UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI

FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL POLITICE

SPECIALIZAREA RESURSE UMANE

SISTEMUL ACTIVITĂȚII ECONOMICE.

ECONOMIA NAȚIONALĂ

Coordonator:
Lect. Univ. dr. C. Medeleanu
Studentă:
Avasilcăi Maria-Alexandra
Resurse Umane, grupa II
 ECONOMIA NAȚIONALĂ ȘI COMPONENTELE EI

„Economia națională, ca sistem de sine stătător, reprezintă un ansamblu de resurse

naturale, materialel, umane, financiare, informaționale etc., de activități de producție, de
schimb, de servicii etc., care s-au constituit în ramuri, sectoare de activitate, subramuri ș.a., la
nivelul unei țări cu care se stabilesc legături reciproce, pe baza cărora se înfăptuiește crearea
și mișcarea valorilor materiale și spirituale, se asigură funcționarea și dezvoltarea economică
a societății.” (Crețoiu Gheorghe, Cornescu Viorel, Bucur Ion, 2011, pg.50)

Pentru a înțelege mai în profunzime această definiție, vom da curs unor explicații esențiale și în
detaliu privitoare la economia națională.

1. Trebuie înțeles în primul rând faptul că economia trebuie privită ca un sistem ce

permite evidențierea unor calități integrative a activităților economice, pe care nu le
posedă niciuna din activitățile luate separat, și care explică dinamica economiei ș
mecanismele ei de funcționare;
2. Trebuie înțeles și faptul ca un sistem este format dintr-un ansamblu organizat de
elemente care interacționează între ele și care mențin o anumită stare relativă de
stabilitate și echilibru, propuse întocmai pentru îndeplinirea scopurior;
3. Sistemul economiei naționale s-a format printr-un proces istoric îndelungat, prin
extinderea economiei de schimb și devenirea ei dominantă s-au creat condițiile
constituirii statelor naționale dupa criterii de limbă, cultură națională și spirituală
etc. În limitele lor se dezvoltă națiunile;
4. Drept urmare, în urma contextului precizat mai sus, activitățile economice, legate
între ele prin diviziunea muncii, se constituie în economii naționale în economii
naționale a căror primă trăsătură este piața națională;
5. Economiile naționale exprimă diviziunea muncii, respectiv procesul de separare a
diferitelor categorii de muncă, de structurare a activiăților economico-sociale în
ramuri, subramuri și unităti economice de sine stătătoare;

Într-o concluzie generală, putem astfel să spunem că economia este un domeniu foarte complex,
tocmai datorită activităților economice diverse ce sunt cuprinse în procesul de reproducție
socială.
 Ce a stat la baza închegării economiei naționale?

Pentru o bună dezvoltare în cadrul unei națiuni și o bună închegare a acesteia, la baza economiei
naționale stau o serie de premise, dintre care cele mai importante le vom enumera mai jos:

1. Națiunea ca unitate structurală esențială și funcțională a existenței societății;

2. Un teritoriu național;
3. Un anumit nivel al adâncirii diviziunii muncii și de dezvoltare a cooperării
economice;
4. Formarea și dezvoltarea pieței naționale.

Intrarea popoarelor într-o etapă de dezvoltare din punct de vedere economic, cât și trecerea la
forme superioare de dezvoltare și organizare a activitățiilor economico-sociale, este marcată de
apariția economiei naționale. În aceste condiții, se creează un mediu ambiant de manifestare a
omului asigurate de factorii de producție ca: resursele sale naturale, forța de muncă a locuitorilor,
capitalul și tehnicile de producție folosite, stocurile de informație, trebuințele, mecanismele de
funcționare, rezultatele obținute. Bineînțeles, între economiile naționale există diferențe, din
diferite cauze obiective și subiective ale anumitor țări, astfel încât, se formează decalaje
economice, sociale, politice etc, căror amploare se măsoară în decenii și chiar secole.

Economia națională se prezintă în epoca contemporană drept cadru al dezvoltării societății. Acest
cadru trebuie privit în toată complexitatea lui, unde activitățile economico-sociale îmbracă forma
complexelor economice național-statale. Complexul economic naţional statal defineşte o
economie naţională mai evoluată, o formă superioară de existenţă, organizare, funcţionare şi
evoluţie.
 STRUCTURA ECONOMIEI NAȚIONALE

“Structura economiei naționale reflectă elementele ei componente, natura și însușirile

acestora, poziția lor în cadrul întregului și rolul pe care îl joacă fiecare element, precum și
legăturile și interacțiunile reciproce.” (Crețoiu Gheorghe, Cornescu Viorel, Bucur Ion, 2011,
pg.51)

Pentru a avea o imagine completă în ceea ce privește economia națională, este important să ne
oprim la conceptul de structură, întocmai pentru a dezvălui componentele acesteia, precum și
alcătuirea internă.
Structura economiei naționale poate fi abordată din mai multe puncte de vedere, corespunzător
anumitor criterii:

1. După produsul (venitul) național, avem structuri de tipul:

a) economico-juridică => determinată de forma de proprietate a întreprinderilor cu
activități economice;
b) funcțională => stabilită pe baza destinației finalepe care o primește produsul național
(consum, investiții, export);
c) economico-productivă => grupează activitățile pe sectoare și ramuri economice de
producere a PIB (produs intern brut);
d) geografică => criteriul de clasificare îl reprezintă amplasarea regională a producției
de bunuri și servicii;

