Cuprins

Introducere…............................................................................................3
Capitolul 1. Noțiuni ale conflictelor........................................................3
1.1. Definirea conflictului.......................................................................3
1.2. Clasificarea conflictelor...................................................................4
Capitolul 2. Conflictul internațional Aplle și Samsung.........................7
2.1. Apariția conflictului...........................................................................7
2.2. Punctul culminant și efectele asupra
produselor..................................................................................................9
Concluzii generale ...................................................................................10
 Introducere
Studierea managementului conflictelor este tot mai mult abordata in managementul resurselor umane
deoarece contribuie la o mai buna cunoastere a comportamentelor individuale si de grup in cadrul
unei organizatii. In general, conflictul apare ca o forma a interactiunii umane prin care doi sau mai
multi membri ai unei colectivitati intra in dezacord total sau partial asupra unor probleme. Cu alte
cuvinte, conflictul este amestecul intentionat al unui individ sau al unui grup in eforturile de realizare
a scopurilor unui alt grup. Deoarece scopurile celor doua parti sunt de cele mai multe ori
incompatibile, realizarea scopului de catre una din parti face imposibila realizarea acestuia de catre
cealalta parte.
Existenta unui mare numar de situatii conflictuale si amplificarea acestora, pe fondul unei situatii
economice precare, a facut ca numarul conflictelor sa creasca necontenit, o pondere tot mai importanta
avand-o conflictele colective de munca.
In domeniul relatiilor de munca, grupurile se angajeaza in consultari atunci cand interesele lor
fundamentale intra in conflict iar in rezolvarea problemelor se implica doar atunci cand interesele
sunt comune. Astfel de exemple sunt negocierile pentru salariile functionarilor si ale muncitorilor sau
consultarile dintre departamentele de productie si cele de desfacere cu privire Ia planurile de
productie si de livrare.
Conflictul poate da nastere motivatiei de a rezolva problemele care altfel trec neobservate,
putand duce la un comportament creator.
Conflictul inter-grupuri poate duce la cresterea coeziunii grupului si a loialitatii dintre membrii
lui. Grupul devine astfel mai bine organizat, crescand capacitatea sa de orientare in vederea
indeplinirii obiectivelor.

Data fiind importanta deosebita a solutionarii eficiente a starilor conflictuale, in viitor este necesar
ca managerii sa posede mai multe cunostinte despre posibilitatile de rezolvare constructiva a situatiilor
conflictuale, iar resursele institutionale alocate solutionarii conflictelor individuale sa fie sporite. In acelasi
timp, prin sistemul educational, indeosebi cel superior, ar trebui sa se acorde o mai mare atentie pregatirii in
domeniul solutionarii starilor conflictuale cu caracter distructiv. Mai multe institutii complexe ar putea sa
aiba menirea arbitrarii relatiilor antagonice, protejarii si ingrijirii victimelor psihologice ale
conflictelor inter-personale.

În Republica Moldova, ca de altfel in tot spatiul est-european, sistemul institutional de protejare a

