UNIVERSITATEA PETROL ȘI GAZE

SPECIALIZAREA CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

CONTRACTELE OPTIONS-GRUPA 50.410 C.I.G. ANUL II

STUDENŢI

FRANGULA FLORIN-CĂTĂLIN

DAVID ANDREI-VALENTIN

PIPOIU IONUŢ-DANIEL

PLOIEŞTI
2018
Contractele Options

Contractele Options sunt instrumente financiare derivate care oferă deținătorului dreptul, dar nu
și obligația de a cumpăra, respectiv de a vinde un activ suport, la un preț prestabilit până sau la
scadență. Contractele Options reprezintă un acord între două părți, un vânzător și un cumpărător,
prin care vânzătorul vinde cumpărătorului, în schimbul plății unei prime, dreptul, dar nu și
obligația, de a cumpăra sau vinde un activ, în anumite condiții. Contractele Options sunt
contracte standardizate care se tranzacționează pe bursele specializate.

La fel ca în cazul contractelor futures, opțiunile au la bază un activ suport. Cu toate acestea,
mecanismul de funcționare al opțiunilor este diferit față de cel al contractelor futures, având
câteva caracteristici specifice.

Particularitatea esențială a contractelor options este aceea că ele crează o asimetrie între
cumpărătorul și vânzătorul opțiunii. Astfel, riscul vânzătorului este nelimitat, în timp ce riscul
cumpărătorului se rezumă la suma plătită drept primă.

Decizia de cumpărare sau de vânzare o ia cumpărătorul contractului, exercitându-și astfel

opțiunea, iar vânzătorul este obligat să se supună deciziei cumpărătorului. Pentru a ajunge în
poziția de a-și putea exercita opțiunea cumpărătorul trebuie să plătească vânzătorului o primă
negociată între cei doi. Vânzătorul la rândul lui trebuie să plătească la început o marjă, aceasta
reprezentând o garanție a derulării contractului.

Ca și în cazul celorlalte tipuri de instrumente financiare derivate există două tipuri de opțiuni:
CALL și PUT. Cumpărătorul unei opțiuni CALL se așteaptă la o creștere a prețului activului de
bază, în timp ce vânzătorul de CALL mizează pe scădere, care să nu depășească valoarea primei
încasate. În același fel, cumpărătorul de PUT vizează scăderea prețului activului de bază, în timp
ce contrapartea sa consideră că în cel mai nefavorabil caz, eventuala creștere a prețului nu va fi
mai mare decât prima.

Contractele Options, CALL de cumpărare și PUT de vânzare, sunt contracte complet diferite
unul față de celălalt, care nu pot fi considerate părți opuse ale aceleiași tranzacții.

O opțiune CALL de cumpărare se exercită dacă în viitor cursul activului suport este mai mare
decât prețul de exercițiu, prestabilit. Însă ca și cumpărător vei obține profit doar dacă acest curs
depășește nu doar prețul prestabilit ci, alături de el, şi prima plătită la început vânzătorului.
Opțiunile CALL dau cumpărătorului dreptul, dar nu și obligația de a cumpăra activul suport la
prețul de exercitare la o anumită dată sau pe o anumită perioadă până la acea dată. Vânzătorul
opțiunii CALL are obligația de a vinde activul suport dacă cumpărătorul opțiunii decide
exercitarea acesteia.

În ceea ce-l privește pe cumpărătorul unui contract Options riscul asumat de acesta este limitat.
Odată opțiunea cumpărată, riscul cumpărătorului este strict limitat la suma inițială plătită pentru
achiziționarea opțiunii (prima). Pierderea maximă pe care o poate înregistra acesta fiind chiar
contravaloarea primei.

O opțiune PUT de vânzare se exercită când în viitor cursul activului suport va fi mai mic decât
prețul de exercitare, dar ca și cumpărător de opțiuni PUT vei obține profit doar dacă această
scădere acoperă și marja plătită. Opțiunea PUT dă cumpărătorului dreptul dar nu și obligația de a
vinde activul suport până la scadență, la prețul de exercitare în schimbul primei PUT plătite
vânzătorului la încheierea tranzacției. Vânzătorul opțiunii PUT are obligația de a cumpăra activul
suport dacă cumpărătorul opțiunii decide exercitarea acesteia. Ca și în cazul opțiunilor CALL,
vânzătorul încasează și păstrează prima indiferent dacă opțiunea este sau nu exercitată.

