extraneitate ce prezintă suficientă relevanţă pentru a da
raporului juridic, în structura căruia se integrează, puterea de a căpăta acţiunea unor norme juridice de
drept al comerţului internaţional, creind acelui raport vocaţia de a se supune acelei acţiuni.