individului impotriva agresiunii psihologice este ca si inexistent. Asa se si explica starea conflictuala si
accentele de agresivitate care par sa domine indeosebi relatiile dintre grupurile cu putere decizionala,
pe de o parte, si grupurile care resimt efectele deciziilor celor dintai, pe de alta parte.
2
 Capitolul 1. Noțiuni ale conflictelor
1.1. Definirea conflictului
Ca termen, conflictul derivă din latinescul „conflictus”, care înseamnă „a ţine împreună cu forţa”,
iar ca fenomen, potrivit dicţionarului de sociologie, semnifică „opoziţia deschisă, lupta între indivizi,
grupuri, clase sociale, partide, comunităţi, state cu interese economice, politice, religioase, etnice,
rasiale divergente sau incompatibile, cu efecte distructive asupra interacţiunilor sociale” Dicţionarul
de psihologie defineşte conflictul drept ”lupta de tendinţe, de interese, situaţie în care se găseşte un
individ supus unor forţe vectorial opuse şi de puteri aproape egale” „Conflictul este o stare tensională
care apare atunci când două sau mai multe părţi din cadrul organizaţiei trebuie să intre în interacţiune
pentru a îndeplini o sarcină, a lua o decizie şi a realiza un obiectiv, sau a soluţiona o problemă. Ca
urmare, părţile aflate în conflict îşi influenţeză colegii, colaboratorii sau prietenii. Aceştia fie că se
alătură grupului, fie că rămân în expectativă. Atât cât conflictul rămâne nerezolvat, performanţele
organizaţiei sunt afectate, relaţiile de muncă ale celor implicaţi direct, şi prin extensie ale întregului
grup sunt deteriorate.
Pentru înţelegerea cât mai deplină a naturii conflictului, una dintre primele necesităţi o reprezintă
cunoaşterea evoluţiei în timp a acestuia. Deşi literatura de specialitate prezintă numeroase puncte de
vedere privind natura sau definirea conflictului, afirmându-se chiar că există un „conflict” în ceea ce
priveşte rolul conflictului în organizaţii, s-au conturat următoarele abordări privind conflictul în
cadrul organizaţiei : abordarea tradiţionalistă, abordarea relaţiilor umane, abordarea interacţionalistă.
Abordarea tradiţionalistă consideră conflictul ca fiind disfuncţional prin definiţie, ceea ce face ca
atitudinea faţă de acesta să fie negativă, cum, de altfel, a rămas şi astăzi în concepţia multor indivizi.
În viaţa de zi cu zi, s-a pus în mod tradiţional accentul îndeosebi pe aspectele negative, disfuncţionale
ale conflictului.
Adepţii acestei abordări, din cauză că percep conflictul ca fiind dăunător, anormal, inutil, consumator
de energie şi timp, consideră necesară evitarea sau eliminarea conflictului prin eliminarea cauzelor
acestuia. Această concepţie reprezintă o abordare simplistă a conflictului şi un standard demodat de
evaluare a acestuia, deoarece pune în discuţie conflictul în sine, şi nu gestionarea acestuia, care poate

3
duce la îmbunătăţirea performanţelor individuale şi organizaţionale. Abordarea relaţiilor umane are
ca premisă relaţiile interumane care se stabilesc între indivizi cu personalităţi, obiective, mentalităţi,
educaţie, sisteme de valori şi comportamente diferite şi care sunt generatoare de conflict.
Reprezentaţii acestei şcoli a relaţiilor umane consideră conflictul un rezultat natural şi inevitabil în
orice grup şi în orice organizaţie, care nu trebuie perceput neapărat numai ca o forţă negativă ci şi ca
o forţă pozitivă, care poate determina performanţele grupului sau ale organizaţiei. Deoarece consideră
conflictul ca fiind rezultatul unui management deficitar, în sensul că managerul nu trebuie să elimine,
cu orice preţ, orice conflict, ci numai pe acelea care se dovedesc reale obstacole în calea realizării
obiectivelor, această abordare are în vedere acele strategii de management care se concentrează atât
pe recunoaşterea conflictelor, cât şi pe soluţionarea sau eliminarea acestora.
Abordarea interacţionistă este cea mai recentă şi percepe conflictul ca fiind nu numai inevitabil, ci şi
absolut necesar, o importantă forţă stimulatoare pentru inovare şi schimbare. În acest sens, Gary Johns
menţionează că o asemenea concepţie sugerează faptul că sunt situaţii când managerii pot provoca
schimbarea printr-o strategie de simulare a conflictelor . Prin urmare, problema reală nu este cea a
conflictului în sine, ci a modului în care poate fi orientat şi gestionat în vederea maximizării efectelor
sale pozitive şi minimizării celor negative. În această abordare, conflictul nu este bun sau rău, el există
pur şi simplu, dar poate fi funcţional sau constructiv atunci când este gestionat corect. Principala
contribuţie a acestei abordări constă în aceea că încurajează menţinerea unui anumit nivel de conflict,
un nivel mediu sau un nivel optim de conflict, care poate fi pus în corelaţie cu evoluţia proceselor
organizaţionale sau cu performanţa obţinută.

