modernităţii
Zeiţa mamă este în mitologie un simbol al fertilităţii, al bogăţiei şi al pământului. Ea este asociată adeseori cu mitul
genezei, şi chiar dacă nu este creatoarea lumii, are un rol decisiv în acest proces. În mitologia greacă şi cea
egipteană, zeiţa mamă are nevoie de o jumătate, de o zeitate opusă, masculină. Astfel în aceste mitologii, geneza
este văzută ca un ritual al iubirii, ca o împreunare între cele două elemente antagonice ale naturii: pământ-cer şi
masculin-feminin. Dacă în mitologia greacă, zeiţa Gaia este pământul, iar zeul Uranus este cerul, în religia
vechilor egipteni, locurile sunt inversate, zeiţa Nut fiind cerul, iar zeul Geb pământul. În mitologia celtică, zeiţa-
mamă, Danu este una din principalele zeiţe din acest panteon, deci are o importanţă foarte mare, mai ales că
poporul de zei celtici poartă numele „Tuatha de Danann” adică „triburile zeiţei-mamă Danu”.
O alternativă europeană
Şi totuşi tradiţia…
În pofida tuturor schimbărilor din istorie, paradigma
tradiţionalistă a supravieţuit. A supravieţuit datorită
faptului că nu este un produs al individului sau al unor
procese sociale, ci produs al inconştientului colectiv.
Tradiţia este însăşi o definiţie a umanului, acel „ceva” pe
care noi nu îl putem defini, dar îl conştientizăm când
spunem „omenesc”, „normal”, „firesc”, „profund”,
poziţionându-ne voluntar sau involuntar în opoziţie faţă de
tot ce înseamnă falsitatea modernităţii şi a postmodernităţii.
Tradiţia are capacitatea nelimitată de a supravieţui până la
secarea completă a resurselor postmodernităţii, când
Sistemul va întra în criză, iar principiile fundamentale ale
societăţii tradiţionale vor fi gata pentru o revenire în forţă.