Conlucrarea dintre Hristos şi Duhul Sfânt în

iconomia mântuirii
Adrian Agachi, 24 Noiembrie 2011

Mitropolitul Ioannis Zizioulas este considerat în momentul de faţă unul

dintre cei mai importanţi teologi ortodocşi la nivel internaţional. Cărţile
sale importante precum "Fiinţa eclesială" sau "Euharistie, Episcop,
Biserică" au fost privite unanim de personalităţi ale lumii teologice drept
adevărate roade ale cercetării metodologice şi inspiraţiei spirituale,
îmbinate într-un mod armonios.
Una dintre temele importante abordate de Ioannis Zizioulas este cea a
conlucrării dintre Hristos şi Duhul Sfânt în iconomia mântuirii noastre.

Importanţa sintezei dintre hristologie şi pnevmatologie

În lucrarea sa intitulată "Fiinţa eclesială" şi care cuprinde o selecţie a celor

mai importante studii ale IPS Zizioulas observăm un semnal de alarmă al
autorului asupra sintezei dintre hristologie şi pnevmatologie. Astfel, Ioannis
Zizioulas consideră că teologia ortodoxă nu a reuşit până în momentul de faţă
să ofere o sinteză satisfăcătoare a celor două puncte principale ale ei.
"Teologia ortodoxă n-a rezolvat încă problema sintezei adecvate dintre
hristologie şi pnevmatologie. Fără această sinteză, este imposibil să
înţelegem Tradiţia Ortodoxă însăşi sau să fim de vreun folos real în discuţiile
ecumenice din timpurile noastre" ("Hristos, Duhul Sfânt şi Biserica", trad. pr.
Vasile Gavrilă în: "Fiinţa eclesială", Editura Bizantină, Bucureşti, 2007, p.
145). Această lipsă a sintezei hristologico-pnevmatologice remarcată de
Mitropolitul Ioannis Zizioulas pare puţin exagerată la prima vedere.
Cunoaştem faptul că alţi teologi ortodocşi precum Paul Evdokimov, Vladimir
Lossky sau Dumitru Stăniloae au subliniat conlucrarea dintre Hristos şi Duhul
Sfânt în iconomia mântuirii noastre. Prin urmare, Zizioulas se vede nevoit să
extindă puţin natura argumentului său şi să exprime de ce consideră de fapt
că această sinteză nu s-a realizat încă. "În sinteza preconizată, important este
că pnevmatologia trebuie să fie constitutivă hristologiei şi eclesiologiei, să
reprezinte cu alte cuvinte condiţia însăşi de existenţă a lui Hristos şi a
Bisericii. Acest lucru se poate realiza numai dacă două elemente ale
pnevmatologiei sunt introduse în fiinţa lui Hristos şi a Bisericii. Cele două
elemente sunt eshatologia şi comuniunea (ibid., p. 145)." Zizioulas nu pare a fi
conştient de contribuţia adusă de părintele Stăniloae în direcţia recuperării
comuniunii drept element esenţial al sintezei hristologico-pnevmatologice,
însă acest lucru poate fi pus pe seama inexistenţei unei ediţii complete în
limba engleză sau greacă a operelor sale. Partea eshatologică, remarcată aici
de Mitropolitul Zizioulas, nu a beneficiat însă de o atenţie adecvată până
acum din partea teologilor ortodocşi cunoscuţi. În ciuda unor încercări mai
mult sau mai puţin rezumative ale elementelor ţintei eshatologice a Bisericii,
nu avem în momentul de faţă o sinteză coerentă în acest sens.

"Constituirea" lui Hristos de Duhul Sfânt

"Astfel, putem spune fără risc de exagerare că Hristos nu există în El Însuşi, ci

numai în mod pnevmatologic, atât în particularitatea Sa de Persoană distinctă,
cât şi în capacitatea Sa de Trup al Bisericii şi recapitulare a tuturor lucrurilor.
Atât de mare este taina hristologiei, încât evenimentul Hristos este un
eveniment care nu se defineşte prin el însuşi - el nu se poate nici o clipă defini
prin sine însuşi, nici măcar teoretic - ci este parte integrantă a iconomiei
Sfintei Treimi. A vorbi despre Hristos înseamnă în acelaşi timp a vorbi despre
Tatăl şi Duhul, şi acest adevăr n-ar trebui voalat prin faptul că singur Hristos
S-a întrupat, iar nu Tatăl sau Duhul. Pentru că Întruparea, după cum am
văzut, este constituită prin opera Duhului şi nu este decât expresia şi
realizarea voinţei Tatălui" ("Adevăr şi comuniune", trad. pr. Aurel Nae, în: op.
cit., p. 114). A exprima fie şi pentru un singur moment ideea că Hristos a
lucrat mântuirea noastră singur, fără Tatăl şi Duhul, reprezintă o contrazicere
flagrantă a teologiei ortodoxe. Zizioulas merge mai departe decât Paul
Evdokimov şi chiar decât Dumitru Stăniloae aici, discutând constituirea naturii
umane a lui Hristos prin lucrarea Duhului Sfânt. Trupul Domnului a fost
crescut prin harul Duhului. De aceea, Zizioulas spune că Hristos există în mod
pnevmatologic, nu în sensul că El ar fi renunţat la natura umană asumată
după Înviere, aşa cum afirmau iconomahii, sau că ar fi avut un trup aparent,
cum susţineau dochetiştii. Din contră, Trupul lui Hristos este pătruns în
întregime de energiile necreate ale Duhului şi aflat sub binecuvântarea
Tatălui. De aceea, Zizioulas consideră că acesta este în întregime
pnevmatologic. Însă această afirmaţie are repercusiuni importante şi asupra
eclesiologiei. Biserica, de vreme ce reprezintă la rândul ei Trupul lui Hristos şi
se hrăneşte din El prin Sfânta Euharistie, reprezintă şi ea un organism
pnevmatologic, iar membrii ei trebuie să aibă mărturia harismelor în viaţa lor
înduhovnicită.

