1.

Alegeți un text prozastic și altul poetic și comentați contextul cultural și

istorico-literar în care au apărut aceste texte.

Pentru realizarea acestui comentariu, am ales nuvela Alexandru Lăpușneanul,

de Costache Negruzzi și poezia Cămășile de Grigore Vieru.

Nuvela istorică Alexandru Lapusneanul ocupă un loc de excepție, deoarece

este prima nuvelă de factură istorică din literatura romna, deschizand seria scrierilor
inspirate din trecut, de la “Mihnea Voda cel Rau” de Alexandru Odobescu pana la
romanul istoric sadovenian.

Nuvela apare la 30 ianuarie 1840, in primul numar al revistei “Dacia literara”,

inscriindu-se intr-una dintre directiile romantice, integrate in programul
“Introductie”, concept de Mihail Kogalniceanu. Acest program sustinea scriitorii sa
se inspire din trecutul istoric al patriei.

Autorul valorifică atât cronica lui Grigore Ureche, cât şi pe aceea a lui Miron
Costin, din care preia chipuri, fapte şi întâmplări, unele dintre acestea abătându-se
de la adevărul istoric, dar contribuind la sporirea dramatismului construcţiei epice;
astfel, lui Moţoc - care fusese decapitat în Polonia, împreună cu alţi boieri, pentru
uneltire împotriva hatmanului Vişnosevski (ce a fost asasinat) - i se atribuie sfârşitul
boierului Batiste Veveli, omul de încredere al domnitorului Alexandru, fiul lui Iliaş;
scena de răzvrătire a maselor populare ce pretind, în nuvelă, capul lui Moţoc s-a
petrecut în realitate în timpul domniei lui Iliaş-Vodă.

Prin urmare, fapte atestate documentar pentru domnia lui Lăpuşneanu se

regăsesc în nuvelă alături de altele - tot veridice, dar preluate din perioade istorice
diferite; în felul acesta, abaterile de la realitatea consemnată sec în cronici se
dovedesc creatoare în planul construcţiei, ce câştigă prin îmbinarea unor scene
demne de relevat. Se impune, astfel, o disociere între adevărul istoric reţinut în
cronici şi ficţiunea artistică (opera literară), ce înfăţişează chipuri memorabile şi
întâmplări „tari”, menite să impresioneze.
 Tema nuvelei este reprezentată de evocarea celei de-a doua domnii a lui
Alexandru Lăpuşneanu, într-o perioadă istorică în care luptele pentru tron însemnau
vărsare de sânge. Moldova celei de-a doua jumătăţi a secolului al XVI-lea devine un
spaţiu ficţional în care guvernează un domnitor tiran, pentru care obişnuinţa de a
ucide - la început, pentru a se răzbuna - devine patimă şi plăcere.

George Calinescu afirma ca aceasta nuvela “ar fi devenit o scriere celebra”

daca ar fi fost tradusa intr-o limba universala.

Capodopera a liricii lui Grigore Vieru este considerata, pe drept cuvant si

poezia "Camasile". Aparuta in volumul "Numele tau" (1968), ea este receptata ca un
strigat de durere, dar si de alarma impotriva razboiului nedrept, impotriva mortii.
Creatia se circumscrie in tema preferata a autorului, ce ar putea forma un voluminos
ciclu,alMamei.

Poezia "Camasile" transmite durerea, jalea neostoita a mamei nemangaiate.

Motivul cheie il constituie razboiul - acest flagel care 1-a secerat sj pe feciorul drag
al acestei femei. Pentru mama indurerata, timpul pare a nu mai fi alcatuit din trecut
prezent si viitor. Totul se contopeste intr-un singur moment cel actual, al asteptarii
fara margini. Viitorul pe care ea si l-ar dori ramane o stare de spirit vag conturata.
Legatura peste timp cu cei cazuti - de regula tineri - pe campul de lupta, este realizara
de poet prin ceea ce se mai pastreaza in lada amintirilor amare: "camasi vechi, mai
noi". Autorul da, astfel, evenimentului evocat un fior duios de intimitate familiala
Saptamana de saptamana, sambata de sambata aceste simple camasi de bumbac sunt
mereu si mereu spalate la izvorul ce-si aduna firul si din lacrimile nesecate ale
maicutei.

Trăirile dramatice ale mamei din poemul „Cămăşile” sunt redate prin
intermediul „amintirilor amare”, lăsate de fiul căzut în război. Cămăşile sunt
nădejdea mamei, sprijinul ei de-a întâlni dimineaţa zorii, de a-şi porni mâinile la
treabă şi toată ziua - lungă de vară ori scurtă de iarnă - să fie însoţită de gândul la
fecior. Ea nu se va împăca niciodată cu dispariţia fiului drag şi în fiecare sâmbătă va
spăla cămăşile, căci „mâine vor face băieţii horă-n sat”. Şi aşa zi după zi, an după
an, mama aşteaptă.

Poezia viereană e un imn închinat mamei, o odă nepieritoare prin simplitatea

clasică a stilului, apropiat şi înţeles de orice generaţie. După cum a scris un clasic
contemporan, Grigore Vieru „este un poet care şi-a asumat greul unui grai,
trecându-l prin inima sa şi, încărcat de răbdare, înţelepciune şi nouă frumuseţe, îl
întoarce semenilor săi, care-şi deschid de bună voie inima să-l primească pentru a-
şi duce mai demn pe mai departe viaţa în spiritul dreptăţii, al iubirii... Un poet ce
rămâne suflet în sufletul său... acest om cât o lacrimă în rostogol pe obrazul
planetei”. Este greu să găsim o imagine mai frumoasă şi mai potrivită lui Grigore
Vieru decât această „lacrimă în rostogol pe obrazul planetei”
 2. Comentați relația de intertextualitate a două texte cuprinse în
manualele școlare (gimnaziale și liceale) în cadrul compartimentului cu
privire la raportul dintre texte.