1.2. Clasificarea conflictelor

Tipuri de conflicte Există o mare varietate de cauze care generează conflicte, dar cele mai multe
conflicte se reduc la căteva tipuri de bază care por fi identificate utilizând o serie de criterii specifice,
ca, de exemplu: A. Din punct de vedere al efectelor pe care le produce asupra organizaţiei în general
şi a performanţelor ei, în special, conflictul poate fi: - benefic (funcţional sau constructiv) - care apare
ca o confruntare de idei între indivizi sau grupuri, cu posibile soluţii pentru creşterea performanţelor;
acest tip de conflict împiedică situaţiile de stagnare, elimină tensiunile şi facilitează efectuarea
schimbării în bine a acţiunilor; - distructiv (disfuncţional) - care se referă la orice confruntare sau
interacţiune între persoane sau grupuri a căror acţiune împiedică realizarea obiectivelor propuse; acest
conflict determină consumarea resurselor personale şi organizaţionale în condiţii de ostilitate,
generând o permanentă stare de nemulţumire. Din punct de vedere al sferei de cuprindere, deosebim;
- conflicte intrapersonale (interioare), se produc când există, după cum se menţionează în literatura
de specialitate4 , o incompatibilitate, o inconsistenţă între elementele cognitive corelate, aceasta

4
afectând capacitatea de prezicere şi autocontrol a individului, care, în cele din urmă, produce
incertitudinea; cu alte cuvinte apare atunci când un individ nu ştie cu precizie ce trebuie să facă şi ce
se cere de la el, mai ales când cerinţele activităţii desfăşurate sunt în contradicţie cu valorile proprii
sau cu ambiţiile sau idealurile personale; - conflicte interpersonale, apar şi se amplifică între doi sau
mai mulţi indivizi din acelaşi grup, sau din grupuri diferite, formale sau informale; sunt cauzate de
reguli, de diferenţe de personalitate, de diferenţe cu privire la valori, interese şi atitudini, sau de unele
stări afective negative (antipatie, invidie, ură) ; - conflicte intergrupuri apar frecvent între grupuri cu
interese şi obiective diferite şi au, de regulă, un caracter complex datorită atât cauzelor care le
generează, cât şi a efectelor pe care le pot antrena. Robert E. Callahan şi colaboratorii apreciază că
aceste conflicte duc în general la creşterea sau accentuarea coeziunii grupului şi a loialităţii dintre
membrii acestuia; Din punct de vedere al esenţei lor, conflictele se pot împărţi, în opiniile exprimate
de specialişti în domeniul conflictelor umane, astfel: - conflictele esenţiale, de substanţă determinate
de existenţa unor obiective diferite ce se manifestă cu o mai mare intensitate atunci când indivizii îşi
satisfac propriile interese prin intermediul grupului; o formă aparte a acestui tip de conflict în
structurile militare o constituie conflictul dintre generaţii; - conflictele afective, generate de stări
emoţionale care vizează relaţiile interpersonale; - pseudoconflictele sau conflictele de manipulare,
aduse în prim-plan de literatura de specialitate din ţara noastră , cu o pondere importantă în societăţile
