Tema: Conţinutul socio-economic al impozitelor şi taxelor

1. Conţinutul socio-economic al impozitelor şi taxelor

2. Funcţiile impozitelor
3. Teorii în reglementarea sistemului de impunere de către stat
Cuvinte-cheie:
 Impozit;
 Taxă;
 Legalitate;
 Obligatoriu;
 Nonechvalenţă;
 Nerambursabilitate.
1. Conţinutul social economic al impozitelor
Cea mai veche resursă financiară este impozitul. După cum s-a menţionat anterior,
originile sale aparţin perioadei de stagnare a organizaţiei statale. Iniţial, s-a recurs la
prelevări asupra bunurilor private, iar odată cu introducerea monedei se practică impozite în
bani.
În sens general, impozitele reprezintă plăţile obligatorii, stabilite prin lege, pe care
persoanele fizice şi juridice le varsă din veniturile lor în bugetul statului.
Între specialiştii în fiscalitate se poartă uneori dispute cu privire la noţiunea de impozit, la
definiţia dată impozitului. Totodată fiecare din aceste definiţii conţine esenţialul: obligaţia
persoanelor fizice şi juridice de a plăti la bugetul statului o parte din veniturile lor, sub formă
de impozite care se stabilesc în funcţie de veniturile obţinute sau averea deţinută, iar plata
acestora este cu titlu nerambursabil, fără contraprestaţie directă din partea statului şi
obligatorie. Faptul că în loc de plată se folosesc noţiunile de “prelevare”, “contribuţie
bănească”, etc., nu sunt aspecte esenţiale şi nu afectează sensul şi conţinutul definiţiei date
de dicţionarul explicativ al limbii române. Înţelegerea deplină şi corectă , în special din
punct de vedere fiscal, a noţiunii de impozit, se asigură cu adevărat numai în condiţiile în
care se cunosc conţinutul său economic şi rolul său pentru stat.
În literatura de specialitate se întâlnesc mai multe noţiuni de impozit, însă cel mai
frecvent întâlnită este:
Impozitul reprezintă o contribuţie băneasca obligatorie şi cu titlu nerambursabil, achitata,
conform legii, statului de către persoanele fizice şi juridice pentru veniturile care le obţin sau
pentru averea pe care o posedă. Plata impozitului se efectuează în cuantumul şi termenul
precis stabilit prin lege.
Pentru a se înţelege deplin şi corect, din punct de vedere fiscal, conţinutul noţiunii de
impozit, se impun următoarele precizări legate de trăsăturile impozitelor.
Principalele trăsături ale impozitelor sunt:
Legalitatea impozitelor. Aceasta presupune, că instituirea de impozite se face în baza
autorizării conferite prin lege. Nici un impozit al statului nu se poate stabili şi percepe decât
dacă există legea respectivă la impozit.
Fiecare act normativ, prin care se stabileşte un impozit, trebuie să conţină dispoziţii clare,
precise şi la modul imperativ (obligatoriu) privind plata impozitului respectiv.
 Obligativitatea impozitelor. Aceasta înseamnă, că plata nu este benevolă, ci are caracter
obligatoriu pentru toate persoanele care obţin venituri sau deţin bunuri din categoria celor
supuse impozitării conform legilor în vigoare.
În cazul în care un impozit nu se achită la termenul legal de plată, statul recurge la
executarea silită, respectiv la recuperarea sumelor pe care le are de încasat prin preluarea
unor bunuri din patrimoniul persoanei respective şi vînzarea acestora, pînă la recuperarea
integrală a drepturilor sale.
Nerestituirea impozitelor. Prevede, că prelevările de impozite la fondurile publice de
resurse financiare se fac cu titlu definitiv şi nerambursabil. Adică, transferurile de impozite
făcute în aceste fonduri sunt utilizate numai la finanţarea unor obiective necesare tuturor
membrilor societăţii şi nu unor interese individuale sau de grup.
Nonechivalenţa impozitelor. Poate fi înţeleasă, pe de o parte, ca o plată în schimbul
căreia contribuabilii nu beneficiază de contraservicii imediate şi direct din partea statului, pe
de altă parte, ca o diferenţă între cuantumul impozitelor plătite şi valoarea serviciilor primite
în schimb în viitor.
Între impozite şi taxe există deosebiri:
Taxele reprezintă plata efectuată de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile
prestate acestora de instituţii publice.
Prin urmare, taxele sunt reglementate ca obligaţii bugetare datorate de persoanele fizice
sau juridice, reprezentând plata neechivalentă pentru servicii solicitate de acestea unor
instituţii de stat după principiul recompensei speciale.
Trăsăturile specifice ale taxelor sunt:
• Plata neechivalentâ pentru servicii sau lucrări efectuate de organe sau instituţii care
primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează servicii şi rezolvă alte interese
legitime ale persoanelor fizice sau juridice. Plata serviciilor sau lucrărilor este neechivalentă
deoarece, conform dispoziţiilor legale, aceasta poate fi mai mare sau mai mică comparativ
cu valoarea prestaţiilor efectuate de organe sau instituţii de stat.
• Subiectul plătitor este precis determinat din momentul când acesta solicită efectuarea
unei activităţi din partea unei instituţii de stat.
• Taxele reprezintă o contribuţie de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor solicitate
de diferite persoane în mod direct şi imediat.
Astfel, între cuantumul serviciilor sau activităţile prestate de către stat nu există un raport
de echivalenţă, fiind independente de costul, preţul sau valoarea serviciului prestat,
caracteristic pentru care taxele se deosebesc fundamental de preţurile mărfurilor sau tarifele
serviciilor executate de agenţii economici. Preţurile şi tarifele oglindesc toate cheltuielile de
producţie şi circulaţie, pe când taxele nu au decât o valoare simbolică.
Dreptul de a institui un impozit sau o taxă îl are statul, care este exercitat de autoritatea
publică - Parlamentul. Activitatea executivă în domeniul impozitelor revine guvernului, care
o exercită prin intermediul aparatului fiscal.
Deosebirea între impozite şi taxe este evidentă, dar necesită careva concretizări. Trecerea
la economia de piaţă şi la autonomia economico-financiară a unităţilor administrativ-
teritoriale impune, tot mai mult, existenţa unei corelaţii depline între cheltuielile făcute de
stat şi nivelul taxelor plătite de contribuabili pentru serviciile de care beneficiază. Cuantumul
impozitului se determină fie în funcţie de volumul venitului impozabil, fie în funcţie de
mărimea materiei impozabile pentru care statul urmăreşte limitarea sau reducerea cît mai
mult a acesteia. Astfel, în cazul impozitului, prestarea unui serviciu direct şi imediat din
partea statului lipseşte cu totul, pe cînd pentru taxe se prestează de către stat un serviciu
direct şi pe cît posibil imediat.
La impozite, termenele de plată se stabilesc în prealabil, în timp ce termenele de plată a
taxelor se stabilesc, de regulă, în momentul solicitării sau chiar după prestarea serviciilor.
Deci taxele prezintă plăţi efectuate de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile prestate
acestora de instituţiile de drept public.

