…„cea mai mare parte” din așteptările bărbaților față de femei și față de ei înșiși ca bărbați datează

din timpul experiențelor lor din copilărie cu mama. Ken Druk, The Secrets Men Keep
…adolescentul ajunge bărbat și atinge maturitatea atunci când și-a dezvoltat
capacitățile legate de intimitatea profundă, perspectiva înțeleaptă și o
încredere de sine solidă. Un bărbat, spune povestea, este iubitor, înțelept și
puternic.
Mulți dintre noi am crescut într-un „subpaternaj” și un „supramaternaj”. Ne-
am închistat într-o atitudine de așteptare ca mama să ne furnizeze stabilitatea
emoțională; cu toate acestea, trebuie să ne separăm de ea și să descoperim un
mod masculin de a simți. N-ar trebui să mire pe nimeni că cei mai mulți
bărbați ajung la vârsta maturității cu o stare de confuzie, o atitudine defensivă
față de afectivitatea feminină copleșitoare și un sentiment de abandon din
cauza lipsei intimității emoționale în relațiile cu alți bărbați.
Dacă nu suntem inițiați (în masculinitate), ne izolăm de împlinirea personală.
Abordarea adolescentului neinițiat în ceea ce privește dezvoltarea personală va
fi să se conformeze la ceea ce susțin ceilalți că este moral și spiritual, fără a-și
căuta propria înțelepciune, ori să se răzvrătească complet și să se îndepărteze
de orice căutare a spiritualului.
…separarea de mamele noastre este prima ușă pe care trebuie să ieșim dacă
dorim să cunoaștem zone importante și profunde din noi înșine, zone pe care
mamele noastre n-au putut să ni le arate.
Dar pentru a crește, el trebuie să fie capabil să supraviețuiască încercărilor
sorții dezvoltându-și propriul loc în care să se simtă în siguranță și întregit.
Trebuie să fie un loc pe care el îl controlează, din interior. În ultimă instanță, a
transfera asupra soției sau partenerei siguranța și sentimentul său de a fi întreg
nu va funcționa, deoarece ea îl poate părăsi, așa cum mama poate muri într-o
zi.
Eroul matur își câștigă viața atunci când își privește existența ca fiind o căutare
a viziunii, nu o cucerire.
O mamă trebuie să-și învețe fiul ce înseamnă moralitatea – dar ar trebui ea să-l
învețe atât de apăsat și rigid, încât să-i zdrobească fiului sentimentul de
experimentare și exprimare liberă? O mamă trebuie să facă multe pentru fiul ei
și să-i facă pe plac – dar ar trebui ea să facă atât de multe pentru el astfel încât
fiul să nu fie niciodată capabil se separe de ea sau să trăiască în lipsa unei
femei (sau a altei persoane intime) care să-i îndeplinească dorințele?
O mamă trebuie să-i ofere fiului viziunea ei despre lume, sentimentul ei legat
de cine sunt dușmanii, cine sunt prietenii, ce este valoros și ce nu este – dar ar
trebui ea să-și impună atât de puternic viziunea încât el să nu-și dezvolte
propria viziune? O mamă trebuie să-și protejeze fiul – dar poate să-l protejeze
prea mult?
O mamă se va sacrifica pentru fiul ei și-i va cere în schimb s-o susțină material,
s-o protejeze, să fie alături de ea, să dăruiască la rândul lui și să n-o părăsească
niciodată – dar ar trebui ea să se sacrifice atât de mult, încât să ceară prea mult
în schimb și fiul ei să nu fie niciodată capabil să afle care sunt darurile lui și nu
ale ei, care este lumea lui, și nu a ei?
Pentru a fi cu adevărat bărbați, nu avem nevoie să ne separăm de feminin –
avem nevoie să ne separăm de mamă.
Întrebarea esențială pe care trebuie să ne-o adresăm cu toții referitor la
poveștile noastre de iubire este: iubesc eu în principal pentru conținutul
relației sau iubesc în principal pentru a-mi hrăni stima de sine? Conținutul
unei relații de cuplu profunde include prietenia confortabilă, stimularea
intelectuală, hrană emoțională și sprijin, extaz sexual și intimitate caldă,
procrearea/creșterea copiilor. Cu toții căutăm afecțiune pentru a ne hrăni
stima de sine, dar întrebarea este: iubesc eu această femeie/parteneră deoarece
fără ea nu aș avea niciun sentiment (nicio oglindă) a sinelui meu esențial sau
am un sine esențial și o iubesc deoarece ea este misterul de care are nevoie
sinele meu esențial – pentru hrănirea reciprocă dintre mine și sinele meu – pe
măsură ce continui să mă dezvolt ca ființă umană?
Dacă suntem în situația de a căuta relația de cuplu pentru construirea stimei
de sine mai degrabă decât pentru conținutul ei, ne vom trezi probabil prinși în
tipare comportamentale debilitante – cum ar fi asuprirea femeilor,
codependență, dependența de sex și iubire – tipare pe care le putem identifica
și transforma printr-un efort susținut și printr-o lungă călătorie inițiatică.
