Sunteți pe pagina 1din 3

PSIHOLOGIA SOCIALA

Opoziția dintre psihologia generală și psihologia socială își pierde mult din acuitate dacă este examinată în
profunzime. În tot ceea ce facem, celălalt intervine cu regularitate în calitate de model, sprijin sau
adversar, iar prin acest fapt psihologia individuală este, de asemenea, o psihologie socială.
Comportamentul prosocial
• Comportament orientat spre ajutorarea, protejarea, sprijinirea altor persoane, fără a aștepta o
recompensă externă sau comportamentul care aduce beneficii doar celui ce primește ajutorul
• Există 3 condiții pentru a califica astfel un comportament:
• -să existe libertatea alegerii
• -să existe intenția de a ajuta
• -să nu existe o recompensă externă
• A. Sociobiologia – aduce un prim răspuns paradoxal: ar exista o bază genetică pentru altruism.
Paradoxal deoarece altruismul contravine legii biologice a supraviețuirii celui mai puternic.
• Dacă introducem însă ipoteza supraviețuirii prin înrudire, comportamentul prosocial poate fi
înțeles.
• Îi ajutăm mai ales pe ai noștri, astfel asigurând transmiterea propriilor gene.
• B. Teorii sociologice – socializarea și funcționarea normelor sociale.
• O normă socială – fie ea morală, religioasă ori juridică – reprezintă o prescripție a
comportamentului dezirabil d.p.d.v. al unui grup social.
Comportamentele prosociale sunt încurajate deoarece ele tind spre protejarea valorilor fundamentale
pentru existența și echilibrul unui grup social.
1. Norma responsabilității – pretinde ca oamenii să-i ajute pe cei care depind de ei.
Ne considerăm cu atât mai obligați să ajutăm cu cât ceilalți sunt mai dependenți de noi: copii, părinți în
vârstă, chiar morale interne.
oameni pe care nu-i cunoaștem dar cărora le percepem vulnerabilitatea.
Ne subordonăm normei nu pentru a fi recompensați, ci pentru a ne simți satisfăcuți de atingerea unor
standarde
• 2. Norma reciprocității – să-l ajuți pe cel care te-a ajutat cândva, normă care funcționează în toate
societățile.
• Ea este intim legată de principiul echității: în relațiile interpersonale fiecare așteaptă să primească
beneficii proporțional cu ceea ce a investit.
• Când îi ajutăm pe ceilalți, facem o investiție, apoi așteptăm dividendele.
• 3. Norma justiției sociale – arată că trebuie să existe o stare de echilibru între doi actori sociali,
echilibru realizat atunci când raportul dintre ceea ce dă și ceea ce primește A este egal cu raportul
dintre ceea ce dă și ceea ce primește B.
• Atunci când se percepe o inegalitate, fie relația se rupe, fie se încearcă restabilirea echilibrului pe
plan comportamental sau cognitiv ( raționalizări, justificări etc).
• Teoria învățării sociale
• O serie de studii arată că, la fel ca alte comprotamente și cel prosocial este învățat în timpul
socializării timpurii,prin:
• a. mecanismul direct al întăririi/stingerii prin recompense și pedepse.
• b. mecanismul indirect al învățării prin model – imitația.
• Experimental s-a demonstrat că observarea unui model prosocial sporește probabilitatea de a
acorda ajutorul.