Opțiunile PUT oferă posibilitatea protecției împotriva scăderii prețurilor acțiunilor din
portofoliu, ele putând fi considerate o poliță de asigurare împotriva scăderilor de preț, în timp ce
Opțiunile CALL oferă posibilitatea hedgingului de portofoliu chiar dacă în cazul lor eficiența
operațiunilor este limitată.

Optiunile (engl. options) reprezinta o categorie distincta si extrem de interesanta de instrumente

financiare derivate. La fel ca in cazul contractelor futures, optiunile au la bază un activ suport, iar
tranzacționarea lor necesită aceleași două părți: un cumpărător (buyer/holder), respectiv un
vânzător (writer/seller).

Cu toate acestea, mecanismul de funcționare al opțiunilor se diferențiază semnificativ față de cel

al contractelor futures, având câteva caracteristici specifice.

Particularitatea esențială a contractelor options este aceea că ele crează o asimetrie între
cumpărătorul și vânzătorul opțiunii. Astfel, riscul vânzătorului este nelimitat, în timp ce riscul
cumpărătorului se rezumă la sumă plătită drept prima.
Deși la prima vedere poate părea mai greoaie, următoarea definiție a opțiunilor punctează toate
caracteristicile importante ale acestora: contractele options reprezintă un acord între două părți -
un vânzător și un cumpărător-, prin care vânzătorul vinde cumpărătorului, în schimbul plătii unei
prime, dreptul -dar nu și obligația-de a cumpără sau vinde un anumit activ, în anumite condiții
(preț, termen de valabilitate).

Vom detalia în continuare toate conceptele importante cuprinse în definiția de mai sus, cu
referire la opțiunile tranzacționate pe piață reglementată, numite și "plain vanilla":

• Prima reprezintă prețul contractului și este plătită de cumpărător vânzătorului în

momentul încheierii contractului (al efectuării tranzacției). Este important de precizat că,
indiferent de evoluția activului suport, cumpărătorul nu poate pierde nimic în plus față de prima
deja plătită, întrucât, după cum s-a precizat în definiție, el deține acum un drept, fără însă a avea
vreo obligație.

• În funcție de dreptul negociat între părți (cumpărare / vânzare), există două tipuri de
opțiuni: CALL, respectiv PUT. Cumpărătorul unei opțiuni CALL se așteaptă la o creștere
importantă a prețului activului de bază, în timp ce vânzătorul de CALL mizează pe scădere,
evoluție laterală, sau cel mult o apreciere ușoară, care să nu depășească valoarea primei încasate.
Simetric, cumpărătorul de PUT vizează scăderea majoră a prețului activului de bază, în timp ce
contrapartea să consideră că în cel mai nefavorabil caz, eventuală creștere a prețului nu va fi mai
mare decât prima.

• Vânzătorul, fiind cel ce și-a asumat conform contractului o obligație, se supune

întotdeauna voinței cumpărătorului, cel care a dobândit un drept, pentru care a platit o prima.
Astfel, în cazul contractelor option de tip american, cumpărătorul poate decide exercitarea
contractului oricând până la scadență. În acest caz se produce cumpărarea, în cazul opțiunii
CALL, respectiv vânzarea, în cazul zPUT, la prețul prestabilit la încheierea contractelor.