Asemanarile dintre romanul ,,Baltagul” de Mihail Sadoveanu si

balada populara,,Miorita” sunt evidente, s-ar putea spune ca actiunea operei
sadoveniene este o continuare acreatiei populare, aceasta continuare fiind
reprezentata de la inceputul romanului printr-unmotto: "Stapane, stapane, / Mai
chiama s-un cane…".Alte asemanari sunt urmatoarele:

Criticii literari au considerat acest roman o parafraza moderna a baladei

populare Miorita. Intr-adevar romancierul a pornit de la cunoscuta balada populara
romaneasca, pe care a apreciat-o foarte mult.

Prin capodopera Baltagul, aparut in 1930, Sadoveanu realizeaza o noua interpretare

a mitului mioritic, versul-motto indicand sursa de inspiratie: “Stapane stapane,/ Mai
cheama s-un cane”. Astfel prin Baltagul intram in acea 'gura de rai' a scrisului
sadovenian.

Dupa propria marturisire a autorului, la baza romanului sta si un fapt real: oprindu-
se la un han, a auzit o discutie dintre doi jandarmi despre uciderea unui cioban si
despre posibilii faptasi. Mihail Sadoveanu a sintetizat aceste elemente si a elaborat
o constructie epica, riguroasa, plasand in centru o psihologie feminina complexa.
Din balada a retinut ideea conflictuala: doi ciobani se inteleg sa-l omoare pe al treilea
pentru a-i lua oile.

Subiectul este simplu, pastrand elementele baladei: un cioban este omorat de doi
tovarasi ai sai pentru a-i lua oile, dar femeia acestuia, apriga si inteligenta nu are
liniste pana nu afla faptasii si nu-i pedepseste dupa legea nescrisa a comunitatii.

In Miorita moartea este vazuta ca o nunta. Asemeni traditiilor, tinerii care mor si nu
s-au casatorit sunt inmormantati in costum de mire iar ingroparea este asemuita
nuntii. In Baltagul ,,nunta” din Miorita este inlocuita cu inmormatarea propriuzisa
facuta tot dupa traditii, astfel romanul lui Sadoveanu este si o monografie a satului
romanesc.

Motivul transhumantei prezent in Miorita este preluat si de catre autorul Baltagului.

In timpul trecerii de la munte spre campie se petrece actiunea comuna a celor doua
capodopere literare: ciobanul moldovean este ucis de alti doi semeni deoarece acesta
are oi mai multe si mai multi bani.

Mihail Sadoveanu (1880-1961) a fost cel mai mare povestitor artist al nostru.
Opera sa constituie un edificiu unitar si monumental, o "eterna reintoarcere" la
tiparele din obarsii: pamantul (vazut ca mit, ca "muma" care naste mereu viata din
moarte)- marele Timp (curgere heracliteana in care sunt antrenate mii de destine) si
omul (vazut ca arhetip descinzand din Marele Stramos si intorcandu-se in acesta).

Roman cu "intriga antropologica" (Calinescu), Baltaguleste totodata o carte a

unor mari probleme existentiale: intoarcerea omului, prin moarte, la Fiinta
universala, atotputernicia destinului, viata ca durata integrata marilor miscari
cosmice (aici, prin transhumanta).

Prin toate aceste idei, "Baltagul se apropie de balada pastorala "Miorita".

Sub raport compozitional, romanul este alcatuit din 16 capitole (numerotate cu

cifre romane, fara titluri), cu o actiune desfasurata cronologic, din toamna si pana
in primavara urmatoare.
Motto-ul romanului: "Stapane, stapane,
Mai chiama s-un cane.:."

i-a determinat pe multi comentatori sa-l considere drept o continuare a baladei

pastorale "Miorita", autorul pastrand "toata puritatea de timbru a baladei si tot
conturul ei astral (Perpessicius); la antipod, se afla opinia potrivit careia romanul
lui Sadoveanu este "povestea lui Isis in cautarea trupului desmembrat al lui
Osiris" (Al. Paleologu), fiind inspirat din vechi mituri egiptene. . ~ . .
La un prim nivel ,de lectura, actiunea ar putea fi structurata pe trei momente mari
(asteptarea, drumul, pedepsirea ucigasilor) si rezumata, la modul cel mai simplu,
astfel:
Nechifor Lipan - cioban din Magura Tarcaului - pleaca la Dorna sa cumpere niste
oi. Tarziu, spre finele lui noiembrie, sotia sa Vitoria da semne de neliniste, cu atat
mai mult, cu cat are vise premonitorii si alte "semne".
Se contureaza astfel, primele deosebiri dintre opera sadoveniana si
balada "Miorita":
actiunea romanului incepe in momentul in care se incheie balada (dupa moartea
ciobanului moldovean);
personajul feminin ("maicuta batrana") este reprezentat de sotia celui mort.
Comun este insa puternicul zbucium pe care il traiesc cele doua personaje; Vitoria
traversand iarna cu sentimentul tot mai acut al mortii lui Nechifor.
Femeia incearca sa afle raspunsul la marea ei intrebare, apeland la preotul Danila
ori la baba Maranda (vrajitoarea satului), dar fara folos. Pe masura ce intelege ca
lui Nechifor i-a fost harazit sa moara, Vitoria se hotaraste sa-i caute osemintele,
intru implinirea datinei.

3. Alegeți un text de 2-3 pagini (o povestire scurtă sau un fragment) și

determinați toate mijloacele de redare a coeziunii interfrastice.