Funcţiile creditului în ţările cu economie de piaţă pot fi sintetizate astfel:

 Constituie o forma de acumulare si redistribuire a mijloacelor banesti

 Contribuie la aplicarea progresuluitehnico-stiintific
 Asigura transformarea investitiilor in economii
 Reprezinta un factor determinant al cresterii economice
 Reprezinta un mijloc de finanatare al deficitului bugetar
 Stimuleaza consumul de bunuri
 Accelereaza tranzactiile comerciale
 Stimuleaza exportul si intensifica relatiile comerciale
 mijloceşte mobilizarea resurselor de capital temporar disponibile la întreprinderi şi persoane şi
orientarea acestor resurse către cei care au nevoi mai mari decât posibilităţile proprii de acoperire
 influenţează creşterea consumului prin cumpărarea pe credit şi vânzarea în rate a unor bunuri de
valoare mare şi rezultat îndelungat
 contribuie la reglarea circulaţiei monetare prin punerea în circulaţie a unor hârtii de valoare (bani de
credit), precum şi prin operaţii de credit care se substituie monedei sporind viteza de circulaţie a
acestuia şi mărind cantitatea de mijloc de plată puse la dispoziţia economiei naţionale.

În literatura economică, trăsăturile creditului se exprimă prin următoarele relaţii:

 creditul aduce în planul relaţiilor economice două subiecte distincte: creditorul şi debitorul;
 rambursabilitatea creditului la scadenţă;
 creditul este purtător de dobândă;
 creditul are o garanţie reală, materială, atunci când un bun material poate fi vândut în cazul
nerambursării creditului sau a lipsei garanţiei debitorului.
 Există în toate ţările cu economie de piaţă următoarele tipuri de credite:
Din punct de vedere al formei în care se acordă şi al subiecţilor relaţii de credit:

 credit comercial: se acordă între industriaşi şi consumatori prin vânzarea mărfurilor în schimbul unor
instrumente de credit. Durata acestui credit este de 90 de zile (de obicei)
 credit bancar: este reprezentat prin împrumuturi acordate în bani de către bănci întreprinderilor
particulare, publice, precum şi persoanelor fizice.
Din punct de vedere al relaţiilor de proprietate pe care le implică acordarea creditului:
 credit privat: se acordă persoanelor particulare, întreprinderilor particulare etc.
 credit public: este acordat statului şi unor instituţii publice. Acesta se acordă pe baza aşa numitor
efecte publice care sunt obligaţiuni şi bonurile de tezaur.

Din punct de vedere al termenilor de acordare:

 pe termen scurt: până la 1 an
 pe termen mediu: până la 5 ani
 pe termen lung: peste 5 ani

Din punct de vedere al condiţiilor de acordare:

 credit personal: acordat pe încredere, pe prestigiul împrumutătorului, pe bunăstarea pe care o are
debitorul
 credit real: este format din bunuri mobiliare şi se acordă pe bază de garanţii; hârtii de valoare sau
efecte private sau publice (credit lombard). Aici intră şi aşa numitul credit ipotecare pe bunuri
imobiliare; credit pe amanet

Din punct de vedere al destinaţiei finale (al mobilului urmărit de debitor):

 credit de producţie (pentru activităţi economice)
1) credit de exploatare: acordat pe timp mai scurt pentru achiziţionarea de materii prime, materiale etc.
2) credit de ameliorare: pe timp lung pentru cumpărarea de maşini, utilaje
3) credit pentru investiţii: pe timp lung (pentru construirea de noi fabrici, uzine, etc.)
 credit de consum: pentru achiziţionarea unor bunuri de consum de folosinţă îndelungată (aparate
electrocasnice, etc.)