2. Funcţiile impozitelor
Prin politica fiscală practicată, statul are dreptul de a prelua o parte din veniturile
realizate de subiectele de drept sau de a percepe o parte din costul serviciilor prestate în
folosul solicitanţilor. Impozitele la care sunt obligate subiectele plătitoare îndeplinesc, în
principiu, trei funcţii:
a) Contribuţia la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societăţii (fiscală) este o
obligaţie a tuturor persoanelor fizice sau juridice care obţin venituri impozabile sau taxabile.
Aceste fonduri sunt utilizate de stat pentru finanţarea de obiective şi acţiuni cu caracter
general, folosind întregii colectivităţi ca: finanţarea instituţiilor publice, constituirea
rezervelor de stat, alte acţiuni şi obiective cu caracter economic şi social.
b) Redistribuirea unor venituri primare sau derivate (socială) este operaţiunea de
preluare a unor resurse în vederea repartizării lor pentru satisfacerea unor trebuinţe acceptate
în folosul altora decât posesorii iniţiali ai resurselor.
Redistribuirea aplică principiul depersonalizării resurselor, înfâptuindu-se pe mai multe
planuri pentru satisfacerea tuturor trebuinţelor generale ale societăţii. Datorită faptului că
redistribuirea exagerată şi nerealistă are consecinţe grave asupra cointeresării şi
responsabilităţii, practicarea acestuia prin metode administrative şi gratuite justificată va fi
înlocuită cu redistribuirea prin metode economice sau restituibile. În cazurile când
redistribuirea pe baza principiului mutualităţii, aceasta este nu numai inerentă dar şi
echitabilă.
c) Reglarea unor fenomene economice sau sociale (economică) acţionează în mod
diferit în cazul unităţilor economice sau a persoanelor fizice. La unităţile economice, prin
impozite şi taxe se influenţează preţurile mărfurilor şi tarifelor executărilor de lucrări şi
servicii publice, rentabilitatea, eficienţa economico-financiară, etc. La persoanele fizice, prin
impozite şi taxe se stimulează utilizarea cât mai productivă a terenurilor agricole şi ale altor
bunuri, pe care le au în patrimoniul personal, se limitează realizarea de venituri exagerate,
etc.