• C. Teorii psihologice – modelul costuri-beneficii


• sau modelul schimbului social.
• Acest model face o paralelă între relațiile economice pe care le întrețin indivizii și relațiile
interpersonale, arătând că acestea sunt cel mai bine înțelese dacă pornim de la tendința firească a
oamenilor de a-și maximiza beneficiile și a reduce costul comportamentelor lor.
• Modelul de față contrazice ideea de altruism, considerând că de fiecare dată este vorba despre
propriul nostru interes.
• - majoritatea actelor altruiste nu sunt decât egoism mascat.
• - motivația poate consta în nevoia de reputație sau satisfacerea nevoii de statut, de a marca
dependența celorlalți de tine.
• Chiar conduitele ce par dezinteresate – a da bani cerșetorilor, de ex.- au la bază motivații ca teama
ori jena sau disconfortul în a refuza.
• Cea mai consistentă explicație a altruismului în termeni de costuri-beneficii este aceea că atunci
când percepem că în interacțiunea cu ceilalți comportamentele egoiste determină o pierdere a
utilității pentru noi, suntem dispuși să le înlocuim cu comportamente altruiste – este un calcul pur
pragmatic.
• Empatia și altruismul – model care îl contrazice pe cel anterior.
• Deși nu neagă faptul că uneori actele noastre sunt egoiste, autorul arată că atunci când suntem
empatici, când compătimim o altă persoană, o vom ajuta indiferent de interesele noastre.
• Definim P. altruistă drept acea combinație individuală de trăsături care produce comportament de
ajutorare într-o mare varietate de situații.
Rolul factorilor emoționali
• Stările emoționale pozitive cresc comportamentele de ajutorare:
• - când ne aflăm într-o astfel de stare vedem latura însorită a vieții și suntem cuprinși de
generozitate
• -strările de bine se cer a fi prelungite ori fapta de a ajuta, dând un sentiment plăcut, prelungește
starea
• - prin contrast, ceilalți apar ca mult mai nefericiți.
Modelele de rol
• În a acorda ajutor contează și modelele de rol promovate de societate – eroismul pentru bărbați,
afectivitatea, empatia pentru femei.
• Bărbații vor acorda ajutor mai ales în situațiile care le pun în evidență latura eroică, iar femeile, în
situațiile ce le evidențiază latura suportivă, maternă.
• În a acorda ajutor contează și modelele de rol promovate de societate – eroismul pentru bărbați,
afectivitatea, empatia pentru femei.
• Bărbații vor acorda ajutor mai ales în situațiile care le pun în evidență latura eroică, iar femeile, în
situațiile ce le evidențiază latura suportivă, maternă.
• Starea vremii – frecvența comportamentelor prosociale scade când vremea este urâtă
• Zgomotul și aglomerația – cresc agresivitatea, deci scad comprtamentele prosociale
• Mediul rural vs. urban – comunitatea ca factor de control social
• Prezența celorlalți în context – poate stimula – comportamentul prosocial fiind unul dezirabil
Efectul de martor
• Se referă la dispersarea responsabilității atunci când mai multe persoane sunt spectatori la o
anumită scenă care ar necesita intervenție.
• Apatia spectatorilor poate fi micșorată dacă martorii oculari comunică între ei, dacă situația este
neambiguă și dacă este permis accesul la informația socială
Ajutorarea celorlalți ca proces decizional stadial
• Prima fază este percepția nevoii de ajutor.
• Din acest punct de vedere situațiile pot fi clare ( o casă care ia foc, un bătrân căzut pe stradă) sau
ambigue ( un zgomot, noaptea, în apartamentul vecin).
• În orice caz, percepția este însoțită de interpretări și definiri ale contextului. În funcție de acestea
ne vom mobiliza sau nu.
• Asumarea responsabilității personale – se află în strânsă legătură cu internalizarea normei
responsabilității sociale.
• Alți factori care pot contribui la acordarea ajutorului țin de proximitatea spațială sau psihologică,
ori de competența reală sau autopercepută.
• Estimarea costurilor și beneficiilor – presupune nu doar raportul dintre propriile pierderi și
câștiguri ci și la raportul dintre acestea și ale beneficiarului.
• Costurile sunt prezente nu doar când ajuți ci și când te sustragi de la a oferi ajutorul – judecata
celorlați putând duce la disconfort psihologic și scăderea stimei de sine.
• Irving Piliavin, J. Rodin, J.A.Piliavin citați de S.Chelcea
• Oamenii sunt mai puțin dispuși să-i ridice de pe trotuar pe cei doborâți de băutură, să-i însoțească
pe nevăzători, să-i sprijine pe cei oribil mutilați etc., pentru că-și închipuie un cost prea ridicat al
ajutorului, și anume diminuarea prestigiului lor prin asocierea cu astfel de persoane.
• Decizia pentru o variantă sau alta de ajutorare.
• Pe oricare dintre palierele enumerate se poate renunța la decizia de a acționa.
• Literatura de specialitate notează și 2 condiții ce țin de victimă, condiții cu funcție selectivă în
ajutorare
• - similaritatea – rasă, religie, statut, profesie etc.
• - dacă solicitantul merită sau nu ajutorul (atribuire)
• Dacă admitem că în societatea modernă interesul individual are întotdeauna prioritate față de cel
colectiv, altruismul devine problema unei culturi a cărei regulă o constituie egoismul.
• 3 forme de altruism egoist
• -Altruismul participativ
• -Altruismul fiduciar
• - Altruismul normativ
Altruismul participativ
• Caracteristic societăților extrem de bine articulate și integrate, în care cooperarea este intensă și
permanentă.
• Definește un angajament fără rezerve al fiecărui membru în vederea supraviețuirii ansamblului
social.
• Altruism exersat în favoarea familiei, Bisericii, Patriei etc.
• Este un altruism fără celălalt, el neadresându-se unui individ anume, particularizat, ci comunității
în ansamblul ei.
• Comunitatea respectivă este cea care are valoare și care, la rându-i, mă pune în valoare astfel.
• Identificarea cu comunitatea va însemna, în final, protejarea propriei mele identități.
Altruismul fiduciar
• Fiducia = încredere
• S.Moscovici consideră că atunci când oamenii stabilesc între ei o relație de într-ajutorare, ceea ce
caută, de fapt, este un anumit grad de încredere, cu atât mai necesar cu cât sunt mai străini unul față
de celălalt.
• Doar în condițiile existenței acestei încrederi ei pot fi siguri că sensul și valoarea gestului vor fi
apreciate de beneficiar.
Altruismul normativ
• Actele altruiste în cursul cărora intervine, ca un al treilea actor, norma societății sau culturii în
cadrul căreia se petrece interacțiunea.
• Orice societate are definite situațiile în care trebuie ajutat cel aflat în suferință și persoanele care
merită ajutate – bătrâni, copii, cei aflați în situații critice – sinistrați, de ex.
• Numeroase instituții – aziluri, cămine, ajutorul de șomaj etc., - apar ca instituții de altruism
normativ.
• Dincolo de formele instituționalizate ale altruismului cercetările experimentale au demonstrat că
indivizii care și-au însuțit norma de responsabilitate se angajează mai mult într-o relația altruistă
decât cei care și-au însuțit-o mai puțin.