2. După organizarea morfologică ( un anumit nivel al corelațiilor funcționale dintre ramuri,

subramuri, printr-un sistem de trebuințe-resurse, precum și printr-un tip de dinamică determinat
ca unitate a legaturilor interioare și exterioare):

a) structura materială;
b) structura tehnică;
c) structura demoeconomică;
d) structura organizațională;
e) structura teritorială;
f) structura de proprietate;

Trebuie precizat faptul că între aceste tipuri de structuri există relații de întrepătrundere.

a) Structura materială => compartimentarea activităților economico-sociale în funcție de

diviziunea muncii, corespunzător specializării de producție din cadrul societății;
 b) Structura de ramură => pune în evidență alcătuirea economiei naționale pe ramuri și
subramuri;

RAMURA economiei naționale = “o totalitate de activități omogene și înrudite, grupate

ca urmare a divizunii muncii, care se desfășoară în unități specializate sau cu caracter mixt și
care se concretizează în anumite produse sau servicii.” (Crețoiu Gheorghe, Cornescu Viorel,
Bucur Ion, 2011, pg.52)

Principalele ramuri existente în etapa actuală de dezvoltare a economiei naționale, în funcție de

nivelul de dezvoltare și de adâncire a diviziunii muncii, sunt următoarele: industria, agricultura,
construcțiile, transporturile, telecomunicațiile, circulația mărfurilor etc.
Putem deprinde si mai multe tipuri de structuri economice și anume:

Tipuri de structuri economice Caracteristici

Economia agrară
Economia agrar-industrială
Economia industrial-agrară
Economia industrială dezvoltată
Economia tehnologică și informatizarea
-preponderență covărșitoare a agriculturii în
populația ocupată și în producerea venitului
național
-preponderența culturii creșterii animalelor
-activități de tip meșteșugăresc
-nivel tehnic scăzut
-piață internă cu grad scăzut de integrare
-produse agricole cu pondere foarte mare în
exportul țării
-contribuția industriei în ocuparea forței de
muncă este de circa 25% cu tendințe de
creștere
-populația agrară preponderentă
-contribuția aproximativ egală a industriei
și agriculturii la producerea venitului
național
-aduce o contribuție majoră la formarea
venitului național
-deține o pondere mai mare decât
agricultura în structura populației ocupate
-cercetarea științifică se dezvoltă și aduce o
contribuție importantă la dezvoltarea
economiei
-au o pondere mai mare în raport cu
agricultura
-ponderea principală o au ramurile de
prelucrare avansată a materiilor prime
-aplicarea pe scară largă a ciberneticii și
informaticii
-informația este resursă de bază, strategică
-are un rol esențial în cercetările științitifce
și dezvoltarea tehnologică
 Economia bazată pe cunoaștere -o dezvoltare celei de mai sus
-revoluția digitală și internetul se manifestă
ca piloni de susținere a majorității
activităților economice

La rândul lor, ramurile economiei naționale se pot grupa pe sectoare de activitate:

sectorul primar (agricultura, sivicultura, pescuitul și industria extractivă), sectorul
secundar ( ramurile prelucrătoare ale industriei și construcțiile) și sectorul terțiar (
transporturile, telecomunicațiile, comerțul, finanțele și alte servicii). Activitățile
desfășurate în toate ramurile economiei naționale se completează reciproc, având ca scop
satisfacerea necesităților sociale. Structura de ramură a economiei naționale cunoaște un
proces continuu de evoluție;

c) Structura tehnică => dă imaginea asupra gradului de încorporare a științei în cadrul

economiei naționale. Dacă se iau în vedere etapele de dezvoltare a tehnicii se pot
desprinde trei tipuri fundamentale de structuri, bazate pe: 1) muncă manuală 2) pe
mecanizare 3) pe activități creatoare și inteligență artificială;

d)Structura demoeconomică=> pune în evidență gruparea populației active sau a

populației ocupate pe sectoare, ramuri și subramuri și în cadrul acestora pe sex, vârstă,
nivel de pregătire etc;

e) Structura organizațională => pune în evidență, pe de o parte, atât gruparea

activităților economice pe domenii mari ce se constituie din subsisteme ale economiei
naționale, iar de pe altă parte, compartimentarea activităților pe niveluri și verigi
organizatorice. Se reflectă, în acest caz, în ierarhia organizatorică, unde locul principal îl
deține unitatea economică;

f) Structura teritorială => reflectă compartimentarea economiei naționale pe zone și

regiuni economice, părți ale teritoriului național;

g) Structura de proprietate => evidențiază componența, alcătuirea internă a

economiei naționale din punct de vedere al proprietății. Ea se referă în mod concret la relația
dintre individ și rezultatele muncii lui, la relația dintre membrii societății și bogăția acesteia.
Această relație releăa exercitarea unuia, mai multora sau tuturor atributelor proprietății: dreptul
de posesiune, dreptul de utilizare, dreptul de dispoziție și dreptul de uzufruct.

Pornind de la întelegerea proprietătii, a modului real de manifestare a ei în societate, putem să ne

explicăm mecanismele vieții economice, resorturile care generează toate actele economice din
societate, care duc la un anumit comportament al oamenilor.
În conformitate cu reglementările actuale, în România proprietatea este structurată astfel:
proprietate individuală – privată; proprietate de stat; proprietate mixta (capital de stat și privat);
proprietate cooperatistă; proprietate obștească. Pluralismul formelor de proprietate constituie
premisa manifestării libertății agenților economici.