După domiciliul creditorului:

 credit intern (debitorul şi creditorul sunt din aceeaşi ţară)
 credit internaţional (creditorul şi debitorul sunt din ţări diferite)
Creditul internaţional poate fi:
a) credit multilateral, acordat de FMI sau alte organisme
b) aşa numitul credit stand-by ( în aşteptare)
 Cauzele care determină inflaţia
a) Inflaţia prin cerere, apare ca urmare a creşterii cererii agregate, într-o anumită perioadă, într-un ritm mai
mare decât oferta agregată. Altfel spus, excesului de cerere solvabilă îi corespunde o ofertă rigidă, care nu se
poate adapta la exigenţele cererii.
b) Inflaţia prin costuri, apare în situaţia în care, pe ansamblul economiei, costurile de producţie cresc într-un
ritm accentuat, independent de cererea agregată. Dacă agenţii economici producători sunt confruntaţi cu o
sporire a costurilor, ei vor răspunde parţial prin creşterea preţurilor de vânzare şi parţial prin reducerea
volumului activităţii. Măsura în care agenţii economici vor mări preţurile şi vor reduce producţia depinde de
evoluţia cererii agregate. Cu cât cererea agregată este mai inelastică, cu atât producţia se va reduce mai puţin,
povara costurilor mai mari fiind transferată asupra consumatorilor prin preţuri mai ridicate, marcând astfel
începutul unei inflaţii prin costuri.
Factorii :

 cresterea salariilor inturn ritm superior cresterii

 cresterea profiturilor (monopol,oligopol)
 cresterea preturilor la materii prime si materiale
 politica amortizarii accelerate
 presiunea fiscala ridicata

c) Inflaţia combinată, unii economişti susţin că, în realitate, inflaţia nu poate fi atribuită exclusiv cererii sau
costurilor, ci ea constituie rezultatul acţiunii combinate a acestor doi factori, vorbindu-se astfel de o inflaţie
mixtă (combinată). Ambele tipuri de inflaţie se manifestă în final ca un singur fenomen şi anume creşterea
generalizată a preţurilor. De altfel, între nivelul costurilor de producţie şi nivelul veniturilor există o relaţie ca
de la parte la întreg, acestea (costul şi venitul) fiind două categorii economice reflectate de aceeaşi realitate -
preţul. Astfel, cele două genuri de inflaţie ajung să se întrepătrundă, chiar dacă fenomenul a fost declanşat de
un singur factor.

Cauzele care determină inflaţia

 cresterea excesiva a creditului

 acoperirea deficitelor bugetare si ale balantelor de plati externe
 cresterea costurilor de productie
 cresterea salariilor fara acoperire in sporirea productivitatii muncii
 scaderea productiei de bunuri material si servicii sau raminerea in urma a acesteia fata de evolutia
masei monetare
 cresterea cererii agregate
 scaderea productiei si locurilor de munca
 Fenomene ce stau la baza cresterii economine

Exista o multitudine de factori care intervin direct sau mediat în creşterea economică, aceştia clasificându-se
sau grupându-se după mai multe criterii.

Dupa felul în care sunt implicaţi prin rezultatele macroeconomice,avem:

•Factori care intră direct în procesul de producţie, denumiţI şi fundamentali sau decisivi, generând creştere
economică, dintre care evidenţiem factorii naturali, capitalul, munca, progresul tehnico-ştiinţific sau factorul
informaţional-tehnologic.

• Alţi factori care acţionează imediat, fie accelerând sau frânând factorii de creştere direcţi, cum ar fi măsurile
de politică economică, anumite reglementări.

Fiecare factor al creşterii economice se abordează sub aspect cantitativ (volumul global al resursei), calitativ
(randamentul utilizării resurselor) şI structural (ponderând contribuţiile de ordin cantitativ şi calitativ, în
funcţie de proporţiile în care se combină diferitele categorii de resurse şi în care acestea se repartizează pe
destinaţii de utilizare).Pentru fiecare factor se observa o interacţiune compensatoare alaturilor cantitative şi
calitative, mediată prin aspectul structural, fiecare prezentând elemente particulare, după cum urmează.

Factorul uman influenţează creşterea economică prin sporirea volumului muncii prestate la scară
macroeconomică, precum şi prin productivitatea acestei munci.

