COLECȚIE COORDONATĂ DE

Magdalena Mărculescu
Erika Johansen

Regina Adevărată

Traducere din engleză de Laura Sandu

Editori:
Silviu Dragomir
Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial:
Magdalena Mărculescu

Redactor:
Ștefania Mihalache

Coperta colecției: Faber Studio

Foto copertă: Guliver/Getty Images/ © Jaime Brandel

Director producție:
Cristian Claudiu Coban

Dtp:
Eugenia Ursu

Corectură:
Lorina Chițan
Maria Mușuroiu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

JOHANSEN, ERIKA
Regina Adevărată / Erika Johansen ; trad.:
Laura Sandu. ‑ Bucureşti : Editura Trei, 2015
ISBN 978‑606‑719‑169‑1

I. Sandu, Laura (trad.)

821.111(73)‑31=135.1

Titlul original: THE QUEEN OF THE TEARLING

Autor: Erika Johansen

Copyright © 2014 by Erika Johansen

Copyright © Editura Trei, 2015

pentru prezenta ediție

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20
e‑mail: comenzi@edituratrei.ro
www.edituratrei.ro
ISBN: 978‑606‑719‑169‑1
Pentru Christian și Katie
 M A REA
FAI RWIT C H

MUNŢ
I I FA I RW I T C H
Miazănoaptea

Bolton

Dealurile Mărginaşe
Pădurea
Cabana Reddick

M O RT M E S N E
OCEANUL Râu
l Lewinston
n
L ew is t o

DOMNULUI
ŢINUTUL Câmpia Almont
Noul TEARLING de Sus Vârful
Ellyre
Dover Râu
l
Haven sne
Cri
the
a Mortme
Cale
Vârful
Willingham

Râ
ul lle
Cade

Munţii NOUA
Clayton LONDRĂ
Câmpia Almont
de Jos
Capătul trecerii
Ţinutul nisipos
Petaluma

GO LFU L

T E A RLI NG C ADAR E
N OR D
V E ST

E ST

SU D

50 Mile
Cartea I
1. Cel de‑al zecelea cal

Regina Glynn  — Kelsea Raleigh

Glynn, cea de‑a șaptea Regină a Ținutului
Tearling. A mai fost cunoscută și drept
„Regina Însemnată“. Crescută de Bart‑
holemew (Barty cel Bun) și Carlin Glynn.
Mamă: Regina Elyssa Raleigh. Tatăl
necunoscut: pentru speculații, a se vedea
apendicele XI.

– „Istoria timpurie a regatului Tearling“,

relatată de Merwinian

Kelsea Glynn urmărea nemișcată detașamentul care

se apropia de gospodăria lor. Bărbații veneau călare, în
formațiune militară, cu santinele la margine, îmbrăcați
toți în culoarea cenușie a gărzii regale din Tearling. Pele‑
rinele călăreților fluturau în galop, dezvelindu‑le armele
scumpe: săbii și cuțite scurte, făcute toate din oțel de
Mortmesne. Unul dintre bărbați avea chiar și un buzdu‑
gan; Kelsea îi zări măciulia cu ținte care se ivea pe lângă
șa. Din felul posac în care‑și mânau caii spre căsuță era
limpede că se aflau acolo împotriva voinței lor.