CARACTERISTICILE OPȚIUNILOR

Cumpărătorul de opțiune are dreptul de a opta fie pentru exercitarea contractului, fie
pentru abandonarea opțiunii, drept pe care i-l asigură prima plătită în mometul încheierii
contractului. Decizia de renunțare sau de executare a contractului este luată în funcție de anumiți
factori: prima plătită, prețul de exercitare și cursul de activului suport la momentul exercitării
opțiunii, scopul fiind obținerea de profit (în situația unei evoluții favorabile de preț) sau
minimizarea pierderii (in cazul in care investitorul nu a anticipat corect evoluția prețurilor pe
piața bursieră).
Opțiunile prezintă anumite caracteristici,cum ar fi:
 Contractele de opțiuni sunt standardizate, toate clauzele contractuale fiind stabilite de
fiecare bursă pentru fiecare activ în parte. Standardizarea clauzelor contractuale asigură o
lichiditate ridicată a acestor contracte, pozițiile inițiale (short/long) putând fi lichidate
prin mecanismul compensării.
Casa de compensație are un rol esențial în derularea contractelor, deoarece ea se interpune în
toate tranzacțiile bursiere, devenind vânzător pentru toți cumpărătorii de opțiuni call și
comparator pentru toți vânzătorii de put.
 Durata de viață a opțiunilor este standardizată, fiind, în general, de maxim 9 luni. Pentru
fiecare opțiune se stabilește o dată finală pentru exercitare care se numește data expirării.
 Prețul la care se exercită contractul se numește preț de exercitare și se stabilește la bursă
într-o manieră standardizată, astfel stabilindu-se limite de variație zilnică a prețului și
variația minimă de preț – pasul de cotație..
 Optiunile au un sistem de marje similar contractelor futures, cu urmatoarele diferente:
 cumpărătorul opțiunii nu trebuie să depună garanție deoarece el plătește prima în
momentul încheierii contractului, iar pierderea sa este limitată la valoarea
acesteia;
 vânzătorul opțiunii trebuie să depună o garanție, de regulă, egală cu valoarea
primei la firmă de brokeraj la care initieaza operațiunea bursieră.
 Finalizarea contractului de opțiune se poate realize prin:
 lichidarea poziției inițiale;
 expirarea opțiunii;
 exercitarea opțiunii;
 Opțiunile au efect de levier.Acesta fiind unul din motivele pentru care investitorii sunt
tentați să cumpere opțiuni în vederea obținerii unei rentabilități mai mari comparative cu
tranzacțiile spot.
 Bursa stabilește limite de poziție, adică numărul maxim de opțiuni pe care un investitor le
poate deține, pe același tip de poziție virtuală, pentru fiecare activ suport.
 De asemenea, se stabilește și limită de exercitare, respectiv numărul maxim de opțiuni
care pot fi exercitate în fiecare cinci zile bursiere consecutive, de către un investitor sau
un grup de investitori care acționează împreună.
Obiectul opțiunilor îl pot constitui acțiuni, obligațiuni, certificate de deposit, mărfuri
 fungibile, rata dobânzii, valute, indici bursieri, contracte futures, derivate pe credite,etc.
În momentul încheierii contractului, în schimbul dreptului care i se oferă prin contract,
cumpărătorul de opțiune plătește vânzătorului o “prima”, care reprezintă prețul opțiunii.
Prima are două componente:
 valoarea intrinsecă ce reprezintă diferență dintre prețul activului de bază și prețul
de execitare al opțiunii ( în cazul opțiunilor call) sau dintre prețul de exercitare al
opțiunii și prețul activului de bază (pentru opțiunile put);
 valoarea timp care reprezintă valoarea suplimentară, peste cea intrinsecă, pe care
opțiunea o poate dobândi pe piață, ca urmare a cererii/ofertei de opțiuni.