Sub aspect cantitativ, el se măsoară prin volumul de manoperă efectiv prestată de populaţia ocupată. Sub
acest aspect, creşterea locurilor de muncă este cea care asigură creşterea. Unii economişti susţin că de fapt
extinderea ocupării este o consecinţă a creşterii, datorate efectului de antrenare pe care sporirea PNB o are
asupra fondurilor destinate investiţiilor. Latura cantitativă se refer ă şi la structura şi repartiţia geografică a
populaţiei.

Din punct de vedere calitativ, factorul uman influenţează datorită calificării, motivaţiei în muncă şi
productivităţii, care la rândul ei depinde de înzestrarea tehnică a muncii. Dimensiunea calitativă a factorului
uman al creşterii economice este relevată de conceptul de capital uman care sintetizează totalitatea
cunoştinţelor şi competenţelor profesionale rezultate din procesul educaţional şi consolidate prin acumulare de
cunoştinţe la locul de muncă

Factorul material al cre şterii economice este reprezentat de resursele naturale atrase în producţie şi de
echipamentul de producţie acumulat, care,prin combinarea şi funcţionarea lor devin capital real.

Complementaritatea acestor două elemente rezultă din forma lor materială şi caracterul lor stocabil, ca
trăsături comune.

Dimensiunea cantitativa a factorului material se prezintă sub forma volumului de capital real în exploatare şi a
stocului de bunuri de capital alocate pentru investiţii într-o perioadă dată(echipament de producţie,materii
prime, energie, etc.). Mobilizarea în procesul creşterii economice are loc prin formarea de fluxuri de resurse
materiale cu destinaţie productivă, acăror amplificare, la un nivel dat de randament al utilizării, conduce la o
producţie sporită. Asemenea fluxuri iau naştere, de regulă, prin investiţii,având ca rezultat lărgirea
capacităţilor de producţie, a acumulării de capital real la nivelul agenţilor economici, al ramurilor, al
economiei naţionale.

Limitele cantitative ale factorului material, restrictive, vin din insuficienţa fondurilor de investiţii, din puterea
redusă de absorbţie a pieţei,din deciziile de combinare a factorilor de producţie, precum şi din interesul
întreprinzătorilor de a obţine economisiri. De asemenea, de loc neglijabil este caracterul epuizabil al unor
resurse naturale, sau capacitatea redusă de regenerare a altora, precum şi ciclicitatea reînnoirii capitalului fix
(al cărui ritm poate deveni o frână): uzura fizica a capitalului fix afectează dimensiunea cantitativă a factorului
material, punându-l în legătură cu formarea brută a capitalului.

Aspectul calitativ prin care factorii materiali sustin creşterea economică este sintetizat prin productivitatea
capitalului real. Nivelul potenţial al acestui randament depinde de caracteristicile tehnologice, de armonizarea
cu factorul uman, de funcţionalitatea globală a sistemelor de producţie. Spre deosebire de capitalul uman,
dimensiunea calitativă a factorului material nu are în timp un comportament cumulative şi poate fluctua sub
influenţe multiple, de ordin tehnologic, economic,

Factorul informaţional-tehnologic, denumit şi neofactor, are şi va avea în continuare un rol decisiv în

procesul creşterii economice. Informaţia constituie o resursă economică activă ce se concretizează printr-un
mod specific de administrare şi de utilizare în procesul economic. Acest comportament specific al informaţiei,
multitudinea de forme pe care le îmbracă fac dificilă formalizarea matematică a influenţei acestui
neofactor,inclusiv încorporarea lui în modele econometrice. La scara unei firme, mici sau mari, informaţiile au
un rol decisiv în acapararea pieţei, menţinerea ei şi ascensiunea profiturilor: orice strategie de dezvoltare
trebuie să cuprindă un avantaj competitiv în afaceri, obţinut în urma gestionării unor informaţii utile.