11
 Erika Johansen

Învelită într‑o pelerină și cu gluga trasă pe cap, Kelsea

se ascundea între ramurile unui copac, la o aruncătură
de băț de ușa casei. Era îmbrăcată în verde‑închis, de la
glugă până la ghetele de culoarea pinului. La gât purta
un lanț de argint, de care atârna un safir. Giuvaierul avea
obiceiul enervant de a‑i ieși din cămașă imediat după ce‑l
băga înăuntru, ceea ce se și potrivea cu situația dată, căci
atunci chiar el era sursa neplăcerilor.
Erau nouă oameni și zece cai.
Soldații ajunseră la peticul de pământ greblat din
fața casei și descălecară. Când își dădură glugile pe spate,
Kelsea văzu că nu erau nici pe‑aproape de vârsta ei.
Bărbații aveau treizeci‑patruzeci de ani și aveau cu toții
o înfățișare aspră, călită, care le trăda trecutul războinic.
Soldatul cu buzduganul mormăi ceva și toți își duseră
mecanic mâinile la săbii.
— Ar fi bine să terminăm repede.
Cel care vorbise, un bărbat înalt și zvelt, al cărui ton
autoritar îl recomanda drept conducătorul trupei, făcu
un pas înainte și bătu de trei ori în ușă. Ușa se deschise
imediat, de parcă Barty i‑ar fi așteptat în spatele ei. Chiar
din poziția avantajoasă în care se afla, Kelsea văzu că fața
rotundă a lui Barty era plină de riduri și că avea ochii
roșii și injectați. O pusese pe Kelsea să ia drumul pădurii
încă de dimineață, ca nu cumva să‑l vadă răpus de du‑
rere. Kelsea protestase, dar Barty nici nu voise să audă și,
în cele din urmă, o împinsese pe ușă, zicându‑i:
— Du‑te și ia‑ți la revedere de la pădure, fetițo. E posibil
să treacă multă vreme până te vor lăsa să te plimbi din
nou în voia ta.
Atunci, Kelsea plecase și‑și petrecuse dimineața
umblând prin pădure, cățărându‑se pe copacii căzuți și
12
fiction connection
 Regina Adevărată

oprindu‑se când și când să asculte liniștea pădurii, ne‑

clintirea aceea perfectă care contrasta atât de puternic cu
abundența de viață pe care o adăpostea. Prinsese chiar
și‑un iepure în laț, să‑și facă de lucru, apoi îi dăduse dru‑
mul; Barty și Carlin n‑aveau nevoie de carne, iar ei nu‑i
făcea nicio plăcere să ucidă. În timp ce privea iepurele
care se‑ndepărta țopăind și se făcea nevăzut în pădurea
unde ea își petrecuse copilăria, Kelsea rosti din nou cu‑
vântul, deși simțea că‑i umple gura de cenușă: Regină. Era
un cuvânt de rău augur, care prevestea un viitor sumbru.
— Barty, îl salută comandantul. Nu ne‑am văzut de mult.
Barty bâigui ceva nedeslușit.
— Am venit să luăm fata.
Barty dădu din cap, duse două degete la gură și
scoase un fluierat ascuțit. Kelsea sări fără zgomot din
copac și ieși din adăpostul pădurii, cu inima bătându‑i
să‑i spargă pieptul. Știa cum să se apere singură de un
agresor, mânuind cuțitul; Barty se îngrijise de asta. Dar
detașamentul înarmat până‑n dinți o intimida. Simți
cum toți soldații o măsurau din ochi. Nu arăta deloc ca
o regină și știa asta.
Comandantul, un bărbat cu trăsături aspre, cu o ci‑
catrice pe marginea bărbiei, se înclină până‑n pământ în
fața ei.
— Înălțimea Voastră. Eu sunt Carroll, căpitanul Străjii
răposatei Regine.
Trecu o clipă până se‑nclinară și ceilalți. Soldatul cu
buzdugan se înclină doar de‑un deget, ducând bărbia
spre piept aproape imperceptibil.
— Trebuie să vedem semnul, mormăi unul dintre stră‑
jeri, cu fața acoperită aproape‑n întregime de‑o barbă
roșie. Și giuvaierul.
13
 Erika Johansen

— Crezi c‑aș trage pe sfoară regatul, omule? se răsti Barty.