totalitare şi posttotalitare, fiind un rezultat al nesincerităţii şi dedublării indivizilor. După sistemele
implicate în conflict, se poate face distincţie între: conflicte endogene şi exogene, simetrice şi
asimetrice, orientate spre litigiu (care s-au stins în clipa când s-a rezolvat problema) sau spre structură
(cazul revoluţiilor social-politice), competiţia (economică, lupta pentru putere) etc. . Referindu-ne la
dinamica grupurilor putem distinge:
- conflictul orientat spre sarcină (care se referă la substanţa activităţii, ideii sau metodei); - conflictul
orientat spre structură (datorat luptei pentru conducere, încărcării inegale cu sarcini de lucru şi
diferenţelor de personalitate). . În raport de cunoaşterea părţilor aflate în conflict, acesta poate fi: -
deschis, când se cunosc părţile aflate în confruntare; - acoperit, când cei aflaţi în conflict se cunosc
doar parţial. După gradul de intensitate, conflictul poate fi:
- înalt, caracterizat prin escaladarea şi amplificarea incompatibilităţii dintre interese; - scăzut, specific
primelor manifestări de interese opuse, acţiuni contradictorii, etc. H. În funcţie de durata şi modul de
evoluţie, conflictul poate fi: - spontan, declanşat de cauze aleatoare şi apărute brusc; - acut, generat
de cauze evidente (are o evoluţie scurtă dar cu manifestări intense); - cronic, este cel provocat de
cauze disimulate care ţin de latura ascunsă a personalităţii umane (ambiţii, dorinţa de putere,
inamiciţii, vechi răfuieli, etc.). Soluţionarea cu succes a situaţiilor conflictuale impune identificarea
şi conştientizarea cauzelor conflictelor pentru a se putea acţiona în vederea folosirii corespunzătoare
a efectelor pozitive, precum şi a reducerii pe cât posibil a consecinţelor negative.
5
 Capitolul 2. Conflictul internațional Aplle și Samsung
2.1. Apariția conflictului
Apple a lansat primul iPhone în 2007, iar în acelaşi an Google, împreună cu alte companii, a fondat
Open Handset Alliance care avea scopul de a dezvolta şi distribui sistemul de operare Android. Faptul
că era gratuit a făcut ca noul sistem de operare să intereseze multă lume, astfel a devenit Android un
competitor pentru iOS. Lui Steve Jobs nu i-a plăcut noua strategie a Google, iar relaţiile dintre cele
două companii s-au răcit, până în punctul în care Eric Schmidt, atunci preşedinte Google, a plecat din
comitetul de conducere al Apple, notează „Reuters”. În ianuarie 2010, HTC a lansat modelul Nexus
One, iar Apple a considerat că acesta copiază funcţii specifice iPhone-ului. În martie acelaşi an,
americanii au dat în judecată producătorul taiwanez şi astfel a început războiul patentelor. Tot atunci,
Samsung a lansat modelul Galaxy S pe care Apple l-a văzut ca pe o copie fidelă a telefonului său.
În ianuarie 2010, HTC a lansat modelul Nexus One, iar Apple a considerat că acesta copiază funcţii
specifice iPhone-ului. În martie acelaşi an, americanii au dat în judecată producătorul taiwanez şi
astfel a început războiul patentelor. Tot atunci, Samsung a lansat modelul Galaxy S pe care Apple l-
a văzut ca pe o copie fidelă a telefonului său.