Valoarea intrinseca a optiunilor CALL si PUT

CALL PUT CALL PUT

Vi = S – E Vi = S – E
Daca S > E, atunci optiunea este in bani Daca E > S, atunci opțiunea este in bani
Daca S = E, atunci optiunea este la bani Daca E = S, atunci opțiunea este la bani
Daca S < E, atunci optiunea este fără Daca E < S, atunci opțiunea este fără
bani bani
Nota: S= cursul de pe piață, E= prețul de exercitare, Vi = valoarea intrinsecă.
In funcție de evoluția prețului activului de bază, pot exista trei situații:
 dacă opțiunea este în bani, cumpărătorul de opțiune va executa contractul și va înregistra
fie un profit, fie o pierdere, care întotdeauna este mai mică sau egală cu valoarea primei
plătite;
 dacă opțiunea este la bani, rezultatul final înregistrat de cumpărătorul de opțiune este o
pierdere egală cu mărimea primei plătite, indiferent dacă contractul se execută sau este
abandonat;
 dacă opțiunea este în afara banilor, cumpărătorul de opțiune abandonează opțiunea în
situația în care prin exercitare ar înregistra o pierdere mai mare decât prima plătită.
Cel mai important avantaj al opțiunilor este acela că, asumându-și un risc limitat, cel al
pierderii primei plătite inițial, cumpărătorii pot obține câștiguri nelimitate. Cu alte cuvinte, suma
maximă pe care o poate pierde un cumpărător este egală cu prima plătită vânzătorului la
încheierea contractului. Din acest motiv, opțiunile sunt utilizate cu mare succes în scop de
hedging, limitând considerabil costurile agenților care doresc să se protejeze în plus, Casa
Română de Compensație a stabilit pentru opțiuni un sistem de marje deosebit de avantajos.
 Astfel, cumpărătorilor de opțiuni nu li se solicită marje până în momentul exercitării
opțiunii, moment din care ea devine un contract al pieței suport cu toate drepturile și obligațiile
aferente. Vânzătorii de marje sunt și ei avantajați în ceea ce privește sistemul de marje. Un alt
avantaj al unui contract options constă în faptul că beneficiarul are dreptul să fie long sau
short.Beneficiarului nu i se cer depuneri în garanție sau diferențe, indiferent de modul în care
oscilează prețurile, și nu i se poate face astfel o lichidare forțată a pozițiilor. Estimările
operatorilor de pe piața options cu privire la rezultatul contractării sunt:
 pentru opțiunile de tip call:
 vânzătorul speră intr-o stabilitate sau scadere a prețurilor pieței;
 cumpatorul mizează pe o creștere cât mai rapidă a acestora;
 pentru opțiunile de tip put:
 vânzătorul speră intr-o stabilitate sau o creștere a prețurilor pieței;
 cumpăratorul mizează pe o scădere cât mai rapidă a acestora;

STRATEGII ALE TRANZACȚIILOR CU OPȚIUNI

Opțiunile asupra contractelor futures, denumite generic opțiuni pe futures, sunt

tranzacționate numai pe piețele futures organizate de către bursele de mărfuri. Aceste opțiuni
acordă deținătorilor dreptul de a cumpăra sau de a vinde un anumit contract futures. Astfel, un
cumpărător de opțiune call are dreptul de a lua o poziție de cumpărare în contractul futures
respectiv, la prețul de exercitare specificat în opțiune, iar un cumpărător de opțiune put are
dreptul de a lua o poziție de vânzare în contractul futures respectiv, la prețul de exercitare
specificat în opțiune.
Vânzătorul unei opțiuni pe futures își asumă obligația de a lua o poziție în contractul
futures de bază, opusă poziției la care are dreptul cumpărătorul opțiunii. în momentul exercitării,
un vânzător al opțiunii respective este ales la întâmplare de către Casa de Compensație și
desemnat să ia poziția futures respectivă. La fel că și pe piață futures, cumpărătorii și vânzătorii
de contracte cu opțiuni își pot închide pozițiile prin operațiuni de offset.
Opțiunile pot fi utilizate pentru elaborarea unor strategii de hedging deoarece oferă
agenților economici posibilități multiple în gestionarea riscului. Astfel, contractele cu opțiuni
reprezintă o protecție substanțială împotrivă fluctuațiilor nefavorabile ale prețului activului de
bază, oferind, în același timp, oportunități de obținere a unor profituri (de data această în urmă
unor modificări avantajoase ale prețurilor). Aceste facilități sunt obținute, însă, prin plata unui
preț, denumit primă.
 Comercianții care încheie tranzacții futures utilizând strategii de hedging urmăresc
fixarea prețului la un anumit nivel, pentru o dată ulterioară. Spre deosebire de aceștia, cei care
tranzacționează opțiuni în scop de hedging urmăresc stabilirea unui prag (inferior sau superior)
în evoluția viitoare a prețului. Astfel, un hedger care acționează pe piață cu opțiuni poate stabilii
un prag inferior în evoluția prețului (adoptând o poziție de cumpărare cu opțiuni put) sau un prag
superior (adoptând o poziție de cumpărare în opțiuni call), concomitent având și posibilitatea
înregistrării.