La nivel macroeconomic se observa apariţia sectorului cuaternar, al informaţiilor, în economiile statelor

dezvoltate, care este specializat în generarea şi transformarea acestei resurse într-o utilitate intelectuală pentru
consumatori. Acest sector este cel mai dinamic din economiile deschise mari, cu tendinţa de a-şi mări
ponderea şi de a exercita efecte de antrenare în sistemul economic, pe mă sură ce societatea se transformă într-
o civilizaţie informaţională. În SUA acest sector ocupa peste 50% din personalul angajat,iar utilizarea cu precă
dere a calculatoarelor în economie a lansat conceptual de economie digitală.

Explicarea rolului jucat de factorul informaţional-tehnologic în procesul creşterii economice este pusă în
legătură cu inovarea tehnologică – ca principalul izvor de informaţii cu aplicaţii practice şi efect economic
măsurabil.
 Relatia dintre oferta de moneda si rata dobinzii

Cererea si oferta de credite sunt influentate de nivelul si evolutia ratei dobinzii.La un nivel ridicat si in crestere
al ratei dobinzii,cererea de credite stagneaza sau se reduce.In schimb,posesorii de venituri sunt stimulati sa
economiseasca si pe acesta baza creste oferta de credite.Daca oferta de credite depaseste cererea,in conditiile
unei rate date a dobinzii apare tendinta de reducere a ratei dobinzii,in asa fel ca si aceasta piata sa tinda spre
echilibru.

Formele de integrare economica

Dupa gradul de integrare se desting:

 zonele de comert liber in care taxele vamale si restrictiile cantitative in cadrul schimburilor dintre tari
memebre ale zonei sunt suprimate,dar politicile externe ale fiecarui stat fata de celelalte tari ramin
libere. Asociatia Europeana a Liberului Schimb a fost mult timp o asemenea zona
 uniunile vamale care sunt zone de comert liber ce siau armonizat legislatiile vamale nationale si au
adoptat un tarif vamal comun fata de tarile terte.Comunitatea Economica Europeana a fost o uniune
vamala.
 Pietele comune care sunt de fapt uniuni vamale care asigura in interior libera circulatie a marfurilor,a
fortei de munca si a capitalurilor. Comunitatea Economica Europeana nu a fost considerata a fi o piata
comuna deplina pentru ca nu asigura in totalitate libertatea de circulatie a capitalurilor,acestea fiind
supuse controlului autoritatilor nationale.
 Uniunule economice care sunt pete commune ce realizeaza in plus armonizarea politicilor economice
nationale atit pe ansamblu cit si sectorial (energetic,monetary,agrar,industrial,social). Politica Agricola
Comuna si Noua Politica Agricola a UE sunt considerate exemple de politica sectoriala
armonizata.Uniunea monetara adica armonizarea politicilor monetarea si utilizarea unei monede
commune apare ca o conditie a unei uniuni economice.
 Integrarea economica totala care este considerata a avea cel mai inalt grad caracterizat prin
unificarea politicilor economice de ansamblu,sectoriale si structurale sub conducerea unor autoritati
supranationale
 Integrarea politica si sociala care completeaza integrarea economica totala prin crearea de institutii
comune carea preiaiu din competentele statelor participante,avind atributii tot mai ample in domeniile
sociale si politice.
 Teoriile pretului

 teoria clasica a pretului In teoria clasica a pretului are suport (substanta) in valoare economica a
bunurilor supuse tranzactiilor, valoare determinata de consumul de factori de productie si de
remumeratiile revendicate de catre posesorii acestora.
 Scoala neoclasica a fundamentat teoria subiectiva a pretului dupa care acesta este determinat de
utilitatea marginala si raritatea respectivelui bun, de cantitatea in care bunul se afla comparativ cu
trebuintele si cererea solvabila.
 Valoarea economica si pretul unui bun sunt cu atat mai mari cu cat el are o unitate marginala mai mare
si este mai rar.
 Teoria mixta sau teoria contemporana a valorii economice si pretului a fost elaborata in prima
treime a secolului si apartine in principal Scolii de la Cambrige. Se pleaca de la premisa ca cele doua
teorii anterioare nu sunt opuse (desi ele asa au aparut), ci doar explicatii incomplete si solutii partiale
privin valoarea economica si pretul. In acest sens pretul este determinat atat de consumul de factori de
productie, cat si de utilitatea marginala si raritatea bunului.