— Nu seamănă nici strop cu maică‑sa, răspunse sec
omul cu barbă roșie.
Kelsea se înroși toată. După spusele lui Carlin, Re‑
gina Elyssa fusese o frumusețe clasică din Tearling, înaltă,
blondă și suplă. Kelsea era și ea înaltă, dar era brunetă, iar
fața — doar cu îngăduință puteai s‑o numești banală. Nu
avea deloc o ținută impunătoare; făcea ea mișcare, dar
avea și poftă de mâncare, nu‑i vorbă.
— Are ochii dinastiei Raleigh, comentă alt străjer.
— Eu prefer să văd giuvaierul și semnul, răspunse co‑
mandantul, iar bărbatul cu barbă roșie încuviință din
cap.
— Arată‑le, Kel, încuviință Barty.
Kelsea își scoase lănțișorul cu safir de sub cămașă și‑l
ridică la lumină. Îl avea la gât de când se știa, dar acum
n‑ar fi vrut decât să‑l rupă și să‑l dea înapoi. Însă Barty
și Carlin îi explicaseră deja că n‑avea să scape așa ieftin.
Era prințesa moștenitoare a Regatului Tearling și tocmai
împlinea nouăsprezece ani, vârsta urcării pe tron în mo‑
narhia din Tearling, încă de pe vremea lui Jonathan Tear.
Aveau s‑o ducă târâș‑grăpiș la Citadelă, oricât s‑ar zbate
și ar striga, și apoi s‑o lege de tron, și avea să rămână
acolo, îmbrobodită‑n catifea și‑n mătăsuri, până ce va fi
asasinată.
Comandantul încuviință din cap la vederea giuvaie‑
rului, iar Kelsea își suflecă mâneca stângă a pelerinei și‑și
arătă brațul, unde, de la încheietură și până la biceps,
se întindea o cicatrice tumefiată, în forma unei lame de
cuțit. Unul sau doi bărbați din trupă murmurară ceva
la vederea ei și‑și eliberară armele din strânsoare pentru
prima dată de când sosiseră.
14
fiction connection
 Regina Adevărată

— Atunci, asta e tot, spuse Carroll ursuz. Să mergem.

— O clipă. Carlin păși în prag, dându‑l încet pe Barty la
o parte. Îl împinse cu încheietura mâinii, nu cu degetele;
trebuie că artrita i se înrăutățise în ziua aceea. Arăta im‑
pecabil, ca de obicei, cu părul alb prins atent cu agrafe la
ceafă. Kelsea se miră când văzu că și ea avea ochii puțin
roșii. Carlin nu le avea cu plânsul; de fapt, rareori arăta
vreo urmă de emoție.
Câțiva soldați se‑ndreptară în șa la vederea lui Car‑
lin. Iar unii, inclusiv cel cu buzduganul, făcură chiar un
pas în spate. Pentru Kelsea, Carlin fusese dintotdeauna
o întruchipare a aristocrației, dar se miră că toți bărbații
aceștia, cu tot cu săbiile lor, sunt intimidați de o bătrână.
Slavă Domnului că nu mi se întâmplă doar mie!
— Demonstrați‑ne că sunteți cine spuneți că sunteți!
le ceru Carlin. De unde putem să știm că veniți de la
Citadelă?
— Cine ar mai putea ști unde s‑o găsească exact azi?
întrebă Carroll.
— Niște asasini.
Câțiva soldați scoaseră un râset înfundat, răutăcios.
Dar soldatul cu buzduganul făcu un pas în față, cău‑
tându‑se prin manta.
Carlin zăbovi cu privirea asupra lui.
— Pe tine te știu.
— Am la mine instrucțiunile Reginei, spuse el, și scoase
un plic gros, îngălbenit de vreme. În caz că nu mai țineai
minte.
— Mă îndoiesc că cineva ar putea să te uite vreodată, La‑
zarus, răspunse Carlin, cu vocea sunându‑i dezaprobator.
Desfăcu repede hârtia, probabil cu mare efort din
cauza artritei, și se uită peste ce scria. Kelsea rămase cu
15
 Erika Johansen

