Despre educație

Portretul actual al sistemului de învățământ românesc se poate caracteriza prin

următoarele atribute: confuzie, depresie, stres, ignoranță, stagnare. De asemenea, o scurtă
descriere realizată prin parametrii demonstrează carențele în planul educației românești:”
jumătate din populația României nu citește nici o carte, 40% din absolvenții de gimnaziu sunt
seminanalfabeți, 450.000 de copii între 3 și 17 ani nu sunt înscriși în nici o instituție de
învățământ”(Gabriel Liiceanu, 2015).

De ce sistemul nu funcționează? Cum am ajuns atât de jos? Care sunt pârghiile pe

care ar trebui să le acționeze școala românească? Am uitat oare care este scopul, care este
obiectul educației? Sunt doar câteva din întrebările pe care ar trebui să ni le adresăm în
momentul în care vorbim despre situația învățământului în România.

Educația are ca scop principal șlefuirea individului, în vederea relaționării și

conviețuirii cu ceilalți membri ai societății, dobândirea unor capacităti de percepție și
experimentare, de sensibilitate și înțelegere, de gândire, de cunoaștere. Gabriel Liiceanu
(2015) consideră că orice educație se întemeiază de fapt pe o metaforă agrară: “mintea e
concepută inițial ca un teren viran, necultivat. Școala, învățătorul în sens generic, vine și se
ocupă de acest sol necultivat, îl irigă, îi dă îngrășămintele potrivite(…) Din cultură a
pământului, cultus agrorum, educația devine cultură spirituală, cultura animae(Cicero)” Unde
a dispărut înțelegerea educației ca fiind această cultivare a spiritului? Probabil în graba
parcurgerii unui traseu educațional bine marcat de titluri și diplome. Educația esențială
presupune un traseu academic tradițional, dar de fapt adevărata educație presupune mai mult
decât atît. Termenul grecesc pentru a educa pe cineva implică ideea de “ritm”: rythmizomai.
“Cu alte cuvinte,”a educa” echivala cu a ritma pe cineva, a-i da ritm. Înseamnă a-l pune într-o
anumită regularitate dinamică.”(Andrei Pleșu, 2015)

Putem oare să îndrăznim să visăm la o școala centrată pe elev, nu pe profesor, așa

cum Constantin Noica spunea în Jurnalul său din 1944 că visează o școală în care să se
livreze “stări de spirit, și nu conținuturi, nu sfaturi, nu învățături”? O școala care nu este
bazată exclusiv pe transmisia de informație, o școală unde elevul are ceva de spus, o școalaă
unde să nu se predea nimic, dar ți se permite să incorporezi o idee. O școală unde profesorul
învață alături de elev, o școala care să formeze, dar și să transforme, o școala unde în efortul
de a educa un individ se lasă spațiu pentru joc și pentru ritmurile lui personale.

Solomon Marcus afirma că simptomul clar că școala nu funcționează este faptul că o

mare parte din populația școlară prezintă stări de depresie: marele conflict de la baza școlii de
azi. Elevii, de îndată ce trec pragul școlii, devin încordati. “Singura stare care permite un act
de învățare autentică este exact starea inversă de destindere, de placere, de bucurie” Procesul
de învățare, care ar trebui să fie firesc și plăcut, a căpătat cu totul alte valențe: a devenit un
act artificial, forțat de memorare. “Totul se pierde, nimic nu se acumulează"

Care sunt de fapt problemele punctuale? Divergența între societatea grav carentă în
plan educațional și tendința de a acumula cât mai multe diplome și titluri. Defavorizarea
profesorilor, care nu sunt nici recunoscuți, nici plătiți, nici respectați, (sabotaj la adresa ideii
de educație). “Persistența unor programe de învățământ peste care s-a așezat de mult rugina și
care ratează cele mai spectaculoase evenimente ale istoriei știintei din ultimii 150 de ani.
Manuale în mare parte plictisitoare, neatractive, uneori neinteligibile”(Solomun Marcus,
2014) . Ignorarea nevoilor elevului: nu le este îngăduit să își exprime părerea sau să pună
întrebări. Incapacitatea de a integra televiziunea și internetul în educație: aceștia sunt
adversari, dar ar trebui să devina aliați. Inexistența educației bazate pe valori umane.

Consider că rezolvarea acestor probleme nu este posibilă fară a ne întoarce la valorile

care s-au pierdut: cartea, profesorul, școala, biblioteca. Mutațiile din instituțiile de învățământ
“au fost însoțite de trei realități noi: devalorizarea ideii de cultură generală, apariția
contradicției competență-educație, atenuarea sensibilității morale”(Andrei Pleșu, 2015)
Conștientizarea problemelor și recuperarea vechilor valori sunt primii pași către un sistem de
învățământ decent.

Bibliografie

A.Pleșu, G.Liiceanu, 2015, Dialoguri de duminică, București, Editura Humanitas: 215-237

C.Noica, 1944, Jurnal filozofic, București, Editura Publicom

S.Marcus, 2014, http://sar.org.ro/solomon-marcus-educatia-un-bolnav-cu-diagnostic-
controversat/