Mijlocirea reciprocă a Fiului şi a Duhului

Aşa cum remarca Paul Evdokimov, Hristos este propovăduit de Duhul Sfânt,
dar totodată Mântuitorul este Cel Care vesteşte pogorârea Duhului asupra
Bisericii. Mergând pe linia acestei idei, dar îmbogăţind-o în acelaşi timp,
Ioannis Zizioulas afirmă: "Chiar şi în scrierile nou-testamentare, întâlnim atât
ideea că Duhul Sfânt este dat prin Hristos, în special Hristos Cel înviat şi
înălţat la ceruri ("căci încă nu era dat Duhul, pentru că Hristos nu fusese
preaslăvit" - Ioan 7,39), cât şi ideea că nu este Hristos, ca să zicem aşa, până
când nu lucrează Duhul, nu doar ca un Înaintemergător care Îi anunţă venirea,
ci şi ca Cel Care Îi constituie adevărata identitate ca Hristos, atât la Botez
(Marcu), cât şi în momentul conceperii Sale biologice (Matei şi Luca). Ambele
perspective pot coexista în mod fericit în una şi aceeaşi scriere biblică, după
cum reiese evident din studiul lui Luca (Evanghelia şi Faptele Apostolilor), al
Evangheliei lui Ioan etc." ("Hristos, Duhul Sfânt şi Biserica", în: op. cit., p.
132). Zizioulas merge mai departe decât Paul Evdokimov care se rezumase
doar la prezentarea Fiului şi Duhului Sfânt ca Înaintemergători reciproci, dar
fără a trage concluzia cercetării sale prin relaţionarea acestei conlucrări la
taina Întrupării. Duhul nu este doar un vestitor extern al Fiului, ci Însuşi Cel
care lucrează natura Sa umană, pentru ca aceasta să poată fi îndumnezeită.
Această îndumnezeire a firii umane se face inclusiv prin lucrarea Duhului
Sfânt în Hristos şi nu doar prin lucrarea Mântuitorului. Însă, aşa cum remarca
mai sus Mitropolitul Zizioulas, această sinteză hristologico-pnevmatologică se
află doar în stadiul său iniţial în teologia ortodoxă. Această temă va rămâne
drept un scop primordial pentru teologii ortodocşi actuali şi pentru noile
generaţii viitoare, deoarece, din punctul nostru de vedere, are nevoie pentru a
fi realizată de ceva mai mult decât o minte ageră: de ajutorul Duhului Sfânt în
interiorul unei comunităţi aflate în dialog cu Dumnezeu, adică, mai pe scurt,
de comunitatea Bisericii.

Date biografice

Ioannis Zizioulas s-a născut pe data de 10 ianuarie 1931 la Kataphygion în

Grecia. A studiat la universităţi prestigioase precum cea de la Harvard şi a
predat în instituţii de rang înalt precum cele din Edinburgh, Glasgow şi Kingâs
College. Începând cu data de 22 iunie 1986, a devenit mitropolit de Pergam
sub ascultarea Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol. A primit până în
momentul de faţă patru doctorate onorifice, printre care se numără şi cel
acordat de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca în anul 2009.
Mitropolitul Zizioulas este recunoscut ca o autoritate teologică şi la nivel
ecumenic, îndeplinind încă din anul 2006 funcţia de co-preşedinte al Comisiei
mixte de dialog între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică. Printre
lucrările sale importante se numără "Fiinţa eclesială"; "Euharistie, Episcop,
Biserică" şi "Lectures in Christian Dogmatics" (cursul său pe disciplina
dogmatică netradus încă în limba română). În momentul de faţă există
numeroşi studenţi de nivel doctoral care susţin teze remarcabile asupra
gândirii Mitropolitului Zizioulas, considerat, nu fără un fundament real, drept
unul dintre cei mai importanţi teologi ortodocşi aflaţi în viaţă.