Fragmente din texte literare utilizate pentru a exemplifica funcțiile modurilor de

expunere

NARAȚIUNE:

a) ,,Era odată un împărat […]În fundul grădinei avea și un măr care făcea mere de aur și,
de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere coapte, căci, după ce le vedea
înflorind, crescând și pârguindu-se, venea oarecine noaptea și le fura, tocmai când erau
să se coacă. Toți paznicii din toată împărăția și cei mai aleși ostași, pe care îi pusese
împăratul să pândească, n-au putut să prinză pe hoți.”
Iară dacă îngropară pe frații cei mai mari, făcură nuntă mare și Prâslea luă pe fata cea
mică.” (Prâslea cel voinic și merele de aur)
b) ,,…se uită împregiur și văzu un balaur care se încolăcise pe un copaci și se urca să
mănânce niște pui de zgripsor. Scoase paloșul Prâslea, se repezi la balaur și
numaidecât îl făcu în bucățele.” (Prâslea cel voinic și merele de aur)
c) ,,Și Țâca începe a-și lepăda țoalele de pe ea. Tocmai dedesubt de tot, peste cămașe, se
vede jacheta cenușie. D. Lefter repede o caută-n buzunarul de la piept; chivuța se
strâmbă, că se gâdilă la sân. În buzunar, nimic; dar în fund are o descusătură... desigur
o fi căzut în căptușeală. Țâca scoate și o dă d-lui Lefter, care o descoase cu briceagul
din toate tighelurile... În căptușală, nimic și iar nimic.” […]Și-i trage Țâchii o palmă,
s-o năucească.” (I. L. Caragiale, Două loturi)
d) ,,Destul că foarte de dimineaţă, dumnealor, frumos gătite, împreună cu tânărul Goe,
aşteaptă cu multă nerăbdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie să le
ducă la Bucureşti. […]Trenul se porneşte în sfârşit, şi ajunge în Bucureşti cu o
întârziere de câteva minute.” ( I.L. Caragiale, D-l Goe…)

DESCRIERE:
a) ,,Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.” (M. Eminescu, Lacul)
b) ,,Tot e alb, pe câmp, pe dealuri, împrejur în depărtare
Ca fantasme albe, plopii inșirați se perd în zare
Și pe-ntinderea pustie, fără urme fără drum
Se văd satele perdute sub clăbuci albii de fum.” (V. Alecsandri, Iarna)
c) ,,Peste vârfuri trece lună,
Codru-și bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul sună.” (M. Eminescu, Peste vârfuri)
d) ,,(O anticameră bine mobilată. Ușă în fund cu două ferestre mari de laturi. La
dreapta, în planul din fund o ușă, la stânga altă ușă, în planul din față. În stânga, planul
întâi, canapea și un fotoliu)” (I. L. Caragiale, O scrisoare pierdută)
e) ,,Într-un târziu, cine vizita mânăstirea Țigănești, putea vedea acolo o mică
bătrână, oacheșă, înaltă și uscată ca o sfântă, cu o aluniță mare păroasă d-asupra sprincenei
din stânga și cu privirea extatică.” (I. L. Caragiale, Două loturi)
DIALOG:
a) ,,TRAHANACHE (oprindu-l) : Stăi, să vezi! „...că de, damele, zice, nu înțeleg
totdeauna meritele și calitățile morale ale bărbatului, și respectul care va să zică, ce trebuie
să-i poarte..." În sfârșit (Tipătescu fierbe) ce s-o mai lungesc degeaba! După ce-i pui
piciorul în prag și-i zic: „Ia ascultă, stimabile, ai puțintică răbdare: docomentul!" vede
mișelul că n-are încotro, și-mi scoate o scrisorică... Ghici a cui și cătră cine?
TIPĂTESCU (de abia stăpânindu-și emoția) : A cui? a cui, nene Zahario?
TRAHANACHE: Stăi să vezi. (răspicat și râzând) A ta cătră nevastă-mea, cătră Joițica!
scrisoare de amor în toată regula... 'Ai? ce zici d-ta de asta?” (I. L. Caragiale, O scrisoare
pierdută)

b) ,,CAȚAVENCU: Trebuie să vrei, dacă ții câtuși de puțin la onoarea...

TIPĂTESCU (izbucnind) : Mizerabile! (Cațavencu face un pas înapoi.) Canalie
nerușinată! Nu știu ce mă ține să nu-ți zdrobesc capul... (se repede, ia un baston de lângă
perete și se întoarce turbat către Cațavencu.) Mișelule! trebuie să-mi dai aci scrisoarea,
trebuie să-mi spui unde e scrisoarea... ori te ucid ca pe un câine! (se repede năvală la el.
Cațavencu ocolește masa și canapeaua, răstoarnă mobilele și se repede la fereastră, pe care
o deschide de perete îmbrâncind-o în afară.)
CAȚAVENCU (tremurând, strigă la fereastră în afară) : Ajutor! Săriți! Mă omoară
vampirul! prefectul asasin! ajutor!” (I. L. Caragiale, O scrisoare pierdută)

c) ,, - Goe! maică! acolo eşti?

- Da!
- Aide! zice mam'mare, ieşi odată! ne-ai speriat.
- Nu pot! zbiară Goe dinăuntru.
- De ce?... te doare la inimă?
- Nu! nu pot...
- E încuiat! zice mam'mare, vrând să deschidă pe dinafară.
- Nu pot deschide! zbiară Goe desperat.
- Vai de mine! îi vine rău băiatului înăuntru!” (I. L. Caragiale, D-l Goe…)

d) ,, - Vezi că sunteţi proaste amândouă? întrerupe tânărul Goe. Nu se zice marinal,

nici marinel...
- Da cum, procopsitule? întreabă tanti Miţa cu un zâmbet simpatic.
- Mariner… ” (I. L. Caragiale, D-l Goe…)

e) "Gândirea voastră, zise, îmi pare minunată,

Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei."
- "Noi, fraţii tăi? răspunse Samson plin de mânie,
Noi, fraţii tăi, potaie!
O să-ţi dăm o bătaie
Care s-o pomeneşti.
Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,
Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?" (G. Alexandrescu, Câinele și cățelul)