ochii la bucata de hârtie, fascinată. Mama ei murise de

mult, și totuși acum Kelsea avea în fața ochilor ceva scris
de ea, ceva pe care ea își plimbase degetele cândva.
Carlin se arătă mulțumită. Îi înapoie hârtia străjeru‑
lui.
— Kelsea trebuie să‑și strângă lucrurile.
— Doar câteva minute, Înălțime. Trebuie să plecăm.
Carroll i se adresase acum lui Kelsea, cu o nouă plecă‑
ciune, iar ea observă că el făcuse deja abstracție de Carlin
în ceea ce privește pregătirile. Carlin sesizase și ea schim‑
barea și avea chipul împietrit. Kelsea își dorea adesea s‑o
vadă pe Carlin nervoasă, mai degrabă, decât retrasă în
acea zonă tăcută a ei, atât de rece și distantă. Tăcerile lui
Carlin erau cumplite.
Kelsea se strecură pe lângă cai și intră în căsuță. Hai‑
nele îi erau deja împachetate și puse în desagi, dar nici nu
se apropie de ele; în schimb, se așeză în pragul bibliotecii
lui Carlin. Pereții erau plini până sus cu cărți; Barty însuși
făcuse rafturile, din stejar de Tearling, și i le dăruise lui
Carlin în cel de‑al patrulea Crăciun al lui Kelsea. Venită
dintr‑un timp pe care nu și‑l amintea prea clar, ziua aceea
totuși îi rămăsese lui Kelsea în minte clară și strălucitoare:
o ajutase pe Carlin să așeze cărțile și se smiorcăise puțin
când Carlin n‑a vrut s‑o lase să le așeze pe culori. Trecu‑
seră mulți ani de‑atunci, dar Kelsea încă era înnebunită
după cărți și încă o‑ncânta să le vadă așezate în rafturi,
una lângă alta, fiecare volum la locul lui.
Dar biblioteca servise și drept sală de clasă, și încă,
deseori, îi fusese nesuferită. Matematică elementară, gra‑
matica limbii tearling, geografie și, mai târziu, limbile
țărilor învecinate, cu accentele lor ciudate, întâi mai
greu, apoi ușor și repede, până ce Kelsea și Carlin treceau
16
fiction connection
 Regina Adevărată

fără greutate de la o limbă la alta, de la mortmesne la

cadareză și înapoi la limba simplă, mai puțin dramatică
din Tearling, fără să le scape nici măcar o silabă. Și mai
ales istorie, istoria omenirii de dinainte de Trecere. Carlin
spunea adesea că istoria e totul, căci omului îi stă în fire
să repete aceleași greșeli la nesfârșit. Când spunea asta
îi arunca lui Kelsea o privire gravă, cu sprâncenele albe
coborâte, gata s‑o mustre. Carlin era dreaptă, dar era și
severă. Când Kelsea își termina lecțiile până‑n cină, drept
recompensă avea voie să aleagă o carte din bibliotecă și să
nu se culce până n‑o termina de citit. Poveștile o mișcau
pe Kelsea cel mai mult, poveștile despre lucruri care n‑au
existat niciodată, povești care o transportau dincolo de
lumea monotonă a căsuței. Odată stătuse trează până‑n
zori, citind un roman foarte lung, și primise încuviințarea
să sară peste îndatoririle zilnice și să doarmă toată ziua
următoare. Dar fuseseră și luni întregi când Kelsea se să‑
tura de atâta învățătură și renunța. Și atunci adio cărți,
adio bibliotecă, rămânea doar cu treburile de pe lângă
casă, cu singurătatea și cu dezaprobarea de neclintit de
pe fața lui Carlin. În cele din urmă, Kelsea se‑ntorcea
mereu la școală.
Barty închise ușa și se apropie de ea, târându‑și un
picior. Făcuse parte din Straja Reginei cu mult timp în
urmă, până ce o lovitură de sabie în spatele genunchiului
îl ologise. Își sprijini hotărât mâna pe umărul ei.
— Nu mai poți să amâni momentul, Kel.
Kelsea se întoarse și o văzu pe Carlin privind în gol
pe geam. În fața căsuței, soldații se foiau, nu păreau în
largul lor și aruncau priviri scurte spre pădure.
Sunt obișnuiți cu spațiile închise, se gândi Kelsea.
Spațiile deschise îi neliniștesc. Consecințele acestui gând,
17
 Erika Johansen