Bazele conflictului dintre Apple şi Samsung s-au pus în 2010.

După lansarea smartphone-ului Galaxy S, avocaţii Apple au plecat în Coreea de Sud pentru a vorbi
cu cei de la Samsung. Steve Jobs discutase deja, la începutul verii, cu directorii producătorului sud-
coreean şi le-a spus că terminalul seamănă prea mult cu iPhone-ul. Însă nu au fost luate poziţii mai
radicale, date fiind relaţiile de afaceri dintre cele două companii. Dar vizita în Coreea de Sud n-a
produs niciun rezultat. Avocaţii Samsung nu numai că n-au vrut să discute şi au respins din start
acuzaţiile, dar, mai mult, au venit cu propria listă de patente pe care Apple le-ar fi încălcat. Aceasta
cuprindea unele care deservesc comunicaţiilor wireless. Mai mult, compania sud-coreeană nu a fost
de acord ca Apple să pretindă drepturi asupra formatului dreptunghiular sau a suprafeţei plate a

6
telefonului. Pe de altă parte, Apple a considerat că acestea sunt trăsături definitorii ale produselor
sale, astfel că din aceste dezbateri nu a rămas decât conflictul care urma să ajungă în instanţă. Primul
proces a fost în San Jose, California, în aprilie 2011, cu acuzaţia celor de la Apple că Samsung a
copiat voit dispozitivele sale. Sud-coreeni au răspuns printr-un proces şi astfel s-a ajuns în alte zece
curţi de judecată din întreaga lume, inclusiv Australia şi Coreea de Sud. Pe lângă avocaţii
companiilor, acestea au contractat şi alte firme private pentru a găsi dovezi. Se putea ajunge la
înţelegeri înainte de verdict După discuţiile din vara lui 2010, cei de la Apple au venit cu o listă de
taxe pe care Samsung ar fi trebuit să le plătească tocmai pentru a nu se ajunge la proces şi pentru a
nu se strica relaţiile dintre cele două companii. Până în octombrie acelaşi an, concluzia americanilor
a fost că sud-coreenii trebuie să plătească 24 de dolari pentru fiecare smartphone şi 32 de dolari pentru
fiecare tabletă. Samsung, desigur, nu a fost de acord, calculând că nu ar câştiga prea mult dacă ar
încheia acest acord. Însă producătorul asiatic a venit cu propriile taxe pe care Apple ar fi trebuit să le
achite pentru a-i folosi patentele. Samsung a cerut aproximativ 15 dolari pentru fiecare dispozitiv.
Însă tot asiaticii au greşit când au promis că vor face aceste patente libere de orice drept tocmai pentru
a deveni standarde ale industriei. Ultima discuţie înainte de finalizarea procesului a avut loc luna
trecuta între Tim Cook, preşedintele Apple, şi omologul său Choi Gee-sung de la Samsung. Aceştia
s-au întâlnit la cererea judecătoarei Lucy Koh. Însă cele două părţi nu au ajuns la nicio înţelegere, în
parte pentru că Samsung consideră că are un portofoliu mai însemnat faţă de Apple în ceea ce priveşte
noile tehnologii, cum ar fi conexiunile 4G. Samsung a pierdut din cauza propriilor acţiuni Procesul a
început pe 30 iulie, iar Apple a cerut despăgubiri de peste 2,5 miliarde de dolari. Pentru a reuşi acest
lucru, a chemat mai mulţi martori, printre care şi directori ai companiei, şi a prezentat documente care
să ateste că Samsung a copiat premeditat. Este celebru un document de 132 de pagini în care
inginerilor sud-coreeni le este cerut ca smartphone-ul Samsung să arate mai mult ca iPhone-ul. În
replică, Samsung a adus în instanţă angajaţi care au depus mărturie prin traducători sau au adus
declaraţiile înregistrate. Acesta a fost un minus pe care avocaţii Apple l-au folosit. „În loc de martori,
ei v-au trimis avocaţi”, a spus avocatul Harold McElhinny în pledoaria sa. Ambele companii au avut
la dispoziţie 25 de ore pentru a-şi prezenta cazul. Practic, Samsung a rămas fără timp şi nu şi-a
gestionat bine strategia, conchid cei de la „Reuters”. La proces, avocaţii Samsung au calculat greşit
faptul că patentele încălcate de Apple vor conta. Aceştia sperau ca, aducându-le în aceeaşi discuţie,
juriul să le ia în calcul şi să aprecieze că deşi sud-coreeni au copiat, nici Apple nu e altfel. A cerut
despăgubiri de 399 de milioane de dolari, dar nu a obţinut nimic. Juriul însă a decis că sud-coreenii
au încălcat şase patente ale Apple, iar astfel s-a ajuns la suma de un miliard de dolari pe care vor
trebui s-o plătească.

7
 2.2. Punctul culminant și efectele asupra produselor
Cei şapte juraţi ai tribunalului californian în care a avut loc finalul acestui proces au găsit compania
Samsung vinovată de încălcarea unei duzini de patente Apple cu mai mult de 30 de terminale Android,
printre acestea găsindu-se foarte multe legate strict de designul hardware sau cel software. Acestea
acoperă aspectul şi forma terminalelor mobile sau elemente de design precum tap to zoom, pinch to
zoom, derularea cu un singur deget sau animaţiile elastice pentru derulare. Cele mai multe din
terminalele Samsung au fost găsite vinovate de încălcarea acestora, decizia juraţilor fiind una extrem
de dificilă deoarece au trebuit totodată să determine şi gradul de vinovăţie al sud-coreenilor.

Din păcate pentru aceştia, o serie de mesaje electronice interne au dezvăluit ca Samsung a analizat
toate facilităţile inovatoare pe care iOS le oferă şi au decis în mod conştient să le imite, agravând
poziţia companiei şi fiind una dintre cheile de boltă ale acuzării Apple. Daunele iniţiale cerute de
Apple s-au ridicat la circa 2,5 miliarde de dolari, juraţii considerând însă că acuzaţiile conform cărora
Samsung ar fi ciuntit vânzările Apple nu stau în picioare deoarece Apple a avut probleme de
disponibilitate a produselor pe piaţă şi este imposibil să se facă o demarcaţie între cele două surse de
probleme.