I. Strategii speculative

Opțiunile sunt utilizate în diverse moduri cu scopul obținerii profit sau de a acoperi
pierderile. În practică bursieră, se întâlnesc o gamă largă de strategii cum ar fi: straddle, strangle,
spread, condor, butterfly.

a) Strategii simple

Aceste strategii sunt adoptate în situația în care participantul pe piață opțiunilor are
convingeri clare în ceea ce privește evoluția pieței sau a volatilității prețului activului suport.
Speculatorii care anticipează creșterea prețurilor, vor cumpăra opțiuni call, iar cei care mizează
pe scăderea prețurilor vor cumpăra opțiuni put.
b) Strategii straddle
Strategiile straddle reprezintă operațiunile cu opțiuni care au același preț de exercitare și
aceeași scadență vizând câștig din modificările accentuate ale prețurilor. Astfel,straddle
presupune o cumpărare de call combinată cu o cumpărare de put, la același preț de exercitare și
cu aceiași scadență. Este important ca fiecare opțiune să fie exercitată separat, deși combinația de
opțiuni este, de regulă, cumpărată sau vândută ca un pachet unic.
c) Strategii strangle
Strategiile strangle reprezintă operațiunile cu opțiuni care au preț de exercitare diferit și
aceeași scadență vizând câștig din modificările accentuate ale prețurilor. Astfel,strangle
presupune o combinație similară cu straddle, cu deosebire ca prețul de exercitare al opțiunii call
este mai mare decât prețul de exercitare al opțiunii put.
d) Strategiile de spread
Strategiile de spread constau în vânzarea și cumpărarea concomitentă a două sau mai
multe opțiuni de același fel (două sau mai multe call sau două sau mai multe put) cu intenția de a
avea drept rezultat un spread al prețului, ce se mărește sau se micșorează, în funcție de prețul
activului de bază.
În funcție de modul de publicare a cotațiilor opțiunilor, există două tipuri de spread:
 spread orizontal – cele două picioare ale spreadului au date de expirare diferite, dar
același preț de exercitare;
 spread vertical – cele două picioare ale spreadului (respectiv opțiunile cumpărate și cele
vândute) au prețuri de exercitare diferite, dar aceiași dată de expirare. Strategiile spread
se aplică atât pentru o piață care este în creștere numită “bull spread “ (sub semnul
taurului), cât și pentru o piață aflată în scădere numită “bear spread” (sub semnul ursului).
e) Strategiile butterfly

Aceste strategii sunt o combinație de opțiuni mult mai complexe decât cele prezentate
anterior, în practică putând apărea sub următoarele forme:
 long pe call a, short pe doua optiuni call b, long pe call c;
 long pe call a, short pe call b, short pe put b, long pe put c;
 long pe put a, short pe doua optiuni put b, long pe put c;
 long pe put a, short pe put b, short pe call b, long pe call c;
unde a, b, și c sunt prețurile de exercitare ale celor trei sau patru opțiuni, relația dintre ele
fiind a< b< c

f) Strategiile condor
Strategiile condor sunt similar cu strategiile butterfly, cu deosebire că se operează cu
patru opțiuni având prețuri de exercitare diferite, relația dintre ele fiind b- a = d- c. Combinațiile
posibile sunt:
 long pe call a, short pe call b, short pe call c, long pe call d;
 long pe put a, short pe put b, short pe put c, long pe put d;
 long pe call a, short pe call b, short pe put c, long pe put d;
 long pe put a, short pe put b, short pe call c, long pe call d.
g) Strategii cu optiuni acoperite
Această se realizează prin vânzarea unei opțiuni call și cumpărarea unui contract futures
(ling futures) la un preț mai mic decât prețul de exercitare al opțiunii câl. Dacă prețurile vor
crește, profitul maxim este dat de prima încasata plus prețul de cumpărare al contractului futures.
Dacă, însă, prețurile scad pierderea este nelimitată și egală cu pierderea aferentă poziției long
futures minus prima încasata. Pragul de rentabilitate se atinge la un nivel al prețului futures egal
cu diferență dintre prețul contractului futures și prima opțiunii call.