viața pe care o anticipa în Citadelă, aproape c‑o copleșeau,

tocmai când crezuse că i se uscaseră toate lacrimile.
— Sunt vremuri periculoase, Kelsea, spuse Carlin, cu
fața la geam, pe un ton distant. Să te ferești de Regent,
chiar dacă ți‑e unchi; a vrut tronul încă dinainte să se fi
născut. Dar străjerii mamei tale sunt oameni buni, și vor
avea cu siguranță grijă de tine.
— Nu mă plac, Carlin, izbucni Kelsea. Mi‑ai spus că vor
fi onorați să mă escorteze. Dar nici nu vor să fie aici.
Carlin și Barty se uitară unul la altul, iar Kelsea văzu
spectrul numeroaselor certuri dintre ei. Aveau o căsnicie
ciudată. Carlin era cu cel puțin zece ani mai în vârstă
decât Barty, apropiindu‑se de șaptezeci de ani. Dar nu
era nevoie de un mare efort de imaginație ca să‑ți dai
seama că fusese frumoasă cândva, deși acum trăsăturile
i se înăspriseră. Barty nu era prea arătos, era mai scund
decât Carlin și vizibil mai plinuț, dar avea o față veselă și
îi râdeau ochii pe sub părul grizonant. Barty n‑avea nicio
treabă cu cărțile, iar Kelsea se întrebase deseori despre ce
vorbeau ei doi când ea nu era prin preajmă. Poate că nu
vorbeau nimic; poate Kelsea era scopul comun care‑i ținea
împreună. Și, dacă era așa, ce se vor face de‑acum încolo?
Carlin răspunse în cele din urmă:
— I‑am jurat mamei tale că n‑o să‑ți pomenim nimic
despre eșecurile ei, Kelsea, și ne‑am ținut de cuvânt. Dar
la Citadelă n‑o să fie totul așa cum îți imaginezi. Barty și
cu mine te‑am pregătit așa cum trebuie; asta a fost dato‑
ria noastră. Dar după ce vei urca pe tron, va trebui să iei
decizii dificile de una singură.
Barty pufni dezaprobator și se duse șchiopătând să ia
desagii lui Kelsea. Carlin îi aruncă o privire sfredelitoare,
pe care Barty n‑o băgă‑n seamă, apoi o fixă cu privirea
18
fiction connection
 Regina Adevărată

pe Kelsea și‑și împreună sprâncenele. Kelsea privi în jos

și simți cum i se strânge stomacul. Odată, în pădure, cu
mult timp în urmă, în mijlocul unei lecții despre utiliză‑
rile mușchiului roșcat, Barty scosese porumbelul:
— Dac‑ar fi după mine, Kel, mi‑aș călca toate jurămin‑
tele alea afurisite și ți‑aș spune tot ce vrei să știi.
— Și de ce nu e după tine?
Barty se uitase neajutorat la mușchiul pe care‑l ținea
în mână și după o clipă Kelsea pricepu. Nimic din ce se
petrecea în casă nu era după Barty; Carlin conducea.
Ea era mai deșteaptă și era întreagă la trup. Barty era pe
locul doi. Carlin nu era răutăcioasă, dar Kelsea simțise
împunsăturile voinței ei de neclintit suficient de des cât
să înțeleagă amărăciunea lui Barty aproape ca și când
ar fi trăit‑o ea însăși. Iar hotărârea lui Carlin era lege în
această privință. Din cunoștințele de istorie ale lui Kelsea
lipseau o mulțime de piese, iar despre domnia mamei ei
anumite lucruri pur și simplu nu le știa deloc. O ținuseră
departe de sat și de lucrurile pe care ar fi putut să le afle
de acolo; își trăise copilăria în exil. Dar noaptea — și nu
doar o dată — îi auzise pe Barty și pe Carlin vorbind,
când credeau că ea dormea, și acum înțelegea măcar
parțial misterul. De ani întregi, gărzile Regentului scoto‑
ciseră în toate colțurile țării după un copil cu giuvaier și
cu cicatrice. O căutau pe Kelsea.
— Ți‑am pus un cadou în desagi, continuă Carlin, adu‑
când‑o înapoi în prezent.
— Ce cadou?
— Un cadou pe care o să‑l descoperi singură după ce
pleci de aici.
Timp de o clipă, Kelsea simți cum vechea furie se
întoarce; Carlin era mereu secretoasă! Dar imediat i se
19
 Erika Johansen