Compania Samsung, care a pretins şi ea daune de la rivalul Apple pentru o serie de patente pe care
americanii le-ar fi încălcat, a plecat cu mână goală, juriul decizând că aceştia din urmă nu s-au făcut
vinovaţi de învinuirile aduse de sud-coreeni. În aceste condiţii, victoria Apple este una zdrobitoare
pe toate fronturile.

Apple a salutat această victorie împotriva a ceea ce ei numesc furtul proprietăţii lor intelectuale şi
clădirea succesului pe furt, în timp ce Samsung a afirmat ca acest verdict este dăunător industriei,
ambele poziţii fiind de la sine înţelese. Google a prezentat o poziţie rezervată, subliniind faptul că
aproape nici unul dintre aceste patente nu vizează direct sistemul de operare Android, ci doar
particularizările pe care fiecare producător de terminale le adoptă. Samsung a lăsat să înţeleagă că va
face apel la decizia tribunalului californian, iar Apple a afirmat că va merge mai departe, urmând să
ceară blocarea vânzărilor terminalelor incriminate pe teritoriul Statelor Unite. Acest nou pas va fi
făcut pe 20 septembrie, până atunci cele două companii având timp să-şi pledeze cauza.

Cum se va reflecta însă asupra noastră, utilizatori şi cumpărători de terminale mobile, acest proces.
Faptul că Samsung a încălcat cu bună ştiinţă anumite concepte pe care Apple le deţine din punct de
vedere legal este evident, însă mai mult decât un simplu litigiu între două firme, acest proces este o
validare a însăşi sistemului de brevete, invenţii şi patente.

8
Cel mai concludent exemplu este un alt produs a cărui canibalizare comercială a fost reclamată de
către Apple: iPad. Găsită vinovată de încălcarea unor patente în Germania şi Statele Unite, unde
modelul original este oprit de la vânzare, iPad nu a fost considerat de către juraţi ca fiind un produs
copiat precum iPhone, chiar dacă a fost găsit vinovat pentru încălcarea altor patente software. Ironic,
ţinând cont că exact acuzaţia de copiere a designului hardware le-a adus celor de la Samsung probleme
în Germania şi Statele Unite, şi dureros totodată deoarece arată în cel mai clar mod cu putinţă
volatilitatea conceptelor pe care actualul sistem de patente le validează.
Incapabil să tragă o linie între inventivitatea originală care este rezultatul unui proces de dezvoltare
costisitor şi preluarea unor concepte naturale banale, sistemul de brevete, invenţii şi patente este o
mare de nisip mişcător în care este greu să supravieţuieşti şi, prin precedentul creat vineri de acest
proces, va deveni şi mai greu de parcurs pentru companii.

Toate aceste nereguli ale sistemului se vor reflecta în preţurile pe care le plătim pentru produse, vor
afecta ergonomia produselor pentru care va trebui să se găsească tehnici noi doar pentru a nu intra în
conflict cu cele vechi, va permite coagularea unor oligopoluri tehnologice şi va afecta, în final,
libertatea de alegere a cumpărătorului.

Partea cea mai neplăcută este că nu se întrevăd nici soluţii. Societatea tehnologizată generează din ce
în ce mai multe patente, iar un sistem care să analizeze în detaliu fiecare cerere pentru a determina nu
doar unicitatea legală a patentului ci şi utilitatea sau originalitatea este greu de imaginat şi ar necesita
eforturi umane importante.

Concluzii generale
Departe de a fi finalizat, războiul dintre Apple şi Samsung va fi urmat, fără îndoială, şi alte procese
similare între companiile care deţin portofolii bogate de patente. Din păcate, în afară de hoardele de
avocaţi care câştigă sume importante din aceste procese, direcţia pare una pierzătoare pentru toată
lumea. Deja industria terminalelor mobile pară să piardă mai mult timp în faţa judecătorului decât a
planşetei de design, iar lucrurile nu par decât că se vor înrăutăţi.