…deseori atitudinea noastră dominatoare față de femei se dezvoltă din nevoia
noastră de a ne pedepsi iubitele pentru abuzurile, păcatele și fărădelegile
mamei.
Deoarece el nu a învățat cum să simtă de la bărbați, el nu va ști niciodată dacă
modul său de a fi intim este modul masculin de a fi intim. El va fi derutat în
privința granițelor sale ca bărbat.
Instituindu-se și acționând ca Erou, abilitățile, capacitatea de a îngriji,
inteligența și compasiunea lui rezultă dintr-un echilibru al masculinității și
feminității. Consacrându-se ca bărbat, el nu mai este guvernat de energia
feminină (Regina, Bătrâna, Fecioara), nici nu trebuie să o guverneze la rândul
său. El a devenit un Erou matur- capabil de a împărți puterea cu femininul.
Sinele sacru nu se descoperă fără o creștere substanțială și dureroasă.
Aceasta este partea întunecată a separării de mamă – căpătăm ideea greșită că,
întrucât avem impulsul de a ne separa de mamă, care este iubitoare, trebuie,
așadar, să ne separăm de Iubire pentru a fi bărbați.
…amintiți-vă nu numai ce abilități ați învățat, ci și ce moduri de a simți ați
învățat și imitat.
Vreau să găsesc ceva (…) dar pe o bază permanentă, ceva în care eu sunt o
persoană și ea este o persoană și suntem împreună pentru a ne iubi unul pe
celălalt, nu pentru a ne salva.
Numeroasele căi prin care bărbații sunt rupți de sentimente și de Îndrăgostitul
din ei, am mai afirmat, constituie una din tragediile culturii noastre. Tocmai
acest războinic neinițiat sau inițiat precar se rupe de acest sentiment și de acest
Îndrăgostit din interiorul lui. Acest Războinic Întunecat din noi construiește
ziduri hipervigilente în jurul sentimentelor noastre, nepermițând accesul
nimănui, sau ne protejează prin oprimarea și abuzarea celor cu care am trăit,
crescut, care ne-au supravegheat, învățat și iubit; sau nu ne protejează deloc de
torentul sentimentelor celorlalți.
…când un Erou ajunge la nimfe neseparat psihologic de mama lui, el va avea
tendința să folosească nimfele în principal pentru separare. El nu va descoperi
în nimfe celelate daruri pe care are nevoie să le primească de la ele.
Lumea nimfelor era locul în care trebuia să câștigați afecțiunea unei femei. În
lumea mamei, afecțiunea pe care o primeați venea relativ necondiționat.
Lumea nimfelor era locul de experimentare a unei modalități a iubirii în care
să fiți pe picior de egalitate. În lumea mamei, erați doar „fiul”.
Lumea nimfelor era locul în care ați învățat dacă o femeie poate fi obiect al
posesiei. Mama dumneavoastră fie putea fi posedată în urma manipulărilor
dumneavoastră, fie era prea devoratoare pentru a fi posedată, fie amândouă.
…lipsa încrederii în sine a unui bărbat se manifestă prin frica de a-și asuma
riscuri și prin incapacitatea de a a-și menține granițele, de a se angaja într-o
cauză și de a permite curgerea netulburată a iubirii.
…în miturile eroice de pe cuprinsul culturilor lumii, un singur episod
reprezintă invariabil integrarea feminității fiului – salvarea de către erou a
Femininului Adorat din puterea Masculinului Monstruos. Ideea arhetipală din
spatele acestui episod este aceea că un bărbat, ca act final al inițierii sale,
trebuie să recunoască partea întunecată a propriei masculinități, care țină
captivă femininul.
Unul din motivele pentru care atât de mulți dintre noi, bărbații, ne îndepărtăm
de partenerele noastre (făcându-le să se plângă că nu le iubim suficient, că nu
știm să relaționăm cu ele, că nu avem sentimente) este că încercăm să le
protejăm, constant, de Monstrul care se ridică perpetuu în noi.
Desigur, nu este o întâmplare că în miturile inițiatice mamă-fiu – în mitologia
Zeiță-Erou – salvarea Femininului Adorat apare după confruntarea bărbatului
cu zgripțuroaica, cu mama, cu Meduza. Mitologia ne învață cu înțelepciune că,
până nu ne vom confrunta cu mamele noastre, nu ne vom separa deplin de ele
și nu vom avea un sentiment puternic al adecvării noastre ca bărbați, nu ne
vom putea salva în întregime propria feminitate.
În călătoria arhetipală pe care o întreprind mamele și fiii, reunirea fiului cu
mama lui și darul concomitent pe care i-l oferă sunt cel mai des legate de
salvarea ei, de libertatea ei și, astfel, de viața ei – nu doar pentru că fiul o
răsplătește pentru viața lui, ci și pentru că ea nu poate avea libertate ca Femeie
până când fiul ei nu o eliberează din condiția de Mamă a lui. Până când nu este
liberă, ea nu poate deveni în întregime Bătrâna Înțeleaptă și nu poate
descoperi în interiorul ei magia și misterul, rămânând ccaptivă în rolul de
Mami, un rol superfluu după ce fiul ei devine adult.