făcu rușine. Barty și Carlin erau îndurerați… nu doar pen‑

tru Kelsea, ci și pentru casa lor. Chiar în acel moment,
iscoadele Regentului probabil că luaseră urma Străjerilor
Reginei de‑a lungul Ținutului Tearling. Barty și Carlin
nu puteau să mai rămână aici; imediat după ce pleca ea,
aveau să plece și ei, către Petaluma, un sat aflat în sud,
lângă granița cadareză, unde copilărise Barty. Barty se va
simți pierdut fără pădurea lui, dar mai erau și alte păduri,
și avea să le învețe și pe acelea. Carlin însă făcea sacrifi‑
ciul cel mai mare: biblioteca. Îi luase o viață‑ntreagă să
strângă aceste cărți, salvate și adunate de coloniști în
timpul Trecerii și păstrate cu grijă secole de‑a rândul. Nu
putea să le ia cu ea, fiindcă o căruță era ușor de observat.
Avea să se aleagă praful de toate aceste volume.
Kelsea își luă legătura cu haine și și‑o trecu peste
umeri, privind pe geam la cel de‑al zecelea cal.
— Sunt atâtea lucruri pe care nu le știu.
— Știi tot ce trebuie să știi, îi răspunse Barty. Ai cuțitul
la tine?
— Da.
— Să‑l ții mereu la tine. Și să ai grijă ce mănânci și de
unde provine mâncarea.
Kelsea îl îmbrățișă. Deși era bine făcut, Barty tre‑
mura de oboseală, iar Kelsea înțelese dintr‑odată cât
de istovit era, câtă energie îi consumase educația ei —
energie pe care ar fi trebuit s‑o păstreze pentru anii de
bătrânețe. Brațele groase ale lui Barty se strânseră o
clipă în jurul ei, apoi se dădu înapoi, cu ochii albaștri
lucindu‑i aprig.
— N‑ai omorât niciodată pe nimeni, Kel, și asta e foarte
bine și frumos. Dar de azi înainte ești o pradă, înțelegi?
Și trebuie să te comporți ca atare.
20
fiction connection
 Regina Adevărată

Kelsea se aștepta de la Carlin să‑l contrazică, ea, care

spusese mereu că forța era pentru cei săraci cu duhul. Dar
Carlin aprobă din cap.
— Te‑am crescut să fii o regină înțeleaptă, Kelsea, și așa
vei fi. Dar acum vine o vreme când supraviețuirea trebuie
să fie pe primul loc. Oamenii aceștia își vor respecta mi‑
siunea de‑a te duce în siguranță înapoi la Citadelă. După
aceea, ce‑ai învățat de la Barty te va ajuta, poate, chiar
mai mult decât ce‑ai învățat de la mine.
Își părăsi locul de la geam și‑și așeză blând mâna
pe spatele lui Kelsea, făcând‑o să tresară. Carlin rareori
atingea pe cineva. Cel mult, te bătea cu palma pe spate,
dar chiar și asta se‑ntâmpla cam tot la fel de des precum
plouă în deșert.
— Dar ai grijă ca armele să nu‑ți întunece judecata.
Ți‑a mers mereu mintea, Kelsea. Ai grijă să‑ți meargă și
de‑acum încolo. E ușor să‑ți pierzi capul când ai o sabie‑n
mână.
În ușa din față se auzi o bătaie puternică.
— Înălțime? strigă Carroll. Se lasă noaptea.
Barty și Carlin se traseră‑napoi, iar Barty luă de jos
ultimul bagaj al lui Kelsea. Amândoi păreau deodată
foarte bătrâni. Kelsea nu voia să plece de lângă ei și să‑i
lase; erau oamenii care‑o crescuseră și care‑o învățaseră
tot ce știa. Îi trecu prin minte să lase jos bagajul și s‑o ia la
sănătoasa pe ușa din spate, o fantezie aprinsă și tentantă,
care se stinse după două clipe.
— Când o să pot să vă trimit un mesaj? întrebă Kelsea.
Cât timp trebuie să stați ascunși?
Barty și Carlin se priviră scurt, cu subînțeles, de parcă
îi ascundeau ceva. În cele din urmă, Barty răspunse:
— O să mai dureze o vreme, Kel, vezi tu…
21