În căutarea timpului pierdut Marcel Proust Printre camerele pe care le evocam cel mai adesea imaginea în nopţile mele de insomnie, niciuna nu semăna mai puţin cu cele ale lui Combrey, impregnată de o atmosferă (grenue, pollinise, comestible et dévote) ca cea de la Grand-Hotel de pe Plage, cea în care mă găsesc să stau, ale cărei pereţi făcuţi din (ripolin) limitează, ca pereţii şlefuiţi ai unei piscine a cărei apă străluceşte în albastru un aer curat ,azuriu de salină.Tapetul bavarez care era încarcat de amenajarea acestui hotel variase decorul încăperilor şi se lungea în cele trei colţuri ale pereţilor, biblioteci joase cu vitrine din sticlă, în care, după locul pe care îl ocupau, şi printr- un efect pe care nu-l prevăzuse, orice parte a tabloului schimbător al mării se reflectă desfăşurând o friză de stridii marine care singure opresc intinderile de mahon.Astfel încât toată încăperea avea aerul unuia dintre dintre acele dormitoare model pe care îl prezintă în expoziţiile de „stil modern” al mobilierului, unde sunt împodobite opere de artă care s-au presupus a fi pregătite pentru a bucura privirea celui care va dormi acolo, cărora li s-au dat modele dupa tipul de locuinţă care trebuie să se afle.