Dupa modul in care se formeaza preturile pot fi:

 preturi libere, care se formeaza pe baza conditiei pietei; se gasesc in modelul pietei pura si perfecta.
 preturi administrate care sunt rezultatul deciziilor statului si a altor centre de forta economica
(monopoluri, monopsonuri, oligopoluri etc)
 preturi mixte sunt cele care functioneaza efectiv in statele cu economie de piata si rezulta din
intersectarea mecanismului pietei, avand elemente ale “mainii invizibile”.

Functiile pretului in economia concurentiala

 Functia de calcul, de evaluare si masurare a cheltuielilor, rezultatelor, veniturilor, fluxurilor si
circuitului de ansamblu care se deruleaza la toate nivelurile si toti subiectii actiunii economice.
 Pretul informeaza agentii economici asupra starii de tensiune dintre resurse si nevoi. Cresterile
preturilor absolute si relative semnifica cresterea tensiunii si invers, cu cat pretul este mai ridicat cu
atat respectivul bun este potential mai insuficient in raport cu nevoile.
 Pretul are o puternica incarcatura informationala pentru elaborarea deciziilor privind alegerea
producatorilor si cumparatorilor.
 Pentru producatori, pretul este principalul element prin care isi recupereaza cheltuielile, asigura
profitul si creaza premisele pentru continuitatea activitatii economice.
 In anumite conditii, in special cand se practica preturi administrate, pretul este un factor de
rodistribuire a veniturilor si parimoniului intre diferite categorii de agenti, ramuri si sectoare de
activitate.
 Concurenta perfecta se defineste prin câteva trasaturi fundamentale si anume

 omogenitatea produsului - toate firmele produc un produs asemanator, deci pentru consumatori este
indiferent produsul carui producator îl aleg;
 informare perfecta - cumparatorii si vânzatorii sunt în posesia tuturor informatiilor relevante
referitoare la piata, inclusiv cele privind pretul si calitatea produsului;
 acceptarea pretului - cumparatorii si vânzatorii nu sunt capabili sa influenteze individual pretul la care
produsul se poate vinde sau cumpara; acest pret se formeaza pe baza mecanismului pietei libere si
reprezinta ceva dat din afara pentru toti protagonistii pietei;
 lipsa costurilor tranzactionale - nici cumparatorii si nici vânzatorii nu suporta vreun cost pentru a putea
fi prezenti pe piata;
 lipsa externalelor - toate firmele suporta integral toate costurile procesului de productie, deci niciuna
nu provoaca costuri externe nerecompensate unui tert;
 lipsa barierelor de intrare - iesire - oricine poate intra sau iesi de pe piata când doreste fara niciun cost
suplimentar;
 divizibilitatea perfecta a outputului - firmele pot produce si consumatorii pot cumpara si cea mai mica
fractiune de output, cauza din care cantitatea ceruta/oferita se modifica în mod continuu odata cu
pretul pietei.

Factorii ce determina cresterea sau scaderea ofertei de moneda:

Extinderea-cresterea
 sporirea cantitatii, in expresie valorica a bunurilor economice supuse vinzarii
 acoperirea deficitului bugetului de stat pe calea interventiei bancii centrale,la sesizarea Trezorerieicare
reprezinta casierul statului
 scaderea vitezei de rotatie a banilor, a convertibilitatii monedelor straine in moneda nationala
 retinerea din circulatie a unei cantitati de moneda de catre anumiti agenti economici sau populatie
 achizitionarea de catre banca centrala a devizelor straine obtinute,de regula prin exporturi